Scînteia, iulie 1987 (Anul 56, nr. 13952-13978)
1987-07-01 / nr. 13952
PAGINA 4 Pentru afirmarea ideologiei revolutionare in confruntarea contemporana de idei •_____________ , ■ _ . .... ^ ____Reactivarea unor concepţii iraţionaliste în societatea capitalistă contemporană (1) Pe fondul extinderii fenomenelor de criză în structurile economico-sociale ale lumii capitaliste şi al intensificării confruntărilor ideologice în interiorul acestei societăţi, poate fi constatată în ultimele decenii o reactivare a concepţiilor iraţionaliste în gîndirea socială, concepţii care au pregătit terenul afirmării în viaţa politică a unor poziţii reacţionare, de dreapta. Tendinţele reînnoite de a cultiva iraţionalul in gindirea contemporană se exprimă în tezele indeterministe din filozofia istoriei şi a ştiinţei, in gustul pentru biologism şi organicism în teoria socială — prezent azi in diverse orientări precum „noua dreaptă" şi soeiobiologia în încercările de fundamentare a unor viziuni fideiste despre lume, îmbinate cu punerea in cauză a ştiinţei, cu răspindirea unor concepţii pesimiste, apocaliptice despre viitorul omenirii, precum şi nu mai puţin semnificativ — în promovarea unui anticomunism fanatic şi violent, activat astăzi nu numai în direcţia denigrării realităţilor socialismului, ci şi în lupta împotriva forţelor progresiste şi democratice din ţările capitaliste. Referindu-se la aceste manifestări, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia faptul că nu trebuie să se uite nici un moment învăţămintele istoriei, care ne arată că atacurile împotriva socialismului şi comunismului au constituit intotdeauna o parte a politicii de lichidare a cuceririlor democratice, a drepturilor popoarelor. „Astăzi, in lumea capitalistă, arăta secretarul general al partidului, sunt din nou scoase la lumina zilei, sub o formă modificată, vechile teorii infrnite şi compromise la timpul lor, cu scopul de a crea confuzii in rindul diferitelor pături sociale, de a ascunde racilele orinduirii burgheze şi a dezorienta pe cei care caută un drum nou in evoluţia societăţii". Afirmat, aşa cum este cunoscut, la sfîrşitul secolului trecut ca o modalitate de respingere a filozofiei raţionaliste a luminilor şi a dialecticii raţionaliste hegeliene şi apoi a celei marxiste, ca o formă de respingere a explicaţiilor ştiinţifice şi deterministe asupra lumii, iraţionalismul filozofic modern s-a afirmat In perioada care a urmat ca o trăsătură distinctivă a multora dintre concepţiile filozofice burgheze. In epoca interbelică, iraţionalismul avea să constituie, după cum este cunoscut, suportul ideologic al orientărilor fasciste, al concepţiilor rasiste şi al celor revanşarde ale cercurilor celor mai reacţionare ale burgheziei. Aceleaşi tendinţe iraţionaliste din gîndirea socială au pregătit în ultimele decenii terenul afirmării în gîndirea burgheză contemporană a unor noi poziţii reacţionare, conservatoare şi neoconservatoare. Realitatea istorică a lumii contemporane, conţinutul confruntărilor ideologice din lumea de azi atestă, pe de altă parte, influenţa tot mai puternică în planul transformărilor din viaţa socială şi din gîndirea epocii a forţelor progresului şi democraţiei, a concepţiei revoluţionare despre lume. „Ideile socialismului, ale independenţei şi progresului, sublinia în acest sens tovarăşul Nicolae Ceauşescu, se afirmă cu tot mai multă putere, in ciuda greutăţilor, a încercărilor forţelor retrograde de a ţine in loc mersul istoriei." Pornind de la aceste trăsături ale confruntării contemporane de idei, de la forţa şi viabilitatea concepţiei revoluţionare, ale cărei adevăruri generale sunt confirmate pe deplin de descoperirile ştiinţei contemporane şi, in genere, de progresul cunoaşterii vieţii sociale, se evidenţiază azi tot mai puternic faptul că teoria revoluţionară dispune de puternice argumente pentru a combate convingător noile concepţii iraţionaliste, pentru a ridica la un nivel tot mai înalt activitatea ideologică proprie şi a asigura astfel afirmarea plenară în gindirea contemporană a concepţiilor înaintate, revoluţionare despre lume. In spiritul acestor cerinţe ale desfăşurării unei ample activităţi de clarificare politicoideologică, de combatere argumentată, în cunoştinţă de cauză, a poziţiilor ideologiei burgheze, redacţia noastră a organizat o dezbatere a problematicii teoretice şi ideologice legate de recrudescenţa iraţionalismului in teoria socială. Au participat prof. univ. dr. Ion FLOREA de la Academia de partid pentru invăţămint social-politic, prof. univ. dr. Alexandru BOBOC şi prof. univ. dr. Gh. Al. CAZAN dela Universitatea din Bucureşti. IMPLICAŢIILE SOCIALE ALE RESPINGERII VALORILOR CUNOAŞTERII ION FLOREA : Recrudescenţa diverselor forme ale iraţionalismului In gindirea şi în viaţa societăţii capitaliste contemporane constituie —in planul ideilor şi al mentalităţilor — o reflectare a crizei acestei societăţi. Ea este expresia unei crize de raţionalitate a societăţii burgheze, a ascuţirii contradicţiilor ei antagoniste, a crizei valorilor şi idealurilor, a pierderii încrederii în progres şi în ştiinţă, fundamentată anterior pe filozofia şi ideologia raţionalistă din perioada de ascensiune a burgheziei. Iraţionalismul pune sub semnul întrebării valorile cunoaşterii şi acţiunii raţionale, ale explicaţiei ştiinţifice, deterministe, justifică arbitrariul, dominaţia, inegalitatea. El apelează în plină epocă a revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi» modalităţi de cunoaştere extraraţionale, la Intuiţie şi credinţă, justificând fideismul şi diversele forme de misticism. Unii reprezentanţi ai „teoriei critice a societăţii“, precum Herbert Marcuse, inlăturind masca pretinsei raţionalităţi a societăţii capitaliste ^contemporane, au devii uit iraționali- • itatea ei, definită, intre altele, prin- • ftr-o „productivitate represivă“, prin- | tr-un progres căruia i se asociază întărirea dominației, frinarea dezvol-tării libere a indivizilor. Capitalii- ' [ mul, considera Marcuse, lărgeşte cadrele alienării morale ale manipulării conştiinţei, distruge natura prin epuizarea resurselor ei şi Prin poluarea mediului ambiant, determină folosirea cuceririlor tehnico-ştiinţifice împotriva aspiraţiilor fireşti ale oamenilor, este o societate care Îşi menţine pacea internă „numai datorită veşnicei ameninţări cu războiul“. „Paradoxurile amintite — scria Marcuse — exprimă iraţionalitatea istorică a societăţii capitaliste de astăzi“. O serie de concepţii filozofice apărute in ultimul timp, precum „noua filozofie“ şi „noua dreaptă“, impregnate de iraţionalism, sunt expresia directă a acestei crize de raţionalitate într-o societate lipsită de perspectiva viitorului. Iraţionalismul ,,noii filozofii“ constă, de pildă, in absolutizarea puterii dominatoare a statului, a neputinţei omului si a claselor in fata acesteia. Iraţionalismul ,,noii filozofii" rezidă totodată In nihilismul valoric, in respingerea oricărui proiect pozitiv, şi acest nihilism absorbant este îmbinat cu un anticomunism virulent, exprimat intr-un limbaj rudimentar, care anulează orice experienţă, orice perspectivă pentru un viitor mai bun al omului şi omenirii. Spre deosebire de „noua filozofie", care pare să respingă in genere orice valoare şi ideal, „noua dreaptă“ apără de această dată în mod deschis poziţii antidemocratice, este o concepţie îndreptată împotriva idealului egalităţii, exprimă deschis opţiunea pentru o societate opusă valorilor democratice, pentru care au luptat generaţii de-a lungul Istoriei. Iraţionalismul „noii drepte" se exprimă in viziunile biologiste în Interpretarea omului (pentru a legitime inegalitatea dintre oameni). In negarea determinismului istoric şi a oricărui sens şi progres al istoriei, ca si prin propovaduirea idealului întoarcerii la structurile şi miturile Europei epocii sclavagiste, bazate pe o inegalitate si subordonare clară intre clase şi categorii sociale. „Noua dreaptă" îmbracă aceste elemente de iraţionalism In haina scientismului, a „Încrederii" in ştiinţă, in cultură şi in valori, militînd pentru ameliorarea „spre dreapta“ a structurilor sociale şi de putere ale societăţii occidentale actuale. Cele două orientări au ca trăsătură comună Întoarcerea la un anticomunism și antimarxism global exprimate în termenii rudimentari ai perioadei „războiului rece“. De altfel, aceste caracteristici sunt proprii tuturor orientărilor politice de dreapta, celor neoconservatoare, ca şi a celor neofasciste, care fac din lupta împotriva socialismului şi comunismului ţelul lor principal. „Nu trebuie să trecem cu vederea — sublinia secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — faptul că pe plan internaţional asistăm, in ultimul timp, la o reactivare a celor mai negre forţe ale reacţiunii şi fascismului, care, sub diferite forme, încearcă să reinvie practicile şi concepţiile retrograde, rasiste atit in viaţa ideologică şi politică, cit şi în activitatea socială din diferite ţări". GH. AL. CAZAN : A şti ce Inseamă şi ce implicaţii teoretice şi sociale are cultul iraţionalului, a-1 cerceta şi a-1 supune analizei critice, obiective reprezintă, azi, cum a subliniat In repetate rînduri secretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o necesitate teoretică stringentă, şi aceasta cu atit mai mult cu cit iraţionalismul, ca oricare altă filozofie de altfel, nu se vrea doar o specie a teoriei suficientă sieşi şi Închisă In sine, ci şi o Încercare de cuceriră a conştiinţelor şi o aspiraţie du a se ALEXANDRU BOBOC : Iraţionalismul s-a definit istoriceşte mai intîi ca o reacţie faţă de cunoaşterea abstractă, punînd sub semnul întrebării capacitatea raţiunii umane de a avea acces la fondul realităţii şi supralicitînd rolul unor factori extraraţionali, afectivi ca „trăire“, „instinct“, „voinţă“ ş.a. Era vorba iniţial, către sfîrşitul veacului trecut, şi de o critică îndreptăţită a imaginii raţionaliste şi intelectualiste a concepţiilor despre om, cunoaştere ştiinţifică şi cultură, concepţii unilaterale prin neglijarea complexităţii fenomenului uman, a dimensiunilor afectivă şi volitivă ale omului. O astfel de critică s-a transformat insă repede un refuz al „raţionalităţii ştiinţifice“, al cunoaşterii conceptuale şi al valorilor umaniste pozitive ale culturii burgheze din epoca liberalismului şi a spiritului democratic ce a însoţit ideologiile revoluţiilor burgheze şi burghezo-democrate. Obiecte de critică au devenit chiar idealul clasic al omului (bazat pe ideea de armonie şi echilibru valoric) şi valoarea ştiinţei. De fapt, afirmarea raţionalităţii ştiinţifice în gindirea contemporană a condus treptat la ideea mai multor tipuri de raţionalitate : istorică, dialectică, tehnologică ş.a. înţelegerea raţionalităţii in contextele ei concrete de cunoaştere sau de acţiune (în ştiinţă, filozofie, istorie, în acţiunea socială etc.) a declanşat ca atare un proces de pluralizare a acesteia (prin descrierea şi analiza mai multor tipuri de raţionalitate) ca formă de ieşire din criza declanşată de considerarea raţiunii in secolele XVIII şi XIX ca o entitate abstractă, supraistorică. „Iraţionalismul" însuşi, ca reacţie faţă de optimismul teoretico-gnoseologic şi ca modalitate de refuz a instituirii valorilor de tip clasic, capătă treptat forma plurală. Căci una este iraţionalismul „clasic" (sub aspectul trăirii valorice, al fondului valoric afectiv al persoanei umane) şi alta este iraţionalismul promovat de „noua filozofie“ sau de filozofia „noii drepte“, la care s-au făcut referiri aici, concepţii care, aşa cum este cunoscut, refuză planul teoriei impune direcţional in viaţa socială, politică, in cea cultural-spirituală şi chiar în cea economică. A-l considera o simplă intîmplare a filozofiei este o eroare, ignorarea iraţionalismului puţind avea, cum au demonstrat evenimentele perioadei interbelice, consecinţe dintre cele mai nefaste. Subliniem acestea intrucit sunt manifeste adesea atari poziţii de „liniştire“ a reacţiei critice faţă de manifestările iraţionalismului In gîndirea şi in viaţa socială a lumii capitaliste contemporane, poziţii care consideră de asemenea neofascismul, şi in general mişcările de dreapta, ca nesemnificative, lipsite de importanţă, ca unele care, neavind deocamdată o largă audienţă, trebuie lăsate să se manifeste. Este vorba aici de o mentalitate păgubitoare, care lasă nedescoperite cauzele proliferării iraţionalismului, trecerile lui în politică, alianţele sale cu orientări politice antidemocratice, antimarxiste şi , anticomuniste. Orice minimalizare a iraţionalismului, de fapt a iraţionalismelor contemporane, favorizează proliferarea lor. Să ne ginndim, iarăşi, la felul In care fascismul a „preluat" alogismul iraţionalist făcind din el cîrja justificării atitor fg mituri ruinătoare, cum a fost cel al '&supraomului, al elitei, al morţii, al ’S distrugerii etc., care aveau să pună k. In pericol In cele din urmă,valorile f* democratice In chiar1 forma lor burgheză, ca atare, cu viză directă la teoria marxistă şi la socialismul ştiinţific. Reprezentanţii „noii cliente“ (Alain de Benoist, de pildă) refuză chiar ideologiile egalitare burgheze şi democraţia „clasică“ instituită cîndva prin revoluţiile burgheze. Antiegalitarismul şi antidemocratismul, anticomunismul orientării amintite merg pină la negarea progresului şi sensului istoriei, chiar a proiectului uman de tip existenţialist, care se afirmase prin accente critice la adresa fenomenelor de înstrăinare din societatea capitalistă contemporană. GH. AL. CAZAN : Iraţionalismul s-a relevat incă de la începuturile sale ca o ontologie subiectivistă, ca o gnoseologie In general intuiţionistă, iar pe planul doctrinei morale fie ca amoralism, fie ca voluntarism absolut sau, în unele cazuri (Kierkegaard), ca apologie a păcatului, a spaimei, a deznădejdii. „Pornirea" Împotriva obiectivităţii lumii, împotriva logicii şi a raţiunii, cultul a teoreticului, concomitent cu o nedisimulată critică a ideii egalităţii oamenilor, a raselor, a popoarelor şi un periculos atac împotriva idealurilor de dreptate socială li sunt funciare iraţionalismului. Exaltind viaţa luată ca instinct, voinţă de putere şi considerind lumea ca unităţi de voinţă aflate în luptă pentru supremaţie, variantele clasice ale Iraţionalismului au cultivat, cum cultivă şi azi epigonismul iraţionalist, ideea dezordinii absolute in lume şi a nevoii instaurării ordinii prin puterea distructivă. Nu raţiunea poate cunoaşte viaţa, a încercat să demonstreze iraţionalismul, ci intuiţia, trăirea directă, simpatia, înţelegerea opusă intelectului, contopirea in extaz a subiectului cu viaţa. Ele conduc fie la un pesimism total, fie la o nemăsurată apologie a libertăţii absolute, aceasta din urmă imaginată ca posibilitate de a face orice, astfel incit pentru unii iraţionalişti totul este permis, inclusiv suprimarea semenului, distrugerea „celui slab“, moartea celui care nu rezistă concurenţei. Iraţionalismul exprimă astfel nu doar o poziţie antiumanistă, ci şi interese strict conservatoare, reacţionare. Iraţionalismul, scria filozoful român Mircea Florian, este falimentul ştiinţei şi al filozofiei, este triumful „existenţei“ pure şi al „spontaneităţii“ instinctive. Eroarea lui nu rezidă în acceptarea iraţionalului — acesta există, este real , ci in absolutizarea iraţionalului, in transformarea lui in absolut, in principiu al lumii şi in normă a comportării umane. ION FLOREA : Desigur, nu vrem să simplificăm lucrurile vorbind despre iraţionalismul contemporan. O serie de ginditori iraţionalişti au atras atenţia asupra şi au analizat aspectele iraţionale reale ale existenţei în genere, ale celei umane şi sociale în speţă, aşa cum au făcut-o în operele lor unii reprezentanţi ai filozofiei vieţii, ai antropologiei existenţialiste, ai filozofiei valorilor şi culturii sau ai filozofiei istoriei. Insatisfacţia în faţa unei raţionalităţi concepute rigid şi a unui raţionalism determinist, mecanicist, absolutizator şi, totodată, neînţelegerea cerinţei flexibilizării lor printr-o abordare dialectică a însăşi raţiunii şi cunoaşterii raţionala i-au împins pe unii ginditori ca Nietzsche şi Bergson spre îmbrăţişarea unei forme sau alteia de iraţionalism, spre absolutizarea dimensiunii iraţionale a existenţei , şii incriminarea insuficientelor cunoaşterii ştiinţifice raţionale. Acest mod de gindire filozofic s-a extins în secolul nostru in condiţii social-politice favorizante (mai ales în perioada interbelică şi postbelică) şi cunoaşte astăzi o nouă dezvoltare. Iraţionalismul fascist a constituit forma politică cea mai degradată şi reacţionară a acestui mod de gindire, care a călcat în picioare orice valori pozitive. De aceea, încercările de renaştere a ideologiei şi practicilor neofasciste in zilele noastre trebuie respinse cu toatăenergia, ele fiind în opoziţie cu interesele fundamentale ale omenirii, ale popoarelor cu tot ce au creat ca valoare cultura şi civilizaţia umană. ALEXANDRU BOBOC : Trebuie să precizăm că, in forme diverse, ceea ce se numeşte „iraţionalism“ nu constituie un „curent filozofic“, ci o anumită trăsătură a unor orientări de gindire care refuză valoarea teoretico-explicativă (ştiinţifică şi filozofică îndeosebi), ca si valorile sociomorale instituite in forma unei table de valori progresiste. Tocmai de aceea, iraţionaliştii (căci nu avem de-a face cu un „iraţionalism“, ci cu „iraţionalisme") critică (şi refuză) instituirea de tip socialist a valorilor şi, pentru a contextualiza acest refuz, angajează sub semnul relativismului oricare valori ale democraţiei şi umanismului de tip clasic. Atitudinea negativă faţă de dialectică nu face astfel decât să continue refuzul valorilor ştiinţei şi cunoaşterii. Este important, de aceea, să vizăm, în acest context al manifestărilor de iraţionalism, şi unele peroraţii despre „puţinătatea" spiritului filozofic contemporan, despre „nevoia“ de a cultiva numai aforismul, eseul şi nu construcţia teoretico-filozofică sistematică. Să nu uităm că, dintotdeauna, criticii „Raţiunii“ şi ai raţionalităţii ştiinţifice au promovat ideea marginalizării demersului teoretic constructiv şi cea a negării capacităţii creatoare a raţiunii umane. In fond, critica actuală a iraţionalismului, a manifestărilor antiscientiste reprezintă nu numai o necesitate a teoriei, ci şi a practicii nemijlocite a făuririi noului model uman, a afirmării personalităţii şi, in genere, a forţelor creatoare ale omului. Departe de a fi o indeletnicire de cabinet, „teoretică“, ea devine, prin forţa lucrurilor, o modalitate activă a afirmării valorilor umane, o formă a prezenţei şi acţiunii spiritului revoluţionar. Dezbatere realizată de Ioan STANESCU ANACRONISMUL ISTORIC AL CONCEPŢIILOR IRAŢIONALISTE teatre • Teatrul Naţional (14 7171, sala mare) : „Furtuna“ (Teatrul Tg. Mureş) — 18 • Filarmonica „George Enescu“ (13 6873, sala Studio) : „Laureaţi ai concursurilor internaţionale“. Bogdan Nicanor Florescu — pian — 17,30; (Muzeul de Artă al R.S.R.) : Recital de pian Monica Răguslcu — 18 • Opera Română (13 18 57) : Recital de canto și balet — 18 • Teatrul „C. I. Nottara" (59 31 03, sala Magheru) : Floarea de cactus — 18,30 ; (sala Studio) : Propilee și Orhidee S A. — 19 • Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra* (14 75 46, sala Schitu Măgureanu) : Secretul familiei Posket — 18 ; (sala Grădina Icoanei, 11 95 44) : Dimineață pierdută — 18 • Teatrul Mic (14 70 81) : Paralele Uterar-muzicale — 18,30 cinema • Cuibul de viespi : FEROVIAR (50 51 40) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20. FLOREASCA (33 29 71) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18, 20 • Pistruiatul I—II . LIRA (31 71 71) — 9; 12; 15; 18, PACEA (71 30 85) — 9; 12; 15; 18 • Pistruiatul III : MIORIȚA (14 27 14) — 9; 11; 13; 15; 17; 19, COSMOS (27 54 95) — 9; 11; 13; 15;15; 17,30; 19,30 • Păcală ! MUNCA (21 50 97) — 15; 18 • O zi la București : COTROCENII (49 48 48) — 15; 17; 19 • Cucoana Chirița : POPULAR (33 15 17) — 15; 17; 19,15 • Casa de lingă rlu : TIMPURI N^T (15 61 10) — 9, 11; 13,15; 15,30; 17,45; 20 • Pădurea din U-Minh : BUZEȘTI (50 43 58) — 13; 15; 19 • Jan pe șlep î VIITORUL (10 67 10) — 15; 17; 19 • O farsă pentru cuscru : PROGRESUL (23 94 10) — 15; 17; 19 • Adio, vară verde î STUDIO (59 53 15) — 9,30; 11,30; 13,30; 17,30 • Domnişoara Aurica : STUDIO (59 53 15) — 19,30 • Jandarmul şi Jandarmeriţele : GIULEŞTI (17 55 46) — 9; 11; 13; 15,15; 17,30; 19,30, VOLGA (79 71 26) — 9; 11; 13; 15; 17, 19 • Medalion Alain Delon : PATRIA (11 88 25) — 9; 12,15; 15,45; 19,15 • Rocky I : CULTURAL (83 50 13) — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18 • Omagiu romanței — Ioana Radu î CULTURAL (83 50 13) — 20,15 • Mari regizori, mari actori : SCALA (11 03 72) — 9; 11,30; 14,15; 17; 19,45 • Perimbaba, ziua bună — DOINA (16 35 38) — 9; 11; 13 • Program special pentru tineret : DOINA (16 35 38) — 15, 17; 19 SCINTEIA - miercuri 7 iulie 1987 Exigenţele vieţii artistice Proaspătul statut de reşedinţă de judeţ acordat municipiului Călăraşi l-a înscris rapid şi aproape pe nepregătite pe traiectoria viguroasă a noului în toate domeniile. O industrie de mare gabarit, insolită pentru luncile dunărene, a început prin a răvăşi periferiile unde se înalţă un uriaş combinat siderurgic. Starea de şantier defineşte deplin timpul actual al oraşului, vizibilă in noile cartiere de locuinţe, pe străzile supuse unor metamorfoze lăuntrice pentru a-şi putea îndeplini menirea lor viitoare, in activitatea instituţiilor şi in viaţa cotidiană a oamenilor. Noul contemporan tinde spre geometrie urbanistică modernă, spre construcţii aerate şi spaţii verzi cu multiple funcţiuni, realizate de pe acum in unele părţi ale oraşului, însă pină se ajunge aici se trece prin faza răsturnării obişnuitului, a unor inconveniente de ordin edilitar, care însoţesc orice schimbare spre mai bine şi mai frumos. S-au conturat aici câteva nuclee urbanistice de reală frumuseţe, cel de pe malul Boreei fiind elocvent in acest sens. Se avansează, cu dificultăţi, dar se avansează în această operă de durată care va schimba esenţial, intr-un viitor nu prea îndepărtat, chipul oraşului. Ritmul alert al schimbărilor îşi trimite ecourile şi in viaţa culturală. Au apărut instituţii noi de nivel judeţean : muzeul, biblioteca, altele şi-au amplificat activităţile. Oamenii intuiesc orizonturile noi deschise manifestărilor spirituale si se străduiesc sâ şi le apropie. Responsa,bili culturali, comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă dovedesc receptivitate, depăşind cgorul local pentru a se înscrie in circuitul naţional. Se caută, tradiţiile şi se intensifică eforturile de adaptare la cerinţele actuale. Se iese in lume cu mult curaj. Unul din aceste semne de dată foarte recentă a îmbrăcat forma unui concurs intarjudetesm al muzicii uşoare. „Flori de mai“, intimpinat cu mare interes si organizat minuţios de forurile locale, care au folosit o experienţă ceva mai veche prilejuită de concursurile de reportaje şi fotoreportaje „Alexandru Sahia“, sau de concursul de muzică populară „Călăraşi — pământ de aur“. O serie de acţiuni de cuprindere judeţeană, cum sunt „Luna cuiburi cinematografice“, „Zilele filmului pentru pionieri şi şcolari“, „Săptămâna culturii şi educaţiei socialiste“, „Zilele bibliotecii judeţene“, activitatea permanentă a cenaclului literar „Albatros“ dau continuitate manifestărilor din cadrul Festivalului naţional „Cintarea României“ şi antrenează permanent numeroşi participanţi la o viaţă culturală activă. Se fac eforturi pentru dezvoltarea bazei culturale, a înzestrării tehnice . in ultimul timp toate aşezămintele culturale din judeţ au fost dotate cu statii de radioficare, radiocasetofoane, aparate de proiecţie etc. Din această perspectivă, zestrea culturală nu satisface decit parţial nevoile reale ale municipiului. Un club al tineretului şi o casă municipală de cultură sunt chemate să susţină o viaţă culturală vie, s-o îmbogăţească continuu, pe măsura necesităţilor în creştere ale oamenilor, în jurul casei de cultură s-au grupat principalele forţe artistice ale municipiului şi spre aceasta se îndreaptă şi solicitările de Îndrumare metodică ale celorlalte aşezăminte culturale din judeţ. Directorul casei de cultură, Ilarie Iordache, are unVAM. NATIONAL „CINTAREA ROMÂNIEI" temeiurile sale să se arate mulţumit de felul in care decurg activităţile. Cu o sală de spectacole de 300 locuri, cu spaţii împrumutate de prin alte localuri, s-a reuşit să se menţină şi să se sporească o activitate, cimiturul-artistică remarcabilă. După toate semnele, zona cea mai efervescentă si mai stabilă. In acelaşi timp, pare a fi viaţa muzicală. Probabil existenta unei tradiţii in acest domeniu a influenţat hotăritor o atare evoluţie. De trei sferturi de veac corul „Freamătul“ a devenit un reper exemplar. Sub conducerea dirijorului Dumitru Buzatu, corul prezintă un bogat repertoriu de lucrări clasice şi moderne, prelucrări folclorice şi cântece revoluţionare. Alături de acesta, corul „Camerata Danubii“, dirijat de Gheorghe Oprea, grupul vocal-instrumental, ansamblul de cintece şi dansuri „Balada Dunării“ au făcut o adevărată şcoală de muzică de mase. Laureate ale multor concursuri, aceste formaţii trăiesc si au ecou viu in inimile ascultătorilor prin vocile unor pasionaţi precum Ton Mihalache, învăţător. Neagu Zamfir, cazangiu. Licea Stere, pensionar. Cluperu Marcel, muncitor. Florica Dobre, educatoare, sau eleva Mirela Ciobanu, împreună cu grupul de dans tematic condus de Dumitru Savu şi formaţia de muzică uşoară „Mesaj", cu sprijinul grupului satiric, al recitatorilor şi soliştilor vocali, toate aceste formaţii asigură la sediu sau în localităţile învecinate o permanentă activitate de spectacol, impunindu-se prin acurateţea şi frumuseţea interpretării. Dacă despre viaţa literară a municipiului, concentrată in jurul cenaclului „Albatros“, a scritorilor călărăşeni prezenţi în librării cu propriile lor cârţi s-a vorbit adesea, un loc nu mai puţin important ocupă activitatea teatrului popular ajuns la respectabila virată de aproape patru decenii şi, adesea, laureat al concursurilor naţionale. Sub conducerea lui Dan Mărâcinan şi cu concursul regizorului Nicolae Simdon de la Teatrul „Ion Creangă“, repertoriul formaţiei a cunoscut o continuă diversificare concomitent cu o creştere a potenţialului interpreţilor. Profesorul Pşanu Nicolae, Elsabeta Neagu, Ilarie Iordache şi alţi pasionaţi mai tineri sau mai virstnici au jucat piese reprezentative, ca „O scrisoare pierdută“. ..A treia teapă" de Marin Sorescu. ..Experi-mentul“ de Ion Bâieşu, „Un tinăr pentru alţii" de Mihai Constantinescu sa., ceea ce dovedeşte nu numai temeritate in alegerea repertoriului, gust sigur, ci şi o riguroasă organizare, muncă temeinică, vocaţie aplicată. în acest fel, susţinerea unei stagiuni permanente, cu săli pline, arată nu nunta nivelul interpretativ superior la care s-a ajuns, ci şi capacitatea de a acoperi nevoia de spectacol teatral a călărăşenilor, ocoliţi prea mult de formaţiile pro- fesioniste din Capitală sau din alte centre şi din vina unei săli neincâ- , pătoare şi a unei scene greu de a- i daptat la pretenţiile unei echipe profesioniste, în asemenea condiţii..ni cu atit mai remarcabilă apare acti-m vitatea teatrului popular de aici, ca- pacitatea lui de a se adapta certa- nţelor spectacolului. . Din evantaiul de preocupări eu lipsesc acţiunile educative de răs-pindire a cunoştinţelor ştiinţifice, dezbaterile pe teme de actualitate, simpozioanele şi mesele rotunde, împreună cu viaţa de spectacol, susţinută preponderent cu forţele casei de cultură sau cu cele existente în unele întreprinderi, cu activităţile , specifice ale muzeului şi bibliotecii , se conturează un nucleu de perma- rentă emulaţie culturală, care se j Străduieşte sâ-şi sporească dimen- siunile si mai ales să atingă acele repere calitative noi impuse de con- , diţia de centrujudeţean şi de posibilităţile reale ale municipiului. Pe măsură ce baza materială se va dez- volta, e aşteptată şi dorită o continuă amplificare a vieţii culturale, mai buna folosire a forţelor locale şi atragerea lor organizată in circuitul de valori spirituale nationale. Emil VASILESCU Mihai DUMITRESCU Casa de cultura a sindicatelor din Vaslui Foto : Agerpres ATELIERELE ŞCOLARE si formarea viitorilor muncitori . Faptul că Liceul industrial nr. 2 din Cugir este situat chiar in faţa uneia dintre porţile de intrare in întreprinderea mecanică din localitate are şi o altă semnificaţie decit aceea a simplei vecinătăţi. Liceul reprezintă principala sursă de asigurare şi împrospătare a forţei de muncă din marea întreprindere constructoare de maşini. Majoritatea efectivului unităţii provine de pe băncile Liceului industrial nr. 2. Mai corect ar fi să spunem : din atelierele şi laboratoarele liceului. Pentru că această unitate şcolară dispune de o puternică bază ■ materială proprie : 2 ateliere de strungărie intr-o hală de 1 200 mp, 4 ateliere de lacătuşărie intr-o altă hală cu o suprafaţă construită de 400 metri pătraţi ; 4 cabinete de specialitate tehnică (tehnologia prelucrării prin aşchiere, maşini şi utilaje, desen tehnic, orientare profesională), 2 laboratoare create de curind în profilul electromecanic şi rezistenţe. „Această dotare a fost realizată cu sprijinul deosebit al întreprinderii, precizează prof. Ioan Munteanu, directorul liceului. Aceasta ne permite efectuarea in cele mai bune condiţii a activităţilor didactice, apropiate, dacă nu chiar identice cu cele existente in întreprindere. Şi dotarea de bază a atelierelor este identică cu cea din întreprindere, adică de la viitorul loc de muncă al elevilor. Bunăoară, pentru prelucrătorii prin aşchiere, orele de atelier se desfăşoară după principiul -omul şi maşina». An de an, 96 la sută din promoţiile liceului trec drumul şi se angajează in întreprindere“. Directorul liceului ne mărturiseşte că aici se face totul pentru alegerea şi însuşirea profesiei, ţinind seama de aptitudini, dar şi de rigoarea pe care o impun programa şcolară şi exigenţele întreprinderii, unitate recunoscută pentru nivelul înalt al pregătirii profesionale a muncitorilor săi. Testările de aptitudini şi prezentarea profesiei prin produse şi aplicaţii caracteristice, realizate în cabinetul de orientare şcolară (primul care a luat fiinţă in judeţul Alba), ocupă un loc important in rindul activităţilor menite să înlesnească elevilor drumul spre profesia dorită. „Orele desfăşurate in ateliere, fără a diminua încărcătura lor metodico-didactică, oferă elevilor posibilitatea cunoaşterii ritmului şi exigenţelor muncii din întreprindere, specifică prof. ing. Dorin Borza. Este importantă şi realizarea planului de producţie al liceului, care depăşeşte in acest an 2,6 milioane lei, dar urmărind acest obiectiv nu înseamnă că nu acordăm o atenţie deosebită învăţării, însuşirii deprinderilor de lucru pe maşină, autocontrolului calităţii. Rotirea elevilor pe maşini reprezintă, pentru activitatea din atelier, un principiu didactic pe care il respectăm“. Producţia liceului, programată pe bază de contract cu unitatea tutelară, constă in execuţia unor repere diverse : capace şi apărători pentru maşini-unelte, şuruburi, suporturi pentru contactoare electrice şi altele. Produse care solicită efectuarea unor lucrări şi operaţii până la categoria a II-a, aşa cum prevede programa şcolară. Unele produse au fost astfel alese incit să necesite operaţii multiple, la execuţia cărora să participe mai multe clase, de exemplu strungari şi frezori. „Atelierele liceului au devenit principala sursă de autodotare şcolară, precizează prof. ing. Vasile Bărăbanţ. In atelierele de producţie au fost executate autodotările pentru atelierele electro. De exemplu, menghinele au fost executate după o idee originală, care face obiectul unei propuneri de invenţii. De asemenea, in ateliere se execută şi aparatură pentru uz didactic , aparatul de testare a indeminării elevilor şi dispozitivul pentru controlul calităţii produselor. Clasele a XlI-a efectuează integral practica în întreprindere, elevii fiind repartizaţi pe secţii şi maşini. Perioada respectivă constituie o etapă calitativ superioară in procesul Însuşirii meseriei, dar şi un prilej de integrare profesională, deoarece elevii lucrează efectiv în secţiile şi pe maşinile unde se vor reîntoarce peste cîteva lupi ca muncitori. Acesta este rodul colaborării strinse dintre întreprindere şi liceu“. Pe lingă cei 114 absolvenţi ai şcolii profesionale angajaţi in producţie încă din luna februarie a.c., liceul va furniza întreprinderii mecanice încă 71 absolvenţi de la cursurile de zi şi tot atîţia de la seral. Cu aceasta insă obligaţiile liceului nu s-au încheiat. Trecerea de la atelierul şcolar la cel al întreprinderii este urmărită îndeaproape pe parcursul anului de practicant — considerat de conducerea liceului drept clasa a XIII-a — pentru a vedea modul de integrare in muncă. Testele referitoare la greutăţile intimpinate oferă concluzii utile pentru organizarea activităţii in atelierele şcolare. De altfel, participarea unor elevi ai liceului la fazele naţionale şi pe minister ale concursurilor pe meserii — ultimele participări fiind la întrecerile prelucrătorilor prin aşchiere si ale forjorilor tratamentişti — certifică eficienta orelor pe care elevii le petrec in atelierele liceului, adevărată microuzină în care însuşirea meseriei şi educaţia muncitorească se îngemănează in formarea de cadre de calitate, dar şi de oameni cu conştiinţă înaintată. Seriozitatea şi competenţa muncii din atelierele şcolare — amfiteatre ale viitoarei profesii — asigură procesului de instruire, de formare a unor deprinderi corecte de muncă o desfăşurare însufleţită de dorinţa cunoaşterii, a învăţării, specifice vîrstei. Dacă se spun multe lucruri bune despre muncitorii de la întreprinderea mecanică din Cugir, să nu uităm că pentru aceasta merite deosebite revin şcolii, respectiv Liceului industrial nr. 2 din localitate, pe porţile căruia, cu fiecare promoţie, păşesc spre uzină contingente muncitoreşti apte să facă faţă exigenţelor sporite ale producţiei. Ştefan DINICA corespondentul „Scînteii*