Sportul Sălăjean, februarie-iunie 2018 (Anul 12, nr. 627-647)

2018-06-27 / nr. 647

Steaua Cosniciu termină campionatul pe locul 2 în ultima etapă, formația condusă de Radu Chiorean s-a impus fără probleme la Carastelec și a încheiat această stagiune pe locul secund, însă nu și-a luat gândul de la Liga a IV-a, unde speră să ajungă în cazul în care nu va promova Voința Dersida Cum Voința Derșida și-a asigurat primul loc în etapa trecută, miza în ultima rundă a mai fost pentru locul secund. Pentru această poziție a fost o luptă între Steaua Cosniciu și Sporting Zalău, două grupări care au sperat la câștigarea Seriei Vest în acest sezon. Ambele echipe au avut jocuri relativ ușoare, astfel că Sporting Zalău a trecut de Voința Horoatu Crasnei, în timp ce Steaua Cosniciu s-a impus în deplasarea de la Carastelec. După două etape în care nu a jucat din cauza faptului că adversarele nu s-au prezentat la meciuri, Steaua Cosniciu era cât pe ce să nu evolueze nici la Carastelec. Gazdele nu au dispus de asistența medicală, însă cei de la Cosniciu a avut în staff o persoană calificată care să asigure asistența medicală, astfel că arbitrul a putut da drumul la joc. Deși între cele două echipe este o diferență mare după cum o arată și clasamentul, prima repriză a fost mai echilibrată. Adrian Dregan a deschis scorul după 25 de minute, însă la scurt timp, Banyai Kovács a egalat, iar la pauză s-a intrat cu 1 - 1. în partea secundă, Steaua Cosniciu a practicat un joc mult mai eficient, iar la 5 minute de la reluare, Adrian Dregan și-a adus echipa în avantaj. A început un festival de goluri la poarta celor din Carastelec, iar în minutul 59 scorul era deja 1-4, după ce la finalizare a apărut din nou Adrian Dregan și Gabriel Coman. Jocul s-a mai liniștit, până în ultimele 10 minute, când s-au marcat trei goluri. Adrian Micloș a redus din diferență pentru AS Carastelec, dar pe final, tot Steaua Cosniciu a fost în ofenssvă și a mai înscris prin Doru Opriș și același Adrian Dregan, care a devenit detașat golgheterul Seriei Vest, cu 46 de goluri marcate. Și de pe locul 2, Steaua Cosniciu se gândește în Liga a IV-a și își dorește promovarea, în cazul în care Voința Derșida nu se va încrie în eșalonul superior.­­ Ionuț COSTINAȘ Derșida, la turație maximă și după câștigarea Seriei Barcău Tusa - Voința Derșida 1 -7(1 - 4) Au marcat: Florin Petrișor (‘45), respectiv Sergiu Pop (‘15, 18,30,80 și 85), Alexandru Geamănu (‘35) și Ionuț Borz (‘82) Barcău: Cristian Abrudan - Florin Petrișor, Sebastian Tamaș, Vlad But (cpt), Sergiu Breje, Cosmin Oprea, Raul Hoca, Nelu Breje, Sorin Opre, Irinel Pușcaș și Mihai Breje. Rezerve: Loredan Bolba, Claudiu Peșteleu și Vlad Pașcalău. Delegat: Dorel Breje Voința, Ionuț Neagotă - Alexandru Bologa, Călin Varga, Silviu Gorgan, Marius Mânzat, Mădălin Iancău (cpt.), Alexandru Boloș, Sergiu Pop, Alexandru Geamănu, Ionuț Borz și Alexandru Gorgan. Rezerve: Vasile Ardelean și Ionuț Porumb. Delegat: Dumitru Bologa Au arbitrat: la centru: Bogdan Cozorici, asistenți: Sergiu Negrean și Sabo Robert (toți trei din Zalău) Observator AJF: Nicolae Danciu (Zalău) Jucătorul meciului. SERGIU POP Voința Derșida a reușit un sezon de excepție și a câștigat Seria Vest din Liga a V-a, după o luptă cu Steaua Cosniciu și Sporting Zalău. Derșidanii au sărbătorit pe cinste această performanță după meciul cu Inter Pericei, însă au găsit resursele să se concentreze și pentru ultimul joc din campionat, cel din deplasarea de la Tula. Deși această partidă nu mai avea miză, Voința Derșida a jucat la capacitate maximă și după primul sfert de oră, Sergiu Pop a deschis scorul. Tot el a făcut 0-2 după alte trei minute, iar golgheterul celor de la Derșida și-a continuat recitalul și din minutul 30, oaspeții aveau deja trei goluri avans. Voința a fost de neoprit, iar Alexandru Geamănu a majorat diferența, în timp ce Barcău Tusa a reușit să reducă din diferență doar în ultimele secvențe din prima repriză. “Zarurile” erau deja aruncate, dar formația condusă de Vasile Ardelean nu a redus ritmul, iar pe final a mai marcat de trei ori. Sergiu Pop s-a mai remarcat cu alte două goluri, iar pe lista marcatorilor și-a mai trecut numele și Ionuț Borz. Cu o victorie clară a intrat în vacanță Voința Derșida, care acum începe să își facă planuri pentru Liga a IV-a și vrea ca din luna august să reprezinte comuna Bobota în eșalonul superior: Ovidiu Șamșodan, Florin Sabou, Paul Abrudan, Răzvan Savin, Paul Ghiurco, Ionuț Terec (cpt.), Ioan Hegheduș și Cătălin Criste. Rezerve: Florin Mândruțiu, Marius Tarța, Claudiu Dragoș și Denis Cozma. Delegat: Florin Șamșodan Au arbitrat: la centru: Romulus Raț (Uileacu Șimleului), asistenți: Dull Patrick (Sărmășag) și Ionuț Marincaș (Zalău) Observator AJF: Liviu Feraru (Șimleu Silvaniei) Jucătorul meciului. DĂNUȚ DRAGOȘ Pe final de campionat, Kemer Camăr a arătat o formă foarte bună și a reușit să încheie această stagiune cu trei victorii la rând, după ce s-a impus și în fața celor de la Unirea Heredean. Acest joc a fost la discreția echipei lui Nagy Mihai, care după 20 de minute avea deja 2 - 0. Până la pauză, gazdele și-au dublat avantajul, iar soarta învingătoarei era­ deja decisă In aceste condiții, Kemer Camăr nu a mai forțat, iar Unirea Heredean a putut reduce din diferență. S-a terminat în cele din urmă 6 - 3, iar jumătate dintre goluri au fost marcate de Dănuț Dragoș. “Suntem mulțumiți că am terminat campionatul cu trei victorii la rând și îi felicit pe jucători. Dacă eram mai atenți la unele meciuri putem fi pe un loc și mai bun”, a spus Nagy Mihai, conducătorul de la Kemer Camăr. Cu 12 victorii în 26 de etape, Kemer Camăr a încheiat campionatul pe locul 7. Camărul termină sezonul cu trei victorii la rând Kemer Camăr - Unirea Heredean 6 - 3 (4­­ 0) Au marcat: Dănuț Dragoș (‘17, 31 și 69), Fulop Mark (‘20), Cristian Gal (‘45) și Kovács József (‘64), respectiv Ioan Hegheduș (‘58 și 79) și Marius Tarța (‘69) Kemer: Cătălin Manole - Emil Oltean, Lorincz Attila, Dănuț Dragoș (cpt.), Gabriel Mega, Gabriel Pușcaș, Cristian Gal, Fulop Mark, Alexandru Duca, Budai Augustin și Ionuț Gozman Pop. Rezerve: Alin Balog, Kovács József, Pavel Nemeș și Budai Augustin. Delegat: Nagy Mihai Unirea, Bogdan Pojar - Claudiu Mocuț, Sergiu Ortelecan, LIGA A V-A - Seria VEST Miercuri, 27 iunie_2018 Sebastian Mitroi aduce un punct pentru Luceafărul Luceafărul Valcău - Venus Borza 1 - 1 (0 - 1) Au marcat: Sebastian Mitroi (‘69), respectiv Kocsis Tibor (‘25) Luceafărul: Kallai Iosif - Ovidiu Pop, Aurelian Ghile (cpt.), Ionel Sîrca, George Moroșan, Ionuț Vedinaș, Raul Bode, Gabriel Dejeu, Sebastian Mitroi, Cristian Gal și Vlăduț Bodea. Rezerve: Bogdan Sîrca, Raul Vedinaș, Gabriel Roșan, Anton Criste, Alexandru Bode și Paul Markus. Delegat: Mircea Gui Venus, Traian Fechete (cpt.) - Slavi Nistor, Gal Szabolcs, Kocsis Tibor, Mátyás Levente, Keresztes Zoltán, Balint Imre, Palyi Zoltán, Demjen Gabriel, Kovács Mark și Gal Lorand. Rezerve: Király Andrei, Ballai Zsolt și Király István. Delegat: Mare Tibor Au arbitrat: la centru: Georgiana Lentea, asistenți:Farkas Szabolcsz și Gombos Krisztián (toți trei din Zalău) Observator AJF: Csapó Albert (Zalău) ________Jucătorul meciului: SEBASTIAN MITROS______ Având în vedere situația din clasament, era greu pentru Luceafărul Valcău să mai poată urca de pe locul 5. în aceste condiții, jocul din ultima etapă cu Venus Borla nu a mai avut o miză atât de importantă, dar formația condusă de Mircea Gui a dorit să încheie campionatul cu un rezultat pozitiv. Disputa a fost echilibrată cu puține faze de poartă, dar și cu puține goluri. Oaspeții au fost cei care au deschis scorul prin Kocsis Tibor și au avut avantaj la pauză, dar la reluare, Luceafărul Valcău a fost echipa cu o posesie mai bună și a reușit egalarea prin Sebastian Mitroi. S-a terminat 1 - 1, dar mai important decât acest rezultat a fost faptul că Paul Markus AS Carastelec - Steaua Cosniciu 2-6(1 - 1) Au marcat: Banyai Kovács (‘31) și Adrian Micloș (‘80), respectiv Adrian Dregan (‘25, 50, 59 și 85), Gabriel Coman (‘56) și Dom Opriș (‘82) AS Carastelec: Ionuț Maier - Adrian Micloș, Kovács Roland, Kovács László, Octavian Chiș, Cătălin Bologa (cpt.), Barta Mark, Sebestyen Otto, Adrian Ardelean, Banyai Kovács și Barta Csaba. Rezerve: Bálla István, Sabo Richard, Euglis Daniel, Sabo Norbert și Sabo Roland. Delegat: Dobai Sigismund Steaua: Dom Opriș - Adrian Dregan (cpt.), Hosszú Nornert, Ioan Ardelean, Ionuț Sontea, Marius Bădăcean, Sorin Dregan, Gavril Tămaș, Adrian Tarce, Cătălin Pop și Florin Chiș. Rezerve: Marius Orosz, Ionuț Duma, Gabriel Coman, Gabriel Olaș, Cosmin Bădăcean și Radu Chiorean. Delegat: Radu Chiorean Au arbitrat: la centru: Sergiu Duma (Zalău), asistenți: Adrian Iancău (Derșida) și Antonio Hădade (Zalău) Observator AJF: Sorin Latiș (Zalău) Jucătorul meciului: ADRIAN DREGAN Radu Chiorean, conducător Steaua Cosniciu: “Vrem și noi în Liga a IV-a” “Nu am jucat de două etape din cauza faptului că nu s-au prezentat adversarele, dar și meciul de la Carastelec era cât pe ce să nu se joace. Gazdele nu au avut asistența medicală, dar noroc că noi ne-am deplasat cu un medic ți am acceptat ca el să asigur asistența medicală. Prima repriză a fost una modestă, dar in partea a doua am jucat un fotbal bun ți am câțtigat fără probleme. Am terminat pe locul doi ți am dat golgheterul campionatului, dar se pare că este egal cu zero, fiindcă niciun reprezentant al AJF Sălaj nu a fost prezent pentru a ne premia. Ne-am dorit primul loc, insă ți dacă am terminat pe locul doi, vrem si noi in Liga a IV-a, in cazul in care cei de la Voința Derțida nu vor dori să promoveze. In aceste zile vom depune o cerere la AJF Sălaj, dar in cazul in care vom fi primiți in etalonul superior, sper să fim anunțați din timp, pentru a ne putea forma un lot mai bun, dar ți o echipă de juniori”. a revenit din nou pe terenul de joc, după o absență îndelungată din cauza unor probleme de sănătate. Victorie clară pentru ______Inter Pericer______ Inter Pericei - Stejarul Sîg 4 - 0 (3 - 0) Au marcat: Bakai Krisztián (16 și 20), Feher Zsolt (‘36) și Bálla Tibor (79) Inter: Nagy Tamas - Dorel Deac, Gaspar Zsolt, Dorin Brumar (cpt.), Darabont Zsolt, Feher Zsolt, Bakla Tibor, Andrei Chormi, Viorel Bozean, Bakai Krisztián și György Ervin. Rezerve: Ioan Rusan, Kulcsár Tamás, Debre István, Bakai István, Peter Tibor și Jozsa Oliver. Delegat: Bal­a István Stejarul, Medan Cozac - Răzvan Chiș, Cristian Jula, Ioan Gozman, Virgil Casap, Raul Ghile, Paul Bodea, Dorin Țîrle (cpt.), Marius Pake, Cosmin Țîrle și Radu Sabou. Rezerve: Cristian Porumbel, Gabriel Bodea, Cristian Sîrca și Florin Măluțan. Delegat: Cristian Porumbel Au arbitrat: la centru: Răzvan Lădar (Șimleu Silvaniei), asistenți: George Ladányi (Zalău) și Victor Melinda (Crasna) Observator AJF: Vasile Olar (Șimleu Silvaniei) _______Jucătorul meciului. BAKAI KRISZTIÁN_______ După revenirea în Liga a V-a, Inter Pericei nu s-a mai putut lupta pentru primele poziții, dar a rămas o echipă incomodă a campionatului. Până la urmă, formația condusă de Bálla István a termiant acest sezon al Seriei Vest pe locul 9, iar în ultima rundă a reușit să își ia la revedere de la fani printr­­o victorie clară cu Stejarul Sîg. Deși au avut în față o echipă mult mai bine clasată, gazdele au dominat întreg jocul, iar în minutul 16, Bakai Krisztián a deschis scorul. La 4 minute distanță, avantajul celor de la Pericei s-a mărit, după ce tot Bakai Krisztián a fost la finalizare. Stejarul a încercat să revină, însă fără efect, deoarece înainte de pauză, tot gazdele au marcat prin Feher Zsolt. Repriza secundă a fost mult mai liniștită, cu faze mai puțin de poartă, dar pe final de meci s-a mai marcat un gol. Tot gazdele au fost la finalizare prin Bálla Tibor, iar Inter Pericei a obținut a treia victorie la rând pe teren propriu. Doar locul 3* pentru _____Sporting Zalău_____ Sporting Zalău - Voința Horoatu nr. 9-1 (7-0) Au marcat: Răzvan Meleg (T), Gabriel Cotea (‘5 și 45), Florin Kordiș (T0), Cosmin Cuibuș (‘28), Alin Pop (‘27), Sergiu Horvat (‘40), Călin Tușer (‘54) și Robert Gore (‘80), respectiv Ionuț Huluban (‘90) Sporting: Ciprian Petran (cpt) - Robert Cosma, Marius Cold­ar, Cosmin Balmuș, Sergiu Horvat, Florin Kordiș, Călin Tușor, Răzvan Meleg, Gabriel Cotea, Cosmin Cuibuș și Alin Pop. Rezerve: Gomboș Marton - Robert Gore, Doru Matei, Victor Tihăuan, Adalbert Pintea și Paul Pintea. Antrenor: Călin Pop Voința, Călin Holhoș - Mihai Mândruț, Beko József, Ionuț Huluban, Claudiu Costea, Bogdan Saitos (cpt.), Ciprian Jula, Liga a V-a Seria VEST­E CLASAMENT. Clasamentul golgheterilor: 1. Adrian Dregan (Steaua Cosniciu) 46 2. Sergiu Pop (Voința Derșida) 26 3. Radu Sabou (Stejarul Sîg) 22 . A. Cosmin Țîrle (Stejarul Sîg) 22 4. Sebastian Mitroi (Luceafărul Valcău) 21­­ 5. Silviu Gorgan (Voința Derșida) 20 6. Răzvan Meleg (Sporting Zalău) 18 7. Cosmin Cuibuș (Sporting Zalău) 16 Dănuț Dragoș (Kemer Camăr) 16 8. Ioan Ardelean (Steaua Cosniciu) 14 Antal Attila (Venus Borla) 14 Adalbert Pintea (Sporting Zalău) 14 Claudiu Băb­an (Sporting Zalău) 14 9. Pusok Ruben (Venus Borla) 12 10. Alin Țîrle (Barcău Tusa) 11 Balla Tibor (Inter Pericei) 11 11. Raul Ghile (Stejarul Sîg) 10 www.sportulsalaiean.ro George Rada, Daniel Porumb, Gheorghe Roman și Domokos Balaș. Rezerve: Gabor Teodor, Marcel Tulbure, Florin Sur și Felician Mureșan. Conducător: Florian Rus Au arbitrat: la centru: Rareș Balota (Bocșa), asistenți: Cătălin Holhoș și Kaszta Darius (ambii din Zalău) Observator AJF: Florin Morar (Zalău) Jucătorul meciului: GABRIEL COZEA După egalul de la Sig, Sporting Zalău și-a redus șansele și la locului secund, astfel că înaintea ultimei etape avea șanse mici să termine în fața celor de la Steaua Cosniciu. La ultimul joc din acest campionat, zălăuanii au dat peste modesta Voința Horoatu Crasnei, în fața căreia au făcut scor, iar după prima repriză, Sporting avea deja 7 - 0, în partea secundă, formația condusă de Doru Matei nu a mai forțat, dar cu toate acestea a mai marcat de două ori. Călin Tuder a făcut 8 - 0, iar în teren și-a făcut apariția până și delegatul Robert Gore, cel care a marcat golul de 9 - 0. S-a terminat 9-1 după ce în ultimele minute Ionuț Huluban a reușit golul de onoare al oaspeților. Acest rezultat nu ajută nicio echipă, deoarece Sporting termină campionatul doar pe locul 3, iar Voința Horoatu Crasnei pe ultimul loc. Victorie după 7 etape pentru Gloria Ban Gloria Ban­­ Olimpic Griceiu 5 - 2 (3 - 1) Au marcat: Vasile Tarța (‘5), Paul Nerțan (‘20 și 75), Horvath Attila (‘27) și Ionuț Șerban (‘66), respectiv Sergiu Păcurar (‘45) și Florin Mureșan (‘67) Gloria: Cosmin Șerban - Horvath Attila, Alexandru Galea, Paul Nerțan, Alexandru Brîndușan, Viorel Breje, Cătălin Ghile, Vasile Tarța, Crăciun Chirilă, Ionuț Șerban și Viorel Lupuț (cpt.). Rezerve: Răzvan Nicoraș, Florin Gliguță, Vlad Maxim și Florin Ardelean. Delegat: Nicolae Cristea Olimpic: Ionuț Pojar - Sergiu Păcurar, Kurti Dan, Răzvan Creț, Florin Pop, Paul Leutea, Ionuț Stevar, Cătălin Chende, Alexandru Pop, Florin Mureșan și Petre Marian. Rezerve: Lorand Opriș, Flaviu Ilieș, Aurel Bălan și Alexandru Bojan. Delegat: Gheorghe Olar Au arbitrat: la centru: Demeter Lorand (Zalău), asistenți: Alin Pop (Meseșenii de Jos) și Răzvan Lazăr (Tihău) Observator AJF: Emil Cozac (Zalău) ________Jucătorul meciului. PAUL NERTAN_________ Având la dispoziție un lot subțire, Gloria Ban a avut un parcurs modest în acest campionat, însă a reușit să își mai revină în ultima rundă. După șapte înfrângeri la rând, Gloria Ban a obținut o victorie categorică în partida de duminică cu Olimpic Gîrceiu. Gazdele au deschis scorul în minutul 5, iar după o jumătate de oră din meci aveau 3 - 0. Vizitatorii nu au putut emite mari pretenții, chiar dacă au marcat de două ori, iar Gloria Ban a fost la discreția jocului și în final s-a impus cu 5 - 2. A fost a șasea victorie din acest campionat pe care Gloria îl încheie pe locul 12. O Rubrică realizată de Ionuț COSTINAȘ 1. Voința Derșida 26 22 1­3 90 - 32 67 2. Steaua Cosniciu 26 21 0 5 105 -40 63 3. Sporting Zalău 26 19 4 3 111 -35 61 4. Stejarul Sîg 26 17 1­8 88 - 48 52 5. Luceafărul Valcău 26 16 2­8 75 - 50 50 6. Unirea Heredlean 26 13 0 13 51 -59 39 7. Kemer Camăr 26 12 0 14 51 -61 36 8. Venus Borla 26 11 2 13 59 -70 35 9. Inter Pericei 26 9 4 13 50-53 31 10. Barcău Tusa 26 9­1 16 58 - 94 28 11. AS Carastelec 26 8­3 15.35 - 67 27 12. Gloria Ban 26 6­0 20 39 - 81 18 13. Olimpic Gîrceiu 26 5­0 21 36- 108 15 14. Voința Horvatu nr. 26 5­0 21 42 - 92 15

Next