Scînteia, ianuarie 1981 (Anul 50, nr. 11933-11957)

1981-01-03 / nr. 11933

PAGINA 2 SClNTEIA — slmbătă 3 ianuarie 1981 AIn clipa de cristal de la cumpăna anilor, un toast pentru România de mîine: UU VECI SA TRĂIEŞTI, NU VECI SĂ ÎNFLOREŞTI, PATRIE IUBITĂ!" (Urmare din pag. I) „...Iute ca Otelul"... In­candescenţa şi neastîmpărul oţelului fluid, în drumul spre împlinirea sa — iată ce i-a chemat la datorie în cea­sul dintre ani şi cincinale, pe cei ce lucrează la cel mai tînăr obiectiv de la Combinatul siderurgic Galaţi — secţia de turnare continuă în blumuri de la oţelăria nr. 3. Prima şarjă, a anului 1981 — o cupă de oţel — în­chinată ţării, partidului. Acasă, prun­cii le urează ....iute ca oţelul“. Cu gîndul la ei, cei mai tineri oţelari ai combinatului gălăţean, de la cea mai tînără secţie, şi-au strîns mîinile, s-au îmbrăţişat. Scîntei din şuvoiul ne­­astîmpăratului oţel, scîntei de gînduri pentru anul care vine . „Nu vom uita niciodată emoţia primei şarje — ne spune subinginerul Cornel Tudor. Era împreună cu noi iubitul nostru conducător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, omul faptei incandescente, omul spiritului creator. Acum, după punerea in funcţie a celei de-a doua instalaţii de turnare continuă, am de­păşit producţia de 30 000 tone“. Iar maistrul pe schimb Nicolae Brebenel adaugă : „Ce-mi doresc in 1981 ? Sa fim tot noi la prima şarjă a celei de-a treia instalaţii“. Iar gîndurile tutu­rora, scîntei din şuvoiul incandescent al ţării, se contopesc în cuvintele : oţel pentru patrie, pentru demnita­tea ei, în „bătătura" blocurilor de la Flâmînzi. întotdeauna, urătorii din Flămînzi îşi începeau colindatul înainte de căderea ultimei seri a anului. „Satu-i mare, oa­­meni­ mulţi“, îşi motivau ei graba. Şi tot de cînd se ştiu, pluguşoarele lor rezervau citeva versuri pentru fiecare gospodar în parte. De aici și zicala : „Cine nu-i urat pe nume, nu merită vorbe bune“. La ultimul revelion insă li s-au cam încurcat socotelile. „Cum o să urăm pe la blocuri, că doar astea n-au bătătură ?“ — se întrebau cîte­va ore înainte cei din „Plugul cel mare“ al localităţii. „Ba, noi vă aş­teptăm să ne uraţi, le-a zis unul din­tre consăteni, Vasile Călin. Ce, dacă ne-am mutat la blocuri, ne-aţi scos din rindul ţăranilor ?“. Odată ajunşi în faţa blocului A 4, surpriză , îi aş­teptau nu doar cel ce-i invitase, ci toţi locatarii blocului. Aşa s-au pe­trecut lucrurile la fiecare dintre cele 14 blocuri date în folosinţă în anul trecut, la Flămînzi. „Să ştiţi că-i bine aşa , şi-au zis apoi plugarii. In loc să fi umblat pe la 150 de gospodării,­­ am urat doar la 14. Dar mari. Şi fru­­­moase“. „ Un braţ­ în majlocul mării. „ Cei 72 de sondori de pe platforma de foraj marin „Gloria“ au petrecut al cincilea revelion in largul Mării Ne­gre, la 80 de kilometri depărtare de ţărm, în ritmul obişnuit al activită­ţii neîntrerupte pentru explorarea pungilor de aur negru din adîncuri. Ca atare, toţi oamenii se aflau la pos­turile lor, unii la gura puţului, alţii la maşini sau la generatoarele de energie. Exact în clipa în care sirena platformei a marcat puntea dintre ani s-a produs şi schimbul de ture­, ast­fel că, jumătate dintre sondori au avut posibilitatea să petreacă noul an în pragul sosirii lui, iar ceilalţi cînd se aflau deja în 1981. Cum au petrecut ? „După toate datinile strămoşeşti *— ne spune şeful platformei, ingi­nerul Vasile Tăbănescu. N-a lipsit nici tradiţionalul pluguşor pe un text la care a colaborat între­gul echipaj. Buhaiul a fost făcut din­­tr-un butoi de peşte, iar biciul dintr-o saulă marinărească. Bradul împodobit sărbătoreşte şi luminat feeric de becuri electrice a fost instalat pe pun­tea platformei“. Astfel au încheiat încă un an de muncă spornică şi au intrat în altul in care şi-au urat după datină multă sănătate şi succese cît mai mari son­dorii care caută şi scot la lumină noile bogăţii din adîncurile platformei con­tinentale a Mării Negre. Un gînd curat din gîn­dul curat al ţării. Noaptea dintre ani au sărbătorit-o cu bucuria marilor împliniri şi laminoriştii, tre­­filatorii şi emailatorii de la întreprin­derea de conductori electrici emailaţi, din Zalău, oameni care fabrică cel mai subţire fir de cupru pentru elec­tromotoarele din ţară. Sunt prezenţi aici inginerul Ioan Sitaru, şeful sec­ţiei laminare, Vaier Marian, Simion Mocanu, Pavel Van­cea şi Andrei Racz, topitori de primă mină, oameni ai temperaturilor înalte. Ciocnesc pahare şi se felicită reci­proc bravii tineri ai maistrului Ioan Culda, trefilatorii, cei care „îmbracă ţara în fir de aur“, mai subţire decit firul de păr, colegii de mari perfor­manţe ai celor ce muncesc în indus­tria noastră electrotehnică. Alături de ei, emailatorii Gavril Moraru,­­Vasile Rotaru şi Paul Elekes îşi urează „ti­nereţe fără bătrîneţe şi meserie fără secrete“. Miez de noapte. Un gînd curat adre­sat din inimă secretarului general al partidului, preşedintelui României : „Să ne trăiască ani mulţi, in fericire,­­pentru noi şi-a patriei cinstite“. In ritmul roţilor de tren. Mecanicul de locomotivă Ion Bătinea­­nu, plecat din Gara de Nord la 20­05, cu trenul 5317/3005, ajunsese la miezul nopţii in halta Nistoreşti. Un minut i-a fost de ajuns pentru a le ura, în gînd, soţiei şi celor doi copii sănă­tate şi un an bun. Pentru el — unui an fără evenimente, cum a fost şi ’80. Nagy Ernest, ducînd ca vîntul acce­leratul 621 de Iaşi, a observat, trecînd prin staţia Buftea în goana celor 120 de kilometri la oră, că era ora zero. Poate i-a zîmbit lui Nicolae Tănase, ajutorul său. Poate, cîteva secunde, s-a gîndit şi la cei doi băieţi ai săi, pasionaţi de electronică. Dacă cineva l-ar fi întrebat, în clipa aceea, ce-şi doreşte in viaţă ar fi răspuns fără ezitare : „Am parcurs, in cei 20 de ani, peste un milion de kilometri. Pină la pensie mai pot străbate tot cam pe atita". Om revelionului, ora ti­nereţii tuturor, dar mai ales a tinerilor. ,,Ne foarte bine aici", ne spune unul dintre cei 6 000 de tineri bucureşteni care au venit să intimpine anul nou sub cu­pola imensă a complexului expoziţio­­nal din Piaţa Scinteii. Tînărul se numeşte Costel Salvarin. Este munci­tor la Întreprinderea de maşini elec­trice. Biografia: obişnuită, împlinirile înscrise în bilanţul anului 1980: obiş­nuite. Aspiraţiile pentru 1981 : obiş­nuite. De ce i-am reţinut atunci nu­mele ? De ce ne interesează realizările lui obişnuite, proiectele lui obişnuite? Pentru că, prin obişnuit, el înţelege exemplar. Iată numitorul lui comun cu ceilalţi 6 000 de tineri — muncitori din uzine, constructori, lucrători din transporturi, cercetători ştiinţifici, in­gineri, profesori, medici, arhitecţi, elevi, studenţi . Împreună cu care petrece revelionul. Dialogul cu tînărul muncitor este întrerupt de vocea gravă şi solemnă a unui bătrîn venerabil ce poartă emblema „Anul 1980“. El se adre­sează tuturor celor 6 000 de partici­panţi la sărbătoarea organizată de C.C. al U.T.C. şi Comitetul municipal Bucureşti al U.T.C. : „E timpul, aşa­dar, prieteni buni, I Pentru că nu-i departe raza dimineţii / Să-ncepem, cum e datul din străbuni I Revelionul tinereţii“.... „Putem să ne autodepă-Şim î". —Aceeaşi ambianţă săr­bătorească, de bucurie şi optimism, am găsit la cumpăna dintre ani şi în casa brigadierului miner Vasile Vlă­­doianu, unul dintre fiii meleagurilor gorjene care şi-a legat definitiv desti­nul de marea industrie a cărbunelui din această zonă a ţării. S-a întrunit aici pentru a petrece revelionul,­intr-o cochetă casă din comuna Drăguţeşti, localitate aflată la hotar cu puternica platformă minieră a Rovinarilor, o adevărată familie de mineri ; Vasile Vlădoianu, excavatorist, şeful brigă­zii de pe excavatorul 1 400 de la ca­riera Gîrla ; Constantin Vlădoianu, fratele său, lăcătuş pe acelaşi utilaj ; Nicolae Vlădoianu — tatăl, fost miner la Rovinar, acum pensionar ; soţiile celor doi fraţi, ambele muncitoare la cariera Gîrla. „Lucrez pe cel mai mare utilaj din cariera Girla, ne-a relatat Vasile Vlădoianu. Noi, minerii de la Girla, am ridicat la 3 milioane tone cantitatea de lignit extrasă in 1980. Este o realizare de prestigiu, u­­nică in ţară, dar nu ne vom opri aici. Am stabilit ca, in 1981, să depăşim acest nivel cu peste 500 000 tone lignit. Experienţa anului 1980 ne-a convins că putem să ne autodepăşim, indem­­nindu-ne ca, încă din prima zi a nou­lui an, să muncim cu tot mai multă însufleţire pentru creşterea produc­ţiei de lignit — condiţie hotăritoare a asigurării independenţei energetice a ţării, a înfăptuirii obiectivelor com­plexe stabilite de Congresul al Xll-lea“. Pentru cei de pe mare... O cupă de şampanie uşor legănată de valuri au ciocnit şi marinarii din flota comercială. Miezul nopţii i-a surprins pe întinderile albastre ale mărilor şi oceanelor lumii navigînd sub pavilion românesc, pe nave con­struite în România, adesea transpor­­tînd către cele mai îndepărtate por­turi ale lumii produse ale industriei din patrie sau aducînd spre țară produse de care industria noastră are nevoie. Petrolierul „Unirea“ de 150 000 tdw — cea mai mare navă din flota românească — se afla, la cumpăna dintre ani, în Ma­rea Egee, în drum spre Iugoslavia. Momentul solemn al trecerii in noul an a fost sărbătorit de cei de pe mineralierul „Bucegi“ în drum spre Goa (India), de unde va aduce minereu pentru furnalele ţării ; car­goul „Bihor“ încărcat cu îngrăşă­minte pentru Port Kelang (Malaezia) se afla pe undeva pe aproape, la sud de Sri Lanka. De la toate cele 25 de nave aflate în cursă pe meridianele şi paralelele albastre ale planetei. Radio-Coasta, aflat bineînţeles la Constanţa, a pri­mit şi a expediat sute , de radiogra­me. S-au încrucişat în eter mesajele de la familii către cei dragi, aflaţi pe mare, ca şi cele sosite din de­părtări către patrie, către mame şi soţii, către copii şi prieteni. Intre noi toţi, şi cei de pe mare, o „punte“ de sute şi mii de mile marine lun­gime, unindu-ne inimile. Un gînd luminos de la cei din depărtare. ** cum­păna dintre anul vechi şi noul an, circa 10 000 de constructori români s-au aflat in diferite ţări unde înalţă oraşe şi obiective industriale. In Libia, ei lucrează pe şantierele a circa 200 de obiective : 1 500 de apar­tamente, 128 de şcoli, 47 de obiective cultural-sportive, spitale, silozuri etc. Departe de căldura căminului, ei durează edificii care vor înfrunta timpul, mărturie din beton şi piatră a măiestriei constructorilor de la Dunăre. Inginerul Nicolae Alexe, şe­ful şantierului de la Misurata, in­ginerul Ştefan Boian, şeful şantie­rului de la Zuwarah, tehnicianul constructor Ion Bădescu, de pe şantierul de la Swann, dulgherii Dumitru Neagu şi Nicolae Ruse, zugravul Nicolae Oprea, zidarii Ni­colae Ilie şi Vasile Salomia, mozai­carul Ştefan Bodea, fierarul-betonist Iacob Crăciun sunt doar cîţiva din miile de „meşteri mari“, care în noaptea de Anul nou au adresat celor din patrie gindul lor cel mai luminos. Tînăr salut mineresc pe plaiurile vîlcene, mui ani“, dar încă ceva : „Noroc bun“ — şi-au urat în noaptea de Anul nou cei din comuna Berbeşti, judeţul Vîlcea. Ceva nemaiauzit pe­ aceste locuri : salutul minerilor. Foştii ţă­rani Alexandru Zamfirescu, Vinţu Păunescu, Gheorghe Popescu, Severin Jerpel şi-au sărbătorit primul reve­lion în calitate de mineri. Lucrează în bazinul carbonifer Berbeşti — Alunu, pe dealurile natale. Rod al cincinalului care s-a încheiat. „Veacuri întregi străbunii noştri au simţit cărbunele sub tălpi, el fiind cel ce ne-a trimis în alte părţi la lucru, căci piatra care arde nu lăsa iarba să crească. Acum, cărbunele ne-a readus acasă“ — spune maistrul Constantin Dănescu. Acest cărbune de pe dealurile Berbeştilor a schim­bat viaţa oamenilor, a întregii loca­lităţi. Lingă vatra satului se ridică o gară modernă pentru trenurile ce vor duce spre termocentrale bogă­ţia smulsă subsolului de foştii ţărani, azi mineri, şi vor aduce materialele de construcţie pentru un cartier cu aproape 800 de apartamente. „Putem vorbi azi de contribuţia minerilor la producţia industrială a judeţului, care anul trecut a depăşit 12 mi­liarde lei. Asta, intr-un fost judeţ slab dezvoltat. Putem vorbi şi de vi­itorul oraş al minerilor, Berbeşti. Putem vorbi şi de viaţa noastră tot mai prosperă de mîine. Ne bizuim pe munca noastră, a tuturor, in anul care vine. La mulţi ani şi Noroc bun !“, a închinat şeful de brigadă Alexandru Iana. Trei fraţi, acelaşi destin... Cei trei fraţi Bogos — Ioan, Con­stantin şi Carol — împreună cu Elena, soţia lui Constantin, cu Gelu şi Gheorghe, nepoţii lor, toţi munci­tori de înaltă calificare la întreprin­derea „Hidromecanica“ din Braşov , au sărbătorit sosirea noului an, ală­turi de tovarăşii lor de muncă, în frumoasa şi noua sală a cantinei întreprinderii. Ca şi ceilalţi oameni ai muncii de la această prestigioasă unitate industrială aflată în plină dezvoltare şi înnoire, membrii fami­liei Bogos au intîmpinat noul an cu sentimentul datoriei împlinite, cu satisfacţiile şi bucuriile pe care le oferă munca rodnică, bine făcută, in folosul societăţii. — Anul care s-a scurs, spunea lăcătuşul loan Bogos, a fost pentru mine, fraţii şi nepoţii mei anul care ne-a adus multe satisfacţii, atit pe linie profesională, cit şi pe linia creşterii nivelului nostru de viaţă. Printre aceste satisfacţii amintesc faptul că veniturile noastre au sporit in medie cu 250—300 lei, ceea ce nu este puţin, creşteri care, comparate cu 1975, sunt cu circa 60—70 la sută mai mari. Acestor bucurii se adaugă altele : atribuirea unor apartamente sau garsoniere pentru toţi membrii familiei noastre din fondul locativ al întreprinderii. Avem tot ce ne tre­buie. Suntem­ pe deplin conştienţi că acesta este rezultatul strădaniei noastre de a munci tot mai bine pen­tru a ne aduce contribuţia într-o măsură tot mai mare la creşterea avuţiei naţionale, ştiut fiind că odată cu creşterea ei, creşte şi nivelul nostru de viaţă. Pluguşorul „Nicolinei", „Cartierul şi uzina, / Muncitori şi locatari, / Asta-nseamnă Nicolina", s-a auzit în urarea de anul acesta a bătrînului autor de pluguşoare Con­stantin C. Timofte, tehnician la cu­noscuta uzină ieşeană „Nicolina". De 30 de ani, oamenii acestui colţ al Iaşiului s-au obişnuit cu pluguşoa­rele lui, în care el adăuga mereu cite-o noutate. A venit şi-n noaptea acestui sfîrşit de an şi de cincinal. Dar le-a mărturisit că i-a fost ceva mai greu. Nu din cauza anilor purtaţi în spate, ci a noutăţilor care se cereau consemnate în versuri de pluguşor. „Nu mai umbli din casă-n casă, nu mai baţi din poartă-n poar­tă“, ci „prin pădurile de blocuri­­ prin nemaivăzute locuri". Şi a umblat, a colindat. La blocul numă­rul 7, în strada Egalităţii, la sudo­rul Neculai Nichita, care, împreună cu soţia sa Elena şi cu fiica, Ana, născută la-nceput de cincinal, l-au poftit în casa-casă, in apartamentul nou. Şi a mai fost la tehnicianul Ion Plai, la lăcătuşul Emil Ştefan, la strungarii Gheorghe Chiriţa şi Con­stantin Bozarcă, la zeci şi zeci de oameni ai uzinei care acum un an locuiau „in căsuţe mici de lut / Cum părinţii le-au­ făcut, / Le-au făcut cum au putut...“. Şi i-a găsit „in po­late / de mina noastră durate...“. Căci „numai cei din Nicolina / Au pus umărul și mina“ efectuind peste 10 000 ore de muncă la ridicarea blocurilor. Dar ca să colinzi prin toate cele 7 200 de apartamente noi durate de constructorii ieșeni in anul ce-a trecut „ne temem c-om insera“. Iar „cind om mai veni la anul I Să vă găsim înfloriţi“... în viitoarele 4 000 de apartamente, cu „casa-casă şi masa-masă / prin mun­ca noastră / Şi la mulţi alţi ani !“. Partidului, patriei comu­ne, urarea comună a tu­turor. Veselia şi buna dispoziţie proprii momentului de cumpănă dintre ani sunt amplificate la revelionul colectiv al întreprinde­rii mecanice din Timişoara de satisfacţia unor realizări deose­bite: cincinalul încheiat la 14 sep­tembrie 1980 şi livrarea către indus­tria minieră a primelor combine ro­mâneşti de înaintare în abataj. Aici, în oraşul de pe Bega, pe platforma industrială din nord-estul Timişoarei muncesc laolaltă români, maghiari, germani, sîrbi. O vibrantă urare s-a aflat în noaptea de Anul nou pe buzele tuturor : „Pentru în­florirea patriei, pentru bunăstarea noastră, a tuturor, la mulţi ani"; „Für das Erblühen des Vaterlandes, für unser aller Wohlstand. Prostt Neujahr : „Hazánk felvirágoz­tatásáért mindannyiunk jólétéért, Boldog újévet !“ , „Za procvat otadz­­bine, za blagostanje sviju nas ! Srecna nova, 1981 godina­­“, urare care a declanşat aceleaşi sentimente de dragoste unică şi înaltă recu­noştinţă pentru partid, pentru patria comună. Ultima secundă a anului, primul val al Dunării. In localitatea cea mai estică a ţării, la Sfîntu Gheorghe, unde bă­­trînul Danubiu îşi pierde numele in mare, şeful de brigadă Afanase Ffimov le povesteşte comesenilor în sala casei de cultură cum a izbutit, împreună cu pescarii din brigada sa, să facă din anul care a trecut un an record : 800 000 kilograme de peşte din apele Dunării ! Ultima secundă a anului, primul val al Dunării pe care marea-l primeşte in noul an. „La mulţi ani !“ Oamenii ies afară, se îmbrăţişează, îşi deschid curajul din inimă unul altuia. „Ce­ aduce ceasul, aduce şi anul, le-a spus primarul comunei, Stelian Vîlciu. Ceasurile de luptă cu valurile ne-au făcut anul record. Ceasurile noului an ne vor face comuna o adevărată atracţie pen­tru turiştii din ţara întreagă. In 1981, vom incepe aici construcţia unei moderne baze de turism“. In zori, pescarii din Sfîntu Gheor­ghe au ieşit pe malul mării sâ vadă ivindu-se din apele mării întîiul ră­sărit de soare al anului 1981. An bogat, an de pace, an de muncă rodnică. „Florile dalbe, flori de măr"... au cîntat urătorii II. co­muna Lechinţa, străvechiul colind de pe meleagurile Bistriţei şi Nă­­săudului. La început de seară, um­­blînd din casă-n casă, obrajii ru­meni au poposit la fereastra bătrînu­lui „tată de meri“, Ilie Volcov, amin­­tindu-i despre puritatea florilor zeci­lor de mii de meri cit are I.A.S.-ul pe care-1 conduce. Ii recunoaşte prin­tre colindători pe unii din cei 7 copii ai Elenei Pastor, sau din cei 5 ai Viluţei Olteanu, două iscusite pom­icultoare din hărnicia cărora se înfiripă acea minune numită : „mă­rul de Bistriţe". La al 31-lea revelion in comuna merilor, Ilie Volcov are in jurul lui o întreagi livadă de... pomi cultori : pe inginer. Elena Prisacaru, şefă de fermă la C.A.P., pe Ştefan Curtean, omul care se ia la-ntrecere cu na­tura, pe Stan Coman, cel care ve­ghează 25 000 de pomi de la ferma din Sîniacob... Şi mai ii are lingă el pe tinerii „lăstari“. Cei care cîntă la geam „Florile dalbe, flori de măr...“. Mo­ment de nostalgie ? Nu, ci de duio­şie, sentiment ce se potriveşte atit de bine acestei seri. Bătrinul pomi­­cultor a închinat un pahar din pod­goria Lechinţei pentru cele 46 kilo­grame de mere de la fiecare pom de la ferma Sîniacob, pentru cele 17 tone de mere la hectar de la C.A.P., dar mai ales pentru cele 10 000 de tone de fructe ale Lechinţei din ultimul an al viitorului cincinal. Pentru el, cifrele acestea înseamnă mere. Iar merele sunt simbolul tinereţii. „Să vă găsim înfloriţi, ca merii, ca perii...“ urează copiii pătrunşi in casă. Santinelă la cerul patriei. „Mă aflu aici, in staţia de radio­­locaţie, in faţa ecranului — post de luptă cu „foc continuu“ — veghind, asemenea multor ostaşi din celelate subunităţi, spaţiul aerian al ţării — , ne transmite in noaptea de Anul nou maistrul militar clasa I, Vasile Gheorghiu . Este un lucru obişnuit pentru mine să stau de santinelă la cerul patriei, chiar dacă noaptea aceasta nu este deloc obişnuită. Şi totuşi acum, după ce am ascultat Mesajul de Anul nou adresat între­ii­gului nostru popor de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, preşedintele repu­blicii, comandantul suprem al arma­tei române, mă simt emoţionat şti­ind că am in grijă supravegherea unei porţiuni din cerul patriei“. Antena staţiei îmbrăţişează pro­tector uzine şi fabrici, şcoli şi lo­cuinţe. Ai, intr-adevăr, motive să fii m­îndru ştiindu-te unul dintre cei a căror datorie este să stea santinelă la cerul de deasupra lor, învestit cu onoarea şi răspunderea de a apăra munca, învăţătura, viaţa însăşi, pre­zentul şi viitorul României socia­liste. Pîinea de pe masa ţârii. „Să fie pîine pe masă la toţi oamenii din casă“, au urat cooperatorii din comuna Gheorghe Doja, după datina străbună, la pragul dintre ani. Iar mesele din sala căminului cultural, in jurul cărora s-au strîns făurarii pîinii, erau încărcate de belşugul muncii lor. La miez de noapte, pre­şedintele cooperativei, Ion Spătăre­­lu, Erou al Muncii Socialiste, a în­chinat pentru cei care înfruntînd arşiţe şi ploi, lapoviţe şi ninsori au adus un hambare, la hectar neirigat, 9 088 kilograme de porumb boabe „aur curat“, pentru zootehnisti cu 3 COP litri de lapte de la fiecare vacă, rasă proprie, şi 5,5 kilograme de lună de la fiecare oaie. I­ar mai ales pen­­tru cei care au realizat deja „juma­te de vagon la fiecare pogon“, adică pentru fermele şi echipele lui Marin Dorobanţu, Aritina Pietriş, Maria Bocăncel, Vasile Buzea şi Dumitru Gulie, care au obţinut recolte de 10 000 kilograme porumb boabe la hectar. I „Centenarii" la înălţi­mea... virstei.S ar putea spuna că, în 1980, anul centenarului celei mai vechi distilerii de petrol Plo­ieşti — „oraşul alb al aurului ne­gru“ — oamenii celor mai înalte cifre octanice şi-au dat calendarul „peste cap“. Rezultatele muncii lor arată că aceştia şi-ar fi putut sărbă­tori revelionul încă de la 11 decem­brie, cînd şi-au îndeplinit planul a­­nual. Cincinalul 1976—1980 şi l-au în­cheiat la 25 aprilie, înregistrînd pină în ajunul Anului nou o producţie suplimentară de 1,8 miliarde lei. „Centenarii“, care şi-au văzut recent rafinăria decorată cu „Steaua Repu­blicii“ clasa I, şi-au sărbătorit însă revelionul laolaltă cu ţara, mulţi dintre ei aflindu-se la locurile lor de muncă cu „foc continuu“. 25 de pe­trolişti de aici au fost distinşi cu prilejul aniversării rafinăriei lor cu Ordinul Muncii. Un revelion al „cen­tenarilor“. Un revelion al unui co­lectiv de petrolişti care au avut de ce să se bucure de Anul nou. Comoara cea mai de preţ. Minutul 35 al noului an a fost împodobit aici, la maternitatea Giuleşti din Capitală, de comoara cea mai de preţ a sufletului nostru — viaţă de om. Muncitoarea Garofiţa Savu a dat naştere unui băieţel do­lofan. Iar clinchetul clopoţeilor care anunţase sosi­rea noului an în chip de prunc a fost urmat de întîiul strigăt care a umplut inima mamei de acea nescrisă duioşie. „La mulţi ani !“, a spus asistenta Floricel Popescu tată­lui, Mihai Savu, anunţîndu-i marea veste. La mulţi ani, firicel de viaţă venit pe lume spre­ a o înfrumuseţa, spre a te bucura de frumuseţile ei, alături de noi toţi ! Ţara a sărbătorit puntea dintre ani, puntea dintre cincinale, puntea dintre decenii... După datina străbună, colindătorii şi urătorii şi-au rostit „pluguşoarele“, afirmînd cu tărie : „Semne bune anul­are !“. Sînt sem­nele acestui nou şi creator timp al ţării, a cărui cadenţă s-a acordat cu ritmurile propriei noastre deveniri, marcînd an de an treptele înaintării spre viitor a scumpei noastre patrii. Ştim bine că împlinirea celor mai înaripate urări nu depinde decit de munca şi de abnegaţia noastră, aşa cum ştim bine că puterea ne stă in unitate, în coeziunea monolitică dintre popor şi partid. An de an, tot ce ne-am urat in anii socialismului s-a izbindit. An de an, cincinal după cincinal, tot ce ne-am propus s-a înfăptuit. Viitorul este cu noi. Cu toţi cei ce trudesc din neţărmurită dragoste de patrie. Cu toţi cei ce simt că o Românie avem, doar una, ţară minoră, suverană şi independentă, ţară a demnităţii umane. Ei, tuturor celor ce îi formează fiinţa, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, partidului, conducătorului României socialiste, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, din toată inima . La mulţi ani ! Reporterii şi corespondenţii „Scîntei!” Apă datinile străbune au întîmpinat Anul nou studenţii bucureşteni la complexul „Regie” Veselia şi buna dispoziţie au domnit la revelionul minerilor de la Vulcan Foto : Ştefan Nemecsek Piatra Neamţ , revelionul tineretului împreună cu familiile, in marea familie muncitorească de la „23 August” Untec, dans şi voie buna la revelionul tineretului sub cupola Complexului expoziţional din Capitală Foto : E. Dichiseanu!

Next