Scînteia, august 1987 (Anul 56, nr. 13979-14004)
1987-08-01 / nr. 13979
ÎN AGRICULTURĂ Celei de-a doua culturi,întreaga atenţiei Nu sunt necesare prea multe explicaţii pentru a sublinia importanţa cu totul aparte pe care o prezintă insăminţarea unor suprafeţe cit mai mari cu culturi duble, in sistemul de agricultură practicat in ţara noastră. Ele reprezintă o sursă însemnată de sporire a producţiei de cereale, îndeosebi de porumb boabe, dar mai cu seamă o cale pentru echilibrarea balanţei furajere în fiecare unitate agricolă. Care este situaţia îndeplinirii programelor stabilite în acest domeniu ? Pină in seara zilei de 30 iulie au fost insăminţate culturi duble pe 79 la sută din suprafeţele planificate, din care porumbul pentru boabe — pe 89 la sută din prevederi. Judeţele Buzău, unde au fost insăminţate culturi duble pe 104 la sută faţă de prevederi. Timiş, Satu Mare şi sectorul agricol Ilfov — cite 100 la sută. Olt şi Vaslui — 99 la sută. Neamţ — 98 la sută. Teleorman şi Giurgiu — rite 93 la sută. Ialomiţa — 91 la sută. Brăila şi Argeş — rite 90 la sută, se înscriu cu cele mai bune rezultate. în schimb, in judeţele Tulcea, Prahova, Bihor, Constanţa, Arad, Galaţi, Dîmboviţa, Vîlcea sunt unele nerealizări, care, in afara unor cauze obiective, nu pot fi explicate decit prin lipsa de preocupare a conducerilor unităţilor agricole pentru finalizarea în bune condiţii a acestei acţiuni. Dacă insăminţarea pe noi suprafeţe a culturilor duble pentru furaje nu se mai poate face decît cel mult in judeţele din sudul şi sudestul ţării, şi cu precădere pe terenurile amenajate pentru irigat, în continuare sunt de executat o serie de lucrări obligatorii, de care depinde succesul culturilor duble pe terenurile semănate pină acum. Dintre eccetee se detaşează prin caracterul de urgenţă lucrările de Întreţinere a culturilor duble. Pretutindeni, in fiecare unitate agricolă trebuie să se asigure forţele necesare pentru efectuarea praşilelor mecanice şi manuale pe toate terenurile unde este nevoie. Distrugerea buruienilor, imediat in faza următoare răsăririi culturilor duble, reprezintă o condiţie hotăritoare pentru a se asigura dezvoltarea normală şi viguroasă a plantelor. Totodată, prin mobilizarea solului şi distrugerea capilarităţii lui la suprafaţă, praşilele au un rol important în menţinerea apei in pămînt, care este atît de necesară acum pentru creşterea plantelor. Strins legat de aceasta, in mod cu totul deosebit se pune problema udării culturilor duble fără întrerupere pe toate suprafeţele de teren amenajate pentru irigaţii, înlăturarea efectelor negative provocate de temperaturile caniculare din ultima perioadă impune ca in stabilirea programelor de udare să se acorde prioritate irigării culturilor duble şi succesive de legume, porumbului pentru boabe, precum şi a celor destinate pentru furaje. Nu trebuie precupeţit nici un efort pentru ca udările să se poată face cu toate forţele, ziua şi noaptea, pe toate suprafeţele unde plantele au nevoie de apă. Pentru aceasta, este imperios necesar ca unităţilor agricole să li se creeze condiţii optime — avem in vedere asigurarea cantităţilor prevăzute de energie şi combustibil, astfel incit programele săptăminale de udări să poată fi realizate întocmai, înfiinţarea celei de-a doua culturi a necesitat un mare volum de lucrări, un efort material şi financiar considerabil din partea unităţilor agricole. Tocmai de aceea, pentru atingerea obiectivului propus — realizarea producţiilor prevăzute de legume, cereale şi furaje — organele şi organizaţiile de partid de la sate, organele agricole, consiliile agroindustriale şi conducerile unităţilor agricole au datoria de mare răspundere ca in această perioadă să mobilizeze toate forţele la executarea lucrărilor de întreţinere şi irigare, creind astfel condiţii pentru reuşita acestor culturi si, implicit, pentru recuperarea cheltuielilor făcute cu Înfiinţarea lor. Aspect de lorţelăria Combinatului siderurgic Galaţi Foto : E. Dichiseanu PROLETARI DIN TOATE TARILE. UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul LVI Nr. 13 979 Sîmbătă 1 august 1987 6 PAGINI - 50 BANI 0 IMPORTANTA ACŢIUNE GOSPODĂREASCA -redarea în circuitul economic a materialelor refolosibile O cerinţă a comerţului şi industriei alimentare: recuperarea neîntîrziata a ambalajelor de sticlă Sintem in plin sezon de vară. Sezon in care, întotdeauna, se înregistrează un consum sporit de diferite băuturi răcoritoare, sucuri, ape minerale, in acelaşi timp, a început sezonul producţiei de conserve de legume şi compoturi. Toate acestea reclamă mari cantităţi de ambalaje de sticlă. Nevoia de recuperare a unor asemenea sticle şi borcane este cu atît mai mare cu cit în gospodăriile populaţiei s-au acumulat in ultima vreme un mare număr de asemenea ambalaje ca urmare a consumului sporit din zilele de caniculă. In aceste condiţii, problema recuperării şi reintroducerii in circuitul economic a ambalajelor de sticlă capătă o deosebită stringenţă. După cum se ştie, in repetate rinduri conducerea partidului a subliniat marea importanţă a recuperării şi redării in circuitul economic a oricăror materiale refolosibile, şi cu atit mai mult a ambalajelor de sticlă, a căror producţie este mare consumatoare de energie. lată pentru ce Ministerul Comerţului Interior, unităţile industriei alimentare solicită in mod insistent ca populaţia să predea cit mai grabnic în circuitul economic ambalajele de sticlă existente in gospodăriile personale. De altfel, practic, cetăţeanul este triplu Interesat In această acţiune. In primul rind, pentru că işi asigură posibilitatea de aprovizionare cu respectivele alimente, bâuturi răcoritoare şi conserve proaspete. In al doilea rind, pentru că valorificarea, adică predarea acestor ambalaje la centrele de colectare sau unităţile comerciale, se face contra bani sau mărfuri, însemnind deci ciştiguri materiale. Şi, în sfirşit, pentru că işi debarasează gospodăria de obiecte devenite inutile. Trebuie arătat însă că, deşi există indicaţii foarte clare, deşi forurile de conducere ale comerţului, consiliile populare judeţene şi municipale au adoptat reglementări şi dispoziţii clare şi ferme pentru buna desfăşurare a recuperării ambalajelor de sticlă, jos, pe teren, in unele centre de colectare sau unităţi comerciale, se mai manifestă felurite dificultăţi de la responsabili de magazine, recepţioneri şi magazineri comozi, care-şi eludează obligaţiile sub diferite pretexte, pină la conducători auto ai întreprinderilor de transporturi care se eschivează de la preluarea operativă a ambalajelor în vederea predării lor spre unităţile producătoare. Sunt situaţii al căror antidot nu-l poate constitui decit contactul viu cu terenul, controlul sistematic al forurilor locale de conducere asupra situaţiei din unităţi şi centre, pentru a se lua pe loc măsurile necesare de îndreptare, pentru intensificarea activităţii de preluare şi colectare a ambalajelor de sticlă şi transportul rapid al acestora spre întreprinderile de resort Publicăm IN PAGINA A ll-A unele constatări ale reporterilor şi corespondenţilor noştri judeţeni de legătură cu aceste probleme. ACTUALITATEA IM MARE DEZIDERAT: 0 EUROPA A SECURITĂŢII ŞI COOPERĂRII „Ţărilor din Europa - continentul unde s-au acumulat uriaşe cantităţi de arme, atît nucleare, cit şi convenţionale - le revine o mare răspundere în lupta pentru dezarmare şi pace. Este necesar ca toate ţările europene să-şi unească eforturile şi să conlucreze în modul cel mai activ pentru dezarmare, pentru înţelegere, securitate şi pace pe Pămînt NICOLAE CEAUŞESCU ...Profilată pe cerul nordic de azur, clădirea din marmură albă a palatului „Finlandia“ devenise in acea zi de 1 AUGUST 1975 punctul de gravitaţie al vieţii politice europene şi internaţionale. După trei zile de dezbateri, ce sintetizau o îndelungată activitate de negocieri, inedită prin tematica abordată şi ţelurile propuse, şefii de stat sau de guvern din cele 35 de state participante — statele Europei, S.U.A. si Canada — aveau să ia loc pentru prima dată in jurul aceleiaşi mese pentru a-ş i pune semnătura pe ACTUL FINAL DE LA HELSINKI, documentul concluziv al Conferinţei general-europene, document apreciat drept „Magna Carta" a securităţii si cooperării pe continent. Moment istoric, moment unic in analele europene. Dătător de speranţe si deschizător de nouă perspectivă asupra viitorului Europei. Europa conturată de prevederile Actului final de la Helsinki — consolidate prin angajamentul solemn al statelor participante de a acţiona pentru transpunerea lor în viaţă — este „casa comună“ a popoarelor aşezate aici de-a lungul mileniilor, aparţinînd unor state de o mare diversitate sub raportul mărimii, forţei economice, dar şi al modului de organizare economico-socială, convingerilor politice şi credinţelor şi care au decis să convieţuiască şi să conlucreze în respectul reciproc al demnităţii naţionale, ca state egale, independente şi suverane. Sentimentul comunităţii de destin, întărit de experienţa tragică trăită in comun a celor două războaie mondiale, înţelegerea marii răspunderi ce le incumbă popoarelor si statelor europene in faţa viitorimii au si constituit impulsul iniţierii procesului de pregătire a istoricei Conferinţe pentru securitate şi cooperare în Europa. România socialistă marchează împlinirea a 12 ani de la semnarea Actului final de la Helsinki cu conştiinţa de a fi adus o substanţială contribuţie proprie in problema securităţii continentului, atit pe plan principial, teoretic, cit şi practic, inclusiv la pregătirea şi încheierea cu succes a Conferinţei general-europene, avind adesea un rol deschizător de drumuri in evoluţiile ce au făcut posibilă organizarea conferinţei, in normalizarea relaţiilor intereuropene şi afirmarea unui început de destindere pe continent. Este cunoscută — şi larg recunoscută — contribuţia României, a preşedintelui Nicolae Ceauşescu la însăşi cristalizarea conceptului de securitate europeană. O securitate reală, garantată printr-un sistem de angajamente şi măsuri practice care să ofere popoarelor continentului certitudinea că se pot dezvolta liber, la adăpost de orice agresiune, de orice act de forţă din afară, angajamente şi măsuri care să favorizeze o conlucrare rodnică din beneficiul fiecăruia şi al progresului general. Cum tot astfel sunt bine cunoscute contribuţiile româneşti la definirea celor zece principii, consacrate în Actul final de la Helsinki, ca temelie a raporturilor noi intre state in Europa. „Actul final“ de la Helsinki însemna, intr-adevăr, un „final“ , dar finalul unei etape de negocieri. Pentru că, în realitate, semnarea acestui document marca un început de drum. De la tribuna Conferinţei generaleuropene, preşedintele României avea să sublinieze in acest sens : „Istoria va judeca nu numai documentele ce le vom semna şi declaraţiile făcute, ci şi felul in care fiecare stat, fiecare guvern va acţiona pentru realizarea acestor documente, pentru ca speranţele contemporanilor noştri să fie împlinite, pentru ca acţiunile guvernelor noastre să răspundă năzuinţelor de bunăstare, libertate şi pace ale tuturor naţiunilor“. Examenul istoriei este, intr-adevăr, plin de învăţăminte. Retrospectiva celor 12 ani care au trecut de la Conferinţa de la Helsinki arată cit de anevoioasă s-a dovedit a fi transpunerea în viată a ansamblului de măsuri convenite. Este incontestabil însă impactul pe care conferinţa l-a avut în viata Europei si pe plan international. Sunt de netăgăduit evoluţiile spre o mai bună înţelegere şi colaborare intre statele continentului, ceea ce işi găseşte reflectare în extinderea schimburilor economice, in realizarea unor proiecte comune, in dezvoltarea, pe deasupra divizărilor artificiale, a unei vaste reţele de contacte, bilaterale şi regionale. „Spiritul de la Helsinki“, in pofida tuturor încercărilor, şi-a dovedit vitalitatea, inspirind eforturi de mare însemnătate pentru procesul general — oricîte meandre ar cunoaşte acesta — de infăptuire a securităţii europene. Desigur, raportate la prevederile Actului final de la Helsinki, realizările mai sunt încă departe de aşteptările şi speranţele investite de popoarele continentului, cu atit mai mult cu cit a existat o succesiune de evoluţii şi involuţii. Prima întrebare, care se ridică inevitabil, este dacă popoarele europene se simt astăzi mai în Siguranţă decît in urmă cu mai bine de un deceniu. Or, răspunsul nu poate ocoli realitatea că pe solul Europei se află în plus, la această oră, sute şi sute de rachete nucleare cu diferite raze de acţiune, respectiv cu puteri distructive incomparabile cu armamentele existente in timpul Conferinţei de la Helsinki. Au sporit, de asemenea, arsenalele clasice, s-au adăugat noi tipuri de arme convenţionale, încorporind cuceriri de ultimă oră ale ştiinţei şi tehnologiei, şi care, prin Dumitru TINU (Continuare in pagina a Vl-a) De la autocunoaştere la autodepaşire - un drum de eforturi Un colectiv de muncă — acela al Întreprinderii de utilaj petrolier din Tirgovişte — s-a privit in oglinda timpului, de fapt în oglinda cerinţelor şi exigenţelor timpului prezent şi a descoperit unele dezacorduri intre înfăptuirile lui și criteriile actuale de evaluare a roadelor muncii. La acest moment, ce s-a petrecut in toamna anului trecut, ne-am referit intr-un articol precedent. De atunci s-au produs multe schimbări fundamentale in această întreprindere. Mai sunt și probleme cărora nu li s-au aflat încă răspunsurile, se mai plăteşte încă tribut unor deprinderi invechite, dar, în esenţa lui, procesul de modernizare şi de perfecţionare se desfăşoară cu bune rezultate. Acest proces reprezintă drumul unui mare colectiv muncitoresc, care a reuşit să se cunoască bine, să-şi înţeleagă bine indatoririle, să le raporteze la exigenţele vremii noastre şi să declanşeze o aprigă bătălie pentru ciştigarea competiţiei calităţii, ambiţionindu-se să facă un pas hotăritor de la autocunoaştere la autodepăşire. Şi, cum spuneam in primul articol, mai sunt multe lucruri de făcut aici, dar felul in care s-a pornit dă certitudinea biruinţei. Privire în interiorul „universului produselor". La Tîrgovişte, la întreprinderea de utilaj petrolier, începind din acel sfirşit de septembrie 1988 la care ne-am referit pe larg in precedentul articol, s-au petrecut lucruri pe care cei ce le-au trăit nu le vor uita multă vreme. întreaga Întreprindere i-a aflat, în acest răstimp, in faţa unor transformări fundamentale. Ţelul acestor prefaceri fusese subliniat de secretarul general al partidului, cu prilejul vizitei de lucru din toamna anului trecut: înnoirea procesului de producţie, modernizarea muncii şi a roadelor muncii. Nu era vreme pentru aşteptări. Trebuia să se treacă imediat la treabă. De altfel, s-a şi trecut imediat la treabă. O întrebare s-a impus de la început : oamenii din această unitate industrială sunt pregătiţi, atit in ceea ce priveşte cunoştinţele profesionale, cit şi pe planul conştiinţei politico-morale, pentru a se angaja cu rezultate dintre cele mai bune intr-un proces de modernizare de anvergura celui ce avea să fie declanşat aici ? Comitetul de partid a pornit de la ideea evitării unui răspuns dat „după ureche“. Pentru că un colectiv cu mii de oameni este alcătuit, de fapt, din mii de individualităţi, de caractere. Fiecare om are modul lui specific de a munci, de a gândi, de a fi, iar totalitatea acestor însuşiri, la nivelul întregului colectiv, nu poate să fie cuprinsă cu o singură privire. Şi era firesc ca mai intii să se privească in universul produselor. Pentru că oamenii înşişi se oglindesc in produse. Calitatea muncii lor este reflectată de calitatea produselor. A fost deci analizat fiecare produs in parte. Unele dintre produsele realizate aici nu corespundeau cerinţelor actuale, fie pe planul fiabilităţii, fie pe acela al consumurilor de materii prime şi de energie. Puteau fi depăşite aceste rămineri in urmă ? Răspunsul a fost reliefat de analiza altor produse realizate de colectivul acestei întreprinderi, ce îşi dovedeau competitivitatea nu numai pe piaţa internă, ci si in comerţul internaţional. De unde apăreau diferenţele ? Cum putea fi explicat faptul că unele produse treceau examenul calităţii in numeroase ţări ale lumii, dovedindu-se a fi la înălţimea vremii noastre, in timp ce altele pierduseră competiţia cu timpul ? Analiza a demonstrat că principala cauză o constituia atitudinea faţă de nou, faţă de progresul tehnic. Noua revoluţie tehnico-ştiinţifică făcea paşi mari Înainte, dar unii dintre oamenii din această întreprindere continuau să lucreze aşa cum ştiau ei, aşa cum Învăţaseră cu ani în urmă. Orice Adrian VASILESCU (Continuare in pag. a V-a) Din arhitectura municipiului Baia Mare Foto : Sandu Cristian O schimbare de optică obligatorie in asigurarea pieselor de schimb pentru tractoare si maşini agricole Industria noastră constructoare de maşini a făcut, după cum se ştie, mari progrese atît în diversificarea producţiei, în asimilarea unor maşini şi utilaje de mare complexitate şi de nivel tehnic ridicat, cît şi in creşterea calităţii acestora. O elocventă confirmare a acestor substanţiale creşteri cantitative şi calitative este şi înzestrarea agriculturii noastre socialiste cu tractoare, maşini şi utilaje din ce in ce mai diverse, multifuncţionale şi de muit randament. Sunt, desigur, încă multe de făcut în acest domeniu, aşa cum a subliniat secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, iar stăruinţa cu care conducerea partidului se preocupă de realizarea unor utilaje noi, perfecţionate, dă certitudinea că zestrea tehnică a agriculturii noastre va creşte in continuare pe măsura cerinţelor acestei importante ramuri a economiei. Concomitent, atit in întreprinderile constructoare de maşini, cit mai ales în atelierele aparţinind agriculturii s-a dezvoltat, în conformitate cu sarcinile stabilite de conducerea partidului, recondiţionarea pieselor şi subansamblelor de schimb ale tractoarelor şi utilajelor. Au fost organizate pe lingă centrele şi atelierele de reparaţii ale S.M.A. secţii speciale de recondiţionare a pieselor de schimb. De asemenea, au fost create unităţi specializate de dezmembrare a utilajelor casate, de recondiţionare şi recuperare a ansamblelor şi subansamblelor de mai mare dificultate. Cu toate neajunsurile existente în acest domeniu, generate de o serie de greutăţi privind asigurarea unor materiale, de introducerea unor procedee tehnice noi de mare complexitate prin care se urmăreşte să se facă din această activitate o adevărată industrie a recondiţionărilor, se poate aprecia că s-a progresat mult in această privinţă. Unele piese se recondiţionează în cadrul staţiunilor de mecanizare a agriculturii. De pildă, în judeţul Timiş se recondiţionează peste 2 000 de repere şi subansamble de la tractoare şi maşini agricole in valoare de 110 milioane lei anual. Dintre acestea, mai importante sunt blocurile şi arborii de motor, chiulasele, pompele de injecţie, piesele de transmisie, diferitele axe, roti dinţate etc. In plus, din metalele recuperate din piesele ce nu pot fi recondiţionate se confecţionează circa 200 de repere. Datorită unei fructuoase colaborări intre unităţile de mecanizare, întreprinderi industriale şi institute de cercetare şi invătămint superior din Timişoara, aria reconditionărilor se extinde cu fiecare an prin elaborarea in comun a tehnologiilor, prin realizarea tot in comun a utilajelor, aparaturii de măsură şi control şi a S.D.V.-urilor necesare producerii acestora. Să ne referim doar la citeva din ultimele realizări : Cu sprijinul unor unităţi industriale, al Institutelor amintite şi al întreprinderii de mecanică fină din Sinaia, la centrul de reparaţii al S.M.A. Deja s-a amenajat un atelier de recondiţionare a elemenţilor de pompă de injecţie cu o capacitate de 12 000 piese anual şi cu perspectiva ca, pină la sfîrşitul anului in curs, aceasta să se mărească mult. De menţionat că aprovizionarea cu piese noi trebuie să continue intrucît, potrivit tehnologiei, reperele in cauză suportă maximum două recondiţionări, după care se dau la retopit. Concomitent, se acţionează pentru pregătirea condiţiilor în vederea recondiţionării celuilalt reper foarte solicitat al pompei de injecţie — supapa. De curând, întreprinderea „Electrotimis“ a reali-zat, după un proiect întocmit de Institutul de sudură şi încercări mecanice din Timişoara, o maşină pentru recondiţionat arbori de motor fisuraţi. Şi lista noutăţilor în domeniul re- condiţionărilor ar putea continua cu pompe hidraulice de diferite tipuri, cu perspectiva de a recondiţiona capul hidraulic de la pompele de injecţie ce se folosesc la combine etc. Ca o consecinţă a volumului mare de recondiţionări, la o serie de repere s-a renunţat la aprovizionare, iar la altele s-a redus consumul de piese noi intre 65 şi 95 la sută. Cu toate acestea, se face încă mult prea multă risipă, iar in unele situaţii aceasta este provocată de concepţii Înapoiate asupra rolului pe care trebuie să-l aibă colaborarea intre uzinele constructoare de maşini care produc ansamble, subansamble şi piese de schimb şi unităţile de mecanizare In ce priveşte asigurarea necesarului de piese pentru tractoare şi maşini agricole. Unele aspecte care ilustrează această situaţie - in pag. a lll-a. Anchetele „Scinteii" In legătură cu respectarea normelor legale de colaborare intre întreprinderile industriale şi unităţile de mecanizare a agriculturii însemne ale istoriei in preajma lui august orele devin mai fierbinţi, mai înalte. Cred că statura lor împrumută ceva din sufletul oamenilor, trecindu-şi credinţa in semne de lumină şi aleasă gingăşie... Şi, tot in preajma lui august, la Mărăşeşti, istoria işi deschide larg paginile, aşa cum o casă bătrinească şi-ar lăsa ferestrele slubodt.', vi: inşi* brațe insuse spre strălucire... Intr-o astfel de zi, dacă îi apropii urechea de pieptul pămmtului, ai să auzi glasurile străbunilor, ale acelora care pierind in dreapta slujire a neamului şi-au lăsat singele să scrie epopeea credinţei faţă de patrie, pentru libera sa înălţare şi împlinire: Salamina, Nepanto, Mama, Verdun, Mărăşeşti. Umanitatea îşi revendică aceste nume, scriindu-le pe frontonul cel sacru al demnităţii omului. „Pe câmpia de singe a Mărişeştiului“, ostaşii noştri „cu pieptul lor cuirasat doar de dalba cămaşă strămoşească“ au făcut stavilă de netrecut duşmanului. Săgeata ţişnită din „arcul moldav“ a frămintat şi spulberat rindurile inamice, a redus orgoliile belicoase la tăcere, a dat seva proaspătă credinţei netulburate in Unire. Citesc din marea carte a neamului cu profundă mindrie cuvintele primului bărbat al ţării : „Ne aplecăm cu veneraţie in faţa eroilor naţiunii, in faţa celor care nu şi-au precupeţit viaţa pentru a asigura libertatea şi progresul poporului român, care au pus la timpul lor o piatră la temelia măreţului edificiu pe care il înălţăm astăzi pe meleagurile României socialiste. Fie ca memoria celor ce au căzut la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz oprind cu pieptul lor armatele duşmane să trăiască veşnic în conştiinţa poporului, imbărbătindu-l întotdeauna in lupta pentru binele şi prosperitatea Republicii Socialiste România". Au trecut 70 de ani de atunci. S-a aşezat greu ţărina peste cei viteji, dar niciodată uitarea nu şi-a purtat palmele moi peste numele lor. La Mărăşeşti, istoria devine un fel de geografie afectivă, ca un răspuns dat peste ani generaţiilor eroice : in faţa mausoleului — „templu al energiei şi eroismului românesc“ — se ridică, la citiva paşi oraşul. Acum, in anul douăzeci şi doi al „Epocii Nicolae Ceauşescu“, Mărăşeştiul oferă imaginea unei aşezări complexe, puternice, a unui oraş racordat profund la fluxul prefacerilor şi acumulărilor socialiste. El a crescut la un loc cu finutul, cu fura, aşezind in fata însemnelor istoriei argumentele eroice ale muncii libere, ale eforturilor întregului popor de a înălţa România pe noi trepte ale civilizaţiei socialiste. In „Adevărul“ (martie 1937) Sadoveanu — care scrisese despre zilele eroic ale lui 1917 — mărturisea: „Frumoasă, veche şi tristă ţară — Vrancea. Devastată, despădurită, măcinată de puhoaie. Păstori strimtoraţi, plugari săraci care sufăr, caută o dreptate ; de demult o caută şi o cerşesc şi încă n-au găsit-o“. Dreptatea mult visată s-a născut intr-un alt anotimp la ciţiva paşi de neînfricatul an 1917. lată de ce, cind se apropie luna august şi orele devin mai fierbinţi şi mai înalte, venim la Mărăşeşti ca lingă o adincă şi curată fintină pentru a sorbi din apa mai curată ca lacrima — apa iubirii de neam. In arcul peste timp al istoriei, Mărăşeştiul scinteiază unic. Este cuvintul unui popor care a făcut din aspiraţie şi voinţa de independenţă o dimensiune esenţială a existenţei sale. Traian OLTEANU