Scînteia, mai 1980 (Anul 49, nr. 11724-11749)
1980-05-01 / nr. 11724
PAGINA 2 OMUL MUNCII oglindit in MUNCA OMULUI Ne bucura privirile, ne încălzesc inimile, ne luminează conştiinţele, la acest intîi de Mai, sărbătorit pentru a 35-a oară sub efigia tricoloră şi purpurie a libertăţii, imaginile grandioaselor împliniri socialiste pe care le întîlnim de la un capăt la altul al patriei : furnale şi centrale electrice, uzine constructoare de maşini şi combinate de prelucrare a lemnului, exploatări miniere şi fabrici textile, impunătoare edificii social-culturale şi vaste ansambluri de locuinţe alcătuiesc tabloul dinamic şi însufleţitor al unei ţări în continuă, impetuoasă propăşire, proiectată cu mină sigură de partidul comuniştilor români sub semnul ideilor şi orientărilor de largi şi fecunde perspective înnoitoare ale omului ce şi-a pus sigiliul viziunii sale de mart umanism revoluţionar pe istoria nouă a României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu spre viitorul comunist. Toate aceste înfăptuiri, cu ample şi binefăcătoare urmări şi răsfrîngeri în viaţa de zi cu zi a noastră, a tuturor, sînt rodul acelei puternice forţe propulsoare de progres pe care o reprezintă MUNCA. Munca, acea modalitate specifică omului de a întregi şi transforma natura, acel „untdelemn în lampa vieţii, pe care gîndirea o aprinde", cum o definea Marx în „Capitalul". Munca ridicată de orînduirea noastră — mai ales în Ultimul deceniu şi jumătate, cea mai fertilă, mai bogată epocă din istoria ţării — la înalta nobleţe şi demnitate de factor primordial al modelării şi afirmării personalităţii umane, de suprem etalon al năzuinţelor şi virtuţilor omeneşti. A fi „om al muncii" înseamnă, în societatea românească contemporană, a fi adevăratul stăpîn al ţării şi al propriului destin, producător, proprietar şi beneficiar al tuturor avuţiilor naţiunii. S-au scris ode, s-au compus imnuri, s-au înălţat monumente spre a glorifica această valoare plămăditoare de valori. E neîndoielnic însă că monumentul cel mai impresionant dedicat muncii muncii izvodite din pace şi muncii izvoditoare de pace - in spaţiul carpato-dunărean al zilelor noastre este însăşi patria noastră aşa cum se înfăţişează astăzi, la interferenţă de cincinale şi decenii, sub zodia generatoare din noi şi înaripate avînturi, deschizătoare de largi orizonturi, a strălucitelor documente elaborate de Congresul al Xll-lea al P.C.R. Şi poate că acum, mai mult ca oricind, îşi dobîndesc profunda semnificaţie cuvintele rostite de secretarul general al partidului nostru : „Este necesar să se înţeleagă că factorul principal în societate îl constituie munca şi că, pînă la urmă, aşa cum spunea Engels, chiar şi omul este rezultatul muncii. Prezentul omului este rezultatul muncii, viitorul omului va fi rezultatul muncii - desigur, munca amplificată cu toate cunoştinţele şi descoperirile tehnicii“. În cadrul prezentului reportaj-anchetă ne-am propus să definim, împreună cu interlocutorii noştri din diferite colţuri ale ţării, cîteva dintre coordonatele fundamentale ale muncii în România socialistă din unghiul de vedere al prezentului şi al viitorului. EROISM „Hei-rup I“. Un cor bărbătesc intona, in urmă cu aproape trei decenii si jumătate, cintecul energic al unui început de epocă, în care munca devenea monarhul neincoronat al unei tari fără monarhie. Acest cîntec de vreme nouă polariza si exprima strădania oamenilor care construiau „cu sapa şi tîrnăcopul“ o altă lume. ... — Azi, entuziasmul întrecerii socialiste e şi mai fierbinte ca atunci — ne spune, pe şantierul centralei electrice Şugag, cu deplina autoritate a experienţei sale, maistrul Ion Andreoaia, şef de brigadă complexă (o adevărată „brigadă a muncii şi educaţiei comuniste“), om care, în ultimul sfert de veac, a parcurs prin biografie întregul itinerar al dezvoltării hidroenergeticii româneşti, de la Bicaz, pe la Porţile de Fier şi Lotru, alungind în Valea Sebeşului, unde lucrează şi acum („drumul de la Lotru la Şugag l-am străbătut pe jos, trecînd muntele“, zîmbeste el unei amintiri dragi). Dar azi — adaugă interlocutorul nostru — entuziasmului i s-au aliat tehnica înaltă, calificarea, competenţa. Aş zice că si acum efortul celor ce construiesc hidrocentrale e eroic, dar un eroism de alt fel. In care gîndirea şi ingeniozitatea ocupă un loc tot mai mare... Un exemplu de asemenea eroism al gîndului şi faptei îngemănate l-a oferit nu de mult chiar brigada lui Andreoaia. La Gilceag — prima hidrocentrală (intrată recent în funcţiune) din salba celor patru ce se construiesc pe Sebeş — se iviseră dificultăţi la galeria de cable. A fost chemată urgent această „brigadă de prim ajutor“. Pentru a da grabnic în funcţiune centrala, trebuia acţionat operativ şi eficient, în condiţii dificile, sub presiunea timpului şi a unor factori geologici deosebiţi, spre a se executa neîntirziat aspiratorii şi peretele despărţitor. Ion Andreoaia nu ne-a vorbit nimic despre rolul său în acele împrejurări excepţionale, amintindu-ne însă de „neodihna şi ideile inventive prin care s-au evidenţiat atunci veterani ai brigăzii, ca Vasile Jitaru şi Ioan Apopei, sau mai tineri membri ai colectivului, ca Mihai Hutter şi Nicolae Bazarea“. Despre felul cum el însuşi s-a mutat cu totul in galerie în răstimpul realizării acelei lucrări grele, despre competenta de care a dat dovadă în folosirea utilajelor moderne cu care e dotată brigada, despre alte si alte detalii, aparent mărunte, dar atît de relevante, ale unei acţiuni pe care n-o poţi numi altfel decit eroică, ne-au vorbit insă pe larg şi convingător ceilalţi. Fireşte, astfel de acţiuni întîlneşti şi în alte locuri, chiar si in unele mai puţin spectaculoase, in uzine şi fabrici unde totul pare — şi este — reglat ca mecanismul de ceasornic, ivindu-se, totuşi, nu o dată, momente ce solicită plenar acele alese însuşiri de conştiinţă revoluţionară pe care le comportă, ca pe un dat fundamental, eroismul cotidian al clasei noastre muncitoare. Dar unul dintre locurile unde asemenea însuşiri se manifestă cu mai mult relief este, prin insuşi specificul muncii o schelă petrolieră. Iată ce ni s-a relatat, bunăoară, la schela de extracţie Videle despre maistrul principal Andrei Alexandru, şeful echipelor mecanice de intervenţie, unul dintre specialiştii recunoscuţi în rezolvarea problemelor dificile. La un moment dat s-a anunţat că, intr-o anumită zonă, conducta cu un diametru de 300 mm care transportă ţiţeiul de la Ciuperceni la Videle s-a spart din cauza procesului de eroziune. Avaria trebuia imediat remediată, ea punînd sub semnul întrebării funcţionarea mai departe a sondelor din zonă, căci această conductă capta jumătate din întreaga producţie zilnică a schelei. Fără a mai apela la o unitate specializată de montori şi în condiţii foarte grele — ploaie, noroi — comunistul Andrei Alexandru şi membrii echipei sale au trecut imediat la remedierea avariei. în numai cîteva ore a fost schimbat un kilometru de conductă — o parte chiar în rîul Glavacioc, ale cărui ape îngheţate îngreuiau operaţia — iar sondele şi-au reluat activitatea. Şi un alt fapt. Trebuia recent pusă în funcţiune o nouă sondă. Echipa specializată de montori întîrzia însă să vină. Atunci s-a hotărîtsă se încredinţeze această sarcină „oamenilor lui Andrei Alexandru“. Nu intrăm în amănunte dar e de-ajuns să spunem că sonda şi-a început activitatea cu o lună mai devreme pentru a înţelege dimensiunile eforturilor depuse. O profundă semnificaţie ni s-a părut a avea cuvintele pe care ni le-a spus la despărţire maistrul Andrei Alexandru : — Ceea ce facem noi intră, firesc, în obligaţiile de serviciu, nu are nimic excepţional. Şi apoi pentru un comunist, pentru un muncitor revoluţionar nu există, după opinia mea, „graniţă orală“ între îndatoririle cotidiene şi cele pe care le impun sarcinile sau obstacolele neprevăzute , cum ai putea să rămîi cu braţele încrucişate atunci cînd de tine, de strădania ta, depinde o treabă importantă pentru bunul mers al producţiei ? Totul e să faci din munca ta, oriunde şi îu orice condiţii s-ar desfăşura, o activitate utilă societăţii. Şi avem pentru asta, noi, toţi muncitorii ţării, un înalt şi luminos exemplu, prin tot ceea ce înfăptuieşte pentru binele patriei, în cel mai iubit fiu al poporului nostru şi, totodată, cel mai harnic şi mai neobosit muncitor al României socialiste, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, manifesta în toate împrejurările — ne spune tovarăşul Nagy Ştefan, din secţia prelucrări mecanice a întreprinderii „Unirea“ din Cluj-Napoca. Cind spunem : „noi muncim, noi hotărîm, noi înfăptuim“ nu lansăm doar o afirmaţie bună de înscris pe panouri, ci exprimăm exact realitatea ce o trăim. Uite, să luăm, de pildă, consiliul oamenilor muncii din care fac parte ca reprezentant al muncitorilor de la secţia de prelucrări mecanice. Eu însumi am susţinut, de pildă, în cadrul consiliului, cu argumente ce mi s-au părut convingătoare deoarece se bazau pe cunoaşterea nemijlocită a realităţilor şi posibilităţilor, necesitatea de a se lărgi sfera lucrului la mai multe maşiniunelte în toate schimburile. In prezent, peste 1 000 de muncitori lucrează la mai multe maşini, ceea ce înseamnă o creştere substanţială a productivităţii muncii şi suplinirea lipsei de forţă de muncă calificată. De altminteri, în consiliul oamenilor muncii iau frecvent cuvîntul muncitorii Vasile Iacob, Nicolae Rad, Vasile Fărăgău, maiştrii Steczko Miklós şi Cornel Dumitraş, care-şi expun părerile ferm şi argumentat ,in diversele , pro-bleme puse în dezbatere. Nu o dată sunt ridicate şi probleme de trai cotidian ale muncitorilor, cărora ne străduim să le găsim soluţiile cele mai potrivite. Căci democraţia muncitorească prin aceasta îşi demonstrează în primul rînd forţa şi eficienţa , prin rezultatele obţinute. Ideea şi sentimentul participării la conducerea treburilor obştii fac astăzi parte integrantă şi din climatul satului nostru socialist. Iată, de exemplu, ce ne-a relatat în această privinţă tovarăşa Elena Ştefan, membru în consiliul de conducere al C.A.P. Pleşoiu, din judeţul Olt. — Ca reprezentantă a ţăranilor cooperatori în consiliul de conducere, am simţit din plin că democraţia muncii înseamnă o democraţie a răspunderii. Vreau să spun că orice hotărîre, orice măsură luată în consiliul de conducere al cooperativei e şi rodul gîndirii şi propunerilor mele, de aceea mă simt răspunzătoare să nu rămînă doar pe hîrtie, ci să devină faptă. Cînd am hotărît participarea cooperatorilor la lucrările de regularizare a pîrîului Beica, care în perioadele de viitură ne aduce mari pagube prin inundarea unor suprafețe de teren, apoi trebuie să spun că noi, membrii consiliului, ne-am străduit să fim primii la muncă. Nu de alta, dar să nu zică satul că noi hotărîm şi aşteptăm ca alţii să facă. Şi asta pentru că — aşa o văd eu, cu mintea mea de om al pămîntului — democraţia muncii e, în primul rînd, o democraţie a faptei... Participarea ca întruchipare supremă a demnităţii de muncitor al societăţii socialiste — acest gînd a revenit nu o dată în convorbirile, noastre cu interlocutori de pe toate meleagurile ţării. Şi, desigur, ei nu limitau sfera noţiunii de „participare“ la perimetrul întreprinderii unde lucrează, ci îi confereau expresia atotcuprinzătoare pe care o capătă în chiar viaţa noastră de zi cu zi. Numeroşi oameni ai muncii, bunăoară, fac parte din diferite foruri de decizie sau organisme de conducere democratică a societăţii la diferite niveluri. Printre ei şi tovarăşa Lucica Lungu, muncitor electrician la întreprinderea textilă „Moldova“ din Botoşani, deputat, membru în comitetul executiv al consiliului popular judeţean. ....... . . Nu există decizie sau măsură ce se adoptă în comitetul executiv sau în sesiunile consiliului popular judeţean in care să nu mă simt direct implicată. Eu însămi mi-am adus contribuţia la adoptarea unor astfel de acte normative. Să vă dau un exemplu recent : se discuta zilele trecute un proiect de decizie privind intensificarea măsurilor de protecţie a muncii în întreprinderile industriale ale judeţului. Ceea ce se propunea în proiect nu corespundea însă întru totul, după părerea mea, realităţilor cu care ne confruntăm în întreprinderi, mai ales noi, femeile. Mi-am rostit răspicat punctul de vedere în cadrul dezbaterii. Drept urmare, proiectul de decizie a fost schimbat, incluzîndu-se și unele dintre propunerile pe care le-am făcut. Şi prin asemenea fapte noi, cei ce ne străduim să dăm ţării tot ce e mai bun în munca şi fiinţa noastră, ne simţim părtaşi la realizarea luminoaselor s ţeluri pe care ni le-a pus în faţă Congresul al Xll-lea al partidului şi spre care ne cheamă gindirea clarvăzătoare şi fapta îndrăzneaţă a omului care reprezintă insuşi simbolul muncii pentru înflorirea patriei şi prosperitatea poporului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. PARTICIPARE E suficient să treci astăzi pragul oricărei întreprinderi sau instituţii, să pătrunzi in miezul activităţii productive din industrie sau agricultură, din domeniul culturii, ştiinţei ori învăţămîntului, pentru a ţi se impune, ca o realitate definitorie a climatului de muncă, simţămîntul copleşitor al participării conştiente şi responsabile a celor ce făuresc bunurile materiale sau spirituale la toate etapele actului de conducere, de la decizie La traducerea in viaţă a hotârîrilor adoptate. — Şi e firesc să fie aşa, deoarece sîntem o societate a oamenilor muncii, iar democraţia muncitorească a devenit nu numai expresia ei cea mai înaltă, dar şi modul nostru firesc de a fi, de a exista, de a ne CALITATE Un autentic laitmotiv al discuţiilor noastre cu oameni atît de feluriţi ca vîrste, calificări, profesii de pe intreg cuprinsul ţării l-a constituit preocuparea stăruitoare de a dărui consistenţa vie a faptei mobilizatorului imbold al partidului, al secretarului său general, spre o nouă calitate a muncii în toate domeniile. Iar ceea ce ni s-a părut cu deosebire încărcat de semnificaţii a fost faptul că, de cele mai multe ori, ideea de „nouă calitate“ se imbina strîns în reflecţiile lor „— am zice, pînă la totala contopire — cu ideea de creativitate, de iniţiativă, de gîndire novatoare, ridicată la rangul de principiu ordonator al muncii cotidiene. — Priviţi această piesă de pe caruselul-gigant — ne atrăgea atenţia tovarăşul Ioan Liebhardt, maistru la atelierul cazangerie grea al întreprinderii „Independenţa“ din Sibiu. E carcasa inferioară a unuia din cele patru exhaustoare de 500 metri cubi pe care le executăm, în premieră pe ţară, pentru Combinatul siderurgic de la Tulcea şi care vor fi livrate înainte de termen, acum, in cinstea lui 1 Mai. Tot ceea ce reprezintă această „piesă“, de la proiect la execuţie, s-a născut aici in uzină din „sudoarea de creier“ şi sudoarea pur şi simplu a oamenilor noştri. Iată un fapt de ultim moment, ca să zic aşa : piesa aceasta trebuia prelucrată într-un atelier vecin, dar deoarece din cauza supradimensiunilor sale — 3 200 mm în diametru — transportul ei pînă acolo necesita mult timp, echipa cazangiului Moise Vasiu a conceput un dispozitiv de prindere și de prelucrare a respectivei piese chiar pe caruselul nostru. In acest fel, am izbutit să înregistrăm acum un avans de trei zile. E doar un exemplu pentru ceea ce vreau să vă arăt, şi anume că munca şi creaţia, efortul şi inteligenţa merg mină in mină în secţia noastră, că la noi fiecare muncitor, tehnician sau inginer poate fi considerat un autentic inovator, că acest puternic colectiv de aproape opt sute de oameni ai muncii, români, maghiari, germani, uniţi de aceeaşi dragoste fierbinte faţă de mama noastră a tuturor, patria socialistă, faţă de partid şi secretarul său general, se străduieşte în toate împrejurările să promoveze, ca pe bunul cel mai de preţ, răspunderea lucrului bine făcut, să muncească creînd şi să creeze muncind. — Climatul creativităţii se cuvine să fie prezent încă din şcoală, ca o condiţie a modelării unor oameni pentru care munca să însemne întotdeauna calitate, iar calitatea să echivaleze mereu cu creativitatea — relua parcă firul aceleiaşi idei, dar pe alte coordonate şi din alt unghi de vedere, profesoara Polixenia Dobrotă, directoarea liceului de matematică şi fizică nr. 1 din Galaţi. Argumentul cel mai edificator îl constituie numeroşii elevi ai liceului laureaţi ai feluritelor olimpiade pe ţară. Ideea este ilustrată şi printr-un recent succes dobîndit de elevul Lucian Marcu din clasa a XI-a A. Stimulat de profesorii săi — „dar, în mod hotărîtor, de familie, îndeosebi de tatăl său“, cum ţine să precizeze tovarăşa Dobrotă — el şi-a putut afirma pe deplin, încă din adolescenţă, o vocaţie intr-adevăr ieşită din comun Nu există bucurie mai mare, mai rodnică pentru omul muncii decit aceea de a se oglindi şi recunoaşte in propria sa muncă. Nu există satisfacţie mai deplină decit aceea de a-şi vedea eforturile încununate de împlinire. Amintindu-ne, nu o dată, pe parcursul prezentei anchete, de multiplul simbol pe care îl întruchipează pentru poporul nostru acel monument al spiritualităţii româneşti pe care il reprezintă Coloana infinită a lui Brâncuşi, ne-am gîndit adesea la faptul că „structura de rezistenţă“ a societăţii noastre o reprezintă tocmai coloana infinită a împlinirilor muncii. Una dintre cele mai recente „trepte“ ale acestei coloane o reprezintă autobasculanta cu tracţiune diesel electrică D.A.C. de 110 tone, operă — şi cînd folosim acest cuvînt îi dăm întregul său înţeles creator — a harnicilor şi inventivilor făuritori de autocamioane din Braşov. — Cel mai înalt „atestat de calitate“ pentru noi — ne spunea inginerul Gheorghe Nemeznic, şeful colectivului de concepţie — a fost buna apreciere de care s-a bucurat din partea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu prilejul recentei sale vizite în uzina noastră. A fost nu numai o luminoasă răsplată a eforturilor depuse, dar şi un însufleţitor imbold spre noi împliniri. — Pe tot parcursul execuţiei şi asamblării — ţine să sublinieze inginerul Nicolae Straton, şeful colectivului de execuţie — s-au ridicat, ca la orice instalaţie unicat de mare complexitate tehnică, probleme a căror rezolvare cerea găsirea unor soluţii deosebite. Permanent am avut prezente în conştiinţă sfaturile şi indicaţiile de mare înţelepciune şi profunzime pe care ni le-a dat secretarul general al partidului cu prilejul vizitelor sale anterioare în uzina noastră. Dacă realizarea acestei autopentru creaţia tehnică. Cu lucrarea „scuturător pneumatic de saci“ a obţinut premiul II pe ţară la Festivalul naţional al muncii şi creaţiei „Cîntarea României“, ediţia a II-a, lucrarea fiind propusă spre a fi brevetată ca invenţie. Recent a realizat, cu sprijinul cîtorva colegi, o instalaţie de interfenie care a şi fost achiziţionată de unele întreprinderi din Galaţi. — Fireşte — a adăugat directoarea — acest elev nu este o excepţie : însăşi natura societăţii noastre favorizează formarea unui tip uman, unei personalităţi armonioase, la care munca şi creaţia să se identifice. basculante este considerată astăzi ca o reuşită din toate punctele de vedere, aceasta se explică tocmai prin dăruirea şi pasiunea pe care această grijă statornică a conducătorului stimat şi iubit le-a născut în fiecare dintre noi. Marea satisfacţie a împlinirilor muncii n-o intîlnesti azi numai in halele uzinelor sau pe ogoarele străbătute de suflul campaniei de primăvară. Iată ce ne declara, în acest context, cunoscutul pictor sătmărean Szilagy Adalbert : — în cariera mea de artist, un moment de neuitat a fost participarea recentă la o expoziţie colectivă de portrete ale unor fruntaşi din întreprinderile sătmărene. Alături de alţi numeroşi artişti plastici din oraş, am avut cinstea să fiu prezent în expoziţie cu două portrete, unul al rectificatorului Aurel David de la întreprinderea „Unio“, celălalt al Eroului Muncii Socialiste Ioan Stranga, de la Întreprinderea de prelucrare a lemnului. Cunoscîndu-i pe aceşti oameni minunaţi la locurile lor de muncă, cu frămîntările şi neliniştile lor creatoare, mi-am dat seama mai mult ca oricînd că munca omului societăţii noastre socialiste este marele izvor dătător de forţă şi de trăinicie al artei pe care o închinăm poporului. Şi ce satisfacţie poate fi mai mare pentru un artist, el însuşi om al muncii, decit aceea de a citi în ochii eroilor săi bucuria de a-si vedea omagiate prin artă eforturile lor creatoare! La confluenta fertilă a muncii cu bucuriile spiritului se situează cea mai recentă împlinire cu care, pe drept cuvînt, se mîndrește muncitorul comunist Savel Pătuleanu de la „Electroputere“ Craiova, căruia i-a apărut recent, in editura „Scrisul românesc“, o carte cu tonalitate vădit autobiografică, intitulată sugestiv : „Al cui sunt eu ?“. — înainte de toate — ne spune autorul — cartea mea se vrea o dovadă a posibilităţilor de afirmare pe multiple planuri a fiecărui om al muncii in societatea noastră socialistă. Eu sint muncitor, trezor de meserie si, iată, am publicat o carte. In alte vremuri, in ţara aceasta, cîţi muncitori au avut o asemenea şansă? Cartea în sine nu face altceva decit să evoce destinul oamenilor acestei uzine, împletit cu propriul meu destin. Iar numele acestui destin este munca liberă într-o ţară liberă, pentru fericirea şi prosperitatea tuturor. Banias, din Siria, atît de apreciat de preşedinţii Nicolae Ceauşescu şi Hafez Al-Assad in timpul vizitei pe careiu făcut-o acolo. In prezent montăm coloane reactoare nu numai pentru Midia-Năvodari, Teleajen, Brazi, ci şi pentru mari combinate din Uniunea Sovietică sau Iordania. Ce vreau să spumi prin aceasta? Că la noi, aici, în uzină, ca și în multe alte întreprinderi ale ţării, se întîlnesc toate orizonturile planetei, că muncitorii noştri trăiesc mai intens ca niciodată sentimentul prezenţei tot mai active şi mai prestigioase a României în lumea contemporană. Mesajul nostru de solidaritate internaţională, de nestrămutată încredere în forţele păcii, progresului, socialismului, îşi află cel mai strălucit şi autorizat exponent in conducătorul partidului şi statului nostru, care şi-a cucerit de la un capăt la altul al globului reputaţia de luptător neobosit pentru biruinţa celor mai înalte idealuri ale umanităţii. ...Coincidenţa a făcut ca, la cîteva zile după ce am auzit la „Griviţa roşie“ acest, pînă mai ieri, exotic nume geografic, Banias, să-mi fie dat a întîlni chiar pe unul dintre specialiştii români care au lucrat nemijlocit la construcţia modernului complex petrochimic, tovarăşul Nicolae Boiangiu, inginer-şef al şantierului pînă la intrarea rafinăriei în probele tehnologice. • — E greu de imaginat — ne spunea acest om al calculelor exacte — ce simţi pe un pămînt Îndepărtat cînd auzi pronunţindu-se cu stimă şi respect numele ţării, al conducătorului ei iubit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Orice muncă ai îndeplini, oricât de modestă ar fi, te simţi în acele clipe învestit cu înalta răspundere de ambasador al unui popor care tocmai prin munca sa şi prin roadele ei se face cunoscut şi preţuit de la un capăt la altul al lumii şi care, prin strădania sa pentru întărirea patriei, pentru intensificarea cooperării dintre ţări şi naţiuni, pentru făurirea unei lumi mai bune şi mai drepte, îşi aduce cea mai importantă contribuţie la cauza păcii şi socialismului pe planeta noastră. împliniri ORIZONTURI montatori de la cazangeria uzinelor „Griviţa roşie“, l-am găsit tocmai in clipa cînd participa la „preluarea“ de către controlul de calitate a unei uriaşe coloane de reactor destinate unui important combinat ce se construieşte în prezent dincolo de hotare cu concursul organizaţiilor specializate de la noi. — Nu e nici primul, nici ultimul dintre giganţii montaţi de brigada noastră în cadrul vastelor acţiuni de cooperare economică ale României cu ţări de pe toate meridianele lumii — ne spune el cu zîmbetul cald al datoriei îndeplinite. Marca uzinei noastre o veţi afla, bunăoară, pe multe dintre instalaţiile marelui complex petrochimic de la Pe comunistul Aurel Drumcea, şeful unei brigăzi de lăcătuşi SCINTEIA — joi 7 mai 1980 ASPIRAŢII orizont bogat, ce le permite însuşirea temeinică a meseriilor. Dacă combinatul siderurgic este în plină construcţie, apoi trebuie s-o spunem că şi municipiul Călăraşi este un vast şantier. Crescînd ansamblurile de locuinţe, se modernizează străzile şi bulevardele, se făuresc edificii social-culturale, spaţii comerciale, parcuri şi locuri de agrement, căci viitorul la noi, ca dealtfel pe intreg cuprinsul ţării, înseamnă nu numai grija pentru munca omului, ci şi pentru omul muncii. ...Poposim la Anina, in munţii Banatului. Aici se înfăţişează privirilor unul dintre cele mai spectaculoase peisaje făurite de mina omului — şantierul carerei de şisturi bituminoase, a cărei producţie va alimenta prima centrală electrică din ţară bazată pe un cărbune de slabă calitate, aflată şi ea în stadiu avansat de execuţie. — Pînă în prezent — ne spune inginerul Ion Văcaru, directorul întreprinderii pentru exploatarea șisturilor — aceste produse ale marilor metamorfoze geologice nu erau valorificate nici la noi în tară, nici pe plan mondial. Trebuie să subliniem că și in acest domeniu România se situează in postura de pionier, fiind printre primele ţări din lume care va folosi această nouă sursă de energie. Iar la sfîrşitul deceniului al nouălea vom furniza circa 12,6 milioane mc şisturi pe an, în condiţiile în care vom mişca din masivele muntoase alte 20 milioane mc steril pe an. Acest efort uriaş va reprezenta însă — atunci cînd centrala va intra cu întreaga capacitate în funcţiune — un plus de energie de 990 MW, adică echivalentul hidrocentralei Porţile de Fier I. Şi in felul acesta aspiraţia poporului nostru spre independenţa energetică a ţării, înscrisă în documentele Congresului al Xll-lea, e transpusă de partid, cu echerul şi compasul gindirii sale departe văzătoare, pe hîrtia de cale a grandioaselor planuri de viitor, pormind să se transforme în substanţă concretă a muncii şi vieţii noastre de — Privind spre bolta cerească, oamenii sperau odinioară să-şi citească în acele constelaţii îndepărtate viitorul — ne spunea zilele trecute tovarăşul Petre Verbuncu, secretarul comitetului de partid al întreprinderii de construcţii-montaje siderurgice din Călăraşi, om legat de înălţarea furnalelor, cuptoarelor de oţelărie, laminoarelor încă de pe vremea eroică a Hunedoarei anilor ’50. Ei bine, în anii noştri oamenii s-au deprins să-şi citească viitorul în planurile trasate cu mină sigură de partid. Planuri în care regăsesc propriile lor aspiraţii devenite, prin capacitatea partidului de catalizare a energiilor, certitudini. Intensul freamăt al marelui şantier unde se edifică cea mai nouă şi mai impunătoare citadelă siderurgică a României deceniului al 9-lea reprezintă confirmarea vie şi ilustrarea elocventă a fertilei convertiri a aspiraţiilor in trainice punţi de oţel spre viitor. — Pentru această zonă a ţării în care agricultura era ocupaţia de bază — continuă tovarăşul Verbuncu — combinatul siderurgic constituie nu numai însăşi industria conjugată la timpul viitor, ci şi o şcoală în care se formează marele detaşament muncitoresc al Călăraşilor de mîine. Pe şantierele noastre se califică anual 300 de tineri, şi nu cu 4 clase, ca în Hunedoara anilor ’50, ci absolvenţi ai treptei I şi a II-a de liceu, cu un mîine. In faţa amplului tablou al operei de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, nu e cetăţean al patriei noastre care să nu încerce un sentiment robust şi stenic : mindria patriotică îngemănată cu sentimentul participării plenare la înfăptuirea Programului partidului. Sentiment ce polarizează toate energiile naţiunii, inarizînd inteligenţa creatoare, legitimînd angrenarea fiecărui efort individual în marele elan colectiv dinamizat şi condus de partidul comuniştilor. Procesul de zi cu zi al convertirii timpului in materia densă a înfăptuirilor cunoaşte, în toate coordonatele sale, FLUIDUL CALD ŞI MOBILIZATOR AL ACTIVITĂŢII CLOCOTITOARE A PARTIDULUI, AL ÎNDEMNURILOR ŞI FAPTELOR FECUNDE ALE SECRETARULUI SAU GENERAL, AL ACELEI FORŢE POLITICE CĂREIA POPORUL ROMAN I-A CONFERIT CU NESTRĂMUTATA ÎNCREDERE MANDATUL DE A CONDUCE DESTINELE SALE SPRE CULMILE PROGRESULUI Şl CIVILIZAŢIEI, AL ACELUI OM, COMUNISTUL DE OMENIE, PE CARE-L URMEAZĂ CU FIERBINTE DRAGOSTE ÎNTREAGA SUFLARE A STRĂVECHIULUI Şl INTINERITULUI PAMINT ROMANESC. Victor BÎRLADEANU cu sprijinul corespondenţilor .Scinteii"