Scînteia, iulie 1987 (Anul 56, nr. 13952-13978)

1987-07-01 / nr. 13952

PAGINA 4 Pentru afirmarea ideologiei revolutionare in confruntarea contemporana de idei •_____________ , ■ _ . ....­­ ^ ____­Reactivarea unor concepţii iraţionaliste în societatea capitalistă contemporană (1) Pe fondul extinderii fenomenelor de criză în structurile economico-sociale ale lumii capita­liste şi al intensificării confruntărilor ideologice în interiorul acestei societăţi, poate fi constatată în ultimele decenii o reactivare a concepţiilor iraţionaliste în gîndirea socială, concepţii care au pregătit terenul afirmării în viaţa politică a unor poziţii reacţionare, de dreapta. Tendinţele reînnoite de a cultiva iraţionalul in gindirea contemporană se exprimă în tezele indetermi­­niste din filozofia istoriei şi a ştiinţei, in gustul pentru biologism şi organicism în teoria socială — prezent azi in diverse orientări precum „noua dreaptă" şi soeiobiologia­­ în încercările de fundamentare a unor viziuni fideiste despre lume, îmbinate cu punerea in cauză a ştiinţei, cu răspindirea unor concepţii pesimiste, apo­caliptice despre viitorul omenirii, precum şi­­ nu mai puţin semnificativ — în promovarea unui anticomunism fanatic şi violent, activat astăzi nu numai în direcţia denigrării realităţilor so­cialismului, ci şi în lupta împotriva forţelor progresiste şi democratice din ţările capitaliste. Referindu-se la aceste manifestări, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia faptul că nu tre­buie să se uite nici un moment învăţămintele istoriei, care ne arată că atacurile împotriva socialismului şi comunismului au constituit in­­totdeauna o parte a politicii de lichi­dare a cuceririlor democratice, a drepturilor popoarelor. „Astăzi, in lumea capitalistă, arăta secretarul general al partidului, sunt din nou scoase la lumina zilei, sub o formă modificată, vechile teorii infrnite şi compromise la timpul lor, cu scopul de a crea confuzii in rindul diferitelor pături sociale, de a ascunde racilele orinduirii burgheze şi a dezorienta pe cei care caută un drum nou in evoluţia societăţii". Afirmat, aşa cum este cunoscut, la sfîrşitul secolului trecut ca o modalitate de respingere a filozofiei raţionaliste a luminilor şi a dialecti­cii raţionaliste hegeliene şi apoi a celei marxiste, ca o formă de respingere a explica­ţiilor ştiinţifice şi deterministe asupra lumii, iraţionalismul filozofic modern s-a afirmat In perioada care a urmat ca o trăsătură distinc­tivă a multora dintre concepţiile filozofice burgheze. In epoca interbelică, iraţionalismul avea să constituie, după cum este cunoscut, suportul ideologic al orientărilor fasciste, al concepţiilor rasiste şi al celor revanşarde ale cercurilor celor mai reacţionare ale burgheziei. Aceleaşi tendinţe iraţionaliste din gîndirea socială au pregătit în ultimele decenii terenul afirmării în gîndirea burgheză contemporană a unor noi poziţii reacţionare, conservatoare şi neoconservatoare. Realitatea istorică a lumii contemporane, conţinutul confruntărilor ideologice din lumea de azi atestă, pe de altă parte, influenţa tot mai puternică în planul transformărilor din viaţa socială şi din gîndirea epocii a forţelor progresului şi democraţiei, a concepţiei revolu­ţionare despre lume. „Ideile socialismului, ale independenţei şi progresului, sublinia în acest sens tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se afirmă cu tot mai multă putere, in ciuda greutăţilor, a încercărilor forţelor retrograde de a ţine in loc mersul istoriei." Pornind de la aceste trăsături ale confruntării contemporane de idei, de la forţa şi viabilitatea concepţiei revoluţionare, ale cărei adevăruri generale sunt confirmate pe deplin de descope­ririle ştiinţei contemporane şi, in genere, de progresul cunoaşterii vieţii sociale, se eviden­ţiază azi tot mai puternic faptul că teoria revoluţionară dispune de puternice argumente pentru a combate convingător noile concepţii iraţionaliste, pentru a ridica la un nivel tot mai înalt activitatea ideologică proprie şi a asigura astfel afirmarea plenară în gindirea contem­porană a concepţiilor înaintate, revoluţionare despre lume. In spiritul acestor cerinţe ale desfăşurării unei ample activităţi de clarificare politico­­ideologică, de combatere argumentată, în cu­noştinţă de cauză, a poziţiilor ideologiei burgheze, redacţia noastră a organizat o dezba­tere a problematicii teoretice şi ideologice le­gate de recrudescenţa iraţionalismului in teoria socială. Au participat prof. univ. dr. Ion FLOREA de la Academia de partid pentru invăţămint social-politic, prof. univ. dr. Alexandru BOBOC şi prof. univ. dr. Gh. Al. CAZAN de­­la Uni­versitatea din Bucureşti. IMPLICAŢIILE SOCIALE ALE RESPINGERII VALORILOR CUNOAŞTERII ION FLOREA : Recrudescenţa diverselor forme ale iraţionalismului In gindirea şi în viaţa societăţii capitaliste contemporane constituie —­in planul ideilor şi al mentalităţi­lor — o reflectare a crizei acestei societăţi. Ea este expresia unei crize de raţionalitate a societăţii burgheze, a ascuţirii contradicţiilor ei antago­niste, a crizei valorilor şi idealurilor, a pierderii încrederii în progres şi în ştiinţă, fundamentată anterior pe filozofia şi ideologia raţional­istă din perioada de ascensiune a burgheziei. Iraţionalismul pune sub semnul în­trebării valorile cunoaşterii şi acţiu­­­nii raţionale, ale explicaţiei ştiinţi­fice, deterministe, justifică arbitra­­riul, dominaţia, inegalitatea. El ape­lează în plină epocă a revoluţiei teh­­nico-ştiinţifice şi» modalităţi de cu­noaştere extraraţionale, la Intuiţie şi credinţă, justificând fideismul şi diversele forme de misticism. Unii reprezentanţi ai „teoriei cri­tice a societăţii“, precum Herbert Marcuse, inlăturind masca pretinsei raţionalităţi a societăţii capitaliste ^contemporane, au devii uit iraționali- • itatea ei, definită, intre altele, prin- • ftr-o „productivitate represivă“, prin- | tr-un progres căruia i se asociază­­ întărirea dominației, frinarea dezvol­­-­­tării libere a indivizilor. Capitalii- ' [ mul, considera Marcuse, lărgeşte ca­­­­drele alienării morale ale manipu­­­­lării conştiinţei, distruge natura prin­­ epuizarea resurselor ei şi Prin polua­­rea mediului ambiant, determină fo­losirea cuceririlor tehnico-ştiinţifice împotriva aspiraţiilor fireşti ale oa­menilor, este o societate care Îşi men­ţine pacea internă „numai datorită veşnicei ameninţări cu războiul“. „Paradoxurile amintite — scria Marcuse — exprimă iraţionalitatea istorică a societăţii capitaliste de astăzi“. O serie de concepţii filozofice apă­rute in ultimul timp, precum „noua filozofie“ şi „noua dreaptă“, impreg­nate de iraţionalism, sunt expresia directă a acestei crize de raţio­nalitate într-o societate lipsită de perspectiva viitorului. Iraţionalismul ,,noii filozofii“ constă, de pildă, in absolutizarea puterii dominatoare a statului, a neputinţei omului si a claselor in fata acesteia. Iraţionalis­mul ,,noii filozofii" rezidă totodată In nihilismul valoric, in respingerea oricărui proiect pozitiv, şi acest nihi­lism absorbant este îmbinat cu un anticomunism virulent, exprimat in­tr-un limbaj rudimentar, care anu­lează orice experienţă, orice perspec­tivă pentru un viitor mai bun al omului şi omenirii. Spre deosebire de „noua filozofie", care pare să respingă in genere orice valoare şi ideal, „noua dreap­tă“ apără de această dată în mod deschis poziţii antidemocratice, este o concepţie îndreptată împotriva idealului egalităţii, exprimă deschis opţiunea pentru o societate opusă valorilor democratice, pentru care au luptat generaţii de-a lungul Isto­riei. Iraţionalismul „noii drepte" se exprimă in viziunile biologiste în Interpretarea omului (pentru a legi­time inegalitatea dintre oameni). In negarea determinismului istoric şi a oricărui sens şi progres al istoriei, ca si prin propovaduirea idealului întoarcerii la structurile şi miturile Europei epocii sclavagiste, bazate pe o inegalitate si subordonare clară intre clase şi categorii sociale. „Noua dreaptă" îmbracă aceste ele­mente de iraţionalism In haina scien­tismului, a „Încrederii" in ştiinţă, in cultură şi in valori, militînd pentru ameliorarea „spre dreapta“ a struc­turilor sociale şi de putere ale so­cietăţii occidentale actuale. Cele două orientări au ca trăsă­tură comună Întoarcerea la un anti­comunism și antimarxism global ex­primate în termenii rudimentari ai perioadei „războiului rece“. De altfel, aceste caracteristici sunt proprii tu­turor orientărilor politice de dreapta, celor neoconservatoare, ca şi a ce­lor neofasciste, care fac din lupta împotriva socialismului şi comunis­mului ţelul lor principal. „Nu tre­buie să trecem cu vederea — sublinia secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — fap­tul că pe plan internaţional asistăm, in ultimul timp, la o reactivare a celor mai negre forţe ale reacţiunii şi fascismului, care, sub diferite forme, încearcă să reinvie practi­cile şi concepţiile retrograde, rasiste atit in viaţa ideologică şi politică, cit şi în activitatea socială din dife­rite ţări". GH. AL. CAZAN : A şti ce In­seamă şi ce implicaţii teoretice şi sociale are cultul iraţionalului, a-1 cerceta şi a-1 supune analizei critice, obiective reprezintă, azi, cum a subliniat In repetate rînduri secre­tarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o nece­sitate teoretică stringentă, şi aceasta cu atit mai mult cu cit iraţionalis­mul, ca oricare altă filozofie de altfel, nu se vrea doar o specie a teoriei suficientă sieşi şi Închisă In sine, ci şi o Încercare de cuceriră a conştiinţelor şi o aspiraţie du a se ALEXANDRU BOBOC : Iraţiona­lismul s-a definit istoriceşte mai intîi ca o reacţie faţă de cunoaşterea abstractă, punînd sub semnul între­bării capacitatea raţiunii umane de a avea acces la fondul realităţii şi supralicitînd rolul unor factori extra­­raţionali, afectivi ca „trăire“, „in­stinct“, „voinţă“ ş.a. Era vorba ini­ţial, către sfîrşitul veacului trecut, şi de o critică îndreptăţită a ima­ginii raţionaliste şi intelectualiste a concepţiilor despre om, cunoaştere ştiinţifică şi cultură, concepţii unila­terale prin neglijarea complexităţii fenomenului uman, a dimensiunilor afectivă şi volitivă ale omului. O ast­fel de critică s-a transformat insă repede un refuz al „raţionalităţii ştiinţifice“, al cunoaşterii conceptuale şi al valorilor umaniste pozitive ale culturii burgheze din epoca libera­lismului şi a spiritului democratic ce a însoţit ideologiile revoluţiilor burgheze şi burghezo-democrate. Obiecte de critică au devenit chiar idealul clasic al omului (bazat pe ideea de armonie şi echilibru valo­ric) şi valoarea ştiinţei. De fapt, afirmarea raţionalităţii ştiinţifice în gindirea contemporană a condus treptat la ideea mai mul­tor tipuri de raţionalitate : istorică, dialectică, tehnologică ş.a. înţele­gerea raţionalităţii in contextele ei concrete de cunoaştere sau de acţiu­ne (în ştiinţă, filozofie, istorie, în acţiunea socială etc.) a declanşat ca atare un proces de pluralizare a acesteia (prin descrierea şi analiza mai multor tipuri de raţionalitate) ca formă de ieşire din criza declan­şată de considerarea raţiunii in se­colele XVIII şi XIX ca o entitate abstractă, supraistorică. „Iraţionalismul" însuşi, ca reacţie faţă de optimismul teoretico-gno­­seologic şi ca modalitate de refuz a instituirii valorilor de tip clasic, capătă treptat forma plurală. Căci una este iraţionalismul „clasic" (sub aspectul trăirii valorice, al fondului valoric afectiv al persoanei umane) şi alta este iraţionalismul promovat de „noua filozofie“ sau de filozofia „noii drepte“, la care s-au făcut re­feriri aici, concepţii care, aşa cum este cunoscut, refuză planul teoriei impune direcţional in viaţa socială, politică, in cea cultural-spirituală şi chiar în cea economică. A-l considera o simplă intîmplare a filozofiei este o eroare, ignorarea iraţionalismului puţind avea, cum au demonstrat evenimentele perioadei interbelice, consecinţe dintre cele mai nefaste. Subliniem acestea in­­trucit sunt manifeste adesea atari poziţii de „liniştire“ a reacţiei cri­tice faţă de manifestările iraţiona­lismului In gîndirea şi in viaţa so­cială a lumii capitaliste contempo­rane, poziţii care consideră de ase­menea neofascismul, şi in general mişcările de dreapta, ca nesemnifi­cative, lipsite de importanţă, ca unele care, neavind deocamdată o largă audienţă, trebuie lăsate să se manifeste. Este vorba aici de o mentalitate păgubitoare, care lasă nedescoperite cauzele proliferării iraţionalismului, trecerile lui în po­litică, alianţele sale cu orientări poli­tice antidemocratice, antimarxiste şi , anticomuniste. Orice minimaliza­re a iraţionalismului, de fapt a iraţionalismelor contemporane, fa­vorizează proliferarea lor. Să ne gin­­­n­dim, iarăşi, la felul In care fascismul­­ a „preluat" alogismul iraţionalist făcind din el cîrja justificării atitor fg mituri ruinătoare, cum a fost cel al '&­supraomului, al elitei, al morţii, al ’S distrugerii etc., care aveau să pună k. In pericol In cele din urmă,­­valorile f* democratice In chiar1 forma lor burgheză, ca atare, cu viză directă la teoria marxistă şi la socialismul ştiinţific. Reprezentanţii „noii cliente“ (Alain de Benoist, de pildă) refuză chiar ideologiile egalitare burgheze şi de­mocraţia „clasică“ instituită c­îndva prin revoluţiile burgheze. Antiegali­­tarismul şi antidemocratismul, antico­munismul orientării amintite merg pină la negarea progresului şi sensului istoriei, chiar a proiectului uman de tip existenţialist, care se afirmase prin accente critice la adre­sa fenomenelor de înstrăinare din societatea capitalistă contemporană. GH. AL. CAZAN : Iraţionalismul s-a relevat incă de la începuturile sale ca o ontologie subiectivistă, ca o gnoseologie In general intuiţionis­­tă, iar pe planul doctrinei morale fie ca amoralism, fie ca voluntarism absolut sau, în unele cazuri (Kierke­gaard), ca apologie a păcatului, a spaimei, a deznădejdii. „Pornirea" Împotriva obiectivităţii lumii, împo­triva logicii şi a raţiunii, cultul a teo­­reticului, concomitent cu o nedisi­mulată critică a ideii egalităţii oa­menilor, a raselor, a popoarelor şi un periculos atac împotriva idealuri­lor de dreptate socială li sunt fun­ciare iraţionalismului. Exaltind viaţa luată ca instinct, voinţă de putere şi considerind lu­mea ca unităţi de voinţă aflate în luptă pentru supremaţie, variantele clasice ale Iraţionalismului au culti­vat, cum cultivă şi azi epigonismul iraţionalist, ideea dezordinii absolute in lume şi a nevoii instaurării ordi­nii prin puterea distructivă. Nu ra­ţiunea poate cunoaşte viaţa, a încer­cat să demonstreze iraţionalismul, ci intuiţia, trăirea directă, simpatia, în­ţelegerea opusă intelectului, conto­pirea in extaz a subiectului cu viaţa. Ele conduc fie la un pesimism to­tal, fie la o nemăsurată apologie a libertăţii absolute, aceasta din urmă imaginată ca posibilitate de a face orice, astfel incit pentru unii iraţio­­nalişti totul este permis, inclusiv su­primarea semenului, distrugerea „ce­lui slab“, moartea celui care nu re­zistă concurenţei. Iraţionalismul ex­primă astfel nu doar o poziţie anti­umanistă, ci şi interese strict con­servatoare, reacţionare. Iraţionalismul, scria filozoful ro­mân Mircea Florian, este falimentul ştiinţei şi al filozofiei, este triumful „existenţei“ pure şi al „spontaneită­ţii“ instinctive. Eroarea lui nu rezi­dă în acceptarea iraţionalului — a­­cesta există, este real , ci in abso­lutizarea iraţionalului, in transfor­marea lui in absolut, in principiu al lumii şi in normă a comportării u­­mane. ION FLOREA : Desigur, nu vrem să simplificăm lucrurile vorbind des­pre iraţionalismul contemporan. O serie de ginditori iraţionalişti au a­­tras atenţia asupra şi au analizat as­pectele iraţionale reale ale existen­ţei în genere, ale celei umane şi so­ciale în speţă, aşa cum au făcut-o în operele lor unii reprezentanţi ai­ fi­lozofiei vieţii, ai antropologiei exis­tenţialiste, ai filozofiei valorilor şi culturii sau ai filozofiei istoriei. Insatisfacţia în faţa unei raţiona­lităţi concepute rigid şi a unui ra­ţionalism determinist, mecanicist, absolutizator şi­, totodată, neînţelege­rea cerinţei flexibiliză­rii lor printr-o abordare dialectică a însăşi raţiunii şi cunoaşterii raţionala i-au împins pe unii ginditori ca Nietzsche şi Berg­son­ spre îmbrăţişarea unei forme sau alteia de iraţionalism, spre absolutiza­rea dimensiunii iraţionale a existen­ţei , şii incriminarea insuficientelor cunoaşterii ştiinţifice raţionale. A­­cest mod de gindire filozofic s-a ex­tins în secolul nostru in condiţii so­­cial-politice favorizante (mai ales în perioada interbelică şi postbelică) şi cunoaşte astăzi o nouă dezvoltare. Iraţionalismul fascist a constituit forma politică cea mai degradată şi reacţionară a acestui mod de gindi­re, care a călcat în picioare orice va­lori pozitive. De aceea, încercările de renaştere a ideologiei şi practicilor neofasciste in zilele noastre trebuie respinse cu toată­­energia, ele fiind în opoziţie cu interesele fundamen­tale ale omenirii, ale popoarelor cu tot ce au creat ca valoare cultura şi civilizaţia umană. ALEXANDRU BOBOC : Trebuie să precizăm că, in forme diverse, ceea ce se numeşte „iraţionalism“ nu constituie un „curent filozofic“, ci o anumită trăsătură a unor orientări de gindire care refuză valoarea teo­­retico-explicativă (ştiinţifică şi filo­zofică îndeosebi), ca si valorile socio­­morale instituite in forma unei table de valori progresiste. Tocmai de aceea, iraţionaliştii (căci nu avem de-a face cu un „iraţionalism“, ci cu „iraţionalisme") critică (şi refuză) instituirea de tip socialist a valorilor şi, pentru a contextualiza acest re­fuz, angajează sub semnul relativis­mului oricare valori ale democraţiei şi umanismului de tip clasic. Atitudinea negativă faţă de dialec­tică nu face astfel decât să continue refuzul valorilor ştiinţei şi cunoaşte­rii. Este important, de aceea, să vi­zăm, în acest context al manifestă­rilor de iraţionalism, şi unele pero­raţii despre „puţinătatea" spiritului filozofic contemporan, despre „ne­voia“ de a cultiva numai aforismul, eseul şi nu construcţia teoretico-filo­­zofică sistematică. Să nu uităm că, dintotdeauna, criticii „Raţiunii“ şi ai raţionalităţii ştiinţifice au promovat ideea marginalizării demersului teo­retic constructiv şi cea a negării ca­pacităţii creatoare a raţiunii umane. In fond, critica actuală a iraţiona­lismului, a manifestărilor antiscien­­tiste reprezintă nu numai o necesi­­tate a teoriei, ci şi a practicii nemij­locite a făuririi noului model uman, a afirmării personalităţii şi, in gene­re, a forţelor creatoare ale omului. Departe de a fi o indeletnicire de cabinet, „teoretică“, ea devine, prin forţa lucrurilor, o modalitate activă a afirmării valorilor umane, o for­mă a prezenţei şi acţiunii spiritului revoluţionar. Dezbatere realizată de Ioan STANESCU ANACRONISMUL ISTORIC AL CONCEPŢIILOR IRAŢIONALISTE teatre • Teatrul Naţional (14 7171, sala mare) : „Furtuna“ (Teatrul Tg. Mu­reş) — 18 • Filarmonica „George Enescu“ (13 68­73, sala Studio) : „Laureaţi ai concursurilor internaţionale“. Bog­dan Nicanor Florescu — pian — 17,30; (Muzeul de Artă al R.S.R.) : Recital de pian Monica Răguslcu — 18 • Opera Română (13 18 57) : Recital de canto și balet — 18 • Teatrul „C. I. Nottara" (59 31 03, sala Magheru) : Floarea de cactus — 18,30 ; (sala Studio) : Propilee și Or­hidee S­ A. — 19 • Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra* (14 75 46, sala Schitu Măgureanu) : Secretul familiei Posket — 18 ; (sala Grădina Icoanei, 11 95 44) : Diminea­ță pierdută — 18 • Teatrul Mic (14 70 81) : Paralele U­­terar-muzicale — 18,30 c­inema • Cuibul de viespi : FEROVIAR (50 51 40) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20. FLOREASCA (33 29 71) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18, 20 • Pistruiatul I—II . LIRA (31 71 71) — 9; 12; 15; 18, PACEA (71 30 85) — 9; 12; 15; 18 • Pistruiatul III : MIORIȚA (14 27 14) — 9; 11; 13; 15; 17; 19, COSMOS (27 54 95) — 9; 11; 13; 15;15; 17,30; 19,30 • Păcală ! MUNCA (21 50 97) — 15; 18 • O zi la București : COTROCENII (49 48 48) — 15; 17; 19 • Cucoana Chirița : POPULAR (33 15 17) — 15; 17; 19,15 • Casa de lingă rlu : TIMPURI N^T (15 61 10) — 9, 11; 13,15; 15,30; 17,45; 20 • Pădurea din U-Minh : BUZEȘTI (50 43 58) — 13; 15; 19 • Jan pe șlep î VIITORUL (10 67 10) — 15; 17; 19 • O farsă pentru cuscru : PRO­GRESUL (23 94 10) — 15; 17; 19 • Adio, vară verde î STUDIO (59 53 15) — 9,30; 11,30; 13,30; 17,30 • Domnişoara Aurica : STUDIO (59 53 15) — 19,30 • Jandarmul şi Jandarmeriţele : GIULEŞTI (17 55 46) — 9; 11; 13; 15,15; 17,30; 19,30, VOLGA (79 71 26) — 9; 11; 13; 15; 17, 19 • Medalion Alain Delon : PATRIA (11 88 25) — 9; 12,15; 15,45; 19,15 • Rocky I : CULTURAL (83 50 13) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18 • Omagiu romanței — Ioana Radu î CULTURAL (83 50 13) — 20,15 • Mari regizori, mari actori : SCA­LA (11 03 72) — 9; 11,30; 14,15; 17; 19,45 • Perimbaba, ziua bună — DOINA (16 35 38) — 9; 11; 13 • Program special pentru tineret : DOINA (16 35 38) — 15, 17; 19 SCINTEIA - miercuri 7 iulie 1987 Exigenţele vieţii artistice Proaspătul statut de reşedinţă de judeţ acordat municipiului Călăraşi l-a înscris rapid şi aproape pe nepregătite pe traiectoria viguroasă a noului în toate domeniile. O in­dustrie de mare gabarit, insolită pentru luncile dunărene, a început prin a răvăşi periferiile unde se înalţă un uriaş combinat siderurgic. Starea de şantier defineşte deplin timpul actual al oraşului, vizibilă in noile cartiere de locuinţe, pe străzi­le supuse unor metamorfoze lăun­trice pentru a-şi putea îndeplini menirea lor viitoare, in activitatea instituţiilor şi in viaţa cotidiană a oamenilor. Noul contemporan tinde spre geometrie urbanistică modernă, spre construcţii aerate şi spaţii v­erzi cu multiple funcţiuni, realizate de pe acum in unele părţi ale oraşului, însă pină se ajunge aici se trece prin faza răsturnării obişnuitu­lui, a unor inconveniente de or­din edilitar, care însoţesc orice schimbare spre mai bine şi mai frumos. S-au conturat aici câteva nuclee urbanistice de reală frumu­seţe, cel de pe malul Boreei fiind elocvent in acest sens. Se avansea­ză, cu dificultăţi, dar se avansează în această operă de durată care va schimba esenţial, intr-un viitor nu prea îndepărtat, chipul oraşului. Ritmul alert al schimbărilor îşi trimite ecourile şi in viaţa cultura­lă. Au apărut instituţii noi de nivel judeţean : muzeul, biblioteca, altele şi-au amplificat activităţile. Oame­nii intuiesc orizonturile noi deschise manifestărilor spirituale si se stră­duiesc sâ şi le apropie. Responsa­,­bili­ culturali, comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă dove­desc receptivitate, depăşind cgorul local pentru a se înscrie in circuitul naţional. Se caută, tradiţiile şi se intensifică eforturile de adaptare la cerinţele actuale. Se iese in lume cu mult curaj. Unul din aceste sem­ne de dată foarte recentă a îmbrăcat forma unui concurs intarjudetesm al muzicii uşoare. „Flori de mai“, in­­timpinat cu mare interes si organi­zat minuţios de forurile locale, care au folosit o experienţă ceva mai veche prilejuită de concursurile de reportaje şi fotoreportaje „Alexan­dru Sahia“, sau de concursul de mu­zică populară „Călăraşi — pământ de aur“. O serie de acţiuni de cu­prindere judeţeană, cum sunt „Luna cuiburi­ cinematografice“, „Zilele fil­mului pentru pionieri şi şcolari“, „Săptămâna culturii şi educaţiei so­cialiste“, „Zilele bibliotecii judeţe­­­ne“, activitatea permanentă a cena­clului literar „Albatros“ dau conti­nuitate manifestărilor din cadrul Festivalului naţional „Cintarea României“ şi antrenează permanent numeroşi participanţi la o viaţă cul­turală activă. Se fac eforturi pentru dezvoltarea­ bazei culturale, a înzes­trării tehnice . in ultimul timp toate aşezăm­in­tele culturale din judeţ au fost dotate cu statii de radioficare, radiocasetofoane, aparate de proiec­ţie etc. Din aceas­tă perspectivă, zestrea culturală nu satisface decit parţial nevoile reale ale municipiului. Un club al tineretului şi o casă muni­cipală de cultură sunt chemate să susţină o viaţă culturală vie, s-o îmbogăţească continuu, pe măsura necesităţilor în creştere ale oameni­lor, în jurul casei de cultură s-au grupat principalele forţe artistice ale municipiului şi spre aceasta se îndreaptă şi solicitările de Îndru­mare metodică ale celorlalte aşeză­minte culturale din judeţ. Directorul casei de cultură, Ilarie Iordache,­ are unVAM. NATIONAL „CINTAREA ROMÂNIEI" temeiurile sale să se arate mulţu­mit de felul in care decurg activită­ţile. Cu o sală de spectacole de 300 locuri, cu spaţii­­­­ împrumutate de prin alte localuri, s-a reuşit să se menţină şi să se sporească o activi­tate, cimitu­rul-artistică remarcabilă. După toate semnele, zona cea mai efervescentă si mai stabilă. In a­­celaşi timp, pare a fi viaţa muzica­lă. Probabil existenta unei tradiţii in acest domeniu a influenţat hotă­­ritor o atare evoluţie. De trei sfer­turi de veac corul „Freamătul“ a devenit un reper exemplar. Sub conducerea dirijorului Dumitru Bu­zatu­, corul prezintă un­ bogat reper­toriu de lucrări clasice şi moderne, prelucrări folclorice şi cântece revo­luţionare. Alături de acesta, corul „Camerata Danubii“, dirijat de Gheorghe Oprea, grupul vocal-in­­strumental, ansamblul de cintece şi dansuri „Balada Dunării“ au făcut o adevărată şcoală de muzică de mase. Laureate ale multor con­cursuri, aceste formaţii trăiesc si au ecou viu in inimile ascultătorilor prin vocile unor pasionaţi precum Ton Mihalache, învăţător. Neagu Zamfir, cazangiu. Licea Stere, pen­sionar. Cluperu Marcel, muncitor. Florica Dobre, educatoare, sau eleva Mirela Ciobanu, împreună cu grupul de dans tematic condus de Dumitru Savu şi­ formaţia de muzică uşoară „Mesaj", cu sprijinul grupului sa­tiric, al recitatorilor şi soliştilor vo­cali, toate aceste formaţii asigură la sediu sau în localităţile învecinate o permanentă activitate de spectacol, impunindu-se prin acurateţea şi fru­museţea interpretării. Dacă despre viaţa literară a mu­nicipiului, concentrată in jurul ce­naclului „Albatros“, a scritorilor că­­lărăşeni prezenţi în librării cu pro­priile lor cârţi s-a vorbit adesea, un loc nu mai puţin important ocupă activitatea teatrului popular ajuns la respectabila virată de aproape patru decenii şi, adesea, laureat al concursurilor naţionale. Sub condu­cerea lui Dan Mărâcinan şi cu concursul regizorului Nicolae Sim­don de la Teatrul „Ion Creangă“, reper­toriul formaţiei a cunoscut o con­tinuă diversificare concomitent cu o creştere a potenţialului interpre­ţilor. Profesorul Pşanu Nicolae, El­­sabeta Neagu, Ilarie Iordache şi alţi pasionaţi mai tineri sau mai virst­­nici au jucat piese reprezentative,­­ ca „O scrisoare pierdută“. ..A treia­­ teapă" de Marin Sorescu. ..Experi-­­­mentul“ de Ion Bâieşu, „Un tinăr­­ pentru alţii" de Mihai Constantines­­­­cu s­a., ceea ce dovedeşte nu numai­­ temeritate in alegerea repertoriului, gust sigur, ci şi o riguroasă organi­zare, muncă temeinică, vocaţie apli­cată. în acest fel, susţinerea unei stagiuni permanente, cu săli pline, arată nu nunta­ nivelul interpreta­tiv superior la care s-a ajuns, ci şi capacitatea de a acoperi nevoia de spectacol teatral a călărăşenilor, ocoliţi prea mult de formaţiile pro-­­ fesioniste din Capitală sau din­ alte­­ centre şi din vina unei săli neincâ- , pătoare şi a unei scene greu de a- i daptat la pretenţiile unei echipe profesioniste, în asemenea condiţii..­ni cu atit mai remarcabilă apare acti-m vitatea teatrului popular de aici, ca-­­ pa­cita­tea lui de a se adapta certa- n­ţelor spectacolului. . Din evantaiul de preocupări eu lipsesc acţiunile educative de răs-­­­pindire a cunoştinţelor ştiinţifice, dezbaterile pe teme de actualitate, simpozioanele şi mesele rotunde, împreună cu viaţa de spectacol, sus­ţinută preponderent cu forţele casei de cultură sau cu cele existente în unele întreprinderi, cu activităţile , specifice ale muzeului şi bibliotecii , se conturează un nucleu de perma-­­ rentă emulaţie culturală, care se j Străduieşte sâ-şi sporească dimen-­­ siunile si mai ales să atingă acele­­ repere calitative noi impuse de con- , diţia de centru­­judeţean şi de posi­bilităţile reale ale municipiului. Pe­­ măsură ce baza materială se va dez-­­ volta, e aşteptată şi dorită o conti­nuă amplificare a vieţii culturale, mai buna folosire a forţelor locale şi atragerea lor organizată in circui­tul de valori spirituale nationale. Emil VASILESCU Mihai DUMITRESCU Casa de cultura a sindicatelor din Vaslui Foto : Agerpres ATELIERELE ŞCOLARE si formarea viitorilor muncitori .­ F­aptul că Liceul industrial nr. 2 din Cugir este situat chiar in faţa uneia dintre porţile de in­trare in întreprinderea mecanică din localitate are şi o altă semnifi­caţie decit aceea a simplei vecină­tăţi. Liceul reprezintă principala sursă de asigurare şi împrospătare a forţei de muncă din marea între­prindere constructoare de maşini. Majoritatea efectivului unităţii pro­vine de pe băncile Liceului indus­trial nr. 2. Mai corect ar fi să spu­nem : din atelierele şi laboratoarele liceului. Pentru că această unitate şcolară dispune de o puternică bază ■ materială proprie : 2 ateliere de strungărie intr-o hală de 1 200 mp, 4 ateliere de lacătuşărie intr-o altă hală cu o suprafaţă construită de 400 metri pătraţi ; 4 cabinete de spe­cialitate tehnică (tehnologia prelu­crării prin aşchiere, maşini şi utilaje, desen tehnic, orientare profesională), 2 laboratoare create de curind în profilul electromecanic şi rezistenţe. „Această dotare a fost realizată cu sprijinul deosebit al întreprinderii, precizează prof. Ioan Munteanu, di­rectorul liceului. Aceasta ne permite efectuarea in cele mai bune condiţii a activităţilor didactice, apropiate, dacă nu chiar identice cu cele exis­tente in întreprindere. Şi dotarea de bază a atelierelor este identică cu cea din întreprindere, adică de la viitorul loc de muncă al elevilor. Bunăoară, pentru prelucrătorii prin aşchiere, orele de atelier se desfă­şoară după principiul -omul şi ma­şina». An de an, 96 la sută din pro­moţiile liceului trec drumul şi se an­gajează in întreprindere“. Directorul liceului ne mărturiseşte că aici se face totul pentru alegerea şi însuşirea profesiei, ţinind seama de aptitudini, dar şi de rigoarea pe care o impun programa şcolară şi exigenţele întreprinderii, unitate re­cunoscută pentru nivelul înalt al pregătirii profesionale a muncitori­lor săi. Testările de aptitudini şi prezentarea profesiei prin produse şi aplicaţii caracteristice, realizate în cabinetul de orientare şcolară (primul care a luat fiinţă in jude­ţul Alba), ocupă un loc­ important in rindul activităţilor menite să înles­nească elevilor drumul spre profesia dorită. „Orele desfăşurate in atelie­re, fără a diminua încărcătura lor metodico-didactică, oferă elevilor po­sibilitatea cunoaşterii ritmului şi e­­xigenţelor muncii din întreprindere, specifică prof. ing. Dorin Borza. Este importantă şi realizarea planului de producţie al liceului, care depăşeşte in acest an 2,6 milioane lei, dar ur­mărind acest obiectiv nu înseamnă că nu acordăm o atenţie deosebită învăţării, însuşirii deprinderilor de lucru pe maşină, autocontrolului ca­lităţii. Rotirea elevilor pe maşini re­prezintă, pentru activitatea din ate­lier, un principiu didactic pe care il respectăm“. Producţia liceului, programată pe bază de contract cu unitatea tutela­ră, constă in execuţia unor repere diverse : capace şi apărători pentru maşini-unelte, şuruburi, suporturi pentru contactoare electrice şi altele. Produse care solicită efectuarea unor lucrări şi operaţii până la categoria a II-a, aşa cum prevede programa şcolară. Unele produse au fost ast­fel alese incit să necesite operaţii multiple, la execuţia cărora să par­ticipe mai multe clase, de exemplu strungari şi frezori. „Atelierele liceului au devenit principala sursă de autodotare şco­lară, precizează prof. ing. Vasile Bărăbanţ. In atelierele de producţie au fost executate autodotările pen­tru atelierele electro. De exemplu, menghinele au fost executate după o idee originală, care face obiectul unei propuneri de invenţii. De ase­menea, in ateliere se execută şi apa­ratură pentru uz didactic , aparatul de testare a indeminării elevilor şi dispozitivul pentru controlul calită­ţii produselor. Clasele a XlI-a efec­tuează integral practica în întreprin­dere, elevii fiind repartizaţi pe sec­ţii şi maşini. Perioada respectivă constituie o etapă calitativ superi­oară in procesul Însuşirii meseriei, dar şi un prilej de integrare profe­sională, deoarece elevii lucrează e­fectiv în secţiile şi pe maşinile unde se vor reîntoarce peste cîteva lupi ca muncitori. Acesta este rodul co­laborării strinse dintre întreprindere şi liceu“. Pe lingă cei 114 absolvenţi ai şco­lii profesionale angajaţi in producţie încă din luna februarie a.c., liceul va furniza întreprinderii mecanice încă 71 absolvenţi de la cursurile de zi şi tot atîţia de la seral. Cu aceas­ta insă obligaţiile liceului nu s-au încheiat. Trecerea de la atelierul şcolar la cel al întreprinderii este urmărită îndeaproape pe parcursul anului de practicant — considerat de conducerea liceului drept clasa a XIII-a — pentru a vedea modul de integrare in muncă. Testele referi­toare la greutăţile intimpinate oferă concluzii utile pentru organizarea activităţii in atelierele şcolare. De altfel, participarea unor elevi ai li­ceului la fazele naţionale şi pe mi­nister ale concursurilor pe meserii — ultimele participări fiind la în­trecerile prelucrătorilor prin aşchie­re si ale forjorilor­ tratamentişti — certifică eficienta orelor pe care e­­levii le petrec in atelierele liceului, adevărată microuzină în care însuşi­rea meseriei şi educaţia muncito­rească se îngemănează in formarea de cadre de calitate, dar şi de oa­meni cu conştiinţă înaintată. Serio­zitatea şi competenţa muncii din ate­lierele şcolare — amfiteatre ale vii­toarei profesii — asigură procesului de instruire, de formare a unor de­prinderi corecte de muncă o desfă­şurare însufleţită de dorinţa cunoaş­terii, a învăţării, specifice vîrstei. Dacă se spun multe lucruri bune despre muncitorii de la întreprinde­rea mecanică din Cugir, să nu uităm că pentru aceasta merite deosebite revin şcolii, respectiv Liceului indus­trial nr. 2 din localitate, pe porţile căruia, cu fiecare promoţie, păşesc spre uzină contingente muncitoreşti apte să facă faţă exigenţelor sporite ale producţiei. Ştefan DINICA corespondentul „Scînteii*

Next