Scînteia, mai 1980 (Anul 49, nr. 11724-11749)

1980-05-01 / nr. 11724

PAGINA 2 OMUL MUNCII o­glindit in MUNCA OMULUI Ne bucura privirile, ne încălzesc inimile, ne luminează conştiin­ţele, la acest intîi de Mai, sărbătorit pentru a 35-a oară sub efigia tricoloră şi purpurie a libertăţii, imaginile grandioaselor împliniri socialiste pe care le întîlnim de la un capăt la altul al patriei : furnale şi centrale electrice, uzine constructoare de maşini şi com­binate de prelucrare a lemnului, exploatări miniere şi fabrici tex­tile, impunătoare edificii social-culturale şi vaste ansambluri de lo­cuinţe alcătuiesc tabloul dinamic şi însufleţitor al unei ţări în con­tinuă, impetuoasă propăşire, proiectată cu mină sigură de partidul comuniştilor români­­ sub semnul ideilor şi orientărilor de largi şi fecunde perspective înnoitoare ale omului ce şi-a pus sigiliul viziu­nii sale de m­art umanism revoluţionar pe istoria nouă a României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu­­ spre viitorul comunist. Toate aceste înfăptuiri, cu ample şi binefăcătoare urmări şi răs­­frîngeri în viaţa de zi cu zi a noastră, a tuturor, sînt rodul acelei puternice forţe propulsoare de progres pe care o reprezintă MUNCA. Munca, acea modalitate specifică omului de a întregi şi transforma natura, acel „untdelemn în lampa vieţii, pe care gîn­­direa o aprinde", cum o definea Marx în „Capitalul". Munca ridicată de orînduirea noastră — mai ales în Ultimul deceniu şi jumătate, cea mai fertilă, mai bogată epocă din istoria ţării — la înalta nobleţe şi demnitate de factor primordial al modelării şi afirmării personalităţii umane, de suprem etalon al năzuinţelor şi virtuţilor omeneşti. A fi „om al muncii" înseamnă, în societatea românească contemporană, a fi adevăratul stăpîn al ţării şi al propriului destin, producător, proprietar şi beneficiar al tuturor avuţiilor naţiunii. S-au scris ode, s-au compus imnuri, s-au înălţat monumente spre a glorifica această valoare plămăditoare de valori. E neîn­doielnic însă că monumentul cel mai impresionant dedicat muncii­­ muncii izvodite din pace şi muncii izvoditoare de pace - in spa­ţiul carpato-dunărean al zilelor noastre este însăşi patria noastră aşa cum se înfăţişează astăzi, la interferenţă de cincinale şi decenii, sub zodia generatoare din noi şi înaripate avînturi, deschizătoare de largi orizonturi, a strălucitelor documente elaborate de Congre­sul al Xll-lea al P.C.R. Şi poate că acum, mai mult ca oricind, îşi dobîndesc profunda semnificaţie cuvintele rostite de secretarul ge­neral al partidului nostru : „Este necesar să se înţeleagă că facto­rul principal în societate îl constituie munca şi că, pînă la urmă, aşa cum spunea Engels, chiar şi omul este rezultatul muncii. Pre­zentul omului este rezultatul muncii, viitorul omului va fi rezultatul muncii - desigur, munca amplificată cu toate cunoştinţele şi desco­peririle tehnicii“. În cadrul prezentului reportaj-anchetă ne-am propus să definim, împreună cu interlocutorii noştri din diferite colţuri ale ţării, cîteva dintre coordonatele fundamentale ale muncii în România socialistă din unghiul de vedere al prezentului şi al viitorului. EROISM „Hei-rup I“. Un cor bărbătesc intona, in urmă cu aproape trei decenii si jumătate, cintecul energic al unui început de epo­că, în care munca devenea mo­narhul neincoronat al unei tari fără monarhie. Acest cîntec de vreme nouă polariza si exprima strădania oamenilor care con­struiau „cu sapa şi tîrnăcopul“ o altă lume. ... — Azi, entuziasmul întrecerii socialiste e şi mai fierbinte ca atunci — ne spune, pe şantierul centralei electrice Şugag, cu de­plina autoritate a experienţei sale, maistrul Ion Andreoaia, şef de brigadă complexă (o ade­vărată „brigadă a muncii şi educaţiei comuniste“), om care, în ultimul sfert de veac, a par­curs prin biografie întregul iti­nerar al dezvoltării hidroenerge­ticii româneşti, de la Bicaz, pe la Porţile de Fier şi Lotru, alun­gind în Valea Sebeşului, unde lucrează şi acum („drumul de la Lotru la Şugag l-am străbătut pe jos, trecînd muntele“, zîm­­beste el unei amintiri dragi). Dar azi — adaugă interlocutorul nostru — entuziasmului i s-au aliat tehnica înaltă, calificarea, competenţa. Aş zice că si acum efortul celor ce construiesc hi­drocentrale e eroic, dar un eroism de alt fel. In care gîn­­direa şi ingeniozitatea ocupă un loc tot mai mare... Un exemplu de asemenea eroism al gîndului şi faptei în­gemănate l-a oferit nu de mult chiar brigada lui Andreoaia. La Gilceag — prima hidrocentrală (intrată recent în funcţiune) din salba celor patru ce se con­struiesc pe Sebeş — se iviseră dificultăţi la galeria de cable. A fost chemată urgent această „brigadă de prim ajutor“. Pen­tru a da grabnic în funcţiune centrala, trebuia acţionat opera­tiv şi eficient, în condiţii difi­cile, sub presiunea timpului şi a unor factori geologici deosebiţi, spre a se executa neîntirziat as­piratorii şi peretele despărţitor. Ion Andreoaia nu ne-a vorbit nimic despre rolul său în acele împrejurări excepţionale, amin­­tindu-ne însă de „neodihna şi ideile inventive prin care s-au evidenţiat atunci veterani ai bri­găzii, ca Vasile Jitaru şi Ioan Apopei, sau mai tineri membri ai colectivului, ca Mihai Hutter şi Nicolae Bazarea“. Despre fe­lul cum el însuşi s-a mutat cu totul in galerie în răs­timpul realizării acelei lucrări grele, despre competenta de care a dat dovadă în folosirea utilajelor moderne cu care e do­tată brigada, despre alte si alte detalii, aparent mărunte, dar atît de relevante, ale unei ac­ţiuni pe care n-o poţi numi altfel decit­ eroică, ne-au vorbit insă pe larg şi convingător cei­lalţi. Fireşte, astfel de acţiuni întîl­­neşti şi în alte locuri, chiar si in unele mai puţin spectacu­loase, in uzine şi fabrici unde totul pare — şi este — reglat ca mecanismul de ceasornic, ivin­­du-se, totuşi, nu o dată, mo­mente ce solicită plenar acele alese însuşiri de conştiinţă revo­luţionară pe care le comportă, ca pe un dat fundamental, erois­mul cotidian al clasei noastre muncitoare. Dar unul dintre locurile unde asemenea însuşiri se manifestă cu mai mult relief este, prin insuşi specificul mun­cii o schelă petrolieră. Iată ce ni s-a relatat, bunăoară, la schela de extracţie Videle des­pre maistrul principal Andrei Alexandru, şeful echipelor me­canice de intervenţie, unul din­tre specialiştii recunoscuţi în rezolvarea problemelor­ dificile. La un moment dat s-a anunţat că, intr-o anumită zonă, conduc­ta cu un diametru de 300 mm care transportă ţiţeiul de la Ciuperceni la Videle s-a spart din cauza procesului de eroziu­ne. Avaria trebuia imediat re­mediată, ea punînd sub semnul întrebării funcţionarea mai de­parte a sondelor din zonă, căci această conductă capta jumătate din întreaga producţie zilnică a schelei. Fără a mai apela la o unitate specializată de montori şi în condiţii foarte grele — ploaie, noroi — comunistul An­drei Alexandru şi membrii echi­pei sale au trecut imediat la remedierea avariei. în numai cîteva ore a fost schimbat un kilometru de conductă — o parte chiar în rîul Glavacioc, ale cărui ape îngheţate în­­greuiau operaţia — iar sondele şi-au reluat activitatea. Şi un alt fapt. Trebuia recent pusă în funcţiune o nouă sondă. Echipa specializată de montori întîrzia însă să vină. Atunci s-a hotărît­­să se încredinţeze această sarci­nă „oamenilor lui Andrei Ale­xandru“. Nu intrăm în amănun­te dar e de-ajuns să spunem că sonda şi-a început activitatea cu o lună mai devreme pentru a înţelege dimensiunile eforturi­lor depuse. O profundă semnificaţie ni s-a părut a avea cuvintele pe care ni le-a spus la despărţire maistrul Andrei Alexandru : — Ceea ce facem noi intră, firesc, în obligaţiile de serviciu, nu are nimic excepţional. Şi apoi pentru un comunist, pentru un muncitor revoluţionar nu există, după opinia mea, „gra­niţă orală“ între îndatoririle cotidiene şi cele pe care le im­pun sarcinile sau obstacolele neprevăzute , cum ai putea să rămîi cu braţele încrucişate atunci cînd de tine, de strădania ta, depinde o treabă importantă pentru bunul mers al produc­ţiei ? Totul e să faci din munca ta, oriunde şi îu orice condiţii s-ar desfăşura, o activitate utilă societăţii. Şi avem pentru asta, noi, toţi muncitorii ţării, un înalt şi luminos exemplu, prin tot ceea ce înfăptuieşte pentru bi­nele patriei, în cel mai iubit fiu al poporului nostru şi, totodată, cel mai harnic şi mai neobosit muncitor al României socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, manifesta în toate împrejurările — ne spune tovarăşul Nagy Ştefan, din secţia prelucrări me­canice a întreprinderii „Unirea“ din Cluj-Napoca. Cind spunem : „noi muncim, noi hotărîm, noi înfăptuim“ nu lansăm doar o afirmaţie bună de înscris pe panouri, ci exprimăm exact realitatea ce o trăim. Uite, să luăm, de pildă, consiliul oame­nilor muncii din care fac parte ca reprezentant al muncitorilor de la secţia de prelucrări me­canice. Eu însumi am susţinut, de pildă, în cadrul consiliului, cu argumente ce mi s-au părut convingătoare deoarece se bazau pe cunoaşterea nemijlocită a realităţilor şi posibilităţilor, ne­cesitatea de a se lărgi sfera lu­crului la mai multe maşini­­unelte în toate schimburile. In prezent, peste 1 000 de munci­tori lucrează la mai multe ma­şini, ceea ce înseamnă o creş­tere substanţială a productivi­tăţii muncii şi suplinirea lipsei de forţă de muncă calificată. De altminteri, în consiliul oameni­lor muncii iau­ frecvent cuvîntul muncitorii Vasile Iacob, Nicolae Rad, Vasile Fărăgău, maiştrii Steczko Miklós şi Cornel Dumi­­traş, care-şi­ expun părerile ferm şi argumentat ,in diversele , pro-­­­bleme puse în dezbatere. Nu o dată sunt ridicate şi probleme de trai cotidian ale muncitorilor, cărora ne străduim să le găsim soluţiile cele mai potrivite. Căci democraţia muncitorească prin aceasta îşi demonstrează în pri­mul rînd forţa şi eficienţa , prin rezultatele obţinute. Ideea şi sentimentul partici­pării la conducerea treburilor obştii fac astăzi parte inte­grantă şi din climatul satului nostru socialist. Iată, de exem­plu, ce ne-a relatat în această privinţă tovarăşa Elena Ştefan, membru în consiliul de condu­cere al C.A.P. Pleşoiu, din ju­deţul Olt. — Ca reprezentantă a ţărani­lor cooperatori în consiliul de conducere, am simţit din plin că democraţia muncii înseamnă o democraţie a răspunderii. Vreau să spun că orice hotărîre, orice măsură luată în consiliul de conducere al cooperativei e şi rodul gîndirii şi propunerilor mele, de aceea mă simt răspun­zătoare să nu rămînă doar pe hîrtie, ci să devină faptă. Cînd am hotărît participarea coopera­torilor la lucrările de regulari­zare a pîrîului Beica, care în perioadele de viitură ne aduce mari pagube prin inundarea u­nor suprafețe de teren, apoi tre­buie să spun că noi, membrii consiliului, ne-am străduit să fim primii la muncă. Nu de alta, dar să nu zică satul că noi hotărîm şi aşteptăm ca alţii să facă. Şi asta pentru că — aşa o văd eu, cu mintea mea de om al pămîntului — democraţia mun­cii e, în primul rînd, o demo­craţie a faptei... Participarea ca întruchipare supremă a demnităţii de munci­tor al societăţii socialiste — acest gînd a revenit nu o dată în convorbirile, noastre cu in­terlocutori de pe toate melea­gurile ţării. Şi, desigur, ei nu limitau sfera noţiunii de „parti­cipare“ la perimetrul întreprin­derii unde lucrează, ci îi confe­reau expresia atotcuprinzătoare pe care o capătă în chiar viaţa noastră de zi cu zi. Numeroşi oameni ai muncii, bunăoară, fac parte din diferite foruri de de­cizie sau organisme de condu­cere democratică a societăţii la diferite niveluri. Printre ei şi to­varăşa Lucica Lungu, muncitor electrician la întreprinderea textilă „Moldova“ din Botoşani, deputat, membru în comitetul e­­xecutiv al consiliului popular judeţean. ....... . . Nu­ există decizie sau mă­sură ce se adoptă în comitetul executiv sau în sesiunile con­siliului popular judeţean in care să nu mă simt direct implicată. Eu însămi mi-am adus contri­buţia la adoptarea unor astfel de acte normative. Să vă dau un exemplu recent : se discuta zilele trecute un proiect de decizie privind intensificarea măsurilor de protecţie a muncii în între­prinderile industriale ale jude­ţului. Ceea ce se propunea în proiect nu corespundea însă în­tru totul, după părerea mea, re­alităţilor cu care ne confruntăm în întreprinderi, mai ales noi, femeile. Mi-am rostit răspicat punctul de vedere în cadrul dez­baterii. Drept urmare, proiectul de decizie a fost schimbat, in­­cluzîndu-se și unele dintre pro­punerile pe care le-am făcut. Şi prin asemenea fapte noi, cei ce ne străduim să dăm ţării tot ce e mai bun în munca şi fiinţa noastră, ne simţim părtaşi la realizarea luminoaselor s ţeluri pe care ni le-a pus în faţă Con­gresul al Xll-lea al partidului şi spre care ne cheamă gindirea clarvăzătoare şi fapta îndrăz­neaţă a omului care reprezintă insuşi simbolul muncii pentru înflorirea patriei şi prosperita­tea poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. P­ARTICIPARE E suficient să treci astăzi pra­gul oricărei întreprinderi sau instituţii, să pătrunzi in miezul activităţii productive din indus­trie sau agricultură, din dome­niul culturii, ştiinţei ori învăţă­­mîntului, pentru a ţi se impune, ca o realitate definitorie a cli­matului de muncă, simţămîntul copleşitor al participării con­ştiente şi responsabile a celor ce­­ făuresc bunurile materiale sau spirituale la toate etapele actului de conducere, de la de­cizie La traducerea in viaţă a hotârîrilor adoptate. — Şi e firesc să fie aşa, deoarece sîntem o societate a oamenilor muncii, iar democra­ţia muncitorească a devenit nu numai expresia ei cea mai înal­tă, dar şi modul nostru firesc de a fi, de a exista, de a ne CALITATE Un autentic laitmotiv al discu­ţiilor noastre cu oameni atît de feluriţi ca vîrste, calificări, pro­fesii de pe intreg cuprinsul ţării l-a constituit preocuparea stă­ruitoare de a dărui consistenţa vie a faptei mobilizatorului im­bold al partidului, al secretaru­lui său general, spre o nouă ca­litate a muncii în toate domenii­le. Iar ceea ce ni s-a părut cu deosebire încărcat de semnifi­caţii a fost faptul că, de cele mai multe ori, ideea de „nouă calitate“ se imbina strîns în re­flecţiile lor „— am zice, pînă la totala contopire — cu ideea de creativitate, de iniţiativă, de gîndire novatoare, ridicată la rangul de principiu ordonator al muncii cotidiene. — Priviţi această piesă de pe caruselul-gigant — ne atrăgea atenţia tovarăşul Ioan Liebhardt, maistru la atelierul cazangerie grea al întreprinderii „Indepen­denţa“ din Sibiu. E carcasa in­ferioară a unuia din cele patru exhaustoare de 500 metri cubi pe care le executăm, în pre­mieră pe ţară, pentru Combi­natul siderurgic de la Tulcea şi care vor fi livrate înainte de termen, acum, in cinstea lui 1 Mai. Tot ceea ce reprezintă a­­ceastă „piesă“, de la proiect la execuţie, s-a născut aici in uzi­nă din „sudoarea de creier“ şi sudoarea pur şi simplu a oa­menilor noştri. Iată un fapt de ultim moment, ca să zic aşa : piesa aceasta trebuia­­ prelu­crată într-un atelier vecin, dar deoarece din cauza supradi­­mensiunilor sale — 3 200 mm în diametru — transportul ei pînă acolo necesita mult timp, echi­pa cazangiului Moise Vasiu a conceput un dispozitiv de prin­dere și de prelucrare a respec­tivei piese chiar pe caruselul nostru. In acest fel, am izbutit să înregistrăm acum un avans de trei zile. E doar un exem­plu pentru ceea ce vreau să vă arăt, şi anume că munca şi creaţia, efortul şi inteligenţa merg mină in mină în secţia noastră, că la noi fiecare mun­citor, tehnician sau inginer poa­te fi considerat un autentic ino­vator, că acest puternic colec­tiv de aproape opt sute de oa­meni ai muncii, români, ma­ghiari, germani, uniţi de aceeaşi dragoste fierbinte faţă de mama noastră a tuturor, patria socia­listă, faţă de partid şi secretarul său general, se străduieşte în toate împrejurările să promove­ze, ca pe bunul cel mai de preţ, răspunderea lucrului bine făcut, să muncească creînd şi să cre­eze muncind. — Climatul creativităţii se cu­vine să fie prezent încă din şcoală, ca o condiţie a mode­lării unor oameni pentru care munca să însemne întotdeauna calitate, iar calitatea să echiva­leze mereu cu creativitatea — relua parcă firul aceleiaşi idei, dar pe alte coordonate şi din alt unghi de vedere, profesoara Po­­lixenia Dobrotă, directoarea li­ceului de matematică şi fizică nr. 1 din Galaţi. Argumentul cel mai edificator îl constituie numeroşii elevi ai liceului laureaţi ai feluritelor olimpiade pe ţară. Ideea este ilustrată şi printr-un recent suc­ces dobîndit de elevul Lucian Marcu din clasa a XI-a A. Sti­mulat de profesorii săi — „dar, în mod hotărîtor, de familie, în­deosebi de tatăl său“, cum ţine să precizeze tovarăşa Dobrotă — el şi-a putut afirma pe deplin, încă din adolescenţă, o vocaţie intr-adevăr ieşită din comun Nu există bucurie mai mare, mai rodnică pentru omul muncii decit aceea de a se oglindi şi recunoaşte in propria sa muncă. Nu există satisfacţie mai de­plină decit aceea de a-şi vedea eforturile încununate de împli­nire. Amintindu-ne, nu o dată, pe parcursul prezentei anchete, de multiplul simbol pe care îl întruchipează pentru poporul nostru acel monument al spiri­tualităţii româneşti pe care il reprezintă Coloana infinită a lui Brâncuşi, ne-am gîndit adesea la faptul că „structura de rezis­tenţă“ a societăţii noastre o re­prezintă tocmai coloana infinită a împlinirilor muncii. Una dintre cele mai recente „trepte“ ale acestei coloane o reprezintă autobasculanta cu tracţiune diesel electrică D.A.C. de 110 tone, operă — şi cînd folosim acest cuvînt îi dăm în­tregul său înţeles creator — a harnicilor şi inventivilor făuri­tori de autocamioane din Braşov. — Cel mai înalt „atestat de calitate“ pentru noi — ne spunea inginerul Gheorghe Nemeznic, şeful colectivului de concepţie — a fost buna apreciere de care s-a bucurat din partea tovară­şului Nicolae Ceauşescu, cu pri­lejul recentei sale vizite în uzina noastră. A fost nu numai o lu­minoasă răsplată a eforturilor depuse, dar şi un însufleţitor imbold spre noi împliniri. — Pe tot parcursul execuţiei şi asamblării — ţine să subli­nieze inginerul Nicolae Straton, şeful colectivului de execuţie — s-au ridicat, ca­ la orice instala­ţie unicat de mare complexitate tehnică, probleme a căror rezol­vare cerea găsirea unor soluţii deosebite. Permanent am avut prezente în conştiinţă sfaturile şi indicaţiile de mare înţelep­ciune şi profunzime pe care ni le-a dat secretarul general al partidului cu prilejul vizitelor sale anterioare în uzina noastră. Dacă realizarea acestei auto­pentru creaţia tehnică. Cu lu­crarea „scuturător pneumatic de saci“ a obţinut premiul II pe ţară la Festivalul naţional al muncii şi creaţiei „Cîntarea României“, ediţia a II-a, lucra­rea fiind propusă spre a fi bre­vetată ca invenţie. Recent a realizat, cu sprijinul cîtorva co­legi, o instalaţie de interfenie care a şi fost achiziţionată de unele întreprinderi din Galaţi. — Fireşte — a adăugat direc­toarea — acest elev nu este o excepţie : însăşi natura societă­ţii noastre favorizează formarea unui tip uman, unei personali­tăţi armonioase, la care munca şi creaţia să se identifice. basculante este considerată as­tăzi ca o reuşită din toate punc­tele de vedere, aceasta se explică tocmai prin dăruirea şi pasiunea pe care această grijă statornică a conducătorului stimat şi iubit le-a născut în fie­care dintre noi. Marea satisfacţie a împliniri­lor muncii n-o intîlnesti azi nu­mai in halele uzinelor sau pe ogoarele străbătute de suflul campaniei de primăvară. Iată ce ne declara, în acest context, cu­noscutul pictor sătmărean Szi­lagy Adalbert : — în cariera mea de artist, un moment de neuitat a fost parti­ciparea recentă la o expoziţie colectivă de portrete ale unor fruntaşi din întreprinderile săt­mărene. Alături de alţi numeroşi artişti plastici din oraş, am avut cinstea să fiu prezent în expoziţie cu două portrete, unul al rectificatorului Aurel David de la întreprinderea „Unio“, celălalt al Eroului Muncii Socia­liste Ioan Stranga, de la În­treprinderea de prelucrare­ a lemnului. Cunoscîndu-i pe aceşti oameni minunaţi la locurile lor de muncă, cu frăm­întările şi neliniştile lor creatoare, mi-am dat seama mai mult ca oricînd că munca omului societăţii noas­tre socialiste este marele izvor dătător de forţă şi de trăinicie al artei pe care o închinăm po­porului. Şi ce satisfacţie poate fi mai mare pentru un artist, el însuşi om al muncii, decit aceea de a citi în ochii eroilor săi bucuria de a-si vedea omagiate prin artă eforturile lor creatoare! La confluenta fertilă a muncii cu bucuriile spiritului se si­tuează cea mai recentă împlinire cu care, pe drept cuvînt, se mîn­­drește muncitorul comunist Savel Pătuleanu de la „Electroputere“ Craiova, căruia i-a apărut re­cent, in editura „Scrisul româ­nesc“, o carte cu tonalitate vădit autobiografică, intitulată su­gestiv : „Al cui sunt eu ?“. — înainte de toate — ne spune autorul — cartea mea se vrea o dovadă a posibilităţilor de afirmare pe multiple planuri a fiecărui om al muncii in socie­tatea noastră socialistă. Eu sint muncitor, trezor de meserie si, iată, am publicat o carte. In alte vremuri, in ţara aceasta, cîţi muncitori au avut o asemenea şansă? Cartea în sine nu face altceva decit să evoce destinul oamenilor acestei uzine, împletit cu propriul meu destin. Iar numele acestui destin este mun­ca liberă într-o ţară liberă, pen­tru fericirea şi prosperitatea tuturor. Banias, din Siria, atît de apre­ciat de preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Hafez Al-Assad in timpul vizitei pe care­iu făcut-o acolo. In prezent montăm coloa­ne reactoare nu numai pentru Midia-Năvodari, Teleajen, Brazi, ci şi pentru mari combinate din Uniunea Sovietică sau Iordania. Ce vreau să spumi prin aceasta? Că la noi, aici, în uzină, ca și în multe alte întreprinderi ale ţării, se întîlnesc toate orizontu­rile planetei, că muncitorii noştri trăiesc mai intens ca niciodată sentimentul prezenţei tot mai active şi mai prestigioase a României în lumea contempora­nă. Mesajul nostru de solidari­tate internaţională, de nestrămu­tată încredere în forţele păcii, progresului, socialismului, îşi află cel mai strălucit şi autorizat exponent in conducătorul parti­dului şi statului nostru, care şi-a cucerit de la un capăt la altul al globului reputaţia de luptător neobosit pentru biruinţa celor mai înalte idealuri ale umanităţii. ...Coincidenţa a făcut ca, la cîteva zile după ce am auzit la „Griviţa roşie“ acest, pînă mai ieri, exotic nume geografic, Ba­nias, să-mi fie dat a întîlni chiar pe unul dintre specialiştii români care au lucrat nemijlo­cit la construcţia modernului complex petrochimic, tovarăşul Nicolae Boiangiu, inginer-şef al şantierului pînă la intrarea ra­finăriei în probele tehnologice. • — E greu de imaginat — ne spunea acest om al calculelor exacte — ce simţi pe un pămînt Îndepărtat cînd auzi pronunţin­­du-se cu stimă şi respect numele ţării, al conducătorului ei iubit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Orice muncă ai îndeplini, oricât de modestă ar fi, te simţi în acele clipe învestit cu înalta răspundere de ambasador al unui popor care tocmai prin munca sa şi prin roadele ei se face cu­noscut şi preţuit de la un capăt la altul al lumii şi care, prin strădania sa pentru întărirea pa­triei, pentru intensificarea co­operării dintre ţări şi naţiuni, pentru făurirea unei lumi mai bune şi mai drepte, îşi aduce cea mai importantă contribuţie la cauza păcii şi socialismului pe planeta noastră. împliniri ORIZONTURI montatori de la cazangeria uzi­nelor „Griviţa roşie“, l-am găsit tocmai in clipa cînd participa la „preluarea“ de către controlul de calitate a unei uriaşe coloane de reactor destinate unui important combinat ce se construieşte în prezent dincolo de hotare cu concursul organizaţiilor speciali­zate de la noi. — Nu e nici primul, nici ulti­mul dintre giganţii montaţi de brigada noastră în cadrul vaste­lor acţiuni de cooperare econo­mică ale României cu ţări de pe toate meridianele lumii — ne spune el cu zîmbetul cald al datoriei îndeplinite. Marca uzinei noastre o veţi afla, bunăoară, pe multe dintre instalaţiile marelui complex petrochimic de la Pe comunistul Aurel Drumcea, şeful unei brigăzi de lăcătuşi­ SCINTEIA — joi 7 mai 1980 ASPIRAŢII orizont bogat, ce le permite în­suşirea temeinică a meseriilor. Dacă combinatul siderurgic este în plină construcţie, apoi tre­buie s-o spunem că şi munici­piul Călăraşi este un vast şan­tier. Crescînd ansamblurile de locuinţe, se modernizează stră­zile şi bulevardele, se făuresc e­­dificii social-culturale, spaţii co­merciale, parcuri şi locuri de agrement, căci viitorul la noi, ca dealtfel pe intreg cuprinsul ţării, înseamnă nu numai grija pentru munca omului, ci şi pen­tru omul muncii. ...Poposim la Anina, in munţii Banatului. Aici se înfăţişează privirilor unul dintre cele mai spectaculoase peisaje făurite de mina omului — şantierul ca­r­erei de şisturi bituminoase, a cărei producţie va alimenta pri­ma centrală electrică din ţară bazată pe un cărbune de slabă calitate, aflată şi ea în stadiu avansat de execuţie. — Pînă în prezent — ne spu­ne inginerul Ion Văcaru, direc­torul întreprinderii pentru ex­ploatarea șisturilor — aceste produse ale marilor metamor­foze geologice nu erau valorifi­cate nici la noi în tară, nici pe plan mondial. Trebuie să subli­niem că și in acest domeniu România se situează in postura de pionier, fiind printre primele ţări din lume care va folosi această nouă sursă de energie. Iar la sfîrşitul deceniului al nouălea vom furniza circa 12,6 milioane mc şisturi pe an, în condiţiile în care vom mişca din masivele muntoase alte 20 mi­lioane mc steril pe an. Acest efort uriaş va reprezenta însă — atunci cînd centrala va intra cu întreaga capacitate în func­ţiune — un plus de energie de 990 MW, adică echivalentul hi­drocentralei Porţile de Fier I. Şi in felul acesta aspiraţia poporu­lui nostru spre independenţa energetică a ţării, înscrisă în documentele Congresului al Xll-lea, e transpusă de partid, cu echerul şi compasul gindirii sale departe văzătoare, pe hîrtia de cale a grandioaselor planuri de viitor, pormind să se trans­forme în substanţă concretă a muncii şi vieţii noastre de — Privind spre bolta cerească, oamenii sperau odinioară să-şi citească în acele constelaţii în­depărtate viitorul — ne spunea zilele trecute tovarăşul Petre Verbuncu, secretarul comitetu­lui de partid al întreprinderii de construcţii-montaje siderur­gice din Călăraşi, om legat de înălţarea furnalelor, cuptoarelor de oţelărie, laminoarelor încă de pe vremea eroică a Hune­doarei anilor ’50. Ei bine, în anii noştri oamenii s-au deprins să-şi citească viitorul în planu­rile trasate cu mină sigură de partid. Planuri în care regăsesc propriile lor aspiraţii devenite, prin capacitatea partidului de catalizare a energiilor, certitu­dini. Intensul freamăt al marelui şantier unde se edifică cea mai nouă şi mai impunătoare cita­delă siderurgică a României de­ceniului al 9-lea reprezintă con­firmarea vie şi ilustrarea eloc­ventă a fertilei convertiri a as­piraţiilor in trainice punţi de oţel spre viitor. — Pentru această zonă a ţării în care agricultura era ocupaţia de bază — continuă tovarăşul Verbuncu — combinatul siderur­gic constituie nu numai însăşi industria conjugată la timpul viitor, ci şi o şcoală în care se formează marele detaşament muncitoresc al Călăraşilor de mîine. Pe şantierele noastre se califică anual 300 de tineri, şi nu cu 4 clase, ca în Hunedoara anilor ’50, ci absolvenţi ai trep­tei I şi a II-a de liceu, cu un mîine. In faţa amplului tablou al operei de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, nu e cetăţean al patriei noastre care să nu încerce un sentiment robust şi stenic : mindria patriotică îngemă­nată cu sentimentul participării plenare la înfăptuirea Programului partidului. Sentiment ce polarizează toate energiile naţiunii, inari­­zînd inteligenţa creatoare, legitimînd angrenarea fiecărui efort indi­vidual în marele elan colectiv dinamizat şi condus de partidul co­muniştilor. Procesul de zi cu zi al convertirii timpului in materia densă a înfăptuirilor cunoaşte, în toate coordonatele sale, FLUIDUL CALD ŞI MOBILIZATOR AL ACTIVITĂŢII CLOCOTITOARE A PARTIDULUI, AL ÎNDEMNURILOR ŞI FAPTELOR FECUNDE ALE SECRETARULUI SAU GENERAL, AL ACELEI FORŢE POLITICE CĂREIA POPORUL ROMAN I-A CONFERIT CU NESTRĂMUTATA ÎNCREDERE MANDATUL DE A CONDUCE DESTINELE SALE SPRE CULMILE PROGRESULUI Şl CIVILIZAŢIEI, AL ACELUI OM, COMUNISTUL DE OMENIE, PE CARE-L UR­MEAZĂ CU FIERBINTE DRAGOSTE ÎNTREAGA SUFLARE A STRĂ­VECHIULUI Şl INTINERITULUI PAMINT ROMANESC. Victor BÎRLADEANU cu sprijinul corespondenţilor .Scinteii"

Next