Scînteia, februarie 1977 (Anul 46, nr. 10715-10738)

1977-02-01 / nr. 10715

I int­ia oară, aici. Pe hîrtia de cale, bineînţeles. Apoi...“ Apoi li s-a dat cuvintul constructorilor. Cuvint ce ’ cintăreşte azi peste patru milioane tone de oţel pe an. . Miine, potrivit privirilor noastre mereu mai îndrăz­neţe — peste zece milioane... Tot aici, la Galaţi, unde Dunărea are redutabil con- I curent în cel mai puternic fluviu de oţel al ţării, in mijlocul halei laminorului de tablă groasă se află, aşezat pe verticală, un paralelipiped de metal, pri- I mul sleb care a călătorit pe căile de rulare. Cu o­­ inscripţie ce datează evenimentul. In faţa oţelăriei apoi,­­ o sculptură in manieră abstractă, parcă. Mărturie din prima şarjă realizată prin metoda de nivel mondial a­­ insuflării cu oxigen. La slebing apoi, la turnare con- I tinuă, la... i Borne ale unui drum străbătut. Plantate, desigur, şi I ■ cu o anume orgolioasă mindrie. Dar semnificind infi­nit mai mult. Ar putea, foarte bine, să fie numite la- I Ioanele unei munci eroice. Dimensiunea, modernita- I tea şi dificultatea construcţiei indrituieşte la aceasta. Ori citim aici semnele cutezanţei: înălţimile s-au cu-­­ I cerit întotdeauna, nu şi-au plecat docile piscurile spre cei care au năzuit să le atingă. Ori dorinţa de a mă- I sura şi astfel paşii făcuţi. Mereu şi mereu oamenii au I nevoie de criterii, simt nevoia ca existenţa şi munca­­ lor să fie raportate la ceva, pentru a-şi evalua şi sin- | J guri ce şi cit împlinesc intr-o viaţă de om. $i nu in ultimul rind văd născute aceste borne dintr-un avint , prea plin, romantic. Pentru că, la urma urmei, îndrăz­neala de a face ceva înseamnă zbor. Iar ctitorii, prin­­ destin si vocaţie, sint condamnaţi la astfel de zboruri.­­ I­lie TANASACHE ÎN PAGINA A lll-A CRONICA LUNII IANUARIE internă și internațională ! „Baraca lui I Ca o insulă intr-un vast ocean de păm­înt a rămas I baraca aceea. De jur-imprejur au muşcat, harnice, excavatoarele. Au venit în urmă cohortele de autobascu-­­­lante şi buldozere. Straturile geologice — scoase din nemişcare dizlocate şi aşezate în altă parte, dintr-o I imperioasă nevoie de utilitate. Si astfel, baraca, cu I citiva metri pătraţi in jur, a crescut, s-a înălţat dea-­j supra valurilor de pămint, solitară şi înţeleaptă faţă de­­ ■ ofensiva umană şi tehnică ce nu cunoaşte odihna. „Ba­raca lui Rădvan“, a numit-o cineva. Si a completat : ■ „Combinatul siderurgic de la Galaţi a produs, pentru PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLVI Nr. 10 715 Prima ediţie Mărfi 1 februarie 1977 6 PAGINI — 30 BANI MUNCEŞTI BINE, PRODUCI MAI MUL­T, CÂŞTIGI BINE După cum se ştie, in decembrie 1976, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste — act legislativ de excepţională însemnăta­te, în a cărui fundamentare realistă, ştiinţifică au avut o deosebită impor­tanţă indicaţiile preţioase date de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Noua lege ilustrează grija deosebită pe care partidul şi statul nostru o acor­dă înfloririi unităţilor agricole coo­peratiste, creşterii continue a nive­lului de trai al celor ce lucrează în aceste unităţi în legătură nemijlo­cită cu cantitatea şi calitatea mun­cii prestate, cu rezultate concre­te in creşterea producţiei agri­cole şi dezvolta­rea avuţiei ob­şteşti. Prin acest im­portant act nor­mativ sunt con­sfinţite principiile generale ale sis­temului de retri­buire a muncii d­­­in unităţile a­gricole cooperatiste, reglementata în mod unitar, sistemul de or­ganizare a producţiei şi a mun­cii, formele concrete de aplicare a acordului global, modul şi condiţiile de acordare a retribuţiei, respectiv, a venitului garantat în cooperativele agricole şi asociaţiile economice in­­tercooperatiste. Potrivit practicilor democratice promovate neabătut de partidul nostru, proiectul Legii re­tribuirii muncii în unităţile a­­gricole cooperatiste a fost pre­zentat în presă şi supus dezbaterii publice. Mai mult, in anul 1976 proiectul a fost aplicat experi­mental in toate unităţile agricole cooperatiste din ţară, ceea ce a făcut posibilă aducerea unor îmbunătăţiri impuse de realitatea concretă din cooperativele agricole, de cerinţa ca fiecare unitate să lucreze în mod rentabil. Acum, cînd a devenit lege, impor­tant este ca, pretutindeni, consiliile de conducere din unităţile agricole cooperatiste, organele agricole jude­ţene să acţioneze cu fermitate şi răspundere pentru aplicarea justă, corectă, în spiritul şi litera legii, a tuturor prevederilor. Legea retribui­rii muncii în unităţile agricole coo­peratiste trebuie să devină, efectiv, un instrument al perfecţionării în­tregii activităţi din agricultura coo­peratistă, al întăririi disciplinei şi răspunderii cooperatorilor în munca de zi cu zi; totodată, ea trebuie să contribuie la dezvoltarea şi întărirea spiritului de echipă în muncă, a răs­punderii în folosirea raţională şi lu­crarea corespunzătoare a pământului, în creşterea şi îngrijirea animalelor, în apărarea şi dezvoltarea averii ob­şteşti a fiecărei cooperative agricole în parte. Pentru a-şi îndeplini cu adevărat rolul de puternic instrument al îm­bunătăţirii activităţii în agricultura cooperatistă şi al muncii de calitate a fiecărui cooperator şi a tuturor, se înţelege că prevederile acestei legi trebuie temeinic cunoscute, însuşite şi aplicate in fiecare unitate. In acest scop, se cere în primul rind organizaţiilor de partid de la sate, consiliilor de conducere a unităţilor agricole cooperatiste să asigure o explicare aprofundată a fiecărui pa­ragraf al acestei legi, o cunoaştere amănunţită de către fiecare coope­rator, in aşa fel incit, pretutindeni, să se întroneze puternic spiritul de răspundere în muncă şi în aplicarea întocmai a legii. Munca politico-edu­­cativă, de îndrumare şi control pen­tru cunoaşterea şi aplicarea rigu­roasă a prevederilor acestei legi tre­buie să se desfăşoare acum, cînd se organizează activitatea pentru noul an agricol, cînd se stabilesc progra­mele de lucru pe subunităţi de pro­ducţie şi, în cadrul acestora, pe fie­care formaţie de muncă. Este nece­sar ca Întreaga activitate de expli­care şi de aplicare fermă cu spirit de răspundere a prevederilor legii să fie condusă nemijlocit de comitetele comunale de partid, de organizaţiile de partid din unităţile agricole coo­peratiste. Evident, nu ne propunem în arti­colul de faţă să intrăm în toate amă­nuntele acestei legi. Din lectura a­­tentă a fiecărui capitol, a fiecărui articol sau paragraf se desprinde cu claritate scopul fundamental urmărit de legiuitor, de a con­feri acestui act normativ un rol tot mai activ în înfăptuirea principalului obiectiv al politicii agricole a partidu­lui — realizarea unei agriculturi mo­derne intensive, de înaltă producti­vitate, care să folosească eficient pă­­mîntul, celelalte mijloace de pro­ducţie şi forţa de muncă, cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Din primele capitole, legea proclamă limpede şi ferm ideea fundamentală că ridicarea continuă a nivelului de trai al cooperatorilor şi al tuturor celor care lucrează in unităţile agri­cole cooperatiste este nemijlocit con­diţionată de rezultatele muncii fiecă­ruia şi se realizează pe măsura creş­terii producţiei agricole şi a averii obşteşti, a dezvoltării întregii econo­mii naţionale. Precizarea făcută în lege că for­maţia de bază în organizarea muncii in cadrul subunităţilor de producţie este echipa de mecanizatori, echipa de mecanizatori şi cooperatori, iar in anumite situaţii şi echipa de coope­ratori, demonstrează că organizarea muncii pe echipe corespunde cel mai bine condiţiilor şi sarcinilor ce revin agriculturii cooperatiste in etapa ac­tuală. Superioritatea acestui sistem de organizare şi retribuire a fost pusă în evidenţă —— ————— mai ales anul trecut, cînd, a­­plicat şi genera­lizat experimen­tal la nivelul în­tregului sector cooperatist, şi-a adus o contribu­ţie deosebită la rezultatele bune obţinute in agri­cultura noastră. Pentru aplica­rea judicioasă a —— ————— sistemului de re­tribuire a muncii în cooperativele agricole, în lege se precizează că acordarea integrală a retribuţiei este condiţionată de reali­zarea in totalitate a sarcinilor de producţie de către întreaga echipă, de executarea lucrărilor prevăzute in tehnologii, de respectarea cheltuie­lilor materiale stabilite. O însemnă­tate deosebită are faptul că, po­trivit legii, veniturile cooperatori­lor nu sunt plafonate, în cazul depă­şirii producţiei planificate retribuirea făcindu-se cu aceleaşi tarife sau, după caz, acordindu-se retribuţie supli­mentară, în funcţie de producţia ob­ţinută peste cca. ?,îg3j*:ă. Trebuie relevată, de asentenea, diferenţierea retribuţiei pe activităţi corespunzător gradului de complexitate a muncii, precum şi in raport cu nivelul de ca­lificare, gradul de răspundere şi ve­chime în muncă. Se insistă în mod deosebit asupra acestor pîrghii de cointeresare, ştiut fiind că sporirea producţiei agricole şi, in strînsă le­gătură, cu aceasta, ridicarea bunăstă­rii ţărănimii se pot realiza numai prin efortul general, printr-o participare (Continuare în pag. a IlI-a) Aplicarea riguroasă a prevederilor LEGII RETRIBUIRII MUNCII ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE COOPERATISTE asigură întărirea răspunderii tuturor cooperatorilor pentru realizarea producţiei planificate, buna organi­zare a activităţii în toate unităţile şi formaţiile de lucru ...Ne-am prezentat la Combinatul de industriali­zare a lemnului Pipera din Bucureşti în postura de­­factor poştal, să-i anunţăm pe cei in drept că le-a so­sit cu avionul un colet de la Paris şi apoi să primim lămuririle de rigoare cu privire la faptul că respec­tivul colet în loc să ajun­gă la destinatar zăcea tot în magazia aerogării. La capătul mai multor pere­grinări de la o poartă la alta, încercînd să dăm de beneficiarii coletului, cînd la un compartiment, cînd la altul, ajungem, în sfîrșit și la serviciul „import­export“. Socoteam că am sosit unde trebuia, dar după o serie de consultări, între şeful serviciului şi colaboratorii săi, se contu­rează un răspuns neaştep­tat : „noi nu ştim nimic, n-am solicitat un astfel de import, poate e o mostră sau altceva...“ „Ştiţi, insistă re­porterul, acolo la aeroport ni s-a arătat că o copie a documentului de transport a fost ridicată de to­varăşa Ganea Florica“... „A, păi e cu totul altceva, dinsa e la tehnic, intraţi pe poarta cealaltă şi întrebaţi acolo...“ — Nu am nici o legătură cu coletul respectiv, ne-a spus la rîndul său tovarăşa Florica Ganea. Eu m-am aflat la aeroport pentru a ridica o documentaţie ve­nită pentru noi şi la ru­gămintea cuiva de acolo am luat şi o copie, cu buna intenţie de a înştiinţa în­treprinderea. — Şi ? — Am predat copia încă de atunci serviciului admi­nistrativ. Am ajuns şi la admi­nistrativ . — Nu-mi amintesc decit că acea avizare a fost pre­dată la aprovizionare, ne-a spus o funcţionară eco­noamă la vorbă. Altceva, nu ştiu ; eu nu sunt decit funcţionară ! — Un colet la Otopeni ? Şi ni s-a dat nouă o copie de înştiinţare ? s-a mirat Gheorghe Popa, şeful birou­lui aprovizionare. Curios lucru. O să trimit nein­­tîrziat un om la Otopeni să vadă despre ce e vorba... Nimeni nu ştia dacă res­pectivul colet fusese sau nu solicitat de către combi­natul bucureştean. Dar se ştia că el există. Discuţia de mai sus a avut loc la 27 ianuarie 1977. Notăm şi data sosirii coletului in ţară : 25 august 1976. Veni­se de la Paris „par avion“. Urgent. In trei ore si ju­mătate parcursese distanta Paris—Bucureşti. De la O­­topeni la Pipera nu sosise nici după 5 luni ! Se ştie că expedierile rapide se folosesc în cazuri de mare urgenţă , cînd o întreprindere are nevoie presantă de anumite piese de schimb sau de mate­riale pentru instalaţii pro­venite din import este fi­resc să le solicite îndată de la firmele respective şi nefiind vorba de articole prea grele este, de aseme­nea firesc ca acestea să a­jungâ în ţară nu cit mai scurt timp, deci cu avionul. Cînd o întreprindere recurge la o asemenea soluţie nu pu­tem să ne închipuim alt­ceva decit că nevoile sale sunt atit de urgente incit costul, evident mai ridicat al transportului cu avionul, este pe de-a-ntregul justi­ficat. Iată insă că in contra­dicţie cu această logică elementară, lucrurile ca­pătă cu totul alte înfăţişări, aidoma unei imagini pro­iectate pe ecran cu capul in jos. Episodul relatat mai sus nu este, din păcate, singular : o vizită la Aero­gara Otopeni ne-a convins că datorită unor grave de­fecţiuni de urmărire şi evi­denţă, datorită neglijenţei, trec uneori luni si luni de zile fără ca unele colete să fie ridicate de la aeroport. Tovarăşii Mihaela Amariei, de la biroul „Avizări“­­TAROM, şi Constantin Dia­­conu, de la biroul „Rom­­trans-Otopeni“, ne-au pre­zentat o lungă listă de asemenea colete în sufe­rinţă. Repetatele avizări, făcute in unele cazuri de cite 2—3 şi chiar de mai multe ori, au rămas fără rezultat. în faţa acestor fapte n­u poţi să nu te în­trebi : au fost ori nu ur­gente acele expedieri „par avion“? Iar dacă au fost, cum se poate explica această intolerabilă hara­babură datorită căreia cole­­tele zac luni de zile în rafturile magaziei ? Să nu oprim, în cele ce urmeaz... la citeva asemenea si­tuaţii... La întreprinderea ..Pro­gresul“-Brăila. „Vă spune ceva un colet de 51 kg venit de la Geneva şi conţinînd piese pentru computer ?“ „Oh, cum să nu, a replicat inginerul Benone Botezatu, « vorba de înregistratorul spectrometru pentru ana­liza probelor de oţel. Ne este necesar ca aerul şi ca apa, dar noi abia în ianua­rie am primit Înştiinţare scrisă din partea aerefeă­­rii...“ „Se pare totuşi c­ă a fost înştiinţat un tov­arăş Peţanca“. „Se poate , di­nsul e reprezentantul noştri,­­in Bucureşti“. — Eu am înştiinţat între­prinderea încă de Munci, ne-a spus la rîndul său, în­tr-o convorbire telefonică, tovarăşul Gheorghe Pe­ţanca. Era însă de plătit o taxă de magazinaj, vreo douăzeci şi ceva d­e lei şi nu mi-au trimis... -Pe urmă taxa a crescut 1* peste o sută. Vă informem­, însă că în urma intervenției dum­neavoastră la întreprindere coletul a fost ridicat în 25 ianuarie. Răspunsul reprezentan­tului întreprinderii brăile­­ne merită o paranteză : oare despre ce fel de reprezentare, de slujire a intereselor întreprinderii poate fi vorba, cînd omul însărcinat tocmai cu ase­menea treburi ezită să achite­­ de la el cei două­zeci şi ceva de lei, pentru a ridica un colet „necesar, c­i aerul şi ca apa ?“ A p­referat, pentru a se scuti de formalităţile decontării, să anunţe întreprinderea, unde cine ştie din cauza cărei alte birocraţii nu s-a mişcat nimic. Şi merită să lungim această paranteză, pentru a semnala un ne­ajuns, întîlnît, după afir­maţiile funcţionarilor de la Dinu POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" (Continuare în pag. a II-a) „PAR A­VION" pentru... praful din magazii Un colet este adus de la Paris la Bucureşti în trei ore şi jumătate. De la Otopeni la Pipera n-a ajuns nici după cinci luni După prima luna a anului IMPORTANTE SUCCESE ÎN ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ Prima lună a anului 1977 a fost încununată de rezultate re­marcabile, obţinute de numeroa­se colective de oameni ai mun­cii, angajaţi în întrecerea socia­listă pentru înfăptuirea exem­plară a planului. Din Reşiţa de aflam ca la „ora de încheiere“ a lunii ia­nuarie in graficele de produc­ţie au fost înscrise suplimentar peste 4 500 tone produse siderur­gice, cele mai mari succese fiind în­registrate de oţelari şi laminorişti. De asemenea, colectivele laminoare­­l°r de profile de la CCMUblicatul siderurgic Hunedoara EU realizat, zilnic — în întreaga lună — peste prevederi, în medie, câte 90 tone de laminate finite. Minerii exploatărilor car­bonifere Roşiuţa şi Lupea-10 anunţă îndeplinirea cu două zile mai devreme a sarcinilor lunare la principalii indicatori ai planului, succes pe baza căruia a fost extrasă pină ieri, în plus, o cantitate de lig­nit echivalentă cu necesarul pentru producerea a peste 3 milioane kWh energie electrică. La rîndul său, colectivul între­prinderii de alumină din Oradea care anul acesta a luat noi măsuri pentru utilizarea ra­ţională a agregatelor şi valorifi­carea superioară a materiilor pri­me, a reuşit, tot cu două zile înainte de termen, să înfăptuiască sarcinile de plan ale lunii ianuarie. Ca urmare, ultimul schimb de lucru a expediat, ieri, spre Uzina de alu­miniu din Slatina, peste planul pri­mei luni, o cantitate de 300 tone alu­mină calcinată. • întrecerea pornită sub titlul „Fiecare secţie, sector, brigadă, echi­pă — cu program propriu de creş­tere a eficienţei economice“, la Ex­ploatarea minieră Baia Sprie s’a ma^er­a^zat pr in^ scum in economisirea a 226 mc material lem­nos, 34 100 kg şină de cale ferată, 2 100 bucăţi traverse, 15 tone ciment şi a­­proape 200 000 kilowaţi-oră energie e­­lectrică. Obiectivele întrecerii urmă­resc ca, la fiecare loc de muncă, muncitorii să aibă stabilite sarcini concrete privind eliminarea gîtuirilor din procesele de producţie, reduce­rea cheltuielilor neproductive, lichi­darea stocurilor supranormative ş.a. • In acest cincinal, jud­eţu­lui Sălaj i-a fost alocat un mare volum de investiţii, de 4 ori mai mare decit cel din perioada 1971—1975. Să­lajul, judeţ care se înscrie printre pri­mele din ţară în ce priveşte ritmul de dezvoltare­­ industrială, se va îmbogăţi astfel, până în 1980, cu peste 50 noi obiective economice şi social-culturale. Potrivit indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cer­cetători şi proiectanţi din 11 mi­nistere şi centrale care au sarcini în realizarea planului de investiţii al judeţului, împreună cu organele lo­cale de partid şi de stat, au reanali­­zat şi au revizuit proiectele, ale că­ror documentaţii au fost elaborate până la ora actuală. Acţiunea a evi­denţiat importante rezerve de iefti­nire a costului lucrărilor, cu 30,5 la sută la construcţii-montaj, şi cu 31,1 la sută la total investiţii faţă de pre­vederile iniţiale. A rezultat, printre altele, posibilitatea economisirii a 35 000 tone ciment, 5 400 tone oţel­­beton, 3 000 tone profile metalice, 28 kilometri conducte şi a 5100 kilo­metri cabluri electrice. Aspect de muncă în secţia cazangerie grea de la întreprinderea bucureşteana „Griviţa roşie" Foto : Eugen Dichiseanu ----.Sa1 CENTENARUL INDEPENDENŢEI gggj----­LUPTA PENTRU INDEPENDENŢĂ trăsătură dominantă a istoriei naţionale Societăţile umane s-au apărat În­totdeauna împotriva agresiunilor din afară nu numai prin mijloacele ma­teriale ale rezistenţei militare, ci şi prin cele intelectuale — ale unor îndreptăţiri juridice şi politice la existenţă de sine stătătoare. Con­ştiente de dreptul la dezvoltare istorică ,normală, neîngrădită, multe popoare şi state au construit treptat, fiecare în felul său, conform timpu­lui şi locului, idealul independenţei care le-a îngăduit să reziste şi să supravieţuiască, să ajungă la limanul unor vremuri­­ mai bune. In concor­danţă cu asemenea tendinţe ale is­toriei universale, societatea româ­nească şi-a crofit drum neabătut spre victoria ideii-f­­rţă a dreptului şi ne­cesităţii la independenţa deplină. De la începutul istoriei lor, vqind diferitele cnezate şi voievodate s-au unit in ..cate­terie tsuructurate cuprin-* zînd teritorii populate, ţările române au trebuit să facă faţă unor con­juncturi internaţionale neprielnice, caracterizate prin lupta dintre pu­terile vecine pentru dominaţie în spaţiul carpato-dunărean. Formulele elaborate de cancelariile statale pen­tru a fi puse în fruntea actelor dom­neşti — prin proclamarea, mereu re­petată, a ideii de independenţă — ....ţara de sine stătătoare a domniei mele...“ au o clară valoare doctri­nară. Nu întîmplător, la începutul veacului al XVIII-lea, Dimitrie Can­­temir, într-o amplă viziune a trecu­tului, putea să scrie despre dreptu­rile suverane ale domnilor români ! „Nu le lipsea lor nici unul din pre­rogativele puterii supreme cu care se mîndresc cei mai mari dintre prin­cipi. Afară de dumnezeu si de sabia lor, pe nimeni nu recunoşteau mai mare in tara lor, şi de nici un suve­ran din afară nu erau legaţi sub for­mă de feud sau jurămînt de cre­dinţă“. O asemenea independenţă deplină a fost apărată cu sabia, pămîntul ţării noastre fiind scăldat din belşug de sîngele celor căzuţi pentru cea mai dreaptă dintre cauze. Cînd alcă­tuiri statale de mare vechime se prăbuşeau sub loviturile puterilor ex­pansioniste, ţările noastre, fără de răgazul necesar refacerii forţelor, trebuiau să lupte neîntrerupt, conti­nuing, în faţa înaintării otomane, o rezistenţă p­e care Europa o privea cu uimire şi scepticism.­­In împrejurările în care indepen­denţa deplină nu a mai putut fi păs­trată, cea mai mare victorie a po­porului român a fost cucerirea unui statut de largă autonomie. Autono­mia largă însemna păstrarea structu­rilor social-economice şi a instituţii­lor juridico-politice proprii prin men­ţinerea unui cadru statal — de care au fost lipsite timp de multe veacuri popoarele sud-dunărene — hotărîtor pentru dezvoltarea istorică a poporu­lui român. Pe drept cuvînt, definind statutul politic al ţărilor române, Karl Marx scria : „Principatele du­nărene sunt două state suverane sub suzeranitatea Porţii căreia ii plătesc tribut, insă cu condiţia ca Poarta să le apere de toţi duşmanii din afară, oricare ar fi ei, şi totodată să nu se amestece in treburile lor interne“. Exprimată cu atât de mare claritate politică, ideea-forţă a independenţei a determinat continuarea dirz şi fără întrerupere a eforturilor menite să blocheze încercările de a înrăutăţi situaţia ţărilor române prin sporirea obligaţiilor economice şi scăderea autonomiei politice. Să ne gindim, în această privinţă, la ce se întîmpla în penultimul deceniu al veacului XVI cînd media anuală a sumelor plătite Porţii reprezenta valoarea a­­ 275 de sate, iar un pretendent la domnie putea să tăgăduiască aur cit pot să poarte şase sute de cai ! In felul acesta apar în toată lim­pezimea lor cauzele şi sensurile ma­relui război de independenţă de sub conducerea lui Mihai Viteazul. Tre­buia salvată însăşi substanţa econo­mică — ameninţată de distrugere — a ţării, iar dacă, recucerită, inde­pendenţa deplină nu a putut fi men­ţinută dincolo de începutul veacului al XVII-lea, în tot timpul aces­tui veac Imperiul otoman a fost nevoit să păstreze obliga­ţiile economice la un nivel mult inferior celui atins înainte de înscăunarea lui , Mihai Viteazul. Din această cauză, continuarea luptei pentru independenţă avea ca sem­nificaţie nu numai apărarea unei au­tonomii, concedată mai mult fără voie de către Poartă , ci şi redo­bândirea independenţei depline pen­tru a asigura dezvoltarea istorică ne­îngrădită a societăţii noastre. Pentru că dominaţia străină punea în primejdie structura întregii socie­tăţi, prin apărarea independenţei, se apăra însăşi fiinţa statului, se îm­piedica astfel înlocuirea clasei domi­nante autohtone cu una străină, se zădărnicea introducerea prin violenţă a unei suprastructuri, care ar fi pu­tut periclita existenţa poporului. E lungă, astfel, lista domnilor care au pierit, dîndu-şi viaţa în lupta pen­tru apărarea sau redobîndirea inde­pendenţei depline, pentru păstrarea integrităţii teritoriale. Dan al II-lea, Vlad Ţepeş, Ion Vodă, Mihai Vi­teazul, Gaspar Graziani, Constan­tin Brâncoveanu, Grigore al III-lea Ghica şi alţii sunt numai citeva nume — destule pentru un panteon al patriotismului domnesc. In multe împrejurări, boierimea (mai ales cea mică şi mijlocie, dar şi o parte a bo­ierimii mari) a sprijinit acţiunile domnitorilor în lupta pentru inde­pendenţă — pentru că era pus une­ori în primejdie chiar statutul ei de clasă privilegiată. Cînd insă acesta acţiuni păreau prea îndrăzneţe, bo­ierimea, prin nesfîrşite conspiraţii, a împiedicat desfăşurarea luptei de eli- Eugen STANESCU (Continuare in pag. a DA-a) Tinara „cetate" a industriei tirgovistene — întreprinderea de strunguri „SARO" REPORTAJ DIN ACTUALITATEA SOCIALISTĂ A ŢĂRII CULORILE BUCURIEI Inginera Iulia Paşca, acum şi director, lucrează in întreprinderea „1 Iu­nie“ din Timişoara de 17 ani. A venit in noul co­lectiv cu dorinţa unui în­ceput bun, dar şi cu tea­ma in suflet faţă de noua specialitate de tricotoare (dinsa era filatoare) şi, poate, faţă de noul me­diu de muncă, cu oame­nii săi necunoscuţi. Dar încet, încet, cunoscînd, înţelegînd problemele u­­mane, cit şi cele tehnice ale întreprinderii, stă­ruind în rezolvarea lor, s-a ataşat rapid de oa­meni şi oamenii de ea. Iar ceea ce a clădit o punte trainică între toţi oamenii acestui colectiv au fost şi sunt munca comu­nă, acţiunea continuă şi nu o dată acerbă pentru modernizarea producţiei. Iar la capătul acestei con­centrări de energii, spo­rirea producţiei cu pină la 80 la sută, dezvoltarea sectorului de confecţii. Directoarea Iulia Paşca îşi mai reaminteşte şi azi cu nostalgie de prima maşină modernizată, pusă la punct în seara zilei de 22 august 1959, când pre­găteau carul alegoric pen­tru demonstraţia de a doua zi. Au spart şi o sti­clă de şampanie de acea maşină — azi casată, du­pă ce şi-a făcut cu pri­sosinţă datoria. Era însă abia începutul. Mă interesa să aflu prin ce anume se deta­şează, de surorile sale din ţară, această întreprinde­re. Mă interesa de fapt personalitatea ei, viaţa ei secretă, problemele tai­nice, ca şi cele vizibile. Cînd mai fusesem şi altă­dată pe-aici, cunoscusem o ingineră chimistă, care făcuse din laboratorul în­treprinderii un model, creînd noi coloranţi pen­tru produsele întreprin­derii. Atunci mi-am zis că asemenea oameni deo­sebiţi îşi imprimă pro­pria lor personalitate lo­cului unde işi duc munca şi viaţa. Şi, totuşi, medi­taţia mea asupra perso­nalităţii amintitei între­prinderi timişorene s-a extins, s-a amplificat după ce m-am aflat din nou în mijlocul acestui harnic colectiv. Azi ştiu că strădania tuturor mun­citoarelor de a da produ­se de calitate este o tră­sătură distinctă la „1 Iu­nie“. Se poate spune, apoi, că ceea ce defineşte acest efort sunt căutările, neo­bositele căutări dinăun­trul fabricii. Aici s-au pus, de pildă, bazele primei maşini de tricotat, de producţie ro­mânească. Prototipul creat aici a intrat apoi in pro­ducţia de serie la „Meta­­lotehnica“ Bucureşti. Tri­cotatul bucic s-a impus tot de aici, prototipul ori­ginar pornind din aceleaşi ateliere de la „1 Iunie“, pentru ca, apoi, la „Meta­­lotehnica“ din Tîrgu Mu­reş să se producă maşini­le următoare. Această ca­racteristică a întreprinde­rii „1 Iunie“, de a deve­ni creatoare de tehnică modernă, bazată pe crea­tivitatea personalului cu o bună pregătire profe­sională, este o realitate. Numeroase idei tehnice novatoare au pornit şi pornesc de la cadre medii de tehnicieni şi maiştri, cu o gindire maleabilă, cu mîini de aur ca Hec­tor Petru, Ionel Crîsnic, Varga Adalbert, Halmadi Victor, Nicolae Roman şi alţii. Elementele de nou­tate, de contextură, de croieli inedite,, de colorit deosebit, de tehnologii noi. Ion ARIEŞANU (Continuare în pag. a IV-a)

Next