Scînteia, decembrie 1977 (Anul 46, nr. 10974-11000)

1977-12-01 / nr. 10974

PAGINA 4 O retrospectivă a vieţii politice a tării in luna pe care am incheiat-o — perioadă deosebit de densă în e­­venimente importante — înscrie în prim plan ALEGERILE DE DEPU­TAŢI IN CONSILIILE POPULARE de la 20 noiembrie. Participarea ge­nerală la vot, faptul că peste 98 la sută dintre alegători şi-au dat votul candidaţilor Frontului Unităţii So­cialiste, a căror platformă politică a constituit-o Programul partidului, a exprimat deosebit de pregnant a­­deziunea deplină a poporului la po­litica internă şi externă a P.C.R., unitatea şi coeziunea indestructibilă a întregii naţiuni în jurul partidu­lui, a secretarului său general, to­varăşul Nicolae Ceauşescu. Milioanele de voturi acordate can­didaţilor Frontului Unităţii Socia­liste reprezintă tot atitea milioane de angajamente de a munci fără preget pentru înfăptuirea hotăriri­­lor istorice ale Congresului al XI- lea al P.C.R., pentru realizarea exemplară a prevederilor actualului cincinal, ca şi ale Programului su­plimentar de dezvoltare a economiei naţionale pe care îl va dezbate şi adopta Conferinţa Naţională a partidului. Alegerile au prilejuit totodată o puternică manifestare a democra­tismului real al societăţii noastre d­in care poporul însuşi asigură conducerea treburilor obşteşti, par­ticipă la elaborarea şi înfăptuirea politicii partidului, a programelor de dezvoltare a tuturor localităţilor ţării. Este deosebit de concludent în acest sens faptul că mai bine de jumătate din deputaţii aleşi în con­siliile populare municipale şi orăşe­neşti provin din rîndurile clasei muncitoare, iar două treimi din de­putaţii consiliilor populare comuna­le sunt ţărani ; circa 70 la sută din totalul deputaţilor lucrează nemij­locit in producţie ; aproape un sfert nu sunt membri de partid ; cores­punzător structurii naţionale a populaţiei ţării, alături de români, care formează 90,09 la sută, în rin­­durile deputaţilor sunt reprezen­taţi cetăţeni aparţinind naţionalită­ţilor conlocuitoare. Oameni înain­taţi, caracterizaţi prin înaltă res­ponsabilitate civică, hărnicie, spirit gospodăresc, iniţiativă, noii depu­taţi, împreună cu cetăţenii care i-au ales, formează, umăr la umăr, o forţă în măsură să asigure realiza­rea sarcinilor complexe ce revin consiliilor populare. Aceste sarcini au fost clar preci­zate in ŞEDINŢA BIROULUI EXE­CUTIV AL CONSILIULUI NAŢIO­NAL AL FRONTULUI UNITĂŢII SOCIALISTE, desfăşurată sub pre­şedinţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu. După cum se ştie, în­treaga campanie electorală a fost caracterizată printr-un pronunţat caracter de lucru, peste 6 milioane de cetăţeni participînd la ampla dezbatere asupra problemelor dez­voltării localităţilor ţării purtată între candidaţi şi alegători. Se im­pune ca noile consilii populare să analizeze cu toată răspunderea pro­punerile făcute cu acest prilej, să-şi întocmească programe concre­te de acţiune, cu termene precise, la a căror înfăptuire să antreneze ma­sele cele mai largi — aceasta re­prezentând calea sigură de valori­ficare a priceperii, iniţiativei şi ex­perienţei celor ce muncesc şi, im­plicit, principala condiţie a îndepli­nirii cu succes a mandatului încre­dinţat. Sub semnul aceleiaşi adeziuni en­tuziaste faţă de politica clarvăză­toare a partidului, a voinţei neşo­văitoare de a-şi spori aportul la traducerea ei în viaţă, s-a desfăşu­rat VIZITA DE LUCRU A TOVA­RĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU IN JUDEŢUL HUNEDOARA. In amplul şi rodnicul dialog purtat cu minerii din Petrila, Petroşani, Vul­can şi Lupeni, care i-au acordat ti­tlul de „miner de onoare al Văii Jiului“, cu siderurgiştii hunedoreni, coborînd în galeriile minei Vulcan sau oprindu-se îndelung pe platoul laminoarelor din „cetatea de foc“ hunedoreană, secretarul general al partidului a dat o dată mai mult exemplul viu al stilului său eficient de conducere, la faţa locului, pe baza discuţiilor purtate cu cadrele de conducere, cu muncitorii, sfă­­tuindu-se cu ei asupra celor mai potrivite mijloace de soluţionare a problemelor legate de îmbunătăţi­rea continuă a activităţii producti­ve, cit şi a condiţiilor de trai. Asupra vieţii politico-sociale a ţării în luna care a trecut şi-au pus o puternică amprentă PREGĂTI­RILE PENTRU EVENIMENTUL DEOSEBIT DE IMPORTANT PE CARE-L VA CONSTITUI CONFE­RINŢA NAŢIONALA A PARTI­DULUI, întîmpinată de întregul partid, de întregul popor intr-o at­mosferă de vie efervescenţă politică şi puternic elan în muncă. Un moment de seamă în pregăti­rea Conferinţei Naţionale din de­cembrie 1977 l-au constituit CON­FERINŢELE EXTRAORDINARE ALE ORGANIZAŢIILOR JUDEŢE­NE DE PARTID, în cadrul cărora a fost analizată activitatea organe­lor şi organizaţiilor de partid de la ultimele conferinţe judeţene şi au fost adoptate programe concrete de măsuri menite să asigure reali­zarea sarcinilor ce revin în conti­nuare judeţelor din planul cincinal, precum şi din programul­­suplimen­tar de dezvoltare a economiei na­ţionale pentru perioada 1976—1980. Nota caracteristică a acestor con­ferinţe a constituit-o exigenţa par­tinică, spiritul critic şi autocritic, preocuparea de a scoate la iveală şi valorifica importantele rezerve care există pretutindeni pentru creşterea producţiei şi productivităţii muncii, pentru sporirea eficienţei întregii ac­tivităţi economice. S-a desprins clar concluzia că în toate judeţele există condiţiile pentru îndeplinirea exem­plară şi depăşirea obiectivelor sta­bilite de partid în vederea accele­rării progresului economico-social al patriei, a creării unor condiţii tot mai bune de viaţă. Acestei ferme hotărîri a comuniştilor, a tuturor oa­menilor muncii i-au dat glas tele­gramele adresate de conferinţele ju­deţene Comitetului Central al partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu. în acest sens, cuvîntarea rostită de secretarul general al partidului la Conferinţa organizaţiei de partid a Capitalei cuprinde indica­ţii de cea mai mare importanţă, cu valabilitate generală, privind in­tensificarea preocupărilor pentru afirmarea în toate domeniile a re­voluţiei tehnico-ştiinţifice, introdu­cerea rapidă în producţie a rezul­tatelor cercetării ştiinţifice, situarea pe primul plan a problemelor cali­tative ale activităţii economice. Consecvența cu care partidul urmărește înfăptuirea neabătută a hotărîrilor Congresului al XI-lea, a Programului suplimentar de dez­voltare economico-socială pe peri­oada 1976—1980, a orientărilor pri­vind accentuarea laturilor calitative ale dezvoltării economice, certitudi­nile perspectivelor de mîine şi-au gă­sit o nouă concretizare în ADOPTA­REA DE CATRE MAREA ADUNA­RE naţionala şi camera LE­GISLATIVA A CONSILIILOR POPULARE A PROIECTELOR DE LEGI PRIVIND PLANUL NA­ŢIONAL UNIC DE DEZVOLTARE ECONOMICO-SOCIALĂ ŞI BUGETA­TUL DE STAT PE ANUL 1978. Reflectind dinamismul economiei noastre, fermitatea politicii parti­dului de dezvoltare în ritm rapid şi repartizare teritorială raţională a forţelor de producţie, planul şi bu­getul asigură, prin ansamblul pre­vederilor lor, condiţiile necesare pentru realizarea în anul viitor a unei părţi importante din sporul de producţie de peste 130 miliarde lei, prevăzut în programul suplimen­tar. Dezbaterile din cadrul forului suprem al puterii de stat au rele­vat că în realizarea planului pe 1978 principalul accent va trebui pus pe creşterea rentabilităţii fie­cărei unităţi economice prin folo­sirea cu maximum de randament a utilajelor, ridicarea mai accentuată a productivităţii muncii, reducerea costurilor de producţie ; lărgirea bazei de materii prime ; conti­nuarea procesului de dezvoltare in­tensivă a agriculturii ; promovarea progresului tehnic în toate ramurile economiei. în felul acesta vor fi asigurate condiţiile necesare pen­tru creşterea avuţiei naţionale, sporirea mai accentuată a venitu­rilor tuturor cetăţenilor, amplifi­carea construcţiei de locuinţe, ridi­carea bunăstării poporului. Tocmai spre aceste direcţii prio­ritare sunt axate acum eforturile pline de abnegaţie ale oamenilor muncii de la oraşe şi sate. Dorind să întîmpine Conferinţa Naţională a partidului cu succese cit mai im­portante în producţie, colectivele din întreprinderi şi-au mobilizat şi mai puternic energiile, cuvintul de ordine fiind realizarea şi depăşirea prevederilor planului la producţia fizică, iar în unităţile care înregis­trează rămîneri în urmă — recupe­rarea restanţelor. Tot mai nu­meroase sunt judeţele care în aceste zile anunţă îndeplinirea în avans a planului pe primii doi ani ai cincinalului. La sate s-a muncit cu spor pentru terminarea arăturilor de toamnă, livrarea porumbului contractat la bazele de recepţie, transportul şi depozitarea de urgen­ţă a produselor agricole aflate pe cîmp. Totodată, recuperarea restanţelor care există încă în unele unităţi eco­nomice şi pe anumite şantiere impu­ne eforturi susţinute în răstimpul care a mai rămas pînă­­la sfirşitul a­­nului, astfel incit realizarea planului pe 1978 să demareze în cit mai bune condiţii. Cu sentimente de profundă sa­tisfacţie a salutat opinia publică HOTARÎREA plenarei ș.c. al P.C.R. PRIVIND ANIVERSAREA A 2 050 DE ANI DE LA CREA­REA PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI INDEPEN­DENT. Ansamblul măsurilor sta­bilite în acest sens, menite să pună în evidenţă legitimitatea exis­tenţei pe aceste meleaguri a po­porului român, statornicia şi con­tinuitatea sa pe teritoriul unde s-a plămădit, lupta sa de veacuri pen­tru eliberare naţională şi socială — la care se adaugă manifestările din cursul lunii legate de cen­tenarul Independenţei — reflec­tă deopotrivă înalta preţuire a­­cordată de partid bogatelor tradi­ţii istorice ale poporului şi, tot­odată, preocuparea de a desprinde învăţăminte din momentele înălţă­toare ale trecutului, în vederea so­luţionării optime a sarcinilor pre­zentului şi viitorului. In actuala etapă de dezvoltare a societăţii noastre, preluarea forţei înaintaşilor presupune consacrarea întregii energii, a hărniciei şi elanului re­voluţionar al poporului, înfăptuirii măreţului ideal al ridicării Româ­niei pe trepte tot mai înalte ale progresului şi civilizaţiei socialiste. ★ în largul evantai al evenimente­lor lunii noiembrie se detaşează numeroase momente care aduc noi şi elocvente confirmări ale prezen­ţei active a României socialiste în viaţa internaţională, ale prestigiu­lui şi preţuirii de care se bucură în lume politica ei principială, profund umanistă. Cu vie satisfacţie se poate con­semna, ca o strălucită ilustrare în acest sens, evenimentul de deose­bită amplitudine internaţională pe care l-a constituit conferirea tova­răşului Nicolae Ceauşescu a celei mai inalte distincţii a Consiliului Mondial al Păcii — „Medalia de aur a păcii“. Regăsim în argumen­tarea care a însoţit actul decernă­rii înaltei distincţii evidenţierea acelor trăsături definitorii pentru neobosita activitate pe plan intern şi internaţional a secretarului ge­neral al partidului nostru, preşedin­tele republicii. „Medalia de aur a păcii“ pe pieptul preşedintelui României capătă astfel o puterni­că semnificaţie politică — aceea a unei grăitoare recunoaşteri a me­ritelor sale excepţionale atît in conducerea marii noastre opere de construcţie socialistă, cit şi in spri­jinirea cauzei popoarelor de a-şi făuri o viaţă liberă şi prosperă, in libertate şi demnitate, in afirmarea unor relaţii de tip nou, de egalitate şi respect reciproc între naţiuni, în promovarea neabătută a cauzei pă­cii şi înţelegerii internaţionale. Şi deopotrivă descifrăm în aceasta o nouă dovadă a justeţei orientărilor fundamentale ale politicii externe a ţării noastre, a consideraţiei de care se bucură pe plan mondial contri­buţia ei constructivă la edificarea unei lumi mai bune şi mai drepte. Satisfacţia şi mîndria patriotică ale întregului nostru popor gene­rate de acest eveniment şi-au găsit expresivă reflectare în şuvoiul larg de telegrame, scrisori, mesa­je adresate tovarăşului Nicolae Ceauşescu de comitetele judeţene, de alte organe şi organizaţii de partid, de masă şi obşteşti, de co­lectivele întreprinderilor şi institu­ţiilor, de luările de poziţie a diferiţi cetăţeni, evidenţiind angajarea şi hotărârea de a sprijini cu toate forţele traducerea in viaţă a po­liticii interne şi externe a parti­dului şi statului, politică ce asigu­ră înflorirea continuă a patriei, slujind totodată aspiraţiilor de­­ pa­ce şi progres ale tuturor popoare­lor. O componentă intrinsecă a aces­tei politici, reafirmate şi amplu fundamentate in documentele Con­gresului al XI-lea al P.C.R., o con­stituie, aşa cum se ştie, DEZVOL­TAREA PRIETENIEI ŞI COLABO­RĂRII FRATEŞTI CU TOATE ŢĂ­RILE ŞI POPOARELE ALĂTURI DE CARE CONSTRUIM NOUA O­­RÎNDUIRE. In acest sens, partici­parea delegaţiei de partid şi guver­namentale a ţării noastre, condu­să de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la festivităţile organizate la Mos­cova cu prilejul celei de-a 60-a a­­niversări a Marii Revoluţii Socia­liste din Octombrie, s-a înscris ca o nouă expresie a relaţiilor frăţeşti dintre partidele şi popoarele noas­tre, relaţii a căror continuă dezvol­tare corespunde intereselor comu­ne ale accelerării construcţiei so­cialismului şi comunismului in cele două ţări, cauzei generale a socia­lismului. Statornicia cu care partidul şi sta­tul nostru acţionează în direcţia am­plificării relaţiilor cu ţările socia­liste este ilustrată şi de apropiata vizită de prietenie pe care, la invi­taţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, o va face în România tovarăşul Iosip Broz Tito, preşedintele Repu­blicii Socialiste Federative Iugosla­via. Opinia publică din ţara noastră nutreşte convingerea că, desfăşu­­rindu-se in cadrul fertil generat de tradiţionalele intîlniri la nivelul cel mai inait româno-iugoslave, această vizită va marca un nou moment în dezvoltarea amplă a prieteniei şi colaborării multilate­rale dintre popoarele celor două ţări constructoare ale socialismului. în acelaşi timp, schimburile de mesaje dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşul Hua Kuo­­fen, preşedintele C.C. al P.C. Chi­nez, premierul Consiliului de Stat al R.P. Chineze, precum şi cu to­varăşul Kim Ir Sen, secretar gene­ral al C.C. al Partidului Muncii din Coreea, preşedintele R.P.D. Co­reene, prilejuite de vizitele delega­ţiei U.T.C. în aceste ţări, ilustrează lărgirea şi adîncirea relaţiilor fră­ţeşti cu toate celelalte ţări socia­liste. Multiple sunt exemplele care a­­testă, de asemenea, PREOCUPA­REA ŢARII NOASTRE PENTRU DEZVOLTAREA RELAŢIILOR CU TOATE STATELE LUMII, fără deosebire de orinduire socială, în spiritul coexistenţei paşnice. Rele­văm în acest sens schimbul de me­saje dintre preşedintele Nicolae Ceauşescu şi preşedintele S.U.A., Jimmy Carter, prilejuit de vizita de lucru a ministrului român al afacerilor externe la Washington, preşedintele american exprimîn­­du-şi în acest cadru dorinţa de a-l putea întilni personal pe preşedin­tele României. Convorbirile româ­­no-americane, precedate, la începu­tul lunii noiembrie, de sesiunea Co­misiei economice mixte, au pus in evidenţă dorinţa comună de a im­pulsiona colaborarea reciprocă, o­­biectiv care impune să se confere relaţiilor economice dintre cele două ţări, prin eliminarea barierelor ar­tificiale, condiţii de stabilitate şi de mai largă perspectivă. Manifestind o înaltă răspundere faţă de destinele umanităţii, Româ­nia s-a pronunţat şi se pronunţă cu consecvenţă PENTRU SOLU­ŢIONAREA PROBLEMELOR CARE CONFRUNTA POPOARELE, A PROBLEMELOR LITIGIOASE DIN­TRE STATE PE CALE POLITICA, PASNICA, PRIN TRATATIVE. în spiritul acestei poziţii de princi­piu, ţara noastră s-a pronunţat pentru o astfel de rezolvare a di­ferendelor, dintre unele state din Africa, a problemei Ciprului ; în acelaşi spirit, România a subliniat permanent necesitatea rezolvării politice a situaţiei din Orientul Mijlociu, ceea ce impune retragerea Israelului din teritoriile arabe ocu­pate in urma războiului din 1967, soluţionarea problemei poporului palestinian în conformitate cu inte­resele şi aspiraţiile sale legitime, inclusiv de a-şi constitui­­un stat naţional propriu, asigurarea inde­pendenţei şi suveranităţii tuturor statelor din această regiune. Aceas­tă poziţie realistă şi constructivă a fost reafirmată cu prilejul convor­birilor dintre tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Anwar Sadat, prilejuită de vizita in ţara noastră, la începutul lunii noiem­brie, a şefului statului egiptean. Se ştie că în tot cursul lunii la care ne referim a avut loc o inten­sificare a contactelor politice, a intîlnirilor şi convorbirilor bilate­rale — practică la care se recurge in zilele noastre in mod obişnuit, uzual, în abordarea celor mai di­ferite şi complexe probleme inter­naţionale — s-au înmulţit consul­tările cu privire la convocarea Conferinţei de pace de la Geneva, în contextul acestor preocupări largi — care vin să aducă noi con­firmări faptului că metoda tratati­velor politice este singura raţiona­lă şi posibilă pentru o soluţionare viabilă — şi în condiţiile in care perspectiva convocării Conferinţei de la Geneva este incă acoperită de incertitudini, s-a impus atenţiei opiniei publice vizita întreprinsă de preşedintele Sadat la Ierusalim. Se ştie că vizita a suscitat un viu in­teres internaţional, a generat atit aprobări, rit şi dezaprobări, mai­ ■ ales in unele ţări arabe. Desigur, ea nu a rezolvat — şi nici nu putea rezolva­­ ansamblul problemelor acumulate de decenii în această zonă. Este incontestabil însă că în urma convorbirilor egipteano-israe­­liene au apărut noi deschideri, care se impun a fi fructificate pentru a se putea trece­ la soluţionarea globa­lă a problemelor Orientului Mijlo­ciu, a se asigura reconvocarea t cit mai grabnică a Conferinţei de la Geneva — obiectiv ce necesită efor­turi perseverente, receptivitate, o înaltă responsabilitate. O condiţie fundamentală pentru reuşita con­ferinţei este, desigur, participarea tuturor părţilor interesate, inclusiv Organizaţia pentru Eliberarea Pa­lestinei, singurul reprezentant le­gitim al poporului palestinian. în aceste condiţii o deosebită impor­tanţă dobindeşte întărirea solidari­tăţii şi unităţii ţărilor arabe. Cauza păcii cere să se facă totul, să se fo­losească orice posibilitate pentru a se ajunge la o soluţionare justă şi durabilă a situaţiei din această regiune, a se realiza o pace traini­că, în consens cu interesele vitale ale popoarelor zonei şi ale tuturor popoarelor lumii. Pe plan european, evenimentul dominant al actualităţii l-a consti­tuit reuniunea de la Belgrad, de la care se aşteaptă adop­tarea de măsuri concrete menite să asigure aplicarea in viaţă a Ac­tului final de la Helsinki, să im­pulsioneze procesul de edificare a securităţii pe continent, în ciuda unor atitudini refractare, a tendin­ţei unor state de a deturna dezba­terile de la aspectele esenţiale ale securităţii europene şi, implicit, de a minimaliza sau goli de conţinut­­ reuniunea, este de remarcat afir­marea precumpănitoare a preocu­părilor şi străduinţei de a se impri­ma lucrărilor un spirit constructiv, astfel incit negocierile să se poată încheia cu succes. Pe această linie s-au înscris propunerile prezentate de o serie de ţări, între ele fiind şi România, în probleme fundamen­tale, de care depinde efectiv mer­sul înainte al procesului de înfăp­tuire a securităţii europene. Este vorba de propunerile detaliate pri­vitoare la aspectele militare ale securităţii şi al căror scop este să ducă la diminuarea tensiunii şi în­tărirea încrederii, pentru pregătirea climatului necesar trecerii la mă­suri efective de dezarmare, ca şi de cele privind extinderea cooperă­rii economice, tehnico-ştiinţifice, culturale. Dezbaterile sesiunii Adunării Ge­nerale a O.N.U., ca şi cele din ca­drul reuniunilor unor organizaţii din sistemul Naţiunilor Unite au pus în evidenţă îngrijorarea cres­­cîndă a popoarelor faţă de conse­cinţele cursei înarmărilor, ceea ce îşi găseşte reflectare in adoptarea documentului pe această temă ini­ţiat de România, preocuparea pen­tru soluţionarea unor probleme grave care confruntă omenirea contemporană — foametea, decala­jele economice, asigurarea progre­sului tuturor naţiunilor , pentru instaurarea unei noi ordini econo­mice internaţionale. ★ Din tumultul evenimentelor a­­cestei luni se reliefează cu preg­nanţă, o dată mai mult, sensul pro­gresist al marilor mutaţii ce au loc în viaţa internaţională, care oferă astfel elocvente confirmări justeţei şi clarviziunii aprecierilor şi con­cluziilor Congresului al XI-lea al partidului nostru. Şi constituie un motiv de legitimă satisfacţie con­statarea că politica externă, întrea­ga activitate pe tărâm internaţio­nal desfăşurată de România se­­află în deplin consens cu mersul Înainte al omenirii, răspunzînd aspiraţiilor celor mai fierbinţi de pace, progres şi bunăstare ale tu­turor naţiunilor. Tudor OLARU Dumitru ŢINU­­ r CRONICA LUNII NOIEMBRIE ----------1 »«ternă şi internaţion­ala |----------­ ----------------------- lucrare distinsa in premiul kradmnie f&pielfcii Soda este România ----------------------­ Nu este oare un act te­merar să scrii o carte de peste cinci sute de pagini despre o mare personali­tate istorică și epoca sa, cind izvoarele scrise pot fi cuprinse în trei-patru pa­gini ? — aceasta este între­barea pe care şi-o pune orice specialist în istoria antică, luind în mină mono­grafia lui I. H. Crişan. După ce a citit cu atenţie cartea, trebuie însă să afir­me răspicat că nu, deoare­ce autorul a reuşit să dea o imagine veridică, bine conturată despre persona­litatea şi epoca marelui rege dac, întemeietorul pri­mului stat centralizat, al geto-dacilor, despre dezvol­tarea economică, socială, religioasă şi culturală la care a ajuns acest popor pe la jumătatea secolului­­ i.e.n. şi despre legăturile externe pe care le-au în­treţinut geto-dacii cu po­poarele vecine, cu lumea greco-romană şi cu cea „barbară“. Pentru reconstituirea unui interval de aproape o ju­mătate de secol (cit a dom­nit regele Burebista) din istoria veche a spaţiului carpato-dunărean, autorul foloseşte nu numai izvoa­rele literare — intr-adevăr puţine — ci si cele numis­matice, epigrafice, dar mai cu seamă se bazează pe in­formaţiile scoase din iz­voarele arheologice, care sunt abundente şi aruncă lumină chiar si acolo unde pînă nu de mult era întu­neric. El, totodată, foloseş­te metoda comparativă pornind de la date cunos­cute la alte popoare pen­tru a afla altele necunos­cute la geto-daci şi anali­­zind structura societăţii celtice, prezentată de Cae­sar cu multe detalii, în­cearcă să completeze datele păstrate în legătură cu geto-dacii, fără insă să le forţeze intr-un model dat. Cititorul s-ar aștepta ca relatarea faptelor — res gestae — ale regelui dac să fie începută cu prezen­tarea poporului din care făcea parte, dar spre ma­rea lui mirare monografia începe cu analiza unui ter­men în aparentă abstract, al conceptului Latène, după care urmează pre­zentarea celţilor pe terito­riul Daciei. Toate acestea datorită faptului că celţii au adus cu ei civilizaţia Latène, dînd un deosebit impuls dezvoltării econo­mice şi sociale a populaţiei autohtone, a geto-dacilor. Autorul prezintă de la bun început caracterul adevă­rat al civilizaţiei geto­­dacice, originalitatea şi ca­pacitatea ei de a asimila influenţele de dinafară, în special cele celtice, gre­ceşti si romane, intr-un mod creativ, transformîn­­du-le în elemente interi­oare, în caracteristici spe­cifice ale acestei civilizaţii. Dacă în trecut unii cerce­tători exagerau importan­ţa influenţelor celtice, alţii în schimb negîndu-le, ac­centuau rolul înrîuririlor venite dinspre lumea grea­că şi cea romană, autorul analizează în mod just dinamica internă a dezvol­tării societăţii geto-dacice, şi împrumuturile luate din afară, atît de la celti, cit si de la greci si romani, si arată că acestea se deose­besc nu numai sub raport cronologic, ci si de con­ţinut. Pentru o înţelegere mai adecvată a ambiantei în care societatea geto-dacică a ajuns la acel nivel eco­nomic si social la care a fost posibilă unificarea tri­burilor şi apariţia statului centralizat, autorul anali­zează premisele externe, şi anume expansiunea roma­nă şi lumea „barbară“ de la hotarele Daciei, în pri­ma jumătate a secolului 1 î.e.n. Premisele interne şi externe, deşi erau condiţii fără de care înfiinţarea unui stat centralizat nu se putea realiza, autorul ara­tă în mod just că pentru transformarea posibilităţii Premiul „Vasile Pârvan“ lor date în realităţi era nevoie de o mare persona­litate istorică, de cea a lui Burebista, caracterizat încă in antichitate ca „cel din­ţii şi cel mai mare dintre regii din Tracia“. Se ştie din izvoarele is­torice că marea acţiune de unificare a triburilor şi a întemeierii statului a fost înfăptuită de Burebista. Pentru ilustrarea şi con­cretizarea procesului, au­torul recurge la comenta­riile lui Caesar, care descrie unele astfel de în­cercări la celţi şi explică* dificultăţile care trebuiau să fie învinse de Burebista. Această metodă o foloseşte şi cu alte ocazii, şi anume atunci cind analizează struc­tura societăţii dacice. Toc­mai pe baza analogiilor în­tre societatea celtică şi cea dacică, autorul ajunge la o concluzie deosebită de cea tradiţională, şi anume că pill­ali formau înalta no­bilime din rindul cărora se alegeau regele şi vîrfurile preotimii, iar capillati „ar fi cavalerii de la celti“ din rîndurile cărora provenea şi o parte a preotimii. Po­porul de rînd nu aparţine nici uneia dintre aceste categorii sociale Analizind structura socială a societă­ţii şi lipsa sclavilor, se a­­junge la concluzia că for­maţiunea socială a daco­­geţilor nu era sclavagistă, ci aparţinea celei cunoscu­te sub numele de „asiati­că“ sau „tributală“, părere acceptabilă din toate punc­tele de vedere. Se simte însă lipsa prezentării mai nuanţate a acestei forma­ţiuni sociale sub raportul maselor producătoare de bunuri materiale. Intr-un capitol foarte va­loros, cu caracter informa­tiv, autorul se ocupă de cetăţile şi aşezările fortifi­cate de tip dava, prezen­­tînd toate aşezările de acest tip de pe teritoriile locuite de daci. în capito­lul intitulat Complexul din Munţii Orâsliei prezintă aşezările, fortificaţiile şi sanctuarele cele mai de seamă ale civilizaţiei Da­ciei preromane şi încearcă reconstituirea unor sanc­tuare după modelul tem­plelor greceşti, o încercare meritorie, care însă nece­sită o argumentare şi mai vastă. Am prezentat doar cîteva aspecte din valoroasa mo­nografie despre Burebista şi epoca sa. Se cuvin a­­dăugate cîteva cuvinte despre forma lucrării: ea nu este o relatare simplă a evenimentelor, o descrie­re a monumentelor, ci o vie discuţie privind proble­ma respectivă, o confrun­tare a diferitelor păreri, o tratare dialectică, incit ci­titorul are posibilitatea de a cunoaşte nu numai eve­nimentele, ci şi discuţiile de multe ori înflăcărate legate de ele. Expunind diferite păreri exprimate în legătură cu subiectul tratat, autorul trage concluzia necesară pe baza argumentelor care i se par mai con­vingătoare. Astfel, mo­nografia constituie şi o preţioasă introducere în­­tr-o stiintă nouă, a traco­­logiei, sau mai exact intr-o ramură a acesteia pe care am putea-o numi daco­­logie. A doua ediţie a cărţii recent apărută, pe de o parte, este îmbunătăţită pe baza unor sugestii, obser­vaţii si obiecţiuni critice făcute pe marginea primei ediţii, pe de altă parte este completată cu rezultatele cercetărilor din ultimii cinci ani. Capitolul despre cultură a fost rescris, şi el constituie unul dintre cele mai izbutite părţi ale cărţii Burebista şi epoca sa a binecunoscutului istoric şi arheolog clujean Ion Ho­­ratiu Crişan. este deci o monografie istorică de mare valoare, în care sunt abor­date toate problemele de bază ale istoriei şi civiliza­ţiei geto-dacice pînă la sfirşitul secolului I i.e.n., o reală şi preţioasă contribu­ţie la îmbogăţirea istorio­grafiei româneşti. Prof. univ. dr. A. BODOR *) Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1977 Ediţia a doua revăzută şi adăugită, 530 p. I. H. CRIŞAN: „Burebista şi epoca sa" (Urmare din pag. I) tru, pe care transformările so­­cial-politice încearcă să ţină pa­sul cu revoluţia tehnico-ştiinţifică, tînărul, acela de care se leagă in mod esenţial viitorul, este supus cel dinţii şocului dimensiunii deschise a timpului. Şi acomodarea nu este de­loc uşoară, căci, de fapt, nu mai re­prezintă o aşezare înăuntrul unei stări de lucruri, ci o îndreptare pe o justă linie de zbor fără răgaz. E ade­vărat că lumea in care-şi desfăşoară modificarea structurală tinărul Româ­niei socialiste constituie nu un cadru ostil ca in orînduirile vechi, ci o matcă maternă în care tradiţiile umaniste, populare şi culte, se con­jugă armonios cu gesturile celor mai îndrăzneţe înnoiri. Procesul transformărilor de conşti­inţă juvenilă e lung, anevoios şi deloc ferit de soluţii eronate, iar în­făţişarea lui nu poate fi lineară, căci ar amputa adevărul psihologic, moral al unei deveniri, în curs, extrem de complexe. Imperativul etic, acela care impu­ne mari purităţi, de atitudini, ca şi acela politic, al angajării în problema­tica arzătoare a contemporaneităţii, al implicării în opera de edificare a noii orinduiri pe pămintul românesc, sint punctele de deosebită importanţă pe coordonatele acestei deveniri, in a­­ceeaşi măsură cu obligaţia lucrării intelectului care se cere special an­trenat pentru opera de sinteză ce­rută de nebănuit de rapidele noutăţi ale prezentului neîndurător in ne­­sfîrşitele lui solicitări. Această viziu­ne exigentă, dar firească, cu privire la profilul tînărului de azi, derutant de complex, ni se pare că trebuie să fie pusă înaintea tuturor celor in­formaţie ca o sugerare a unor linii de dezvoltare inevitabilă intelectual — etic — estetică. Şi poate de aceea „modelul“ tînă­­rului contemporan se constituie cu oarecare întirziere în literatura noas­tră, in trăsăturile lui esenţiale, cu percutanţa modelelor durabile, exem­plare. Dificultăţile, dintre care, în primul rînd, pericolul de schemati­zare, sunt desigur foarte mari, dar tocmai ele ar trebui să dea scriitori­lor imboldul necesar de a urmări realizarea, la început fragmentară, a procesului în curs, de transformare a conştiinţelor acelora care vor fi uimitorii oameni ai viitorului. Tinereţea unei tradiţii literare „ZILELE FILMULUI IUGOSLAV“ După spectacolul de gală cu filmul „Operaţiunea Stadion", azi este programat filmul „Anul de graţie 1573" „Zilele filmului iugoslav" vor mai avea loc la Iaşi în zilele de 1—3 decembrie, precum şi la Botoşani între 2 şi 4 decembrie Elisabeta Bostan este sin­gurul regizor din cinema­tografia noastră care şi-a intuit vocaţia filmului adresat cu precădere co­piilor şi, de la începutul carierei, dialoghează, în plan artistic, cu tinerele ge­neraţii. Se poate mîndri chiar cu lansarea unui personaj — Veronica — ce stăruie, alături de alţi eroi cu existenţă exemplară, în mintea spectatorilor ajunşi la vîrsta cuvîntului scris. Consecventă menirii sale artistice şi dorind o conti­nuă înnoire a mijloacelor de expresie, regizoarea ne invită acum la primul film muzical modern , „Mama“, realizat în cadrul Casei de film 3. Este vorba despre o coproducţie româno-so­­vieto-franceză, în care ul­timii parteneri au un aport — cu excepţia muzicii — mai ales pe plan tehnic: pe­rucile eroilor principali (excelent realizate de cu­noscuta casă Alexandre din Paris), materiale pen­tru machiaj, peliculă. Luind drept pretext cu­noscuta poveste a marelui humuleştean, „Capra cu trei iezi“, Vasilica Istrate, autoarea scenariului, a ac­­tualizat-o, cu imaginaţie, propunînd un alt story, in care lupul a devenit un răufăcător al timpului nos­tru, fapta sa reprobabilă fiind răpirea iedului cel mare, pentru răscumpăra­rea căruia pretinde o pun­gă cu bani. Solidaritatea „umană“ a tuturor vieţui­toarelor paşnice îi va de­juca planul, pedepsindu-l pe cel „rău“ — în limbajul copiilor — pe „negativ“ — în limbajul adult — resta­bilind armonia colectivi­tăţii. Astfel schimbată­ poves­tea, accentul moral a sufe­rit o translaţie, insistîn­du-se pe ideea preţioasă că mama este tot ce avem mai scump pe lume, o lungă secvenţă finală dedicind cea mai frumoasă melodie lirică fiinţei ei dragi. Sen­­sibilizind copiii pe această idee, fundamentală prin implicaţiile ei morale, fil­mul işi atinge scopul edu­cativ, justificînd efortul considerabil de forţe uma­ne şi materiale antrenate la realizarea lui. Se cuvine a fi subliniate tactul, tena­citatea, imensa răbdare de care a dat dovadă regizoa­rea, cu atit mai mult cu cit, în acest film populat de vietăţile pădurii, interpre­tarea actoricească este un succes meritoriu. Reţine atenţia felul în care copiii se achită de „obligaţiile“ lor, lipsind cabotinismul, rigiditatea, frazarea, cel mult logică din atitea alte filme, păstrindu-şi firescul şi prin el farmecul spontan al virstei, cucerind prin naturaleţea şi credinţa cu care au intrat in acest „joc" al oamenilor mari. înainte de a releva cîteva fericite interpretări actori­ceşti, la acest film cred că se cuvine să menţionăm machiajul lui Victor Lvov şi Eva Vajda. Prin costu­mele pline de fantezie, ocolind cu succes imitaţia plată, naturalistă, Tomina a împlinit fericit fiecare portret. Menţionăm fru­moasa interpretare a acto­rilor Ludmila Gurcenko, Mihai Boiarski, George Mihăiţă, Vera Ivleva şi Evgheni Gryereikov, Florian Pittiş, Oleg Popov şi Nata­lia Kracikovskaia, Violeta Andrei, Marina Poliak. Toată această lume cin­­tă şi dansează sub îndru­marea atentă a „insului“ Valentin Manchin care, în „particular“, semnează co­regrafia filmului, susţinind atmosfera bucolică şi opti­mistă din această comuni­tate fericită prin cunoaşte­rea rolului natural al fie­căruia, prin munca plină de plăcere, prin relaţiile de prietenie stabilite între toţi cei care coabitează acel loc cu atmosferă de basm, con­struită cu migală de regi­zoare, ajutată de decoruri­le pline de fantezie imagi­nate de David Viniţki, Zol­tán Szabó şi Ioana Cantu­­niari Marcu. Autorii muzicii : Temis­tocle Popa şi Gerard Bourgeois. Filmul „Mama“ confirmă maturitatea deplină a doi tineri creatori, stăpîni pe meşteşugul propriu-zis al artei lor : operatorul Ion Marinescu (semnînd imagi­nea împreună cu Konstan­tin Petricenko) şi monteza Cristina Ionescu. Montajul Cristinei Iones­­cu este unul dintre cele mai bune văzute in filmele româneşti. Dacă amintim că la acest film şi-au dat concursul cunoscuţii pati­natori ai Circului pe gheaţă şi Baletul pe gheaţă din Moscova, ca şi virtuoşi prim-solişti ai Teatrului Mare moscovit, dăm o ima­gine a forţelor artistice concentrate la realizarea lui. Tudor POPESCU cam s? am „MAMA“ SCI­NT El A — joi 1 decembrie 1977

Next