Scînteia, aprilie 1979 (Anul 48, nr. 11387-11411)
1979-04-01 / nr. 11387
PAGINA 2 FĂPIUL, DIVERS! Chemarea | pădurii ! Sofii Ecaterina $i Géza Borbély din Arad au găsit un pui I de căprioară, plăpind si infome- | tat. L-au luat si l-au îngrijit cu toată atenția, dindu-i lapte cu | biberonul. L-au tratat $i cu me- I dicamente anume prescrise. La I scurt timp, Rozalia — a$a i-au dat numele căprioarei — s-a | întremat si a început să-si facă | primii prieteni : dinele, pisica, orătăniile... ■ Dar odată cu venirea primă- | verii, căprioara a început să zburde si parcă adulmecă ceva ■ în aer. E chemarea pădurii, spre | care va fi dusă în curînd. • Ghici ce este * în cutie ? 1 In sfîrsit, după o absentă în- I delungată, în rafturile magazi- I nelor de specialitate din Brasov au apărut cutii cu conserve de , fasole. Un produs al intreprin- 1 derii de conserve „Mureseni“ I din Tg. Mureș. Bucuria de moment a gospodinelor a fost însă | de scurtă durată. După ce au ajuns acasă şi au deschis cutiile, in loc de fasole au găsit... ma- ■ zăre, Intimplare din care au ie- | şit păcăliţi atît consumatorii, ctt • şi producătorul. Consumatorii — pentru că mazărea le-a încurcat meniul, iar producăto- | rul — pentru că a ieşit în pierdere, întrucît mazărea fină are ■ un preţ mai ridicat decit faso- | lea obișnuită. Sau o fi vorba de * o păcăleală de 1 aprilie 7 . a yj . u a vina . pompierii...“ Șlagărul de altădată : „Să vină ! pompierii, inima să-mi stingă“ se auzea adeseori prin comuna I Podu Turcului — Bacău. Era și melodia preferată a Valeriei Popa, îndrăgostită lulea de con- ■ săteanul ei D. Damian. Pînă la urmă, ce credeţi ? Au venit, ce-i drept, pompierii, dar nu ca să-i stingă inima, ci focul I care-i mistuia... casa. Pentru că, I întrerupind brusc relaţiile sentimentale cu D. Damian, acesta I n-a găsit altă cale de răzbunare decit să pună foc la casa iubitei. Pompierii l-au stins şi Damian ■ plăteşte. ■ Nu suntem in măsură să anunţăm nici o nouă rfichidie prefe- • rată. Linguriţe... I perforate | Doi cetăţeni, care au servit cite o „cafeluţă“ în restaurantul I din gara Satu Mare, au fost puşi d in faţa unei „enigme", pe cit de ciudată, pe atît de... amuzantă. • Fiecăruia i se dăduse, odată cu I ceaşca de cafea, şi cite o lingu- * riţâ. Linguriţa era însă perforată. „S-o topi zahărul mai repe- I de cu o astfel de linguriţă sau o r fi cafeaua mai gustoasă “7 — se întrebau ei. S-au adresat ospă- • tăriţei, care le-a răspuns : • — Astea-s linguriţe antifurt. Ne-am gîndit că dacă le perfo- ■ ram, n-or să-i mai tenteze pe I unii consumatori să plece cu ’ linguriţele din inventarul nos- . tru in buzunarul lor. — Dar ceştile nu vă dispar 7 • — au întrebat cei doi consumatori, captivaţi de „originalitatea" procedeului. I — Ba da, se mai întimplă să dispară şi cite o ceaşcă, dar I cum să perforăm şi ceştile 7 . — Nimic mai simplu. Le faceţi— strecurători. Poveste I cu mălai Lucrind la întreprinderea de transporturi auto Neamţ, şoferul Nicolae Miron a ridicat de I la Întreprinderea de morărit şi I panificaţie 5 040 kg mălai, pe care trebuia să-l transporte la I.C.R.A. Roman. Dar in loc să-l I predea unde trebuie. N.M. s-a dus în comuna sa natală (Girdl- • na — Neamţ) şi a vîndut mă- I laiul amatorilor de chilipir. I După o vreme, acelaşi şofer a ridicat de la aceeaşi intreprin- I dere tot mălai, dar de data asta ceva mai mult, adică 5 600 kg pentru a-l duce tot la I.C.R.A. I Roman. Dar a făcut exact ce-a I făcut la primul transport , s-a dus în comuna natală şi l-a • vîndut tot chilipirgiilor. De data I asta insă — ne semnalează ofite- I rul de miliţie Darie Marcel — a fost prins şi trimis in jude- I cată. Era normal s-o pună de mămăligă. Vasilică din Focşani » Miercuri, 21 martie, la ora 21:40, in gara oraşului Sfintu | Gheorghe a fost dat jos din acceleratul Bucureşti Nord — I Sighetu Marmatiei un copil in | virstă de 8—9 ani. După spusele lui, il cheamă Codreanu Vasile i şi este din Focşani. A plecat de I acasă pentru că l-ar fi bătut mama lui. In prezent se află i găzduit la Vasile Prodan, care lucrează in cadrul stafiei C.F.R. Sfintu Gheorghe şi locuieşte in cvartalul Simeria, blocul 14, apartamentul 10. Petre POPA şi corespondenţii „Scînteii" CULTIVAREA CONVINGERILOR ATEIST-STIINTIFICE factor esenţial in dezvoltarea conştiinţei socialiste Printre criteriile fundamentale de apreciere a eficienţei activităţii de cultivare a convingerilor comuniste, la loc de frunte se află rezultatele dobîndite în cultivarea concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă, informarea omului nou, cu un larg orizont cultural şi gindire înaintată, eliberat de orice rămăşiţe ale cătuşelor concepţiilor mistice. Investigarea întreprinsă în judeţul Ilfov confirmă faptul că, sădite cu grijă şi pricepere de „grădinari“ care îşi cinstesc rostul, seminţele concepţiei materialist-ştiinţifice încolţesc şi rodesc in conştiinţa oamenilor — dovadă grăitoare este munca lor plină de elan, dăruire şi optimism pentru dezvoltarea economică şi socială a judeţului. Desigur, grădinarul vrednic ştie că rodul este cu atît mai bogat cu cit priveşte neobosit buruienile care, dacă sunt lăsate în voie, cresc şi se înmulţesc, înăbuşă plantele. Veacuri în şir felurite concepţii religioase, idei mistice, superstiţii şi prejudecăţi retrograde şi-au găsit reflectare într-o gamă eteroclită de practici obscurantiste, incepînd de la procesiuni consacrate „sfinţilor“ pînă la aşteptarea pasivă a unei recolte bogate din „mila providenţei“ — ce-i drept, intr-o vreme cind nu se putea dovedi ce „minuni“ reale este in stare a săvirşi hărnicia omului atunci cind se sprijină pe folosirea maşinilor agricole, îngrăşămintelor chimice, hidroamelioraţiilor. Or, întreg acest balast al „vechiului“ nu dispare de la sine, cu atit mai mult cu cit propovăduitorii fatalismului, apatiei şi resemnării îşi continuă fără răgaz opera de „cîrtiţe“ în minţile oamenilor şovăielnici, victime ale prejudecăţilor mistice. Iată de ce se impune desfăşurarea sistematică, pe front larg, a activităţii de educare materialist-ştiinţifică, imbinind tactul cu spiritul revoluţionar ofensiv. Aceasta reprezintă un aport substanţial la dezvoltarea conştiinţei socialiste a maselor. Experienţa acumulată în judeţul Ilfov ilustrează rezultatele pozitive pe care le are antrenarea in propaganda materialist-ştiinţifică, alături de organizaţiile de partid, a celorlalţi factori educaţionali cu atribuţii si răspunderi in acest domeniu. In felul acesta s-a asigurat o mai largă sferă de cuprindere, precum şi o varietate crescindă a modalităţilor şi formelor de acţiune. In cercurile largi ale populaţiei au stirnit un interes viu activitatea celor aproape 150 brigăzi ştiinţifice ; cursurile de ateism din cadrul universităţilor cultural-ştiinţifice ; „mesele rotunde“ şi consultaţiile pe teme ale educaţiei ateiste ; conferinţele „Caleidoscop ateist-ştiinţific“; ciclurile de expuneri şi dezbateri sub genericul „Ştiinţă, religie, societate“. Deosebit de utile sunt discuţiile despre cauzele cutremurelor, eclipselor, furtunilor, bolilor, ca şi despre superstiţiile privind „ceasul rău“, „ce o vrea soarta“, „deochiul“ sau „pisica neagră“, despre jalnicele efecte ale leacurilor băbeşti, „secretele“ vrăjitoriei şi iluzionismului. O asistentă numeroasă a atras prezentarea -ia 55 %iBliotecite*e sindicale şi căminele jpiltycgi£ alţilor „Religia in lumea contemporană“, „Ştiinţa şi religia despre om şi univers“, „Cultura si religia“, întilnirile cu oameni de ştiinţă şi expuneri ale acestora in cadrul Festivalului „Cîntarea României“. Inspectoratul şcolar judeţean a organizat simpozionul cu tema „Forme şi metode de educare materialist-ştiinţifică a elevilor“, precum şi schimburi de experienţă în toate centrele de comune cu directorii de şcoli şi diriginţii privitoare la căile de sporire a eficienţei acestei activităţi. In cadrul lectoratelor pentru părinţi au loc discuţii privind rolul şcolii şi familiei în formarea concepţiei materialist-ştiinţifice a copiilor. Consiliul judeţean al organizaţiei pionierilor a iniţiat crearea a peste 1 600 cercuri ştiinţifice şi tehnico-aplicative in şcoli ; o largă răspindire cunosc cercurile „Prietenii adevărului“, „Clubul curioşilor“, in cadrul cărora oameni de ştiinţă răspund întrebărilor privitoare la apariţia vieţii pe Pămînt, rezultatele cercetărilor cosmice, progresele ciberneticii şi geneticii, se fac experienţe de fizică şi chimie — „minuni în eprubetă“. Din păcate, prezentarea noilor descoperiri ştiinţifice, graţie cărora omul pătrunde în cosmos, ca şi în miezul celulelor unde se naşte viaţa, confirmind convingător esenţa materială a lumii, nu este totdeauna urmată de reliefarea concluziilor ateiste degajate de ele. Caracterul abstract-informativ al unor expuneri, limbajul ermetic folosit deseori in virtutea unei „deformări profesionale“ sau din dorinţa de a părea „savant“, ca şi formalismul propriu anumitor acţiuni se reflectă negativ asupra forţei lor de influenţare. In cursul investigaţiei întreprinse, am înregistrat un şir de propuneri care merită a fi luate in considerare spre a contribui la creşterea eficienţei activităţii de educare materialist-ştiinţifică ; organizarea unei consfătuiri de schimb de experienţă la nivel judeţean privind activitatea organizaţiilor de partid în domeniul combaterii misticismului ; incetăţenirea unor sărbători laice la ziua naşterii, cu prilejul logodnei, căsătoriei, majoratului, ieşirii la pensie (Ioana Ene, secretar al comitetului de partid, V. Creţu, ajutor de maistrul „Dunăreană“ din Giurgiu); comunişti cu temeinică pregătire ştiinţifică să primească drept sarcină de partid munca politico-educativă de la om la om cu cite un adept al diferitelor culte religioase (V. Cristea, ţăran cooperator la C.A.P. Radovanu); iniţierea unor acţiuni unitare, coordonate, ale tuturor organismelor cu funcţii educative în comunele unde cultele religioase încearcă să atragă mai mulţi adepţi (ing. Olguţa Ghiţă, comisia judeţeană a femeilor); dotarea punctelor de documentare politico-ideologică şi a căminelor culturale cu mijloace audiovizuale moderne spre a înlesni înţelegerea ştiinţifică a unor fenomene ale naturii (C. Grigore, inginer-şef — C.A.P. Tărtăşeşti) ; îmbunătăţirea difuzării publicaţiilor tehnico-ştiinţifice (dr. F. Mocănescu, comuna Ghimpaţi) ; un aport sporit al televiziunii, radioului şi presei la formarea convingerilor ateiste (comitetul judeţean U.T.C., inspectoratul şcolar judeţean. M. Voica, muncitoare la I.P.I.L.F. Giurgiu. Gh Stan, secretarul comitetului de partid de la C.A.P. Fierbinţi); o mai largă abordare a problematicii educaţiei ateist-ştiintifice în cadrul cursurilor de ştiinte sociale din licee şi institute pedagogice : sporirea numărului broşurilor şi filmelor de scurt metraj consacrate combaterii superstiţiilor şi prejudecăţilor mistice (comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă, consiliul judeţean al organizaţiei pionierilor) ; elaborarea de tematici pentru uzul propagandiştilor specializaţi in activitatea de educare materialistştiinţifică (Gh. Badea, consiliul judeţean al sindicatelor). Evident, realizarea unora din aceste propuneri depinde, în bună măsură, de aportul diferitelor instituţii centrale. Tot atît de adevărat este însă faptul că intensificarea activităţii de educare materialisti ştiinţifică presupune, în ordine prioritară, sporirea rolului organismelor educaţionale locale. Pe primul plan se situează în acest sens înlăturarea fenomenelor de „scurtcircuit“ datorită cărora importante acţiuni iniţiate la nivelul judeţului nu sunt preluate şi continuate in localităţi. Nu s-ar putea afirma că consiliile pentru cultură şi educaţie socialistă din Giurgiu, Urziceni, Olteniţa, Buftea, ca şi organisme cu funcţii educative din comune, manifestă exces de iniţiativă în acest domeniu. înlăturarea pasivităţii, a tendinţelor de a aştepta mereu imbolduri „de sus“, utilizarea eficientă a uriaşului potenţial pe care îl constituie largul detaşament de intelectuali din localităţile judeţului ar determina fără îndoială îmbunătăţirea calitativă a activităţii de educare materialist-ştiinţifică. Principalul neajuns al acţiunilor întreprinse pe plan judeţean în acest domeniu îl constituie lipsa continuităţii, caracterul de „campanie“ (momentele „de vîrf“ fiind urmate de îndelungate perioade de acalmie). Diferite iniţiative valoroase sunt părăsite, lăsate în voia soartei. Manifestări ca „Zilele creaţiei ştiinţifice şi tehnice“, „Săptămina brigăzilor ştiinţifice“ sau „Luna propagandei ştiinţifice şi tehnice“ sunt, fireşte, binevenite , evident, cu condiţia de a fi continuate de o acţiune susţinută de-a lungul întregului an. Se manifestă încă insuficientă preocupare pentru adaptarea muncii laborioase de cultivare a convingerilor ateist-ştiinţifice la cerinţele, nivelul cultural şi condiţiile de viaţă specifice diferitelor categorii ale populaţiei. Or, numai permanentizarea acestei acţiuni, imprimarea unui caracter ofensiv, militant, integrarea ei organică în ansamblul activităţii politico-educative asigură creşterea forţei sale de înrîurire. In acest context, apare cu atît mai necesară atenta coordonare a variatelor manifestări iniţiate în cadrul unui plan unitar, a cărui aplicare să fie sistematic controlată de comitetul judeţean de partid. Astfel s-ar înlesni atît o judicioasă repartizare a forţelor în funcţie de obiectivele prioritare, cit şi evitarea tendinţelor de paralelism sau de suprapunere, care se manifestă uneori. Sunt, fireşte, binevenite proiectele secţiei de propagandă a comitetului judeţean de partid privind lărgirea grupului de lectori specializaţi în educaţia materialist-ştiinţifică, iniţierea unor sondaje sociologice asupra formelor de manifestare a influenţelor mistice, generalizarea celor mai eficiente forme de propagandă ateistă, după cum numeroase acţiuni interesante sunt incluse in programul de măsuri pe anul 1979 al Consiliului judeţean al F.U.S. (comisia pentru răspîndirea cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice) şi comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă (deşi departe de a reflecta un mare efort de imaginaţie). Intenţii lăudabile vădesc de altfel şi diferite organizaţii de masă. Rămîne numai ca ele să fie transpuse efectiv în viaţă. Atit reuşitele incontestabile, cit şi rămînerile în urmă, încă destule, relevă că aspectele variate ale activităţii educative materialist-ştiintifice merită să polarizeze in mai mare măsură, cu mai multă perseverentă şi mai accentuată combativitate preocupările tuturor factorilor educaţionali din judeţul Ilfov. Este unul din principalele „teste“ ale maturităţii lor partinice. Tudor OLARU • De la „Caleidoscop ateist-ştiinţific“, „Clubul curioşilor“, „Prietenii adevărului” la „Minuni în eprubetă“ • Cînd se va remedia „scurtcircuitul“ dintre acţiunile la nivel judeţean, orăşenesc şi comunal ? • Stilul de „campanie“ se cere înlocuit de o activitate permanentă, diferenţiată, după un program unitar însemnări din judeţul Ilfov Ce practica şi... ce practici! Era oră de filozofie la anul I A de la Grupul şcolar de prelucrare a lemnului Pipera. Nu-i exclus să se fi vorbit chiar despre conştiinţă. Ascultînd lecţia cu smerenie, elevii nu bănuiau că materialul didactic... bătea la uşă. A intrat maistrul instructor Stoican Petre, a şuşotit ceva cu profesorul Ştefan, apoi s-a adresat clasei. Maistrul pretindea că şi-a făcut o autoinventariere a stocului de piese afectate orelor de practică (îi învăţa pe copii electronica) şi a descoperit că lipsesc o mulţime de rezistenţe, semiconductori, tranzistoare ş.a.m.d. De indignat ce era, nu a mai apucat să precizeze că, în orele libere, făcea şi el practică. Nu in producţie, ci pe la clienţi particulari, pe unde apuca şi cu ce apuca. Auzind bănuiala ce cădea asupra lor, elevii au roşit, s-au uitat unul la altul, eleva Rădina M. a ridicat mina şi a recunoscut ruşinată că ea a luat odată „o mărgică d-aia de ceramică“ să se joace, elevul Ion G. a ridicat şi el mina declamînd cu glas sacadat (în schimbare) că „şi alti copii, tovarăşe instructor, au luat mărgele să se joace“, proba era făcută, clasa intrată in frămîntare să-şi spele ruşinea. Numai că o presişoară costă un leu sau un leu şi ciţiva bani, copiii recunoşteau subtilizarea cîtorva, pe cind maistrul instructor reclama o lipsă de 3 000—4 000 lei. Profesorul nu s-a complicat să analizeze această neconcordanţă, se grăbea să-şi ţină ora teoretică şi, aplicind metoda numită in filozofie extrapolare, i-a somat pe copii să suporte paguba. Fiecare elev urma să predea cite 53 de lei, pe lingă o sumă considerabilă ce urma să fie încasată de la altă clasă. Au strins elevii cam o mie şi şase sute de lei pe care profesorul de filozofie i-a remis, fără şovăială, lui Stoican. Era de presupus că acesta ii va depune în contul pagubei pretins a fi cauzate de elevii practicanţi. Cu aceeaşi lipsă de scrupule cu care a acuzat de furt in masă două clase, două colective de tineri in formare, S. P. a băgat în portofelul propriu banii colectaţi. Profesorul colector nu s-a mai ostenit să verifice corectitudinea maistrului, ori cel puţin să informeze colectivul didactic de gravele insinuări pe care acesta le făcuse. încurajat de experienţa dobindită, Stoican a încercat să-şi extindă sfera „practicii“. A fost prins furînd din şcoală un cuier. Faptul a atras o percheziţie, percheziţia a dus la identificarea unui stoc de piese electronice de peste 8 000 lei dosite la locuinţa lui. Schela fantomatica Lista obiectelor curioase revendicate prin acţiuni in justiţie s-a completat cu unul intr-adevăr aparte. Foştilor soţi care-şi împart borcane goale, vecinilor care cer să se mute umbra gardului, moştenitorilor care-şi reclamă un centimetru de groapă, amicilor care vor partajarea unui sfert de cîine (cazuri autentice) li s-a adăugat, la polul opus al bizareriilor, un şef de şantier ce se pretinde proprietarul particular al schelelor pe care se lucra. Evident, se poate pune întrebarea : ce fel de întreprindere de construcţii era aceea in care personalul venea pînă şi cu schelele (cum de nu şi cu excavatorul !) de acasă ? Era o unitate de-un fel aparte. La constituire, în anul 1972, întreprinderea cooperatistă de construcţii Călugăreni n-avea materiale, n-avea schele, n-avea fronturi de lucru în raza comunei, doar amatori de „cooperare“ avea. Directorul locuia în Bucureştii Noi, un tehnician pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu, celălalt tehnician pe strada Galaţi, şeful de secţie pe Bulevardul Muncii... Să nu ne mirăm că toţi evitau tumultul şantierelor metropolei ; drumul spre Giurgiu reprezenta doar o manevră. De construit nu construiau in Adunaţii Copăceni sau Comana, ci tot in inima Capitalei (spoiau muzee, renovau spălătorii „Nufărul“). Sediul îl aveau la 30 de kilometri distanţă numai aşa, ca să-şi semneze condica în cadru rustic, după care se întorceau la Bucureşti, să lucreze cu spor. Roşea Ion, reclamantul de astăzi, îşi scotea ordine de deplasare pe care se menționa : „cu schela proprietate personală“. De unde schela ? In timpul procesului, reclamantul nu s-a ostenit să ofere o explicație consecventă. A pretins că a cumpărat-o ba de la un deţinător particular de asemenea instalaţii (? !), ba de la... Ferometal. Cert e că nici reprezentanţii fostei intreprinderi (între timp dizolvate) n-au putut oferi explicaţii prea clare. In tulbureala activităţii echivoce, a evidenţelor precare, a raporturilor juridice ambigue, pretenţiile reclamantului au urcat fantastic : iniţial 42 000 de lei, apoi 78 000, pentru ca în final să pretindă să i se achite din patrimoniul fostei întreprinderi modesta sumă de 187 000 lei, valoarea pretinsei schele şi chirie pe ea ! Invitat în instanţă, întrebat dacă schela a existat ori ba, Mihalache Teodor, fostul director al fostei întreprinderi, a declarat : „Deşi am văzut schela, nu aş putea să precizez ce suprafaţă in metri pătraţi are Nu pot să denumesc un punct de lucru [...]. Nu sunt de specialitate şi nu aş putea să apreciez în toii grosimea ţevilor“. La aşa întreprindere, aşa director , la aşa director, aşa gospodărire ; la aşa mod de gospodărire, aşa îndrăzneală din partea foştilor prepuşi. După doi ani şi jumătate de dezbateri, justiţia a ajuns la o concluzie definitivă : „Schela respectivă nici măcar n-a existat“. Spectacole nedorite Cum se transformă dragostea in contrariul ei ? E o întrebare ce-ţi vine în gind aproape la fiecare proces de divorţ. Uimirea celui ce asistă la dinamitarea căminului devine şi mai mare după ce focurile au fost oprite, cînd contemplă ruinele peste care se aşterne praful, cînd mormanele lor se acoperă cu o floră aparte, împărţeli pînă la lingură, goniri din casă, reclamaţii, smulgeri de copil de la unul la altul... Reconstituiam recent, cu ajutorul magistraţilor de la Deva, o întimplare sugestivă petrecută la grădiniţa din Căstău. O mamă venise să-şi vadă copiii. O mamă nici măcar divorţată, doar despărţită in fapt. „îndrăzneala“ ei de a da curs vocii singelui, ca să nu mai vorbim de drept şi datoria morală şi legală, de a nu se rupe cu totul de fiii ei, a stirnit o adevărată furtună. E drept, pregătită de momente psihologice anterioare. Mai încercase să-i viziteze acasă şi n-a fost primită. Cei mici au fost preveniţi de bunica paternă să nu mănînce nimic din ce le-ar oferi mama lor (era de prevăzut că le va aduce bunătăţi), altminteri or să moară, pentru că mama lor le pregăteşte alimente otrăvite, mai rău ca-n basmul cu Albă ca Zăpada. Educatoarea însăşi a fost somată să nu-i permită legătura cu copiii. („Eu i-am spus educatoarei încă dinainte că nora mea va încerca să fure copiii şi i-am pus în vedere ca tot aşa să mi-i restituie, că răspunde“). In această stare de tensiune, zvonul că mama a apărut în sat şi a îndrăznit să se apropie de grădiniţă a declanşat îndată alarma. Unde mai puneţi că avea şi un pachet sub braţ. („Haine, ca să-i fure“, gindiră „protectorii“ tincilor ; în realitate, ea îndrăznea să le aducă drept cadou uniforme de şcoală). Primul a apărut soţul la faţa locului. „Era cu copilul cel mic în braţe, i-am spus să-i lase, iniţial n-a vrut, după care eu...“. In urmă, bunica paternă : „Cînd am ajuns eu la grădiniţă, amindoi trăgeau de copii“. Ţipete, îmbrinceli, răniri, tăvălire pe jos. Lecţie de „educaţie“ administrată pe viu. Cum se vor fi simţit Nelu şi Culiţă Tin zilele următoare printre colegii lor ? Din caietul grefierului „După interceptarea unei convorbiri telefonice l-am surprins urcindu-se pe motocicletă cu o femeie, iar la intervenţia mea, intimatul reclamant pur şi simplu a accelerat".Din motivarea recursului depus la Tribunalul municipiului Bucureşti sub nr. 2658/1978) „Eu nu am putut folosi calul la muncă (tras la căruţa încărcată cu sticle, fiindcă eram şi sunt achizitor de sticle), dat fiind că acesta avea un viciu ascuns (se speria cind vedea sau auzea maşinile şi fugea cu căruţa dintr-o parte in alta a drumului, spărgindu-mi sticlele)... Dovedesc cu doi martori care au fost de faţă cind calul a fost pus la tras la căruţă şi a manifestat viciul ascuns, viciu reglementat de art. 1352, pct. II, c. civ.. (Motive de recurs redactate de avocat, depuse in dosarul Tribunalului Hunedoara nr. 1698/1978) Sergiu ANDON Noua autogara data în folosința în comuna Pechea, județul Galați Cioburi cu... gestiune In incinta sectorului electromecanic al întreprinderii miniere Rovinari a funcţionat un chioşc alimentar aparţinind întreprinderii comerciale de stat mixtă Rogojelu. Chioscul a fost desfiinţat cu aproape un an in urmă. Nici o supărare. Intre timp, au fost înfiinţate alte unităţi similare în apropiere. Şi totuşi, un necaz există, încăperea care a adăpostit sus-numitul, chioşc a rămas in continuare... sub lacăt. Si este mare nevoie de acest spaţiu, care de fapt e o magazie, pentru depozitarea pieselor si materialelor de lucru. S-a insistat deseori la conducerea întreprinderii comerciale, dar de fiecare dată s-a promis că va fi trimisă o comisie pentru a opera inventarierea produselor rămase neridicate. Promisiuni s-au dat, dar comisia incă nu s-a prezentat. Ne-am interesat si noi, de curind, cit de important*' este gestiunea tinuta atîta amar de vreme sub obroc, intr-o încăpere căreia i se putea da o utilizare productivă. Prin ferestruica fostului ghiseu de servire se poate observa ușor întreaga „zestre“ a magaziei : vreo 50— 60 de sticle sparte, niste borcane cu legume alterate si vreo 7—8 lăzi de ambalaje. Iată „valorile“ care isi așteaptă de un an de zile verdictul comisiei de inventariere. (D. Prună). SCINT ElA — duminică 1 aprilie 1979 OMUL ŞI VIAŢA RAŢIONALĂ ALEGEREA PROFESIEI ŞI ECHILIBRUL PSIHO-FIZIC Una dintre problemele cu care este confruntat omul in lumea contemporană este adaptarea sa la exigenţele şi dinamica vieţii. Specialişti de diferite profesii — medici, psihologi, sociologi, pedagogi, psihiatri, economişti, ergonomi — studiază sub toate aspectele capacităţile fizice şi psihice de adaptare ale omului. Cercetările din ţara noastră converg îndeosebi spre găsirea unor soluţii şi modalităţi adecvate de prevenire a oboselii nervoase prin orientarea spre activităţi corespunzătoare capacităţilor fizice şi psihice individuale, in aşa fel incit fiecare om să-şi poată realiza, in deplină stare de sănătate fizică şi psihică, funcţia sa socială, potrivit aptitudinilor personale şi instrucţiei dobindite in şcoală, pe baza practicii. Pentru lămurirea unora din aceste probleme, redactorul nostru Elena Mantu a adresat prof. dr. Petre BRÂNZEI, şeful clinicii de psihiatrie „Socola“ din Iaşi, consilier regional pentru Europa al Asociaţiei internaţionale de psihiatrie socială, citeva întrebări. Din ce măsură aptitudinile indi- nd simţim că o treabă la care nu ne măsură aptitudinile individuale influenţează capacitatea de efort fizic şi psihic . — Contrar părerii că prin educarea din primii ani ai copilăriei omul se poate acomoda oricărui fel de activitate, realitatea este că fiecare posedă de la naştere anumite caracteristici temperamentale în ceea ce priveşte intensitatea, durata, puterea de concentrare etc., care il fac mai apt sau mai puţin apt pentru unele profesii. Tocmai această diversitate de aptitudini contribuie la progresul societăţii. De aceea, pentru a dezvolta, la fiecare om in parte, acele calităţi care îi pot pune in valoare personalitatea, atit in interesul lui, cit şi al societăţii, este necesar să se tină seama de aceste particularităţi individuale, ale tinerilor in special. în zadar un tată muzician se va strădui să facă din fiul său tot un muzician dacă tînărul nu are nici o înclinaţie în această direcţie , obligîndu-l să se consacre acestei profesii, pentru care nu are vocaţie, îl va supune pe tinăr la un permanent efort, la o stare de solicitare care îl va duce în mod sigur la oboseală nervoasă. Sau, dacă un tinăr, dotat cu o mare rezistenţă la zgomotul monoton şi care are reflexe mai întîrziate, ajunge să lucreze într-o secţie cu zgomote trepidante şi unde, in plus, trebuie să efectueze comenzi mai scurte decit îi permite mobilitatea proceselor sale nervoase, el va obosi repede şi va aluneca cu timpul de la stări de suprasolicitare nervoasă, pină la stări de neadaptare. Or, toate acestea ar putea fi prevenite de la bun început dacă s-ar ţine seama de calităţile personale, de capacităţile fizice şi psihice ale fiecăruia in acţiunea de orientare profesională, înţeleaptă zicală românească „omul potrivit la locul potrivit“ este confirmată în prezent şi de ample studii şi cercetări care demonstrează, pînă la deplina evidenţă, că o diplomă universitară nu poate nicicum suplini inclinaţiile sau aptitudinile pentru o profesie. Intr-o împrejurare sau alta, fiecare dintre noi simţim că o treabă la care nu ne pricepem ne oboseşte, fizic şi psihic, mai intens şi mai repede decit o acţiune ori o lucrare apropiată aptitudinilor fireşti şi experienţei. — De aici decurge şi rolul însemnat, adesea determinant, pe care il au profesorii şi părinţii in îndrumarea tinerilor la alegerea profesiei. Ce criterii recomandaţi in acest sens 7 — Voi încerca să formulez răspunsul in baza rezultatelor unei investigaţii efectuate in rindul studenţilor. Am constatat că din 1131 studenţi cu fenomene sau stări de oboseală nervoasă, luaţi in evidenţă in decurs de sase ani, peste 50 la sută erau din anul I, circa 25 la sută din anul II şi restul se repartiza aproape egal celorlalţi ani de studii. Aceste date evidenţiază oscilaţiile de adaptare la viaţa universitară, argumente in plus care pledează pentru intensificarea acţiunilor de orientare profesională pe criterii obiective, ştiinţifice. Intr-adevăr, mulţi dintre părinţi consideră că a face totul pentru copiii lor nu înseamnă altceva decit a-i determina să intre într-o facultate, chiar şi atunci cind văd că acest efort de pregătire ii suprasolicită pînă la pierderea sănătăţii. De multe ori vin la noi părinţi îngrijoraţi de starea copilului. Ii examinăm şi de fiecare dată constatăm că aceste stări de oboseală ar putea fi evitate dacă tinerii in cauză ar fi orientaţi spre o muncă productivă pe care să o facă cu plăcere, fără eforturi care să le depăşească realele capacităţi fizice şi intelectuale. Din volumul intitulat „Adaptare şi integrare in mediul industrial“, citeva zeci de lucrări, efectuate de specialişti din toată ţara, se referă la factorii de care depinde o bună adaptare socio-profesională in scopul păstrării stării de sănătate. Ce rezultate şi concluzii mai semnificative au pus in evidenţă aceste studii ? — Lucrarea înmănunchează studii de mare amploare şi valoare ştiinţifică prin abordarea complexă a personalităţii umane sub raportul ei fizic, psihic şi social. Studiindu-se de exemplu capacitatea de adaptare socio-profesională a unui număr de 2 061 tineri, la intrarea in producţie, veniţi din mediul rural intr-o Întreprindere de fibre sintetice, s-a constatat că, in primii ani de activitate, randamentul lor era influenţat atît de factorii de mediu, cit şi de relaţiile cu noul co- lectiv de muncă, în timp ce factorii de mediu (temperatură, lumină, zgomot, tură de noapte etc.) erau implicaţi în generarea unor fenomene de neadaptare in proporţie de circa 25 la sută, relaţiile subiective, personale, necorespunzătoare erau implicate in proporţie de 75 la sută in apariţia stării de oboseală nervoasă. Comunicate conducerii unităţii respective, aceste constatări, ca si concluziile de ordin educativ, psihoterapie ce se degajau in mod logic, au condus la o adaptare mai adecvată. Rezultatele pozitive obţinute in ameliorarea adaptării socio-profesionale a noilor veniţi in mediul industrial au confirmat, in primul rind, ponderea pe care o au relaţiile interumane, rolul important al întrajutorării în cadrul echipei, pentru scurtarea perioadei de adaptare a tinerilor la un nou loc de muncă. Pentru că nimic nu este mai sănătos, mai tonic pentru sănătatea psihică, decit munca făcută cu plăcere, cu pasiune, cu interes. Alba lulia — imagine din cartierul „Platoul romanilor" Cind unii uită că au fost şi ei copii. In municipiul Bacău se nasc anual cite 7 000—8 000 de copii, fapt ce-i situează printre oraşele cu cea mai mare natalitate din ţară. Edilii oraşului au avut grijă să rezerve destule spatii pentru cei mici. Aproape in fiecare din noile cartiere de locuinţe, in Parcul sportiv „23 August“, ca şi în Parcul Libertăţii din centrul oraşului au fost amenajate adevărate oaze dotate cu jocuri distractive pentru copii. Acolo unde spaţiile dintre blocuri nu au permis să se amenajeze asemenea mici parcuri, s-au creat platforme asfaltate cu scopul de a fi folosite tot de copii. Iată insă că, odată cu primăvara, au apărut, ca din pămint, nişte aşa-zişi „gospodari“ cu iniţiativă care, sub diferite pretexte, caută să schimbe destinaţia acestor locuri de joacă. Le sapă şi le îngrădesc cu garduri. Unii seamănă pe ele iarbă, dar multi alţii le transformă in locuri de parcare pentru autoturisme. Un asemenea loc de joacă a dispărut din faţa blocului cu nr. 106 de pe strada Milcov. Ca să nu-i deranjeze copiii, ciţiva oameni de aici au spart asfaltul platformei şi l-au „parcelat“ cu garduri metalice. Asemenea „minuni“ s-au întimplat şi la blocurile de pe Aleea Parcului, în cartierul Cornişa Bistriţei şi in alte părţi ale oraşului. Chiar şi locul de joacă din Parcul Libertăţii, atit de frumos şi populat in orice anotimp al anului, a fost ciuntit. O întrebare pentru edilii oraşului : de unde or fi făcind rost cei in cauză de atîţia stilpi metalici şi plasă de sirmă? (Gheorghe Baltă).