Sportul, septembrie 1983 (Anul 39, nr. 10488-10513)

1983-09-13 / nr. 10498

Intre 17 şi 24 septembrie „RALIUL TURUL EUROPEI“ *) C­irca 6 000 km, prin 8 ţări . La stări, peste 100 de echipaje.­­ Între 19-21 septembrie, raliul va trece prin ţara noastră , în concurs şi trei echipaje romaneşti Intre 17 şi 24 septembrie, se va desfăşura o importanta competiţie automobilistică in­ternaţională , „Raliul Turul Europei“, întrucât unul din cei 8 comisari sportivi ai cursei este Tudor Bucătaru, inginer în cadrul federaţiei noastre de specialitate, l-am rugat să ne ofere unele amănunte . „Ra­liul Turul Europei" din acest an, ajuns la cea de a 26-a, e­­diţie, va fi organizat de către ADAC (clubul automobiliştilor din R.F. Germania). Traseul, care măsoară circa 6 000 km, va străbate 8 ţări : R.F.G., Ce­hoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Elveţia, Italia. Se va pleca din Ha­­novra (R.F.G.) şi se va trece prin Fraga, Gottwaldov, Buda­pesta, Bucureşti, Varna, Sofia, Belgrad, Zagreb, Genova, iar sosirea va avea loc la Bad Pyrmont (R.F.G.) . Vor par­ticipa şi automobilişti români la acest raliu ? « Desigur. Este dealtfel cea de a patra par­ticipare (ultima în 1981). Vor fi trei echipaje pe maşini româ­neşti : N. Grigoraş — I. Mă­­lăuţ, pe Dacia Sport 1400 (gru­­pa „S“), St. Vasile — O. Sco­­bai şi L. Balint — C. Zirnes­­cu, ambele pe Dacia 1310 (gru­pa „A“) — acestea din urmă fiind la prima testare interna­ţională după omologarea lor din vara acestui an. • Ce ru­­ta va avea raliul pe teritoriul ţării noastre ? • Se va intra in tară pe la Borş (primul e­­chipaj — acestea trec din nu­nul un minut — va sosi aici în ziua de 19 septembrie, ora 22), urmînd traseul Oradea — Beiuş — Nucet — A­bac — Cîmpeni — Abrud — Brad — Muncelul — Deva - Simeria — Sebeş — Săcele — Păltiniş — Bilea — Curtea de Argeş — Piteşti — Bucureşti (primul echipaj va sosi in 20 septem­brie, ora 16,56, la Hotelul „Flora”, unde maşinile vor ră­mâne în parc închis — odihnă şi reparaţii — pină a doua zi la 7,31) — Giurgiu (spre Var­na). Prin ţara noastră, circa 600 km şi 9 probe speciale de clasament, la Nucet, Abrud, Veţel, Almaşu, G. Rîului, San­ta, Cîrtişoara (pe Transfăg­ă­ră­­şan), Barajul Vidraru (două), Modesto FERRARIN! JOCURILE MEDITERANEENE Casablanca. In cadrul Jocuri­lor sportive Mediteraneene au fost înregistrate, intre altele,­­ ur­mătoarele rezultate tehnice : ÎNOT : femei : 200 m bras : L Alessandra Zambrino (Italia) 2:38,21, 2. Simona Brighefeti (Ita.) 2:38,50, 3. Paxaskiiva Protopapa (Grecia) 2:40,03 ; 200 m fluture : 1. Cinzia Savi S carponi (Ita.) 2:17,97, 2. Rosanna La Torre (Ita.) 2:19,50, 3. Natalia Autrle (Spania) 2:21,13 ; POLO : Turda— Malta 17—0, Iugoslavia — Egipt 10—3, Italia — Franţa 12—7, Spa­nia — Grecia 9—6 ; VOLEI — fe­mei, finala pentru locurile 1—8 * Italia — Franţa 3—2 (-9, 6, 7, -19, 7), locurile 3—4 , Iugoslaviei— Maroc 3—0 (7, 5, 5), bărbaţi, pen­tru locurile 3—4 : Grecia — Iu­goslavia 3—2 (-9, 13, -4, 11, 10) . BASCHET : Italia — Turcia 68—63, Grecia — Tunisia 107—53 , HAND­BAL • Maroc — Libia 24—18, Al­geria — Tunisia 23—27, Turcia — Grecia 21—43 . SĂRITURI — plat­formă : 1. Domenico Rinaldi (Ita.), 2. Massimo Castellani (Ita.), 3. Andre Bahon (Fra.) . TENIS, simplu, finala pentru locurile 1—2 : Francesco Cancelo­­ta (Ita.) — Mustapha Tarek (Egipt) 6—2, 6—3, 6—2, locurile 3—1 : simone Ercoli (Ita.) — Kha­­led Outaleb (Maroc) 6—1, 7—8 ţ CICLISM — 100 km contra­ timp : 1. Italia 2.07:27, 2. Iugo­slavia 2.09:37, 3. Franţa 2.11:44, 4. Maroc 2.16:45, 5. Spania 2.19:13, 6. Grecia 2.19:34 . GOLF — bărbaţi : 1. Jose Maria Olazabal (Spania) 304 p, 2. Jean-Louis Schneider (Fra.) 303 p, 3. Marc Pendaries (Fra.) 306 p ; femei : 1. Eliane Berth­et (Fra.) 296 p. 2. Maria Ornesta (Spa.) 303 p. 3. Carmen Maestre (Spa.) 305 p ; pe echipe­­ L Franţa 607 p. 2. Italia 613 p, 3. Spania 616 p la bărbaţi, L Franţa 601 p. 2. Spania 603 p. 3. Italia 623 p la femei . FOTBAL : Gre­cia — Libia 2—1 (1—0), Egipt — Siria L-0 (1—0), Tunisia — Algeria 3—2 (3—1). Turneul ne icnls tir la flushing ncuhorr jiMMi cojsoiis ptmu t cira urî victorios NEW YORK. Punct final in Întrecerile din cadrul celei de a 102-a ediţii a campionatelor internaţionale de tenis ale S.U.A. Duminică, pe terenurile de la Flushing Meadow, s-au desfăşurat ultimele finale. Aş­teptată cu cel mai mare inte­res a fost cea de la simplu bărbaţi, dintre americanul Ji­mmy Connors şi cehoslovacul Ivan Lendl, în fapt o reeditare a finalei trecutei ediţii a com­petiţiei. In tribunele „centra­lului“ arenei new-yorkeze au luat loc peste 20 000 de spec­tatori care, fiecare cum putea, căuta să se adăpostească, cît de cît, de razele soarelui torid. Termometrul arată — la um­bră ! — 35 de grade, ceea ce constituie aici „un record“ pentru luna septembrie. Adău­gaţi la aceasta şi un grad foarte mare de umiditate, pen­tru a avea o imagine mai exac­tă a condiţiilor în care s-a desfăşurat marea finală. Jimmy Connors (31 ani), ju­­cînd excelent, s-a impus auto­ritar şi şi-a adjudecat un nou titlu, al cincilea la „internaţio­nalele“ open ale S.U.A. şi a cîştigat al 100-lea turneu, mai avînd încă 39 în care a fost finalist. Connors l-a învins pe Lendl (23 ani) cu 6—3, 6—7, 7—5, 6—0, după un joc care a durat 3 ore și 3 minute ! In celelalte finale au fost înregistrate rezultatele : dublu femei : Martina Navratilova, Fam Sbriver (S.U.A.) — Rosa­­lyn Fairbank, Cindy Reynolds (Africa de Sud, S.U.A.) 6—7, 6—1, 6—3 .; dublu mixt ; Elisa­beth Sayers, John Fitzgerald (Australia) — Barbara Potter, Ferdie Taygan (S.U.A.) 3—6, 6—3, 6—4. ECHIPELE R.F.G. SI R. D. G. ÎNVINGĂTOARE IN „CUPA EUROPEI" LA ATLETISM-PROBE COMBINATE . La sfârșitul săptămânii tre­cute au fost programate finalele „Cupei Europei“, pe echipe, la probe combinate. Finala „A" a avut loc pe stadionul Vasil Levs­ki din Sofia. Concursul de decatlon a fost cîștigat de repre­zentativa R.F. Germania cu 24 008 p (Wentz 8 246 p, Schulz 8 187 p, Rizzl 8 176 p). Pe locurile urmă­toare s-au clasat : 2. R.D. Ger­mană 24 359 p (Freimut 8 501 p, Grummt 8 031 p, Lindner 7 777 p), 3. U.R.S.S. 24 203 p (Grusenkin 8 160 p, Sobolovsld 8 090 p, Pugad 7 958 p), 4. Elveția 23 300 p, 6. Polonia 23 462 p, B. Bulgaria 23 003 p. In clasamentul­ individual pri­mul loc a fost ocupat de Uwe Freimut (RJ F.G.) 8 501 p (14,24 — 7,37 m — 16,00 m — 2,01 m — 4847 — 14,54 — 4846 m — 4,90 m — njs­m — 4:27,04), urmat de : 1. Stephan Niclaua (Elveţia) 8 332 p, 3. Siegfried Wentz (R.F.G.) 8 246 p, 4. Jens Scholz (RF.G.) 8 187 p, 6. Andreas Rlzzl (REG.) 8178 p, 6. Gmsenkin (U.R.S.S.) 8 100 p. La heptatlon, conform așteptă­rilor, prim­­a­ a clasat echipa R.D. Germane cu 19 240 p (Neu­­bert 6 722 p, Nitzsche 6 364 p, Thiele 6158 p) și apoi : 1. 041.S.S. 18 688 p (Smirnova 6 489 p, Vinogradova 6 223 p, Koliadina 5 989 p), 3. Bulgaria 18 466 p (Di­mitrova 6 416 p, Donkova 6 240 p, Batoevanova 6010 p), 4. BF. Ger­mania 17 852 p, 5. Marea Britanie 17 710 p, 8. Ungaria 16 469 p. In­dividual : 1. Ramona Neubert (R 13.G.) 6 722 p (13459 s — 1,78 m — 15,21 m — 23,52 m — 45,30 m — 6,69 m — 2:06,70 s), 2. Eca­­terina Smirnova (U­.S.S.) 9 486 p, 3. Valentina Dimitrova (Bul­garia) 6 316 p, 4. Kristine Nîtzsche (R.D.G.) 6 344 p, 5. Juddy Liver­more (M. Britanie) 6 353 p, 9. Sa­bine Everts (Br.G.) 9 248 p.­­ La Glasgow, scoţianul Peter Fleming (20 ani) a câştigat, du­minică, proba tradițională de maraton cu timpul de 2.17:48. Pe locul doi a sosit englezul BID Domeney (32 ani) în 2.18:28. Cansa feminină a revenit ame­ricancei Sue Barker (22 ani) în 2.49:48. RADIOGRAFIA OLIMPICĂ A TIRULUI EUROPEAN (Urmare din pag. 1) * 1 2 3 4 specialişti în toate arm­e­ţ le, mai cu seamă din prin­cipalele forţe ale tirului euro­pean. Privind deci, Campiona­tele europene din perspectivă strict olimpică, iată un clasa­ment alcătuit numai pe baza medaliilor obţinute în probele olimpice, cele individuale, la seniori şi la juniori (acestea din urmă fiind pistolul standard, puşca liberă 60 f.c., puşcă stan­dard 3X20 f şi pistolul liber, identice ca desfăşurare cu cele olimpice ale seniorilor) : 1. U.R.S.S. 10 medalii de aur, 5 de argint, 7 de bronz. 2. R.D. Germană 3—1—0. 3. România 1—2—1. 4. Ungaria 1—1—1. 5. Franţa 1—1—0. 6. Finlanda 1—0—1, 7—­8. Albania și Marea Britanie 1—0—0. 9. Bulgaria 0—3—1. 10. R.F.G. 0—2—2. 11—12. Italia şi Suedia 0—1—1. 13. Cehoslovacia 0—1—0 14—16. Elveţia. Dane­marca. Polonia 0—0—1. Aceasta ar fi, deci, cu un an mai devreme, „radiografia“ o­­limpică a tirului european, în perspectiva întrecerilor progra­mate pentru luna iulie 1984. Poziţiile ocupate, mai cu sea­mă în porţiunea superioară a acestei ierarhii, par normale. Pe prima treaptă a „podiumului" general al Campionatelor euro­pene, probe olimpice indire­­ctuale, se află trăgătorii sovie­tici, cei care din 1981 încoace, domină cu autoritate disciplina pe plan mondial. La Bucureşti, şcoala sovietică de tir cu arme cu glonţ, în special, şi-a con­firmat supremaţia dobîndită la Campionatele europene de la Titograd, în 1981, si la Cam­pionatele mondiale de la Cara­cas, unde tintaşii din Uniunea Sovietică au cucerit mai mult de trei sferturi din totalul me­daliilor de aur. Semnificativă este nu atît poziţia a două — normală d­in ierarhia ediţiei 1983 a „europenelor“, deţinută de trăgătorii din R.D. Germană, de obţinerea celor 3 medalii de aur. Dealtfel, delegaţia din a­­ceastă ţară nu a înscris in com­petiţiile seniorilor nici o echipă, demonstrînd că interesul prim­ordial al forurilor sportive de tir din R.D. Germană este în­dreptat, în special, asupra pro­belor olimpice (care nu pro­gramează întreceri pe echipe). Pe locul 3 în clasamentul pro­belor olimpice ale Campionate­lor europene de la Bucureşti se situează România. Este o pozi­ţie onorabilă, datorată celor 4 medalii (din totalul de 11, cu­cerite de delegaţia ţării noas­tre) — una de aur, două de ar­gint, una de bronz — cîştigate în două probe olimpice clasice (puşcă liberă 60 f.c. şi pistol liber, de către juniorii Ioan Jol­­dea şi Sorin Babii, cu rezultate înalte, care le-ar fi asigurat situări în prima treime a clasamentelor generale ale seniorilor) şi în una care va deveni olimpică, odată cu ediţia din anul viitor a Jocu­rilor, cea de pistol standard fe­minin (o medalie de aur, prin Maria Macovei, şi una de ar­gint, prin Dorina Guler). Toţi aceşti trăgători sînt foarte ti­neri (Maria Macovei e cea mai în vîrstă, are... 23 de ani !). Din acest punct de vedere, iată, tirul românesc demonstrează că se află pe drumul alinierii la una dintre orientările perfor­manţei mondiale stringente, în­tinerirea continuă a loturilor reprezentative, coborîrea mediei de vîrstă, condiţii principale de obţinere a marilor rezultate. Sigur, totalul medaliilor rea­lizate de către trăgătorii români putea fi mai mare în probele olimpice individuale, cele care interesează în mod deosebit. Din păcate, nu putem consemna în clasamentul în discuţie, con­­­­tribuţia trăgătorilor de pistol viteză, cei mai autorizaţi re­prezentanţi ai tirului nostru în ultimele trei decenii. Atît Cor­nelia Ion cu­ şi Marin Stan s-au situat în imediata apropiere a podiumului (locurile 4 şi 5), la un punct de „bronz“ şi „argint“ şi la două de „aur“. Dacă do­rinţa celor 3 reprezentanţi ai noştri (cei doi plus Graţian Ca­lotă) nu s-a soldat cu o meda­lie, se poate, totuşi, spune că proba de pistol viteză a rămas în elita europeană, păstrîndu-şi Intacte şansele de reprezentare la cel mai înalt nivel, la Los Angeles. Dintre celelalte tari europene, Ungaria, Marea Britanie, Bul­garia. R. F. Germania îşi con­firmă poziţiile de frunte în tirul european, trăgătorii lor fiind capabili şi la Los Angeles de a se număra printre câştigătorii de medalii. In schimb, Franţa, Finlanda si Albania au consti­tuit revelaţii prin ascensiunea lor spectaculoasă în probele o­­limpice. Rămîne de văzut în ce măsură marile întreceri inter­naţionale din prima parte a a­­nului viitor şi însuşi concursul olimpic vor confirma sau in­firma această ierarhie. Campionatul european de baschet (1) ÎN CEL DE AL DOILEA MECI, IUGOSLAVIA - ROMÂNIA 66-59 MISKOLC, 12 (prin telefon). — În cea de a doua zi a cam­pionatelor europene feminine, echipa noastră a avut ca ad­versară formaţia Iugoslaviei. Spre deosebire de meciul de debut, fetele noastre au jucat luni seara crispat, cu multă tea­mă în faţa unor adversare care, de regulă, s-au clasat mai bine la competiţiile oficiale. Apăra­rea in „zonă“ aplicată de e­­chipa noastră in prima repriză nu a fost cea mai bună şi ad­versarele au recuperat cu pre­cizie mai multe baloane. In a­­tac, româncele au efectuat a­­runcări puţine şi imprecise. E­­locvente sunt cele 21 de puncte marcate in primele 20 de mi­nute de joc ! In repriza secundă a început o adevărată cursă de urmărire, bazată pe o apărare agresivă, dar nu s-a reuşit decit să se reducă din handicap : min. 38 , 57—60. Toate sportivele noastre au jucat slab, chiar şi Magda­lena Pal, de obicei, motorul e­­chipei. Cu toate că a avut o prestaţie sub posibilităţi, totuşi ea a fost peste cota coechipie­relor ei. Astfel, Iugoslavia — România 66—59 (31—21). Au marcat : Pali 22, Bădinic­ 10, Hoszu 8, Bors 7, Hinda 6, Popa 2, Grigoraş 2 și Ciubăncan 2, respectiv Peravici 26, Declava 12, Maislorovici 8, Golik­ 10, Vanglovsca 4, Suka 6. Au ar­bitrat foarte bine H. Topuzogln (Turcia) și S. Zahradnicek (Ce­hoslovacia). Alte rezultate: se­ria „A“ : Polonia — Olanda 62—60 (30—35) ; seria „B“ : U.R.S.S. — Bulgaria 108—60 (55—25). Marți echipa noastră in­tilnes­te reprezentativa Spaniei. Dumitru STANCULESCU Start in cupele europene Mîine este o zi plină în cupele europene inter-cluburi, ediţia 1983/84, fiind programate meciuri în toate cele trei competiţii : Cupa campionilor europeni, Cupa cupelor si în Cupa U­EF­A. Cu acest prilej vor susţine jocuri si trei dintre reprezentantele fotba­lului românesc , ln C.C.E., Dina­mo Bucureşti, în deplasare la Lahti, va evolua împotriva cam­pioanei finlandeze KuusysL,­­în Cupa U­E.F.A., la Craiova. Uni­versitatea întlneşte pe Hajduk Spirt. Iar la Bucureşti. Sportul studenţesc va juca în compania echipei austriace Sturm din Graz. In cadrul Cupei U.E.F.A., s-a şi jucat o partidă, cea dintre Rabat Araz si Inter Bratislava, la La Valetta. Oaspeţii au cîştigat la un scor puţin obişnuit pentru un meci ln deplasare : 10—0 (5—0) 1 1 Campionate Dar, apropo de meciurile de mflne. lată acum rezultatele to­­registrate în campionatele Iugo­slaviei sl Austriei care, evident, ne interesează în primul rînd : IUGOSLAVIA (et. 6) : Hajdúk Split — Vandar Skoplje 2—0, Di­namo Vinkovci — Velez Mostar 1—6, Radnickl Nlş — St- roşia Belgrad 1—0, Sloboda TuzLa — Oaijek 2—0, Zelejniclar Sarajevo— Cellk Zenioa 1—1, Buducnost Ti­tograd — Sarajevo 1—L î-rlstina— Vojvodina Novi Sad 1—0, Rijeka— Dinamó Zagreb 2—0, Partizan Bel­grad — Olimpia Ljubljana 2—2. Clasamentul : j. Hajdúk Split 9 p, 2. Sloboda Tuzla, Rijeka Parti­zan, Pristina toate 8 o. AUSTRIA (et. () : Sturm Graz — S.S. Veit 2—0, Sport club Viena — Eisenstadt 3—5. Union Welss — G.A.K. 1—l, Una — Rapid Viena 1—1, Austria Vie­na — Lask 0—0, Austria Klagen­furt — Admira Wacker 1—2, Neu. siedl — Austria Salzburg 0—3. Innsbruck — Fav A.C. 0—0. Clasa­mentul : L Sturm Graz 8 p. s. Austria Vtena 7 p, 3. G.A.K. 6 p, 4. Lask, Elsenstadt. Admira si Rapid toate 5 p. • La Cegled. în cadrul grupei a 8-a a campionatului european de cădeţi (juniori sub 13 ani) t Ungaria — Bulgaria 1—1 (1—1>, AGENIA SĂPTĂMMII 134X. CICLISM : continuă Tour de l’Avenix (ipină la 19.IX) ; TENIS : turnee la Dallas, Atlantic City, Palermo (băr­baţi), Tokio, Salt Lake City, New Orleans (femei). 13 IX. FOTBAL : primul tur al cupelor europene ; CICLISM : Turul Bulgariei ; CĂLĂRIE: Concurs la Fontainebleau, ISJ3C. AUTOMOBILISM : Raliul Tunisiei (pină la 22.IX) ; BOX: campionatul mondial (WBA), la cat. ușoară Ray Man­­cini (SUA) — Orlando Romero (Peru). La New York 1BJX. TIR : campionatul mondial de arme cu aer comprimat la Innsbruck (pînâ la 23.EX). 17JX. VOLEI : campionatele europene (m şi f.) în R.D. Ger­mană (pînă la 25 JX); JUDO : Campionatele Internaţio­nale ale Poloniei, la Varşovia; ATLETISM : Concursuri Internaţionale la Erevan şi Praga ; MOTOCICLISM: „Bol d’or“ la CastelLet (Franţa); 1BJX. AUTOMOBILISM : Campionatul european de autocrop La Bordano (Italia), CM. de rezistenţă la Brands Hatch (Anglia) şi C.E. de coastă La Prades (Franţa). TELEX © TELEX © TELEX ® TELEX © TELEX # TELEX @ TELEX # TELEX © TELEX AUTOMOBILISM • Clasamen­tul C.M. formula I : 1. Prost (Franţa) 51 p 2. Aram (Fran­ţa) 49 p, 3. Piquet (Brazilia) 49 p, 4. Tambay (Franţa) 40 p, etc. • CIE. de formula 3. Marele pre­miu de la Jarama (Spania) : 1. Pier-Luigi Martini (Italia) media orară 138,353 km, 2. Kim, Pirro (Ita.), 3. J. Nielsen (Dan.). Cla­samentul general : 1. John Niel­sen 50 p, 2. Emmanuel Pirro (3 p, 3. P. L. Martini 43 p a Cupe Europei, la Monza, pentru .Re­nault 5-turbo“ : 1. Massimo S­ega­la (Ita.) 92,8 km în 35:32,357 1. Walter Schultz (R.F.G.) la 0433 s 5. Jan Lammers (Ol.) la 6,832 s m C.E. de raliuri , echipajul italian Ceccato—Falcon (Italia) a­­rsa de la Popra­d (Cehoslovacia) m 4.05:56, fiind urmat de Haug­­land, Eckardt (Norv.—R.F.G.) 4.09:20 și Kvajzar, Janecek (Ceh.) 410.M­CICLISM • Al 7-lea circuit al așilor, la Grosset» (Italia) a fost cîştigat de Gianbattista Ba­­ronchell (Fra.) 70 km în 2.02:00, acelaşi timp cu belgianul Lucien van Impe şi italianul Davide Ca­­vani « Marele premiu de la Fourmies (Franţa) : 1. Gilbert Duclos-Lasaaie (Fra.) 225 km în 5:42:05, în 3:03 a sosit danezul Kim Andersen • Turul Veneției a revenit danezului Jesper Worre — 238 r­m în 6.25:01, la sprint, in fata M. Eric Pedersen (Suedia), Francesco Moser (Ita.) etc.­­ In Turul Catalodiei , etapa a 2-a (168 km­) a fost câștigată de bel­gianul Ludo Peters în 4:42:33, e­­tapa a 3-a (1m km) de Frank Rosta (Belgia­) în 3:40:13, iar eta­pa a 4-a (172 km) din nou de Petens care a îmbrăcat tricoul galben. HANDBAL e Moci amical. Berchena (Luxemburg) — Anilină Lodz (Polonia) 16—31. HOCHEI PE GHEATA a La Kuopio : Finlanda — Italia T—4 (0—2, 3—1, 4—1) • La Lulea­s Suedia — Canada (echipa olimpi­că) 6—7 (3—4, 2—1, 1—2). HOCHEI PE IARBA • Auckland! Noua Zeelandă — India 2—2. ȘAH • Turneu feminin la Playa de Hano (Spania). Clasa­mentul după 4 runde : Gaprin­­dasvili 8 p (1), Cramb­ag 2,5 p (1),­ Muresan. Tagnoni 2,5 p. in run­da • 4-a Margareta Munresan a remizat cu Nieves Gardia (Spa­nia) • CM, pentru 1 uni ca­re a fost câstigat de sovietica Hasano­­va cu 11 p. Pent« ibâinâicte i abonamente prin^EX/M *­ depărtămen^ul^ ex^ort ^import * oferâ ^P O ? V* ’eC­l° eo,8*p- 12 42 28 I «demrfeon 437 » te’ei 10 35« rorr.jp. lipanii L P. „Informația“.’pa­larrenuu export import presă. P.O. Boi 136-137, telei 11 22«. București, d­. 13 Decembre «. 1 B, l, t, 3, 4 18 363

Next