Sportul, martie 1980 (Anul 36, nr. 9412-9437)

1980-03-01 / nr. 9412

OLIMPIADA ALBĂ ’80, SUCCES PE PLANUL PERFORMANTELOR. CONFIRMARE DEPLINĂ A PERENITĂȚII SPIRITULUI OLIMPIC­ ­­JQ­ntr-unul din reportajele­­* transmise de la Lake Placid, vorbeam despre „Olympic Village Voice“, micul ziar care apărea in fiecare dimineață in sa­tul olimpic. Unul din ar­ticolele sale, apărut in ultimele zile ale competiţiei, se intitula „„,The fastest Olympic Winter Games“ (cele mai rapide Jocuri Olimpice de iarnă) si releva­­ faptul că, in toate probele, s-au înregistrat timpi mai buni decit cei de la precedentele „Olimpiade albe“. Afirmaţie exactă şi de necombătut daca ne referim la patinaj, unde au fost doborîte toate recordurile olimpice (în unele probe, chiar de cite 10 concurenţi !) dar re­lativă cină e vorba de probe ca cele de bob sau schi fond, in care nu se ţine o evidenţă ofi­cială a recordurilor din motive explicabile, diferenţele de con­strucţie şi înclinaţie a virajelor, de trasare şi diferenţe de nivel a pirtiilor, starea zăpezii etc. Oricum însă, este de reţinut ideea generală a articolului, care sintetizează — în ultima instanţă — nivelul tehnic supe­rior la care s-au desfăşurat toate întrecerile Olimpiadei de iarnă, marea dezvoltare a me­todicii de antrenament in aces­te ramuri sportive, aportul su­perior pe care cercetările ştiin­ţifice l-au oferit, în ultimii ani, sportului de performanţă în disciplinele hibernale, atît sub aspectul suportului medical cît şi al construcţiilor de materia­le (bob, sanie, schi, patine, costume speciale etc.). La Lake Placid, cabinetul medical al echipei de hochei a Statelor Unite, de exemplu, era o ade­vărată uzină de cercetări şi tratament ; echipele de bob ale unor ţări erau însoţite (neofi­cial) de adevărate ateliere de întreţinere şi adecvare a pati­nelor la condiţiile zilnice diver­se ale gheţii de pe pirtie ; la sanie, ca şi la schi, unde con­tau si sutimile de secundă, di­ferenţele minimale in favoarea unuia sau altuia dintre concu­renţi erau „smulse“, nu de pu­ţine ori, de calitatea costumu­lui sau de un mic detaliu de construcţie sau de găsirea cerii optimale. Fără a neglija deloc aptitudinile şi pregătirea concu­renţilor, trebuie să constatăm insă — urmărind probele olim­pice de la Lake Placid — că în sporturile de iarnă (ca şi, în general, în sportul de per­formanţă de azi) incep să de decisive dotările cu material de concurs, gradul de perfecţiune atins de acestea, supravegherea medicală complexă a concuren­ţilor, adesea sursă de departa­jare între sportivi cu calităţi fizice şi tehnice egale, supuşi in general aceloraşi procedee de antrenament, destul de ge­neralizate pe plan internaţional deoarece „secretul“ lor este mai greu de­ păstrat. Din acest punct de vedere, al performanţelor sportive pro­­priu-zise, J.O. de la Lake Pla­cid au reprezentat deci un mare pas înainte faţă de Innsbruck 1976 şi — după afirmaţiile mul­tor specialişti — chiar faţă de unele recente campionate mon­diale în sporturile respective.­­Un mare succes l-au repre­zentat Jocurile de la poalele Munţilor Adirondack şi din punct de vedere al organizării tehnice (sălile de hochei şi pa­tinaj, pista de patinaj viteză Olympic Oval din centrul sta­ţiunii, pirtiile de schi de la Whiteface, pistta de bob de la Mount Van Hoevenberg — azi, cea mai rapidă din lume — care au oferit condiţii de între­cere fără reproş), ca şi din punct de vedere al sistemelor electronice de cronometraj, de afișare luminoasă a timpilor intermediari, de prezentare a clasamentelor generale conco­mitent cu terminarea cursei fiecărui patinator, schior sau bob, după cum a fost în mod deosebit apreciat sistemul de computere pentru transmiterea rezultatelor de la o bază la alta, centralizarea acestora la Centrul de presă, în Satul o­­limpic sau la Comisia de orga­nizare. Dacă pentru concurenţi şi oficiali s-au înregistrat la Lake Placid unele defecţiuni in or­ganizarea sistemului de trans­porturi (resimţite mai ales din cauza marilor distanţe dintre Satul olimpic şi pirtiile de schi, bob sau trambulinele de sări­turi, despărţite de zeci de kilo­metri), in schimb bunăvoinţa şi atenţia organizatorilor au fost apreciabilă, făcîndu-i pe con­curenţi si se simtă bine. In ciuda unor condiţii de cazare oarecum improprii, sub aştep­tări, despre care s-a mai scris. Valoarea concursurilor, mare­le prestigiu al unor vedete ale sportului mondial, ambianţa uneori... hollywoodiană (deschi­derea şi închiderea festivă, ce­remonialul premierilor, decora­rea bazelor şi a împrejurimilor acestora) au asigurat şi un mare succes de public pe care, pentru a-l ilustra, vom cita nu­mai numărul de 26 000 de spec­tatori prezenţi la săriturile de la trambulina de 90 m sau de 10 000 de bilete vindute la ulti­mele manşe ale probei de bob­e. Şi aceasta, în ciuda faptului că în zilele Olimpiadei circula­ţia automobilelor particulare a fost interzisă in toată „Olympic area“, o suprafaţă foarte întin­să in jurul localităţii si a locu­rilor de concurs. Ca fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice, şi aceasta şi-a avut eroii săi. In primul rind, pe patinato­rul arrerican Eric Heiden, supranumit „the golden boy“ pentru cele 5 medalii de aur cucerite de el, ■ fapt unic in a­­nalele J.O. de iarnă, şi care în­trece gloria norvegianului Hjal­­mar Andersen si a olandezului Ard Schenk, cu cite 3 victorii olimpice, ca şi pe cea a sovie­ticei Lidia Skoblikova (4 titluri intr-o singură ediţie, maximum la probele feminine). Să mai notăm, printre anii acestei O­­limpiade, pe schiorul sovietic Nikolai Zemiatov (două meda­lii de aur individual la 30 km şi 50 km şi una la ştafetă), pe Ingemar Stenmark, supranumit de presa americană „suedezul liniştit“ sau „omul manşei a doua“, cîştigător al medalilor de aur in slalomul uriaş si apoi in cel special, pe — la fel de binecunoscuta — Harnut Wenzel din Liechtenstein (două titluri olimpice şi o medalie de argint în probele alpine). Să mai menţionăm şi cel de-al treilea titlu olimpic al lui Ulrich Wehling (R.D.G.) la combinata nordică, cea de-a treia medalie de aur olimpică a Irinei Rod­­nina, satisfacţia Armemariei Proell-Moser de a-şi fi atins „visul olimpic“, surpriza procu­rată de săritorul finlandez cva­­sinecunoscut Jouko Tormanen şi vom avea o înşiruire bogată şi strălucită de mari performeri al căror nume va fi intim legat, in paginile de istorie şi antolo­gie sportivă, de cea de-a 13-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. După cum se ştie, ţara noas­tră a participat la Lake Placid doar cu echipa de hochei, cu două echipaje de bob, cu două fete, la individual, şi un dublu băieţi la sanie şi trei patinatori de viteză. O delegaţie mai puţin nume­roasă decit cea a multora din cele 37 de ţări participante şi care nu putea emite prea mari pretenţii de performanţă, cu­noscut fiind faptul că, in gene­ral, sporturile de iarnă nu sunt o specialitate a noastră. Dealt­fel, in întreaga participare românească la J.O., din cele 100 de medalii cucerite, 99 sunt la Olimpiadele de vară. C­ea de-a 13-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă desfăşurată la Lake Placid, in S.U.A, aşteptată cu mult interes, a evidenţiat progresul tehnicii sportive a marilor performeri, campioni şi medaliaţi olimpici, ca şi dezvoltarea tehnicii materialelor şi echipamentelor de con­curs, atît de pretenţioase in sporturile de iarnă. Pe de altă parte, această Olimpiadă albă a reliefat perenitatea spiri­tului olimpic, cei peste 1000 de sportivi din 37 de ţări ale lumii, ca şi zecile de mii de spectatori prezenţi zilnic la întreceri, arătind prin atitudinile şi exprimările lor că spiritul olimpic şi-a cîştigat definitiv locul in inimile oamenilor. Sen­timentul de durabilitate a Jocurilor Olimpice a fost mani­fest în orice ocazie la Lake Placid. Guvernatorul statului New York, Hugh L. Carrey, în mesajul său de bun venit adresat oaspeţilor sosiţi la această Olimpiadă, declara : „Jocurile Olimpice din anul 1980 atestă valoarea de neîn­locuit a spiritului uman. Suntem­ fericiţi să ne raliem la această sărbătoare“. Intr-o asemenea conjunctură olimpică apreciabilă, dele­gaţia română la Lake Placid s-a bucurat de atenţia tuturor oficialităţilor, gazde sau oaspeţi, a sportivilor şi antrenorilor ca şi a spectatorilor. Sportivii noştri au atras atenţia în­deosebi la turneul de hochei, fiind foarte apreciaţi, pentru buna lor evoluţie tehnică, in acelaşi timp foarte curajoasă, în faţa celor mai puternice echipe din lume. De asemenea, ei­­ au fost remarcaţi pentru ţinuta colegială, amicală cu ceilalţi sportivi participanţi la Jocurile Olimpice de iarnă. Primarul satului olimpic, Harry Fregoe, a trimis, la înche­ierea Olimpiadei albe, o scrisoare delegaţiei române în care şi-a exprimat admiraţia pentru comportarea sportivilor români, pentru amabilitatea şi colaborarea lor cu ceilalţi participanţi la Jocurile Olimpice de iarnă, intr-adevăr, în­treaga noastră delegaţie a pus in practică îndemnurile partidului nostru, ale tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU, cu­prinse in Mesajul adresat sportivilor români de a considera participarea la competiţiile internaţionale drept „un mijloc important de dezvoltare a prieteniei şi colaborării tineretului nostru cu tineretul din celelalte ţări, de adîncire a cunoaş­terii şi înţelegerii reciproce intre popoare". Contactele cu personalităţi ale Comitetului internaţional Olimpic, ale federaţiilor internaţionale şi ale delegaţiilor participante, au fost folosite pentru intensificarea relaţiilor existente şi realizarea unor noi colaborări in vederea fo­losirii experienţei înaintate din domeniul sporturilor de iarnă. Nu puţini au fost aceia, îndeosebi specialişti din ţări cu o bază foarte dezvoltată pentru sporturile de iarnă, care au apreciat calitatea jocului şi perspectivele hocheiştilor noş­tri, făcîndu-le, in acelaşi timp, invitaţii pentru viitoare turnee. Participarea la Jocurile Olimpice de la Lake Placid, deşi s-a situat la alte sporturi, in afara hocheiului, departe de realizări apreciabile, a arătat cît de importantă este pre­zenţa in mijlocul marii familii olimpice care s-a dovedit la Lake Placid, atît pe pistele şi sălile de întreceri, cit şi în reuniuni, in special la sesiunea comitetului olimpic inter­naţional, omogenă in a proclama perenitatea spiritului olimpic şi hotărită să menţină unitatea olimpică in pofida oricăror dificultăţi. NICOLAE DRAGASON, secretar al C.N.E.F.S., conducătorul delegaţiei sportivilor români la J.O. de la Lake Placid Portarul nostru Gh. Huţan stopează un atac al lui Schneider, în meciul de hochei S.U.A. — România. In dreapta, Tureanu, care intervine pentru mai multă siguranţă Hocheiştii, fruntaşi ai delegaţiei noastre In acest context, apreciem că hocheiul s-a prezentat cat mai bine dintre ramurile la care spor­tivii români au fost prezenţi la Lake Placid. Este, dealtfel, sin­gura disciplină care şi-a atins obiectivul de­­ performanţă propus pentru J.O., clasîndu-se pe locul 7—8 in lume, dar spre deosebire de Innsbruck (unde locul 7 a fost ocupat prin ciştigarea grupei valorice B), de data aceasta locul 7—8 a fost obţinut intr-o com­petiţie în care cele 12 participan­te n-au mai fost împărţite In grupe valorice ci repartizate în două serii (roşie şi albastră) care au cuprins atlt echipe din grupa A cît şi din grupa B a Campionatului mondial. Din f­r-un punct de vedere, rezultatul echi­pei noastre de La Lake Placid este superior celui obţinut în competiţia supremă, anul trecut. Să ne explicăm. Dacă grupa A a campionatului mondial în 1373 a cuprins 8 echipe iar la Galaţi, în grupa B, echipa României s-a clasat pe locul 3. Înseamnă că înaintea recentei Olimpiade albe hocheiul nostru se afla pe locul II în lume. Acum, clasîndu-se pe locul 4 în grupa albastră, e­­chipa României împarte locurile 7—8 in ierarhia mondială, cu Polonia, clasată pe acelaşi loc în grupa roşie. Dacă sistemul de desfăşurare a turneului olimpic ar fi cuprins şi jocuri intre ocu­pantele locurilor 4—6 din grupe (aşa cum a fost cazul locurilor 3, în speţă Cehoslovacia şi Ca­nada) atunci ierarhizarea ar fi fost și mai certă, dar organiza­torii n-au urmărit acest lucru de­cit pentru prim­ele 6 locuri Referindu-n© La rezultatele pro­­priu-zise, să subliniem, în primul rînd, victoria asupra unei echipe de grupa A, reprezentativa R.F. Germania (o victorie clară, cu 6—4, după ce eram conduşi cu 4—2, ceea ce măreşte valoarea Performanţei), cu atît mai semni­ficativă cu cît formaţia H.F.G. a ocupat anul trecut, la Moscova, locul 6 în lume. Este, de ase­menea, bun şi egalul cu Norve­­gia (3­3, după ce echipa româ­nă conducea cu 3—1 cu 90 de se­cunde înainte de final). Sigur că o victorie In acest ultim meci al nostru în turneu ar fi stat şi mai bine In palmaresul echipei dar ea nu ne-ar fi modificat cla­sarea, România ră­minând şi in acest caz pe locul 4. Dealtfel, în Ultima vreme, Norvegia ne-a fost mereu un adversar dificil. Anul trecut, la Galaţi, am Învins-o greu, numai cu 3—2, iar in de­cembrie, la Oslo, am ciştigat în ultimele minute cu 4—2, pentru ca la Trondheim să facem tot un egal, 3—3. In partida cu S.U.A., echipa României a făcut un joc bun, scorul de 2—7 fiind realizat de noii campioni olim­pici în ultimele 3 minute ; pină atunci era doar 5—2. Iar în faţa Cehoslovaciei, infringer­ea cu 7—2, este rezultatul cel mai strins pe care-l realizăm de cind ne intil­­nim cu această echipă (acum 3 ani, la Viena, 1—14). Să reţinem că la Lake Placid, Cehoslovacia a întrecut puternica echipă a Ca­nadei cu 6—1, deci la aceeaşi di­ferenţă la care s-a impus şi în faţa noastră. Un rezultat care face notă discordantă este însă infringer­ea cu 0—8 in faţa Suediei şi pe care-l putem clasa printre acele „căderi de o zi“ pe care, in turneele de hochei, le înre­gistrează adesea unele echipe. Ca, de exemplu, chiar team-ul sue­dez, în recentul meci cu U.R.S.S., in care a pierdut cu un foarte puţin scontat 2—9 (înaintea ulti­mei reprize, 0—9 !), după ce cu S.U.A. făcuse 2—2 ! ! In ansamblu, hocheiştii noştri şi-au făcut, deci, datoria, com­portarea lor la Jocurile Olimpice — raportată la valoarea arătată pină acum în arena mondială — fiind bună. Mai ales dacă ţinem seama şi de baza materială a acestui sport care dispune la nod de numai 3 patinoare acoperite (din care cel de La Galaţi, doar de anul trecut), în timp ce Ceho­slovacia, ca să luăm un exemplu mai apropiat geografic, are 75 de patinoare acoperite ! La bob, conform previziunilor, am obţinut un loc mai bun (8) în proba de 4, cu echipajul pilotat de Dragoş Panaitescu, decit în cea de 2, unde acelaşi pilot s-a clasat al ll-lea. Cel de-al doilea echipaj al nostru, condus de Constantin Iancu (pilot cu mu­lt mai puţină experienţă) s-a cla­sat pe locurile 14 La patru şi 18 la dublu. Roberii noştri au re­simţit lipsa unor condiţii de pre­gătire constante, ei neputînd be­neficia în ultimii ani de o pirtie în ţară, cea de la Sinaia fiind La discreţia climei. Din acest mo­tiv, in ultimii doi ani, ei n-au avut, practic, posibilitatea de a se antrena acasă iar in acest an au efectuat coboriri la Sinaia doar cu 10 zile Înainte de ple­carea La J.O. Această stare de lucruri are repercusiuni negative nu numai asupra pregătirii pro­­priu-zise de concurs (numărul de coboriri efectuate de boberii noş­tri intr-un sezon fiind mult mai mic decit al aşilor acestui sport din ţările cu piste Îngheţate arti­ficial, ci şi asupra bazei de se­lecţie, asupra posibilităţilor de a se forma noi piloţi. La această oră, avem doar doi piloţi, dintre care Panaitescu este în vîrstă de peste 30 de ani iar Lancu se află abia în al doilea an de pilotaj. Cu toate aceste dificultăţi, pe pîrtia de La Mount Van Hoeven­berg, echipajul lui Panaitescu La proba de 4 s-a situat printre for­maţiile fruntaşe, întrec­ind boberi bine reputaţi în arena internaţio­nală, ca englezul Woodal, vest­­germanul Schnorbus, italianul Jory şi, mai ales, ambele echipe ale S.U.A. care şi-au făcut pre­gătirea (peste 290 de coboriri în acest sezon) chiar pe pîrtia de concurs, pe care au avut-o la dispoziţie, studiind-o viraj cu vi­raj, metru cu metru, încă de la darea ei în folosinţă. Cu timpi de start buni şi foarte buni (de regură sub 5 secunde, ca şi me­daliaţii probelor), realizaţi graţie mai ales faptului că echipajele sunt alcătuite din foşti atleţi de performanţă, boburile noastre au pierdut locurile mai bune la care aspiram (şi pe care le aşteptam) din cauza unor imperfecţiuni de pilotaj, în special pe prima par­te a traseu­lui, ca şi a Inconstan­ţei in cele 4 manşe ale fiecărei probe. Or, acestea au contat norm, în condiţiile actuale în care departajările se fac la zecimi şi chiar la sutimi de secundă ! Tra­diţiile acestui sport (singurul care a adus ţării o medalie olimpică, „bronzul“ de la Grenoble) pre­­cu­m şi beneficiul unei folosiri mai sigure a pîrtiei de la Sinaia ar putea readuce bobul românesc pe poziţiile din anii de glorie ai lui Panţuru. Sport înrudit cu bobul, sania de competiţie nu are la noi aceleaşi tradiţii. Se practică de relativ scurt timp, are concursuri puţine şi o arie de răspindire extrem de redusă, limitată, practic, la cele cîteva secţii din Sinaia. De aceea şi selecţia pentru J.O. a fost o noţiune destul de relativă. România a debutat în acest sport, în Olimpiada albă, acum, la Lake Placid. Rezultatele au fost sub unele aşteptări optimiste pe care le lăsau să se întrevadă „euro­penele“ din Ianuarie (unde s-aui ocupat locuri între 10 şi 15), con­curenţii noştri clasîndu-se acum pe 20 şi 21 la simplu fete şi 15 La dublu băieţi. O selecţie mai riguroasă, pe o bază mai largă, un plus de activitate competiţio­­nală, o ameliorare a condiţiilor materiale (sănii, echipament) ar putea aduce acestei discipline sportive, aflată la noi in plină tentativă de popularizare şi afir­mare, rezultate tehnice mai bune. Tot un debut olimpic a fost şi cel al patinajului viteză. S-a mers la J.O. cil numai 3 concurenţi (intre care un junior) şi fără mari veleităţi, dar cu speranţe dacă nu pentru locuri fruntaşe, cel puţin pentru îmbunătăţirea recordurilor naţionale. Nu s-a reuşit acest lucru şi nici clasă­rile n-au fost mai bune de locul 20. Slab, mai ales că nici nu­mărul concurenţilor pe probe n-a fost mai mare de 25—40. Privind această ramură sportivă in pers­pectivă, nu putem să nu ne o­­prim (ca şi la alte sporturi de iarnă) asupra unor condiţii de bază (pentru dezvoltare şi per­formanţă) cu numărul practican­ţilor şi asigurarea unor condiţii de pregătire pe toată durata se­zonului, în speţă o pistă artifi­cială. " Radu URZICEANU

Next