Scînteia, noiembrie 1986 (Anul 55, nr. 13746-13772)
1986-11-01 / nr. 13746
PAGINA 2 SCINT El A —simbäta 1 noiembrie 1986 |___________________________________________________________________ _____________________________ | ■■ Moldova... Ţară românească scrisă in hronicul neamului cu litere de aur şi glorie. Munţii şi văile Moldovei păstrează şi astăzi, nestinsă, amintirea lui Bogdan, a lui Ştefan cel Mare, amintirea plăieşilor care şi-au apărat cu vitejie moşia străbună, a ziditorilor de ţară şi de vreme. Dar cei mulţi, pină in timpurile noastre, ţinutul acesta a însemnat şi sărăcie, tîrguri rămase in urmă, stagnare. Scria Sadoveanu : „Aici nu se poate intimpla nimic... Nimic. Oamenii îşi primesc destinul cu fruntea plecată ; ochii au o răceală de mlaştină, in care putrezesc trandafirii toamnelor“. Şi cum să fi fost altfel, cind aşa erau, la vremea aceea, mai toate tirgurile acestei părţi de ţară ? Apoi, peste tirguşoarele amorţite ale Moldovei — ca şi cum n-ar fi fost de ajuns sărăcia, monotonia şi lipsurile in care se zbăteau cei mai mulţi — s-a abătut cea mai cumplită şi mai zguduitoare dramă. Destinul a făcut ca peste Moldova să treacă, mai necruţător decit oriunde, tăvălugul războiului. Răsfoim cu inima strînsă paginile de reportaj scrise de Geo Bogza, in 1945 — „Pe urmele războiului in Moldova" . Gloria de a fi fost bombardate şi nimicite n-a putut scoate sărmanele tirguri moldovene din condiţia lor din totdeauna : neimportanţa, puţinătatea, sărăcia şi umilinţa. Drama pulverizării a sute de căminuri, distrugerea unei întregi aşezări omeneşti se înfăţişează ochilor sub forma unui biet morman de cărămizi, de cele mai multe ori de pămint nears. Tot tîrgul se rezumă la citeva grămăjoare cenuşii, făcîndu-te să crezi că o mină de oameni cu citeva roabe n-ar avea ce alege din ele în jumătate de zi“. Cele două drame, cea „lentă şi mizeră a provinciei“ şi „aceea năpraznică şi apocaliptică a războiului“, au avut ca teatru larg de desfăşurare această parte de ţară atit de greu încercată. Abia in anii socialismului Moldova şi-a şters lacrimile de pe obraz şi şi-a privit cu seninătate chipul în oglinda vremii. De uitat n-a uitat nimic. Cu atit mai mult ne răscolesc aceste pagini înscrise cu singe şi cu foc in memoria Moldovei, ca şi a întregii ţări, in aceste zile cind destinul de pace al României se reafirmă printr-un demers istoric — reducerea cu 5 la sută a armamentelor, efectivelor şi cheltuielilor militare — cu voinţa fermă, unanimă, ca asemenea drame să nu se mai repete. Astăzi, cind Moldova zilelor noastre, înflorită ca niciodată în anii „Epocii Nicolae Ceauşescu“, trăieşte ritmul întregii ţări, doar filele îngălbenite de vreme mai evocă locuri „unde nu s-a întimplat nimic". Ca mărturie a roadelor politicii partidului nostru de dezvoltare armonioasă a tuturor zonelor patriei sunt şi două dintre localităţile situate in această zonă geografică — Roman şi Paşcani. roman . Lîngă Stejarul Unirii, mîndrele ctitorii ale prezentului Pentru că oraşul vine din istorie — a fost atestat document, iar acum aproape şase secole ca o cetate puternică, moştenire de la Muşatiniii „întemeietori de ţară“ •— numele noilor cartiere şi ale străzilor au rezonanţă istorică, lucru firesc în spaţiul acesta, unde fiecare palmă de pămînt musteşte de istorie, în spaţiul acesta în care au trăit, au simţit şi şi-au ridicat glasul şi pana, susţinind şi argumentind originea, unitatea şi continuitatea neamului nostru românesc, cronicarii. Lăsăm în urmă centrul oraşului, blocurile noi, concurînd în înălţime „tumul de veghe“ de odinioară, cu linii elegante, inspirate — ca şi marile ctitorii medievale ce fac faima acestor meleaguri — din arhitectura populară, şi pătrundem într-un cartier unde monumentele prezentului, noile construcţii, gravitează în jurul unui monument însufleţit : Stejarul Unirii, plantat de unionişti la 24 ianuarie 1859, cind îşi vedeau, cum spune poetul, „visul cu ochii“ ! Unirea Moldovei cu Muntenia, primul pas spre întregirea ţării. Stejarul a crescut viguros, ocrotit şi venerat ca un simbol al dragostei de ţară şi la fel ca stejarul a crescut şi oraşul, de la an la an mai bogat şi mai puternic. — Anii socialismului, şi îndeosebi perioada inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului, au Însemnat, pentru municipiul Roman, cei mai frumoşi ani, anii trezirii la viată. Această trezire la viată, această desprindere din lîncezeala de tîrgusor provincial o datorăm puternicului avînt industrial. Industria este cea care a generat schimbarea destinului locuitorilor săi. Cine caută la Roman oraşul de acum două decenii nu-l mai regăseşte. Află un oraş cu totul nou, cu o viaţă economică, socială şi culturală bogată, un oraş in care zilnic se petrece un eveniment de producţie sau de cultură, un oraş cu chipul tînăr şi cu oameni vrednici.. Spunînd aceste lucruri, primarul municipiului, tovarăşul Marin Apetrei, ne înfăţişează fotografii vechi, reînviind în faţa ochilor „locul unde nu s-a întimplat nimic“ — imagini de tîrguşor cu căsuţe dărăpănate şi prăvălioare umile, între care, după cum reiese din enumerarea „impunătoarelor clădiri“ conservate pină azi, numărat pe degete construcţiile mai acătării. Acum, acestea din urmă, consolidate şi ocrotite precum „Stejarul Unirii“, se răsfaţă intre bijuterii arhitectonice pe care privirea nu se mai satură să le cuprindă. — Am construit mult — continuă primarul. E şi firesc. Au apărut uzine şi fabrici noi, Romanul devenind unul dintre puternicele centre muncitoreşti din această parte de ţară. Pentru muncitorii Romanului s-au construit peste 16 000 de apartamente, numeroase edificii socialculturale, importante spaţii comerciale şi de prestări servicii. Şi cum să nu se fi construit, cind industria, făcîndu-şi loc cu putere, a dat dinamism întregii vieţi a oraşului şi a atras după sine toate schimbările ce au urmat ? Aici, unde altădată exista doar o fabrică de zahăr, aparţinînd capitalului străin, şi un atelier „Industrial“, transformat ulterior în arsenal al armatei, avem astăzi 16 întreprinderi reprezentative ale economiei naţionale, care realizează o producţie industrială de peste 11 miliarde lei anual, adică de 6 ori mai mult decât în anul Congresului al IX-lea al partidului. La nivelul acestui an, întreaga producţie a anului 1933 se realizează în două luni de zile, iar cea a anului 1938 — în numai 3 zile, însoţiţi de tovarăşul Vasile Popa, activist al comitetului municipal de partid, străbatem Romanul întinerit, în care trecutul legendar aureolează un prezent de mindre ctitorii, mărturii ale unei epoci de elan constructiv. Pe locul vechii cetăţi muşatine, cetăţile prezentului, ale industriei, vorbesc de la sine despre schimbările ce şi-au făcut loc in viaţa oraşului. — Zestrea începutului, „industria“ pe care am moştenit-o, se regăseşte astăzi la alte dimensiuni — ne spune tovarăşa Mariana Blaj, secretara comitetului de partid de la Intreprinderea de industrializare a sfeclei de zahăr. Unitatea noastră, deşi cea mai veche din oraş, este şi una dintre cele mai noi. Fabrica de zahăr de altădată a făcut loc unei unităţi noi, moderne, cu o capacitate de prelucrare de 4 000 tone în 24 de ore. Vechea construcţie adăposteşte in prezent doar o secţie de producţie. Practic, dispunem de o unitate de mare capacitate, echipată modern, cu oameni bine pregătiţi, potrivit cerinţelor actuale. Dar şi celelalte întreprinderi se mîndresc cu noi si puternice capacităti, construite in ultimii ani. Intr-adevăr, „Atelierul industrial" de odinioară a lăsat locul întreprinderii mecanice, care, după ce a debutat cu unelte agricole — pluguri, sape şi grape — realizează azi strunguri carusei 1i maşini pentru prelucrarea lemnului, de un Înalt nivel tehnic, întreprinderea de ţevi — prima unitate metalurgică construită in anii socialismului în această parte a ţării — se mîndreşte cu modernele capacităţi puse în funcţiune în ultimele două decenii şi care au transformat-o în principala producătoare de material tubular fără sudură din ţară. Intre acestea, laminorul de 20 toni este construit din indicaţia secretarului general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, urmare a vizitei de lucru din septembrie 1980. întreprinderea constituie, de altfel, un punct de referinţă pe harta municipiului, alături de alte noi unităţi industriale, printre care întreprinderea de materiale de construcţii, întreprinderea de fire şi fibre poliamidice, secţia de confecţii, întreprinderea de nutreţuri combinate. întreprinderea de tricotaje „Smirodava“. Fabrica de lapte praf. O largă gamă industrială, făcînd loc unui larg evantai profesional : laminorişti, chimişti, strungari, lăcătuşi, mecanici, constructori ş.a. Ar mai trebui să adăugăm că toate noile unităţi ale industriei romaşcane au avut, încă de la înfiinţare, importante sarcini de export, consolidindu-şi de la an la an prestigiul, astfel că, In prezent, mai bine de un sfert din producţia-marfă este solicitată în peste 40 de ţări ale lumii. Creşterea puternică a industriei a fost posibilă ca urmare a marelui volum de investiţii ce i-a fost alocat municipiului in ultimii 21 de ani — peste 12 miliarde lei, miliarde ce se regăsesc, ridicate la putere, in noile şi puternicele citadele industriale ale Romanului întinerit. O dată cu alocarea fondurilor destinate dezvoltării economice, importante fonduri de investiţii au fost îndreptate spre realizarea acelor obiective social-culturale şi edilitar-gospodăreşti, care au transformat radical vechiul tîrg de pe malul Moldovei intr-un oraş modern, crescind, de la an la an, gradul de urbanizare şi nivelul de trai material şi spiritual al locuitorilor. Ei muncesc în cele 16 întreprinderi, învaţă in cele 6 licee de specialitate sau, cei mai mici, într-una din cele zece şcoli generale sau in cele 19 grădiniţe din municipiu. Practic, fiecare al patrulea cetăţean al oraşului estecuprins intr-o formă de învăţămînt, peste 900 de cadre didactice ocupindu-se de „schimbul de mîine“. Stăm de vorbă, despre Romanul de azi şi de mîine, ca si despre schimbul de mîine, cu comunistul Vasile Enea, maistru la întreprinderea mecanică, unde lucrează alături de fiul său Valentin, in virsta de 18 ani, şi de fiica sa Violeta — 22 de ani. Vasile Enea este unul dintre cei sub ochii căruia a crescut oraşul. — Totul s-a înnoit, pretutindeni au apărut construcţii noi, pentru oameni noi. După cum vedeţi, mi-am şi asigurat, aici, la fabrică, schimbul , băiatul lucrează la turnătorie, fata este lăcătuş, deci nu las două miini, ci două perechi de miini care să muncească pentru viitorul Romanului. S-a construit mult, dar tot mai avem multe de făcut şi cred că aşa gindesc toţi locuitorii municipiului nostru. Maistrul Enea ne mai povesteşte cum, pentru calităţile sale profesionale, a fost rugat cândva (de reprezentanţi ai unei întreprinderi cu care uzina avea relaţii de cooperare) să meargă la Braşov. „E un oraş aşezat — mi s-a spus — unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării, copiii au acolo alte perspective...“. „Şi ce, de aici nu au? — se burzuluise bătrinul. Datoria noastră este să rămînem aici şi să ridicăm Romanul la nivelul altora, nu să dăm fuga unde ni se pare că e totul aşezat“. Dacă vom compara Romanul cu el însuşi, cel de acum cîţiva ani, vom constata că nici nu este foarte greu, cu un asemenea ritm de dezvoltare, să ajungă din urmă şi să se compare cu oraşele „aşezate“. Iar acest ritm propriu auitor localităţi ale patriei noastre pină nu de mult lăsate in uitare — este reverberat de miile de Inimi ale celor ce, prin munca lor de zi cu zi, contribuie la creşterea sa. Lăsând urmaşilor un oraş cum nici nu puteau visa odinioară, creîndu-le posibilitatea să Împlinească in continuare mai mult, mai bine, mai frumos. Ca intr-un arc istoric in care vibrează sentimentul dragostei de tară. „ Investiţii de peste 12 miliarde lei - la baza impetuoasei dezvoltări economico-sociale din anii „Epocii Nicolae Ceauşescu“ • Astăzi se realizează la Roman o producţie industrială de 6 ori mai mare decît în anul Congresului al IX-lea al partidului • întreaga producţie din 1965 se înfăptuieşte acum în numai două luni • Produse de calitate, cunoscute în 40 de ţări ale lumii • Cele 16000 de apartamente construite în ultimele două decenii au schimbat structural înfăţişarea tîrgului de odinioară Roman, oraş multisecular ce oferă astăzi o imagine grăitoare a civilizaţiei socialiste paşcani . Un oraş-manifest pentru pace Este o bucurie a ochiului să urci treptele spre inima oraşului, admirind armonia contururilor geografice îmbinate cu cele arhitectonice. La Paşcani, totul este nou. Fiindcă distrugerile războiului, cumplite de-a lungul şi de-a latul Moldovei, au căpătat aici dimensiuni de un mare tragism. Scria reporterul : „In Moldova se găseşte oraşul care stă în fruntea tuturor, ca proporţii ale distrugerii : Paşcani. E ras de pe faţa pămîntului“. Un oraş redus la un morman de cenuşă, cu populaţia împuţinată de război, de tifos, de foamete, a găsit forţa, la chemarea partidului comunist, de a porni de la capăt. Supravieţuitorii şi-au durat mai întîi... bordeie. Tot era mai mult decît nimic. Apoi, in anii reconstrucţiei, oraşul s-a vindecat, încet-încet, de urmele războiului, renăscînd din propria cenuşă. Au fost ani de eforturi crîncene — efortul de a alunga din suflet şi din amintire spectrul războiului. Prin însuşi destinul său, Paşcaniul este un manifest pentru pace. — Tot ce vedeţi în jur — ne spune primarul, tovarăşul Nicolae Răţoi — poartă pecetea acestui timp. Oraşul s-a dezvoltat Îndeosebi în anii ce au urmat Congresului al IX-lea al partidului, ani în care, din orăşel cunoscut doar ca un centru feroviar — celebru prin solidarizarea, în 1907, a ceferiştilor cu ţăranii răsculaţi — Paşcaniul a devenit un puternic centru industrial. Cea mai veche, dar reconstruită din temelii, şi cea mai cunoscută este întreprinderea mecanică de material rulant, fostă „atelierele C.F.R.“. Dar notaţi că mai există aici o întreprindere de perdele şi tricotaje recent distinsă cu înaltul titlu de „Erou al Muncii Socialiste“, că „Integrata“ noastră de ţesături din in este binecunoscută în ţară şi în lume prin produsele sale, că avem, de asemenea, o tînără întreprindere de scule şi accesorii speciale, precum şi o întreprindere de industrializare a sfeclei de zahăr, de mare capacitate. După cum vedeţi — industrie nouă, oraş nou. S-au construit, în ultimele două decenii, peste 10 000 de apartamente, precum şi numeroase alte edificii edilitare — rod al numeroaselor vizite de lucru efectuate aici de secretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Fiu al Paşcaniului, Mihail Sadoveanu ne-a lăsat un portret al tîrguşorului de demult : „Hanul era han, ca pentru vremea aceea, ca o cetate. Dar dughenele erau ca vai de lume . Trei dughene — Trei lulele...“. Şi, mai departe : „Gardurile cădeau, fără proptele şi vechilii şi vătafii trăiau ca nişte hotomani, de capul lor, fără milă, fără grijă...“. Reţinem că pe locul oropsitului tîrg de odinioară trăiesc astăzi 40 000 de locuitori, cu o medie de vîrstă ce abia trece de 20 de ani. — Peste 60 la sută din populaţia oraşului o reprezintă copiii şi tineretul — ne spune tovarăşa Petronela Tutu, secretar cu probleme sociale al comitetului orăşenesc de partid. Poate de aceea Paşcaniul a căpătat o adevărată vocaţie pentru nou. Tot ce visăm şi tot ce construim se dovedeşte pe măsura entuziasmului. A entuziasmului şi a hărniciei, am putea completa. Iată, de pildă, la Întreprinderea de perdele şi tricotaje, unitate care, în mai puţin de 13 ani de la intrarea in producţie, şi-a dublat capacitatea pe spaţiile existente, tinărul colectiv oferă, anual, 2 500—3 000 de modele. — Prin chiar specificul intreprinderii noastre — precizează tovarăşa Reta Sandu, ingineraşefă a întreprinderii , producţia se înnoieşte de două ori pe an. Se impun mereu alte modele, alte tonuri, precum şi alte tipuri şi sortimente de produse din tricot, cu destinaţii tehnice : tapiţerii auto, imitaţii de piele şi marochinărie etc. De reţinut că utilizăm numai materie primă indigenă — fire sintetice de la combinatele din ţară. Iar peste 80 la sută din totalul producţiei noastre este solicitat la export. In spatele acestor realizări, prezentate firesc, ca nişte lucruri obişnuite, stă, de fapt, un efort continuu, susţinut, de căutări, de creaţie, de ingeniozitate. — Deşi la Paşcani nu exista tradiţie în domeniul industriei textile — remarca primarul — rezultatele întreprinderii nu surprind, fiindcă, este ştiut, aici şi-au găsit aplicarea, pe o nouă treaptă, îndeletniciri tradiţionale ale femeii, în care se convertesc deopotrivă fantezia, priceperea, hărnicia şi gustul pentru frumos. Dar şi intr-o unitate industrială de tradiţie, cum este cea de material rulant, nimic nu mai este ca pe vremuri : nici întreprinderea ca atare, nici producţia, nici tehnologiile. Şi nici oamenii, bineînţeles. Se lucrează acum cu maşini moderne, cu comandă numerică. Dintr-o fostă întreprindere de reparaţii, întreprinderea a devenit o unitate producătoare de material rulant pentru economia naţională. A rămas, neştirbită, tradiţia muncitorească a lucrului bine făcut. Şi e dusă mai departe. La I.M.M.R. Paşcani, cunoscută citadelă muncitorească (întreprinderea a luat fiinţă in 1869), ne sunt din nou evocate, cu dragoste şi recunoştinţă, vizitele de lucru ale secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. — Cu prilejul primei vizite în întreprinderea noastră, în 1973, aici încă se mai lucra cu unelte simple, executam doar reparaţii de material rulant — îşi aminteşte Vasile Ursulică, secretarul comitetului de partid din secţia de prelucrări mecanice. Ni s-a cerut să cutezăm, să trecem la modernizări pe scară largă. Patru ani mai tîrziu, cu prilejul unei noi vizite, uzina noastră era de nerecunoscut. Urmind indicaţiile secretarului general al partidului, am reuşit, într-un timp relativ scurt, dar cu eforturi nu uşoare, să facem dintr-o veche uzină o unitate modernă, la nivelul cerinţelor timpului nostru. Cu un colectiv muncitoresc călit, harnic şi devotat uzinei (ştafeta meseriei se predă din tată-n fiu, fireşte pe alte trepte, la nivelul altor exigenţe), nu e de mirare că I.M.M.R. Paşcani se înscrie, lună de lună, printre unităţile de frunte, din din acelaşi timp viaţă unor iniţiative notabile privind economia de metal, prelungirea duratei de viaţă a materialului rulant, ridicarea continuă a calităţii producţiei. Bătrîna şi totuşi mereu tînără întreprindere, potrivindu-şi paşii în cadenţa modernizării, a progresului tehnic, constituie mindria Paşcaniului. O realitate definitorie pentru spiritul de angajare şi creaţie al acestei aşezări cu un destin atit de aparte, oraş greu încercat de război, oraş-manifest al păcii, puternic înflorit în anii ce au urmat Congresului al IX-lea al partidului. Anica FLORESCU Foto : S. CRISTIAN • Faţă de 1965, producţia industrială a Paşcaniului a crescut de aproape 14 ori. în această perioadă, economia oraşului a beneficiat de importante fonduri de investiţii: circa 5 miliarde lei • De la o singură unitate industrială, de reparaţii, la o constelaţie de întreprinderi industriale dotate la un înalt nivel tehnic • O modernă întreprindere mecanică de material rulant pe locul vechilor ateliere ale ceferiştilor • 10000 de apartamente şi numeroase dotări social-culturale înălţate în ultimele două decenii • Populaţie tînără, activă, cu o medie de vîrstă în jur de 20 de ani, într-o aşezare reîntinerită Oamenii care-şi amintesc de Paşcaniul distrus de râiboi privesc cu admiraţie oraşul renăscut din temelii