Scînteia, mai 1984 (Anul 53, nr. 12966-12991)
1984-05-01 / nr. 12966
PAGINA 2 SYNTEIA mărfi 1 mai 1984 CLISA MUNCITOARE Nu întîmplător mă aflam în fabrica de locomotive a Întreprinderii „23 August“. Și nu intimplător căutasem să-l prind in pauza de prinz pe șeful de echipă Gheorghe Buruc, Erou al Muncii Socialiste. Speram ca el, unul dintre veteranii uzinei, să-l cunoască. Pe cine ? Pe pruncitorul despre care în „Scînteia“ din 21 ianuarie 1946 apăruse reportajul cu titlul : „La Malaxa, muncitorul Florian Vasile a inventat un aparat de tăiat fierul". Sentimentul libertăţii recent cucerite în iureşulluptei trezise încrederea intr-o viaţă nouă, descătuşase energii pînă atunci latente. La îndemnul comuniştilor, mintea fusese chemată in ajutorul braţelor, spiritul creator al muncitorilor se despovăra de oprelişti. Ca şi in atîtea alte locuri din ţară — vechi vetre muncitoreşti, revoluţionare — la Malaxa, în plină iarnă, apăruse ghiocelul primei invenţii. Vestea întîia primăvară a tehnicii moderne, a tehnologiilor avansate de mai tîrziu. — îmi pare râu, nu l-am cunoscut pe Florian Vasile, îmi spune Gheorghe Buruc. (Regretul este şi al nostru : în ciuda insistenţelor, n-am reuşit să găsim pe cineva care să-l fi cunoscut. Reţineţi că la „23 August“ avem acum zeci de inventatori, sute de inovatori, mii de raţionalizatori. In anii construcţiei socialiste, dar mai ales de cinci in fruntea partidului şi a ţării se află tovarăşul Nicolae Ceauşescu, aici, la noi, ca dealtfel în toate uzinele ţării, au fost asigurate condiţiile necesare pentru ca fiecare să-şi manifeste din plin forţele creatoare, să-şi valorifice capacităţile. Gheorghe Buruc este el însuşi — împreună cu echipa — autorul multor raţionalizări, a căror eficienţă economică se ridică la peste 1 milion de lei. Spune : „Invenţia lui Florian Vasile — despre care aflu abia după 40 de ani — mi se pare simbolică. De ce ? Din mai multe motive. Odată pentru că ea dovedeşte capacitatea de creaţie a unui muncitor , a doua oară pentru că a apărut în condiţii deosebit de grele, la puţin timp după 23 August ; şi,a treia oară pentru că, iată, a fost suficient ca omul să se simtă in sfirşit liber, să ştie care este rostul muncii lui, ca să poată da frîu slobod minţii sale...“. În 1984, la „23 August“, noul I se află in plină ofensivă. De exemplu, la serviciul tehnic Ii se vorbeşte despre măsurile luate pentru realizarea a peste o sută de linii tehnologice mecanizate şi despre extinderea robotizării industriale ; la sectoarele calde ti se explică pe viu avantajele turnării sub joasă presiune a pieselor din aliaje de aluminiu şi ale extinderii încălzirii prin inducţie, iar la sectoarele reci, acelea ale sudurii sub fascicul de electroni şi a altor tehnologii neconvenţionale ; în alte locuri din uzină se urmăreşte asiduu utilizarea centrelor de prelucrare şi a maşinilor-unelte cu comenzi numerice... Este remarcabil faptul că numai in anul trecut au fost asimilate mai multe produse decit in întregul cincinal anterior, iar pînă la finele anului 1985, așa cum a cerut secretarul general al partidului, întreaga familie de motoare, compresoare și locomotive va fi înnoită. Firesc, produsele întreprinderii sunt exportate acum in 40 de ţări, si-au cîştigat o faimă binemeritată. Printre realizările acestui an sunt de amintit motoarele şi grupurile de motoare de 350—700 CP modernizate, cu consum redus de combustibil şi cu anduranţa sporită de la 6 000 de ore la 12 000— 18 000 ore, maşina automată destinată montării şi întreţinerii şinelor de cale ferată, locomotiva modernizată de 800 CP echipată cu motor nou, Îmbunătăţit, noi grupuri electrogene şi de foraj şi multe altele. Toate noutăţi de ultimă oră! Ca să ajungă la asemenea performanţe, uzina s-a dezvoltat enorm. Creşterea ei este cu atit mai semnificativă cu cit nu s-a plecat de la zero, aşa cum s-a intîmplat mai peste tot in industria românească. La 11 iunie 1948 lucrau aici 6 600 de oameni, care dispuneau de o forţă motrice de 11138 CP. Ceea ce — pentru etapa respectivă — era ceva ! Uzina importanta de ieri — să nu uităm : într-o anumită perioadă a fost supranumită chiar „mecanicul-şef“ al ţării — este astăzi un adevărat colos industrial. Şi a devenit ceea ce este datorită politicii ştiinţifice a partidului şi statului nostru, datorită importanţelor investiţii de care a beneficiat permanent. Ca dealtfel întreaga noastră industrie, aflată, mai ales in anii de după Congresul al IX-lea al partidului, sub semnul aceloraşi benefice auspicii. Numai aşa a fost posibil ca întreaga producţie industrială a anului 1965 să o realizăm astăzi in mai puţin de 60 de zile, iar in perioada 1950—1980 să poată fi create pe întreg teritoriul patriei 5,2 milioane noi locuri de muncă. Contribuind activ la industrializarea socialistă, uzina a crescut ea însăşi în ritmuri altădată de neconceput. In 1965 — deci in anul Congresului al IX-lea al partidului — numărul total al muncitorilor din întreaga întreprindere era citeste acum doar... efectivul unei singure fabrici din ansamblul vast al intreprinderii de azi, mai exact, fabrica de piese turnate şi forjate, a cărei producţie anuală trece dincolo de 70 000 tone piese turnate din oțel, fontă, neferoase. Pentru a avea insă imaginea completă a acestui gigant industrial se cere adăugat că, tot la „23 August“, există acum încă alte trei mari fabrici : de utilaje tehnologice complexe (compusă din 4 sectoare), de motoare, de locomotive. Producţia lor ? Utilaje pentru industria metalurgică şi refractară, compresoare necesare pentru transpunerea in practică a programului nuclearoenergetic, compresoare cu cilindri opuşi şi gazo-motocompresoare, motoare diesel cu puteri intre 350 si 1 400 CP, o gamă de 72 tipuri de locomotive diesel hidraulice şi diesel electrice cu puteri intre 189 şi 2 400 CP pentru toate tipurile de ecartamente existente în lume şi pentru toate condiţiile climatice... Impresionant, mai ales în perspectiva viitorului. Intr-un timp scurt, actuala producţie de motoare va creşte de 4—5 ori ; compresoarele produse aici trebuie să asigure atît necesarul economiei naţionale, cit şi exportul , lafel locomotivele diesel hidraulice şi diesel electrice pînă la 2 400 CP şi aparatajele de frină pentru vagoane şi locomotive ; se va dezvolta sectorul de utilaje tehnologice de înaltă tehnicitate, cel al fabricării motoarelor pentru echiparea navelor. Numai așa se explică efortul pentru înnoire despre care aminteam la început. Miile, sutele de mii de repere fabricate aici, gradul lor inart de tehnicitate şi complexitate sunt tot atitea dovezi despre climatul înnoitor şi spiritul de creaţie care domnesc la „23 August“. Dovadă ? Numai in 1933, pe numai două căi (comisia inginerilor şi tehnicienilor şi grupele sindicale) au fost lansate 559 idei, a căror eficienţă depăşeşte 250 milioane de lei. Performanţele detaşamentului muncitoresc de la „23 August“ constituie doar o părticică a uriaşului progres tehnic ce caracterizează industria naţională in epoca de mare avînt creator inaugurată de cel de-al XX-lea Congres al partidului. Dovada ? Circa ■90 la sută din fondurile fixe existente astăzi in economie au fost puse în funcţiune în ultimii 20 de ani ; în aceeaşi perioadă au început să producă peste 7 000 capacităţi principale de producţie ; toate judeţele ţării dispun de o bază industrială puternică, capabilă să asigure valorificarea resurselor materiale şi umane , industria noastră furnizează în prezent 75 la sută din necesarul de maşini şi utilaje al economiei naţionale. De subliniat că, numai între 1976—1980, cercetarea românească a asigurat 90 la sută din materialele noi puse în fabricaţie şi peste 90 la sută din tehnologiile noi, că a contribuit la realizarea a peste zece mii de maşini şi instalaţii noi şi că, în acest cincinal, peste 95 la sută din valoarea produselor noi şi modernizate se vor realiza tot pe baza concepţiei proprii — şi iată tot atîtea dovezi palpabile despre iniţiativa creatoare, inteligenţa tehnică, spiritul organizatoric şi gospodăresc ale unei întregi clase. Am numit clasa muncitoare din România de azi. Cu prilejul primei adunări a reprezentanţilor oamenilor muncii de la „23 August“, din 15 februarie 1971, tovarăşul Nicolae Ceauşescu spunea : „Cunosc de mult uzina dv. încă din ilegalitate, cind am avut aici organizaţie de partid şi tineret. Cunosc activitatea uzinei şi din perioada de după eliberare, am fost in ultimii ani de citeva ori in unitatea dv. Ştiu bine capacitatea şi posibilităţile muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor, ale întregului colectiv. Sînteţi un colectiv puternic şi destoinic, aveţi oameni minunaţi, cum am arătat şi in alte împrejurări, aş putea spune că odată cu uzina s-a dezvoltat şi colectivul de muncă, au crescut pregătirea tehnică şi conştiinţa oamenilor muncii din această întreprindere“. Au trecut de-atunci 13 ani. Au fost ani de eforturi susţinute, de creaţie şi înnoiri permanente, ani in care colectivul s-a străduit cu toată forţa ca să se menţină la înălţimea aprecierii secretarului general al partidului. O confirmă tovarășul Dumitru Badea, secretarul comitetuluide partid pe intreprintere.. .6 . — Aplicăm neabătut în viață obiectivele din „hotărirea-program“ elaborată chiar aici, in uzină, sub directa îndrumare a secretarului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, dezbătută şi aprobată la adunarea generală de întregul colectiv, in urmă cu doi ani. Practic, pe baza acestei „hotâriri-program“, putem spune că am aşezat producţia întregii uzine pe temelii tehnologice şi organizatorice noi, moderne. In acest sens, in fiecare sec.ia, în fiecare atelier s-au realizat lucruri deosebite pe linia prefacerilor înnoitoare, demonstrind spiritul muncitoresc, revoluţionar al colectivului. Datorăm în măsură decisivă secretarului general al partidului această regîndire înnoitoare a Întregii noastre activităţi. In 1981, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a găsit timp ca să ne viziteze de două ori şi să participe, o după-amiază întreagă, la adunarea generala a oamenilor muncii. In februarie 1933 a procedat la fel. De-a lungul anilor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a făcut in uzina noastră 12 vizite de lucru, ultima chiar zilele trecute, in ajun de 1 Mai. Am primit, cu aceste prilejuri, indicaţii preţioase, dar şi critici aspre, cind a fost cazul , am primit acel tonifiant îndemn patriotic să îndrăznim mai mult, să lucrăm mai bine, să atingem performante mondiale in tot ce producem. Aşa, de pildă, am reuşit ca, faţă de 1930, să creştem productivitatea la producţia netă cu 18,7 la sută. Datorită orientărilor secretarului general al partidului am învăţat şi învăţăm în continuare cum să conducem, cum să acţionăm in tripla noastră calitate de proprietari, producători şi beneficiari , pentru a deschide timp liber iniţiativelor, ideilor, accelerării progresului tehnic. Mă refer la şcoala democraţiei muncitoreşti, revoluţionare. Aici, la noi, din iniţiativa tovarăşului Nicolae Ceauşescu s-a instituţionalizat pentru prima oară in tară adunarea oamenilor muncii ca for suprem de conducere a întreprinderii şi a fost ales primul consiliu al oamenilor muncii. Ulterior, aceste forme ale autoconducerii şi autogestiunii muncitoreşti, verificate la noi, au fost extinse în toată economia ţării. Ceea ce reprezintă pentru noi un motiv de mîndrie muncitorească, revoluţionară. Pe un panou din curtea uzinei se poate citi însufleţitorul îndemn adresat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna adunării generale, a oamenilor muncii : „Am convingerea că se va face totul pentru ca „23 August» să devină o întreprindere de înaltă tehnicitate, ca produsele ei să fie competitive cu cele mai bune pe plan mondial !“ — Veţi reuşi ? — Sunt convins. In cei 40 de ani trecuţi de la istoricul 23 August, căruia ii purtăm numele, ne-am confruntat cu multe probleme deosebit de grele, ce păreau insolubile, şi am reuşit. Avem toate condiţiile să reuşim şi în această privinţă. De noi depinde, de competenţa, de hărnicia, de spiritul Înnoitor al oamenilor noştri. La secţia Motoare 2 se învaţă pe, rupte. De ce. 7 Răspunsurile sint diferite, in funcţie de... vechimea in muncă a celui întrebat. Aşa se face că marea majoritate invaţa, încep.'nd cu finărul absolvent al şcolii profesionale si termin‘nd • ' -tal Vsrs niciLExplicite sau implicite, răspunsurile la întrebarea „de ce învăţaţi ?“ se subsumează unei motivaţii fundamentale : realizarea marilor obiective ce stau astăzi in faţa clasei muncitoare, bătălia pentru progresul tehnic, competitivitatea impun o pregătire superioară, permanentă. Ceea ce este foarte important , organizaţiile de partid şi sindicat au creat climatul favorabil învăţăturii, emulaţiei. „Unii — îmi spunea ing. Nicolae Botcu, secretar adjunct al comitetului de partid pe întreprindere — învaţă pentru că sunt minaţi din urmă de o idee pe care cu pregătirea lor la momentul respectiv n-o pot materializa, şi-atunci învaţă... pînă-i dau de capăt. Chiar in aceste zile, Nicolae Voicu de la Motoare 2 ne-a scos din incurtură cu supapele“. Care supape ? Cine-i Nicolae Voicu? „La început a fost strungar, promoţia de ucenici a lui ’53. Acum... Dar mai bine discutaţi cu el“. Aşa am făcut şi am aflat că... Da, Nicolae Voicu a fost strungar, dar acum e maistru, e şeful secţiei Motoare 2, are în subordine 700 de oameni, intre cere 16 maiştri si 4 ingineri... „Povestea supapelor ? E veche — spune el — e de pe vremea cind am intrat ucenic... le aveam ca maistru pa regretatul Andrei Başa, Erou al Muncii Socialiste. Lui i-am spus prima dată că aş vrea să fac ceva ca să nu mai coste aşa mult supapele. „Fă propuneri“ — mi-a zis. „Cine te opreşte ?“ Păi mă oprea... ignoranţa mea. „Du-te la şcoală“, mi-a zis maistrul Başa. M-am înscris la liceu. Ziua la strung, seara la „seral“. Am făcut citeva încercări cu materiale despre care credeam eu că ar fi bune. Nu erau. N-a ieşit nimic. Am terminat liceul, dar n-aveam suficiente cunoştinţe tehnice. Iar m-am dus la maistrul Başa. „Fă propuneri...“. Păi... „Atunci mai du-te la şcoală...“. Aşa că m-am înscris şi la şcoala de maiştri, am terminat-o, iar am făcut încercări, iar n-am reuşit. Iar m-am dus la maistru : „Caută inşi mai deştepţi decât tine, vorbeşte cu ei, du-te prin laboratoarele noastre, pe la cei de la Institutul de motoare termice“. M-am dus, am văzut, am discutat... între timp, deşi cu supapele nu avansasem deloc, m-au avansat... şef, întîi maistru, pe urmă şef de atelier, apoi şef de secţie...“, în inflexiunile vocii lui Nicolae Voicu desluşesc o umbră de ciudă : „E greu. Toată ziua alergi, toată ziua te zbaţi, faci aia, faci ailaltă, du-te la raport, organizează acolo, vezi că lipseşte nu ştiu ce material, procură-l, trimite-l la şcoală pe X, vezi că pe Y il supără nevasta, şedinţele... Nu învăţasem ca să ajung şef. Supapele căzuseră pe planul doi. Dar acum patru luni iar m-am apucat de ele, şi — in sfirşit — zilele trecute mi-am văzut invenţia cu ochii. Eficienţă! 150 000 de dolari pe an, descongestionez 3 sudori, 4 strungari, un rectificator, ca să nu mai spun că după vechiul procedeu ,pierdeam opt, minute pe bucată. ,nu.maî laaplicarea prin sudură,iar acum obţin duritatea de care am nevoie nu numai zece secunde... Valoric ? O eficienţă anuală ■ de 4 milioane de lei“. Se învaţă mult la „23 August". La liceu sunt înscrişi 500, la diverse facultăţi 41, la şcoala de maiştri 172. Se învaţă seara, fireşte, după lucru. Vi se pare puţin ? Vor fi şi mai puţini. De ce ? Pentru că acum, marea majoritate a celor care sunt primiţi in fabrică vin gata şcoliţi. Ceea ce nu-i împiedică pe ceilalţi să înveţe chiar in uzină. Peste 15 003 de oameni, grupaţi in 600 de cercuri, pe categorii, frecventează cursuri de ridicare a calificării ; cei 470 de maiştri sunt testaţi lunar despre temele date în studiu individual ; aproape 700 de controlori tehnici de calitate urmează cursuri săptăminale şi sunt verificaţi de institutul de specialitate ; directorii, inginerii şefi şi personalul serviciilor de concepţie se întâlnesc la „Telex informaţional“, alţi peste 200 sunt înscrişi la cursurile postuniversitare. .Multiplicaţi acest tablou cu numărul întreprinderilor industriale existente astăzi in întreaga ţară in acest an şi veţi obţine o impresionantă imagine a ceea ce înseamnă noua condiţie a muncitorului în România socialistă, muncitor căruia i se oferă posibilităţi de a învăţa şi a se perfecţiona permanent, intr-un ritm şi în condiţii de neinvaginat altădată. Uzinele ţârii au devent adevărate şcoli in care se formează nu numai profesionişti de înaltă performanţă, ci şi oameni cu adevărat noi, vrednici constructori ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate. La liceul aferent grupului şcolar al uzinei se pregătesc la zi 1 200 de elevi. Cum sunt aceştia, ce şiu, ce preocupări au? De pildă, eleva Anuş Drăguţ din clasa XIII (deci cu specialitatea turnătorie) cu tema „Solidificarea aliajelor“ a obţinut locul II pe ţară, în 1983, la o sesiune de comunicări ştiinţifice (!), iar în acest an locul I pe zonă la concursul pe meserii. Sigur că nu toţi elevii sunt atît de străluciţi ca Anus, dar nici prea departe de ea nu sunt. O confirmă un Vlad Porfir care deja lucrează pe o maşină specială de danturat, un Ion Nadolu pe o maşină de frezat de mare performanţă, ambii abia absolvenţi ai grupului şcolar al uzinei, însă buni profesionişti. Iar ca aceştia sunt sute, in fiecare an. Consiliul oamenilor muncii a luat măsura ca, pentru a promova un muncitor de la categoria a IV-a în sus, acesta trebuie să prezinte comisiei de examinare şi o anumită raţionalizare, a cărei eficienţă economică să fie confirmată de şeful atelierului. Măsura se află în fază incipientă, dar de pe acum işi arată roadele. Dealtfel, nu-i singura activitate iniţiată pentru a stimula creativitatea muncitorilor din întreprindere. Sînt şi altele : „Transfer informaţional“, expoziţia „Mie, mii iei , uzinei, milioane“, apoi mesele rotunde pe diferite teme, schimburile de experienţă. In fiecare lună, din fiecare grupă sindicală, în cadrul acţiunii „Eficienţă azi, bunăstare miine“, se adună idei noi de la muncitori. Cele aprobate sunt imediat puse în lucru. Numai din acestea, in 1983, întreprinderea a realizat o eficienţă de peste 50 milioane de lei. Sigur, este important că la „23 August" toată populaţia uzinei învaţă, că s-a generalizat climatul necesar creaţiei tehnice de virf, emulaţiei. Foarte important este insă altceva : partidul nostru a creat condiţii pentru ca întreaga noastră clasă muncitoare, întreaga populaţie a ţării să poată învăţa. România — spun statisticile — se situează printre ţările cu cel mai înalt grad de ocupare a populaţiei, iar ponderea muncitorilor calificaţi în totalul muncitorilor este de peste 85 la sută. „Moştenirea“ lăsată de vechiul regim — pentru acelaşi indicator — a fost de sub 45 la sută. Nu-i semnificativ ? Există la „23 August“, şi o „Secţie de proiectări a colectivului de ingineri şi specialişti în operaţii tehnice".' Cum a apărut ? Aflăm de la« sculerul-şef »al întreprinderii, ■, -ing*' Ovidiu Todiriţă. „Cu prilejul unei vizite în întreprinderea noastră tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a arătat, nemulţumit de faptul că prea puţini specialişti din personalul tehnicoingineresc — in 1970 aceştia erau 603, acum sunt 1 733 ! — erau preocupaţi de soluţionarea problemelor tehnologice. Cuvintele secretarului general al partidului mi-au rămas in memorie. Citez exact : „Să treacă la concepţie, să creeze maşinile de care avem nevoie, împreună cu muncitorii de înaltă calificare“. Am primit indicaţia ca pe o sarcină de partid, şi zilele trecute, cu prilejul noii sale vizite de lucru in uzină, l-am informat pe tovarăşul secretar general că am îndeplinit-o. Cum ? Ne-am consultat la comitetul de partid, in consiliul oamenilor muncii şi am hotărît : îi punem la treabă pe inginerii tineri, îi Stringem intr-un singur loc pe cei cu maximă calificare si rezolvăm problema. Sînt mulţi dornici de afirmare. Bine, dar cum facem selecţia? Am întocmit un test cu trei întrebări: 1. Ca gindeati despre uzină pe cind eraţi in facultate ? 2. Vă place ceea ce faceţi acum, aici ? 3. In care sector al întreprinderii aţi dori să lucraţi ? Am invitat 50 de ingineri stagiari la club şi i-am rugat să ne răspundă. Pe baza celor scrise de ei am selecţionat opt. A fost nucleul. — Cum i-aţi ales ? — Din cele 53 de chestionare le-am dus de-o parte pe cele care la întrebarea a doua il subliniaserâ pe NU. Deci, aveam de-a face cu oameni care se frămintau ca si noi in dorinţa de a găsi pentru fiecare locul potrivit. Erau muli, vreo treizeci. Le-am notat numele. Apoi am verificat in foile matricole media cu care absolviseră facultatea. I-am considerat „admişi“ doar pe cei care aveau peste 9,33. Şi-aşa au rămas optecum sunt mai mulţi. Am ales şi 159 de muncitori cu inaltă calificare şi i-am pus să lucreze împreună in atelierele şi halele uzinei. Am început să sectăm idei din grupele sindicale, iar colectivul creat astfel l-am pus să le materializeze . Faceţi asta, asta şi asta — dacă sinteţi in stare. — Şi au fost ? — Datorită lor, întreprinderea poate să afirme că din 1983 n-a mai importat nici o sculă. Nu-i puţin lucru. Unii insă, la început, s-au dovedit neîncrezători in uneltele făurite de ei. Cazul unuialezor a făcut vilvă. Susţinea că unealta n-ar fi bună. „Puştii“ n-au zis nimic, au lustruit bine o altă sculă, au gravat pe ea „Made in...“ (au numit o ţară cu mare tradiţie industrială), au pus-o într-o cutie elegantă, făcută tot de ei, şi s-au reîntors la omul cu pricina. „Asta e bună ?“ — l-au întrebat după ce a incercat-o. „Da, asta da !“ Află atunci, stimabile, că noi am făcut-o... Discut cu unul dintre „puştii“ inginerului Ovidiu Todiriţă. Are 32 de ani, este membru de partid încă de pe băncile facultăţii, e căsătorit, are un copil, nouă cereri de brevete de invenţii (din care cinci sunt deja brevetate), 14 inovaţii (din care 12 sunt certificate), este suplu ca un balerin şi se numeşte Stejerel Roşu. — Dacă scrieţi despre mine, vă rog neapărat să-i numiţi şi pe colegii mei Emil Toma, Marian Beciu, Emil Medvedschi... — Am notat. La ce lucraţi acum ? *— La un aparat de tăiat metalul cu... apă. De fapt, aşa ceva există, dar numai pentru materiale textile. Eu voi tăia cu el fierul... Coincidență cumva ! In 1946, muncitorul Florian Vasile de la uzinele Malaxa a inventat un aparat de tăiat fierul înlocuind carbidul cu benzina. După 40 de ani, inginerul Stejerel Roșu de la întreprinderea „23 August“ lucrează tot la un aparat de tăiat fierul, dar cu... apă. Fiecare generaţie işi are posibilităţile ei, inventatorii ei. Practic, nu există an din cele patru decenii de viaţă nouă, de muncă liberă şi creatoare care să se fi situat in afara acestui proces amplu. Şi nu numai la „23 August“, ci in toate uzinele ţării. * Directorul tehnic al întreprinderii „23 August“ a crescut profesional tot în uzină. Se numeşte Petre Ion, are 44 de ani, pe vremea cind era strungar- l-a avut ca ...profesor“ pe Eroul Muncii Socialiste Vasile Iscru, a absolvit Politehnica bucureşteană cu zece, iar acum răspunde de compartimentul producţie. L-am rugat să ne spună cite inovaţii, invenţii şi raţionalizări s-au propus în ultimii cinci ani in uzină. Zîmbeşte şi zice : — Cred că am putea afla, dar ar fi o pierdere de timp inutilă întocmirea unei astfel de statistici. Important mi se pare faptul că am creat o bază de masă şi condiţiile necesare pentru ca toţi, indiferent de funcţia pe care o deţin, să poată contribui la introducerea noului. Pot să vă spun că in trimestrul I 1984 au fost acceptate la noi 79 de inovaţii şi două invenţii pentru care au lucrat... 173 de oameni. Majoritatea sunt de interes naţional, ar putea fi generalizate la scara întregii economii. Joi, 23 aprilie 1934, cu prilejul noii vizite de lucru in uzină, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a apreciat preocuparea constantă a colectivului nostru muncitoresc in direcţia înnoirii producţiei, ridicării calităţii şi competitivităţii acesteia. Noi, aici, la „23 August“, stăm permanent cu faţa spre viitor. O nouă coincidenţă ? Cuvintele inginerului-director nu sunt altceva decit titlul sub care „Scînteia“ din 1945 a publicat reportajul primului Mai liber al muncitorilor din Capitală. In coloanele aceleizile au păşit şi muncitorii din actuala „23 August“. Poate că printre cei care au defilat atunci s-a aflat şi muncitorul inventator Florian Vasile. A fost primul care , în uzina de la porţile de Răsărit ale Capitalei, cu faţa spre viitor , a dat frîu liber fanteziei sale tehnice şi a inventat un aparat menit să uşureze munca tovarăşilor săi. Au trecut de atunci aproape patru decenii. Generaţii după generaţii s-au străduit să păstreze sus şi să transmită nestinsă flacăra vie a patriotismului, a spiritului creator muncitoresc, revoluţionar. Şi nu numai muncitorii de la „23 August", ci din toată ţara. Astăzi este 1 Mai. Il sărbătorim la fel : cu faţa spre viitorul comunist al României. Mircea BUIVEA în fruntea bătăliei pentru nou, pentru înflorirea ţării OAMENI ŞI FAPTE DINTR-O UZINĂ CU NUME DE SIMBOL: „23 AUGUST Doi ani şi doua cifre : 1938 — anul de virf al dezvoltării României antebelice — 1 milion muncitori. 1981 — anul 40 al libertăţii patriei — 7,6 milioane muncitori. Cifrele reprezintă efectivele clasei muncitoare. Intre ele, o epocă scurtă — din punct de vedere istoric , eroică — prin dăruire şi abnegaţie revoluţionară , demnă — prin vigoarea şi amploarea efortului propriu, prin înfăptuirea industrializării socialiste, prin puternica dezvoltare a economiei naţionale , bogată in mari izbinzi şi împliniri creatoare sub stindardul partidului. „Partidul nostru — spunea tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — a pornit de la dezvoltarea unei clase muncitoare din clasă asuprită, lipsită de mijloace de producţie, in clasă conducătoare a societăţii, stăpină pe mijloacele de producţie, producătoare şi beneficiară, împreună cu întregul popor, a tot ce se realizează in România, a întregii bogăţii naţionale". Astăzi, în 1984, producţia industrială a României este de 53 de ori mai mare decit în 1938. O cifră impresionantă, care sintetizează in cel mai mare grad capacitatea creatoare a clasei noastre muncitoare, pusă în valoare în anii construcţiei socialiste, îndeosebi în epoca deschisă de Congresul al IX-lea al partidului. Chipul înfloritor de astăzi al ţârii, forţa ei economică în necontenită creştere, repartizarea judicioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul patriei, crearea de noi ramuri, edificarea uriaşelor platforme industriale, a mii şi mii de unităţi productive, toate acestea vorbesc elocvent despre capacitatea şi hărnicia, despre spiritul creator şi eforturile eroice ale clasei noastre muncitoare. Astăzi, de Ziua Muncii, dintre sutele şi miile de colective muncitoreşti care raportează un rodnic bilanţ de realizări ca urmare a eforturilor depuse în bătălia pentru nou, pentru o nouă calitate a muncii, vă prezentăm puternica citadelă bucureşteană a industriei constructoare de maşini — întreprinderea „23 August“. „Acţionînd în sectorul cel mai avansat al economiei, ea fiind proprietara mijloacelor de muncă celor mai avansate - bazate pe tehnica modernă, pe cuceririle revoluţiei tehnicoştiinţifice - şi, în acelaşi timp, principala producătoare de bunuri materiale, clasa noastră muncitoare reprezintă astăzi cea mai importantă forţă a progresului material şi social“ NICOLAE CEAUŞESCU întreprinderea „23 August" din Bucureşti este una dintre citadelele muncitoreşti care raportează un rodnic bilanţ de realizări in bătălia pentru nou, pentru o nouă calitate a muncii. De la stingă la dreapta : inginerul Stejerel Roşu, muncitorul Vasile Voinea, Eroul Muncii Socialiste Gheorghe Buruc şi inginerul Ovidiu Todiriţă . Foto : EUGEN DICHISEANU