Scînteia, septembrie 1988 (Anul 57, nr. 14318-14343)
1988-09-01 / nr. 14318
PAGINA 2 TEZELE PESTRU PLENARA C.C. Al P.C.R. — program revoluţionar de mancă pentru partid, pentru popor Antrepriza de construcţii-montaj pentru utilaj chimic Piteşti apare celui care-i urmăreşte lucrările executate şi repetatele solicitări adresate de a pune umărul unde se naşte o „situaţie grea“ ca un fel de antrepriză-şoc. Este o simplă impresie sau realitate, tovarăşe inginer Nicolae Boambeş, director al acestei unităţi ? — Nu cred că termenul de „antrepriză-şoc“ este cel mai potrivit. Colectivul nostru nu are alt merit decit acela de a-şi face datoria oriunde este solicitat. Ceea ce înseamnă altceva. Că am reuşit să atingem, printr-o preocupare permanentă a organizaţiei de partid şi a consiliului oamenilor muncii, un grad de omogenitate şi competenţă profesională care nu ne mai permite să ne retragem din faţa unor lucrări grele. Este o problemă de educaţie. Este şi o problemă de manifestare a democraţiei muncitoreşti. Ori de cite ori am primit şi primim o lucrare grea, noi nu ne preocu- __________ păm să-i supraevaluăm dificultăţile, să ne autoimpresionăm de ce ne aşteaptă, ci să găsim soluţii pentru realizarea ei. Dacă cineva trebuie s-o facă — gîndim — atunci înseamnă că şi noi o putem face. Şi cred că acest mod de a privi lucrurile de către organizaţia noastră de partid s-a transmis la fiecare constructor din cadrul antreprizei noastre. Aici se cuvine o scurtă paranteză. Deşi i-am cerut să numească lucrările grele la care a participat colectivul antreprizei în anul trecut şi în acest an, n-am primit decit acest răspuns : „unde a fost nevoie“. De la Trustul de construcţii-montaj pentru utilaj chimic Bucureşti, de care aparţine unitatea, aflăm insă că „a fost nevoie“ in multe locuri. La Zlatna, unde oamenii antreprizei din Piteşti, in frunte cu comuniştii, s-au întrecut pe ei înşişi. La Drobeta- Turnu Severin, unde, de asemenea, au executat cele mai grele lucrări. Acum, la piroliza Combinatului petrochimic Teleajen au imprimat un ritm atît de intens muncii. Incit constructorii altor antreprize, care execută şi ei lucrări aici, par a nu te putea obişnui cu asemenea ritm. — Se spune despre constructorii unităţii dv. că sînt atît de „legaţi“ de antrepriză, că dacă in miezul nopţii le-aţi cere să vină la muncă ar face-o fără nici o absenţă. Cum se explică acest ataşament ? — Acest ataşament — ca să vă preiau expresia — face parte din ceea ce organizaţia noastră de partid şi consiliul* oamenilor muncii numesc „strategia de personal“. Sau, altfel spus, Înseamnă ataşament faţă de munca bine făcută, faţă de prestigiul pe care unitatea şi l-a cîştigat şi de la care e greu ca cineva să abdice. Noi, constructorii, aşa am fost educaţi de partid, şi aşa gindim, în sectorul nostru de activitate, şi mai ales în cel de construcţii de unităţi productive, în primul rînd chimice, munca este foarte grea. Echivalează uneori — nu exagerez cu nimic — cu a constructorilor de obiective nucleare. Noi cerem oamenilor să muncească la maximum de capacitate, dar le creăm şi toate condiţiile pentru a da un asemenea randament. Nu întîmplător despre conducerea antreprizei noastre se spune că este in primul rînd „o conducere socială“. Reporterul — chiar dacă deschide o nouă paranteză — nu putea trece peste expresia de „conducere socială“ şi solicită amănunte. N-a putut obţine mai mult decît se poate deduce din enunţul amintitei expresii. Preşedintele comitetului sindicatului s-a ajutat să-i descifreze semnificaţia. Comunistul Nicolae Boambeş, directorul antreprizei, este adeptul ideii că oricit de grele ar fi condiţiile muncii pe şantiere, în comparaţie cu cele din industrie, conducerea unităţii are obligaţia să facă totul ca oamenii să nu simtă asemenea diferenţe. Sistemul autoconducerii muncitoreşti reprezintă sistemul de conducere de către muncitori, pentru muncitori. în numele acestei idei, antrepriza are o cantină pentru oamenii muncii — amenajată într-un spaţiu simplu, dar dotată cu tot strictul necesar — cum sunt puţine de acest fel. Constructorii argeşeni detaşaţi de la sediul antreprizei pe alte şantiere sunt aprovizionaţi şi ei de la cantina antreprizei — o dată pe săptămină — cu anumite produse alimentare, apă minerală, ceai ş.a. De asemenea, li se construieşte un grup social detaşabil şi refolosibil, prin care au asigurate condiţii similare cu cele de la sediul antreprizei. Acestea ar fi pe scurt citeva din argumentele referitoare la faptul că antrepriza are „o conducere socială". — Antrepriza dv. îşi desfăşoară activitatea în nişte spaţii de producţie neobişnuit da simpla (cîteva foste barăci construite pentru organizarea pe şantier) şi cu toate acestea a atins cel mai înalt grad de industrializare a lucrărilor din întregul sector de construcţii — respectiv 93 la sută la prefabricare conducte şi 85 la sută la confecţii metalice. Cum se explică acest lucru ? — Noi ne-am obişnuit să nu spunem că o problemă e greu de rezolvat pină nu analizăm — aşa cum ne cere secretarul general al partidului — de o mie de ori posibilităţile de rezolvare. Necesitatea industrializării construcţiilor nu este dorinţa subiectivă a cuiva, ci în obiectiv de neinlocuit de nimeni şi de nimic în etapa revoluţiei tehnico-ştiinţifice. Dacă vrem să lucrăm eficient, după cerinţele progresului tehnic. Pentru marile trusturi şi antreprize, acest proces este planificat şi dirijat. Intr-o antrepriză ca a noastră, industrializarea nu putea fi realizată altfel decît cu forţa proprii şi cu gîndire proprie. Aşa a fost realizat atelierul de prefabricat conducte, care are astăzi un flux tehnologic la fel de modern ca în industrie. Aşa a fost realizat atelierul de confecţii metalice. Aşa a fost realizat atelierul de prelucrări mecanice. Ca şi toate atelierele da utilităţi. Ca şi laboratorul şi sistemul de asigurare a calităţii produselor. Dar suntem departe de a fi atins stadiul de prefabricare şi da executare a confecţiilor metalice — mă refer la conceperea unor fluxuri de producţie flexibile, capabile să poată fi adaptate uşor la orice tip de lucrări — pe care-1 reclamă actuala etapă de modernizare a proceselor de producţie. Ceea ce ne obligă să nu ne oprim aici, să gîndim mai departe în acest sens. După cum ne-am convins aici, industrializarea lucrărilor pe bază de gîndire proprie şi cu forţe proprii nu constituie cuvinte frumoase pentru şedinţe. Ele au, cum bine s-a văzut, o acoperire în fapte. în al doilea rind, Antrepriza de construcţii utilaj chimic Piteşti şi-a realizat şi depăşit planul pe opt luni ale anului la toţi indicatorii. Acest lucru nu mai exprimă o noutate pentru nimeni. Antrepriza a intrat in al 12-lea an de cînd îşi indeplineşte lună de lună şi an de an sarcinile de plan. O noutate există totuşi. In atelierul de prefabricat conducte s-a realizat o productivitate a muncii record pe persoană — peste 600 000 lei, cea mai ridicată din întreaga ramură de construcţii-montaj. Iar in atelierul de confecţii, productivitatea muncii a crescut, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 10 la sută. — Suntem în perioada în care întregul partid, întregul popor acţionează ferm pentru aplicarea in viaţă a tezelor elaborate de secretarul general al partidului şi care vor face obiectul plenarei din toamnă a C.C. al . P.C.R. Care este pentru dv., om cu experienţă in munca de conducere, ideeacălăuza pentru activitatea viitoare ? — Expunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu reprezintă în totalitatea lor un document programatic. Orientate cu precădere asupra perfecţionării activităţii in toate domeniile, ele indeamnă la curaj în gindire, la curaj in acţiune. In ce ne priveşte, am acţionat şi acţionăm — cele relatate mai sus se înscriu in această hotărire fermă — pentru a afirma, pe bază de fapte, excepţionala valoare a tezei secretarului general al partidului cu privire la creşterea răspunderii şi autonomiei unităţilor de bază în fundamentarea şi realizarea planului. Teză care a fost materializată şi în Legea cu privire la statutul juridic al unităţilor socialiste din România. O dată cu aplicarea tezei secretarului general al partidului, o dată cu transpunerea ei în practica curentă, prin învingerea obstacolelor generate de tutela măruntă, ea dovedeşte — cum e şi în cazul nostru — forţa şi vigoarea unităţilor de bază, forţa şi vigoarea exercitate de autoconducerea muncitorească. Şi acesta este drumul spre progres al economiei noastre. Constantin PRIESCU Rezultatele în producţie - examenul competenţei, al eficienţei, al capacităţii gîndirii colective Cuceririle cunoaşterii contemporane (Urmare din pag. I) legătură cu progresele considerabile, istorice realizate in ţara noastră pe acest ţărim. Generalizarea învăţămintului de 10 ani şi într-o perspectivă apropiată a celui de 12 ani, diversificarea mijloacelor de comunicare in masă, eforturile făcute de societate pentru îmbogăţirea vieţii ideologice şi culturale a patriei — materializate strălucit in vastul Festival naţional al muncii şi creaţiei „Cîntarea României“ — au condus la ridicarea impresionantă a nivelului de cunoaştere a capacităţii de înţelegere şi interpretare a oamenilor. Toţi oamenii muncii au astfel largi posibilităţi de afirmare în planul instruirii, al culturii şi răspund cu o participare responsabilă acestor posibilităţi, acestui drept uman fundamental, pe deplin asigurat in ţara noastră, menit să-i sprijine in a-şi îmbogăţi orizontul de cunoaştere, a fi la curent cu tot ceea ce este nou in domeniul lor de specialitate, în timpul ideilor teoretice şi culturale contemporane. Din adevărul că resursele umane ale dezvoltării capătă o importanţă mereu mai mare in lumea de azi, că a te preocupa de ridicarea conştiinţei şi pregătirii Înseamnă a te preocupa de ritmurile şi calitatea dezvoltării apare limpede că îmbogăţirea orizontului de cunoaştere ia forma unui imperativ permanent, că niciodată nu se poate spune că s-a făcut totul, că s-au epuizat toate posibilităţile in această direcţie. Viaţa arată şi Tezele din aprilie, datorate gindirii şi activităţii creatoare revoluţionare ale secretarului general al partidului, subliniază cu pregnanţă că necesitatea îmbogăţirii orizontului spiritual şi de cultură generală cunoaşte rigori specifice pentru fiecare profesie, pentru fiecare specialitate. Importanţa fundamentală a culturii profesionale a orizontului de cunoaştere ale oamenilor în societatea noastră elimină firesc ideea că răspunderea formării şi permanentei îmbogăţiri a acestui orizont ar reveni unui singur domeniu, oricît de important ar fi el. Dimpotrivă, aici se cere corelată întreaga paletă a pîrghiilor educative de care dispune societatea — de la învăţămint la mijloacele mass-media, la activitatea culturală şi ideologică desfăşurată sub diferite forme. Intrucît perfecţionarea pregătirii profesionale şi culturale este o cauză a întregii societăţi, ea trebuie să devină o cauză a tuturor factorilor educaţionali, o adevărată prioritate a activităţii în aceste domenii. Cind vorbim de lărgirea orizontului de cunoaştere, de ridicarea conştiinţei socialiste nu avem in vedere doar creşterea numărului de cunoştinţe, îmbogăţirea şi diversificarea lor problematică. Este vorba de ceva mult mai complex : de o adevărată construcţie sau, după caz, reconstrucţie spirituală, de formarea unei adevărate matrice teoretice, in lumina concepţiei materialist-dialectice despre lume şi viaţă, a umanismului revoluţionar. Activitatea educativă desfăşurată la diferite niveluri şi în diverse modalităţi nu are doar scopul de a spori „numărul“ de cunoştinţe ale oamenilor. Ceea ce se urmăreşte — şi ceea ce trebuie urmărit de către fiecare factor educaţional — este întărirea capacităţii de acţiune şi creaţie, de transformare a conştiinţei, sporirea contribuţiei fiecăruia la progresul de ansamblu al societăţii. Tocmai de aceea, activitatea educativă trebuie să urmărească deopotrivă formarea atitudinii înaintate, a convingerii, a hotăririi şi motivaţiei, adică modelarea acestui preţios aliaj uman care hotărăşte pină la urmă gradul de valorificare socială a pregătirii profesionale, dimensionează mărimea aportului personal la bunul mers al activităţii. Practica muncii concrete arată cit de importanţă este în procesul formării convingerilor materialist-ştiinţifice desfăşurarea actului educativ, în funcţie de caracteristicile personalităţii şi ale motivaţiilor sale, de problemele concrete cu care se confruntă. Este vorba nu numai de adecvarea informaţiei la nivelul de înţelegere al auditoriului — cerinţă de altfel foarte importantă, ci şi de cunoaşterea preocupărilor, a unor puncte sensibile, a unor probleme nu îndeajuns clarificate, a unor momente deosebite din viaţa personală sau a colectivului. Din perspectiva formării unei concepţii materialiste, ştiinţifice despre lume, despre viaţă, obiectiv esenţial, adevărată încoronare a activităţii de formare a conştiinţei socialiste, ştiinţifice, se cuvine subliniată şi o altă cerinţă — anume aceea de a detaşa implicaţiile de ordin teoretic ale descoperirilor ştiinţei, concluziile lor filozofice, strălucite confirmări ale materialismului dialectic şi istoric. Dacă o acţiune educativă sau predarea unei lecţii nu sunt străbătute de efortul de a decodifica rezultatele cuprinse in limbajul ştiinţei, de a le înţelege, de a le analiza semnificaţia filozofică, practică, atunci se diminuează in bună măsură forţa, semnificaţia formativă a respectivei acţiuni. Educaţia materialist-ştiinţifică prin care se formează un orizont profesional, cultural şi filozofic complex şi deschis, apt să ofere suportul teoretic comportamentului înaintat, se cere — aşa cum a indicat secretarul general al partidului — corelată cu educaţia umanist-revoluţionară, care presupune atit o dimensiune morală, menită să asigure interiorizarea valorilor caracteristice noului umanism — diametral opuse falselor valori „compensatorii“ ale concepţiilor neştiinţifice, idealiste — cit şi o dimensiune social-politică vizînd asimilarea idealurilor noii orinduiri, cu adevărat drepte, angajarea in transpunerea lor practică, în promovarea principiilor eticii şi echităţii socialiste, a concepţiei ştiinţifice, revoluţionare despre lume şi viaţă. Tocmai complexitatea operei de făurire a conştiinţei materialiste, de sădire a convingerilor ştiinţifice, raţionaliste implică cu necesitate ca activitatea educativă consacrată acestui scop să nu aibă caracter de „campanie“, ci să se desfăşoare permanent, să fie ghidată de o strategie limpede — strategia definită in Programul ideologic al partidului, in magistralele expuneri ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu — să urmărească împlinirea valorilor umanismului revoluţionar. Procesul vast al formării şi dezvoltării conştiinţei ştiinţifice a maselor se cere strins corelat cu idealurile umaniste ale orinduirii noastre, cu sarcinile actuale ale făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate pe pămîntul României, rostul său autentic fiind acela de a contribui la înfăptuirea acestor aspiraţii istorice ale poporului nostru. Imagine din nava urbanistică a municipiului Probeta-Turnu Severin Foto : Agerpres SCÎNTEIA - joi 1 septembrie 1988 Oameni de omenie Privirile îmi stăruie asupra fotografiei, îndelung , doi tineri, puţin crispaţi, uitindu-se ţintă înainte, într-un punct din acelaşi punct. Mă uit la gazdele mele : doi oameni în plină maturitate. Ne zîmbim, îmi intuiesc gindul. Cit a trecut de atunci ? ii întreb, făcind un semn spre fotografia de pe perete. — Se împlinesc 27 de ani pe 11 septembrie, precizează bărbatul. — Mulţi înainte ! le urez din inimă. Nu pot să nu constat că a trecut de atunci o viaţă de om. Băiatul lor cel mare, Liviu, are 26 de ani ; e un om in toată puterea cuvintului, tată a două fetiţe, la rîndul său. Interlocutorii mei sînt, prin urmare, bunici. Povestea vieţilor in doi, pe care mi-o relatează pe Îndelete, completîndu-se unul pe altul, e plină ca de toate : şi bucurii, şi necazuri. Necazurile au trecut (cine stă să şi le aducă aminte ?), bucuriile nu se pot uita. S-au cunoscut la întreprindere. Ea avea 17 ani, el 21. întreprinderea de postav din Buhuşi împlinise 70. Colegi de secţie. S-au iubit, s-au luat. — Simplu, nu ? surîde femeia. Am pornit de la un scaun. Veneam din schimb, îl întorceam pe-o parte, ca să încăpem amîndoi, şi începeam să ne sfătuim : ce-o să fie, cum o să fie, ce-avem de făcut — A fost greu, constat — Am fost fericiţi, îmi mărturiseşte femeia simplu, mingiindu-1 din priviri pe cel de alături. Pe urmă, încet-încet, şi-au Încropit gospodăria. A venit primul copil, Liviu, a venit al doilea. Mihai, apoi fata, Cerasela, şi mezinul, Ionel. S-a umplut casa. S-au înmulţit grijile, s-au înmulţit şi bucuriile. N-au uitat nimic. Şi acum, cîteodată, singuri —rind cel mic e la liceu, sau la antrenament, sau cu băieţii la film (sau, cine ştie, cu vreo fată , băiatul a crescut...), se pomenesc că-şi aduc aminte de cîte-o intimplare petrecută în urmă cu zece-douăzeci de ani, cînd erau copiii mici. O serbare de-a lor la grădiniţă (într-o zi au încercat să-şi amintească o poezie), cite-o notă mică la şcoală. — Rareori o notă mică. Intervine bărbatul cu o mîndrie nedisimulată în glas. La toţi le-a plăcut cartea. Noi bani pe meditatori, cum am auzit că se mai obişnuieşte, n-am dat ! Cel mare a făcut Politehnica, e inginer la Rădăuţi Mihai e inginer la Suceava. Cerasela a intrat anul acesta, din primul foc, la chimie, la Iaşi. — Unsprezece copii din Buhuşi au intrat la facultate anul acesta, adaugă femeia. E ceva, nu ?! — Cel mic a luat treapta, continuă bărbatul. Nu i-am obligat să se ducă la şcoli înalte. I-am obligat numai să Intre în rîndul lumii, să muncească, să-şi facă un rost, să fie oameni. — Dacă ar fi să dă definiţi In două cuvinte — întreb — ce mi-aţi spune despre dumneavoastră ? — In două cuvinte ? Intervine bărbatul, circumspect. — Că suntem şi noi oameni de omenie, spune femeia, cu o simplitate dezarmantă in voce. Mihai şi Adela Cristea, muncitori din Buhuşi, părinţi fericiţi şi încă tineri, bunici de curînd, doi oameni de omenie, care au adus pe lume alţi oameni de omenie. Ce se poate — Cetăţene Spătaru Ion, de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeana Silvaş Elena ? — Da. — Cetăţeană Silvaş Elena, de bună voie şi nesilită da nimeni iei în căsătorie pe cetăţeanul Spătaru Ion? — Da. Tinerii au vocea voalată de emoţie. Sunt eleganţi, frumoşi, fericiţi. Fără să vreau, privindu-i cum stau alături ascultînd cuvintele primăriţei, gîndul îmi zboară la fotografia de nuntă a familiei Cristea. Caut din ochi, prin preajmă, un fotograf. Descopăr un operator, care înregistrează, conştiincios, evenimentul pe peliculă. De acum douăzeci şi şapte de ani, cind in localul aceleiaşi case de căsătorii soţii Cristea spuneau şi ei „da“, lucrurile s-au schimbat. Li se urează tinerilor bucurii, casă de piatră. Ea are braţele încărcate cu flori. Ion Spătaru mai ţine In mină, întorcindu-l pe toate feţele, certificatul de căsătorie. — Ce vă doriţi în momentul acesta ? îl întreb. — Citeva certificate de naştere, alături de acesta... ★ Soţii Ailenei par foarte tineri. Poţi bănui, la prima vedere, că abia s-au luat Şi afli surprins că fata lor cea mare, Maria, are 16 ani. Cea mai mică, Elena, va împlini 6. Mijlociu, Florin şi Veronica, au 13 şi 9 ani. Locuiesc într-o casă frumoasă, pe strada Orbie, in Buhuşi. Gheorghe Ailenei are patruzeci de ani , lucrează de 22 de ani la întreprinderea de postav. Maria Ailenei are 35 de ani şi 17 ani vechime la aceeaşi întreprindere. Copiii lor au crescut (cum a trecut vremea ! remarcă femeia...) o dată cu oraşul. Fiecare dintre cei doi soţi vine dintr-o familie numeroasă. Casa fără copii, îmi spun amîndoi, e pustie. Ca şi viaţa, orice ai face cu ea, oricîte alte bogăţii ai aduna. — Sint o bogăţie copiii pentru dumneavoastră , ii întreb. — Singura bogăţie durabilă, îmi răspund intr-un glas. Celelalte, toate, ea risipesc. — Şi copiii se vor risipi pe la casele lor... — Dar vor veni nepoţi, o să întinerim din nou, îmi spune cu speranță femeia. — Și chiar dacă pleacă, iau o parte din noi. Cea mai bună, cea pe care le-am dat-o, îmi spune bărbatul. — Numiţi această parte, încercaţi, ii rog. — Omenia. Îmi răspund aproape într-un glas. In primul rînd, omenia. Leila MUNTEANU ★ spune mai mult şi mai adevărat despre ei ? TIMPUL al culturii al distracţiei civilizate, educative Acţiunile destinate petrecerii timpului liber, timp al distracţiei civilizate şi folositoare, s-au organizat, şi la sfirşitul săptâminii trecute, in toată ţara, in colective de muncă, de către organizaţiile de tineret, de sindicat, case de cultură şi cluburi, antrenind sute ţi sute de mii de oameni ai muncii. Ne-am aflat ţi noi printre ei, insoţindu-i de data aceasta, pe cei care au optat pentru bucuriile, destinderea ţi frumuseţea pe care le-o oferă excursiile ţi drumeţiile în mijlocul naturii. „VENIŢI CU NOI“... Duminică, in zori, Gara de Nord arată ca o anticameră a muntelui. Rucsacuri, pălărioare „tiroleze“, bocanci — tot echipamentul de rigoare ce deconspiră bucureşteanul plecat să respire aerul tare al înălţimilor după o săptămină de muncă. Singuri sau in grupuri, turiştii de o zi se înmulţesc vertiginos pe măsură ce te apropii de peronul unde urmează să gareze „trenul de plăcere“. Cu hărţile in faţă, sau cunoscind bine potecile muntelui, cu toţii îşi fac planuri pentru petrecerea de peste zi. Printre ei un grup ce se face de departe remarcat, sunt membrii unuia dintre cele mai vechi cluburi de drumeţie montană, „Floare de colţ“, ce funcţionează pe lingă Universitatea cultural-ştiinţifică din Capitală. Este doar unul din cluburile sau cercurile de acest fel, reunind în rindurile sale iubitori ai naturii de toate vîrstele şi profesiile, muncitori, studenţi, elevi, profesori, ingineri etc., ce-şi petrec împreună timpul liber în modul cel mai agreabil şi instructiv. „Pentru noi, fiecare sfirşit de săptămină este sinonim cu muntele — ne spune tînăra Carmen Stătescu. Zilele trecute, clubul nostru a participat la „Festivalul muntelui“, desfăşurat la Podul Dîmboviţei, unde au avut loc nu numai concursuri de cunoaştere a muntelui, ci şi reuşite programe artistice“. „Străbatem munţii, cunoaştem ţara şi marile realizări ale acestei perioade, ne spun alţi membri ai grupului, dar ne cunoaştem şi intre noi mai bine : acolo, sus, oamenii sunt parcă mai adevăraţi. De aceea şi concediile ni le petrecem în tabere montane, prilej pentru membrii clubului nostru, nu numai să descopere mai bine muntele, ci şi să se apropie de el, să-l îngrijească şi ocrotească“. # Pentru noua excursie nimic nu este lăsat la voia întimplârii : traseele ce urmează a fi parcurse, programele culturale şi distractive ce îmbogăţesc un chip fericit clipele de destindere, locurile pentru popas şi odihnă, căile optime pentru transport — totul este bine stabilit dinainte. Dar, din păcate, minute bune sunt pierdute încă din gară. Trenul de persoane nr. 3011 este tras la peron (la altul decît cel anunţat) cu 20 de minute intirziere, astfel că, ieşit din grafic, va ajunge cu mare Întârziere la destinaţie. Totuşi, chiar şi în condiţii normale, „trenul de plăcere" este programat anul acesta, ne spuneau iubitorii muntelui, la oră cam prea tîrzie : 7,28. O oră in plus pe munte ar conta foarte mult. Poate că organele C.F.R. vor reflecta asupra acestor opinii, trenul „suplimentar" de sîmbătă şi duminică trebuind să capete un alt statut, cel la care aspiră in mod firesc pasagerii săi obişnuiţi, excursioniştii de la Sfirşitul săptămâni. In gara Sinaia insă, unde coborim Împreună cu alte citeva sută de turişti, necazurile drumului sunt repede uitate. Ion Tudor, şeful staţiei, priveşte lung in urma excursioniştilor, care se îndepărtează cu repeziciune. „Mulţi ca anul acesta parcă n-au fost niciodată — ne spune. Dintr-un singur tren coboară sute de călători. Oricum, tuturor le urăm bun sosit şi vreme bună !“ SUS, LA CABANA. Ca la gară, grupurile multicolore de excursionişti îşi încep deja traseele stabilite. Nu puţini traversează cele citeva străzi care despart gara de telecabină şi aşteaptă la rind să urce, în felul acesta, comod, la „cota 1 400“, apoi mai sus, la „2 000“, unde se desfăşoară minunata privelişte a platoului Bucegilor. Cabanele îşi oferă chiar de aici serviciile specifice. La „Valea cu brazi“, la „Mioriţa“, turiştii serveau masa într-o atmosferă agreabilă, destinsă de acordurile muzicii. La „Popasul alpin“, unitate cu „dever“ mare, bucătarul oferă mai multe feluri de minoare. Mai sus, la 2 000 de metri altitudine, la cabana „Mioriţa“, întîlnim trei familii de muncitori din Ploieşti porniţi un grup, împreună cu copiii, să străbată munţii şi să le cunoască frumuseţile. Sunt mulţumiţi, se simt bine, dar ne împărtăşesc şi un necaz. Se întorc de la cabana „Babele“ unde li s-a spus că nu mai sunt locuri. Verificăm şi aflăm un lucru surprinzător : nu numai că sunt, dar cabana este complet goală. Cabanierul susţinea că ,„n-a ştiut personalul“, dar ulterior am mai intilnit şi alţi turişti care fuseseră la fel „primiţi“. „Ne întoarcem acasă, ne spuneau cu năduf tinerii soţi Radu Ion şi Camelia (ambii lucrători la «Metrou» Bucureşti), pentru că şi nouă ni s-a spus la «Babele» că nu sunt locuri“. „Nu sunt locuri“, scria la loc vizibil şi la cabana „Valea cu brazi“, deşi la întrebarea noastră ni s-a răspuns că sunt. Şi nu unul, două, ci şi aici aproape întreaga cabană era liberă. în legătură cu asemenea „intimplari“ trebuie făcută următoarea precifenre : după cum am fost informaţi, cabanele din masivul Bucegi sunt ocupate, aproape toate, in cursul săptămânii de grupuri venite prin agenţiile de turism sau alte forme organizate de cazare, tabere de copii şi cantonamente sportive. Sîmbăta şi duminica Insă majoritatea lor rămîn libere, la dispoziţia excursioniştilor de sfirşit de săptămînă. Este adevărat că fiind sezon plin cabanele sint foarte solicitate, dar iată că mai sunt şi cazuri de genul celor relatate mai sus. Iată de ce oficiul judeţean de turism trebuie să ia măsurile necesare pentru ca ospitalitatea tradiţională, ba mai mult, obligatorie pe munte, să fie întotdeauna... la Înălţime. CE RAMINE. SPRE SFÎRŞITUL ZILEI, IN URMA DRUMEŢIEI? Am pus o asemenea întrebare mai multor excursionişti şi iată ce răspunsuri am primit : „Te întorci cu puternicul sentiment că poţi mai mult. Că poţi învăţa şi munci mai bine, că ai forţele spre a o face, te întorci destins şi refăcut“. Am consemnat multe asemenea opinii, printre care şi cea a inginerului Gheorghe Nistoroiu . „Pe munte se leagă multe prietenii durabile. Pentru mine însă înseamnă chiar mai mult deoarece aici am întîlnit-o pentru prima oară pe soţia mea, şi ea o pasionată a muntelui. Drumeţiile înseamnă, după părerea mea, şi o şcoală a civismului şi a iubirii de ţară. De aceea, nu înţeleg de ce unii oameni nu respectă natura, lăsînd în urma lor o foarte proastă «carte de vizit㻓. Intr-adevăr, după cum aveam să constatăm şi noi, mai există Încă asemenea turişti, care încalcă nu doar codul tradiţional al drumeţiei, ci şi prevederile legale in această privinţă. „Aşa, bunăoară, — ne spunea e economistul Ion Dinu de la O.J.T.-Prahova — se întimplă în frumoasa rezervaţie de jnepeni de la Piatra Arsă. Aici, zeci de turişti işi întind corturile, taie jnepenii, ii pun pe foc, fără să ştie, probabil, că sunt singurii arbori urîtori din lume, seculari şi ocrotiţi prin lege !“ Ne-am întilnit insă şi cu o faţetă îmbucurătoare a spiritului civic in acţiune. La cabana „Mioriţa“ şi-a instalat „statul major“ Şantierul judeţean al tineretului pentru amenajarea şi întreţinerea platoului Bucegi. Aici, zeci de tineri, sprijiniţi de organele locale şi cele de specialitate, contribuie la refacerea zonelor degradate, ceea ce, In fapt, este tot un prilej de destindere, de recreere In mijlocul naturii. Duminică, seara, peroanele gării din Sinaia erau animate de fervoarea plecărilor. Deşi veniţi de pe munte, osteniţi, excursioniştii trăiau satisfacţiile de la sfirşitul unei zile plăcute, reconfortante, petrecute „în aerul tare al înălţimilor“. Ion MARIN Ştefan CIOCHINARU Pe cărările munţilor la sfirşit de săptămină Diversitate, calitate, bun gust Bucureşti. In aşezăminte culturale, In centrele de cultură şi creaţie „Cîntarea României“ din cluburile tineretului (Modemn Club, Titan Club, Ecran Club, Tehnic Club), din întreprinderi (I.U.C. „Griviţa Roşie“, C.I.L. Pipera, „Republica“ ş.a.) ori din comunele vecine (Gruiu, Brăneşti, Baloteţti etc.), in marile parcuri ale Capitalei (Herăstrău, Cişmigiu, Parcul Tineretului, Titan, Tei etc.), in cadrul de verdeaţă al unor păduri seculare (Pustnicul, Pantelimon, Bragadiru), in noua Insulă a Dîmboviţei, la baze sportive şi zone de agrement au putut fi urmărite — sâmbătă şi duminică — seri cultural-educative pentru tineret, ample suite folclorice şi de muzică uşoară şi spectacole de poezie, muzică şi balet. S-au făcut auzite sunetele fanfarelor, inagreabile concerte de promenadă. S-au desfăşurat mari serbări cîmpeneşti dinamizate de bucuria cintecului şi jocului prezentate de interpreţii afirmaţi in larga mişcare artistică de amatori. Ne-am aflat, aşadar, în faţa unei oferte relativ bogate, largi, diverse, valorificată printr-o organizare mai bună, care a şi dus la o mai adecvată fructificare d in spiritul destinaţiei pentru care au fost concepute) a spaţiilor culturale. Capitala ţării dispune de o puternică bază de cultură, de recreare şi divertisment, pentru petrecerea timpului de odihnă , foarte important, desigur, rămine imperativul ca fiecare manifestare să beneficieze de organizatori ingenioşi, capabili să asigure, o dată cu diversitatea firească a ofertelor, acea calitate şi acel bun gust ce alcătuiesc premisele hotăritoare ale eficienţei formative, educative a respectivelor activităţi. In imagine : Dans la Tehnic Club. Foto : Sandu Cristian