Sportul Sălăjean, iulie-decembrie 2012 (Anul 6, nr. 335-360)

2012-12-05 / nr. 357

5~> /ff eéfcj ' ’CO/í— Șimleuanii, prima victorie în deplasare! ♦ După câte un punct la Constanța și la Craiova, a venit și primul succes “afară”, din Divizia Al A patra deplasare a șimleuanilor dincolo de Carpați (dacă socotim și meciul din Cupa României cu Dinamo București) s-a încheiat cu o frumoasă și meritată victorie, una de trei puncte, prima în deplasare (!), prin care sălăjenii se mențin la mijlocul clasamentului cu 14 puncte. Orice s-ar zice, în aceste condiții, în etapa a IX-a din campionat, șimleuanii au repurtat un succes remarcabil, dobândit după 81 de minute de joc. In ciuda ratării calificării în semifinalele Cupei României, în urma confruntării cu Dinamo București (1-3), pe teren propriu (!), ai noștri nu s-au pierdut cu firea, mobilizându-se la maximum în efortul comun de acumulare a punctelor pentru realizarea obiectivului declarat: menținerea în primul eșalon al voleiului românesc. După cum s-a văzut, pauza (Agronomia a stat în etapa precedentă) nu le-a adus „roade”...agronomilor, visul lor de învingători în această partidă fiind spulberat de elevii antrenorului Mircea Abraham. Bravo, șimleuani! Șimleuanii au început bine meciul, conducând cu 3-1, 5-2 și 7-4. Constănțenii au revenit în forță, cu patru puncte consecutive, având 8-7 la primul T.O. tehnic. După patru egalități de scor, ultima la 14-14, oaspeții au reușit o serie de cinci puncte (19-14), prin serviciile puternice ale lui Bala și acțiunile eficiente ale lui Bokor, Toth și Teușan, aflați în linia întâi.. Acest avantaj le-a fost suficient ardelenilor pentru a câștiga primul set cu scorul de 25-22. Actul secund a fost deosebit de disputat. După 2-3, șimleuanii - cu un joc excelent și cu o serie de șase puncte­­ au avut 8- 3 la primul T.O. tehnic. Atunci servea Pop, iar la fileu se aflau: Bala, Bokor și Toth. Diferența de scor s-a mărit (17-11 pentru ai noștri), însă gazdele s-au mobilizat exemplar, reușind șapte puncte la rând (18-17), pe serviciul lui Drăghici și reușitele coechipierilor de la plasă: Macovei, Dumitru și Didorciuc. A urmat un ,joc de urmărire”, cu avantaj pentru sălăjeni (23-21), adjudecându-și setul cu același scor: 25-22. Și setul trei a fost unul de angajament pentru ambele combatante. Au început mai bine localnicii (5-3, 8-5, 10-6), dar oaspeții au făcut patru puncte consecutive, egalând scorul (10- CSM Agronomia București - CS Phoenix Șimleu Silvaniei 0-3­­-22,­­22,­­21) CSM Agronomia: Andrei Butuc (Claudiu Dumitru), Didorciuc Igor - cpt., Marius Măcicășan (Cristian Stoica), Andrei Alexăndruț (Gabriel Bonțea), Marius Drăghici (Alex Mihăitescu), Petrișor Macovei și Milos Gavrilovic - libero. Prezent: Veniamin Aldea. Antrenori: Vicențiu Dumitrescu - principal și Corneliu Andrieș - secund Phoenix: Toth Gabor (Andrei Harlișca), Ovidiu Teușan (Ionuț Silaghi - cpt.), Ionuț Rus, Cristian Pop, Marian Bala (Florin Filip), Bokor Gabor și Paul Olar - libero. Prezent: Kis Gabriel. Antrenori: Mircea Abraham - principal și Marius Oniga -secund Au arbitrat: Aurelian Ștefu - principal și Tudorel Arbunea - secund (ambii din Brăila) Observator FRV: Mihai Vlădescu (Brașov) 10), cu Teușan la serviciu și cu Rus, Pop și Bala la fileu. După un parcurs mai bun (16-14, 21-17, 23-20), șimleuanii s-au impus cu scorul de 25-21 și nu 25-22, cum­­ eronat — a înregistrat arbitrul scorer Cristian Cristea, încheind incomplet foaia de arbitraj, sub neatenția arbitrilor și a observatorului federali?!). Desigur, graba... □ Prof. Marin ȘTEFAN, Publicist, Șimleu Silvaniei Volei. Campionatul Național de juniori I - Seria B Meci captivant, sub Măgură Juniorii șimleuani au obținut o victorie de prestigiu, a treia în acest tur de campionat, în urma unui meci greu, dar captivant, după o oră și 32 de minute. Ai noștri s-au cam precipitat la începutul partidei, chiar dacă a existat un echilibru evident în jocul ambelor formații: 6-6, 10-10 și 17-16 pentru gazde. Finalul primului set a fost unul în forță al oaspeților, cu o serie de nouă puncte, pe serviciul lui Rafel Berci și acțiunile celor din linia întâi: Gelu Marian, Felix Dănuț și Bogdan Nemeș, câștigând cu scorul de 25-17. După 21-12, în actul al doilea, se părea că băimărenii se îndreaptă spre o victorie categorică, în trei seturi. N-a fost să fie... De la 22-15 pentru maramureșeni, sălăjenii au reușit opt puncte la rând (!), când servea Preda, iar la fileu se găseau: Ardelean, Lazăr și Ivan­, câștigând la limită: 25- 23. Cel de-al treilea parțial a fost la discreția localnicilor, care, după 4-0, 9-4, 14-7, au dat un adevărat „recital” voleibalistic: de la 16-12, la al doilea T.O. tehnic, au ajuns la 24-12 (!), când Ivan (cel mai bun de pe teren) a reușit, din serviciu, patru „ași” și doi „semiași” la rând (!). Așa s-au impus ai noștri cu scorul de 25-13. Letul al patrulea a fost unul de luptă acerbă pentru puncte. După CS PHOENIX Șimleu Silvaniei - CSS2 AERO Baia Mare 3 - 1 (­17, 23, 13,24) CS Phoenix: Adrian Preda, Gheorghe Negrean, Cristian Lazăr, Sergiu Ivan, Dacian Ardelean -cpt. și George Sîrbu. Prezenți: Ovidiu Faragău, Marius Grecu, Ionuț Moisi și Raul Pop. Antrenori: Mircea Abraham - principal și Marius Oniga - secund CSS 2 UERO, Felix Dănuț, Bogdan Nemeș, Haidu Norbert (Andrei Șimon), Jakab Norbert, Rafel Berci - cpt., Gelu Marian (Claudiu Goteciuc, Adrian Filip, Robert Silaghi) și Andrei Jurjan - libero. Prezent: Nicu Filip. Antrenor: Virgiliu Rău Au arbitrat bine: Petru Pop - principal (Oradea), Viorel Lucaciu - secund (Zalău), Marin Ștefan - scorer (Șimleu Silvaniei),­Gheorghiță Mitrașca și Mircea Temian - asistenți (ambii din Zalău) trei sferturi de dominare a gazdelor (4-2,16-10,19- 14), oaspeții s-au apropiat la un punct (18-19), urmând patru egalități de scor: în final, șimleuanii și-au adjudecat setul în prelungiri: 26-24. ö Prof. Marin ȘTEFAN, Publicist, Șimleu Silvaniei CSS Zalău încheie turul cu o victorie .După cinci meciuri, elevii lui Marin Silaghi și Dan Predescu se află pe locul doi în grupă, în spatele celor de la LAPS Dej CSS Zalău încheie turul cu o victorie bine meritată, la Viitorul Cluj. După un parcurs “ca la carte”, elevii lui Marin Silaghi și Dan Predescu se pot mândri că au făcut jocuri bune. Ei bine, și ultimul meci al turului a fost emus la discreția zălăuanilor, având în vedere că au câștigat cu 3 -1. De fiecare dată confruntările dintre cele două echipe sunt foarte aprinse. La fel s-a întâmplat și duminică, când zălăuanii și-au arătat colții încă din primul set, pe care l-au și câștigat clar; însă, elevii lui Marin Silaghi și Dan Predescu s-au relaxat puțin în actul secund și au fost învinși, la limită, în următoarele două seturi, Rareș Bălean și colegii săi au fost neiertători și au jucat impecabil. Cel puțin în setul trei, zălăuanii au avut o evoluție bună și i-au lăsat pe clujeni la borna 14. Juniorii de la CSS Zalău se pot declara mulțumiți după acest tur de campionat deoarece jocul a mers bine atât în apărare cât și în atac; în clasamentul seriei E, zălăuanii se află în locul doi, în spatele grupării din Dej. “Meciul a fost unul destul de bun din toate punctele de vedere. Băieții au ascultat toate indicațiile metodice de atac și de apărare. La final de tur, ne clasăm pe locul doi în spatele celor de la LAPI Dej, însă, în data de 16 decembrie, vom disputa ultimul meci din acest an, când vom primi vizita echipei LPS Bihorul Oradea”, ne-a declarat antrenorul Dan Predescu. O Monica MARE Viitorul Cluj - CSS Zalău 1 - 3 (­20,23, -14, -20) CSS Zalău: Andrei Cote­­­libero, Marius Ilieș, Rareș Bălean, David Domokos, Mihai Criste, Alexandru Bumb, Dan Băltan, Marius Chende, Razván Sabou, Claudiu Iov, Cosmin Taloș și Paul Peșteleu. Antrenori: Marin Silaghi și Dan Predescu Miercuri, 5 decembrie 2012 Volei [tiBî SBS 2 Divizia ai SA Trfftrrtw * Rezultatele etapei a IX-a din Divizia Al, la volei masculin, programată sâmbătă: SCMU Craiova - Dinamo București 3 - 0 (22, 22,19) Tomis Constanța - CS Unirea Dej 1-3 (­32,17,12,­­21)| JMP '-N­Til U.!?! CSM București - CS Phoenix Șimleu 0-3 (-22, -22, -22)l­a Cluj a stat­ tv, de CLASAMENT Divizia A1l 1. UNIREA DEJ 8 7 1 22:7 19 2. SCMU Craiova..............8.........6...2"""12:'12......1­8 3. Tomis C­la 8 6 2 21 : 12 18 4. Explorări Baia Mare 8 6 2 19:13 15 5. Dinamo București 9 5 4 15: 13 15 6. Phoenix Șimleu 9 4 5 19:17 14 7. UCM Piatra Neamț 8 4 4 15:17 11 8. Remat Zalău 8 3 5 14:15 10 9. CSM București 8 2 6 10:20 7 10. Steaua București 8 2 6 9: 18 7 1­1.”U” Cluj 8 0 8 2:24 0 Etapa a X-a se va desfășura sâmbătă, după programul: CS Phoenix Șimleu­­ “U” Cluj . "TM Astronom.­a Mix T CS Unirea Dej - CS Remat Zalău . sSaT1"".. SCMU Craiova - LPS Piatra Neamț j Volei. Campionatul Național de Junioare I Meci pierdut la limită, de LPS "Avram Iancu" .Elevele lui Jako Alexandru au încheiat turul doar cu o victorie Pentru ultimul duel din acest tur de campionat, zălăuancele s-au deplasat la Baia Mare. Paula Nițu și c­ompania au început încrezătoare partida și cu gândul să repete victoria obținută în partida precedentă. Ei bine, meciul nu a fost așa cum s-au așteptat fetele noastre, deoarece în teren au întâlnit o echipă destul de puternică și dornică de câștig. După ce s-au jucat de-a șoarecele și pisica timp de patru seturi, zălăuancele au cedat în ultimul act. Din păcate, LPS “Avram Iancu” a înregistrat doar o victorie. Dacă returul va fi mai bun, și fetele vor reuși să cîștige mai multe partide, atunci obiectivul ar putea fi atins. “Fetele au jucat sub așteptările mele, cu o echipă care nu ar fi trebuit să ne facă probleme. Efectiv, în setul cinci nu s-au mai regăsit și au dat posibilitate gazdelor să câștige, în prima parte de campionat nu am jucat cum mi-am dorit, având în vedere că am înregistrat doar o victorie, îmi doresc ca returul să fie mult mai bun și să înregistrăm cel puțin trei victorii”, ne-a declarat antrenorul Jako Alexandru. □ Monica MARE CSM Baia Mare - LPS “Avram lancu” 3-2 LPS “Avram lancu”: Lavinia Gárdán, Paula Nițu, Anamaria ilieș, Dana Chiba, Bianca Chende, Mihaela Someșan, Amalia Perneș, Camelia Ungur și Rad Silaghi. Antrenor: Jako Alexandru „SĂLAJ WORK ACCES - PROGRAM PILOT DE CREȘTERE A GRADULUI DE OCUPARE ÎN JUDEȚUL SĂLAJ” Programul derulat pe parcursul a 2 ani de către AJOFM Sălaj în parteneriat cu Se Vecom Sb­ se finalizează în 31.12.2012 cu indicatorii angajați în proiect atinși. 8 s-a amenajat și dotat un centru de pregătire a șomerilor și persoanelor inactive B s-a realizat un site al proiectului util pentru șomeri și persoane inactive B au fost oferite servicii de informare privind potențialul de ocupare al regiunii Nord-Vest unui număr de 213 persoane din grupul țintă B 213 persoane din grupul țintă au beneficiat de servicii de consiliere și asistență directă în accesarea pieței muncii B s-a oferit consiliere juridică pentru toate persoanele interesate din grupul țintă B au urmat cursuri de formare profesională 171 persoane B au fost susținute 6 programe de calificare și 5 programe de inițiere B au obținut diplome de calificare sau absolvire 166 persoane B peste 70 persoane din grupul țintă au obținut un loc de muncă B s-au organizat 2 sesiuni de workshop „Mobilitatea ocupațională și geografică Soluții și bune practici” finalizate cu găsirea unor măsuri active de creștere a gradului de ocupare , s-a organizat un concurs pentru participanții la cursul de antreprenoriat în urma căruia primii 3 au fost premiați . 3 persoane din grupul țintă și­ au înființat firme Pe viitor, centru de pregătire a șomerilor și persoanelor inactive dotat în cadrul acestui proiect este disponibil pentru toți șomerii, persoanele inactive, persoanele în căutarea unui loc de muncă. Informații la:­­ sediile AJOFM SĂLAJ - luni-vineri orele 9.00-13.00 - pe siteul proiectului: http://www.salajworkacces.ro - la numerele de telefon : 0260 612 463,0260 616 317 AJOFM sau 0747691637 VECOM SRI, „Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României" ..Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectoral Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013" „Investește în oameni­’_ ____________________Informații suplimentare referitoare la programul operațional : wwww.fseromania.ro__________________

Next