Scînteia, ianuarie 1975 (Anul 44, nr. 10067-10091)

1975-01-03 / nr. 10067

PAGINA 2 SCI­NT­El A —vineri 3 ianuarie 1975 12 ORE LA CUMPĂNA ANILOR Reportajul Revelionului în 35 de instantanee de voioşie, optimism şi satisfacţii Ora 18:30. Valea Jiului. S-a încheiat ultimul şut al lui 1974. La gurile de mină şi în sălile de apel îşi fac apariţia ultimele brigăzi ie­şite „la ziuă“, ultimii oameni care şi-au luat rămas bun de la subte­ran pentru anul încheiat. Figuri încinse, încă prăfuite de cărbune, ochi luminoşi, dinţi albi strălucesc din toate părţile intr-un entuziasm mai agitat şi mai zgomotos decit de obicei. Ştim că se grăbesc. Ştim că trebuie să se spele, să se îm­brace, că sunt aşteptaţi acasă, de soţiile gătite, de copiii curaţi, sau in vizită de prieteni şi prietene, rude şi colegi. Totuşi, solicităm o părere Eroului Muncii Socialiste Petre Constantin : — Ieşind din subteran acum, în prag de an nou, pe mine şi pe to­varăşii mei ne încearcă sentimen­tul deplinei satisfacţii a datoriei împlinite. Am extras suplimentar 20 000 tone de cărbune cocsificabil. Astfel noi, minerii, am cinstit Con­gresul al XI-lea, momentul istoric al adoptării Programului Partidului Comunist Român. Il avem în faţă pe 1975. Acest an înseamnă pentru mina Lupeni sporirea producţiei de cărbune cocsificabil cu peste 50 000 tone faţă de 1974, trecerea la Înfăptuirea practică a sarcinii trasate de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de la tribuna istoricu­lui Congres al XI-lea al partidu­lui, de a asigura, din producţia in­ternă, cel puţin 50 la sută din ne­cesarul de cărbune cocsificabil al economiei naţionale. Ora 19:30. Izbiceni, comună In lunca Oltului. După datină, au so­cit colindătorii, pluguşorul. Poc­neşte harapnicul, ţine şi buhaiul isonul. Deşi cunoscută de la bădica Traian încoace (după unii chiar mai de demult), urarea ca roadele holdelor să fie îmbelşugate are la Izbiceni mai mult decât o valoare locală. Cooperatorii de aici au lan­sat, după cum se ştie, chemarea la Întrecere către toate cooperati­vele agricole de producţie din ţară. „Istoricul“ acestei chemări a fost recapitulat de către preşedintele cooperativei, Eroul Muncii Socia­liste Gheorghe Zarcu. „ Si in aceste clipe, cînd ascul­tăm urările, ne amintim de indica­ţiile tovarăşului Nicolae Ceauşescu date cu prilejul vizitei in comuna noastră, în luna octombrie. De la aceste indicaţii a pornit şi angaja­mentul de a realiza producţii tot mai bune în 1975. Hotărîrea coope­ratorilor a transformat, după cum ştiţi, angajamentul nostru într-o chemare la întrecere naţională. E bine ca acum, cînd ne aşezăm la ultima masă a anului 1974, să ne amintim şi ce ne-am propus pen­tru anul 1975. Ora 20,30. Din str. Vasile Lupu nr. 29 din Iaşi — blocul V 2, scara B, et. IV, ap. 3 — pleacă să colinde, pe la profesori, rude şi vecini, Adrian Duca, cea mai tînără personalitate românească din do­meniul tehnicii. Mama îi strînge grijulie fularul la gît spunîndu-i : — Ai grijă. Şi să nu intîrzii. Ora 20,45. Pe portiţa unei curţi din Adj­ud pleacă de acasă mecanicul de locomotivă Titi Secară. Carmen, fetiţa lui de 6 ani, îl conduce pînă in stradă spunin­­du-i cu preţiozitate : — Ai grijă. Şi să nu întîrzii. Ora 20,55. Florăria din Piaţa Romană. Un cumpărător intirziat insistă să ia totuşi ceva. Dar la ora aceasta n-a mai rămas decit lămîiul de decor. — Bun şi ăsta ! — Ei asta-i ! Nici n-avem preţ pentru el. Cumpărătorul ar fi poate mai în­ţelegător dacă ar şti că numai „as­tăzi“ întreprinderea horticolă „1 Mai“ din Bucureşti a „bătut“ piaţa cu 50 000 garoafe, 15 000 crenguţe de liliac alb, 15 000 trandafiri şi multe alte flori. Există o întreagă strategie care să asigure stocul maxim exact în ziua „Z“. V-aţi în­trebat, spre exemplu, cum de în­floreşte liliacul fix în ajunul Anu­lui Nou ? Aflaţi că este introdus in seră în ziua de 1 decembrie, i se asigură temperatura constantă de 35° C, este continuu pulverizat cu apă (umiditate — 80 la sută) şi exact la termenul dorit bobocii se deschid. Ora 21:25. La Combinatul si­derurgic din Galaţi se termină în­cărcarea celui de-al doilea furnal de 1 700 mc. Ora 21,30. Pentru Galaţi şi pentru celelalte combinate siderur­gice mineralierul „Reşiţa“ navighea­ză undeva, departe de ţară, aducind 25 000 tone de minereu din India, întotdeauna de sărbători ne gindim la marinari. De data aceasta, din cele 88 de nave ale flotei maritime româneşti se află în marş 44 de e­­chipaje. Am renunţat la clasicul dialog T.F.F. şi, cu cele mai bune ginduri, pentru cei risipiţi pe meri­diane, ne-am oprit la al 86-lea co­mandant, Constantin Lucaciu, care îşi petrece revelionul acasă. Pe cargoul său, tricolorul flutură de numai două zile. Cu „Novaci“, Şantierele navale din Constan­ţa îşi iau adio de la navele mici ; în docuri încep să se contu­reze navele anului 1975 , mineralie­re de 55 000 tdw. Se îndeplinesc astfel sarcinile pro­gramului prioritar de construcţii na­vale româneşti, obiectiv de impor­tanţă majoră căruia Congresul al XI-lea al partidului i-a acordat o atenţie deosebită. Ora 21,40. — Noroc bun ! — Noroc bun ! Oamenii ultimului şat încep să sosească la clubul minerilor din Lupeni. Alţi colegi de-ai lor işi pe­trec revelionul la cabanele din mun­ţii Cîmpu lui Neag, Rusu şi altele. Ora 22:00. Tot in munţi, dar în zona lacului de acumulare Le­­ş’i-Bihor s-au întîlnit ing. Du­mitru Fuşcă, ing. Virgil Stan, maistrul Vasile Grigore — con­structori care lucrează la sis­temul hidroenergetic, cei care au durat şi dat în folosinţă intr-un timp-record barajul lacului de acu­mulare cu o capacitate de 28 mi­lioane mc., cu apa căruia vor fi iri­gate peste 10 000 ha de teren agri­col, va spori debitul de alimentare a localităţilor Oradea şi Aleşd. Ora 22,05. Departe de Aleşdul evocat mai sus, dar cu gîndul la el, la trenul din Gara de Nord tinărul Dumitru Chirodea. E mirat de cit de pustii sunt peroanele, casele de bilete, ghişeul de bagaje, chioşcuri­le cu produse. E mirat de cit de goi e trenul 301. Ce să-i faci ! Nu toată lumea e îndrăgostită, nu toţi îndrăgostiţii îşi au iubita la capă­tul ţării şi au treabă pină în ulti­mele ore ale anului. Ora 22:25, Miercurea-Ciuc, corespondentul „Scinteii“, István Bartonek, transmite cîteva declara­ţii ale unor membri ai celui mai tînăr colectiv muncitoresc din ju­deţ, al fabricii de P.A.L. : „In ulti­mele luni, mi-am cam neglijat ru­dele. Eram cu gîndul numai la fa­brică. Dar acum plec liniştit la fratele meu, la Timişoara. Am pro­dus primele 100 tone de P.A.L. şi pot să vă spun că au ieşit de ca­litate superioară“ (inginer chimist Lőcsei László). „Fetiţa mea a îm­plinit chiar ieri, 30 decembrie, vîrsta de 5 ani. Simt că am făcut ceva şi pentru ea, muncind cu spor. Ştim că munca, eficienţa activităţii noastre reprezintă singura temelie posibilă, sănătoasă a creşterii bu­năstării. Să ciocnim pentru să­nătatea copiilor noştri“ (maistrul Reszegh Ferenc). „Furaţi de tre­buri. pină alaltăieri, nici nu am avut cum să mă gindesc la revelion. Ce îmi doresc pentru noul an ? Pace, prietenie, creşterea pres­tigiului României in lume şi a ro­lului ei în făurirea unei noi ordini în relaţiile internaţionale, iar colectivul nostru, în formare, să pătrundă tainele instalaţiilor com­plexe, să stăpînească aceste maşini minunate. Dacă reuşim, şi sigur vom reuşi, o să avem un an foarte­ bun“ (inginer-şef Ion Boterez). Zeci de noi unităţi industria­le, crescute ca din pămînt in cursul ultimilor ani, formează coordona­tele de astăzi ale Harghitei. In 1974, pentru prima dată, volumul produc­ţiei globale industriale a judeţu­lui a depăşit 5 miliarde de lei, cu aproape 24 la sută mai mult decit realizările anului precedent. In vi­itorul cincinal, aşa cum s-a trasat sarcină la cel de-al XI-lea Congres, şi Harghita se va număra printre judeţele ţării care vor realiza o producţie industrială globală de peste 10 miliarde lei, conform po­liticii ştiinţifice a partidului de în­florire a tuturor meleagurilor pa­triei, temelie sigură a bunăstării materiale şi spirituale, a unui ni­vel de trai din ce în ce mai ridicat. Ora 22,50. Alexandru Mihăi­lescu din Iaşi bea o ţuică şi se gindeşte la bere. Ora 23,00. Inveşmintatul sărbă­­toreşte, cu bogate elemente folclo­rice, cantina de la hala de turbo­­agregate a întreprinderii de maşini grele — Bucureşti găzduieşte pe cei 300 de oaspeţi ai revelionului 1975. Veselia e în toi. Pluguşorul se porneşte cu urări ca anul ce vine să fie şi mai îmbelşugat şi mai plin de bucurii. Versurile exprimă con­vingerea că aceste năzuinţe depind exclusiv de munca oamenilor. Cu fiecare minut ne apropiem de noul an. Unul dintre oaspeţi, ing. Cos­­tică Bouroş, directorul tehnic al întreprinderii, ţine să ne spună : „Şi în 1975 vom face totul ca să fim fruntaşi, să dăm agregate ener­getice ce însumează 1 240 MW. uti­laje de mare capacitate pentru la­minorul de aluminiu de la Slatina“. Aici, la petrecerea dintre ani, sunt mulţi dintre realizatorii celui de-al treilea turboagregat românesc de 330 MW, care au ţinut să fie şi acum împreună : Petre Oprea, Con­stantin Pufu, Dumitru Drăghici, Mihai Gruia, Ion Florianu ş.a. Petrecerea continuă cu momente vesele, romanţe, cîntece de pahar care antrenează pe membrii colecti­vului bucureştean. Ora 23:10. Intre Bucegi şi munţii Gîrbovei, studentul Vasile I, de la Universitatea bucureşteană, caută cu disperare o poantă. In cantina taberei de la Piriul Rece se desfăşoară concursul de muzică populară, apoi va fi cel de muzică uşoară, iar intre ele — concursul de epigrame, la care V. I. are de gînd să participe. Dar cu ce? Ora 23,25. De un sfert de oră, pe ceas, formăm numere de tele­fon şi, peste tot — ocupat, ocupat, ocupat. Toată lumea vorbeşte. Ce-i de făcut ? Poate ne dă dispecerul de serviciu un sfat. Mai intîi îi urăm „La mulţi ani" tovarăşului Ştefan Mihalcea, apoi îi ascultăm „consultaţia": „Nu-i nici o soluţie. Este traficul cel mai intens pe care l-am supravegheat vreodată. Cite convorbiri? Nu ştim. Dar e sigur că avem într-o singură oră mai multe decât în restul anului în zile întregi. Nu-i de mirare ! Numai in acest an s-au instalat in Capitală 36 000 de posturi telefonice noi, cam cite existau în Bucureşti prin 1950. Telefonistele supraveghe­toare Elena Matei, Maria Dorin, Argentina Leancu, Elena Tudor sint in plin şi neobosit slalom prin­tre circuite. Şi cînd te gîndeşti că grosul solicitărilor vor fi abia după miezul nopţii ! Ora 23:30. Inginerul Alexandru Mihăilescu din Iaşi vede pregătin­­du-se cupele pentru şampanie şi se gindeşte tot la bere. Ora 23:40, o parte din miile de chimişti craioveni sărbătoresc reve­lionul în haine de lucru. Maistrul principal Valentin Stoia, operatorii chimişti Gheorghe Predescu, Nico­lae Cioată s-au aflat la pos­turi ; pe măsură ce se apro­pie miezul nopţii de 31 decembrie 1974, schimbul III al fabricii de amo­niac şi uree I se pregăteşte să ra­porteze lapidar prin telespicher , produce pentru sfirşitul lunii ia­nuarie 1975. Ora 23:45. Eroul Muncii Socia­liste Gheorghe Buruc, şef de echi­pi la secţia montaj-locomotive a În­treprinderii „23 August“, işi petrece revelionul acasă, in familie. In jurul lui, cele două fete — ambele stu­dente în cibernetică — soţia, gine­rele. Le povesteşte — pentru a cita oară ? — cum au reuşit „secţia mea, echipa mea" să construiască noul tip de locomotivă diesel-electrică — „Faur“. întors acasă, elevul Adrian Duca din Iaşi povesteşte şi el cum a rea­lizat schema desfăşurată a televizo­rului tip şcolar pentru care a primit medalia de aur „Minitehnicus“. Minerii povestesc şi ei. Realizatorii turbinelor-record de la I.M.G.B., de asemenea, povestesc. Si constructorii din creierii Mun­ţilor Apuseni povestesc. Si toti ceilalţi, despre care am relatat sau nu, de la Galati, Con­stanta şi Piriul Rece, de la Izbiceni şi Miercurea-Ciuc, povestesc. Apoi, deodată, crainicii de radio şi televiziune anunţă actul solemn care reţine, în timpul ce a mai ră­mas din acest an, atenţia ţării. Vorbeşte tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Par­tidului Comunist Român, preşedin­tele Republicii Socialiste România. Pe întreg cuprinsul ţării, de la apele mării şi pînă pe crestele Car­­paţilor, in intreaga rază de cuprin­dere a emisiunilor posturilor de ra­dio şi televiziune româneşti, cuvin­­tul luminos, de îmbărbătare, cu­­vîntul celui mai stimat fiu al po­porului este ascultat cu atenţie şi dragoste, cu încredere şi hotărîrea de a face totul pentru înfăptuirea Programului partidului, pentru a da viaţă îndemnurilor secretarului general al partidului. ...Miezul nopţii. Niciodată iu 365 de zile ceasurile de pe acest fus orar nu sunt potrivite cu atita grijă şi consultate atît de frecvent. Este ora aceloraşi ginduri şi speranţe, a aceleiaşi încrederi în viitorul Repu­blicii Socialiste România. Ora 0,01. Furnalistul-şef Toa­­der Lavric, maiştrii Vasile Istrate, Victor Pal, Marcel Semciuc, cau­­peristul Măndel Ganea au elaborat la furnalul de 1 700 mc nr. 3 al combinatului gălăţean prima şarjă de­ fontă din ultimul an al cinci­nalului, încă de acum treizeci de minute. Incepe încărcarea pentru următoarea şarjă. Dirzenia cu care veghează focul continuu vor­beşte aproape de la sine despre optimismul şi încrederea lor, ca de altfel a Întregii noastre clase mun­citoare, a întregului popor, în ra­portul dintre muncă şi prosperita­te, dintre prezent şi viitor, dintre efort şi satisfacţii. Vorbesc de la sine realizările din 1974 ale side­­rurgiştilor gălâţeni, superbul au de­venit acum un minut timp trecut : 100 000 tone oţel, 65 000 tone fontă, 11 000 tone cocs, 27 000 tone produ­se laminate plate ş. a. in valoare totală de 200 milioane lei. Aceste suc­cese prefigurează dezvoltarea vertiginoasă pe care o va lua va­tra siderurgică gâlăţeană in cinci­nalul viitor, cînd, potrivit sarcini­lor din Directivele Congresului al XI-lea, va trebui să-şi tripleze producţia de oţel. Solicităm citeva destăinuiri inginerului Ion Vasile, şef de schimb : „ Siderurgiştii gălâţeni se află şi ei angajaţi în efortul general al poporului pentru înfăptuirea Pro­gramului partidului, pe drept cu­­vînt numit de secretarul nostru general Programul poporului ro­mân de ridicare a patriei pe cul­mile luminoase ale civilizaţiei co­muniste. Ora 0,02. La Alba Iulia se ros­teşte prima butadă de răsunet a noului an. In rumoarea celor două sute de voci care urau concomi­tent „La mulţi ani !“ în dreapta şi nu strigă, cineva, unul dintre par­ticipanţii la revelionul organizat la clubul tineretului pentru uteciştii de la „Porţelanul“, „Ardeleana“, întreprinderile de utilaje şi de produse refractare, a strigat mai tare : — La mulţi ani — 2000 ! — Două mii 7 — Intrăm in mileniul al treilea. — In mileniul al treilea ? Curlnd şi-au dat seama că afir­maţia este exactă. Pentru oraşul desăvîrşirii unităţii statale, acest revelion este revelionul înspre al 2000-lea an de existenţă a cetăţii, atestată documentar. Ora 0,07. Locomotiva fluieră prelung. Are un „timbru“ nou, cu care meleagurile prin care trece nu s-au obişnuit încă bine, bine. Sem­nalul ei prelungit, voios dă de veste că „vechea“ noastră cunoştinţă — „5145“ — intră în gara municipiului Gheorghe Gheorghiu-Dej pregătită să oprească în... 1975. Staţionarea fiind nu numai prima, ci şi puţin mai lungă , e timpul ca şi mai ve­chea cunoştinţă — mecanicul Titi Secară — să se prezinte . Am 32 de ani şi sint mecanic de locomotivă. Am lucrat mai intîi pe o locomotivă cu aburi ; acum sunt — după spe­cializare — pe o locomotivă electri­că şi traseele pe care circulăm se modernizează de la un an la altul Ora 0,10. La locuinţa învăţă­toarei Margareta Gogu din comuna Rebricea, judeţul Vaslui, se rosteşte şi o urare mai deosebită : — Trăiască mirele şi mireasa ! Margareta s-a căsătorit in ultima zi de lucru a anului, adică acum un an, cu Dorinel Birceanu, electrician la Combinatul de fibre sintetice din Iaşi. In jurul orei... ...0,30. Inginerul ieşean Alexan­dru Mihăilescu nu mai rezistă să vadă în faţă vin. De la ora 22:00 se gindeşte mereu la bere. Lasă pa­harul de Fetească deoparte şi pune mina pe telefon. — Alo ? La mulţi ani ! Ce face berea ? — Fierbe, tovarăşe director. — Bine. Aveţi grijă ! Directorul celei mai noi fabrici de bere din ţară ar vrea să se ter­mine mai repede revelionul acesta, şi zilele libere, şi luna ianuarie, şi prima săptămînă din februarie, să rupă o dată fila de calendar după care urmează mult aşteptata zi, duminică 9 februarie, cînd va ciocni primul pahar cu bere de Iaşi. A­­tunci se va încheia ciclul de fer­mentaţie şi de fabricaţie al primei şarje, puse la fiert într-una din ul­timele zile ale anului Încheiat — 28 decembrie — şi vegheată în noaptea nopţilor nu numai de schim­bul de serviciu, ci — cu gîndul — de întregul colectiv al noii între­prinderi. Ora 0,31. Maternitatea spitalu­lui judeţean din Buzău. Revelion, propriu-zis, n-a fost. Dar şi aici a­­ceastă noapte a adus fericire şi bucurie unor familii. S-a născut Vasile Oprea, primul cetăţean bu­­zoian al anului 1975 , tatăl — Mircea Oprea, mecanic de locomotivă, mama — Zoica Oprea, taxatoare de autobuz. Vasilică s-a născut în con­fortul spitalului judeţean cu 705 locuri, adevărat palat al sănătăţii. Ora 1:00. Soldatul Badea Stan­­cu încearcă un sentiment de ma­terialitate a timpului. Ar putea spune că are Anul Nou la cîţiva paşi in faţa sa. Patria la a cărei linişte şi sărbătoare veghează îm­preună cu ostaşul Nicuşor Bratu, sub comanda sergentului Remus Avram, patria deci, trăieşte de o oră un nou an. In faţa lui insă, dincolo de frontieră, Anul Nou so­seşte abia acum , de vecinii şi prie­tenii de dincolo de graniţă ne des­parte nu numai o bornă, ci şi un „fus orar“. Prin voia acestei îm­părţiri convenţionale a timpului, la numai cinci metri distanţă, dife­renţa de timp a fost pină în a­­ceastă clipă de ...un an. Soldatul Badea Stancu nutreşte un gînd de prietenie frăţească şi se întoarce cu inima şi cu întreaga sa fiinţă spre pămintul scump al României. Ora 1,15. Dacă s-ar acorda un premiu pentru cel mai scurt şi mai cumpătat revelion, el ar trebui decernat în sala cantinei Institutu­lui agronomic din Iaşi. Acolo petre­ce... selecţionata universitară de handbal. Comeseni cu nume de re­zonanţă naţională şi internaţională — Ştefan Birtalan, Gabriel Kicsid, Ştefan Orban, Mircea Ştef şi alte arme „secrete“ ale antrenorului Eugen Trofin , ciocnesc cu­ mai fără alcool pentru anul care a adus handbalului românesc al patrulea titlu mondial, pentru anul în care speră ca sportul lor să-şi menţină consacrarea. Ora 1,30, schimb, reprezen­tanţii studenţimii aflaţi la Piriul Rece, un număr de 250, petrec in voie. Studentul Vasile I. nu reuşeşte să termine epigrama ; n-a reuşit să scrie decit : „Ai venit la Piriul Rece / Să măninci, să dormi cu­ şapte...“. Nu ! Nu merge rima. Re­nunţă în favoarea formării unei opinii , cărei fete să i se decer­neze titlul de „Miss Piriul Rece — 1975“. Alt participant, Le Van Thao, student in anul V al Insti­tutului de mine din Petroşani, e mai nostalgic. Următorul reve­lion îl va întîmpină cu şapte ore mai devreme, la peste 12 000 km distanţă : „Am petrecut minunat. M-am simţit între colegii mei ro­mâni ca şi între rude. De fapt, prietenia şi ospitalitatea româ­nească mi-au fost, timp de 5 ani, suportul care m-a ajutat să-mi îndeplinesc munca pentru care am fost trimis din patria mea — R. D. Vietnam — în România. Sincer vă spun, mă bucur mult că mă re­întorc acasă, dar regret că mă des­part de colegii mei români, de fru­moasa dumneavoastră ţară, de po­porul dumneavoastră“. Ora 1,40. Peste 150 de tineri din întreprinderile şi instituţiile oraşului Alexandria petrec în noua şi moderna cantină a liceu­lui industrial de construcţii, în­tr-o atmosferă plină de voioşie şi optimism, intilnim pe Dana Pen­­ciu, Gheorghe Dumitru, Florin Lambescu, Petre Cioabă şi alţi ti­neri din noile întreprinderi indus­triale ale Teleormanului, creaţii ale actualului cincinal. „Am ascul­tat cu multă bucurie şi deosebită satisfacţie cuvîntarea rostită de to­varăşul Nicolae Ceauşescu la pos­turile de radio şi televiziune “— ne mărturiseşte Elena Done, munci­toare fruntaşă la întreprinderea de panouri şi tablouri electrice. Chemările secretarului general al partidului constituie şi pentru noi, tinerii, cei mai mulţi de o vîrstă cu Republica, un imbold pentru a ne concentra şi multiplica efortu­rile. Suntem­ hotărîţi să participăm cu toată energia şi dăruirea la opera de înălţare a unei Românii mereu mai frumoase şi mai boga­te. Gînd­urile noastre zboară deja spre viitorul prefigurat atît de clar de Programul partidului, viitor pe care, cu înţelepciunea minţii şi cu forţa braţelor noastre, îl vom face tot mai luminos, mai măreţ“. Ora 2:30. Cochetul restaurant „Dorobanţi“ se află la primul său revelion. Dat în funcţiune numai cu cîteva luni în urmă, în pragul Conferinţei mondiale a populaţiei, găzduieşte acum peste 450 de oas­peţi bucureşteni sau de peste ho­tare. Ei au de făcut continuu di­ficila opţiune între preparatele bu­cătarului şef Constantin Preotesescu — medaliat la Concursul gastrono­mic de la Hamburg-1972 — şi dansurile şi jocurile care încheie programul artistic susţinut de an­samblul „Mugurelul“. Mulţi dintre oaspeţi se lasă prinşi în antrenul creat de solist, care reia (pentru a cita oară ?), cîntecul serii: „Clin­chete de veselie / Ciripit de ciocîr­­lie , Românie, Românie / Ţară scumpă, mîndră glie“. Ora 3:00. Din inima munţilor Suhardului răzbate un şuierat pre­lung de locomotivă. Nu, nu mai este trenul mecanicului Titi Secară, acela se odihneşte la cap de linie — în gara Ghimeş , de astă-dată , semnalul dat de Vasile Furtună, care vesteşte prima cursă cu calcar de la carieră înspre cuptoarele ne­stinse ale Fabricii de ciment din Bicaz. Este o garnitură cu în­cărcătură dublă. Brigada lui Simion Săpunaru a ţinut să dovedească din primele clipe că, împreună cu întregul colectiv, răspunde chemă­rii partidului de a produce cit mai mult, beneficiile peste plan trebuind să sporească sub­stanţial şi să acopere veniturile suplimentare de care vor beneficia cu toţii în 1975, ca urmare a majo­rării retribuţiei. Hărnicia muncito­rilor de la cariere e fructificată de cimentiştii din fabrică. In anul în­cheiat, ei au obţinut o producţie suplimentară de 35 000 tone de ci­ment. Intre timp se încarcă şi trenul uzinal 58 986. Cineva a scris cu creta pe un vagon : „Ciment produs la Bicaz în noaptea revelionului“. Pri­mii Saci din cele 1 250 000 tone citi vor­ fi realizate în acest an. Ora 3:15, cîţiva dintre cei 30 000 de turişti care întîmpină Anul Nou la... înălţime au ajuns, graţie transfăgărăşanului, şi la Bîlea­lac. La anul vor fi mai mulţi. Peste alţi ani şi mai mulţi, pe măsură ce ca­pacitatea de cazare va creşte odată cu viitorul complex alpin. Deocam­dată, cei prezenţi mai ies pe afară şi încearcă zăpada. E bună de schi. E o invitaţie pentru unii să se cul­ce mai devreme ca să se bucure din plin în dimineaţa ce urmează. Ora 4,30. „Premiul“ pentru cel mai cumpătat revelion fiind acor­dat, să propunem — tot neoficial — „premiul“ pentru cel mai ieftin me­niu gustos. După opinia comeseni­lor de la întreprinderea de maşini grele din Bucureşti — despre care am mai vorbit şi la care ne înapoiem acum, la ora ciorbei de potroace — cea mai convenabilă trataţie a fost cea de la cantina lor : 100 ml ţuică, salam de Sibiu, măsline, caşcaval. Ştirici, icre, peşte, pastramă de porc, sarmale, friptură de curcan şi de porc, ciuperci, cartofi, murături, crochete de caşcaval, tort, cafea, a­­lune, îngheţată, portocale, mere, chifle, un litru de vin şi ciorba a­­mintită contra... 82 de lei. Ora 5:00. O parte din „nunta­şii“ invitaţi de ceferistul clujean Gheorghe Timofi — membru de partid din anul 1928 — încep să se retragă. Ospitalitatea e desăvîrşită, dar unii se gindesc că „mirii“ tre­buie menajaţi. Doar împlinesc... 50 de ani de căsnicie. Ora 5,20. Vă mai amintiţi da tinărul Dumitru Chirodea (proiec­tant la IPROCHIM — Bucureşti) care la ora 22,05 se urca în acce­leratul 301 ? A ajuns la Cîmpia Turzii. Dar pînă la Aleşd mai este cale lungă. Ce contează însă cînd eşti aşteptat ! Ora 6,30. Rutieristul X se duce să se culce. Programul la radio şi televizor s-a încheiat, de băut n-a avut voie să bea, urările toate au fost făcute... Nu-i mai rămine de­cit să se mai uite o dată la cer şi să plece liniştit. Se uită şi-şi zice : „Nu. Nu va ninge“. Ru­tieristul X — căruia în mod special nu-i dăm numele — este simbolul unui alt fel de „foc con­tinuu“, al focului liniştit, al oame­nilor care nu palpită de încordare, dar care veghează, cu disciplină şi conştiinciozitate, pe crîmpeiul ce li s-a încredinţat din uriaşul front e­­conomic şi social. In cazul nostru este unul dintre cei 40 de şoferi şi tractorişti mobilizaţi la autobază, pe lingă alţii 346 alertaţi la domiciliu, dintr-un total de 1 016 pregătiţi cu utilaje speciale să intervină dacă... asupra Capitalei s-ar fi abătut vreun val de ninsoare. „Secvenţe din cea mai lungă noapte a anului. Noaptea care a legat anul 1974 — anul unor evenimente fundamentale din istoria devenirii noastre socialiste — de anul 1975, ultimul din actualul cincinal. In mersul nostru înainte spre socialism şi comunism, 1974 rămine drept una din acele borne luminoase de istorie. Anul 1975 ? „Sîntem ferm hotărîţi — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu în cuvîntarea rostită la posturile noastre de radio şi televiziune cu prilejul Anului Nou — să facem totul pentru ca anul 1975 să aducă poporului român noi şi mari succese in dezvoltarea economico-socială, in creşterea bunăstării sale materiale şi spirituale, în ridicarea ţării pe noi culmi de progres şi civilizaţie socialistă !“ Da ! Această hotărire animă întreaga naţiune. Este angajarea fermă a întregului popor în munca eroică, fără preget, consacrată înfăptuirii obiectivelor măreţe ale Programului Partidului Comunist Român — programul de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism — adoptat de Congresul al XI-lea al partidului. Reportaj realizat de Sergiu ANBOIU, Al. PLAIEŞU, Ion LAZAR şi corespondenţii „Scinteii" • Foto : E. Dichiseanu In Oaş ? Nu, în Gorj ? Nu. Pe valea Sucevei ? Nu La cantina studenţească „Grozăveşti", cu tineri din Oaş, din Gorj, de pe valea Sucevei, din toată ţara Clipele de distracte sint mai frumoase cînd nutreşti satisfacţia datoriei împlinite Noaptea Anului Nou în cadru feeric de carnaval... La „Griviţa roşie" — un toast încrezător în anul care vine, în fericirea care stă în hărnicia mîinilor noastre

Next