Steaua Roşie, august 1953 (Anul 2, nr. 94-102)
1953-08-01 / nr. 94
2 Cincizeci de ani de existență a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1903 — 1953) MOSCOVA (Agerpres). — TASS transmite tezele Secţiei de propagandă şi agitaţie a C.C. al P.C.U.S. şi ale Institutului Marx-Engels-Lenin-Stalin de pe lângă C.C. al P.C.U.S. în legătură cu cei 50 de ani de existență a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1903— 1953), împlinirea a 50 de ani de la deschiderea Congresului al doilea al Partidului muncitoresc social - democrat din Rusia (P.M.S.D.R.) — 30 Iulie 1903 — constitue o dată memorabila în viața Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, a popoarelor ţării noastre, în istoria întregii mişcări revoluţionare internaţionale. La acest Congres s’au pus bazele partidului marxistrevoluţionar de luptă al clasei muncitoare, partid de tip nou, principial deosebit de partidele reformiste ale Internaţionalei a II-a. „Bolşevismul — scria V.I. Lenin — ca curent de gândire politică şi ca partid politic există din 1903”. Lupta cu adevărat titanică desfăşurată de marele Lenin pentru crearea unui partid proletar revoluţionar în Rusia a fost încununată de succes la Congresul aldoilea. In decursul unei perioade îndelungate, începând cu ultimul deceniu al secolului trecut, V. I. Lenin, adept credincios al învăţăturii lui Marx şi Engels, dezvoltând în mod creator marxismul în noile condiţii istorice, a desfăşurat o luptă necruţătoare împotriva duşmanilor făţişi şi ascunşi ai marxismului, împotriva diverselor manifestări de oportunism în mişcarea muncitorească, pentru organizarea şi unirea forţelor proletariatului sub steagul marxismului revoluţionar. Partidul Bolşevic, creat şi călit de Lenin, geniul revoluţiei, a condus poporul nostru la victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie 1917, a organizat dictatura proletariatului, a ridicat massele de multe milioane de oameni ai muncii din Patria noastră la crearea conştientă a istoriei, a asigurat construirea societăţii socialiste şi conduce ferm poporul sovietic înainte, spre comunism. Numele lui Lenin, marele întemeietor şi înţeleptul conducător al Partidului Comunist este indisolubil legat de întreaga istorie a partidului nostru, de apariţia şi dezvoltarea primului stat socialist din lume — Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Numele lui Lenin a devenit steagul oamenilor muncii din lumea întreagă în lupta , pentru cauza păcii, democraţiei şi socialismului, pentru viitorul luminos al popoarelor. Prin lupta sa plină de abnegaţie pentru cauza muncitorilor, şi ţăranilor, pentru socialism, prin activitatea sa neobosita pentru transformarea revoluţionară a societăţii, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi-a câştigat dragostea şi încrederea nemărginită a întregului popor sovietic.Din experienţa istorică de ani de zile oamenii muncii din URSS s-au convins că dintre toate partidele politice care au existat în țara noastră singurul partid cu adevărat al poporului, singurul partid care exprimă interesele vitale ale oamenilor muncii este Partidul Comunist. In decurs de o jumătate de secol, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a parcurs un drum glorios de luptă eroică, de încercări grele şi de victorii istorice de însemnătate mondială. Oţelit în lupte sub conducerea genialului Lenin, a marelui Stalin,discipolul şi continuatorul operei lui Lenin, şi a tovarăşilor lor de luptă, Partidul nostru Comunist este astăzi forţa conducătoare, îndrumătoare şi călăuzitoare a societăţii sovietice care construeşte comunismul. întreaga istorie a Partidului Comunist constitue un triumf al măreţei şi atotbiruitoarei învăţături a marxism-leninismului. Extrem de bogata experienţă istorică a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice constitue o pildă însufleţitoare pentru partidele comuniste şi muncitoreşti din toate ţările în lupta lor consecventă pentru transformarea revoluţionară a societăţii. roasă de rugina „economismului” (oportunism care nega lupta politică a clasei muncitoare şi rolul conducător al acesteia). In perioada în care a avut loc Congresul al doilea al partidului, se hotăra o chestiune politică de cea mai mare importanţă, ce care va urma tânăra mişcare muncitorească rusă — va urma ea, însufleţită de ideologia socialistă, calea luptei revoluţionare consecvente şi curajoase împotriva ţarismului şi capitalismului, a luptei pentru dictatura proletariatului, cale pe care o chemau Lenin, „iscriştii”, bolşevicii sau va aluneca pe calea subordonării faţă de ideologia burgheză, pe calea reformismului, a adaptării la ţarism şi capitalism, calea pe care încercau să antreneze mişcarea muncitorească menşevicii şi precursorii lor, „economiştii”. Victoria principiilor ideologice ale lui Lenin şi ale „Iserei” leniniste la Congresul al doilea al partidului a avut o însemnătate dintre cele mai mari pentru dezvoltarea partidului nostru şi pentru revoluţie, pentru întreaga mişcare revoluţionară internaţională. 2. Deceniul care a precedat Congresul al doilea al partidului s’a caracterizat în istoria mişcării muncitoreşti din Rusia prin lupta intransigentă a lui Lenin împotriva narodnicismului liberal şi a „marxismului legal”, împotriva metodelor meşteşugăreşti de muncă şi a spiritului de cerc, împotriva oportunismului „economiştilor”, care luptau contra creării unui partid revoluţionar al proletariatului, contra introducerii conştiinţei socialiste în mişcarea muncitorească spontană. In lupta pentru un partid marxist, pentru zdrobirea „ecoonomiştilor”, pentru unificarea cercurilor social-democrate răzleţe, pentru pregătirea Congresului al doilea al P.M.S.D.R. un rol hotărîtor l-a avut „Iscra”, ziarul politic marxist pe întreaga Rusie, întemeiat de Lenin. Potrivit planului lui Lenin, ziarul a devenit centrul unificării forţelor partidului, al strângerii la un loc şi al educării cadrelor de partid, al unirii lor într’un partid proletar centralizat de luptă pe întreaga Rusie cu un program marxist limpede, cu o tactică revoluţionară, cu o voinţă unică şi o disciplină de fier. Acest plan leninist de creare a partidului pornea dela sarcinile vitale ale luptei revoluţionare şi sintetiza cu măiestrie experienţa organizatorică a marxiştilor. Victoria acestui plan a pus temelia Partidului Comunist strâns unit, combativ şi oţelit care a devenit un model pentru mişcarea muncitorească revoluţionară internaţională. Sarcinile mişcării muncitoreşti crescânde din Rusia cereau imperios dezvoltarea creatoare a teoriei marxiste, unirea trainică a mişcării muncitoreşti cu socialismul. Lenin, marele continuator al operei lui Marx, a elaborat bazele ideologice ale partidului marxist, a ridicat într’o măsură imensă însemnătatea teoriei revoluţionare. Lenin a dovedit că numai un partid călăuzit de teoria înaintată poate îndeplini rolul de luptător de avantgardă şi de adevărat conducător al oamenilor muncii şi a subliniat cu toată tăria însemnătatea unirii mişcării muncitoreşti de massă cu socialismul ştiinţific. 3. însemnătatea istorică a Congresului al doilea al P.M.S.D.R. constă în faptul că el a creat în Rusia un partid cu adevărat marxist pe baza principiilor ideologice şi organizatorice formulate şi elaborate de „Iscra” leninistă. Pentru prima dată în istoria mişcării muncitoreşti internaţionale, după moartea lui Marx şi Engels, Congresul a adoptat un program revoluţionar în care se preconza ca sarcină fundamentală lupta pentru dictatura proletariatului. Lenin şi tovarăşii lui de idei, iseriştii consecvenţi, au dus la Congres o luptă intransigentă împotriva elementelor oportuniste care încercau să împiedice includerea în program a unui principiu marxist de cea mai mare importanţă — principiul dictaturii proletariatului. Lenin a apărat principiul dictaturii proletariatului cu toată hotărîrea și fermitatea. Includerea de către Congres a punctului privitor la dictatura proletariatului în programul partidului a constituit o victorie istorică a partizanilor lui Lenin. Formulând sarcina luptei pentru victoria dictaturii proletariatului, Lenin a subliniat uriaşa însemnătate a luptei revoluţionare a ţărănimii ca aliat al clasei muncitoare şi a obţinut să se includă în programul partidului revendicările revoluţionar-democratice în problema ţărănească. Lenin a dat o ripostă hotărîtă bundiştilor şi social-democraţilor polonezi care obiectau împotriva includerii în program a punctului privitor la dreptul naţiunilor la autodeterminare şi a apărat principiile internaţionalismului proletar. * La Congresul al doilea al partidului au triumfat măreţele idei ale luptei revoluţionare pe care Lenin le-a apărat din primele zile ale activităţii sale politice. Criticând proiectul de program elaborat de Plehanov, din care lipsea principiul dictaturii proletariatului, ca un proiect de program inacceptabil, Lenin a subliniat că partidul proletariatului rus trebue să aibă un program care să fie programul unui „partid ce duce o luptă practică”, iar nu un manual academic. De aceea, arată Lenin, partidul „trebue să condamne în programul său cât se poate de neechivoc capitalismul rus, să declare război capitalismului rus”. Partidul Comunist a mers pe această cale, pe calea leninistă. Programul revoluţionar al partidului clasei muncitoare adoptat de Congresul al doilea al P.M.S.D.R. exprima atât sarcinile imediate ale proletariatului în etapa revoluţiei burghezodemocratice (programul minimal) cât şi sarcinile lui fundamentale, care urmăreau victoria revoluţiei socialiste (programul maximal). Acest program a fost un document călăuzitor, de luptă, al partidului nostru până la Congresul al VlII-lea al partidului (1919). 4. La Congresul al doilea s’a desfăşurat o luptă înverşunată în jurul principiilor organizatorice de construire a partidului. Lenin şi tovarăşii lui de idei au apărat principiile marxiste fundamentale cu privire la rolul partidului ca detaşament înaintat, conştient şi organizat al clasei muncitoare, înarmat cu teoria revoluţionară, cucunoaşterea legilor de dezvoltare a societăţii şi ale luptei de clasă, cu experienţa mişcării revoluţionare. Numai un asemenea partid organizat, cu un înalt nivel de conştiinţă, strâns unit şi centralizat, cu o voinţă unică, este în stare să conducă clasa muncitoare la victorie şi să îndrume cu succes lupta ei pentru cucerirea puterii. Menşevicii erau însă împotriva luptei pentru dictatura proletariatului, de aceea ei nu aveau nevoie de un partid de luptă al revoluţiei sociale. Menşevicilor le convenea numai o organizaţie reformistă, împăciuitoristă, amorfă din punct de vedere organizatoric, organizaţie de tipul partidelor oportuniste ale internaţionalei a II-a. Oportunismul programatic (negarea dictaturii proletariatului) dădea naştere unui oportunism organizatoric (renunţarea la un partid centralizat, disciplinat, combativ, revoluţionar al proletariatului). In scopul menţinerii unităţii în rândurile partidului, ne învaţă Lenin, sunt necesare o disciplină proletară de fier, norme stricte ale vieţii de partid, reglementate de Statut, deopotrivă de obligatorii pentru toţi membrii de partid, atât pentru conducători cât şi pentru membrii simpli. De o uriaşă importanţă este teza formulată de Lenin la Congresul al doilea cu privire la înaltul titlu de mem-bru de partid, cu privire la faptul că orice membru de partid este răspunzător pentru partid şi partidul este răspunzător pentru orice membru de partid. O sarcină a partidului, a arătat Lenin, este „să păzim fermitatea, principialitatea, puritatea partidului nostru. Trebue să ne străduim să ridicăm titlul de membru de partid şi importanţa lui mai sus, tot mai sus şi mai sus...”. Normele stricte ale vieţii de partid, principiile de conducere elaborate de Lenin prevăd respectarea cea mai riguroasă a cerinţelor Statutului partidului, aplicarea consecventă a principiilor centralismului democratic, intensificarea prin toate mijloacele a spiritului activ al membrilor simpli de partid, discutarea în colectiv a principalelor probleme ale vieţii de partid. Activitatea normală a organizaţiilor de partid şi a întregului partid în ansamblu, după cum ne învaţă Lenin, este cu putinţă numai cu condiţia respectării stricte a principiului conducerii colective care pune partidul la adăpost de orice eventualităţi şi de unilateralitate în adoptarea hotărîrilor. Partidul este un organism viu, activ, în continuă dezvoltare. Pentru prima dată în istoria marxismului, V. I. Lenin a elaborat învăţătura despre partid ca organizaţie conducătoare a proletariatului, ca principală armă în mâinile lui, fără de care este imposibilă cucerirea dictaturii proletariatului, construirea socialismului şi comunismului. Lupta dusă de Lenin la congres împotriva elementelor oportuniste, în problemele programatice şi organizatorice a tras o linie de demarcaţie între partea revoluţionară a PMSDR — bolşevicii — şi cea oportunistă — menşevicii. Victoria genialului plan leninist de creare a partidului marxist revoluţionar — partid al revoluţiei sociale şi al dictaturii proletariatului — a arătat că proletariatul rus şi internaţional are în persoana lui Lenin un mare teoretician al marxismului, un continuator al operei şi învăţăturii lui Marx şi Engels, un strălucit strateg al revoluției, care vedea cu perspica(Continuare în pag. 3-a) I. — însemnătatea istorică a Congresului al doilea al P. M. S. D. R. 1. Partidul marxist din Rusia a luat naştere într’un moment de cotitură pentru mişcarea muncitorească internaţională, atunci când capitalismul intra în stadiul cel mai înalt şi ultim al dezvoltării sale, stadiul imperialist, când a început să se transforme în capitalism parazitar, intrat în putrefacţie şi muribund, când revoluţia proletară a devenit o chestiune de practică directă. In aceea perioadă Rusia era punctul în care se înnodau toate contradicţiile imperialismului. Interesele ţarismului rus şi cele ale imperialismului occidental se împleteau între ele în modul cel mai strâns. In ajunul Congresului al doilea al partidului, V. I. Lenin scria: „Istoria a pus acum în faţa noastră o sarcină imediată, care este cea mai revoluţionară dintre toate sarcinile imediate ale proletariatului din oricare altă ţară, îndeplinirea acestei sarcini, doborîrea celui mai puternic reazim al reacţiunii nu numai europene, dar (putem spune acum) şi asiatice, ar face din proletariatul rus avantgarda proletariatului revoluţionar internaţional”. Aceasta determina caracterul, specificul şi însemnătatea internaţională a celei mai mari revoluţii populare care se maturiza în Rusia. începuturile mişcării marxiste din Rusia datează din penultimul deceniu al secolului trecut când a fost creat în 1883 grupul marxist „Eliberarea muncii” în frunte cu Plehanov. Dar grupul „Eliberarea muncii” — „n’a întemeiat social-democraţia decât din punct de vedere teoretic şi n’a făcut decât primul pas spre mişcarea muncitorească”. Germenul partidului proletar revoluţionar din Rusia a fost „Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare”, întemeiată la Petersburg de Lenin (1895), a cărei activitate urmărea să unească pe plan larg marxismul cu mişcarea muncitorească. In Martie 1898 a avut loc primul Congres al P.M.S.D.R., care a proclamat înfiinţarea partidului marxist din Rusia Dar şi după primul congres mişcarea marxistă din Rusia a rămas în stadiul de cercuri şi grupuri social-democrate răseţite, nelegate prin unitatea unui program marxist de luptă şi printr-o organizaţie centralizată. Totodată, o parte însemnată a cercurilor social-democrate era STEAUA ROȘIE August 1953.