Sportul, octombrie 1970 (Anul 26, nr. 1039-1069)

1970-10-14 / nr. 1052

fcROVETARI Di'ft TOATE T'A­RILE, VN­IȚI-VĂ ! ANUL XXVI — NR. 1052 (6486) 4 PAGINI 30 BANI Miercuri 14 octombrie 1970 Zile febrile de antrenament pe Patinoar. Se pregătesc hocheiştii de la Dinamo Foto : B. GABRIEL I MUZEUL NAŢIONAL ] AL SPORTURILOR IA E-adevărat, pînă în deceniul al 5-lea, chiar şi studenfii care deveneau profesori, oameni de concepţie şi acţiune, învăţau istoria educaţiei fizice I după notiţe şi pagini litografiate.­­ Aceasta nu înseamnă, însă, că noi nu am avut istorie I sportivă, şi încă una bogată în oameni şi fapte. De la George Moceanu, despre a cărui carte au scris atît de frumos Haşdeu şi Ioraa, la generalul Virgil Rădulescu, l­a iniţiatorul Institutului de educaţie fizică, şi încă înainte, ea s-a desfăşurat modest şi cinstit, tradiţional şi generos. Cartea lui Constantin Kirițescu — istoric, biolog, pe­ I­dagog — „Palestrica", scrisă într-o muncă de peste trei decenii, nu este numai o istorie a sportului româ­nesc, ci o istorie universală a educației fizice. Dăruită­­ de noi în Anglia unui inspector al învățămîntului, lucra­rea a stîrnit sincera şi competenta lui preţuire. Şi am fost mîndri că această carte, mult căutată cu ani în­­ urmă şi de alte institute europene, a putut fi scrisă la noi, de un profesor român. „ In ultima vreme, înțelegerea şi pasiunea pentru isto-t rie a ispitit vîrstnici şi tineri, cercetători, ziarişti şi pro­fesori. S-au făcut incursiuni în viața asociaţiilor sportive din secolul ,al 19-lea, s-au făcut comunicări în sesiunile­ ştiinţifice din pitoreasca şi necunoscuta istorie a presei sportive (Banat). Braşovul şi-a strîns istoria de peste un secol, chiar în clădirea societăţii de patinaj din 1880,­­ din preajma Bastionului Ţesătorilor. La catedra de istorie a Institutului de educaţie fizică se fac lucrări de specialitate, un film documentar a­­ fost dedicat începuturilor mişcării noastre sportive, iar conf. dr. Emil Ghibu redactează o istorie a sportului românesc.­­ Toate acestea au pregătit în timp ideea înfiinţării Mu­zeului Naţional al Sporturilor, pentru care presa de­­ specialitate şi slujitorii ei cei mai pasionaţi militează cu­­ o convingere de atîţia ani. Consiliul Național pentru Educafie Fizică şi Sport a * I îmbrățișat ideea, a hotărît s-o materializeze, găsind în­­ I persoana tînărului profesor de educafie fizică N. Postola- I ehe un colaborator pasionat şi erudit. . Aşa cum în sportul lumii sîntem astăzi prezenţi la I­I toate Olimpiadele, figurînd între naţiunile fruntaşe, tot la fel se cuvenea să păşim şi în istoria culturii sporti- I I­ve a popoarelor, cu acest Muzeu al sporturilor, alături I de Olimpia, Paris, Lausanne, Moscova, Oslo, care au ■ de foarte mult timp asemenea lăcaşuri de tradiţie şi­­ I cultură. ■ Istoria şi gloria sportivă se făuresc zi de zi, pe sta- I I dioane şi în săli de cursuri, In laboratoare şi se-­­ siuni ştiinţifice. Dar ea trebuie scrisă bine şi păstrată I cu respect, pentru ştafeta generaţiilor. ‘ lată de ce aşteptăm deschiderea apropiată a Muzeu- u­lui Naţional al Sporturilor — promisă încă în acest an ! ! — cu emoție şi interes, cu bucurie şi nerăbdare. VIRGIL LUDU­­­I cam 50 de arni, pe cînd nu exista încă In­stitutul de educafie fizică, ideea unui Mu­zeu al sportului ar fi făcut pe foarte mulți să zîmbească ironic sau chiar disprețuitor. Înaintea debutului în „c. c. e.“ ANTRENORUL HANDBALISTELOR DE LA UNIVERSITATEA TIMIŞOARA ESTE OPTIMIST La puţine minute de la în­cheierea derby-ului campio­natului feminin, disputat du­minică în Capitală, am pur­tat o discuţie cu antrenorul formaţiei UNIVERSITATEA TIMIŞOARA, prof. Constan­tin Lache. Tehnician reputat, vechi şi bun cunoscător al handbalului, antrenorul timi­şorean (prin adopţiune...) ne-a fost un interlocutor sincer şi spontan, dezvăluind satis­facţiile, necazurile şi speran­ţele sale în legătură cu apro­piatul debut al echipei cam­pioane a ţării în „C.C.E.“. — Mulţumit de tragerea la sorţi? — Să fiu sincer, da! Am jucat cu Lokomotiv Zagreb în 1968 de două ori, la Za­greb şi la Timişoara, şi am cîştigat ambele meciuri. De atunci însă... — Lokomotiv Zagreb a de­venit, probabil, mai bună. Dar şi Universitatea Timişoara nu mai este aceeaşi echipă de anul trecut, cînd a pornit cam cu... stîngul în „C.C.E.“. — Dacă vă referiţi la lotul de jucătoare de care dispu­nem, lucrurile într-adevăr aşa stau. Acum nu mai sînt în si­tuaţia de -a avea doar 7 ju­cătoare în teren şi aproape nici o rezervă. Au fost pro­(Continuate in pag. a Sua) ULTIMA ETAPA A CAMPIONATULUI DIVIZIONAR DE TENIS La sfîrşitul acestei săptă­mîni se vor desfăşura la Bucureşti şi Cluj, ultimele meciuri ale etapei campio­­natului divizionar A, pe echi­pe, seria I. în Capitală, echi­pa Dinamo va primi replica formaţiei Progresul, iar C.S.U. Construcţii va avea, ca par­teneri de întrecere, pe te­­nismanii de la Steaua. Parti­dele se vor disputa sîmbătă şi duminică, pe terenurile din parcul Dinamo şi ale centrului de antrenament nr. 2. La Cluj, Politehnica se va întîlni cu Steagul roşu Bra­ Campionatul de hochei în preajma startului _____________________________________­________ STEAUA VIZEAZĂ AL 14-lea TITLU „...dar va fi mult mai greu“ — apreciază antrenorul ZOLTÁN CZAKA C­ampionatul naţional de hochei bate la uşă, cu tot cortegiul de emoţii, speranţe şi incertitudini, spe­cific oricărei mari întreceri sportive. La „Patinoar“, viitoarele adversare îşi urmăresc reci­proc antrenamentele şi fac jocuri-şcoală în care nu-şi dezvăluie tactici şi strategii, ca şi şahiştii care păstrează pentru partidele decisive de turneu inovaţiile teoretice gă­site în orele de analize. .. .Ieri discutam cu ZOL­TÁN CZAKA, acest neuitat fundaş de elită al „naţionalei“ în anii trecuţi, astăzi antre­norul formaţiei Steaua şi al echipei reprezentative. Cam­pionii s-au întors luni seara dintr-un turneu de pregătire efectuat timp de 16 zile în Cehoslovacia, Austria şi R.F.G. N-a fost o călătorie de agre­ment ci una dură, pentru că în două săptămîni militarii au făcut vreo 30 de antrena­mente şi au susţinut 8 me­ciuri cu un bilanţ nesperat : 5 victorii, un joc egal, 2 în­­frîngeri. II rugăm pe Czaka să ne recapituleze rezultatele. Aşa­dar : — In Cehoslovacia, la Jih­­lava, am învins cu 6—5 pe Dinamo din localitate, o pu­ternică divizionară B, cu 9—3 formaţia de juniori a oraşului şi am pierdut cu 2—10 la campioana Cehoslovaciei, Du­­kla, după ce rezistasem ono­rabil două reprize (2—3 şi 0—2). Am cîştigat (6—5) la echipa austriacă Feldkirche şi cu 5—3 la formaţia Füssen, fruntaşă in campionatul R.F. a Germaniei. Revanşa, însă, aveam s-o pierdem sever (2—10), dar am jucat fără Ca­­lamar şi Biro şi cu portarul Iordan accidentat. Am cîştigat cu 4—3 la Kaufbeuren, ca să încheiem cu un egal (5—5) la V.F.L. Bad Nauheim (jocul III in campionatul R.F.G.), Valeriu CHIOSE (Continuare in pag. a 2-a la rubrică) AZI, PE REPUBLICII, DE LA ORA 16 RAPID - F. C. BANGU, UN MECI DE MARE ATRACŢIE O fotografie pentru cititorii ziarului Sportul, lată-i pe fotbaliştii brazilieni, la cîteva minute după vizita prin Capi­tală. Foto : Dragoş NEAGU Luni, în ziua cînd echipa Finlandei părăsea Bucureş­­tiul, pe Aeroportul Interna­ţional Otopen, descindeau alţi fotbalişti de peste ho­tare. De data aceasta­ oas­peţii Capitalei erau fotbaliş­tii cunoscutei formaţii bra­• Bucureştenii aliniază cea mai bună formaţie • F.C. Bangu (locul VI in campionatul statului Rio), o echipă de prestigiu 9 Antrenorul Jose Alves de Rio: „Meci foarte greu cu Rapid, dar ne vom strădui ca jocul să placă publicului s­ziliene F.S. Bangu din Rio de Janeiro. Aşadar, îi avem în mij­locul nostru pe solii fotba­lului din ţara lui Pele, Tos­­tao, Gerson, Jairzihno, pe a­ceşti­ artişti recunoscuţi ai balonului, unde „Zeiţa de aur“ a poposit de trei ori, ultima oară pentru totdea­una. Oare, ce carte de vizi­tă mai bogată poate reco­manda azi echipele de fot­bal braziliene ? Nici una! Să spunem doar că amint­rea excelentului joc prestat de Constantin ALEXE (Continuare in pag. a 6-a) Azi, in sala Floreasca Demonstraţia echipelor feminine de gimnastică ale României şi Japoniei In ultimul moment, în lotul nostru pentru mondiale a fost inclusă şi Felicia Cor­­nea. Iat-o repetind o mişcare la bimă. Astăzi, de la ora 18, sala Floreasca va fi martora unui inedit spectacol de gimnastică , demonstra­ţia echipelor feminine ale României şi Japo­niei. Evoluind cu exer­ciţii liber alese, cele care asigură de regulă nota de înaltă măies­trie întrecerilor de gim­nastică, scăpate de ob­sesia notelor şi a exi­genţei arbitrajului, spor­tivele românce şi japo­neze vor oferi publicului spectator exerciţii de înaltă tehnică şi măies­trie.­­ Cele două delegaţii au căzut de acord să prezinte în concurs toa­te sportivele ce se află in pregătire pentru campionatele mondiale. Astfel, le vom revedea pe Elena Ceampelea, Ro­­dica Apăteanu, Alina Go­­rcac, Olga Ştefan, Elisabe­­ta Turcu, Paula Ioan, Felicia Cornea, Maria Constantinescu­. De asemenea, vor evolua toa­te cele şapte gimnaste japo­neze ce alcătuiesc echipa ni­ponă pentru mondialele de la Ljubljana : Kajoko Hashigu­chi (campioana Japoniei la sol şi paralele în 1969, deţi­nătoarea locului 3 în Cupa Japoniei — 1979), Miyuki Mat­­suhisa (locul 1 la Universiada de la Tokio, locul 3 în cam­pionatul Japoniei pe 1939, lo­cul 2 în întrecerile de cupă pe 1970), Chieko Oda (câștigă­toarea Cupei Japoniei — 1970, locul 4 la premondialele din 1969), Yoko Nagao (locul 5 în Cupa Japoniei — 1970, locul 9 la campionatul naţional îrn 1969), Mitsuko Mizukawa. Ifa­­zue Hanyu, Yoko Murakami. Marţi, ambele delegaţii au efectuat antrenamente. Mai întîi gimnastele japoneze, apoi cele românce. De remar­cat că antrenamentul Elenei Ceampelea şi al colegelor sale a fost arbitrat de cele două arbitre prezente în delegaţia niponă. O formă excelentă a manifestat din echipa română Paula Ioan, îndeosebi la să­rituri. Reamintim că echipele mas­culine ale celor două ţări vor demonstra joi, de la ora 18, joi în sala Floreasca. LA ORDINEA ZILEI ÎN BASCHET: „C.C.E.“ ŞI „CUPA CUPELOR“ Prima echipă română care va intra în „focul“ compe­tiţiilor internaţionale oficiale va fi campioana feminină, Politehnica Bucureşti. Studen­tele vor susţine primul meci din cadrul „C.C.E.“ în ziua de 3 noiembrie, la Tel Aviv, în compania campioanei Is­raelului, Hapoel, urmînd ca returul să aibă loc la 12 no­iembrie, în sala Floreasca. Arbitrii delegaţi de F.I.B.A. vor fi M. Alifraghis (Gre­cia) şi S. Totaro (Italia) în prima partidă, I. Uiguci (Tur­cia) şi E. Paniagotis (Grecia) în cea de a doua. Dinamo Bucureşti va avea ca adversară în primul tur al „C.C.E.“ pe campioana Au­striei, Union Firestone Vie­­na. Dinamoviştii vor evolua la 4 noiembrie la Bucureşti şi la 12 noiembrie la Viena. Ca arbitri vor funcţiona I. Szabó (Ungaria) şi J. Shundi (Albania) la Bucureşti, K. Uberal (Cehoslovacia) şi I. Karner (Ungaria) la Viena. Datele şi arbitrii meciurilor pe care le va susţine Steaua în cadrul „Cupei cupelor“, în compania formaţiei Galata­­saray Istanbul, nu au fost stabilite încă. Se ştie, însă, că învingătoarea va juca cu Spartak Leningrad. Dintre arbitrii internaţionali cu vechime din ţara noastră, Dan Chiriac va conduce me­ciul Macaby Tel Aviv—Stan­dard Liege („C.C.E.“ la băieţi) şi G. Chiraleu jocul Honved Budapesta—Benfica Lisabona („C.C.E.“ la băieţi), iar dintre cei promovaţi anul acesta în rîndul internaţionalilor, vor conduce­­ M. Aldea : Ankara Kallejliler — CREFF Madrid („C.C.E­“ la fete), V. Kadar: Akademie Sofia—Cercle Jeu­nesse Alep, C. Negulescu: Tehnik Universität Istanbul— Partizan Tirana (ambele în „C.C.E.“ la băieţi). T. Puterity — 5 noi recorduri într-o oră! Doar 17 zile a rezistat recordul ciclist al orei... Ieri după-amiază, pe velodromul Di­namo, unul dintre specialiștii contratimpului, THEODOR PUTERITY (Steaua) — antrenori I. Gociman și Ion Vasile, a acoperit în 60 minute 43,303 km. In ciuda timpului nu toc­mai propice (aer umed, dens), Paterity a reuşit să corecteze proaspăta performanţă a lui Mircea Rindaşu (Metalul Plopeni) — 43,110 km — cu 192 metri. Reuşita se dato­rează pedala­jului său în crescendo pe primii 20 km (cînd a obţinut, de altfel, un avans de 10 s faţă de adversarul său... teoretic), dar şi tempoului constant menţinut pînă la opri­rea cronometrelor. Pe parcursul celor 108 ture şi 102 m ai circuitului său ciclist, Paterity a intrat în posesia a nu mai puţin de 5 recorduri naţionale (deţinute de Rîn­­daşu), după cum urmează: 10 km 13:43,0 (v.r. 13:49,5), 15 km 20:40,2 (20:46,1), 20 km 27:34,4 (27:44,4), 25 km 34:33,3 (34:45,9) ih­m 43,302 km (43,110). VOLEIUL MASCULIN In dezbaterea SPECIALIŞTILOR # In pofida greşelilor şi situaţiei dificile se manifestă hotărirea de redresare şi calificarea echipei naţionale pentru Jocurile Olimpice din 1972 9 Lipsuri analizate cu luciditate şi fermitate 9 Propuneri şi soluţii p­entru F.R. Volei rezultate din discuţii Citiţi în pagina a 4-a o amplă relatare de la dezbaterea prilejuită de masa rotundă organizată de ziarul „SPORTUL“. LOTUL DE RUGBY AL ROMÂNIEI PENTRU MECIUL CU ITALIA A fost fixat lotul lărgit de rugby pentru meciul Ro­mânia—Italia, care va avea loc la Rovigo în ziua de 25 octombrie. Lotul cuprinde pe următorii jucători : • Linia I — Dinu, Baciu, Bucur, Iorgulescu, Gh. Mircea; • Linia a II-a — Șerban, Tutuianu, Atanasiu, Dărăban; • Linia a IlI-a — Demian, Răşcanu, Fugigi, Pop, If­­timie ; • Mijlocaşi la grămadă — Mateescu, Florescu; • Mijlocaşi la deschidere — Giugiuc, M. Nicolescu • Centri — Nica, Dragomirescu, Budică, Leşan ; O Aripi — Suciu, Teleasă, Braga ; • Fundaşi — Durbac, Marinescu. Pregătirile vor fi conduse de prof. Al. Teofilovici, antrenor federal și Petre Cosmănescu. AZI, VOINŢA BUCUREŞTI — VOINŢA BRAŞOV ÎN DIVIZIA A LA BASCHET FEMININ Deoarece selecţionata Voin­ţa va pleca sîmbătă în Polo­nia, pentru a participa la un turneu internaţional, meciul Voinţa Bucureşti — Voinţa Braşov, din cadrul primei etape a diviziei feminine A, nu se va disputa la sfîrşitul săptămînii, ci azi, la ora 17,30, în sala „I. E­. Caragiale“ din Capital­ă. Meticuloase cu exerciţiile pe care le vor prezenta la mondiale şi la demonstra­ţia de astăzi, gimnastele japoneze au lucrat ieri a­­proape două ore. Iată un aspect de la antrenament. Scăderea vertiginoasă şi progresivă a mediei de vîrstă la campioni im­pune — celor ce vor să ţină pasul — o scădere concomitentă a vîrstei la care începe iniţierea în sport. Cu cit mai de­vreme la deprinderi, cu atît mai aproape de po­dium. István Gulyás, regele încoronat al fair-play­­ului, posesorul unui pal­mares de invidiat, a în­ceput tenisul abia la 20 de ani și poartă încă excelent racheta la a­­proape 40. De unde se vede că totul nu e cînd începi, ci mai curînd cum continui. ■ VICTOR BANCIULESCU » r»iiniiiniiinnnnijii»»7

Next