Sportul Popular, decembrie 1950 (Anul 6, nr. 1780-1792)

1950-12-21 / nr. 1788

Pa?r. ~ ~ Aerm­odeliştii de la Locomotiva P.T.T. în vizită la sate De curând tinerii elevi ai şcolii Medii de Horticul­­tură din comuna Dragomi­­reştii din Vale au primit pe sportivii colectivului Lo­­comotiva PTT din Capitală. Pe terenurile care au găz­duit matchurile amicale de volei, atletism şi tenis de masă, prietenia dintre spor­tivii­ celor două colective s’a legat repede. Discuţiile s’au înfiripat curând, fiecare cău­tând să afle cât mai mult din experienţa şi munca ce­lorlalţi. In special, atenţia elevi­lor şcolii Medii de Horti­cultura a fost atrasă de mi­cile avioane, modelele lu­crate de harnicii aeromoder­lişti de la Locomotiva PTT. Bucureşti, una dintre cele mai bune secţii aviatice din ţară, întrebările au venit una după alta. Răspunsurile au fost îndemn pentru ti­nerii din Dragomireştii din Vale să-şi formeze şi ei o secţie aviatică. Din această secţie se vor ridica în viitor noi cadre de piloţi şi para­­şutişti care, asemeni oaspe­ţilor lor aeromodeliştii El­vira Ivanovici, Eugen Chiş ,­­Acare­cu Dan, pa­­raşutiştii Han­chias Dionisie, Pribuş Vasile, Străinu Con­­stant , - 'a Teodora, pilo­ţii Lazăr Mihai, Culea Con­stantin, etc., vor munci pen­tru creşterea valorii spor­tului aviatic din RPR. In urma acestei vizite, la Dragomireştii din Vale a şi luat f­inţă un cerc de studii aviatice, primul pas spre o activitate aviatică susţinută în această comună. Iniţiativa tinerilor din sec­ţia aviatică Locomotiva PTT Bucureşti, de a vizita satele din împrejurimile Ca­pitalei, ajutând astfel la munca de răspândire a a­­cestei discipline sportive în mediul rural, trebue urmată cât de curând şi de celelalte secţii aviatice din ţară. „SPORTUL POPULAR” Azi la C.F.R. Ciuleşti Ultimele march­­uri în competiţia de volei şi baschet Cupa „21 Decembrie“ Spre deosebire de primele mat­­churi disputate Duminică, întâl­nirile de volei şi baschet de Marţi după amiază din cadrul competi­ţiei organizată de Asociata „Fla­căra", în cinstea zilei de 21 De­cembrie au oferit spectacole inte­resante. In general, jucătorii au pus mul­tă însufleţire în partidele susţi­nute, luptând din toate puterile pentru victoria echipei lor. De asemenea, majoritatea echi­pelor s’au prezentat mai bine pre­gătite. Mui­e lipsuri arătate în primele matchuri au fost înlătu­rate. Şi organizarea a­­fost bună, iar aceasta a contribuit mult la suc­cesul competiţiei. In jocurile de volei, Locomotiva a întrecut Spartac cu 3-0 (16-14; 15-1; 16-14) iar Flacăra pe Ştiin­ţa, tot cu 3-0 (1515; 16-14; 15-11). Deşi­ a rezistat, pierzând pri­mul și ultimul set numai la mare luptă» echipa ..Spartac” a arătat că nu e antrenată. Acest fapt s’a văzut în special în tehnica indi­viduală unde jucătoarele au lip­suri (de pildă, la primirea unei mingi puternic trimisă de adver­sare, de cele mai multe ori jucă­toarele de la Spartac greşesc prin duble mingi ţinute). Deasemenea echipa ,.Spartac“ are mari lip­suri în aşezarea jucătoarelor pe teren, de multe ori mingea trimi­să de adversare căzând între două jucătoare, fiecare din ele aştep­tând pe cealaltă să intre la balon. Spartac va trebui să folosească învăţăturile acestui turneu şi să se pregătească în viitor serios pentru ridicarea nivelului tehnic. Locomotiva a obţinut victoria datorită omogenităţii formaţiei sale şi a eficacităţii trăgătoarelor, care au avut un cuvânt hotărîtor în momentele decisive. In cealal­ă întâlnire, „Flacăra“ a arătat că e cea mai bună for­maţie a­ turneului, prin buna pre­gătire tehnică a echipelor. Ştiinţa a făcut o figură fru­moasă şi se prezintă ca o echipă de viitor CLASAMENTUL -Ieşti se dispută ultimele mat­­churi . La ora 16 Ştiinţa-Spartac, iar la ora 17,30 Locomotiva-Flacăra La baschet, „F­acăra“ a între­cut „Ştiinţa“ cu 40-39 (20-14) iar „Locomotiva“ pe „Spartac“ cu 47-45 (18-18). Ştiinţa a întrebuinţat în majo­ritatea timpului formaţia : Căruia, Regenbogen, Minescu, Dordea M., Victor Mircea. Ultimii doi jucători (Dordea şi Victor M..) au avut astfel prilejul să debuteze în prima formaţie şi să se afirme ca două elemente valoroase. „Flacăra“ a avut conducerea scorului în majoritatea timpului, dar aproape de sfârşitul marthu­­lui a fost ajunsă şi chiar între­cută de „Ştiinţa“. Folosind gre­şelile apărării adverse şi avanta­jul fizicului unor jucători, „Fla­căra“ a reuşit să înscrie în ulti­mul minut un coş care i-a adus victoria. In general matchul a fost spec­taculos, mai ales în jumătatea doua a reprizei secunde, când şi evoluţia scorului a contribuit mult la nota de interes a partidei. In celălalt match, Locomotiva folosind mai mult formaţia echi­pei PTT, a întrecut mai uşor de­cât arată scorul pe Spartac. Lo­como­tva a condus aproape de sfârşitul jocului cu cinci coşuri, dar nevenirea tuturor jucătorilor în apărare a permis adversarilor să se apropie până la un coş. Spartac, jucând fără Stama­­tescu, şi-a făcut jocul obişnuit şi a avut meritul de a nu fi căzut atunci când Locomotiva luase a­­vantaj mai mare. CLASAMENTUL 1. Locomotiva 2 2 0 76-71 = 2 2. Spartac 2 1 1 9b-86--l 3. Flacăra 2 1 1 66-68=1 4. Ştiinţa 2 0 2 78-90=0 Azi se dispută ultimele mat­churi: ora 19 : Spartac-Flacăra, arh. Spiru, Riegier; ora 20,30: Lo­comotiva-Ştiinţa, arh. Bercuşi, Dinescu In clasamentul general al Cu­pei „21 Decembrie“ (volei şi bas­chet), situaţia se prezintă astfel : Flacăra şi Locomotiva au câte trei puncte iar Ştiinţa şi Spartac câte un punct. Jocurile de azi vor desemna ech­pa câştigătoare a competiţiei. 1. Flacăra 2 2 0 6: 0 = 2 2. Locomo­iva 2 1 1 5:3=1 3. Ştiinţa 2 1 1 3:5=1 4. Spartac 2 0 2 0:6 = 0 Azi după amiază la CFR Glu­ SPORTUL LA ZI­ LE VOLEI. —Competiţia de volei masculin organizata de A­­sociatia „Avântul!" în cinstea zilei die 2­1 Decembrie, a fost câştigată de echipa Progresul. La acest concurs, desfăşurat pe terenul Fabricii de Chibri­turi, au participat echipele Pro­­gresul, Butoiul, Silvicultura şi Lemn-Forestier. Echipa Progresul a câştigat cupa pusă în joc iar celorlalte formaţii li s’au împărţit plan­chete. Bl BASCHET. — Sâmbătă, la Ciuleşti, se dispută următoa­rele materiurî în cadrul Cupei (16 Februarie", ora 16 Ifeme­­nin): CFR II—MIU. arb. R. Poe­­naru, A. lenesen; ora 17,15 (fe* menin): SPC—Ştiinţa II. arb. M. Dumitru, Naftaco­vi­ci; 18,30 (fe* menin): Universul—STC. ■ arb. Bogdan, Nagy; 19,45 (masculin); CFR Bc —BRPR III, arb. Fe­­renez Stoica. Următoarea etapă a acestei competiţii se va disputa la 6 Ianuarie 1951. H BOX. — In fata a peste 2500 spectatori, s’a desfăşurat la Oradea, întâlnirea de box dintre reprezentativele oraşelor Oradea si Baia Mare. M­ai tehnici boxeurii orădeni au cucerit o frumoasă victorie cu 8—6. B TENIS DE MASA.— CLUJ, (Agerpres). — Colectivul spor­tiv Flacăra Arte Grafice a organizat Duminică o competis­tie de tenis de masă, indivi­dual şi pe echipe la care au participat 180 jucători şi jucă­toare. Iată rezultatele tehnice înre­gistrate: INDIVIDUAL (masculin) Fanală: Ch­ici (Ştiinţa)—Pri­­ceşti (Spartac) 3—1 INDIVIDUAL (fem­eni­n) Finală: Biro Gabriela (Sti­­lata)—Ioran (Spartac) 3—1, ECHIPE (masculin) Finală: Spartac—­Flacăra Arte Grafice 5—4.­­ Duminică dimineaţa a avut loc în Capitală întâlnirea poli­sportivă între sindicatele Sov­­rom Construcţii din Bucureşti şi Constructorul Ploeşti, termi­na­tă cu victoria bucureştenilor. Rezultatele înregistrate au fost următoarele: TENIS DE MASA Sovrom-Construcţii (Buc.) A— Constructorul (Ploeşti) A 5—4. Bucureşti B—Ploeşti B 5—1. VOLEI Bucureşti—Ploeşti 3—1. SAH Bucureşti—Ploeşti 7'A—1 'A. In a­cel­aş timp, pe terenul Constructorul, tinerii construc­tori din Bucureşti şi Ploeşti au trecut normele G.M.A. la cursa cu obstacole. B VOLEI. — Sâmbătă și Du­minică se vor disputa următoa­­rele jocuri masculine din cadrul Cupei ..16 Februarie­: Sâmbătă, sala Ştiinta, ora 17: Lo­c. Filaret—NIMIC II. arb. Voticu. Pădureanu; ora 17.45: CSPICS—Laminorul arb. Stoi­­cescu. Stănescu P. Duminică, sala CFR Ciuleşti; ora 10: Universul—Prg. Sanitar, arb. Stoice­scu. Voicu; ora I0 MMP—Pandurul I, arb. R. Flo­rian Stoices­cu. R MÂINE seară la ora 20.30, va avea loc în sala Amfiteatru­lui Nr. 2 a­l Institutului de Şti­inţe Juridice, o şedinţă a în­tregului activ al Asociaţiei „Ştiinţa". Cu acest prilej, se va face premierea sportivilor eviden­ţiaţi, în sport şi în învăţătură şi a echipelor care au obţinut performanţe valoroase. Deasemeni, va fi făcută anal­liza muncii pe anul 1950, va fi dat raportul de activitate și va fi desbătut planul de perspec­tivă pe 1951. Un aspect din cursa de marş Bucureşti-Urziceni, desfăşurată Dumi­nică în cinstea zilei de 21 Decembrie. Un schimb al e­­chipei colectivului „Vasile Roaită", formaţia care s-a impus în ultimul timp. Concursu­l de tenis de masa „21 Decembrie“ Eri după amiază, a­ început în sala Flacăra C. G. M. din Piaţa Operei de Stat, compe­­tiţia de tenis de masă organi­zată de Asociaţia Constructorul în cinstea zilei de naştere a to­varăşului Stalin. Jocurile continuă în aceiaşi sală astăzi şi mâine, începând de la ora 16 în fiecare zi. Iată rezultatele tehnice ob­ţinute: JUNIOARE: Sferturi de fi­nală: Vetreşti-Con­stanti­nescu 2-0; Schultz - Rădulescu 2-0­, Tira Catrinel-Niculescu M. 2-0. Metopodov Hâncu 2-1. JUNIORI: Turul I. Cioruţă- Luca 3-2; Popescu A-Citovică 2-1; Constantinescu - Soiovici 2- 0; Pintilie - Raftopol 2-0;. SENIOARE: Turul I­I. Slă­vescu-Artinian 3-0; Babichian- C­iu­mar­a 3-0; Toff-Vogel 3-0; Stan ELeonora-Băcarii 3-0. SENIORI: Turul I. Anghe­­lescu-Fesgian 3-2; Cobilanski- Rădulescu T. 3-1; Weinberg- Ruptureanu 3-0; Garabedian I­­Lupescu 3-1; Bozeanu I­aud 3- 0; Garabedian G.-Marcu V.­ 3-0; Szenkovits - Lopei 31 2; Hegyessi-Buzescu 3*1; Stan Hie - Giovanidis V. 3-0; Ci­­sar.Steinberg 3~2; Comarnischi- Petruc 3~0; Pop G.- Totoran 3'0; Reiter - Silberstein 3'0; Holzman - Solomon 3-0; Schu­ster - Sarabalian 3-2; Ruber Alvaro-Lecker 3-2; Hotinescu- Ghimbășeanu 3-0; Pesch-Bradu 3-0; Grunfeld-Tavagian 3-0;­ Bodi-Popper 3-1; Tulcea- Arde­leanu 3-0; Negreanu-Cohn 3-0; Micodin - Bănuș 3-0; Santa­lena-Cojocaru 3-1; Turul IX. Vladone - M. Popescu 3-1; Schuster - Holzman 3-1; Mi­rodin - Romașcanu 3*2; Nau­­mescu-Santalena 3*0. Numeroase manifestaţii sportive în cinstea zilei de 22 Decembrie Muncitorii sportivi din toate col­ţurile ţării au întâmpinat prin numeroase manifestaţii sportive, cea de a 71-a aniversare a tovară­şului Stalin, arătându-şi în felul acesta dragostea şi recunoştinţa faţă de genialul învăţător şi con­ducător al oamenilor muncii din întreaga lume. Manifestaţii pon­spor­­tive in Regiunea Reieşi ,roi La Botoşani, au avut loc în­treceri la volei, handball, baschet şi şah la care au participat spor­tivi din colectivele SMTC, Dina­mo, I.T.B, L.F.M., etc. In raioanele Dorohoi şi Truşeşti s’au organizat frumoase serbări sportive cu un program bogat şi atrăgător: conferinţe, demonstra­ţii G.M.A., şah, tenis de ma­să, etc. La Săveni, colectivul „Spartac" şi-a inaugurat un frumos club. BENO ZUMMER corespondent Competiţii sportive la Dej şi Călăraşi La Dej, s’au desfăşurat compe­tiţii la football, tenis de masă, handball, gimnastică şi oină. La aceste întreceri au partici­pat 12 colective din localitate şi din raion. La Călăraşi s’au disputat jocuri de volei intre colectivele L.R.C. S.T.M.A., S.T.A.C., precum şi în­tâlnirea de handball dintre STMA şi SMTC, care a revenit ultimi­lor cu 2:0. In pauzele matchurilor 15 aspi­ranţi la G.M.A. şi-au trecut nor­mele la cursa cu obstacole. întrecerile, care au fost urmă­rite de peste 800 spectatori s-au bucurat de un frumos succes. MIRCEA PUŞCAŞIU şi ION TRASNITU corespondenţi Concursuri de atletism la Constanţa La Constanţa a avut loc un con­curs de atletism la care au parti­cipat numeroşi tineri. Juniorul Baltă Ion a realizat 2 min. 51 sec. în proba de 1000 m., iar juni­oara Bratosin Elena a sărit in lun­gime 4,07 m. COSTIN MUŞAT corespondent La laşi nussuerâşi as­pira hifi ©.­A, şi-au t»«r'*w|5t normals ia t­rissîî In cinstea zilei de 21 Decem­brie, numeroase colective din lo­calitate au dus o intensă muncă de mobilizare a tinerilor pentru trecerea normelor G.M.A In această acţiune s’au eviden­ţiat colectivele S.T.T., ETACS, Şcoala Veterinară, Locomotiva, CFR şi STM care au mobilizat peste 100 de aspiranţi. Pentru trecerea normei la turism s-a organizat de către regionala UTM o excursie la cabana Bărno­­va, cu prilejul căreia peste 400 de tineri şi-au obţinut norma la tu­rism NELU DANIEL corespondent Baschet şi tenis «de masă la Tutima Se­verin Comitetul raional pentru Cultu­ră Fizică şi Sport a organizat un­ concurs de baschet şi unul de te­nis de masă Proba de baschet masculin a fost câştigată de Liceul Traian, iar cea femenină de Liceul de fete. La tenis de masă, echipa liceului Traian și-a adjudecat o nouă vic­torie. ROMULUS SULT corespondent Marţi 26 Decembrie Colectivul „Metalul S.M.C“ organizează 6 ştafete combinate Bucureşti-Piteşti In cinstea celei de a treia a­­niversări a proclamării Repu­blicii Populare Române, colec­­tivul I, Metal­ul­ S.M.C.” organi­zează în ziua de 26 Decembrie o cursă combinată ştafetă P« distanta Bucureşti—Piteşti. Ştafeta va avea 10 schimburi din diferite sporturi, ordinea lor fiind următoarea: schimbul 1=1 km. cros iete; schimbul 11=6 km cros băeţi; schimbul III—5 km, ciclism iete; schimbul IV = 10 km. mars băeţi; schimbul V=15 km, ciclism băeţi; schimbul VI=10 km, cros băeţi; schimbul VH=25 km. motociclism băeţi; schimbul VIII = 10 km. marş băeţi; schimbul IX = 10 km. marş băeţi şi schimbul X=15 km. marş băeţi. Pentru a se echilibra cât mai mult forţele echipelor partici­­pante, se vor acorda handica­­puri care vor merge până la 20 de minute în ceea ce privește schimbul de motociclism, regulamentul cursei prevede că i­.asbriU vor trebui să fie până la 125 cmc, iar motocicliștii îflCiBâtOIÎ. In cazul când în timpul vreunui schimb de ciclism sau motoci­­clism un concurent va avea un accident, cu avizul Comisiei de organizare, schimbul următor al echipei din care face parte a­­cest concurent, va pleca la cu echipa care se alia imediat în urm­­a concurentului csr. 3, suferit accidental mecanic. înscrierile se primesc pana azi Joi 21 Decembrie la d­ua­lul Sindicatului Metalog Chimic din str. Popa Soare, seara între orele 19—21, iar Vineri 22 De­­cembrie va avea loc o şedinţă cu delegaţii colectivelor în­scrise, când vor fi împărţite numerele de ordine şi se vor stabili handicapurile.

Next