Sportul Sălăjean, februarie-iunie 2018 (Anul 12, nr. 627-647)

2018-06-27 / nr. 647

Miercuri, 27 iunie 2018 LIGA A V-A - Seria EST AS Creaca Jac și AS Tihău termină sezonul cu o remiză în meciul disputat pe terenul de fotbal din Jac, gruparea gazdă s-a întrecut în ratări, iar formația condusă de Florin Mitrea a plecat cu un punct din ultima deplasare a acestui sezon S-a tras cortina și peste Liga a V-a, iar la finalul săptămânii trecute au avut loc și meciurile din cadrul ultimei etape. La Joc se anunța a fi cel mai interesant meci, între două echipe bun, cu un parcurs diferit în retur. Formația condusă de Florin Mitrea a făcut un tur de campionat foarte bun, însă în partea a doua a campionatului a alternat victoriile cu înfrângerile, în timp ce AS Creaca Jac a avut un parcurs exact opus. După un tur dezastruos, în care a terminat pe penultimul loc, formația condusă de Samir Sabou a avut un retur excelent și în ultima etapă avea nevoie de o victorie pentru a încheia campionatul pe locul 6. De cealaltă parte, situația celor de la AS Tihău din clasament nu se mai putea modifica, în aceste condiții, la echipa gazdă a fost mai multă dăruire, însă, cu toate acestea, Cătălin Mureșan a deschis scorul în minutul 10, dar Răzvan Faur a egalat 6 minute mai târziu, după o lovitură de cap, iar până la pauză, golgheterul Adrian Sabou a ieșit la rampă și și-a adus echipa în avantaj pentru prima dată, tot în urma unei lovituri de cap. în repriza secundă, AS Creaca Jac s-a avântat în atac, iar Denis Boie și Cătălin Mureșan au taxat gruparea gazdă, marcând fiecare câte un gol, pentru a întoarce rezultatul în favoare Tihăului; în aceste condiții, golgheterul Adrian Sabou a mai marcat un gol, după o acțiune personală, restabilind egalitatea, ajungând la cota 34 de goluri marcate. AS Creaca Jac putea obține toate punctele puse în joc, însă bara s-a opus în mai multe rânduri. □ Cristian MOLDOVAN Ciocmani câștigă după mai bine de o lună Someșul Letca - Dumbrava Ciocmani 1 - 2 (0 - 0) Au marcat: Dănuț Precup (‘53), respectiv Vlad Revnic (‘62) și Adrian Pop (‘84) Someșul: Lucian Blaga - Andrei Bălan, Daniel Mureșan, Ionuț Chende, Dănuț Precup, Király Romeo (cpt.), Sabin Jurje, Ionuț Coste, Daniel Lazăr, loan Moldovan și loan Mureșan. Rezerve: Adrian Găvra, Florin Ilieș, Claudiu Parna, Király Andreas și Ioan Brindușan. Delegat: Ioan Brîndușan Dumbrava, Florin Micle - Ovidiu Toma, Ionuț Neagotă, Adrian Câmpean, Korozsi Robert, Adrian Pop, Ilyeș Csaba, Ionuț Iacob (cpt.), Vlad Revnic, Sergiu Porumb și Răzvan AS Creaca Jac - AS Tihău 3 - 3 (2 - 1) Au marcat: Răzvan Faur (‘16) și Adrian Sabou (‘38 și 69), respectiv Cătălin Mureșan (T0 și 55) și Denis Boie (‘47) AS Creaca Jac, Marius Talpă - Robert Marian, Ionuț Pripon, Marius Taloș (cpt.), Ionuț Nosa, Artur Ciontoș, Răzvan Faur, Adrian Sabou, Adrian Groza, Mihai Gog și Alexandru Gorgan. Rezerve: Samir Sabou - Flaviu Chiorean, Raul Jecan, Rareș Pripon, Mircea Pripon, Daniel Faur și Alin Avram. Delegat: Samir Sabou AS Tihău, Ștefan Martin - Florin Ilieș, Bogdan Olar, Cătălin Mureșan, Sergiu David, Iuliu Lăcătuș, Cătălin Crișan, Cătălin Opri (cpt.), Daniel Zdroba, Denis Boie și Emil Pășcuță. Rezerve: Răzvan Miclea, Cătălin Bablău, Bogdan Romitan, David Neje și Dorian Popovici. Delegat: Florin Mitrea Au arbitrat: la centru: Alin Lazăr (Tihău), asistenți: Bianca Pop (Gîrceiu) și Paul Hideg (Zalău) Observator AJF: Liviu Buzure (Jibou) Jucătorul meciului: ADRIAN SABOU Adrian Sabou, golgheter AS Creaca Joc: “Am avut neșansa să ratăm foarte mult” “A fost un meci echilibrat prima parte a jocului, însă o­ a doua repriză cred eu că am dominat. Am avut și neșansa să ratăm foarte mult, iar cealaltă echipă a marcat pe câteva greșeli ale noastre. Puteam obține ușor o victorie, insă bara s-a opus de­­ puțin patru ori. Am fost aproape de titlu de golgheter, insă Vali Roșea a avut avantaj permanent de 2 - 3 goluri. Eu sunt mulțumit că mi-am putut ajuta echipa, marcând aceste goluri. A fost un sezon reușit, zic eu, mai ales in cea de-a doua parte a campionatului. Sperăm ca in noul sezon să ne luptăm pentru primele locuri”. www.sportulsalajean.ro 9 S3 Someșul Someș Odorhei, de neînvins In acest sezon Cetatea Almașu - Someșul S. Odorhei 2 - 5 (1 - 5) Au marcat: Vlad Mihály (‘20) și Varga Rudolf (‘47), respectiv Darius Ungur (10, 11, 25 și 29) și Alexandru Mureșan (‘39) Cetatea: Miklos Zsolt - Vlad Mihály, Sáfár Tibor (cpt.), Tamas Zoltán, Aurel Banciu, Daniel Drăgan, Varga Rudolf, Tiberiu Tegea, Bethlendi Zoltán, Cristian Ignat și Denis Varga. Rezerve: Eugen Todea, Sebastian Varga, Vasile Coșu și Florin Banei. Delegat: Cristian Ignat Someșul, Flaviu Mureșan, Octavian Ureche, Marius Moș, Vlad Cioban, Darius Horvat, Flaviu Conț, Robert Cristorean (cpt.), Alexandru Mureșan, Bogdan Rus, Darius Ungur și Vlad Ortelecan. Rezerve: Emil Deac, Szekely Ferencz, Dănuț Ilieș, Alexandru Lucăcel, Cătălin Dîrjan și Florian Cherecheș. Delegat: Marius Pop Au arbitrat: la centru: Flaviu Seiche (Sânmihaiu Almașului), asistenți: Dan Ladanyi (Zalău) și Alin Demian (Letca) Observator AJF: Leontin Moga (Zalău) Jucătorul meciului: DARIUS UNGUR în acest sezon, Someșul Someș Odorhei a fost o forță de netrecut, dominând Seria Est din Liga a V-a. După un parcurs aproape perfect, în care a înregistrat doar o remiză, Someșul a câștigat la pas Seria, obținând astfel biletele către Liga a IV - a, eșalon în care va evolua din sezonul următor. Să spunem că în ultimii ani, doar Cetatea Buciumi a mai reușit să câștige o Serie din Liga a V-a, fără să înregistreze nici măcar o înfrângere. Revenind la Someșul Someș Odorhei, gruparea condusă de Vlad Ortelecan a avut o misiune ușoară în ultima etapă pe terenul Cetății din Almașu; încă din start, liderul a pus stăpânire pe joc, iar golgheterul Darius Ungur a ieșit repede la rampă, marcând o dublă în doar două minute. Gazdele au redus din diferență, însă până la pauză, Ungur a mai marcat alte două goluri în doar 4 minute, iar Alexandru Mureșan a majorat diferența la patru lungimi, scor cu care s­­a intrat la pauză. După revenirea de la cabine, gruparea din Someș Odorhei a mai luat piciorul de pe accelerație, iar după golul lui Vlad Mihály din prima repriză, Varga Rudolf a înscris și el în a doua, stabilind și rezultatul final. Să spunem că a fost cea de-a 25-a victorie din acest sezon, din 26 posibile. Neagoță. Rezervă: Alexandru Sălăjan și Dorin Rusu. Delegat: Gheorghe Neagotă Au arbitrat: la centru: Octavian Chiorean, asistenți: Marius Giumănu și Mihai Bălăjel (toți trei din Zalău) Observator AJF: Iosif Botoș (Jibou) Jucătorul meciului: ADRIAN POP Finalul de sezon nu aduce prea multă bucuria în tabăra celor de la Someșul Letca, dar nici în tabăra celor de la Dumbrava Ciocmani. Cele două echipe au făcut un sezon sub așteptări, iar finalul de campionat se găsește în partea inferioară a clasamentului. în ultima etapă, cele două formații s-au duelat la Letca și ambele echipe veneau după un parcurs negativ. Ultima victorie a Someșului data din 26 mai de la un succes pe teren propriu cu Largiana Românași, în timp ce Dumbrava Ciocmani nu a mai câștigat din 13 mai, când se impunea în deplasare la Năprădeana Năpradea. în aceste condiții, ambele echipe căutau victoria pentru a putea încheia sezonul cu capul sus. în prima repriză, cele două echipe s-au anihilat complet, iar la pauză s-a intrat cu un scor alb. Abia în repriza secundă au început să apară și golurile. Cei care au deschis scorul au fost gazdele, grație reușitei lui Dănuț Precup, însă Vlad Revnic a restabilit egalitatea câteva minute mai târziu. Astfel, în ultimele 25 de minute, ambele formații erau în căutarea golului victoriei. Până la urmă, Adrian Pop a înscris și a adus cele trei puncte pentru Dumbrava. Băbeni câștigă la scor cu Româna și Viitorul Băbeni - Largiana Româna și 5 - 2 (2 - 0) Au marcat: Vasile Vereș (‘7 și 54), Alexandru Vancea (‘35), Daniel Lucaci (‘63) și Nicolae Lucaci (‘75), respectiv Paul Sălăjan (‘49) și Ionuț Vlaicu (‘90) Viitorul: Paul Todoruț - Paul Avram, Paul Pop, Marius Teglaș, Nicolae Lucaci, Dorel Vișan (cpt.), Dan Găvra, Vasile Vereș, Daniel Lucaci, Marius Suciu și Alexandru Vancea. Rezerve: Răzvan Man și Alexandru Luca. Delegat: Marius Teglaș Largiana: Rareș Pop - Adrian Todoran (cpt.), Alexandru Man, Sergiu Achim, Vasile Jimborean, Teodor Mocan, Adrian Mocan, Paul Sălăjan, Marian Cosma, Alexandra Mastan și Gabriel Cherecheș. Rezerve: Ionuț Vlaicu, Andrei Chichișan și Alexandru Galiș. Delegat: Andrei Cristian Traian Au arbitrat: la centru: Sergiu Duma, asistenți: Andrei Morar și Samir Sabou (toți trei din Zalău) Observator AJF: Mihai Ghidali (Zalău) _________Jucătorul meciului. VASILE VEREȘ_________ încă de la înființare. Viitorul Băbeni s-a luptat pentru primele locuri, de fiecare dată terminând campionatul fie pe locul 3, fie pe locul 4. în vară, însă, au avut loc câteva modificări în lotul echipei, având în vedere că în comună a mai luat ființă o echipă, Dumbrava Ciocmani. în aceste condiții, rezultatele Viitorului au avut de suferit și în acest campionat, echipa din Băbeni s-a aflat la mijlocul clasamentului. în ultima etapă, Viitorul a primit vizita Largianei Românași, o echipă din subsolul clasamentului. Gruparea condusă de Marius Teglaș a început mai bine jocul și Vasile Vereș a deschis scorul după numai 7 minute de joc. Până la pauză, Alexandru Vancea a dublat avantajul echipei sale. în repriza a doua, jocul s-a mai echilibrat, iar Paul Sălăjean a redus din diferență. Totuși, Vereș a realizat dubla și a refăcut diferența de două goluri: în repriza secundă, frații, Daniel și Nicolae Lucaci și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, majorând diferența la patru lungimi, iar golul lui Ionuț Vlaicu din ultimul minut a contat doar pentru statistică. Dan Petrean aduce victoria pentru Recolta Agrij Recolta Agrij - Năprădeana Năpradea 2-1 (1 - 1) Au marcat: Bogdan Tereu (‘41) și Dan Petrean (‘85), respectiv Alin Rezmireș (‘23) Recolta: Dan Margoul (cpt.) - Dinu Berar, Lucian Goia, Mircea Bezmireș, Cătălin Curea, Bogdan Tereu, Bogdan Bercean, Răzvan Mureșan, Răzvan Tămășan, Vlad Lăcătuș și Dan Petrean. Rezerve: Marcel Tămășan, Florin Rostaș, Denis Petrean, Paul Rostaș și Dan Holhoș. Delegat: Iulian Vlaicu Năprădeanu, Raul Chiș - Marcel Bota, Radu Cristea, Paul Parnău, Liviu Pop, Traian Feder, Marius Donciu (cpt.), Marius Danciu, Sebastian Matius, Alin Rezmireș și Ciprian Bota. Rezerve: Georgel Groza, Vlad Botiș, Cornel Donciu și Vasile Turău. Delegat: Titus Precup Au arbitrat: la centru: Cristian Mihăilescu (Zalău), asistenți: Claudiu Coste (Surduc) și Andrei Lazăr (Tihău) Observator AJF: Dumitru Tămășan (Agrij) _________Jucătorul meciului: DAN PETREAN________ O altă echipă care a evoluat sub așteptări a fost Recolta Agrij. Formația condusă de Iulian Vlaicu încheie campionatul in partea inferioară, iar in­ ultim­­a etapa avea nevoie de o victorie pe teren propriu cu Năprădeana Năpradea pentru a­­și asigura locul 11, cea mai bună variantă în cazul de față. Totuși, deși ocupă ultimul loc, formația din Năpradea a obținut câteva rezultate bune în retur și a fost o echipă incomodă în partea a doua a campionatului. “Lanterna roșie” a practicat un joc curajos și în ultima etapă și chiar a fost formația care a deschis scorul, datorită golului înscris de Alin Rezmires, în minutul 23. La acest scor, gazdele au început să se avânte în terenul advers, în căutarea golului egalizator, care a venit chiar înainte de pauză. Astfel, Bogdan Tereu a fost cel care a restabilit egalitatea: în repriza a doua, atât Recolta, cât și Năprădeana au căutat în permanență golul 2, golul care să le ducă în avantaj, însă jucătorii celor două echipe nu au găsit drumul spre gol. Totuși, pe final, cu ultimele resurse de energie, Dan Petrean a reușit să înscrie pentru Recolta Agrij, aducând ultima victorie a Agrijului în acest sezon din Liga a V-a. în aceste condiții, Recolta termină campionatul pe locul 11, în timp ce sezonul de coșmar al echipei din Năpradea s-a încheiat, sezon la capătul căreia, Năprădeanu a ocupat ultimul loc. Ambele echipe au practicat un joc bun și poate în noul sezon, cu ceva mai multă șansă, vor obține și clasări mai bune, mai ales că Recolta Agrij beneficiază și de una dintre cele mai Liga a V-a Seria EST CLASAMENT: i 1. Someșul S. Odorhei 26 25 1 0 111 - 30 76 2. Rapid Zimbor 26 21 0 5 114-41 63 3. Olimpia Rus 26 18 2 6 93-41 56 Clasamentul golgheterilor: 1. Valentin Roșca (Rapid Zimbor) 36 2. Adrian Sabou (AS Creaca Jac) 34 3. Darius Ungur (Someșul Someș Odorhei) 27 4. Stăicuța Varga (Agronova Dragu) 26 5. Denis Boie (ACS Tihău) 25 6. Adalbert Pintea (Sporting Zalău) 21 Bogdan Rus (Someșul Someș Odorhei) 21 7. Mihai Tilincă (Rapid Zimbor) 19 8. Vasile Vereș (Viitorul Băbeni) 18 9. Livius Bora (Olimpia Rus) 17 10. Marian Silaghi (Rapid Zimbor) 16 11. Ionuț Iacob (Dumbrava Ciocmani) 15 Ionuț Pop (Agronova Dragu) 15 12. Lucian Pocol (AS Tihău) 14 Mugurel Neag (Cetatea Almașu) 14 13. Vlad Revnic (Dumbrava Ciocmani) 13 14. George Șuteu (Someșul Gâlgău) 12 Cristian Ignat (Cetatea Almașu) 12 moderne baze sportive din județul Sălaj, cea de la Răstolțu Deșert, acolo unde echipa condusă de Iulian Vlaicu își dispută jocurile de pe teren propriu. Rapid Zimbor - Olimpia Rus 3-0 (neprezentare) Ultima etapă din Seria Est a Ligii a V-a a adus și două neprezentări din păcate. Atât Olimpia Rus, cât și Agronova Dragu au decis să nu mai efectueze ultimele deplasări din acest sezon, acuzând probleme de lot, dar și distanața mare pe care o aveau de parcurs cele două echipe. Dacă deplasarea celor de la Agronova Dragu la Someșul Gâlgău nu a creeat prea mare vâlvă, neprezentarea Rusului la Zimbor a produs o oarecare tristețe pentru echipa gazdă, mai ales că rapidiștii se pregăteau de sărbătoare și de un spectacol fotbalistic atât pe teren, cât și la marginea acestuia. Având în vedere că zilele trecute a fost ziua de naștere a primarului comunei Zimbor - Gabriel Mureșan, care este și conducătorul formației Rapid Zimbor, jucătorii, alături de antrenori și conducere au decis să-i facă o surpriză conducătorului pe care l-au surprins cu un banner, pe care era inscripționat mesajul “La mulți ani, primare”. La marginea terenului au fost prezenți și un grup de suporteri din “Peluza Șepcile Roșii” - renumita galerie a celor de la “U” Cluj. Aceștia au fost pregătiți cu torțe și fumigene pentru a crea o atmosferă superbă. Totuși, dacă tot nu s-au prezentat cei de la Olimpia Rus, jucătorii de la Rapid Zimbor, alături de suporteri, antrenori și conducere au pus-o de un meci amical, nu înainte de a-și primi premiile pentru parcursul bun din acest sezon, în care Rapid Zimbor a încheiat pe locul 2. Astfel, la terenul din Zimbor a fost prezent și Leontin Moga - secretarul AJF Sălaj, care a înmânat echipei o cupă și o diplomă. Conducerea clubului a ținut să răsplătească efortul jucătorilor și le-a dăruit acestor câte o medalie, iar Valentin Roșca a primit un trofeu pentru titlul de golgheter. Ambițiile sunt mari pentru sezonul viitor la Zimbor, iar Rapidul țintește locul 1. Someșul Gâlgău - Agronova Dragu 3-0 (neprezentare) O Rubrică realizată de Cristian MOLDOVAN 4. ACS Tihău 26 16 3­7 73 - 50 51 5. Agronova Dragu 26 13 4 9 76 - 55 43 6. Cetatea Almașu 26 11 3 12 69-67 36 7. AS Creaca Jac 26 10 4 12 79-66 34 8. Viitorul Băbeni 26 11 0 15 56-73 33 9. Someșul Letca 26 9­0 17 45 - 73 27 10. Someșul Gâlgău 26 8­3 15 53 -84 27 11. Recolta Agrij 26 8­2 16 35 -73 26 12. Dumbrava Ciocmani 26 8 1 17 53 - 102 25 13. Largiana Românași 26 7­3 16 41 - 92 24 14. Năprădeana Năpradea 26 3­2 21 51 - 102 11

Next