Scînteia, decembrie 1989 (Anul 58, nr. 14708-14725)

1989-12-01 / nr. 14708

PAGINA 2 SCÂNTEIA — vineri 1 decembrie 1989 71 DE ANI DE LA FĂURIREA STATULUI NAŢIONAL UNITAR ROMÂN UNIREA CEA MARE - biruinţă a dreptăţii istorice, act energic al întregii Dorinţa cea mai mare, dorinţa cea mai generală" Măreaţa înfăptuire de acum 71 de ani are adinei rădăcini istorice, Unirea cea Mare în­­cununînd secole şi secole de luptă eroică şi nestrămutată pentru înaltul ideal al Unirii tu­turor românilor între hotarele unui singur stat românesc uni­tar şi independent. De-a lungul veacurilor, aspiraţia spre unita­te a trăit mereu în conştiinţe, a constituit forţa nestinsă care a luminat, prin vremuri adesea maştere, drumul vieţii poporului român. Această aspiraţie avea un trainic temei în impresio­nanta unitate geografică a pă­mântului românesc, în obîrşia comună şi limba unitară a ro­mânilor, în complementaritatea economiei ţărilor române, in manifestarea lor unitară, in toa­te sferele activităţii materiale şi spirituale, istoria românească infăţişîndu-se ca o istorie uni­că şi unitară, ca o crea­ţie a unuia şi aceluiaşi popor. Mîndru urmaş al dacilor şi al romanilor, păstrător al celor mai alese însuşiri ale înainta­şilor săi, pe care le-a îmbogăţit necontenit, intr-o existenţă în­delungată şi eroică, moştenitor al unei bogate tradiţii de viaţă statală, poporul român a împli­nit de-a lungul secolelor şi mi­leniilor un glorios destin isto­ric, a cărui măreţie rezidă în consecvenţa exemplară cu care a acţionat pentru idealurile uni­tăţii şi independenţei naţionale, strîns îngemănate cu năzuinţa statornică pentru dreptate şi egalitate socială, cu vocaţia pă­cii, prieteniei şi colaborării. Timpul însuşi a consolidat şi întărit aceste idealuri, le-a fă­cut stăpine pe tot mai multe conştiinţe, le-a transformat în­­tr-o autentică forţă materială, care, in mersul său spre biruin­ţă, n-a mai putut fi de nimeni oprită sau zăgăzuită. Prin se­colele de muncă şi întrajutora­re comună, peste hotarele înăl­ţate intre ei de vitregiile vre­murilor, prin îndelungatele şi grelele lupte purtate laolaltă de toţi românii împotriva apelor tulburi de primejdie ce au bă­tut de atîtea ori la porţile pă­­mîntului nostru strămoşesc, s-a cristalizat, ca o lecţie şi un în­­văţămînt de mare preţ, faptul că unitatea constituie un imens, nesecat izvor de tărie, o ine­puizabilă sursă de energie şi putere în eforturile de depăşire a oricăror greutăţi, de înlătura­re a oricăror pericole şi ame­ninţări. Profunzimea şi stator­nicia voinţei româneşti de uni­tate a reprezentat temeiul atî­­tor eforturi, atîtor încercări de realizare a frontului comun de acţiune al ţărilor române, de înfăptuire a unităţii româneşti, eforturi ce şi-au aflat cea mai înaltă expresie în unirea sub sceptrul mîndru al lui Mihai Viteazul a celor trei ţări româ­ne, făurirea acelei unice şi larg cuprinzătoare ţări româneşti la îngemănarea veacurilor al XVI- lea şi al XVII-lea conferind realităţilor etnice structurile politico-statale corespunzătoare. Măreaţa înfăptuire încununa se­cole întregi de lupte, de aspiraţii ale românilor, încorpora în ea învăţămintele şi concluziile unei îndelungate istorii, in cadrul că­reia la loc de seamă erau înscri­se gindurile şi faptele unor dom­nitori cu mare iubire de ţară, de lege şi de neam : de la Basarab, învingătorul de la Posada, la Mircea cel Mare, de la Alexan­dru cel Bun la Ştefan cel Mare, de la Iancu de­­ Hunedoara la Petru Rareş. Deşi de scurtă durată, unirea realizată de marele voievod restaurator al vechii Dacii a devenit un simbol şi, fiind astfel, a strîns în jurul său, sub acelaşi steag, milioanele de oameni ce alcătuiau neamul românesc. Iar steagul a fluturat mereu, înaripînd visele, întărind inimi­le, călind cugetele, transfor­­mînd treptat idealul unirii în­­tr-o adevărată cheie de boltă a edificiului naţional, intr-o legi­tate implacabilă pentru toţi cei „dintr-o fintînă izvorîţi“ şi care legau de unire toate speranţele de libertate, de dreptate, de viaţă mai bună, toate năzuinţe­le lor de a fi singuri stăpîni pe soarta lor. Unirea a devenit, aşa cum frumos s-a scris la mijlocul veacului trecut, „dorin­ţa cea mai mare, cea mai ge­nerală, aceea hrănită de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare“. Poporul român, a cărui inimă bătea numai şi numai pentru unire, a găsit forţa de a rea­liza Unirea şi a o impune în complicatul păienjeniş al jocu­rilor de interese ale marilor imperii hrăpăreţe ca pe un fapt împlinit, înfăptuind mai întîi Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, ştergind nedreptul hotar despărţitor de fraţi al Milcovului, împreunind într-o singură pecete zimbrul moldav şi vulturul muntean Unirea din ianuarie 1859, realizată prin ale­gerea unui singur domn în sca­unele Muşatinilor şi Basarabi­­lor, înfăptuirea apei, prin perse­verenţă şi statornicie, a unor importante reforme economice, politice şi sociale au reprezen­tat, temelia tuturor izbînzilor pe care — în perioada următoare — le-a obţinut poporul român, între acestea — dobîndirea prin grele lupte şi jertfe a indepen­d.„De pe un ceas pe altul se petrec mari evenimente, mai de­cisive și mai importante decit toate evenimentele ultimelor de­cenii adunate la un loc“ — scria un ziar transilvan in toamna anului 1918. Da, mari evenimen­te, istorice zile au trăit atunci popoarele, căci sub loviturile lor s-au desfăcut anacronice imperii, clădite prin agresiune şi acapa­rări teritoriale şi menţinute doar prin forţa baionetelor, s-au clădit ori s-au reîntregit state bazate pe principiul naţional. Poporul român, a cărui simţire, a cărui conştiinţă erau puternic încălzite de idealurile dreptăţii sociale, ale libertăţii şi unităţii naţionale, s-a aflat în primele rînduri ale acelei gigantice bă­tălii a popoarelor, de pe urma căreia harta Europei s-a rescris corespunzător realităţilor etnice de pe bătrînul continent. In acea toamnă de efervescenţă politică fără precedent, poporul român a dovedit prin fapte cit de adin­­că era setea sa de libertate şi unitate, ce energii sociale de nebiruit pot pune in mişcare a­­ceste legitime aspiraţii. în cursul unei adevărate revoluţii naţio­nale, desfăşurată in lunile oc­­tombrie-noiembrie 1918, românii Transilvaniei au realizat practic desprinderea lor din vechile ca­dre de stat austro-ungare, afir­­mindu-şi dreptul ca ei singuri dentei de stat a României, în­scrierea ţării în mîndrul buchet al statelor suverane. Această măreaţă înfăptuire a constituit opera întregului popor român, ea s-a înscris în cartea veacu­rilor ca rezultat al acţiunii con­jugate a tuturor românilor, care erau convinşi că pentru ei toţi soarele răsare de la Bucureşti, că obţinerea independenţei era o cauză generală română. A­­ceastă nestrămutată convingere s-a aflat la originea larg cu­prinzătoarei mişcări de spriji­nire a frontului, de susţinere a efortului de război, care s-a desfăşurat pe deasupra graniţe­lor care mai brăzdau trupul neamului românesc. Războiul de independenţă a dovedit că naţiunea română era şi se con­sidera o unică familie, care ve­dea în Carpaţi nu un hotar des­părţitor, nu un lanţ ce strînge, ci însăşi coloana sa vertebrală. Proclamarea independenţei de stat şi pecetluirea sa prin grele jertfe pe cimpurile de luptă au constituit o mare victorie a po­porului, care a inrîurit decisiv lupta pentru realizarea unităţii naţional-statale. România inde­pendentă a reprezentat reazemul de nădejde pentru toţi românii aflaţi încă sub dominaţia străină, ea a fost mereu raza lor de spe­ranţă în eforturile de a rezista presiunilor deznaţionalizatoare ce se exercitau, statul român in­dependent luind în cele din urmă arma în mină pentru a eli­bera pe românii transilvăneni a căror fiinţă etnică era grav pri­mejduită de politica guvernanţi­lor de la Budapesta. In lupta pentru realizarea uni­tăţii naţional-statale s-a angajat, incă de la apariţia sa pe scena istoriei, clasa noastră muncitoa­re, in slujba acestui ideal ca aşezînd forţa organizată a rîn­­durilor sale, capacitatea de ac­ţiune şi fermitatea sa revoluţio­nară. Mişcarea socialistă şi mun­citorească din ţara noastră, ani­mată de aspiraţia înlăturării ori­­căror nedreptăţi şi inechităţi, a luptat activ pentru făurirea sta­tului naţional unitar, înscriind pe flamurile sale deviza edifică­rii Daciei muncitorilor şi ţărani­lor, patrie a unui popor liber şi singur stăpin pe soarta sa, să decidă asupra destinelor lor prezente şi viitoare, ca, în de­plină libertate, fără nici o inm­u­­rire din afară, să-şi hotărască drumul vieţii lor, aşezămintele instituţionale şi raporturile cu alte naţiuni, cum se spunea in­tr-un document al epocii. Valul mişcărilor populare, de o ampli­tudine şi radicalitate fără prece­dent, a spulberat practic vechile alcătuiri politice, a dat conţinut nou puterii locale pe întreg cu­prinsul Transilvaniei ; prin a­­ceasta se dovedea că vechea ad­ministraţie austro-ungară repre­zenta o anacronică prelungire a unui trecut de tristă amintire, a unor nedrepte Întocmiri care serveau ca unelte ale unei poli­tici ce ţintea la deznaţionalizarea românilor. „Ca un rîu umflat in albie“ s-au desfăşurat demon­straţiile, întrunirile şi adunările muncitoreşti, în multe locuri preluindu-se efectiv conducerea şi organizarea activităţii între­prinderilor economice. O auten­tică „păşire revoluţionară a po­porului“ a avut loc la sate, pe întregul pămint transilvan, fiind alungaţi jandarmii, notarii, pri­marii, prefecţii, în însufleţite adunări populare, obştea locui­torilor oraşelor şi satelor işi pro­clamă hotărirea de a nu mai ad­mite perpetuarea vechilor stări de lucruri, de a alege o nouă administraţie, care să reprezin­te emanaţia autentică a voinţei populare. După constituirea Con­siliului Naţional Român Central şi stabilirea sediului său la Arad, în aşezările transilvane se înfiinţează consilii şi gărzi na­ţionale , la formarea lor, deve­nită pretutindeni o luminoasă sărbătoare, ia parte întreaga su­flare, auzindu-se rostită răspicat hotărirea de înfăptuire a Unirii. Chemat de istorie la fapte, po­porul român sfărîma astfel lan­ţurile unei opresiuni seculare, iar inlăturînd-o, se pronunţa a­­supra­­ viitorului său, cerînd neapărata realizare a Unirii. La 20 noiembrie a fost convocată, la Alba Iulia, „cetatea istorică a neamului românesc“. Marea Adunare Naţională, menită ca, „in numele dreptăţii eterne şi a principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor“, să asigure cadrul politic în care românii Transil­vaniei aveau să se pronunţe a­­supra destinului lor. „Suntem convinşi — se scria în manifes­tul prin care era convocată Marea Adunare Naţională — că (...) la această adunare, unde se va hotărî soarta neamului nos­tru poate­ pentru vecie, se va prezenta însuşi poporul româ­nesc în număr vrednic de cauza mare şi sfîntă“. Iar poporul s-a arătat vrednic de această cauză. Participind cu înaltă răspundere la alegerile pentru desemnarea delegaţilor lor la Alba Iulia, Incredinţind acestora mandatul de a fi „rosti­torii înflăcăraţi“ ai sentimente­lor lor, de a declara solemn că toţi cei rămaşi acasă doresc „unirea tuturor românilor in­tr-un stat naţional românesc care să ne ocrotească şi să ne apere pe noi şi pe copiii noştri“, în sute şi sute de împuterniciri, mandate, procese-verbale, ori credenţionale, locuitorii satelor româneşti au ţinut să precizeze că deciziile adoptate fuseseră luate „din îndemn propriu şi fără nici o silă sau ademenire din vreo parte“, că nu ele era cuprinsă­­. „dorinţa. . fierbinte ce însufleţeşte inimia fiecărui ro­mân“, că în hotărîrile sub­scrise de multe mii şi mii de semnături erau aşternute a­­devăratele lor vreri, „tot ce au dorit strămoşii noştri, tot ce ne încălzeşte pe noi cei de faţă şi tot ce va înălţa pururea pe fiii şi nepoţii noştri“. Marea Adu­nare Naţională de la Alba Iulia a fost constituită astfel pe baze democratice largi, a reprezentat voinţa întregii obşti româneşti transilvane, ceea ce a conferit lucrărilor şi hotărîrilor pe care le-a adoptat o profundă legiti­mitate politică şi juridică, ca­racterul unor acte care inmă­­nuncheau simţămintele, ginduri­le, vrerile şi idealurile tuturor românilor transilvăneni. In acelaşi timp, din sute şi sute de aşezări, din toate colţu­rile Transilvaniei s-au îndreptat către Alba Iulia zeci şi zeci de mii de oameni, spre a fi pre­zenţi la ziua cea mai mare a is­toriei naţionale. Din Ţara Birsei şi de pe Cibin, din părţile Haţe­gului şi Caransebeşului, de pe Timiş, din Zarand şi Bihor, din Sălaj şi Sătmar, din Mara­mureş, Bistriţa, Năsăud şi Reghin, de pe Mureş şi de pe Tîrnave, de pe Ampoi şi Arieş, mii şi mii de oameni, „minaţi ca de o putere nevăzu­tă“, au pornit spre oraşul-simbol al dorului de unitate a români­lor. Precum pîraiele se conto­pesc în rîuri, iar acestea se adu­nă in necuprinsa mare, pilcurile de oameni pornite de prin sate s-au adunat în mari şi sărbăto­reşti coloane ce s-au revărsat spre Alba Iulia, alcătuind acea mulţime impresionantă de a­­proape două sute de mii de oa­meni, care, prin insăşi prezenţa sa, a dat adunării de la Alba Iulia un caracter plebiscitar, de expresie a voinţei generale. Cu zecile de mii, înveşmîntaţi în strai de sărbătoare împodobit cu cocarde tricolore, au venit ţăra­nii, spre a arăta că „in vechiul­ ­ lor pămint“ înţeleg să nu mai sufere vreodată oprimarea na­ţională; au venit cu miile mun­citorii, purtind steaguri roşii la care au prins cocarde tricolore, exprimînd prin aceasta voinţa lor de a clădi orînduieli noi, mai bune şi mai drepte in România reîntregită, au venit cu miile intelectualii satelor şi ora­şelor, dovedind că sunt una cu poporul, că sunt suflet din su­fletul neamului. Purtau cu toţii, muncitori, ţărani, intelectuali, meseriaşi, funcţionari, soldaţi. Făurirea statului naţional unitar român a deschis poporu­lui nostru noi şi largi posibili­tăţi pentru afirmarea forţei sale de creaţie istorică. Au fost promulgate ample reforme po­litice şi economico-sociale care au asigurat premise pentru o mai rapidă creştere a forţelor de producţie, pentru dezvolta­rea generală a ţării; s-au dez­voltat mai puternic ştiinţa şi cultura naţională, sporind con­tribuţia românească la tezaurul de valori materiale şi spiritua­le al umanităţii. S-a asigurat creşterea capacităţii de acţiune politică a forţelor care se­ pro­nunţau pentru transformarea­­revoluţionară a societăţii ro­mâneşti, o importanţă hotărî­­toare avînd in acest sens făuri­rea Partidului Comunist Ro­mân in anul 1921. Continuator al celor mai bune tradiţii ale poporului, partidul comunist şi-a asumat de la bun început , misiunea istorică de a organiza ,şi uni puterile clasei muncitoa­re, ale celorlalţi oameni ai muncii în lupta împotriva ex­ploatării, pentru lărgirea drep­turilor şi libertăţilor cetăţe­neşti, propunînd ţării cel mai înaintat program de acţiune po­litică, corespunzător aspiraţiilor supreme ale maselor populare. Partidul a organizat şi condus mari bătălii de clasă, ce au ilustrat marea sa capacitate po­­litico-organizatorică, ampla au­dienţă socială a liniei sale po­litice. Vor rămîne înscrise la loc de seamă in istoria contem­porană a ţării consecvenţa şi fermitatea cu care partidul a acţionat pentru realizarea uni­tăţii de voinţă a clasei munci­toare, a întregului popor în lupta împotriva pericolului fas­cist, a şovinismului, iredentis­mului, revizionismului şi răz­boiului. Vasta activitate des­făşurată de partid în acest sens a contribuit la activizarea unor largi categorii socioprofesio­­nale, a imprimat un puternic caracter revoluţionar, antifas­cist şi antirăzboinic demonstra­ţiilor democratice şi patriotice desfăşurate în perioada interbe­lică, ani in şir fiind zăgăzuită ascensiunea fascismului la pu­tere in ţara neasra. Un mo­ment cu puternic impact social în desfăşurarea luptei împotri­va fascismului şi războiului, pentru apărarea integrităţii pa­triei l-a constituit marea de­monstraţie patriotică de la 1 Mai 1939, in organizarea şi desfăşurarea căreia rolul de­terminant a revenit tovarăşului Nicolae Ceauşescu, tovarăşei Elena Ceauşescu. Organizată de partid sub semnul unităţii de acţiune a clasei muncitoare, a altor forţe patriotice, progresis­te şi democratice, această viguroasă bătălie revoluţionară a evidenţiat hotărirea de luptă a poporului­ român şi, deopo­ri singur dor , marele dor al Unirii. Erau animaţi de convin­gerea că prin hotărîrile de la Alba Iulia se vor aşeza temeliile unui viitor mai bun şi pentru ei, care, prin muncă şi roadele ei, reprezentau temeiul şi sub­stanţa ţării. într-o deplină uni­tate de gind şi simţire, Marea Adunare Naţională , a adoptat apoi istorica hotărîre de Unire a Transilvaniei cu România. Ea punea capăt unui trecut de gre­le lupte şi jertfe şi deschidea zările unui viitor mai bun. trivă, a pus pregnant in relief cerinţa acţiunii ferme împotri­va fascismului, a realizării uni­tăţii de luptă antifascistă. 1 Mai 1939 s-a înscris in pagi­nile cărţii de istorie ca o mare lecţie a unităţii muncitoreşti, a forţei acţiunii unite a oameni­lor muncii, ca o expresie a ca­pacităţii clasei noastre munci­toare de a purta ample şi viguroase lupte politice în mă­sură să determine un curs nou evoluţiei vieţii ţării. O lecţie care şi-a dovedit marea sa valoare principială şi practică în perioada care a ur­mat, o perioadă complexă şi tragică pentru poporul român, in cursul căreia, sub presiunea bru­tală a marilor puteri fasciste, România a fost nevoită să su­porte grava amputări ale teri­toriului său naţional. In august 1940 ţării noastre i-a fost impus odiosul dictat fascist de la Vie­­na, prin care trupul Transilva­niei a fost sfîrtecat în două, partea sa de nord-est fiind a­­tribuită Ungariei horthyste pen­tru „statornicia“ cu care se­condase Reichul nazist în opera de revizuire a graniţelor euro­pene. A început atunci pentru cei peste un milion de români din Transilvania răpită un lung şi cutremurător calvar, cele circa 50 de luni ale ocupaţiei horthyste însîngerînd şi îndo­­liind practic fiecare aşezare ro­mânească. Prin mijloace tero­riste, prin crime şi bestiali­tăţi, prin ample expulzări de populaţie, printr-o deşănţată politică deznaţionalizatoare, hor­­thysmul a preconizat modifica­rea caracterului etnic al acestei vetre de pământ românesc, spre a putea legitima, după război, perpetuarea stăpînirii sale în Transilvania. Poporul român s-a ridicat la luptă împotriva sen­tinţei arbitrare de la Viena, desfăşurînd ample demonstraţii de stradă, în care s-a cerut ca nici o palmă din pămîntul ţării să nu fie cedat nimănui. Lupta pentru eliberarea acestei părţi a pămîntului românesc a intrat in faza sa hotărîtoare o dată cu de­clanşarea revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă şi avea să se încheie la 25 octombrie 1944, o dată cu eliberarea ultimei aşe­zări româneşti de sub ocupaţia horthystă. Aşa cum cu îndrep­tăţire s-a observat, incă în epo­că, dictatele imperialiste, im­puse popoarelor prin forţă şi a­­meninţare, clădite pe pofte de anexiune şi dominaţie, sunt re­pudiate de istorie, de viaţă, do­­vedindu-se că ele nu pot avea decit soarta de a fi aruncate la lada cu gunoi a istoriei. Lecţiile istoriei sunt lecţii de mare actualitate şi astăzi, cînd, pe fundalul marilor probleme cu care se confruntă lumea contem­porană şi a accentuării crizei eco­nomice mondiale, se reactivizea­­ză cercuri revanşarde şi revizio­niste, neohorthyste şi neofasciste, se aud din nou glasuri pe care istoria le-a condamnat definitiv, glasuri care, sfidînd adevărul şi neluînd in seamă învăţămintele trecutului, propovăduiesc iarăşi ruperea în bucăţi a popoarelor, destrămarea statelor constituite prin grele lupte şi jertfe. Reali­tăţile de acum o jumătate, de veac au dovedit, totodată, că asi­gurarea păcii depinde de consec­venţa şi fermitatea cu care po­poarele se ridică împotriva for­ţelor care propagă ura între neamuri, care îşi bazează politi­ca pe agresiune şi dictat ; ace­leaşi realităţi au arătat că războ­iul nu poate fi împiedicat prin concesii, prin pacte şi înţelegeri realizate cu cinism peste capul popoarelor, că acestea n-au adus decit mari daune materiale, imense sacrificii şi suferinţe po­poarelor. Cu atît mai mult, în 1 Decembrie 1989, împlinirea a 71 de ani de la istorica adu­nare de la Alba Iulia, ale cărei hotărîri au aşezat temelii trai­nice statului naţional unitar ro­mân, are loc la puţine zile de la desfăşurarea marelui forum al comuniştilor români — Con­gresul al XIV-lea, în cadrul lu­crărilor acestuia s-a subliniat cu putere adevărul că edificarea orînduirii noi, socialiste consti­tuie o continuare logică a pro­cesului istoric de formare a po­porului şi a naţiunii noastre, a statului naţional unitar, a luptei împotriva dominaţiei străine, pentru libertate şi independen­ţă, pentru progres economic şi social, în societatea socialistă de azi aflindu-şi împlinire cele mai înalte idealuri şi năzuinţe ce au însufleţit de-a lungul veacurilor pe înaintaşi. In anii socialismului, şi cu deosebire în perioada inaugu­rată de Congresul al IX-lea, poporul român, avînd în frunte partidul comunist, pe marele conducător de partid şi ţară, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a înfăptuit un vast proces de transformare revoluţionară a societăţii româneşti, a asigurat, in pofida unor dificultăţi, îna­intarea fermă a patriei pe calea progresului economico-social, în ultimul sfert de veac, materiali­­zîndu-se concepţia primordiali­tăţii efortului propriu in dez­voltarea ţării, s-au pus în lu­crare ample programe de creş­tere economică, sporind în rit­muri fără precedent forţele de producţie, făurindu-se o puter­nică bază tehnico-materială, co­nectată la pulsul înnoirilor pe­trecute sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice contempora­ne. S-a realizat cu exemplară consecvenţă amplasarea armo­nioasă a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării, ceea ce a avut importante consecinţe economico-sociale, contribuind la ridicarea materială şi spiri­tuală a fiecărui judeţ, a fiecă­rei aşezări. Profunde mutaţii au avut loc in viaţa social-politică a ţării, sensul acestora constă-situaţia internaţională complexă de astăzi, trebuie să se întăreas­că vigilenţa şi solidaritatea po­poarelor in lupta împotriva ten­dinţelor de reînviere a revanşis­­mului şi revizionismului, de acti­vizare a neohorthysmului şi neo­­fascismului. în ceea ce îl pri­veşte, poporul român, mîndru de realizările sale, este hotărît ca nimeni şi nimic să nu-1 abată de pe calea pe care a ales-o. Nimeni nu va putea să atenteze la istoricele cuceriri ale poporu­lui. în deplină unitate in jurul partidului, al secretarului său general, întreaga noastră naţiu­ne este ferm angajată in înfăp­tuirea obiectivelor stabilite de Congresul al XIV-lea, a progra­melor de dezvoltare multilatera­lă a României socialiste, asigu­­rînd astfel afirmarea tot mai puternică, liberă şi suverană a patriei in rindul statelor lumii, tuindu-i perfecţionarea continuă a formelor de organizare şi conducere a societăţii, crearea unor condiţii optime pentru toţi cetăţenii de participare efecti­vă, nemijlocită la elaborarea şi aplicarea programelor şi planu­rilor de dezvoltare, a întregii politici a partidului şi statului nostru. S-a instituit în toate do­meniile vieţii social-politice un nou stil de muncă, de conduce­re, întemeiat pe cunoaşterea di­rectă, la faţa locului, a realită­ţilor, pe consultarea sistematică cu făuritorii bunurilor materiale şi spirituale, cel mai înalt exemplu constituindu-l în acest sens amplul dialog cu ţara al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, al tovarăşei Elena Ceauşescu, în cadrul vizitelor de lucru între­prinse în toate judeţele ţării, al lucrărilor unor forumuri ale de­mocraţiei muncitoreşti­ revolu­­ţionare. S-a înfăptuit astfel în România principiul edificării noii orinduiri cu poporul şi pen­tru popor, cu oamenii şi pentru oameni. In toată această perioadă, s-a desfăşurat o vastă activitate politico-ideologică pentru for­marea şi dezvoltarea conştiinţei noi, revoluţionare, pentru ca fiecare om al ţării să-şi înţe­leagă profund drepturile, înda­toririle şi răspunderile faţă de ţară, intărindu-se astfel necon­tenit conştiinţa de sine a na­ţiunii. O amplă şi susţinută ac­tivitate politică internaţională, numeroase iniţiative şi demer­suri consacrate soluţionării con­structive, in consens cu aspira­ţiile popoarelor, a marilor pro­bleme ale contemporaneităţii au asigurat un larg prestigiu ţării pe toate meridianele glo­bului, au adus României un strălucit renume de ţară a mun­cii, a creaţiei, a păcii, priete­niei şi colaborării. Ca o sinteză a tuturor acestor prefaceri revoluţionare din sfera vieţii materiale şi spiri­tuale a ţării, s-a consolidat ne­contenit unitatea de voinţă şi acţiune a întregii naţiuni, coezi­unea moral-politică a societăţii socialiste româneşti. Ea s-a ex­primat plenar şi in ampla parti­cipare a tuturor cetăţenilor pa­triei la dezbaterea, desfăşurată la scară naţională, pe marginea Tezelor din aprilie 1988, a Ex­punerii prezentate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la forumul democratic din noiembrie 1988, a Tezelor şi Programului-Direc­­tivă pentru Congresul al XIV-lea, in hotărirea fermă cu care clasa muncitoare, toţi oa­menii muncii acţionează pentru înfăptuirea prevederilor docu­mentelor adoptate de recentul forum al comuniştilor români,­in adeziunea unanimă a între­gului popor la marile idei cu­prinse în Raportul prezentat Congresului al XIV-lea privind stadiul actual al dezvoltării so­cietăţii româneşti şi orientările de perspectivă ale făuririi so­cietăţii socialiste şi comuniste pe pămîntul românesc. Această osmoză sufletească, această uni­tate de gind şi faptă a tuturor oamenilor ţării, pregnant puse în evidenţă de întreaga desfă­şurare a lucrărilor Congresului al XIV-lea, constituie supremul omagiu pe care generaţiile de astăzi îl aduc istoricei Înfăp­tuiri de la 1 Decembrie 1918, tuturor celor care, prin lupta şi jertfa lor eroică, au înscris in cartea veacurilor, ca un fapt împlinit, statul naţional unitar român. Siviu ACHIMI de voinţa naţiuni Evenimente memorabile, zile decisive „Desfăşurarea evenimentelor istorice a demonstrat cu putere că Unirea de la 1 Decembrie 1918, care a dus la crearea statului naţional unitar român, a fost rezultatul nemijlocit al luptei hotărîte a celor mai largi mase populare, a întregului popor, un act în deplină concordanţă cu drepturile inalienabile ale românilor, cu realitatea obiectivă, cu cerinţele logice ale dezvoltării istorice sociale“. NICOLAE CEAUŞESCU Permanenţa învăţămintelor istoriei Unitatea — temeiul încrederii în viitorul socialist şi comunist al patriei 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, care a proclamat Unirea Transilvaniei cu România

Next