Steaua Roşie, ianuarie 1954 (Anul 3, nr. 138-145)

1954-01-06 / nr. 138

* CAPITOLUL 1. Sarcina principală în domeniul creşterii animalelor în anii 1954 — 1956 ART. 1. — Sarcina principa­lă în domeniul creşterii anima­lelor în anii 1954—1956 este de a asigura o simţitoare îm­bunătăţire a aprovizionării populaţiei muncitoare de la o­­raşe şi sate cu produse ani­male şi a industriei uşoare şi alimentare cu materiile prime necesare producerii bunurilor de larg consum. Pentru îndeplinirea acestei sarcini sunt necesare: a) creşterea continuă a efec­tivelor de animale şi păsări şi îmbunătăţirea speciilor şi cali­tăţii lor, ţinând seamă de con­diţiile specifice ale regiunilor ţării noastre; b) sporirea productivităţii a­­nimalelor şi păsărilor in ceea ce priveşte randamentul de carne şi grăsime, producţia de lapte, lână, ouă şi de alte produse a­­nimale; c) lărgirea suprafeţelor însă­mânţate cu plante furajere şi sporirea productivităţii lor la hectar, precum şi îmbunătăţi­rea păşunilor şi fâneţelor natu­rale; d) introducerea pe scară lar­gă a mecanizării în domeniul creşterii animalelor, în produ­cerea nutreţurilor şi în alte lu­crări care cer un mare volum de muncă la fermele agrozoo­tehnice; e) asigurarea întregului efec­tiv de animale şi păsări cu a­­dă­post­uri pentru îngrijirea,păs­trarea şi creşterea lor raţiona­lă;f) îmbunătăţirea temeinică a îngrijirii zootehnice şi­ veteri­­nare a animalelor şi păsărilor, aplicarea consecventa a zoo­­tehminimului, odată cu mobi­lizarea maselor în vederea com­baterii bolilor infecto-conta­­gioase ale animalelor și păsă­rilor. * (Continuare in pag. 8 a) STEAUA ROȘIE 6 Ianuarie 1954 L­EGEA privitoare la măsliile pestre demiterea creşterii animalelor, în anii 1954-1956, în Republica Populară Români Legea planului cincinal de dezvoltare a economiei naţionale pe drumul socialismului preve­de — pe anii 1951—1955 — sar­cini referitoare atât la creşterea numărului animalelor, cât şi la randamentul de carne, lapte, lâna, piei etc. ce trebue obţinute în fiecare an. Pe baza politicii partidului şi guvernului de continuă întărire a alianţei între clasa muncitoa­re şi ţărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, ţăranii muncitori cu gospodării individuale şi gospodăriile agricole colective au obţinut succese însemnate în creşterea animalelor. S-au obţinut realizări cores­punzătoare sarcinilor din planul cincinal la creşterea şeptelului de porcine şi ovine. La începutul anului 1953, efec­tivele de bovine, ovine şi porci­ne au depăşit pe acelea dinaintea războiului.In perioada de la 1948 până la începutul anului 1953, efectivul de bovine a crescut cu 490.000 capete, efectivul de por­cine cu 2.064.000 capete şi efec­tivul de cabaline cu 141.000 ca­pete. La obţinerea acestor rezultate a contribuit răspândirea în ţara noastră a ştiinţei agricole zoo­tehnice şi a experienţei înainta­te a agriculturii sovietice. In multe regiuni, ţărănimea muncitoare, sub îndrumarea Sfa­turilor Populare, extinzând se­mănăturile furajere, ameliorând fâneţele şi păşunile,, a obţinut succese importante în mărirea efectivelor de animale şi a pro­ductivităţii lor. Gospodăriile agricole colective au obţinut rezultate însemnate în dezvoltarea creşterii animale­lor proprietate obştească. Multe gospodării colective au un nu­măr însemnat de animale; aşa spre pildă gospodăria agricolă colectivă „Gheorghe Dimitrov“ din regiunea București are un efectiv de: 91 bovine, (din care 34 vaci), 1.285 oi, 147 porci și 172 cai; gospodăria agricolă co­lectiva „Înainte“ din regiunea Baia Mare are un efectiv de: 17­ bovine, (din care 47 vaci) 313 oi, 233 porci şi 146 cai. In scopul ajutorării ţărănimii muncitoare individuale, a colec­tiviştilor şi a gospodăriilor agri­cole colective în dezvoltarea creşterii animalelor, statul le acordă anual credite şi mijloace pentru procurarea reproducă­torilor şi a vitelor de rasă. In prezent în staţiunile comunale de montă există un număr de 1.170 armăsari, 24.380 tauri, 128.100 berbeci şi 12.080 vieri reproducători. Sunt organizate 783 circumscripţii zoo-veterinare şi 16 epitale veterinare care de­servesc animalele ţăranilor mun­citori­ ale gospodăriilor agrico­le colective, ale membrilor lor şi ale gospodăriilor agricole de stat. Călăuzindu-se după H­­otărî­rea Plenarei C.C. al Partidului Mun­citoresc Român din 3—5. Martie 1949, gospodăriile agricole de stat au realizat o creştere simţi­toare a efectivelor de animale şi păsări. Unele gospodării agricole de stat au obţinut rezultate bune in ceea ce priveşte productivitatea animalelor. Astfel, gospodăria agricolă de stat Chirnogi a obţi­nut în anul 1953 o producţie me­die de 2.758 litri lapte pe cap de vacă furajată. Gospodăria agrico­lă de stat Secueni din regiunea Oradea a realizat 5.250 kg. lână pe cap de oaie merinos. Unul din rezultatele de seamă obţinute de regimul de demo­craţie populară este creşterea puternică a consumului propriu de produse alimentare în gospo­dăriile ţărăneşti. Totodată, ca urmare a creşterii continue a populaţiei orăşeneşti, a continuei sporiri numerice a clasei munci­toare, a creşterii cerinţelor ei şi a necesităţilor mereu crescânde ale industriei alimentare şi u­­şoare în materii prime, a crescut consumul orăşenesc de produ­se animale. Faţă de nevoile de consum sporite ale populaţiei, şeptelul, producţia de carne şi alte produse pe cap de animal şi calitatea lor au crescut în­­tr-o proporţie necorespunzătoare. Aceasta a dus la o neconcordan­­ţă între nevoile de consum ale populaţiei şi resursele existente de carne, grăsimi, lapte, ouă, lână, etc. La bovine, cabaline şi păsări îndeplinirea sarcinilor de an­samblu prevăzute în planul cin­cinal este mult rămasă în urmă. Această rămânere în urmă se resimte deasemeni în ce priveşte creşterea proporţiei de oi de rasă cu lână fină şi semă fină, faţă de totalul efectivului de ovine. Nu au fost îndeplinite decât în mică măsură sarcinile de îmbunătăţire a rasei oilor (ţigai­­zare). Deasemeni, procentul redus de vaci faţă de efectivul total de bovine constituie o piedică serioa­să pentru sporirea efectivelor şi pentru mărirea producţiei glo­bale de lapte. Sfaturile populare şi organe­le agricole nu au acordat creş­terii cailor atenţia corespunză­toare cu importanţa acestei ra­muri. In multe gospodării agri­cole de stat şi gospodării agri­cole colective se observă o neîn­destulătoare preocupare pentru îngrijirea, hrănirea şi folosirea cailor la munci. Nu există un număr suficient de căruţe şi harnaşarivente pentru cai, ceea ce împiedică folosirea lor raţională la transport şi la muncile agri­cole. Din cauza slabei preocupări pentru îngrăşarea animalelor pe păşune şi în grajduri, tăierii animalelor tinere şi cazurilor frecvente de sterilitate la femele în gospodării agricole colective, gospodării agricole de stat şi gospodării ţărăneşti individuale se înregistrează în fiecare an pierderi atât pentru economia naţională cât şi pentru ţăranii muncitori. Situaţia nefavorabilă în do­meniul creşterii animalelor se datoreşte în primul rând pro­ducţiei şi aprovizionării nesatis­făcătoare de furaje. Planul cincinal prevede o creştere a suprafeţelor de plante furajere de 143% faţă de 1950 şi o ridicare corespunzătoare a ran­damentului furajelor la hectar. Sarcinile prevăzute pentru anii 1951—1953 au fost realizate nu­mai în parte, la aceasta contri­buind şi seceta. In multe raioane semănatul ier­burilor se face pe o scară redusă. Producţia la hectar a păşunilor şi fâneţelor naturale şi a ierburilor semănate este încă scăzuta. Este neglijată cultura rădăcinoaselor şi bostănoaselor furajere, pre­cum şi a porumbului de siloz şi a fioarei soarelui, care sunt cele mai valoroase şi mai productive culturi pentru nutreţ murat; se neglijează şi sarcina ameliorării şi folosirii raţionale a fâneţelor şi păşunilor naturale. O lipsă serioasă o constitue şi întârzierea în fiecare an a re­coltării fânurilor cultivate şi na­turale, ceea ce duce la însemnate pierderi cantitative de nutre­ţuri şi la scăderea valorii lor nutritive. Insilozarea nutreţurilor este slab organizată. In multe gospodării agricole colective nu se acordă atenţia suficientă asigurării fondului de furaje necesar pentru creşte­rea animalelor proprietate ob­ştească şi nu se respectă statu­tul gospodăriilor agricole colec­tive privitor la repartizarea fu­rajelor. Cantităţile de furaje fibroase și concetrate se repartizează în mare parte în contul zilei or­­munca prestate, animalele, pro­prietate obşteasca din gospodă­­riile agricole colective rămânând în unele cazuri neasigurate cu furajele necesare. Sfaturile Populare, organele agricole locale nu acordă ajutor suficient gospodăriilor agricole colective în organizarea ferme­lor de animale şi păsări, în crea­rea bazei furajere, construirea adăposturilor pentru animale şi pregătirea cadrelor necesare pentru­­creşterea animalelor. De asemenea, nu se dă ajutor suficient colectiviştilor la procu­rarea animalelor proprietate personală şi la asigurarea aces­tor animale cu nutreţuri şi pă­şuni. In producţia şi reproducţia animalelor nu se acordă atenţia cuvenită îmbunătăţirii calităţii lor. Insămânţarea artificială a animalelor domestice, procedeu care dă posibilitatea de a spori întrun timp mai scurt numărul animalelor cu o productivitate mai mare, se aplică insuficient. îngrijirea zootehnică-veteri­­nară este organizată în mod nesat­isfăcător, reţeaua zootehni­­că-veterinară la regiuni şi ra­ioane, fiind insuficientă. In une­le raioane starea sanitară a a­­nimalelor lasă de dorit, atât în sectorul socialist, cât şi la gos­podăriile individuale ale ţără­nimii muncitoare. Intr’un ritm încet se introduc in domeniul creşterii aniimate­­ior realizările ştiinţei şi expe­rienţei înaintate. Prevederile zooteh mini­mu­lui, factor impor­tant în sporirea şeptelului, şi în ridicarea productivităţii ani­malelor nu sunt încă în mod consecvent aplicate. Munca in­stitutelor de cercetări ştiinţifice are un caracter mai mult abs­tract şi rămâne în urma cerin­ţelor practice ale zootehnicii. Cu totul nesatisfăcător se popu­larizează şi se introduc in pro­ducţie realizările fruntaşilor în creşterea animalelor. Mecanizarea în domeniul zoo­tehnic este slab introdusă în gospodăriile agricole de stat şi gospodăriile, agricole colective; mecanizarea strângerii şi pre­lucrării furajelor, a lucrărilor de ameliorare a păşunilor şi fâ­­neţelor, precum şi a lucrărilor care necesită un volum mare de muncă la fermele zootehnice, ca prepararea nutreţurilor, adăpa­tul şi mulsul vacilor, tunsul oi­lor şi transportul în interiorul fermei este introdusă în foarte mică măsură. Staţiunile de ma­şini şi tractoare nu se ocupă deloc de mecanizarea lucrărilor grele în ramura creşterii ani­malelor din gospodăriile agrico­le colective. In multe gospodării agricole şi herghelii ale statului şi gos­podării agricole colective nu sunt asigurate adăposturi sufi­ciente pentru animale şi păsări, iar cele existente nu se repara la timp; animalele se adăpos­tesc în condiţiuni nesatisfăcă­­toare, ceea ce duce la scăderea productivităţii, îmbolnăvire şi mortalitate, mai ales la anima­lele tinere. Aprovizionarea gospodăriilor agricole şi hergheliilor statului şi a gospodăriilor agricole co­lective cu materiale de cons­trucţii este slab organizată. Există deficienţe serioase în pregătirea şi folosirea specia­liştilor şi cadrelor de conducere din domeniul zootehnic. Nu es­te suficient organizată califica­rea cadrelor de masă (briga­dieri, mulgători, îngrijitori, cio­bani, grăjdari, îngrijitori de pă­sări etc.) pentru deservirea a­­n­ima­le­lor din gospodăriile agri­cole colective, din întreprinderi­le agricole şi hergheliile statu­lui şi din gospodăriile indivi­duale ale ţăranilor muncitori. La gospodăriile de stat nu a fost creată o bază furajeră sa­tisfăcătoare, nu se folosesc în mod suficient posibilităţile e­­xistente pentru mărirea efecti­vului de animale şi păsări, în proporţii foarte mici se produc şi se folosesc nutreţurile sucu­lente şi mai ales nutreţul mu­rat. In urma recoltelor scăzute la her­­ar a culturilor furajere, ba­lanţa furajeră a acestor gospo­dării este încă deficitară la fu­rajele concentrate. Ca urmare a organizării proaste a muncii nu se îndeplinesc sarcinile privind mărirea productivităţii anima­lelor, din care cauză preţul de cost al cărnii, laptelui, lânei şi al altor produse animale este mare. Toate aceste lipsuri serioase în dezvoltarea creşterii anima­lelor sunt rezultatul faptului că Ministerul Agriculturii şi Silvi­culturii, Sfaturile Populare şi organele agricole locale îndru­­mează în mod nesatisfăcător dezvoltarea acestei ramuri im­portante a agriculturii. D­e­pt urmare, an de an, planul de stat privind dezvoltarea creşte­rii animalelor şi predarea pro­duselor animale către stat nu se îndeplineşte. Gospodăriile individuale ale ţărănimii muncitoare nu au fost suficient stimulate la creşterea vitelor. Dezvoltarea creşterii vitelor în gospodăriile individuale ale ţăranilor muncitori a fost serios stânjenită datorită insuficientei întreţineri a izlazurilor comu­nale şi a altor terenuri care for­mează baza furajeră a şeptenu­­lui gospodăriilor individuale, a posibilităţilor reduse de a obţi­ne credite pentru achiziţionarea, dezvoltarea şi creşterea vitelor, a insuficientei asistenţe zoo-ve­terinare, precum şi a folosirii vitel­or îngrăşate şi vacilor de lapte la munci agricole şi la transport. Pentru îndreptarea acestei stări de lucruri, potrivit Hotă­­rîrilor Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din 19—20 August 1953, este necesar să se aplice un program de măsuri menite să stimuleze şi să sprijine creş­terea animalelor în gospodăriile individuale ale ţăranilor mun­citori cât şi în gospodăriile co­lective, în întovărăşirile agrico­le şi zootehnice şi în întreprin­derile agricole zootehnice ale statului. Aceasta va avea drept rezultat întărirea schimbului de mărfuri între oraş şi sat, con­solidarea şi dezvoltarea alian­ţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare sub con­ducerea clasei muncitoare. Mărirea continuă a efectivu­lui de animale şi păsări, odată cu sporirea productivităţii lor,­­ mărirea producţiei globale şi a producţiei marfă de carne, gră­sime, lapte, lână, ouă şi alte produse animale, este una din cele mai importante probleme ale dezvoltării agriculturii în Republica Populară Română şi o sarcină permanentă a Minis­terului Agriculturii şi Silvicul­turii, a Sfaturilor Populare, a organelor agricole, a ţăranilor muncitori individuali, a colecti­viştilor, a muncitorilor din gos­podăriile agricole de stat, din herghelii şi ferme de stat şi a specialiştilor din domeniul zoo­tehnic. Aceasta obligă Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Sfa­turile Populare şi organele a­­gricole locale de a lichida lip­surile existente în munca ele creştere a animalelor şi de a asigura o astfel de creştere a numărului de animale şi o ast­fel de mărire a productivităţii lor încât în următorii 2-3 ani să asigure o simţitoare îmbu­nătăţire a aprovizionării popu­laţiei muncitoare de la oraşe şi sate cu produse alimentare şi a industriei uşoare cu materii pri­me. Sfaturile populare şi organele agricole au­ sarcina să contri­­bue la sporirea vigilenţei politi­ce a ţăranilor muncitori, a co­lectiviştilor, a muncitorilor din gospodăriile agricole de stat, herghelii şi ferme de stat, îm­potriva încercărilor unor ele­mente chiabureşti şi a altor e­­lemente duşmănoase de a frâna şi submina îndeplinirea măsu­rilor pentru dezvoltarea creşte­rii animalelor. Ministerele şi Sfaturile Popu­­lare au sarcina de a îndru­ma ţărănimea muncitoare, pe colectivişti şi pe muncitorii din gospodăriile agricole, herghe­liile şi fermele de stat, în vede­rea îndeplinirii şi depăşirii programului de măsuri privind dezvoltarea creşterii animalelor, în vederea măririi efectivului de animale şi păsări, creşterii productivităţii lor şi consolidă­rii şi lărgirii bazei furajere.

Next