Scînteia, februarie 1977 (Anul 46, nr. 10715-10738)
1977-02-01 / nr. 10715
I intia oară, aici. Pe hîrtia de cale, bineînţeles. Apoi...“ Apoi li s-a dat cuvintul constructorilor. Cuvint ce ’ cintăreşte azi peste patru milioane tone de oţel pe an. . Miine, potrivit privirilor noastre mereu mai îndrăzneţe — peste zece milioane... Tot aici, la Galaţi, unde Dunărea are redutabil con- I curent în cel mai puternic fluviu de oţel al ţării, in mijlocul halei laminorului de tablă groasă se află, aşezat pe verticală, un paralelipiped de metal, pri- I mul sleb care a călătorit pe căile de rulare. Cu o inscripţie ce datează evenimentul. In faţa oţelăriei apoi, o sculptură in manieră abstractă, parcă. Mărturie din prima şarjă realizată prin metoda de nivel mondial a insuflării cu oxigen. La slebing apoi, la turnare con- I tinuă, la... i Borne ale unui drum străbătut. Plantate, desigur, şi I ■ cu o anume orgolioasă mindrie. Dar semnificind infinit mai mult. Ar putea, foarte bine, să fie numite la- I Ioanele unei munci eroice. Dimensiunea, modernita- I tea şi dificultatea construcţiei indrituieşte la aceasta. Ori citim aici semnele cutezanţei: înălţimile s-au cu- I cerit întotdeauna, nu şi-au plecat docile piscurile spre cei care au năzuit să le atingă. Ori dorinţa de a mă- I sura şi astfel paşii făcuţi. Mereu şi mereu oamenii au I nevoie de criterii, simt nevoia ca existenţa şi munca lor să fie raportate la ceva, pentru a-şi evalua şi sin- | J guri ce şi cit împlinesc intr-o viaţă de om. $i nu in ultimul rind văd născute aceste borne dintr-un avint , prea plin, romantic. Pentru că, la urma urmei, îndrăzneala de a face ceva înseamnă zbor. Iar ctitorii, prin destin si vocaţie, sint condamnaţi la astfel de zboruri. Ilie TANASACHE ÎN PAGINA A lll-A CRONICA LUNII IANUARIE internă și internațională ! „Baraca lui I Ca o insulă intr-un vast ocean de pămînt a rămas I baraca aceea. De jur-imprejur au muşcat, harnice, excavatoarele. Au venit în urmă cohortele de autobascu-lante şi buldozere. Straturile geologice — scoase din nemişcare dizlocate şi aşezate în altă parte, dintr-o I imperioasă nevoie de utilitate. Si astfel, baraca, cu I citiva metri pătraţi in jur, a crescut, s-a înălţat dea-j supra valurilor de pămint, solitară şi înţeleaptă faţă de ■ ofensiva umană şi tehnică ce nu cunoaşte odihna. „Baraca lui Rădvan“, a numit-o cineva. Si a completat : ■ „Combinatul siderurgic de la Galaţi a produs, pentru PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE. UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul XLVI Nr. 10 715 Prima ediţie Mărfi 1 februarie 1977 6 PAGINI — 30 BANI MUNCEŞTI BINE, PRODUCI MAI MULT, CÂŞTIGI BINE După cum se ştie, in decembrie 1976, Marea Adunare Naţională a adoptat Legea retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste — act legislativ de excepţională însemnătate, în a cărui fundamentare realistă, ştiinţifică au avut o deosebită importanţă indicaţiile preţioase date de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Noua lege ilustrează grija deosebită pe care partidul şi statul nostru o acordă înfloririi unităţilor agricole cooperatiste, creşterii continue a nivelului de trai al celor ce lucrează în aceste unităţi în legătură nemijlocită cu cantitatea şi calitatea muncii prestate, cu rezultate concrete in creşterea producţiei agricole şi dezvoltarea avuţiei obşteşti. Prin acest important act normativ sunt consfinţite principiile generale ale sistemului de retribuire a muncii din unităţile agricole cooperatiste, reglementata în mod unitar, sistemul de organizare a producţiei şi a muncii, formele concrete de aplicare a acordului global, modul şi condiţiile de acordare a retribuţiei, respectiv, a venitului garantat în cooperativele agricole şi asociaţiile economice intercooperatiste. Potrivit practicilor democratice promovate neabătut de partidul nostru, proiectul Legii retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste a fost prezentat în presă şi supus dezbaterii publice. Mai mult, in anul 1976 proiectul a fost aplicat experimental in toate unităţile agricole cooperatiste din ţară, ceea ce a făcut posibilă aducerea unor îmbunătăţiri impuse de realitatea concretă din cooperativele agricole, de cerinţa ca fiecare unitate să lucreze în mod rentabil. Acum, cînd a devenit lege, important este ca, pretutindeni, consiliile de conducere din unităţile agricole cooperatiste, organele agricole judeţene să acţioneze cu fermitate şi răspundere pentru aplicarea justă, corectă, în spiritul şi litera legii, a tuturor prevederilor. Legea retribuirii muncii în unităţile agricole cooperatiste trebuie să devină, efectiv, un instrument al perfecţionării întregii activităţi din agricultura cooperatistă, al întăririi disciplinei şi răspunderii cooperatorilor în munca de zi cu zi; totodată, ea trebuie să contribuie la dezvoltarea şi întărirea spiritului de echipă în muncă, a răspunderii în folosirea raţională şi lucrarea corespunzătoare a pământului, în creşterea şi îngrijirea animalelor, în apărarea şi dezvoltarea averii obşteşti a fiecărei cooperative agricole în parte. Pentru a-şi îndeplini cu adevărat rolul de puternic instrument al îmbunătăţirii activităţii în agricultura cooperatistă şi al muncii de calitate a fiecărui cooperator şi a tuturor, se înţelege că prevederile acestei legi trebuie temeinic cunoscute, însuşite şi aplicate in fiecare unitate. In acest scop, se cere în primul rind organizaţiilor de partid de la sate, consiliilor de conducere a unităţilor agricole cooperatiste să asigure o explicare aprofundată a fiecărui paragraf al acestei legi, o cunoaştere amănunţită de către fiecare cooperator, in aşa fel incit, pretutindeni, să se întroneze puternic spiritul de răspundere în muncă şi în aplicarea întocmai a legii. Munca politico-educativă, de îndrumare şi control pentru cunoaşterea şi aplicarea riguroasă a prevederilor acestei legi trebuie să se desfăşoare acum, cînd se organizează activitatea pentru noul an agricol, cînd se stabilesc programele de lucru pe subunităţi de producţie şi, în cadrul acestora, pe fiecare formaţie de muncă. Este necesar ca Întreaga activitate de explicare şi de aplicare fermă cu spirit de răspundere a prevederilor legii să fie condusă nemijlocit de comitetele comunale de partid, de organizaţiile de partid din unităţile agricole cooperatiste. Evident, nu ne propunem în articolul de faţă să intrăm în toate amănuntele acestei legi. Din lectura atentă a fiecărui capitol, a fiecărui articol sau paragraf se desprinde cu claritate scopul fundamental urmărit de legiuitor, de a conferi acestui act normativ un rol tot mai activ în înfăptuirea principalului obiectiv al politicii agricole a partidului — realizarea unei agriculturi moderne intensive, de înaltă productivitate, care să folosească eficient pămîntul, celelalte mijloace de producţie şi forţa de muncă, cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Din primele capitole, legea proclamă limpede şi ferm ideea fundamentală că ridicarea continuă a nivelului de trai al cooperatorilor şi al tuturor celor care lucrează in unităţile agricole cooperatiste este nemijlocit condiţionată de rezultatele muncii fiecăruia şi se realizează pe măsura creşterii producţiei agricole şi a averii obşteşti, a dezvoltării întregii economii naţionale. Precizarea făcută în lege că formaţia de bază în organizarea muncii in cadrul subunităţilor de producţie este echipa de mecanizatori, echipa de mecanizatori şi cooperatori, iar in anumite situaţii şi echipa de cooperatori, demonstrează că organizarea muncii pe echipe corespunde cel mai bine condiţiilor şi sarcinilor ce revin agriculturii cooperatiste in etapa actuală. Superioritatea acestui sistem de organizare şi retribuire a fost pusă în evidenţă —— ————— mai ales anul trecut, cînd, aplicat şi generalizat experimental la nivelul întregului sector cooperatist, şi-a adus o contribuţie deosebită la rezultatele bune obţinute in agricultura noastră. Pentru aplicarea judicioasă a —— ————— sistemului de retribuire a muncii în cooperativele agricole, în lege se precizează că acordarea integrală a retribuţiei este condiţionată de realizarea in totalitate a sarcinilor de producţie de către întreaga echipă, de executarea lucrărilor prevăzute in tehnologii, de respectarea cheltuielilor materiale stabilite. O însemnătate deosebită are faptul că, potrivit legii, veniturile cooperatorilor nu sunt plafonate, în cazul depăşirii producţiei planificate retribuirea făcindu-se cu aceleaşi tarife sau, după caz, acordindu-se retribuţie suplimentară, în funcţie de producţia obţinută peste cca. ?,îg3j*:ă. Trebuie relevată, de asentenea, diferenţierea retribuţiei pe activităţi corespunzător gradului de complexitate a muncii, precum şi in raport cu nivelul de calificare, gradul de răspundere şi vechime în muncă. Se insistă în mod deosebit asupra acestor pîrghii de cointeresare, ştiut fiind că sporirea producţiei agricole şi, in strînsă legătură, cu aceasta, ridicarea bunăstării ţărănimii se pot realiza numai prin efortul general, printr-o participare (Continuare în pag. a IlI-a) Aplicarea riguroasă a prevederilor LEGII RETRIBUIRII MUNCII ÎN UNITĂŢILE AGRICOLE COOPERATISTE asigură întărirea răspunderii tuturor cooperatorilor pentru realizarea producţiei planificate, buna organizare a activităţii în toate unităţile şi formaţiile de lucru ...Ne-am prezentat la Combinatul de industrializare a lemnului Pipera din Bucureşti în postura defactor poştal, să-i anunţăm pe cei in drept că le-a sosit cu avionul un colet de la Paris şi apoi să primim lămuririle de rigoare cu privire la faptul că respectivul colet în loc să ajungă la destinatar zăcea tot în magazia aerogării. La capătul mai multor peregrinări de la o poartă la alta, încercînd să dăm de beneficiarii coletului, cînd la un compartiment, cînd la altul, ajungem, în sfîrșit și la serviciul „importexport“. Socoteam că am sosit unde trebuia, dar după o serie de consultări, între şeful serviciului şi colaboratorii săi, se conturează un răspuns neaşteptat : „noi nu ştim nimic, n-am solicitat un astfel de import, poate e o mostră sau altceva...“ „Ştiţi, insistă reporterul, acolo la aeroport ni s-a arătat că o copie a documentului de transport a fost ridicată de tovarăşa Ganea Florica“... „A, păi e cu totul altceva, dinsa e la tehnic, intraţi pe poarta cealaltă şi întrebaţi acolo...“ — Nu am nici o legătură cu coletul respectiv, ne-a spus la rîndul său tovarăşa Florica Ganea. Eu m-am aflat la aeroport pentru a ridica o documentaţie venită pentru noi şi la rugămintea cuiva de acolo am luat şi o copie, cu buna intenţie de a înştiinţa întreprinderea. — Şi ? — Am predat copia încă de atunci serviciului administrativ. Am ajuns şi la administrativ . — Nu-mi amintesc decit că acea avizare a fost predată la aprovizionare, ne-a spus o funcţionară econoamă la vorbă. Altceva, nu ştiu ; eu nu sunt decit funcţionară ! — Un colet la Otopeni ? Şi ni s-a dat nouă o copie de înştiinţare ? s-a mirat Gheorghe Popa, şeful biroului aprovizionare. Curios lucru. O să trimit neintîrziat un om la Otopeni să vadă despre ce e vorba... Nimeni nu ştia dacă respectivul colet fusese sau nu solicitat de către combinatul bucureştean. Dar se ştia că el există. Discuţia de mai sus a avut loc la 27 ianuarie 1977. Notăm şi data sosirii coletului in ţară : 25 august 1976. Venise de la Paris „par avion“. Urgent. In trei ore si jumătate parcursese distanta Paris—Bucureşti. De la Otopeni la Pipera nu sosise nici după 5 luni ! Se ştie că expedierile rapide se folosesc în cazuri de mare urgenţă , cînd o întreprindere are nevoie presantă de anumite piese de schimb sau de materiale pentru instalaţii provenite din import este firesc să le solicite îndată de la firmele respective şi nefiind vorba de articole prea grele este, de asemenea firesc ca acestea să ajungâ în ţară nu cit mai scurt timp, deci cu avionul. Cînd o întreprindere recurge la o asemenea soluţie nu putem să ne închipuim altceva decit că nevoile sale sunt atit de urgente incit costul, evident mai ridicat al transportului cu avionul, este pe de-a-ntregul justificat. Iată insă că in contradicţie cu această logică elementară, lucrurile capătă cu totul alte înfăţişări, aidoma unei imagini proiectate pe ecran cu capul in jos. Episodul relatat mai sus nu este, din păcate, singular : o vizită la Aerogara Otopeni ne-a convins că datorită unor grave defecţiuni de urmărire şi evidenţă, datorită neglijenţei, trec uneori luni si luni de zile fără ca unele colete să fie ridicate de la aeroport. Tovarăşii Mihaela Amariei, de la biroul „Avizări“TAROM, şi Constantin Diaconu, de la biroul „Romtrans-Otopeni“, ne-au prezentat o lungă listă de asemenea colete în suferinţă. Repetatele avizări, făcute in unele cazuri de cite 2—3 şi chiar de mai multe ori, au rămas fără rezultat. în faţa acestor fapte nu poţi să nu te întrebi : au fost ori nu urgente acele expedieri „par avion“? Iar dacă au fost, cum se poate explica această intolerabilă harababură datorită căreia coletele zac luni de zile în rafturile magaziei ? Să nu oprim, în cele ce urmeaz... la citeva asemenea situaţii... La întreprinderea ..Progresul“-Brăila. „Vă spune ceva un colet de 51 kg venit de la Geneva şi conţinînd piese pentru computer ?“ „Oh, cum să nu, a replicat inginerul Benone Botezatu, « vorba de înregistratorul spectrometru pentru analiza probelor de oţel. Ne este necesar ca aerul şi ca apa, dar noi abia în ianuarie am primit Înştiinţare scrisă din partea aerefeării...“ „Se pare totuşi că a fost înştiinţat un tovarăş Peţanca“. „Se poate , dinsul e reprezentantul noştri,in Bucureşti“. — Eu am înştiinţat întreprinderea încă de Munci, ne-a spus la rîndul său, într-o convorbire telefonică, tovarăşul Gheorghe Peţanca. Era însă de plătit o taxă de magazinaj, vreo douăzeci şi ceva de lei şi nu mi-au trimis... -Pe urmă taxa a crescut 1* peste o sută. Vă informem, însă că în urma intervenției dumneavoastră la întreprindere coletul a fost ridicat în 25 ianuarie. Răspunsul reprezentantului întreprinderii brăilene merită o paranteză : oare despre ce fel de reprezentare, de slujire a intereselor întreprinderii poate fi vorba, cînd omul însărcinat tocmai cu asemenea treburi ezită să achite de la el cei douăzeci şi ceva de lei, pentru a ridica un colet „necesar, ci aerul şi ca apa ?“ A preferat, pentru a se scuti de formalităţile decontării, să anunţe întreprinderea, unde cine ştie din cauza cărei alte birocraţii nu s-a mişcat nimic. Şi merită să lungim această paranteză, pentru a semnala un neajuns, întîlnît, după afirmaţiile funcţionarilor de la Dinu POPESCU cu sprijinul corespondenţilor „Scînteii" (Continuare în pag. a II-a) „PAR AVION" pentru... praful din magazii Un colet este adus de la Paris la Bucureşti în trei ore şi jumătate. De la Otopeni la Pipera n-a ajuns nici după cinci luni După prima luna a anului IMPORTANTE SUCCESE ÎN ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ Prima lună a anului 1977 a fost încununată de rezultate remarcabile, obţinute de numeroase colective de oameni ai muncii, angajaţi în întrecerea socialistă pentru înfăptuirea exemplară a planului. Din Reşiţa de aflam ca la „ora de încheiere“ a lunii ianuarie in graficele de producţie au fost înscrise suplimentar peste 4 500 tone produse siderurgice, cele mai mari succese fiind înregistrate de oţelari şi laminorişti. De asemenea, colectivele laminoarel°r de profile de la CCMUblicatul siderurgic Hunedoara EU realizat, zilnic — în întreaga lună — peste prevederi, în medie, câte 90 tone de laminate finite. Minerii exploatărilor carbonifere Roşiuţa şi Lupea-10 anunţă îndeplinirea cu două zile mai devreme a sarcinilor lunare la principalii indicatori ai planului, succes pe baza căruia a fost extrasă pină ieri, în plus, o cantitate de lignit echivalentă cu necesarul pentru producerea a peste 3 milioane kWh energie electrică. La rîndul său, colectivul întreprinderii de alumină din Oradea care anul acesta a luat noi măsuri pentru utilizarea raţională a agregatelor şi valorificarea superioară a materiilor prime, a reuşit, tot cu două zile înainte de termen, să înfăptuiască sarcinile de plan ale lunii ianuarie. Ca urmare, ultimul schimb de lucru a expediat, ieri, spre Uzina de aluminiu din Slatina, peste planul primei luni, o cantitate de 300 tone alumină calcinată. • întrecerea pornită sub titlul „Fiecare secţie, sector, brigadă, echipă — cu program propriu de creştere a eficienţei economice“, la Exploatarea minieră Baia Sprie s’a ma^era^zat pr in^ scum in economisirea a 226 mc material lemnos, 34 100 kg şină de cale ferată, 2 100 bucăţi traverse, 15 tone ciment şi aproape 200 000 kilowaţi-oră energie electrică. Obiectivele întrecerii urmăresc ca, la fiecare loc de muncă, muncitorii să aibă stabilite sarcini concrete privind eliminarea gîtuirilor din procesele de producţie, reducerea cheltuielilor neproductive, lichidarea stocurilor supranormative ş.a. • In acest cincinal, judeţului Sălaj i-a fost alocat un mare volum de investiţii, de 4 ori mai mare decit cel din perioada 1971—1975. Sălajul, judeţ care se înscrie printre primele din ţară în ce priveşte ritmul de dezvoltare industrială, se va îmbogăţi astfel, până în 1980, cu peste 50 noi obiective economice şi social-culturale. Potrivit indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cercetători şi proiectanţi din 11 ministere şi centrale care au sarcini în realizarea planului de investiţii al judeţului, împreună cu organele locale de partid şi de stat, au reanalizat şi au revizuit proiectele, ale căror documentaţii au fost elaborate până la ora actuală. Acţiunea a evidenţiat importante rezerve de ieftinire a costului lucrărilor, cu 30,5 la sută la construcţii-montaj, şi cu 31,1 la sută la total investiţii faţă de prevederile iniţiale. A rezultat, printre altele, posibilitatea economisirii a 35 000 tone ciment, 5 400 tone oţelbeton, 3 000 tone profile metalice, 28 kilometri conducte şi a 5100 kilometri cabluri electrice. Aspect de muncă în secţia cazangerie grea de la întreprinderea bucureşteana „Griviţa roşie" Foto : Eugen Dichiseanu ----.Sa1 CENTENARUL INDEPENDENŢEI gggj----LUPTA PENTRU INDEPENDENŢĂ trăsătură dominantă a istoriei naţionale Societăţile umane s-au apărat Întotdeauna împotriva agresiunilor din afară nu numai prin mijloacele materiale ale rezistenţei militare, ci şi prin cele intelectuale — ale unor îndreptăţiri juridice şi politice la existenţă de sine stătătoare. Conştiente de dreptul la dezvoltare istorică ,normală, neîngrădită, multe popoare şi state au construit treptat, fiecare în felul său, conform timpului şi locului, idealul independenţei care le-a îngăduit să reziste şi să supravieţuiască, să ajungă la limanul unor vremuri mai bune. In concordanţă cu asemenea tendinţe ale istoriei universale, societatea românească şi-a crofit drum neabătut spre victoria ideii-frţă a dreptului şi necesităţii la independenţa deplină. De la începutul istoriei lor, vqind diferitele cnezate şi voievodate s-au unit in ..cateterie tsuructurate cuprin-* zînd teritorii populate, ţările române au trebuit să facă faţă unor conjuncturi internaţionale neprielnice, caracterizate prin lupta dintre puterile vecine pentru dominaţie în spaţiul carpato-dunărean. Formulele elaborate de cancelariile statale pentru a fi puse în fruntea actelor domneşti — prin proclamarea, mereu repetată, a ideii de independenţă — ....ţara de sine stătătoare a domniei mele...“ au o clară valoare doctrinară. Nu întîmplător, la începutul veacului al XVIII-lea, Dimitrie Cantemir, într-o amplă viziune a trecutului, putea să scrie despre drepturile suverane ale domnilor români ! „Nu le lipsea lor nici unul din prerogativele puterii supreme cu care se mîndresc cei mai mari dintre principi. Afară de dumnezeu si de sabia lor, pe nimeni nu recunoşteau mai mare in tara lor, şi de nici un suveran din afară nu erau legaţi sub formă de feud sau jurămînt de credinţă“. O asemenea independenţă deplină a fost apărată cu sabia, pămîntul ţării noastre fiind scăldat din belşug de sîngele celor căzuţi pentru cea mai dreaptă dintre cauze. Cînd alcătuiri statale de mare vechime se prăbuşeau sub loviturile puterilor expansioniste, ţările noastre, fără de răgazul necesar refacerii forţelor, trebuiau să lupte neîntrerupt, continuing, în faţa înaintării otomane, o rezistenţă pe care Europa o privea cu uimire şi scepticism.In împrejurările în care independenţa deplină nu a mai putut fi păstrată, cea mai mare victorie a poporului român a fost cucerirea unui statut de largă autonomie. Autonomia largă însemna păstrarea structurilor social-economice şi a instituţiilor juridico-politice proprii prin menţinerea unui cadru statal — de care au fost lipsite timp de multe veacuri popoarele sud-dunărene — hotărîtor pentru dezvoltarea istorică a poporului român. Pe drept cuvînt, definind statutul politic al ţărilor române, Karl Marx scria : „Principatele dunărene sunt două state suverane sub suzeranitatea Porţii căreia ii plătesc tribut, insă cu condiţia ca Poarta să le apere de toţi duşmanii din afară, oricare ar fi ei, şi totodată să nu se amestece in treburile lor interne“. Exprimată cu atât de mare claritate politică, ideea-forţă a independenţei a determinat continuarea dirz şi fără întrerupere a eforturilor menite să blocheze încercările de a înrăutăţi situaţia ţărilor române prin sporirea obligaţiilor economice şi scăderea autonomiei politice. Să ne gindim, în această privinţă, la ce se întîmpla în penultimul deceniu al veacului XVI cînd media anuală a sumelor plătite Porţii reprezenta valoarea a 275 de sate, iar un pretendent la domnie putea să tăgăduiască aur cit pot să poarte şase sute de cai ! In felul acesta apar în toată limpezimea lor cauzele şi sensurile marelui război de independenţă de sub conducerea lui Mihai Viteazul. Trebuia salvată însăşi substanţa economică — ameninţată de distrugere — a ţării, iar dacă, recucerită, independenţa deplină nu a putut fi menţinută dincolo de începutul veacului al XVII-lea, în tot timpul acestui veac Imperiul otoman a fost nevoit să păstreze obligaţiile economice la un nivel mult inferior celui atins înainte de înscăunarea lui , Mihai Viteazul. Din această cauză, continuarea luptei pentru independenţă avea ca semnificaţie nu numai apărarea unei autonomii, concedată mai mult fără voie de către Poartă , ci şi redobândirea independenţei depline pentru a asigura dezvoltarea istorică neîngrădită a societăţii noastre. Pentru că dominaţia străină punea în primejdie structura întregii societăţi, prin apărarea independenţei, se apăra însăşi fiinţa statului, se împiedica astfel înlocuirea clasei dominante autohtone cu una străină, se zădărnicea introducerea prin violenţă a unei suprastructuri, care ar fi putut periclita existenţa poporului. E lungă, astfel, lista domnilor care au pierit, dîndu-şi viaţa în lupta pentru apărarea sau redobîndirea independenţei depline, pentru păstrarea integrităţii teritoriale. Dan al II-lea, Vlad Ţepeş, Ion Vodă, Mihai Viteazul, Gaspar Graziani, Constantin Brâncoveanu, Grigore al III-lea Ghica şi alţii sunt numai citeva nume — destule pentru un panteon al patriotismului domnesc. In multe împrejurări, boierimea (mai ales cea mică şi mijlocie, dar şi o parte a boierimii mari) a sprijinit acţiunile domnitorilor în lupta pentru independenţă — pentru că era pus uneori în primejdie chiar statutul ei de clasă privilegiată. Cînd insă acesta acţiuni păreau prea îndrăzneţe, boierimea, prin nesfîrşite conspiraţii, a împiedicat desfăşurarea luptei de eli- Eugen STANESCU (Continuare in pag. a DA-a) Tinara „cetate" a industriei tirgovistene — întreprinderea de strunguri „SARO" REPORTAJ DIN ACTUALITATEA SOCIALISTĂ A ŢĂRII CULORILE BUCURIEI Inginera Iulia Paşca, acum şi director, lucrează in întreprinderea „1 Iunie“ din Timişoara de 17 ani. A venit in noul colectiv cu dorinţa unui început bun, dar şi cu teama in suflet faţă de noua specialitate de tricotoare (dinsa era filatoare) şi, poate, faţă de noul mediu de muncă, cu oamenii săi necunoscuţi. Dar încet, încet, cunoscînd, înţelegînd problemele umane, cit şi cele tehnice ale întreprinderii, stăruind în rezolvarea lor, s-a ataşat rapid de oameni şi oamenii de ea. Iar ceea ce a clădit o punte trainică între toţi oamenii acestui colectiv au fost şi sunt munca comună, acţiunea continuă şi nu o dată acerbă pentru modernizarea producţiei. Iar la capătul acestei concentrări de energii, sporirea producţiei cu pină la 80 la sută, dezvoltarea sectorului de confecţii. Directoarea Iulia Paşca îşi mai reaminteşte şi azi cu nostalgie de prima maşină modernizată, pusă la punct în seara zilei de 22 august 1959, când pregăteau carul alegoric pentru demonstraţia de a doua zi. Au spart şi o sticlă de şampanie de acea maşină — azi casată, după ce şi-a făcut cu prisosinţă datoria. Era însă abia începutul. Mă interesa să aflu prin ce anume se detaşează, de surorile sale din ţară, această întreprindere. Mă interesa de fapt personalitatea ei, viaţa ei secretă, problemele tainice, ca şi cele vizibile. Cînd mai fusesem şi altădată pe-aici, cunoscusem o ingineră chimistă, care făcuse din laboratorul întreprinderii un model, creînd noi coloranţi pentru produsele întreprinderii. Atunci mi-am zis că asemenea oameni deosebiţi îşi imprimă propria lor personalitate locului unde işi duc munca şi viaţa. Şi, totuşi, meditaţia mea asupra personalităţii amintitei întreprinderi timişorene s-a extins, s-a amplificat după ce m-am aflat din nou în mijlocul acestui harnic colectiv. Azi ştiu că strădania tuturor muncitoarelor de a da produse de calitate este o trăsătură distinctă la „1 Iunie“. Se poate spune, apoi, că ceea ce defineşte acest efort sunt căutările, neobositele căutări dinăuntrul fabricii. Aici s-au pus, de pildă, bazele primei maşini de tricotat, de producţie românească. Prototipul creat aici a intrat apoi in producţia de serie la „Metalotehnica“ Bucureşti. Tricotatul bucic s-a impus tot de aici, prototipul originar pornind din aceleaşi ateliere de la „1 Iunie“, pentru ca, apoi, la „Metalotehnica“ din Tîrgu Mureş să se producă maşinile următoare. Această caracteristică a întreprinderii „1 Iunie“, de a deveni creatoare de tehnică modernă, bazată pe creativitatea personalului cu o bună pregătire profesională, este o realitate. Numeroase idei tehnice novatoare au pornit şi pornesc de la cadre medii de tehnicieni şi maiştri, cu o gindire maleabilă, cu mîini de aur ca Hector Petru, Ionel Crîsnic, Varga Adalbert, Halmadi Victor, Nicolae Roman şi alţii. Elementele de noutate, de contextură, de croieli inedite,, de colorit deosebit, de tehnologii noi. Ion ARIEŞANU (Continuare în pag. a IV-a)