Scînteia, mai 1974 (Anul 43, nr. 9857-9882)

1974-05-01 / nr. 9857

PAGINA 2 V.___________________________ E­ROISMUL IN MUNCĂ -excepţia cea mai accesibilă — Eu nu pot si vă spun cum se ajunge la eroism, pentru că pe mine erou m-au făcut oa­menii. Este răspunsul unui erou cu un statut profesional aparte chiar­ printre eroi. MARIN NE­­DEA are tripla calitate de pre­şedinte al cooperativei agricole de producţie din Purani-Te­­leorman, director al staţiunii de mecanizare a agriculturii si preşedinte al consiliului inter­­cooperatist din aceeaşi zonă. In fruntea C.A.P.-ului a ajuns, ca să zicem asa, din intimplare. Participa la adunarea generali de alegeri in calitate de... invi­tat. După ce au criticat Îndea­juns mersul treburilor in coo­perativă, cind să-si desemneze conducătorii, tiranii au zis răs­picat : noi il vrem pe tovarășul Nedea ! Geaba s-a Încercat să Ii se explice că tovarășul e pre­zent numai asa... că participă doar in calitate de... Ei au ti­­nut-o una si bună, iar Marin Nedea s-a văzut director si ţă­ran cooperator in acelaşi timp. — Ce le-ati spus celor care v-au ales ? Cum le-aţi „mulţu­mit pentru Încredere" 7 — Le-am zis : „Dacă m-aţi ales, apoi să vă ţineţi bine ! Care vreţi si munciţi, aici e de voi !" — Există vreo piedică In ca­lea eroului . — Sunt aceleaşi cu piedicile in calea muncii. — Care este cea mai dificilă? — Vorba multă şi fapta pu­tină. — De ce v-aţi temut cel mai mult in viată ? — De şedinţe fără rost. Notind roadele concrete ale acestor succinte principii de muncă, nici nu ştii cui să le a­­tribui : directorului sau pre­şedintelui. El ţi-ar răspunde : oamenilor. Desigur că oamenii au fost cei care au scos 5 413 kg de porumb şi 38 000 kg sfeclă de zahăr la hectar. Dar la ale­gerea lui Marin Nedea coope­rativa avea o datorie de 5 mili­oane lei, de care a scăpat in numai doi ani, valoarea normei convenţionale urcind in acelaşi timp de la 11 la 30 lei. Aşa că tot de la dinsul va trebui să aflăm esenţialul : — Care este rezultatul cel mai concludent al muncii dum­neavoastră ? — Faptul că s-au Întors, da prin alte părţi, aproape toţi oa­menii în sat. ★ Aşadar, eroii nu-şi au obîrşia In Olimp, ci în mase, nu se nasc din spuma mării, ci din sudoare ţîşnită pe brazde şi preţuită in adunările generale. Care e mecanismul intim al op­ţiunilor şi cum trebuie să le respecte alesul ? — Cei care au ridicat mina In adunarea generală aveau di­ferite argumente, reconstituie ANA VORNICU momentul ale­gerii ei, cu 12 ani in urmă, ca preşedintă a C.A.P. din Tîrgu­­şor, judeţul Constanţa. Unii zi­ceau că o femeie e mai gospo­dină, alţii credeau că voi fi mai indulgentă, alţii că mă pri­cep la socoteli... Cu timpul mi-am dat seama că trebuie să fiu aşa cum vor toţi şi în ace­laşi timp ca mine. — Cărei trăsături de caracter trebuie să-i rămînă eroul fidel . — Sînt mai multe. — Cea pe care nu are voie să o încalce niciodată în viaţă... — Cinstea. Iar dacă este con­ducător — nepărtinirea. Frate­le meu lucrează la zootehnie. Acum doi ani a scăpat lotul de vaci în lucerna. L-am pus imediat în discuţia consiliului de conducere şi i-am tăiat zece norme. — Prea multă intransigenţă nu te îndepărtează de oameni . — Apropierea de oameni nu depindă de fermitate, ci de fe­lul cum le ciştigi încrederea. Dacă le ciştigi încrederea, mun­ca devine de două ori mai spornică. — Şi cum se cîştigă Încrede­rea ? — Cind vine la treabă, un preşedinte de C.A.P. să nu gă­sească pe nimeni cui să dea bună ziua. Oamenii să-i dea lui bună ziua, găsindu-1 prezent. Nici de sfîrşit ziua mea de muncă nu se sfîrşeşte odată cu a cooperatorilor. Acasă mă aş­teaptă patru copii mici. — Puteţi fi, in acelaşi timp, preşedintă şi mamă . — Poţi fi, in acelaşi timp, preşedintă şi om. ★ Nu trebuia să mergem pină In comuna Tirguşor ca să aflăm că eroii sint,­ prin definiţie, de-o hărnicie ca-n poveşti. Dar a trebuit să discutăm in Dro­­beta Turnu-Severin ca să ne corectăm metafora, pe care eram gata s-o reluăm. L-am în­trebat, așadar, pe Eroul Muncii Socialiste, lăcătușul GHEOR­­GHE ZAHARIA, de la între­prinderea de vagoane : — Un erou este mai harnic decit cea mai harnică albină ? — Nu­­ a venit răspunsul cu o grabă aproape alarmantă. Omul trebuie să fie harnic, dar in nici un caz ca... o albină ! Albinele zboară prea mult din floare in floare. Omul serios trebuie să rămână legat de lo­cul de muncă şi de meserie toată viaţa. Eu aşa le şi spun băieţilor tineri : „Ţi-ai ales o meserie, consideră că te-ai În­surat cu ea !“ Cind spun că omul nu trebuie să zburde din floare In floare mă gindesc la goana după un loc mai călduţ şi un cistig mai uşor. — înseamnă că eroul trebuie să fie un om stabil. — Stabil, dar nu fix. Eroul trebuie să iradieze energie şi să scoată la suprafaţă energiile celor din jur. — Cum 7 — Fiind un exemplu de con­ştiinţă socialistă. Făcindu-i pe toţi să fie convinşi de ceea ce e convins el. — Şi care e convingerea lui 7 — Că ce vrea se poate şi ce se poate, trebuie ! Uite un exemplu. Cind am propus ca secţia în care lucrez să atingă un ritm zilnic de zece vagoane in loc de opt, câţiva băieţi au sărit cu gura : „Dumneata te angajezi, dar să realizezi zece vagoane e imposibil !“ I-am în­trebat dacă ştiu care este echi­valentul absenţelor nemotivata din anul trecut. Nu ştiau. Le-am spus eu : cincisprezece vagoane. I-am Întrebat apoi care este echivalentul minute­lor pierdute la predarea-pre­­luarea schimbului. Nu ştiau. Şi aşa mai departe. Aceiaşi „scep­tici“ au ajuns să lucreze in­tr-un ritm zilnic de douăspre­­zece-paisprezece vagoane. ★ — Eroul este neobosit . Am adresat întrebarea mais­trului CONSTANTIN BADA­­RAU, şeful secţiei rulmenţi os­cilanţi de la Întreprinderea din Bir­lad. — Poate nu ■ chiar aşa. In nici un caz însă nu trebuie să se lase furat de somnul acela... — ...Care ? — Ei !... De moţăiala aceea... — ...Care ? — Mulţumirea ! — E greu să fii mereu nemul­ţumit ? — Nu-i uşor, pentru că, mai intii şi mai intic, trebuie să fii nemulţumit de tine. Da, da, omul trebuie să fie mai mult nemulţumit de el decit de cei­lalţi. Asta ar fi şi deosebirea dintre nemulţumiţi — în sensul bun al cuvintului — şi cîrcotaşi. — Cum faceţi ca să nu vă cuprindă mulţumirea de sine . — Ii ascult cu patru urechi pe ceilalţi. Iar cind sint contra­zis, mă gîndesc de patru ori cite patru ori cine are drep­tate. Nu de mult am avut o dispută cu un inginer despre schimbarea unor repere. Eram convins că greşeşte, îmi spu­neam înciudat că nu cunoaşte problemele secţiei decit teore­tic. M-am dus acasă, am în­tors lucrurile pe toate feţele, am calculat şi... A doua zi l-am căutat să-i mărturisesc că are dreptate. — Ceea ce ne impresionează la tovarăşul Bădărău, spune maistrul Gheorghe Modreanu, e că ştie să-l asculte şi pe cel cu 20—30 de ani vechime şi pe puştiul abia intrat în fabrică. Ii ascultă — ce să vă spun ? — cum ar asculta maşina L.Z.9, bună de aruncat, pe care a reînviat-o. Ştie să obţină de la omul cel mai modest o idee preţioasă şi de la maşina cea mai uzată randamentul maxim. ★ Eroii pot să şi greşească. Dar ei ştiu, oricînd, să şi pornească din nou de la capăt. Este cali­tatea pe care pune cel mai mare preţ maistrul constructor CON­STANTIN DIACONESCU, de la întreprinderea de construcţii siderurgice — Hunedoara. Omul — se zice — cu cele mai multe nopţi nedormite din secţia de producţie industrială. — De ce nu dormiţi ? — Pentru că am creion şi hîr­tie. Cu un creion în mină şi cu o hîrtie în faţă, constructorul, specialistul în general, trebuie să aibă mereu şi... probleme. Cum o să dorm cit timp în tehnică există probleme ? L-am rugat pe maistrul Dia­­conescu să-şi amintească unele momente importante din activi­tatea sa.­­ Asemenea momente au fost numeroase pentru că şi viaţa şi munca din tot acest răstimp au fost deosebit de tumultuoase, îmi amintesc cu emoţie fi­rească de cele 24 de ore muncite consecutiv la mon­tarea maşinii de astupat gura furnalului 8, lucrare realizată in termen record de o zi (faţă de peste o săptămînă cit ar fi du­rat dacă nu veneam cu o solu­ţie adecvată), îmi amintesc de montarea în numai 10 ore — tot prin valorificarea unei soluţii tehnice proprii — a convertizo­­rului de la acelaşi furnal (care altfel ar fi durat o altă săptă­mînă). îmi amintesc de satis­facţiile realizării prin forţe pro­prii a maşinii cu disc abraziv de tăiat profile metalice. îmi amintesc... de multe. — Ce trebuie să ştie un erou foarte bine 7 — La nevoie, s-o ia din nou de la capăt. ★ Cum arată eroul Intr-un mo­ment de eşec . — Soţia mea plînge. Adică să n-o defăimez , a plîns o dată. Acum nouă ani. A venit acasă şi a început să plingă în hohote. Să fii bărbatul unei eroine şi să-i poţi oferi umărul cînd simte nevoia să-şi sprijine fruntea de el ! Ne-a ispitit o convorbire cu un asemenea om, respectiv Alexandru Dumitrescu, soțul vestitei țesătoare ELENA DU­MITRESCU, de la Fabrica de stofe din Brașov. — ...După douăzeci de ani de muncă fusese chemată la ram­pa de control să i se arate că scăpase un defect. Singura dată în douăzeci de ani. — N-a exagerat plingînd . — Ii era rușine. Nu atit pen­tru defect, cit pentru demonstra­ţia ei că se poate lucra la două, la trei, apoi la patru războaie. Ii înţelegeam lacrimile pentru că tot eu fusesem martorul bu­curiei ei, de fiecare dată cind venea acasă să-mi spună că mă­reşte frontul de lucru. Şi eu am fost muncitor, metalurgist (îna-­­ inte de pensionare), şi drept să vă spun, m-am îndoit. Rezulta­tele ei m-au convins şi viaţa a dovedit că defectul din ziua aceea a fost o excepţie. — Totuşi, performanţele Ele­nei Dumitrescu trebuie să aibă şi o explicaţie, in afară de sim­pla voinţă de a face... — ...Soţia mea este, ca munci­toare, desăvîrşită. Ea simte ma­şina. Ea explică reglojului cum trebuie făcut reglajul. Cînd lu­crează, e una cu războaiele. — Un talent înăscut . — Mai puţin asta şi mai mult poate faptul că n-a vrut nicio­dată să-şi­­ schimbe locul de muncă. — La ce ţine soţia dumnea­voastră mai mult : la întreprin­dere sau la casă 7 — Pentru motiva familiale, Elena Dumitrescu a cerut să lucreze numai după-amiaza şi noaptea. Aşa că ţine la casă în­­ schimbul, unu, la întreprindere in schimbul doi şi la amindouă . In schimbul trei. — Ce v-a impresionat cel mai mult la ea . — Faptul că n-am auzit-o niciodată să se vaite de greu. ★ Eroi... eroi... eroi. Tăcuţi sau volubili, firavi sau vînjoşi, con­ducători sau executanţi, bărbaţi şi femei, cu o singură vîrstă spirituală, acea a entuziasmului inepuizabil, a muncii exemplare. Cercetîndu-i îndeaproape, con­staţi că eroismul este excepţia cea mai accesibilă. Orinduirea noastră, care stimulează compe­tiţia hărniciei şi a talentului, „creează“ în fiecare zi ase­menea eroi. Iar dacă ne gîndim bine, fiecare conce­tăţean are aprinsă în cupa inimii o părticică din „focul sa­cru". Al eroismului muncii so­cialiste. Sergiu ANDON In ce măsură este eroul o excepţie ? Sunt cu totul deosebite calităţile omului „deosebit“? Cum se ajunge la eroism? Ne-am adresat cu aceste întrebări la şase Eroi ai Muncii Socialiste. Am încercat să descifrăm din viaţa şi din munca lor un scurt „cod“ al existenţelor exemplare afirmate în climatul nostru social. Dar în locul unei definiţii clasice a eroismului, interlo­cutorii noştri ne-au oferit cîteva experienţe personale. SYNTEIA — miercuri 1 mai 1974 Desen de Traian VASAS 0 primăvară a primăverilor (Urmare din pag. I) mente ale perfecţionării lansate către ţară de hotârâ­­rile Congreselor IX şi X ale P.C.R. Privind în urmă pentru a reconstitui ce drum de slavă am străbătut, sub conducerea Partidului Comunist Român, pentru a oferi la timpul renaşterii firii din fiecare an o ţară tot mai puternică şi mai înfloritoare. înţelegem mai bine ce răspuns dă libertatea celor ce năzuiesc şi luptă pe alte meridiane ale globului spre a şi-o dobîndi şi a face din Ziua solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc o zi a renaşterii Întregii planete. Cite ţări din lume au putut oare, intr-un răstimp­­atit de scurt, să reducă în astfel de ritmuri — cum sunt cele cunoscute de România socialistă — handicapul faţă de ţările cu o inaltă dezvoltare economică, teh­nică şi ştiinţifică . Cite dintre ele au reuşit să-şi facă atit de profund auzită vocea în corul popoarelor, pen­tru a contribui intr-un mod creator la soluţionarea unora dintre cele mai acute probleme ale lumii con­temporane . Nevoii de solidaritate vie, concretă, arzătoare cu cei ce muncesc de pe întreg pămîntul, pentru a face din acest cuvînt nu numai sensul sărbătorii unei singure zile pe an, ci o permanentă stare de spirit a muncito­rimii mondiale. România socialistă i-a răspuns prin poziţiile ei principiale, constructive, prin acţiuni prac­tice. • • Milităm statornic pentru prietenia şi colaborarea frăţească cu toate ţările socialiste. Dezvoltăm neîntre­rupt relaţiile cu ţările aflate în curs de dezvoltare, în interesul reciproc, precum şi al luptei pentru lichida­­rea colonialismului, a oricărei asupriri naţionale. Strin­gem­ tot mai mult legăturile prieteneşti şi de solida­ritate cu partidele comuniste şi muncitoreşti, cu toate forţele democratice, progresiste, antiimperialiste. Tot­odată, in spiritul coexistenţei paşnice, acţionăm pentru amplificarea raporturilor reciproc avantajoase cu toate statele lumii, fără deosebire de orinduire socială. De­punem eforturi tenace, perseverente, pentru a contri­bui la înrădăcinarea viguroasă a noilor principii de relaţii interstatale, de egalitate şi respect reciproc la fundament trainic al justeţei şi legalităţii internaţio­nale. In primăvara anului XXX, an al unei aniversări jubiliare şi al celui de-al XI-lea Congres al partidului, vedem si simţim pretutindeni pe pămîntul României socialiste cum se înfăţişează răspunsul unui popor conştient in faţa chemării comuniştilor la autodepă­­şire. Se scrie cu litere da foc o cronică a întrecerilor socialiste, mai bogată decit oricind, cu care oamenii muncii ţin să întimpine marea aniversare şi congresul partidului. Se cîştigă un timp hotărâtor pentru Îndepli­nirea actualului cincinal înainte de termen, se gospo­dăreşte mai temeinic, se economiseşte mai cu grijă, se fructifică mai plenar fiecare ban investit. Primind în primăvara acestui an Înalta Învestitură de preşedinte al României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu rostea în jurămintul său : „Jur că Îmi voi face Întot­deauna datoria cu cinste şi devotament pentru strălu­cirea şi măreţia naţiunii noastre socialiste, a Repu­blicii Socialiste România !“ ....Strălucirea şi măreţia naţiunii noastre socialiste" — idealul suprem al fiecă­rui constructor al ţării, al fiecărui om in inima căruia cuvîntul Patrie sună sacru — rămine cel mai nobil ţel pentru care întreaga Patrie socialistă jură ! Aceasta este primăvara anului XXX, o primăvară a primăverilor, cind tinereţea şi eroismul unui popor întreg anunţă o toamnă rodnică, o toamnă a victoriilor. FLACĂRA MEREU VIE A SOLIDARITĂŢII INTERNAŢIONALISTE Zi a Înfrăţirii şi solidarităţii tu­turor celor ce muncesc, Intțiul de Mai a fost înscris cu litere de aur In cronica bogatelor tradiţii Inter­naţionaliste ale mişcării noastre muncitoreşti. ...1890. Muncitorimea română, care incă de la intrarea ei pe scena istoriei Îşi afirmase comba­tivitatea revoluţionară, ca militan­tă pentru propriile sale revendicări şi interesele întregului popor, păşea in masive coloane de de­monstranţi cu prilejul primei ma­nifestaţii organizate de 1 Mai In lume, animată de nobila simţăminte de solidaritate cu to­varăşii de clasă de pe alte me­leaguri în lupta împotriva exploa­tării şi asupririi, pentru eliberarea naţională şi socială, pentru trium­ful ideilor socialismului. Şi de a­­tunci, an de an, oamenii muncii din România au sărbătorit Inițiul de Mai sub semnul aceloraşi ginduri de cristal, reafirmindu-şi, mereu mai puternic, hotărîrea de luptă pentru Împlinirea idealurilor co­mune ale muncitorimii de pretu­tindeni, întrupat din cele mai fierbinţi năzuinţe ale poporului, Partidul Comunist Român a ridicat pe o treaptă mai inaltă tradiţiile revolu­ţionare ale mişcării muncitoreşti din ţara noastră, împletind organic in Întreaga sa activitate de peste cinci decenii slujirea cu devoţiune şi credinţă a intereselor funda­mentale ale celor ce muncesc, ale întregii naţiuni cu fidelitatea neclintită faţă de internaţionalis­mul proletar. Numeroase sunt in istoria noastră momentele generos iradiate de fla­căra mereu vie a solidarităţii — de la participarea unor militanţi so­cialişti români pe baricadele Comu­nei din Paris, la ajutorul material şi moral dat revoluţionarilor ruşi in 1905 şi la­ amplele acţiuni de spri­jin şi participare directă la Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie , glasul de solidaritate al clasei noas­tre muncitoare, al poporului român s-a ridicat cu hotărire în spriji­nul revoluţiei proletare ungare şi al insurecţiei populare antifasciste din Bulgaria, pentru eliberarea lui Gheorghi Dimitrov şi salvarea lui Ernst Thälmann , tot aşa cum vor rămine înscrise în filele cronicii de tradiţii Internaţionaliste puternicele campanii de protest împotriva dic­tatului de la München şi a Ansch­­luss-ului, manifestările de solidari­tate cu lupta Chinei revoluţionare , cum vor rămine pentru totdeauna pilde de m­art internaţionalism fap­tele de arme ale voluntarilor ro­mâni participanţi la epopeea apă­rării Spaniei republicane, ale numeroşilor comunişti şi patrioţi care au luptat in cursul celui de-al doilea război mondial in detaşa­mentele de partizani ale rezisten­ţei antifasciste din Uniunea Sovie­tică, Franţa, Cehoslovacia, Polonia, Belgia şi alte ţări — culminind cu participarea întregului popor român şi a armatei sale la lupta pentru zdrobirea hitlerismului şi salvarea omenirii de fascism. Sunt momente adine gravate în conştiinţa poporului român, măr­turii nepieritoare ale spiritului in­ternaţionalist care străbate ca un fir roşu întreaga istorie a mişcării muncitoreşti şi comuniste din ţara noastră. La rîndul lor, muncitorii din România au simţit simpatia şi so­lidaritatea proletariatului, ale deta­şamentelor mişcării revoluţionare, ale comuniştilor, militanţilor socia­lişti, democraţi din diferite ţări ale lumii, găsind în aceasta un izvor de îmbărbătare şi încredere în vic­toria propriei lor lupte. După eliberare, în anii puterii populare, cind clasa muncitoare a devenit clasa conducătoare, solida­ritatea cu oamenii muncii, cu toa­te forţele progresiste de pretutin­deni, a devenit politici de stat. Se ştie, Partidul Comunist Român, ca­­talizind şi canalizind energiile po­porului spre obiectivul fundamen­tal al înălţării patriei pe culmile civilizaţiei socialiste, manifestă totodată o înaltă responsabili­tate pentru destinele socialis­mului şi păcii In lume, avind per­manent In vedere că între Îndato­ririle pe plan intern şi cele inter­naţionale există o strinsă unitate dialectică. Neobosit, partidul educă pe oamenii muncii in ideea că fie­care succes în construcţia paşnică reprezintă nu numai pîrghia ridi­cării propriei lor bunăstări mate­riale şi spirituale, dar şi un aport la Întărirea forţelor mondiale ale socialismului. Totodată, în numele aceleiaşi responsabilităţi, partidul nostru a acţionat şi acţionează cu consecvenţă ca detaşament activ al mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, depunind toate efor­turile pentru întărirea solidarităţii şi unităţii de luptă a comuniştilor, a tuturor forţelor muncitoreşti şi de­mocratice, a întregului front anti­­imperialist. Solidaritatea cu lupta oamenilor muncii de pe toate continentele pentru dreptate so­cială, cu lupta popoarelor pen­tru libertate, democraţie, pro­gres şi pace in lume constituie devize de frontispiciu ale întregii politici internaţionale a partidului şi statului nostru. „In zilele noastre — sublinia to­varăşul Nicolae Ceauşescu — In­ternaţionalismul înseamnă solidari­tate şi întrajutorare reciprocă cu toate ţările sistemului socialist mondial, cu toate partidele comu­niste şi muncitoreşti, colaborare cu toate forţele revoluţionare, demo­cratice, antiimperialiste“. Sunt sin­tetizate in aceste cuvinte direcţiile principale de acţiune ale Partidului Comunist Român, in spiritul in­ternaţionalismului proletar, cu cla­ritate definite de Congresul al X-lea şi de Conferinţa Naţională ale partidului. O înaltă expresie a internaţiona­lismului o constituie atenţia pri­mordială pe care Partidul Comunist Român o acordă dezvoltării priete­niei şi colaborării multilaterale cu toate ţările socialiste. Gîndurile şi cele mai calde sentimente de prie­tenie şi solidaritate internaţionalis­­tă ale poporului român se îndreap­tă către popoarele acestor ţări, de care se simte legat indisolubil prin comunitatea de orinduire şi ideo­logie, prin ţelurile comune ale con­struirii socialismului şi comunismu­lui. Urmărim cu viu interes şi sa­tisfacţie împlinirile lor pe calea so­cialismului şi comunismului, con­vinşi fiind că izbinzile noastre co­mune, toate la un loc, constituie o importantă contribuţie la întărirea sistemului socialist in ansamblu. Pe lingă contribuţia materială la cauza solidarităţii frăţeşti a ţărilor socialiste, prin diversificarea cola­borării economice, amplificarea şi adîncirea cooperării tehnico-ştiinţi­­fice, culturale, in toate domeniile de activitate, o contribuţie de prim ordin aduce partidul nostru în acest sens prin hotărîrea cu care acţionează pentru crearea unei te­melii trainice a colaborării frăţeşti, pentru afirmarea raporturilor de tip nou dintre ţările socialiste, ca model de raporturi bazate pe res­pect şi stimă reciprocă, pe egalita­te şi Întrajutorare tovărăşească. Este o trăsătură definitorie a Partidului Comunist Român activi­tatea sa consecventă pe linia dez­voltării relaţiilor de colaborare şi solidaritate internaţionalistă cu toate partidele comuniste şi muncitoreşti, detaşamentele de avangardă ale cla­sei muncitoare. Partidul nostru se afirmă ca un promotor neobosit al apropierii, al contactelor tovără­şeşti — un rol deosebit de impor­tant In adîncirea raporturilor fră­ţeşti avind intîlnirile şi convorbirile Secretarului general al partidului nostru cu conducători şi delegaţii ale altor partide. P.C.R. aduce o contribuţie activă la cauza întăririi coeziunii tuturor detaşamentelor mişcării comuniste internaţionale, a făuririi unei unităţi superioare, pe temeliile trainice ale principii­lor internaţionaliste. Glasul comuniştilor români se face cu putere auzit in apărarea militanţilor revoluţionari, împotriva persecuţiilor şi represiunilor la care sunt supuşi aceştia într-o serie de ţări. Sunt cunoscute vibrantele manifestări de solidaritate care au avut loc în fabrici şi uzine, în in­stituţii publice — la care s-au adău­gat demersurile internaţionale în­treprinse pe linie de stat — în apă­rarea vieţii secretarului general al P.C. din Chile, Luis Corvalan, ca şi numeroasele alte acţiuni de soli­daritate cu militanţi din Spania, Portugalia, Guatemala şi din alte ţări. In spiritul aceleiaşi solidarităţi, poporul român se simte alături de popoarele care luptă cu arma in­tină pentru libertate şi indepen­denţă. O caldă prietenie şi solidari­tate ne leagă de poporul Vietna­mului, care luptă cu eroism pentru dreptul său suveran la o viaţă li­beră, de sine stătătoare. In acelaşi timp, urmărim cu simpatie şi so­lidaritate succesele mişcării de eli­berare naţională. Am salutat cu profundă satisfacţie naşterea Re­publicii Guineea-Bissau ; cu numai cîteva zile în urmă, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia nece­sitatea intensificării eforturilor pentru lichidarea definitivă a do­minaţiei din teritoriile aflate­ încă sub jugul colonialiştilor portughezi, de pe întreg continentul african. Sprijinul acordat de România so­cialistă mişcărilor de eliberare na­ţională îmbracă forme diverse — pe plan material, moral şi politico­­diplomatic, economic, militar. Se ştie în acest sens că ţara noastră a fost printre primele care a recunos­cut Guvernul Revoluţionar Provizo­riu al Republicii Vietnamului de Sud şi Guvernul Regal de Uniune Na­ţională din Cambodgia, că ea a în­cheiat documente de stat cu miş­cările de eliberare din Africa, acte de o deosebită importanţă, urmate de recunoaşterea pe plan interna­ţional a acestor mişcări, inclusiv de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Pe aceeaşi linie a solidarităţii mi­litante, ţara noastră susţine cu ho­tărire eforturile noilor state inde­pendente pentru consolidarea su­veranităţii lor naţionale, lupta lor împotriva oricăror tentative ale im­perialismului de a atenta la liber­tatea lor cucerită cu grele jertfe. In lumina hotărîrilor Congresului al X-lea al P.C.R., ţara noastră a acţionat pentru dezvoltarea largă a relaţiilor multilaterale cu aceste state. S-au înscris astfel ca mani­festări de anvergură istorică ale politicii externe a României vizi­tele din ultimii ani ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu intr-o serie de ţări din Africa, Asia. Orientul A­­propiat. America Latină, ele des­­chizînd ample perspective colabo­rării şi prieteniei dintre poporul român şi popoarele ţârilor respec­tive. Astăzi, tractoarele româneşti brăzdează savana guineeză şi zam­­biană, sondele noastre petroliera sfredelesc nisipurile Saharei şi pă­mîntul argilos al podişului indian. In vreme ce geologii români ex­plorează întinse regiuni ale Maro­cului şi Tunisiei, iar constructorii de maşini lucrează cot la cot cu muncitorii din Egipt, Siria, din alte ţări de pe diverse continente angajate pe calea dezvoltării de sine stătătoare. Una din realităţile pregnante ale lumii contemporane o constituie intrarea în arena bătăliilor sociale a noi şi noi forţe, creşterea şi di­versificarea curentelor care se pro­nunţă pentru transformări revolu­ţionare, progresiste. Viaţa arată că idealurile pentru care luptă clasa muncitoare răspund intereselor u­­nor largi forţe sociale. Aceasta este o confirmare puternică a necesi­tăţii dezvoltării legăturilor cu a­­ceste forţe în lupta comună pen­tru revendicări economice, pentru drepturi şi libertăţi democratice. Pilonul coeziunii tuturor acestor forţe îl constituie unitatea clasei muncitoare. Iar întărirea acestei unităţi reclamă conlucrarea dintre diferitele detaşamente ale clasei muncitoare, dintre partidele comu­niste şi socialiste. Pornind de la acest imperativ. Partidul Comunist Român acţio­nează pentru dezvoltarea legăturilor de solidaritate cu partidele socia­liste, social-democrate, cu alte or­ganizaţii democratice, progresiste, cu convingerea că aceasta cores­punde necesităţii întăririi unităţii clasei muncitoare, constituind tot­odată o contribuţie la întărirea le­găturilor mişcării comuniste şi muncitoreşti cu aceste forţe, atit pe plan naţional, cit şi internaţional, la obţinerea de noi succese in afir­marea intereselor maselor largi populare, înaintarea pe această cale a uni­tăţii ţărilor socialiste, a partidelor comuniste şi muncitoreşti, a tutu­ror forţelor democratice, antiimpe­rialiste constituie, după aprecierea P.C.R., un principal comandament al Internaţionalismului in condiţiile lumii de azi. In numele acestui co­mandament, comuniştii, întregul po­por român adresează, in această zi a solidarităţii internaţionale, un fier­binte salut forţelor revoluţionare şi progresiste de pretutindeni, asigu­­rindu-le că în partidul nostru,­in România socialistă vor avea Întot­deauna un reazem de nădejde în lupta pentru triumful idealurilor de libertate, independenţă, pace şi progres ale umanităţii. Dumitru TINU

Next