Steagul Roşu, aprilie 1974 (Anul 29, nr. 6572-6596)

1974-04-23 / nr. 6590

-* > /­ J fSi a fost ziua handbalului!... Peste două mii de spectatori își strecurau privirile pe sub umbrele, avizi să surprindă orice nuanță de spectacol în întâlnirea care amenin­ța să fie, din capul locului, un joc de uzură. Erau, duminică dimineața, o ploaie mocănească și un frig pă­trunzător care te pătrundeau pînă la oase. Și totuși, acolo, în Parcul Li­bertății, peste două mii de iubitori ai handbalului se strînseseră în ju­rul dreptunghiului de zgură roșie, așteptînd spectacolul, sub averse. Iubitorii handbalului din Bacău veniseră la întâlnirea cu șapte din componenții reprezentativei Româ­niei, campioană mondială la Berlin. Dar veniseră și cu speranța unei e­­voluții foarte bune a studenților, contra­r celei mai puternice echipe de club­ din­ lume. Și așteptările lor n-au fost înșelate: întâlnirea a avut, ca să placă, un start neprevăzut (2—0 pentru băcăuani!), numeroa­se răsturnări de scor, șase sau șapte bare, contraatacuri de kinoraraă, o bogată suită de faze din acelea care fac adevărata frumusețe a handbalului... Așadar, un prim punct câștigat în favoarea handbalului. Celelalte ar­gumente în favoarea afirmației că a­­ceastă duminică a fost­­„ziua hand­balului“ le putem culege la Buhuși, unde fetele de la Textila au trecut lejer peste ambiția timișorencelor de la Constructorul, sau în Munici­piul Gheorghe Gheorghiu-Dej, în­­tr-un joc care a permis formației CAROM să pună în evidență plu­sul valoric care o separă, în divizia secundă, de celelalte pretendente la primul loc. Ar fi, totuși, nedrept să afirmăm că satisfacțiile noastre sunt numai... „de natură handbalistică“. Pentru că victoria Științei, în campionatul di­viziei secunde la fotbal, i-a adus pe studenții băcăuani la egalitate de puncte cu liderul. Și, poate, cine știe?... *" Dar, parcă mai poți crede o pro­misiune „scrisă în limbaj fotba­listic" ? Șt. O. Fotbal, divizia B Liderul 1 Știința Bacău fost ajuns! - C.S.U. Galați 1-0 Stadion 23 August ; teren ușor alunecos; timp: înnourat și umed; spectatori circa 4.500; arbitru­l I. Rus (Tg. Mureș) excelent; Știința Ba­cău! Stoica —­ Drăucean, Deheleanu, Ciocoiu, Tudor — Codreanu (Cerna­t min. 46), Sandu — Săvulea, Rugiubei, Grosaru, Făiniță (Neică, min. 75), C.S.U.­­ Radu (Trofin anin. 50), Preda­­ Crăciunoiu), Basarab, Enache, Groza —­ Dinu, Tănăsescu— Ene, Stoica, Marinescu, Pastia. Autorul golului — Ruginbei, min. 38. Deși la limită, victoria studenților i-a adus pe aceștia alături de liderul seriei, toate trei echipa din fruntea clasamentului totalizind în momentul de față 32 de puncte. Astfel, încît sem­nalul pentru bătăliile hotarîtoare va fi dat chiar de duminica viitoare. In întâlnirea de duminică studenții bă­căuani și-au depășit net colegii din Galați în prima repriză, atunci cind ei ar fi putut realiza o victorie mult mai concludentă. Intr-adevăr, cîteva elemente sprijină evident această a­­firmației mai întâi o dominare abso­lută de circa­­ 40 de minute întrerup­tă doar de două­—trei contraatacuri purtate solitar de extrema dreaptă Ene, neajutorat de colegii lui din li­nia de atac, rămași mereu în urmă spre a-și sprijini propriile linii de­fensive. Apoi, zeci de acțiuni ofen­sive prin toate culoarele ce duceau spre poarta excelentului Radu, cu o pondere sporită pe aripa dreaptă un­de Drăucean a făcut și în atac un ex­celent joc. Trebuie avute in vedere apoi cele 14 cornere execuția cîtorva dintre ele croind la poarta oaspeților situații de o periculozitate deosebită. Să mai remarcăm, de asemenea, pre­zența lui... Ciocoiu destul de des In jumătatea de teren a oaspeților și chiar în imediata apropiere a porții acestora. Și totuși, în ciuda acestei superio­rități, căreia oaspeții — o formație extrem de tînără și ambițioasă — i-a putut face față cu greu, scorul a fost deschis destul de tîrziu. In minutul 38 Sandu execută penultimul corner al reprizei. Săvulea și Grosaru sar la cap, ultimul deviază balonul la Bu­giubei care, din apropiere, îl trimite tot cu capul in plasa porții gălățene. După pauză formația băcăuană, (care apare acum fără Codreanu), deși realizează, în continuare, faze reușite de atac, nu mai poate menține ritmul din prima repriză și oaspeții reușesc cîteva contraatacuri periculoase, fiind și la un pas de egalare în minutul 61, cind balonul expediat spre poarta goală este ajuns de Deheleanu numai pentru că noroiul din fața porții i-a încetinit viteza de rostogolire. De a­­semenea, în minutul 73, doar reflexul uimitor al lui Stoica a dus la devierea balonului în corner la șutul lui Tănă­­sescu scăpat singur pînă la cîtiva metri de poartă. Este drept că și bă­căuanii au ratat excelente ocazii (Gro­saru trage peste bară de la numai cî­tiva metri, cum, de altfel, făcuse și în prima repriză, iar tînărul și neexperi­­mentatul Făiniță, singur cu poarta goală, a trimis de la 3 metri afară!). Dar realitatea fotbalului o reprezintă cifrele de pe tabela de marcaj. Pen­tru că, totuși, s-a văzut clar că 1—0 nu e un scor liniștitor. Și apoi să nu uităm faptul că pentru o echipă care, pe bună dreptate, privește atît de sus, 5 goluri în cele 7 meciuri ale retu­rului este, evident, prea puțin. Gh. DALBAN •­­.fr • $ :.. Fază din meciul Știința Bacău — C.S.U. Galati. Handbal, divizia A Masculin Știința Bacău - Steaua București 11-17 Cea mai bună echipă de club din țara noastră, neînvinsă în turneul din Ungaria, a venit la Bacău cu nu mai puțin de 11 internaționali. Firește, nimeni nu se aștepta ca „steliștii” să plece învinși de pe teren. Cei care au înfruntat ploaia, nu au avut ce re­greta. Au aplaudat in egală măsură,­­atît ambiția și curajul cu care gaz­dele au abordat partida, cit și fazele spectaculoase create de oaspeți. Din cauza timpului, fiecare echipă a avut parte, eite o repriză (în atac) de un teren mai uscat. Beneficiază în repri­za secundă a „uscatului“, în atac, a fost Steaua. Abia acum militarii au început să-și desfășoare jocul mai in voie, circulația balonului la semicerc a fost accelerată, golurile au fost mai numeroase. Este foarte adevărat că, victoria steliștilor e pre deplin meri­tată. Dar, pe undeva, scorul este pu­țin cam mare, față de aspectul gene­ral al partidei și față de numărul de ocazii. Au ratat și militarii, d­ar stu­denții au ratat din ocazii clare exact Feminin atunci când nu trebuia, adică în mo­mentele în care oaspeții au început să se desprindă. Băcăuanii au condus cu 2—0, 3—2, 5—4, dar sînt ajunși și întrecuți pînă la pauză. In repriza secundă, așa cum aminteam, elevii lui Oțelea și Tel­man se detașează (13—7) și termină învingători la o distanță de șase go­luri. Felicitări atît învingătorilor cit și învinșilor pentru felul cum au luptat pe teren. Arbitrajul lui Dumitru Gher­­ghișan și Casian Drăgan (ambii din Iași), a nemulțumit ambele tabere. Steaua: Dincă (Orbán), Kicsid (1), Gațu (1), Birtalan (5), Stock­ (1), Voi­na (7), Drăgăniță, Goran (1), Tudosie (1), Marinescu. Știința: Postolea (Berza), Cochină, Cservenca (1), Gheorghevici, Preotu, Pecher, Tase (4), Alexandru, Odas (5), Gerhardt (1), Laub. O notă bună pentru Berza, care a apărat printre altele și o lovitură de la 7 metri trasă de Birtalan. In lupta cu trei adversari („Steaua“, ploaia, un teren desfundat) handbaliș­­tii băcăuani n-au putut da mai mult decit au dat. Textila Buhuși—Constructorul Timișoara 10-5 Timpul friguros și ploaia măruntă care a căzut pe tot parcursul­­ parti­dei nu au împiedicat jucătoarele celor două echipe să practice un joc a­­greabil, aplaudat în repetate rînduri de puținii­ spectatori prezenți în tri­bune.După cum era firesc, gazdele, bine conduse de către cei doi antrenori — prof. E. Bartha și C. Dantze, încearcă prin diferite manevre tactice să se desprindă de partenerele lor de întrecere chiar din primele minute. Con­traatacurile rapide și schimbările derutante ale direcției de joc, prind in repetate rânduri pe picior greșit apărarea echipei timișorene și în scurt timp, textilistele înscriu 5 puncte consecutiv făcând­ ca în min. 18 tabela de marcaj să indice scorul de 5—0 în favoarea lor. Pînă la pauză fiecare echipă mai înscrie cite două puncte și astfel prima repriză se încheie cu scorul de 7—2. Sigure pe victorie, buhușencele încep relaxat repriza a doua. Nesigu­ranța în apărare și nesincronizarea unor acțiuni în atac, fac ca în scurt timp de la reluarea partidei, jucătoarele de la Constructorul să înscrie 3 goluri consecutiv, tabela de marcaj devenind 7—5. Se va repeta oare fi­gura din jocul cu Universitatea Iași — cînd buhușencele au condus la pau­ză cu 4 goluri diferență și au fost egalate . De data aceasta, văztndu-și pe­riclitată victoria, textilistele se concentrează mai mult asupra jocului, re­vin la jocul sigur și eficace din prima repriză și reușesc, datorită efortului depus, să cîștige în final cu scorul de 10—5. Cele mai multe puncte au fost înscrise de Scinteie (3), Rita Floren (4) pentru Textila și Kaspari (3) pentru Constructorul. L STING U F.C. Galați - Petrolul Moinești 3-0 Petroliștii plecaseră la­­ galați ho­tărâți să smulgă de la gălățeni un punct, însă acest lucru nu a fost po­sibil datorită apărării masive și jo­cului dur prestat de gazde­, în minutul 40, gazdele reușesc să deschidă scorul, ca, numai după 3 minute, scorul să devină 2—0. De remarcat că echipa noastră nu cedea­ză, contraatacă și reușește, în min. 44 și 45, prin Dobrescu și Moraru să creeze mari ocazii de a înscrie. Repriza a doua îi ambiționează pe moineșteni, care asaltează poarta gaz­delor prin Moraru care, în minutul 60, ia pe cont propriu o acțiune, dri­blează portarul și trage­ în... bară. Tot Moraru, în minutul 86, ratează o nouă și mare ocazie de a înscrie, trăgînd pe deasupra porții. Gălățenii majorează scorul în mi­nui 83, ca urmare a unei grave gre­șeli a apărării noastre. (Ion COJAN). CELELALTE REZULTATE Metalul Plopeni — Gloria Buzău 0—0 ; Victoria Roman — Metalul Mija 3—0. S. C. Tulcea — Progre­sul Brăila 0—1 ; Celuloza Călărași— Caraimanul Bușteni 2—0 ; C.S.M. Suceava — Viitorul Vaslui 1—0 ; Ceahlăul P. Neamț — Constructorul Galați 6—2; Oțelul Galați — C.F.R. Pașcani 1—0. ETAPA VIITOARE (28 aprilie) , Metalul Plopeni — Oțelul Galați (0—1), C.F.R. Pașcani — Caraima­nul Bușteni (1—2), Constructorul Galați — Victoria Roman (1—3), Ceahlăul P. Neamț —­ Știința Ba­cău (0—1), Petrolul Moinești — Progresul Brăila (0—2), Metalul Mi­ja — Celuloza Călărași (0—2)­ Glo­ria Buzău — C.S.M. Suceava (3—1) C.S.U. Galați — S. C. Tulcea (0—3) Viitorul Vaslui—F. C. Galați (0—3) CLASAMENTUL Gloria Buzău C.S.M. Suceava Știința Bacău Metalul Plopeni F. C. Galați Ceahlăul P. N. S. C. Tulcea C.S.U. Galați Metalul Mija Celuloza Călărași 24 13 6 24 13 2 24 13 6 24 13 5 24 12 6 24 10 5 24 10 0 24 11 3 24 9 4 24 9 4 5 42—15 32 7 39—20 32 b 34—24 32 11 33—19 31 6 25—15 30 1­ 38—22 25 9 25—18 25 10 38—32 25 11 22—28 22 11 28—36 22 Viitorul vaslui C.F.R. Pașcani Constructorul Galați Oțelul Galați Progresul Brăila Caraimanul Bușteni Petrolul Moinești Victoria Roman 24 7 8 9 19.—.33 22 24 6 9 9 23—27 21 24 8 4 12 23—37 20 9 2 13 26—36 20 7­5 12 24—26 19 8 3 13 20—42 19 5 8 11 23—44 38 6 5 13 18—36 17 24 24 24 24 24 Marți 23 aprilie 1974 — PAG. 3 Cooperativa din comuna Tătărăști: Locul III pe ramură în întrecerea socialistă pe anul 1973 Spre sfârșitul săptămînii trecute, la Tătărăști, in prezenta organelor locale de partid și de stat, a nume­roși cetățeni, a avut loc festivitatea prilejuită de evidențierea coopera­tivei de consum din localitate, pen­tru ocuparea locului III, pe țară, în întrecerea socialistă desfășurată în anul 1973. In cuvîntul său, tovarășul Simion Pană, președintele cooperativei­ de consum, a reliefat o serie de rezul­tate obținute de consiliul de con­ducere și colectivul de lucrători, subliniind că aceste rezultate se datoresc hărniciei și efortului co­lectiv depus cu sprijinul perma­nent al membrilor cooperativei. între rezultatele mai importante obținute s-a relevat depășirea, cu 50 la sută a planului desfacerii de preparate culinare prin unitățile de alimentație publică, depășirea cu 28 la sută a planului de prestări ser­vicii către populație, realizarea pla­nului de contractări și achiziții în proporție de 109 la sută, depășirea planului la fond social cu 12 la sută etc. Totodată a fost subliniată grija tot mai mare manifestată de statul nostru socialist pentru aprovizio­narea satelor cu mărfuri din ce în ce mai multe și într-o gamă variată: în sectorul de achiziții au fost ob­ținute importante depășiri de plan la păsări, fasole, nuci, carne de porc și pasăre; realizări datorate, în principal, muncii politice desfă­șurate în acest sens. S-au evidențiat, pentru cantități sporite de produse agroalimentare predate, prin cooperativă, la fondul central al statului, numeroși coope­ratori, între care Costică Muretea­­nu, Constantin Ichirn, Maria Blă­nării, Ioan Ni­chita, Marița Darie, A­­lexandru Crăciun, Constantin Mu­șunoiu, loan V. Coman, Costică Rau­­ță și alții. In trimestrul I al anului 1974, da­torită măsurilor și eforturilor ce se depun, cooperativa de consum­ Tătă­­răști continuă să se mențină pe un loc de frunte în întrecerea socia­listă. Festivitatea evidențierii coopera­tivei, pentru ocuparea locului III, pe țară, în întrecerea socialistă des­fășurată în anul 1973, a constituit un prilej de angajare sporită pri­vind obținerea unor rezultate și mai bune în cinstea celor două mari evenimente din acest an: a XXX-a aniversare a Eliberării patriei și Congresul al XI-lea al partidului. Ieronim BULAI, șef serviciu (din postul de corespondenți de la U.J.C.C. Bacău) Semănatul (Urmare din pag. 1) Grăbind ritmul, toată atenția se va acorda calității pregătirii patu­lui germinativ, condiție de prim or­din în realizarea unor semănături bine încheiate, uniforme și cu po­sibilități de creștere a producției pe unitatea de suprafață. Pentru evita­rea pierderii apei din sol, numărul lucrărilor de pregătire a terenului va fi redus la minimum, indicat fi­ind ca, acolo unde se poate, mobi­lizarea solului la adîncim­ea de însă­­mînțare a boabelor să se facă în preziua semănatului. Tot în același scop grapele cu discuri vor lucra numai in agregat cu cele reglabile. Folosirea cu maximă eficiență a îngrășămintelor chimice va să constituie pe mai departe trebui una din preocupările majore ale colec­tivelor de conducere, ale tuturor specialiștilor din unitățile de pro­ducție. In acest sens, dispozitivele adaptate pe semanatorile S.P.C.­6, pentru administrarea îngrășăminte­lor chimice, vor trebui folosite la întreaga capacitate. obținîndu-se importante sporuri de recolte, prin utilizarea mai eficientă a substan­țelor fertilizate de către plantele de cultură, în condiții specifice acestui an, atenție sporită se va acorda adân­cimii de iu­sămințare a porumbului, adoptîndu-se de regulă, limita ma­ximă indicată de tehnologie pentru fiecare tip de sol. De asemenea, specialiștii se vor îngriji să asigu­re, încă de la semănat, desimea op­timă a plantelor, ținînd seama de hibridul folosit, de capacitatea de producție și starea de umiditate a fiecărei tarlale, de cantitățile de în­grășăminte ce urmează a se aplica etc. însămînțarea porumbului tre­buie urgentată. Ținînd seama de volumul mare de lucrări ce a mai rămas de executat, cît și de Viteza zilnică ce se poate realiza cu mași­nile existente, specialiștii Direcției generale a agriculturii recomandă folosirea din plin a oricărui mo­ment bun de lucru, încît semăna­tul acestei culturi să poată fi în­cheiat in cel mai scurt timp. In scopul înfăptuirii dezideratului a­­mintit, sarcini deosebite revin me­canizatorilor, care au datoria de a folosi mașinile și tractoarele cu ma­ximum de randament, executând nu­mai lucrări de cea mai bună cali­tate. Activitate susținută trebuie să se desfășoare și în sistemele de iriga­ții. Cele 3.700 hectare udate pînă acum nu reprezintă adevărata capa­citate de care dispun unitățile agri­cole, agregatele de aspersiune ne­ fiind folosite din plin, în schim­­b­­uri prelungite, "fiermie"de reținut ,și că ploile căzute în ultima vreme nu au completat deficitul de apă din­­ sol , în mare parte din jud.et "efecte­"? . le negative sale, ,seca­tei, nefiind săturate. De aceea, în continuare se va acționa cu aceeași intensitate la udatul suprafețelor in sistemele a­­menajate, în care scop se vor fo­losi toate mijloacele existente. (Urmare din pag. I) evita pe cit posibil dispersarea forțelor. Iată, de pildă, echipa de dulgheri a lui Ion Gavriluță, o e­­chipă care are la activ multe lu­crări pe platforma Săvinești, a­­ e­­xecutat la Oituz fermele necesare și pentru cei de la Gutinaș. La fel, echipa lui Alexandru Mirci­lescu­, un om­ c­u­ ani"mulți1 pe șantiere,‘a’ executat confecțiile metalice pen­tru ambele ferme. Am mai putea da asemenea exemple de oameni care prin pasiunea lor ne propulsează către realizările pe care le și în­trezărim. Ludovic Țanțoș cu cei a­­proape 30 de zidari ai lui execută la Gutinaș toate lucrările de la să­pătură și turnarea fundațiilor, pînă la acoperiș... Am stat de­ vorbă și cu Gheor­­­­ghe Vîlcu, șeful brigăzii de con­strucții de la ferma Oituz. Nu prea înțelegea dînsul cum s-a făcut că proiectantul a prevăzut material lemnos la scheletul de rezistență al acoperișului. „Știam că lemnul a devenit foarte prețios !? Cine știe, în acest caz o fi fost mai eficient...“. Grajdurile de la Oituz și Gutinaș vor fi excelent dotate cu instalații dintre cele mai moderne pentru di­verse operații: de muls electric, de adăpare automată, de evacuare și pregătire a gunoiului în vederea folosirii lui ca ingrășămînt etc. Vacile care vor fi adăpostite aici se spune că vor fi foarte producti­ve... Dar laptele, laptele va fi oare transportat cale de aproape 60 ki­lometri, pînă la Bacău, spre a fi prelucrat ? Va fi . a.du­s. înapoi, în­­ parte, prelucrat, cale de alți 60 ■ kilometri? Lansăm ideea că ar fi mult mai economic ca în Munici­piul Gheorghe Gheorghiu-Dej să ia ființă o secție de prelucrare locală a­­ laptelui;. S-ar asigura astfel acest produs alimentar proaspăt pentru oamenii muncii care lucrează în a­­cest important centru urban al ju­dețului, în condiții mult mai rapide, mai economice. Volei feminin, divizia B Știința Bacău — echipă 0 ședință de Odată cu anul competițional 1973—1974, printre participantele la campionatul divizionar B de volei feminin se afla și Știința Bacău, echipa studentelor de la Institutul pedagogic de 3 ani. De evoluția proaspetei promovate in B se le­gau speranțele băcăuanilor pentru relansarea voleiului feminin din o­­raș și județ, sport care, s-o spunem deschis, cam de mult trenează. Dar debutul și evoluția echipei in prima parte a campionatului (tu­rul I și II) s-a situat la un nivel necorespunzător, din 10, jocuri în­­registrîndu-se 8 înfrângeri și doar două victorii ! Cauze? Au fost mai multe. Vom menționa doar cîteva, de bază: — lipsa de omogenitate și expe­riență competițională, o anumită timiditate în abordarea partidelor ; — carențe în pregătirea fizică, dar și tehnico-tactică a unor jucă­toare au scăzut randamentul echi­pei­­ — existența unui lot, dar nu și a unei echipe, în adevăratul sens al cuvântului. Folosirea judicioasă a perioadei de întrerupere a campionatului (de­cembrie—ianuarie) de către antre­nori și conducerea clubului, a avut efecte pozitive asupra evoluției vo­leibalistelor de la Știința în ulti­mele două tururi de campionat. Pre­gătirile efectuate la Piatra Neamț și Bacău, în vacanța de iarnă, au adus acumulări nu numai de ordin fizic, tehnic și tactic, ci au întărit, în primul rînd, sudura sufletească a componentelor lotului, lucru foarte important într-un sport de echipă. Și rezultatele ulterioare au con­firmat ascensiunea echipei pe toate planurile: în jocurile din turul III și IV al campionatului, studentele au avut o comportare mult mai bu­nă, obținînd cinci victorii din zece partide (dintre acestea, două în de­plasare, la București și Constanța), printre învinse numărîndu-se și Ceahlăul Piatra Neamț, fostă divi­zionară A și cu veleități de reve­nire în prima divizie. Și puțin a lip­sit ca și lidera seriei A. C.S.U. Ga­lați, să piardă la Bacău, fapt care demonstrează saltul valoric înregis­trat de elevele antrenorului V. Ghe­­nade. în final, Știința s-a clasat pe lo­cul V în serie, la egalitate de punc­te cu a patra clasată (Confecția București), dar cu un setaveraj in­ferior. Aceste aspecte, și multe altele, au constituit obiectul recentei șe­dințe de analiză a secției de volei și a Clubului sportiv universitar Știința. Consemnăm cîteva dintre o­­piniile participanților la discuții: — Bacăul dorește de mult timp să aibă o echipă feminină de volei în divizia A. Un obiectiv îndrăzneț, nu ușor de realizat, dar nici impo­sibil, dacă vom folosi judicios ta­lentele locale, atît de la Institutul pedagogic, cît și de la Școala spor­tivă de elevi, o adevărată pepinieră de formare și lansare a unor spor­tivi de performanță (lector imiv. Ni­­­colae Gnidea, decanul Facultății de educație fizică).­­ Locul V într-o serie de șase e­­chipe este, desigur, modest, dar sun­tem­ convinși că echipa poate și trebuie să vizeze performanțe supe­­­rioare, obținerea unui loc fruntaș în viitorul campionat. Vom­ asigura, pe cît posibil, condiții­­ materiale ca acest obiectiv să poată fi realizat (Theodor Dumitrache, secretarul Clubului sportiv universitar Știința). în cuvîntul său, antrenorul prin­cipal al echipei, conf. univ. Vasile Ghenade, a spus : „Știința este, in prezent, o echipă care știe ce vrea, capabilă de performante superioare, cu condiția ca fiecare jucătoare să se pregătească temeinic, în așa fel ca să nu existe nici o diferență în­tre titulare și rezerve". în conti­nuare, el a adus mulțumiri Școlii sportive Bacău, profesorului Aurel Dascalu, în special, acela care a pregătit cu răbdare și lansat multe elemente tinere, de perspectivă, ex­­primîndu-și dorința de a exista, și in viitor, o bună colaborare cu a­­ceastă școală, in scopul valorificării sportivilor de performanță și al ri­dicării prestigiului sportului bă­căuan. Puncte de vedere asemănătoare au avut și alți participanți la dis­cuții: lectorii universitari Mariana Ifrim­, Ioan Ciobanu (președintele și animatorul secției de volei), asistent univ. Ștefan Constantinescu (antre­nor secund), precum și majoritatea componentelor lotului: Adriana Ior­ga, Mariana Zaharia, Luiza Zaha­­ria, Ioana Bîlc și celelalte, care au fost unanim de acord că noul cam­pionat, 1974—1975, trebuie să con­stituie o nouă etapă, superioară, de relansare a echipei Știința și, im­plicit, a voleiului feminin băcăuan. Așadar, obiective frumoase, în­drăznețe, pe care le consemnăm ca atare și, împreună cu iubitorii bă­căuani ai voleiului, dorim realiza­rea lor. A. DUMBRAVEANU capabilă de peformanțe superioare! analiză și concluziile ei mm Tg. Ocna munca hărnicie și In, județul nostru nu există, prac­tic, localitate în care acțiunile de muncă patriotică să nu fi căpătat, deja, tradiții specifice locului și oa­menilor. De fapt, năzuința pentru ca municipiul, orașul, comuna sau satul in care trăim să fie tot mai frumoase, tot mai bine gospodărite, este o cauză ce s-a generalizat, ea însemnând, înainte de toate, o nouă atitudine, o atitudine ce se degajă di­n conștiința socialistă a oameni­lor. Și la Tg. Ocna, de pildă, gospo­darii orașului — cei din organul lo­cal al puterii de stat, ca și întreaga populație, de altfel, dau dovada hărniciei și inițiativei. Așa cum ne-a informat tovarășul Neculai Filip, secretarul comitetului orășenesc de partid, primarul orașului, începînd cu anul 1973 în Tg. Ocna s-au or­ganizat acțiuni de amploare, care au concretizat dimensiuni urbane și valorice importante. — Ca urmare a măsurilor luate de biroul comitetului orășenesc de partid și comitetul executiv al con­siliului popular orășenesc, in anul trecut s-au realizat valori — în munca patriotică — însumînd 17.295.000 lei față de 13.770.000 lei planificați, incluzîndu-se, aici, 753.000 lei economii la investiții. Realizările au însemnat, pentru noi, un rezultat deosebit, dar și un sti­mulent pentru activitatea din acest an — precizează primarul orașului. Care sînt obiectivele din acest an? Ce rezultate s-au obținut pînă în prezent ? Sînt întrebări la care am primit răspunsurile respective. Răspunsuri pe care ni le-au dat, de fapt, oamenii pe care i-am văzut lucrînd în parcul orașului sau în di­ferite cartiere, oameni care și-au făcut un titlu de mîndrie din a par­ticipa la gospodărirea urbei lor. — In viitor — date fiind condi­țiile materiale de care dispunem — orașul nostru poate și trebuie să devină o localitate cu o puternică bază turistică — ne spune tovarășul Neculai Filip. De aceea, în lumina acestei perspective, ne-am organi­zat și mai bine munca, repartizînd obiective precise pe colective, pe circumscripții, pe unități economice. Anul acesta urmează să obținem o valoare de 15.150.000 lei — cu peste două milioane mai mult decât suma planificată în anul trecut. Pină la 31 martie a. c„ valoarea obiectivelor realizate prin munca patriotică a cetățenilor se ridică la peste patriotică, inițiativă 5.500.000 lei. Dorim ca in acest an să cîștigăm întrecerea cu celelalte orașe de categoria noastră — cu toate că avem concurenți destul de „periculoși“, cum ar fi, în județul nostru, orașele Buhuși și Comă­­nești... 15.150.000 lei înseamnă — la ni­velul orașului Tg. Ocna — un o­­biectiv mobilizator. Această sumă constituie echivalentul unor impor­tante lucrări ce urmează să se rea­lizeze, sau realizate deja. Notăm, dintr-o listă ce se află la consiliul popular , amenajări de străzi și tro­tuare pe o suprafață de 27.600 me­tri pătrați, construcții și reparații de drumuri pe o lungime de 12,5 km, întreținerea a 25 ha spații și zone verzi, plantarea a 22.000 de pomi, arbori și arbuști ornamentali etc. Șirul obiectivelor planificate ar putea continua, pentru că sunt nu­meroase. Vom continua, însă, aceste însemnări, notînd o parte din rea­lizări, și anume: 500 metri liniari pe drumul spre Măgura, 2.500 metri pătrați peluze, plantarea a 500 pomi și arbori ornamentali și numeroase altele, pa care cifrele se oglindesc intru totul. Și, nu putem încheia, fără a nu aminti măcar­­ cîteva nume de oa­meni care — în cadrul organizații­lor de partid, în circumscripțiile e­­lectorale, comuniști, deputați, cetă­țeni — acționează cu tragere de ini­mă pentru înfrumusețarea orașului lor. Iată, deci, cîteva nume dintr-un tablou al fruntașilor în munca pa­­triotică — tablou imaginat de repor­ter, dar care, probabil, va lua ființă dat, fiind numărul mare al celor ce l-ar putea „popula" : Aurel Fechete, Stelian Nicolae, Gheorghe Popoiu, Mircea Brumă, Iancu Butucaru, Ion Arion, Maria Pristaru, Constantin Măgureanu, Vasile Iosub, Nicolae Conache, Alexandru Mihoci... Repetăm: sînt foarte numeroși cei care ar putea „face față“ exi­gențelor unui eventual panou de o­­noare al fruntașilor în munca pa­triotică. Oameni care își vor aduce, și în continuare, contribuția lor la realizarea unei năzuințe pentru care, la Tg. Ocna, se depun eforturi vizibile, pentru întîmpinarea cu suc­cese de seamă a celor două mari evenimente din viața patriei a­­niversarea a trei decenii de la Eli­berarea de sub dominația fascistă și Congresul al XI-lea al partidului. Eugen VERMAN

Next