Scînteia, august 1987 (Anul 56, nr. 13979-14004)

1987-08-01 / nr. 13979

ÎN AGRICULTURĂ Celei de-a doua culturi,­­întreaga atenţiei Nu sunt necesare prea multe ex­plicaţii pentru a sublinia importan­ţa cu totul aparte pe care o pre­zintă insăminţarea unor suprafeţe cit mai mari cu culturi duble, in sistemul de agricultură practicat in ţara noastră. Ele reprezintă o sursă însemnată de sporire a producţiei de cereale, îndeosebi de porumb boabe, dar mai cu seamă o cale pentru echilibrarea balanţei fura­jere în fiecare unitate agricolă. Care este situaţia îndeplinirii pro­gramelor stabilite în acest do­meniu ? Pină in seara zilei de 30 iulie au fost insăminţate culturi duble pe 79 la sută din suprafeţele planifi­cate, din care porumbul pentru boabe — pe 89 la sută din pre­vederi. Judeţele Buzău, unde au fost insăminţate culturi duble pe 104 la sută faţă de prevederi. Ti­miş, Satu Mare şi sectorul agricol Ilfov — cite 100 la sută. Olt şi Vaslui — 99 la sută. Neamţ — 98 la sută. Teleorman şi Giurgiu — rite 93 la sută. Ialomiţa — 91 la sută. Brăila şi Argeş — rite 90 la sută, se înscriu cu cele mai bune rezultate. în schimb, in judeţele Tulcea, Prahova, Bihor, Constanţa, Arad, Galaţi, Dîmboviţa, Vîlcea sunt unele nerealizări, care, in afa­ra unor cauze obiective, nu pot fi explicate decit prin lipsa de pre­ocupare a conducerilor unităţilor agricole pentru finalizarea în bune condiţii a acestei acţiuni. Dacă insăminţarea pe noi supra­feţe a culturilor duble pentru fura­je nu se mai poate face decît cel mult in judeţele din sudul şi sud­­estul ţării, şi cu precădere pe tere­nurile amenajate pentru irigat, în continuare sunt de executat o serie de lucrări obligatorii, de care de­pinde succesul culturilor duble pe terenurile semănate pină acum. Dintre eccetee se detaşează prin caracterul de urgenţă lucrările de Întreţinere a culturilor duble. Pre­tutindeni, in fiecare unitate agrico­lă trebuie să se asigure forţele ne­cesare pentru efectuarea praşile­­lor mecanice şi manuale pe toate terenurile unde este nevoie. Dis­trugerea buruienilor, imediat in faza următoare răsăririi culturilor duble, reprezintă o condiţie hotă­­ritoare pentru a se asigura dezvol­tarea normală şi viguroasă a plan­telor. Totodată, prin mobilizarea solului şi distrugerea capilarităţii lui la suprafaţă, praşilele au un rol important în menţinerea apei in pămînt, care este atît de nece­sară acum pentru creşterea plan­telor. Strins legat de aceasta, in mod cu totul deosebit se pune problema udării culturilor duble fără între­rupere pe toate suprafeţele de te­ren amenajate pentru irigaţii, în­lăturarea efectelor negative pro­vocate de temperaturile caniculare din ultima perioadă impune ca in stabilirea programelor de udare să se acorde prioritate irigării cultu­rilor duble şi succesive de legume, porumbului pentru boabe, precum şi a celor destinate pentru furaje. Nu trebuie precupeţit nici un efort pentru ca udările să se poată face cu toate forţele, ziua şi noaptea, pe toate suprafeţele unde plantele au nevoie de apă. Pentru aceasta, este imperios necesar ca unităţilor agricole să li se creeze condiţii op­time — avem in vedere asigurarea cantităţilor prevăzute de energie şi combustibil, astfel incit programele săptăminale de udări să poată fi realizate întocmai, înfiinţarea celei de-a­ doua cul­turi a necesitat un mare volum de lucrări, un efort material şi finan­ciar considerabil din partea unită­ţilor agricole. Tocmai de aceea, pentru atingerea obiectivului pro­pus — realizarea producţiilor pre­văzute de legume, cereale şi furaje — organele şi organizaţiile de partid de la sate, organele agrico­le, consiliile agroindustriale şi con­ducerile unităţilor agricole au da­toria de mare răspundere ca in a­­ceastă perioadă să mobilizeze toa­te forţele la executarea lucrărilor de întreţinere şi irigare, creind astfel condiţii pentru reuşita aces­tor culturi si, implicit, pentru re­cuperarea cheltuielilor făcute cu Înfiinţarea lor. Aspect de lo­rţelăria Combinatului siderurgic Galaţi Foto : E. Dichiseanu PROLETARI DIN TOATE TARILE. UNIȚI-VĂ! ORGAN AL COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN Anul LVI Nr. 13 979 Sîmbătă 1 august 1987 6 PAGINI - 50 BANI 0 IMPORTANTA ACŢIUNE GOSPODĂREASCA -redarea în circuitul economic a materialelor refolosibile O cerinţă a comerţului şi industriei alimentare: recuperarea neîntîrziata a ambalajelor de sticlă Sintem in plin sezon de vară. Sezon in care, întot­deauna, se înregistrează un consum sporit de diferite băuturi răcoritoare, sucuri, ape minerale, in acelaşi timp, a început sezonul producţiei de conserve de legume şi compoturi. Toate acestea reclamă mari can­tităţi de ambalaje de sticlă. Nevoia de recuperare a unor asemenea sticle şi borcane este cu atît mai mare cu cit în gospodăriile populaţiei s-au acumulat in ultima vreme un mare număr de asemenea ambalaje ca urmare a consumului sporit din zilele de caniculă. In aceste condiţii, problema recuperării şi reintrodu­cerii in circuitul economic a ambalajelor de sticlă capătă o deosebită stringenţă. După cum se ştie, in repetate rinduri conducerea partidului a subliniat marea importanţă a recuperării şi redării in circuitul economic a oricăror materiale refolosibile, şi cu atit mai mult a ambalajelor de sticlă, a căror producţie este mare consumatoare de energie. lată pentru ce Ministerul Comerţului Interior, unităţile industriei alimentare solicită in mod insistent ca populaţia să predea cit mai grabnic în circuitul economic ambalajele de sticlă existente in gospodă­riile personale. De altfel, practic, cetăţeanul este triplu Interesat In această acţiune. In primul rind, pentru că işi asigură posibilitatea de aprovizionare cu respectivele alimen­te, bâuturi răcoritoare şi conserve proaspete. In al doilea rind, pentru că valorificarea, adică predarea acestor ambalaje la centrele de colectare sau unită­ţile comerciale, se face contra bani sau mărfuri, însem­­nind deci ciştiguri materiale. Şi, în sfirşit, pentru că işi debarasează gospodăria de obiecte devenite inutile. Trebuie arătat însă că, deşi există indicaţii foarte clare, deşi forurile de conducere ale comerţului, con­siliile populare judeţene şi municipale au adoptat re­glementări şi dispoziţii­­ clare şi ferme pentru buna desfăşurare a recuperării ambalajelor de sticlă, jos, pe teren, in unele centre de colectare sau unităţi co­merciale, se mai manifestă felurite dificultăţi­­ de la responsabili de magazine, recepţioneri şi magazineri comozi, care-şi eludează obligaţiile sub diferite pre­texte, pină la conducători auto ai întreprinderilor de transporturi care se eschivează de la preluarea ope­rativă a ambalajelor în vederea predării lor spre uni­tăţile producătoare. Sunt situaţii al căror antidot nu-l poate constitui decit contactul viu cu terenul, con­trolul sistematic al forurilor locale de conducere asu­pra situaţiei din unităţi şi centre, pentru a se lua pe loc măsurile necesare de îndreptare, pentru intensifi­carea activităţii de preluare şi colectare a ambalaje­lor de sticlă şi transportul rapid al acestora spre în­treprinderile de resort Publicăm IN PAGINA A ll-A unele constatări ale reporterilor şi corespondenţilor noştri judeţeni de le­gătură cu aceste probleme. ACTUALITATEA IM MARE DEZIDERAT: 0 EUROPA A SECURITĂŢII ŞI COOPERĂRII „Ţărilor din Europa - continentul und­e s-au acumulat uriaşe cantităţi de arme, atît nucleare, cit şi convenţionale - le revine o mare răspundere în lupta pentru dezarmare şi pace. Este necesar ca toate ţările europene să-şi unească eforturile şi să conlucreze în modul cel mai activ pentru dezarmare, pentru înţelegere, securitate şi pace pe Pămînt NICOLAE CEAUŞESCU ...Profilată pe cerul nordic de azur, clădirea din marmură albă a palatu­lui „Finlandia“ devenise in acea zi de 1 AUGUST 1975 punctul de gravi­taţie al vieţii politice europene şi internaţionale. După trei zile de dezbateri, ce sintetizau o îndelungată activitate de negocieri, inedită prin tematica abordată şi ţelurile pro­puse, şefii de stat sau de guvern din cele 35 de state participante — sta­tele Europei, S.U.A. si Canada — aveau să ia loc pentru prima dată in jurul aceleiaşi mese pentru a-ş i pune semnătura pe ACTUL FINAL DE LA HELSINKI, documentul concluziv al Conferinţei general-europene, docu­ment apreciat drept „Magna Carta" a securităţii si cooperării pe conti­nent. Moment istoric, moment unic in analele europene. Dătător de spe­ranţe si deschizător de nouă per­spectivă asupra viitorului Europei. Europa conturată de prevederile Actului final de la Helsinki — con­solidate prin angajamentul solemn al statelor participante de a acţiona pentru transpunerea lor în viaţă — este „casa comună“ a popoarelor aşe­zate aici de-a lungul mileniilor, aparţinînd unor state de o mare di­versitate sub raportul mărimii, for­ţei economice, dar şi al modului de organizare economico-socială, con­vingerilor politice şi credinţelor şi­ care au decis să convieţuiască şi să conlucreze în respectul reciproc al demnităţii naţionale, ca state egale, independente şi suverane. Sentimen­tul comunităţii de destin, întărit de experienţa tragică trăită in comun a celor două războaie mondiale, înţe­legerea marii răspunderi ce le incumbă popoarelor si statelor euro­pene in faţa viitorimii au si consti­tuit impulsul iniţierii procesului de pregătire a istoricei Conferinţe pen­tru securitate şi cooperare în Europa. România socialistă marchează îm­plinirea a 12 ani de la semnarea Actului final de la Helsinki cu con­ştiinţa de a fi adus o substanţială contribuţie proprie in problema securităţii continentului, atit pe plan principial, teoretic, cit şi practic, in­clusiv la pregătirea şi încheierea cu succes a Conferinţei general-europe­ne, avind adesea un rol deschizător de drumuri in evoluţiile ce au făcut posibilă organizarea conferinţei, in normalizarea relaţiilor intereuropene şi afirmarea unui început de destin­dere pe continent. Este cunoscută — şi larg recunoscută — contribu­ţia României, a preşedintelui Nicolae Ceauşescu la însăşi cristali­zarea conceptului de securitate euro­peană. O securitate reală, garantată printr-un sistem de angajamente şi măsuri practice care să ofere po­poarelor continentului certitudinea că se pot dezvolta liber, la adăpost de orice agresiune, de orice act de forţă din afară, angajamente şi măsuri care să favorizeze o conlucrare rod­nică d­in beneficiul fiecăruia şi al progresului general. Cum tot astfel sunt bine cunoscute contribuţiile ro­mâneşti la definirea celor zece prin­cipii, consacrate în Actul final de la Helsinki, ca temelie a raporturilor noi intre state in Europa. „Actul final“ de la Helsinki în­semna, intr-adevăr, un „final“ , dar finalul unei etape de negocieri. Pen­tru că, în realitate, semnarea acestui document marca un început de drum. De la tribuna Conferinţei general­­europene, preşedintele României avea să sublinieze in acest sens : „Istoria va judeca nu numai documentele ce le vom semna şi declaraţiile făcute, ci şi felul in care fiecare stat, fie­care guvern va acţiona pentru reali­zarea acestor documente, pentru ca speranţele contemporanilor noştri să fie împlinite, pentru ca acţiunile gu­vernelor noastre să răspundă năzuin­ţelor de bunăstare, libertate şi pace ale tuturor naţiunilor“. Examenul istoriei este, intr-adevăr, plin de învăţăminte. Retrospectiva celor 12 ani care au trecut de la Conferinţa de la Helsinki arată cit de anevoioasă s-a dovedit a fi trans­punerea în viată a ansamblului de măsuri convenite. Este incontestabil însă impactul pe care conferinţa l-a avut în viata Europei si pe plan in­ternational. Sunt de netăgăduit evo­luţiile spre o mai bună înţelegere şi colaborare intre statele continentu­lui, ceea ce işi găseşte reflectare în extinderea schimburilor economice, in realizarea unor proiecte comune, in dezvoltarea, pe deasupra divizări­lor artificiale, a unei vaste reţele de contacte, bilaterale şi regionale. „Spiritul de la Helsinki“, in pofida tuturor încercărilor, şi-a dovedit vi­talitatea, inspirind eforturi de mare însemnătate pentru procesul general — oricîte meandre ar cunoaşte aces­ta — de infăptuire a securităţii eu­ropene. Desigur, raportate la prevederile Actului final de la Helsinki, reali­zările mai sunt încă departe de aşteptările şi speranţele investite de popoarele continentului, cu atit mai mult cu cit a existat o succesiune de evoluţii şi involuţii. Prima întrebare, care se ridică inevitabil, este dacă popoarele europene se simt astăzi mai în Siguranţă decît in urmă cu mai bine de un deceniu. Or, răspun­sul nu poate ocoli realitatea că pe solul Europei se află în plus, la această oră, sute şi sute de rachete nucleare cu diferite raze de acţiu­ne, respectiv cu puteri distructive incomparabile cu armamentele exis­tente in timpul Conferinţei de la Helsinki. Au sporit, de asemenea, arsenalele clasice, s-au adăugat noi tipuri de arme convenţionale, în­­corporind cuceriri de ultimă oră ale ştiinţei şi tehnologiei, şi care, prin Dumitru TINU (Continuare in pagina a Vl-a) De la autocunoaştere la autodepaşire - un drum de eforturi Un colectiv de muncă — acela al Întreprinderii de utilaj petrolier din Tirgovişte — s-a privit in oglinda timpului, de fapt în oglinda cerin­ţelor şi exigenţelor timpului prezent şi a descoperit unele dezacorduri intre înfăptuirile lui și criteriile ac­tuale de evaluare a roadelor mun­cii. La acest moment, ce s-a petre­cut in toamna anului trecut, ne-am referit intr-un articol precedent. De atunci s-au produs multe schimbări fundamentale in această întreprin­dere. Mai sunt și probleme cărora nu li s-au aflat încă răspunsurile, se mai plăteşte încă tribut unor de­prinderi invechite, dar, în esenţa lui, procesul de modernizare şi de perfecţionare se desfăşoară cu bune rezultate. Acest proces reprezintă drumul unui mare colectiv muncito­resc, care a reuşit să se cunoască bine, să-şi înţeleagă bine indatori­­rile, să le raporteze la exigenţele vremii noastre şi să declanşeze o aprigă bătălie pentru ciştigarea competiţiei calităţii, ambiţionindu-se să facă un pas hotăritor de la auto­­cunoaştere la autodepăşire. Şi, cum spuneam in primul articol, mai sunt multe lucruri de făcut aici, dar felul in care s-a pornit dă certitudinea biruinţei. Privire în interiorul „uni­versului produselor". La­ Tîr­­govişte, la întreprinderea de utilaj petrolier, începind din acel sfirşit de septembrie 1988 la care ne-am referit pe larg in precedentul arti­col, s-au petrecut lucruri pe care cei ce le-au trăit nu le vor uita multă vreme. întreaga Întreprindere i-a aflat, în acest răstimp, in faţa unor transformări fundamentale. Ţe­lul acestor prefaceri fusese subliniat de secretarul general al partidului, cu prilejul vizitei de lucru din toamna anului trecut: înnoirea procesului de producţie, modernizarea muncii şi a roadelor muncii. Nu era vreme pen­tru aşteptări. Trebuia să se treacă imediat la treabă. De altfel, s-a şi trecut imediat la treabă. O întrebare s-a impus de la început : oamenii din această unitate industrială sunt pregătiţi, atit in ceea ce priveşte cunoştinţele profesionale, cit şi pe planul conştiinţei politico-morale, pentru a se angaja cu rezultate dintre cele mai bune intr-un proces de modernizare de anvergura celui ce avea să fie declanşat aici ? Comitetul de partid a pornit de la ideea evitării unui răspuns dat „după ureche“. Pentru că un colec­tiv cu mii de oameni este alcătuit, de fapt, din mii de individualităţi, de caractere. Fiecare om are modul lui specific de a munci, de a gândi, de a fi, iar totalitatea acestor însu­şiri, la nivelul întregului colectiv, nu poate să fie cuprinsă cu o sin­gură privire. Şi era firesc ca mai intii să se privească in universul produselor. Pentru că oamenii înşişi se oglindesc in produse. Calitatea muncii lor este reflectată de calita­tea produselor. A fost deci analizat fiecare pro­dus in parte. Unele dintre produsele realizate aici nu corespundeau ce­rinţelor actuale, fie pe planul fia­bilităţii, fie pe acela al consumurilor de materii prime şi de energie. Puteau fi depăşite aceste rămineri in urmă ? Răspunsul a fost reliefat de analiza altor produse realizate de colectivul acestei întreprinderi, ce îşi dovedeau competitivitatea nu numai pe piaţa internă, ci si in co­merţul internaţional. De unde apă­reau diferenţele ? Cum putea fi ex­plicat faptul că unele produse tre­ceau examenul calităţii in nume­roase ţări ale lumii, dovedindu-se a fi la înălţimea vremii noastre, in timp ce altele pierduseră compe­tiţia cu timpul ? Analiza a demon­strat că principala cauză o consti­tuia atitudinea faţă de nou, faţă de progresul tehnic. Noua revoluţie tehnico-ştiinţifică făcea paşi mari Înainte, dar unii dintre oamenii din această întreprindere continuau să lucreze aşa cum ştiau ei, aşa cum Învăţaseră cu ani în urmă. Orice Adrian VASILESCU (Continuare in pag. a V-a) Din arhitectura municipiului Baia Mare Foto : Sandu Cristian O schimbare de optică obligatorie in asigurarea pieselor de schimb pentru tractoare si maşini agricole Industria noastră constructoare de maşini a făcut, după cum se ştie, mari progrese atît în diversificarea producţiei, în asimilarea unor maşini şi utilaje de mare complexitate şi de nivel tehnic ridicat, cît şi in creşte­rea calităţii acestora. O elocventă confirmare a acestor substanţiale creşteri cantitative şi calitative este şi înzestrarea agriculturii noastre so­cialiste cu tractoare, maşini şi utila­je din ce in ce mai diverse, multi­funcţionale şi de m­uit randament. Sunt, desigur, încă multe de făcut în acest domeniu, aşa cum a subli­niat secretarul general al parti­dului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, iar stăruinţa cu care conducerea partidului se pre­ocupă de realiza­rea unor utilaje­­ noi, perfecţiona­te, dă certitudinea că zestrea tehni­că a agriculturii noastre va creşte in continuare pe măsura cerinţelor acestei importante ramuri a econo­miei. Concomitent, atit in întreprinderi­le constructoare de maşini, cit mai ales în atelierele aparţinind agricul­turii s-a dezvoltat, în conformitate cu sarcinile stabilite de conducerea partidului, recondiţionarea pieselor şi subansamblelor de schimb ale tractoarelor şi utilajelor. Au fost or­ganizate pe lingă centrele şi atelie­rele de reparaţii ale S.M.A. secţii speciale de recondiţionare a piese­lor de schimb. De asemenea, au fost create unităţi specializate de dez­membrare a utilajelor casate, de re­­condiţionare şi recuperare a ansam­­blelor şi subansamblelor de mai mare dificultate. Cu toate neajunsu­rile existente în acest domeniu, ge­nerate de o serie de greutăţi privind asigurarea unor materiale, de intro­ducerea unor procedee tehnice noi de mare complexitate prin care se urmăreşte să se facă din această ac­tivitate o adevărată industrie a re­­condiţionărilor, se poate aprecia că s-a progresat mult in această pri­vinţă. Unele piese se recondiţionează în cadrul staţiunilor de mecanizare a agriculturii. De pildă, în judeţul Ti­miş se recondiţionează peste 2 000 de repere şi subansamble de la tractoa­re şi maşini agricole in valoare de 110 milioane lei anual. Dintre aces­tea, mai importante sunt blocurile şi arborii de motor, chiulasele, pom­pele de injecţie, piesele de transmi­sie, diferitele axe, roti dinţate etc. In plus, din metalele recuperate din piesele ce nu pot fi recondiţionate se confecţionează circa 200 de repe­re. Datorită unei fructuoase colabo­rări intre unităţile de mecanizare, întreprinderi industriale şi institute de cercetare şi invătămint superior din Timişoara, aria reconditionărilor se extinde cu fiecare an prin elabo­rarea in comun a tehnologiilor, prin realizarea tot in comun a utilajelor, aparaturii de măsură şi control şi a S.D.V.-urilor necesare producerii a­­cestora. Să ne referim doar la citeva din ultimele realizări : Cu sprijinul unor unităţi industriale, al Institute­lor amintite şi al întreprinderii de mecanică fină din Sinaia, la centrul de reparaţii al S.M.A. Deja s-a amenajat un atelier de recondi­­ţionare a elemenţilor de pompă de injecţie cu o capacitate de 12 000 piese anual şi cu perspectiva ca, pină la sfîrşitul anului in curs, a­­ceasta să se mărească mult. De men­ţionat că aprovizionarea cu piese noi trebuie să continue intrucît, po­trivit tehnologiei, reperele in cauză suportă maximum două recondiţio­­nări, după care se dau la retopit. Con­comitent, se acţionează pentru pre­gătirea condiţiilor în vederea recon­­diţionării celuilalt reper foarte soli­citat al pompei de injecţie — supa­pa. De curând, întreprinderea „Elec­­trotimis“ a reali-­­­zat, după un pro­iect întocmit de Institutul de su­dură şi încercări mecanice din Ti­mişoara, o maşi­nă pentru recon­diţionat arbori de motor fisuraţi. Şi lista noutăţilor în domeniul re-­­ condiţionărilor ar putea continua cu pompe hidraulice de diferi­te tipuri, cu perspectiva de a recondiţiona capul hidraulic de la pompele de injecţie ce se folosesc la combine etc. Ca o consecinţă a vo­lumului mare de recondiţionări, la o serie de repere s-a renunţat la apro­vizionare, iar la altele s-a redus con­sumul de piese noi intre 65 şi 95 la sută. Cu toate acestea, se face încă mult prea multă risipă, iar in unele situaţii aceasta este provocată de concepţii Înapoiate asupra rolului pe care trebuie să-l aibă colaborarea in­tre uzinele constructoare de maşini care produc ansamble, subansamble şi piese de schimb şi unităţile de mecanizare In ce priveşte asigurarea necesarului de piese pentru tractoare şi maşini agricole. Unele aspecte care ilustrează această situaţie - in pag. a lll-a. Anchetele „Scinteii" In legătură cu respectarea normelor legale de colaborare intre întreprinderile industriale şi unităţile de mecanizare a agriculturii însemne ale istoriei in preajma lui august orele devin mai fierbinţi, mai înalte. Cred că statura lor împrumută ceva din sufletul oamenilor, trecindu-şi credinţa in semne de lumină şi aleasă gingăşie... Şi, tot in preajma lui august, la Mărăşeşti, istoria işi deschide larg paginile, aşa cum o casă bătrinească şi-ar lăsa ferestrele slub­odt.', vi: inşi* brațe ins­use spre strălucire... Intr-o astfel de zi, dacă îi apropii urechea de pieptul pămmtului, ai să auzi glasurile străbunilor, ale ace­lora care pierind in dreapta slu­jire a neamului şi-au lăsat sin­gele să scrie epopeea credinţei faţă de patrie, pentru libera sa înălţare şi împlinire: Salamina, Nepanto, Mama, Verdun, Mără­şeşti. Umanitatea îşi revendică aceste nume, scriindu-le pe frontonul cel sacru­­ al demni­tăţii omului. „Pe câmpia de singe a Mărişeştiului“, ostaşii noştri „cu pieptul lor cuirasat doar de dalba cămaşă strămo­şească“ au făcut stavilă de netrecut duşmanului. Săgeata ţişnită din „arcul moldav“ a frămintat şi spulberat rindurile inamice, a redus orgoliile beli­coase la tăcere, a dat seva proaspătă credinţei netulburate in Unire. Citesc din marea car­te a neamului cu profundă min­­drie cuvintele primului bărbat al ţării : „Ne aplecăm cu ve­neraţie in faţa eroilor naţiunii, in faţa celor care nu şi-au precupeţit viaţa pentru a asi­gura libertatea şi progresul po­porului român, care au pus la timpul lor o piatră la temelia măreţului edificiu pe care il înălţăm astăzi pe meleagurile României socialiste. Fie ca me­moria celor ce au căzut la Mă­­răşti, Mărăşeşti şi Oituz oprind cu pieptul lor armatele duşma­ne să trăiască veşnic în conşti­inţa poporului, imbărbătindu-l întotdeauna in lupta pentru binele şi prosperitatea Repu­blicii Socialiste România". Au trecut 70 de ani de atunci. S-a aşezat greu ţărina peste cei viteji, dar niciodată uitarea nu şi-a purtat palmele moi peste numele lor. La Mărăşeşti, isto­ria devine un fel de geografie afectivă, ca un răspuns dat pes­te ani generaţiilor eroice : in faţa mausoleului — „templu al­ energiei şi eroismului româ­nesc“ — se ridică, la citiva paşi oraşul. Acum, in anul douăzeci şi doi al „Epocii Nicolae Ceauşescu“, Mărăşeş­­tiul oferă imaginea unei aşe­zări complexe, puternice, a unui oraş racordat profund la fluxul prefacerilor şi acumulărilor so­cialiste. El a crescut la un loc cu finutul, cu fura, aşezind in fata însemnelor istoriei argu­mentele eroice ale muncii libe­re, ale eforturilor întregului po­por de a înălţa România pe noi trepte ale civilizaţiei socialiste. In „Adevărul“ (martie 1937) Sadoveanu — care scrisese des­pre zilele eroic ale lui 1917 — mărturisea: „Frumoasă, veche şi tristă ţară — Vrancea. De­vastată, despădurită, măcinată de puhoaie. Păstori strimtoraţi, plugari săraci care sufăr, caută o dreptate ; de demult o caută şi o cerşesc şi încă n-au găsit-o“. Dreptatea mult visată s-a născut intr-un alt anotimp la ciţiva paşi de neînfricatul an 1917. lată de ce, cind se apropie luna august şi orele devin mai fierbinţi şi mai înalte, venim la Mărăşeşti ca lingă o adincă şi curată fintină pentru a sorbi din apa mai curată ca lacrima — apa iubirii de neam. In arcul peste timp al istoriei, Mărăşeştiul scinteiază unic. Este cuvintul unui popor care a făcut din aspiraţie şi voinţa de indepen­denţă o dimensiune esenţială a existenţei sale. Traian OLTEANU

Next