Scînteia, mai 1973 (Anul 42, nr. 9495-9525)

1973-05-01 / nr. 9495

PAGINA 2 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------­Pentru a întîlni asemenea fapte, nu este nevoie să fii reporter­ ­episoade OBIȘNUITE, CARE REFLECTĂ PEIMUUL NOSTRU SOCAL Sînt fapte, situaţii de viaţă pe care reporterul le caută cu asiduitate. Aleargă, cercetează minuţios, le descoperă după lungi investigaţii. Altele, în schimb, îi ies singure în cale. Aşa cum ne întîmpină pe fiecare , pe stradă, la locul de muncă, în colţul nostru de sat sau oraş. Episoade „de toate zilele", în care se reflectă nu întîmplări şi situaţii extraordinare, ci firescul peisajului nostru social : năzuinţe, bucurii, strădanii şi împliniri omeneşti. Situaţii în care personajele ar putea fi, oricînd, altele. Altele zeci, sute, mii. Vă propunem, aşadar, o spicuire de fapte în care, probabil, vă veţi putea recunoaşte — dumneavoastră, familia, prietenii. Nu simţim uneori nevoia să medităm tocmai asupra lucrurilor ce ne par, în ritmul viu al vieţii, atît de cunoscute ? Ecuaţii — Ce mai faci ? — De unde mă ştiţi ? — De la admitere. Nu e puţin lucru să intri la facultate cu media 9,72. In vara lui ’72, o anumită listă te situa pe primul loc şi „amă­nuntul" nu putea scăpa curiozităţii reporteri­ceşti. Acum ? — Sesiunea din vară e la doi paşi. A trecut acomodarea, a trecut sesiunea din iarnă... — Integralist 7 — Da, doi de 9 şi un 10, dar se putea şi mai bine. — Bursier ? — Da. Şi căminist. Pasiuni ? — Matematica. — Ultima lectură 7 — „Poveste de dragoste“... — Şi In viaţă 7 Răspunsul n-a fost aşa de „matematic“ dar se pare că şi In viaţă — cu aceeaşi „poveste". Dar nu e simplu. La 20 de ani ecuaţia asta e uneori complicată... ...Constantin Cîigan, student la Institutul Po­litehnic din Galaţi, Facultatea de mecanică, fiul unui funcţionar din Urlaţi, se pregăteşte să devină constructor de nave. Face parte din grup­a 112, recunoscută ca una dintre cele mai omogene din institut , din 28 de studenţi, 24 au terminat sesiunea din iarnă ca integralist­. Normal. Toate condiţiile pentru a te dedica exclusiv învăţăturii sunt asigurate : burse — şi la Facultatea de mecanică din Galaţi, mai mult de jumătate din studenţi sunt bursieri — că­mine confortabile, cantină. (Pe întreaga ţară, 68 000 de studenţi locuiesc in cămine, aproxima­tiv 60 000 servesc masa la cantine, iar 65 la sută sunt bursieri). Materializare firească a preo­cupării permanente a partidului şi statului pen­tru viaţa şi activitatea tineretului studios. „Conflict“ la „Mobila“ Pe scările care urcă la Întreprinderea bucu­­reşteană de mobilă năvăleau în ziua aceea crimpeie de fraze, răpăitul sacadat al maşinilor de scris, ţinu­tul strident al clopoţelului telefo­nic. La „aprovizionare“, cineva se da de ceasul morţii : — înseamnă că m-ai distrus ! Ce vrei, omule, să fac cu 8 mii , înseamnă că nu citeşti infor­maţiile din ziare. Nu 9 mii, 20 000 de şifoniere îmi trebuie. 30 000... Dă-mi-le pe toate ! Dă-mi toată producţia ! O clipă mai ttrziu directorul întreprinderii schiţa pentru noi cîteva informaţii : — Nu cumpără mobilă nouă numai cei 15—17 mii de cetăţeni ai Capitalei, care se mută anual în case noi. O mulţime de oameni cumpără ! Imaginaţi-vă că in fiecare an manipulăm mo­bilă în valoare de o jumătate de miliard de lei ! Ne dau bătaie de cap diversificarea, sonda­rea gustului public, cunoaşterea dimensiunilor şi formelor locuinţelor proaspăt construite. Pe urmă , modernizarea magazinelor, organizarea expoziţiilor, reamplasarea depozitelor... Ne-am grăbit spre ieşire. Nu e frumos să ţii prea mult de vorbă un om atît de ocupat. Cînd am trecut prin faţa „aprovizionării“, discuţia telefonică era pe sfîrşite. Omul care adineauri se dădea de ceasul morţii revenise la viaţă . — Aşa, dragă, zice el, aşa. Ştiam eu că pină la urmă ne împăcăm­­ costum. La un centru de comandă, ca să-mi vină „turnat". Verde cu dungi. — Ce-ţi mai place in afară de meserie 7 — Multe. Mă interesează viaţa politică, să aflu ce fac oamenii din alte locuri ale ţării... Iar aşa, mai particular, muzica uşoară. De exemplu, „Noapte de catifea". — Ce planuri ai 7 — Să mai iau o categorie. M-a ambiţionat meşterul la sudură pe verticală. Şi să dau exa­men la seral... ...Paraschiv Custura, un tînăr ca atlţia alţii, proaspăt intrat in marea şcoală a muncii. Li­nul din cei aproape 900 de tineri angajaţi In ultimele 12 luni în uzina brăn­eană , unul din cei peste 4 200 de tineri care au gustat, in ace­eaşi perioadă, satisfacţiile primului salariu. La scara întregii ţări, unul din cei peste 100 000 de tineri absolvenţi ai Invăţămîntului profesional (ca să ne referim numai la această categorie, fără a mai socoti şi pe cei din liceele industri­ale, şcoli postliceale şi Invăţămîntul superior etc), care s-au „încadrat". Altminteri, un tinăr ca oricare altul. Ii plac sudura, costumele in dungi făcute „pe coman­dă" şi... „Noapte de catifea“... Amintirile unui tinăr medic de tară Satul Lăpugiu de Jos din Munţii Apuseni. In vara anului trecut relatam de aici despre con­strucţia unui nou dispensar medical. Discutăm cu tinărul doctor Horst Rotsching — unul din cei peste 730 medici care veghează acum la să­nătatea populaţiei din judeţul Hunedoara. Me­dicul intră în citeva detalii : — Avem acum un local sănătos, luminos, cu două cabinete de consultaţii — unul pentru adulţi, celălalt pentru copii — săli de trata­mente, de aşteptare, aparatură corespunzătoare cerinţelor. — Cazuri dificile 7 — Multe, îmi amintesc de bătrîna Eva Pidu­­rean, in vîrstă de 75 de ani, din satul Lăpugiu­ de Sus. A venit la noi cu o hernie încarcerată. Caz de urgenţă ! Orice oră de intirziere ar fi fost fatală. I-am dat primul ajutor — destul de pretenţios — şi am trimis-o imediat cu salva­rea la spitalul din Ilia, unde a fost supusă unei Intervenţii chirurgicale. Acum bătrina Îşi vede de treburi acasă, iar familia nu mai conteneşte cu mulţumirile. Ciţi oameni mureau înainte vreme cu zile ! In trecut, şi în această parte a ţării asistenţa medicală era aproape inexistentă. Acum dispen­sarul, policlinica, spitalul sunt prezenţe obişnuite In comunele judeţului. Un medic revine la 699 locuitori faţă de circa 3 000 locuitori în 1947, numărul spitalelor s-a dublat, iar capacitatea lor a crescut de 4 ori. Numai in anul precedent s-au cheltuit pentru sănătatea populaţiei din judeţ peste 200 milioane de lei, iar in anul 1973 aceste fonduri sint mai mari cu 10—12 la sută... — Stai demult In Mănăştur­e — Nu. Numa’ anul trecut am venit din cartie­rul Gheorghieni. Mămica mea lucrează la trustul de construcţii şi tăticu’ la C.F.R. Şi am primit un apartament mai mare. Că dincolo nu aveam de­cit o cameră. Nene,­­mata nu locuieşti în cartier? Nu . Trage cu ochiul către colţul blocului în care locuieşte, apoi, zimbind : — Gata, mă duc. Ştii, bunicu’ mi-a zis să nu intru în vorbă cu oameni pe care nu-i cunosc. La revedere. — La revedere, şi mult succes In noul tri­mestru ! Ne-a mai făcut un semn cu mina. I-am răs­puns, gîndindu-ne la numărul mare de Nicuşori şi Ilenuţe de virsta lui, care ne-ar fi putut vorbi la fel ca Gigel din Mănăştur. Dustrate pe adresa C.A.P. „Vi transmit multă sănătate din Călimă­­neşti. Stafiunea e minunată. Nici nu mă aş­teptam să fim primiţi atît de bine. Cum am petrecut, o să vă povestesc un amănunt la întoarcere“. Am reprodus aceste rînduri de pe o ilustrată trimisă acasă de cooperatoarea Elena Borez din comuna Hemeiuş, judeţul Bacău. Iată-ne, acum, ascultînd-o pe Elena Borez de­­pănindu-şi impresiile : • — Sufăr de reumatism. Altădată, noi, ţăranii, ne oblojeam boala asta doar cu gaz. Leacul ăsta-l aveam la îndemină şi nici nu ştiam al­tul ! Dar iată că trăirăm şi ziua cînd suntem­ trimişi la băi. Erau acolo ţărani de peste tot, cu sutele. Cei din staţiune ne-au primit bine, s-au străduit să ne simţim cit mai bine. Şi ne-am simţit. Eu cum am ajuns, m-au şi consultat mai mulţi doctori şi mi-au spus ce tratament să fac. La fel s-a întimplat cu toţi care erau veniţi la tratament. Apoi doctorii se ţineau de capul nos­tru să ne ţinem de cele spuse de ei că tot spre binele nostru era. Mai în toate zilele am avut filme ori serbări, ascultam muzică. Ce mai, nu mi s-a urît nici de fel. Am avut parte de mîn­­care bună și-am Stat intr-o vilă. „Oltul“ ii zicea. Frumoasă casă. D-apoi înăuntru­­ ! Covoare, stu­diouri, mobilă frumoasă, apă caldă. Stăteam in­tr-o cameră cu Tatiana lui nea Vasile Alistar. Am trimis vederi acasă, lui Marioara Sinculescu, o prietenă de-a mea, și la inginerul şef de la noi de la C.A.P. Tatiana a scris vreo 20 de ve­deri. Să ştie tot satu’ cum e în staţiune. ...A făcut bine Tatiana. Dar pentru „cei de acasă“ staţiunile de odihnă nu mai sunt demult o noutate. Anul trecut au fost trimişi la tra­tament în diferite staţiuni balneo-climaterice peste 50 000 de ţărani cooperatori, iar anul a­­cesta vor merge la mare sau la munte aproape 52 000. Dacă toţi vor trimite vederi ca Tatiana !... Ea —18, el — 24... — Să fie Intr-un ceas bun !­a— Fericire I­­. .­­ . . .... ... Casă ,de piatrâ I — Să faceţi copil, că altfel casa vă e ca şi pustie... Urările de fericire şi sfaturile prieteneşti curg din toate părţile. Ne aflăm în salonul de oficiere a căsătoriilor din Sibiu. In perioada mai ’72 — aprilie ’73, aici s-au întemeiat 1 426 de familii. Acum a ve­nit rindul tinerilor Maria Goţea, muncitoare la „Drapelul roşu“, şi Vasile Opriş, electrician la „Steaua roşie“. Ea are 18 ani, el 24... — Tu, fătucă dragă, să ştii că nevasta tre­buie să-şi asculte bărbatul, glumeşte mirele. — Legea zice că şi bărbatul trebuie să-şi as­culte nevasta. — Aţi văz’t ?! a şi început cu egalitatea — zice mirele prietenilor din preajmă. Hohote de rîs. Buna dispoziţie domneşte pe­ste tot. Ne apropiem de noua familie, ii urăm fe­ricire și ne interesăm de proiecte. — Un fecior — spune cineva — nu știm dacă mirele sau unul dintre socri. Suntem­ invitaţi la un pahar de „ginars“ în casa lor. Ne scuzăm, cu regret. Eram călători şi călătorului... Părinţi fericiţi şi un portar păcălit Luni, 23 aprilie a.c. Zi obişnuită dintr-o săp­­tămînă obişnuită de lucru. — Numa’ o ţîrică, tovarăşe dragă... — Ieri a fost zi de vizită. Azi nu e. Aşa scrie în instrucţiuni. — Nu-ţi spusei că ieri nu putui să vin . Acuma lasă-mă ! Mi-a născut nevasta, n-are copilul nume. Depăşim scena dialogului de mai sus şi in­trăm la camera de gardă a noului spital şi noii maternităţi din Rimnicu-Vilcea. De la dr. Mihai Bălăcescu aflăm că noua maternitate — dată in folosinţă la data de 28 iunie 1972 — este Înzestrată cu cele mai mo­derne aparate medicale şi are o capacitate a­­preciabilă : 140 paturi de obstetrică şi gineco­logie, 64 de paturi pentru noii născuţi. Secţia maternitate e Încadrată cu 11 medici. — Cine a fost... primul născut ? — O fetiţă, Doina Iliescu. Data 1 iulie 1972. — Dar cel mai „tinăr" 7 — Are „virsta“ de o oră, este cel de-al 1994- Iea nou născut dar in ce privește numele, incă nu vă putem spune decit că va purta tot un nume de fată. Mama ei, Genoveva Manea, ope­rator chimist la Combinatul chimic Rm. Vîlcea, a fost luată prin surprindere. Se gindise doar la un nume de băiat. Acum, obligatoriu trebuie să se consulte cu soţul, tehnician la Termo­centrala Govora. El incă nici n-a aflat vestea. ...In hol il întîlnim pe tinărul de la poartă. Pină la urmă tot l-a păcălit pe portar ! Acum are o discuţie aprinsă cu soţia asupra numelui copilului lor, născut in urmă cu trei zile. Tatăl — Mihai Dumitrescu, din comuna Stoieneşti — vrea să-i zică Constantin. Cristina, soţia sa, e de părere să-i pună numele Cătălin. Pină la urmă au căzut de acord să-i pună ambele nume. Păi, ce credeaţi că e aşa de uşor să alegi un nume ?! Dorinţe ! Să fie copilul sănătos şi... — O fetiţă, spune hotărît tatăl. — Să mai vedem — e de părere soţia. Oaspeţi la „Hotelul burlacilor“ — Da, chiar aşa s-a nimerit: tocmai In ziua cind am terminat eu cursul de calificare, s-a dat in folosinţă şi acest bloc unde locuim, după cum vedeţi, cite doi in cameră. Ca la „împăra­tul romanilor“. — Chiar ca la împărat . — Vorbeam de hotelul clasa unu­i, de aici, din Sibiu, care poartă acest nume. — Condiţii ?... — ...Apă caldă, baie, lenjerie, curăţenie. Toa­te pentru o chirie de 125 lei pe lună. Pur şi simplu mi s-a luat o piatră de pe inimă. Locu­iam tocmai la Cisnădie. Navetă, oboseală, intir­­zieri de la serviciu... Gazde „pretenţioase“... Discuţia reprodusă a avut loc între subsem­naţii şi Lucian Bucner de la întreprinderea „Balanţa“. Blocul despre care ne-a vorbit e de fapt primul „hotel al burlacilor", din cele 15 cămine muncitoreşti care se construiesc în a­­cest an pe lingă diferite uzine din judeţul Si­biu, aşa cum se anunţa printr-o notă apărută în ziarul nostru din 23 ianuarie a.c. Pornind pe urmele acelei informaţii, am mai aflat că s-a dat în folosinţă şi unul dintre cele două cămine prevăzute la Uzina textilă Cisnădie, iar alte trei — cele de la „Record“-Sibiu, de la Şantierul de construcţii industriale din Sibiu şi de la Uzina mecanică Mîrşa — se află in­tr-un stadiu avansat de construcţie. Tot pentru a se asigura tinerilor muncitori condiţii mai bune de viaţă, in anul 1974 vor fi construite alte 11 cămine muncitoreşti, cu 2 340 de locuri , pe lingă întreprinderile „Emailul Roşu" şi „Vitrometan“-Mediaş, Fabrica de piele şi În­călţăminte Agnita şi „Libertatea“ Sibiu. Ce oameni! Pot trăi şi fără... aer poluat ...Str. Mureşului, blocul 1, etajul I, aparta­mentul 3... La început, poştaşul s-a uitat, el însuşi, mirat la primele scrisori sosite pe o ase­menea adresă. Ştia el despre ce-i vorba, dar era, oricum, un lucru nou : destinatarii scriso­rilor cu pricina nu locuiesc nici in „Drumul Ta­berei", nici in „Titan". „Scinteia", 9 ianuarie 1973. O ştire consem­nează succint : „in judeţul Alba a început con­strucţia primelor blocuri de locuinţe pentru ca­drele de specialitate din comune". Cu cîteva săptămîni in urmă, primul bloc de acest fel a şi fost dat în folosinţă în comuna Unirea. Pri­lej de vizită in casă nouă. La etajul I, sunăm la intimplare la uşa apartamentului cu numă­rul 3. Amabile, gazdele — medicul Ioan Gardus şi soţia sa, învăţătoarea Suzana Gardus — ne poftesc inăiuntru .încăperile — 2 camere, bucă­tărie, baie, cămară, hol — mai păstrează incă mirosul de zidărie proaspătă. — Cum vă simţiţi in casă nouă ? — Bine ! — răspunde doctorul. Nu lipseşte nimic din tot ce înseamnă confort . Încălzire centrală, gaze la bucătărie, apă rece şi caldă... — Şi încă un motiv in plus să mă bucur, remarcă gospodina. Am câştigat timp. Cu apă caldă la robinet, spălatul rufelor cu maşina e nimica toată. — Şi cum, puteţi trăi şi fără poluare , încer­căm noi o glumă. Zîmbesc : — Poftiţi un balcon şi priviţi panorama Văii Mureşului. Aer ca la munte. Dincoace, la doi paşi, dispensarul, poşta, magazinul universal, totul la îndemină. — Cine sint vecinii ? — Un inginer mecanic, doi profesori, o asis­tentă medicală, o funcţionară... Aveau dreptate gazdele , între confortul de aici şi cel oferit de locuinţele din marile oraşe, nici o deosebire. Omiţînd, desigur, aerul „ca la munte", fără fum şi gaze de la ţevile de eşa­pament... Se schimbă decorul „vieţii la ţară...“. Gh. GRAURE Enul MARINACHE Dina POPESCU şi corespondenţii „Scnteii“ Costumul „la patra ace“ şi sudura pe verticală... ...Paraschiv Custura, un tînăr zvelt cu ochii sclipind de interes şi curiozitate, de felul lui din comuna Cazasu, mai are puţin şi împlineş­te 18 ani. Dar de 8 luni,de cînd lncrează ca su­dor în secţia construcţii metalice a Uzinei de utilaj greu „Progresul" Brăila, se socoteşte deja „un om pe picioarele lui". Aşa, în treacăt, ni zglndărim cu o întrebare care-1 întoarce îna­poi, la data intrării în uzină : — Mai ştii ce-ai făcut cu primul salariu . Zîmbeşte . — Am luat plicul şi m-am dus glonţ cu el a­­casă. Ba, să nu mint, am făcut un ocol şi pe la „Alimentara" să iau ceva ca să cinstim eve­nimentul. Ştiţi, frate-meu e strungar la şantie­rul naval. Parcă se bucura mai tare ca mine. Dar încolo, nu m-am atins de plic... — Pe urmă ? — Ei, a doua zi ne-am dus să-mi comand un Interviu cu Gigel din Mănăştur — Pe mine mă cheamă Semenescu Gheorghe şi Îmi zice Gigel. Am un frăţior mai mic care este la grădiniţă. Eu sînt în clasa I, am 7 ani şi am mai mulţi de 10 decit de 9. — La ce şcoală înveţi ? — Şcoala mea este mare şi frumoasă şi ştiu să mă duc singur la şcoală, că este imediat după blocul care se vede în faţă. Nici cînd plouă nu mi-e frică să mă duc singur că, uite, mi-am scos singur doi dinţi şi nici n-am plîns... ...In data de 5 septembrie anul trecut, ziarul nostru informa despre apropiata dare in folo­sinţă a primei şcoli generale din noul cartier Mănăştur al municipiului Cluj. Pe 15 septembrie, în prima zi de şcoală, 502 dintre cei mai tineri locuitori ai celor peste 1 000 de apartamente nou construite in acest cartier au păşit pragul noii­­ şcoli. Printre ei, şi cei 92 de boboci dintr-o I. Li s-au rezervat trei din cele 24 de săli de clasă luminoase şi spaţioase care încă mai miroseau a vopsea şi a zugrăveală proaspătă , două clase cu limba de predare română şi una­­ maghiară. Răsfoim cataloagele celor mai mici şcolari : după două trimestre, media notelor saltă peste 8, deşi media de... vîrstă este de numai... 7 ani. Dar să revenim la discuţia cu Gigel, micul nostru ghid, unul dintre cei 92 de elevi din­tr-a I . SCâNTEIA — marţi 1 Mai 1973 Ion BRAD Cadenţe în mai Cuvînt de toate zilele, Ţară, Piatră de dacic altar. Cu tine urcă veacuri şi coboară Prin trunchiul meu să te găsească iar Ca seva-n dulce mugurul amar. * în gburul verde mă-nvălui, de grine, Să te respir, să te gîndesc, Scump leagăn al scripturilor române, Tu, cel străvechi, tu, cel mai tineresc, în care osemintele-nfloresc. De mii de ani stăm ochi în ochi. De unde Ți-aduni în ei un foc mistuitor ? în pietre de te caut, îmi răspunde Un glas ca de copil din viitor De care sufletului meu i-e dor. Sînt eu acela ? Prea ar fi departe I Sau prea aproape ? Nu mă căuta. Ca bunii mei dintîi, eu rîd de moarte, Cînd ştiu să mor în nemurirea ta Crescînd în rîu, în spic, în rîndunea. Curg fulgere şi flori de primăvară Pe fruntea ta de stele, de pămînt, Cuvînt rotund ca inimile, Ţară,­­ Străvechi, altar, mai ricult decît, cifvînt; Chiar inimile noastre milenii propulsînd. nct Grigore HAGIU Ceas clar Un steag de-aş fi, o floare, o vie-mprospătare în ziua printre zile ştiută-a fi de preţ, cînd roşul cel mai roşu trăieşte-n calendare unirea proletară, nestinsu-i crez măreţ. Neocolind vigoarea festivelor cuvinte să le-ascultăm de-aproape mirajul lor sonor, cuprinde-te, tu, inimă, bătînd fierbinte, de simplitatea sacră, fidelă tuturor. Ce-ar fi această nouă, superbă înflorire, lipsită de iubirea de vatră, de pămînt ? Aici sîntem, rămînem, destoinicind în fire mai marea limpezime a unicului gînd, îngemănaţi spre-adîncul minunii vast rîvnîte, nici-un efort nu piere, durînd la temelii ; rezervele de suflet, mereu reînnoite neobosit spun Ţării : Încrede-Te şi fii ! Şi dacă spornic timpul în ceasuri clare-ţi bate şi cumpenele clipei te-nalţi în loc să scazi, o, Patrie, prin tine se-nsufleţeşte-n toate mai dreapta așezare a-ntregii lumi de azi. mmm

Next