Steaua Roşie, aprilie 1955 (Anul 4, nr. 268-277)

1955-04-02 / nr. 268

2 Familiile puternice de albine sunt garanţia realizării producţiilor mari de miere şi ceară, întrucît ele au un număr mare de albine culegătoare ca­re string multă miere. Toată atenţia apicultorilor trebuie să se îndrepte deci către măsurile de îngrijire care duc la obţinerea de fa­milii puternice. Imediat după ce albinele au efec­tuat zborul de curăţire, intr-o zi caldă, atunci cind temperatura la soare a a­­tins 12 grade se face revizia de pri­măvara . In timpul acestei revizii se ob­servă starea familiei, se stabileşte can­titatea proviziilor de hrană, existenţa măteii şi a puietului, se scot fagurii de prisos, se curăţă fundul stupilor, etc. Pentru creşterea puietului şi buna dezvoltare a familiei este necesar ca un cuib să se găsească in permanenţă 4—6 kg. miere. Familiilor care nu au această cantitate li se va da miere de la rezervă, preferabil faguri cu miere căplrită. In lipsa acestora se va da strop de miere, sau zahăr. Existenţa măteii se constată prin prezenţa de ouă şi larve în celule. Unele mătei în­cep ouatul mai tîrziu. De aceea nu totdeauna primăvara timpuriu lipsa de puiet arată şi lipsa măteii. La aceste familii trebuie căutată matca pentru a i se stabili existenţa. Familiilor puternice găsite fără mat­că li se va da una din cele de rezervă păstrate peste iarnă. In cazul cind o familie slabă este găsită fără matcă a­­tunci această familie se unește cu alta cu matcă. Cuibul familiilor care au iernat prost este murdărit de pete de diaree. Fagurii murdari de diaree trebuie scoşi din cuib şi înlocuiţi cu faguri curaţi De asemenea, fagurii cari nu sunt acoperiţi de albine sau cei necorespunzători se scot. După verificarea familiei şi îndrep­tarea defectelor găsite este necesar să se strîmtoreze cuibul. Se execută cu al­te cuvinte reducerea cuibului. Scopul strîmtorârii de primăvară a cuibului este asigurarea păstrării căldurii, prin aglomerarea albinelor şi puietului in­tr-un spaţiu restrins. Strîmtorarea se face astfel ca să râmină un cuib nu­mai atîţia faguri ciţi pot fi bine aco­periţi de albine. Lingă peretele de la sud al stupului se aşează un fagure cu provizii, apoi fagurii cu puiei şi din nou un fagure cu provizii. Se aşează diafragma şi o salteluţă. Peste podişor se pune de asemenea o salteluţă, la fel ca la impachetatul pentru iernare. Familiile puternice vor fi strîmtorate la 5—6 faguri, cele mijlocii și slabe la 2—4 faguri (după cantitatea de albi­ne pe care o au). Urdinişul se micșo­rează la 3—5 cm. Familia cu cuibul strîmtorat poate sta astfel timp de 10—15 zile, după pu­terea ei, după care e nevoie să se lăr­gească cuibul. Cuibul va fi lărgit prin introducerea treptată a cîte unui fagu­re. Acesta se aşează între ultimul fagure cu puiet şi fagurele cu provizii. La familiile puternice şi cu matcă bună ouătoare se pot introduce 2 faguri, li­nul in mijlocul cuibului şi al doilea după ultimul fagure cu puiet. La în­ceputul primăverii se vor da faguri de culoare mai închisă, adică din aceea în care a mai fost crescut puiet. Odată cu încălzirea timpului se pot da fa­guri de culoare deschisă şi faguri ar­tificiali. înainte de a fi introduşi în cuib este bine ca fagurii să fie stropiţi cu apă îndulcită cu miere, albinele luîndu-i mai repede un lucru. Lărgirea cuibului se face ţinind sea­ma de ritmul de dezvoltare al fiecărei familii- Odătă cu lărgirea cuibului şi încălzirea cuibului se măreşte şi urdi­nişul. H­rănirea stimulentă are ca scop să forţeze matca la depunerea mai multor ouă. Ea se poate face cu sirop de za­hăr, sirop de miere sau prin descărca­rea fagurilor cu miere după diafragmă. Cel mai bun procedeu este ultimul. In acest scop se folosesc faguri cu miere de la rezervă, sau scoşi din cuib cu ocazia strîmtorării şi se introduc între diafragmă şi salteluţă sau între două diafragme. Se descopăceşte la 3—4 zile die 1—3 dm­­p., după pute­rea familiei. Prin hrănirea stimulentă se înlocuieşte culesul natural, crein­du-se albinelor un cules artificial, mat­ca fiind bine hrănită intensifică oua­tul. Măsurile arătate mai sus au ca scop pregătirea familiilor in vederea valorificării culesului mare de primă­vară sau vară. Ele au un efect şi mai puternic dacă familiile pot beneficia de un cules natural de întreţinere, de nectar şi polen, in acest caz este ne­voie să se facă hrănirea stimulentă. Culesul de întreţinere de primăvară îl dau alunul, arinul, sălciile, porumba, ml, paducelul, etc. In cazul cind in apropierea stupăriilor nu se găsesc astfel de plante se vor deplasa fami­liile de albine bi regiunile unde exis­tă. Prin deplasarea la culesuri de în­­treţinere a familiilor se obţine în­ scurt timp dezvoltarea maximă a acestora şi se înlătură consumul de miere din rezervele din stup, făcindu-se impor­tante economii. Numai dacă nu exis­tă cules de întreţinere de primăvară se va folosi hrănirea stimulentă. Sfatul zootehniei anului îngrijirea albinelor primăvara LUCRĂRI LA CÎMP. Se conti­nuă grăparul se­mănăturilor de toamnă bine înră­dăcinate. Semănă­turile descălţate se tăvălugesc. , Acolo unde pe semănături mai bălteşte apa, se sapă şanţuri de scurgere pentru a se evita asfixierea plantelor. Pe se­mănăturile care au ieşit slab dezvol­tate din iarnă se împrăştie gunoiu de grajd bine putrezit, mraniţa sau must de bălegar îndoit cu apă, dîndu-se cca. 3.000—5.000 litri la hectar. Se face plivitul buruienilor cu oticul sau prin smulgere. Buruienile nu trebuiesc lăsate prea mult să se dezvolte pen­tru că ele consumă o mare cantitate de hrană in dauna plantelor cultivate. Pentru menţinerea umezelii în sol se grăpează toate arăturile făcute în toamnă, iar acele care se insăminţea­­ză se lucrează cu cultivatorul evitîndu­­se aratul, care se face numai atunci cînd arătura e bătătorită. In acest caz se foloseşte plugul fără coroană. Te­renurile care n-au fost arate din toam­nă se ară şi se grăpează în aceeaşi zi, chiar dacă se însămînţează mai tir­­ziu. Pînă la insăimnţare ele se păs­trează curate, fără buruieni şi se gră­pează de cite ori se formează scoarţă, pentru a se evita evaporarea apei din sol. Se termină cu semănatul griului de primăvară, orzului, ovăzului, ma­­zării, florii-soarelui. Semănatul cerea­lelor trebuie să se facă în rînduri în­crucișate, iar al florii soarelui în cui­buri dispuse în pătrat. Semăn­ind po­rumbul, cartofii și altele în cuiburi dispuse in­ pătrat, lucrările de între­ţinere se pot face mecanizat, şi la timp, făcîndu-se o mare economie de braţe de muncă. Se face prima praştia la mac, floa­rea soarelui şi sfeclă de zahăr, pe luna aprilie 1955 IN GRADINA DE LEGUME. Pă­­mîntul arat din toamnă se grăpea­­ză pentru a se e­­vita pierderea apei. Terenurile care n-au fost arate din toamnă se ară şi se grăpează în a­ceeaşi zi. Se îngrijesc răsadurile şi se pregătesc pentru plantatul lor în cîmp Se face repicatul răsadurilor de roşii, ardei, vinete, iar în cîmp se plantează varza, conopida de vară. Spre sfîrşitul lunii se plantează pătlăgelele roşii, ar­deii, vinetele, avîndu-se grijă ca ele să fie ferite de brumă. Se repară canalele principale, secundare, se fac rigolele şi proba instalaţiilor de irigat. La cul­turile semănate în toamnă şi primă­vară se face prăşitul şi plivitul. In cursul lunii se recoltează salata, spa­­nacul, ridichile de lună, ceapa, usturo­iul verde şi alteie. LUCRĂRI IN LIVADA ŞI VIE Se continuă aratul şi grăparul printre rîndurile de pomi, îngropîndu-se sub brazdă şi gunoiul de grajd. Terenuri­le care n-au fost arate din toamnă se­ară şi se grăpează. Se mai pot cură­­ţi pomii de uscături, se string cuibu­rile de omizi. Tăierile de fructificare se fac la toţi pomii pînă cîîid aceştia intră în vegetaţie. Se continuă cu stro­pitul pomilor cu ulei horticol, iar du­pă ce florile s-au scuturat, se stropesc cu soluţii cupro-arseniacale. O lucra­re importantă e şi plantatul pomilor­ Deosebită grijă trebuie acordată felu­lui cum se pune pămintul — cel care a fost scos de pe fundul gropii se pu­ne la suprafaţă iar cel care a fost la suprafață se pune pe fundul gropii. In caz de secetă pomii plantaţi toamna sau primăvara, se udă, în vie se continuă tăierile care tre­buiesc terminate pînă la dezmugurire, se face legatul coardelor de araci. Se completează golurile din vii şi se fac plantaţii noi. După aceea se începe sapa mare. Se iau măsuri pentru apă­rarea viilor contra îngheţurilor tirzii­ÎNGRIJIREA A­­N­IMALE­LOR ŞI A PĂŞUNILOR. Ani­malele care se fo­­losesc la lucrul cîmpului se hră­nesc mai bine. Se acordă o deosebită îngrijire mieilor, se bonitează şi se a­­leg cele mai bune exemplare pentru prăsilă. Pentru prevenirea bolilor, îna­inte de începerea păşunatului se face vaccinarea animalelor. Păşunile se grăpează, se nivelează muşuroaiele, iar pentru a avea o hra­nă mai bună pentru animale, se îm­prăştie pe păşune îngrăşăminte natu­rale şi artificiale. De asemenea, se re­pară fîntînile şi se face împărţirea pă­şunilor pe tarlale. înainte de începe­rea păşunatului, animalelor li se dă nutreţ verde pentru ca trecerea de la hrănirea de la grajd la păşunat să se facă treptat. In STUPINA Familiilor care au hrană puţină li se dă miere sau sirop de zah­ar. Pentru stimularea ouatului mătcilor se face descăpăcirea periodică a fagurilor cu miere și lărgirea cui­bului. Se face transportul coloniilor de albine în grădinile cu pomi și pă­duri de sălcii, de unde albinele vor cu­lege nectarul atît de necesar produce­rii mierii. STEAUA ROȘIE Fruntaşi in pradarea cotelor In comuna Gurghiu (raionul Reghin), predarea cotelor de carne se desfăşoară în ritm spo­rit. Szabó Gizela, Rotar Nicolae şi-au achitat cota pe întreg a­­nul. Fruntaşi în predarea cotei de carne sunt şi Chira Letiţia, Si­pos Maria şi alţii. In satul Or­şova, Todoran Vasile, a predat 206 kg. carne, iar Blaj Nicolae și-a îndeplinit obligația de pre­dare pe două trimestre. PETRU KISS, coresp. 2 aprilie 1955 S­tectacolul Teatr­ului Secuesc de stat din Tg.- Mureş !D­in capul locului trebuie să sublinieri " cu satisfacţie că piesa istorică în trei acte a lui Horváth Ágostom „Doam­na noastră" (Varga Katalin) e o operă dramatică profund realistă, a cărei acţiune se desfăşoară pe baza unei se­rioase documentări asupra trecutului­­istoric al Ardealului.­­ Citind această operă, sau văzind spectacolul, iţi dai seama că te găseşti în faţa unui fragment din istoria zbu­ciumată a iobagimii asuprite. Fără să vrei, îţi vine în minte întreg lanţul nesfîrşit al răscoalelor ţărăneşti care au cuprins Ardealul începînd din cele mai vechi timpuri. Una din calităţile esenţiale ale ope­rei lui Horváth Ágoston e aceea că de la început prezintă un aspect al vieţii din Ardealul acelor vremuri, deosebit de bogat în aur şi alte metale preţioa­se, însă crincen de sărac pentru cei ce locuiesc acest „colţ de­ rai“, pentru cei ce scormonesc pămintul pentru a îmbuiba pe stăpînul grof. E vorba de regiunea Zlatnei, a Buciumului şi a celorlalte localităţi aurifere peste ca­re şi-a întins stăpînirea nobilimea maghiară, mai apoi camarila imperia­lă habsburgică. Cu cit mai cruntă era exploatarea, cu atît mai puternică a fost rezistenţa iobăgimii exploatate, cu atît mai măreaţă lupta ei, — luptă ce înscrie în istoria insîngerată a Ar­dealului, pagini de glorie şi eroism, iobăgimea — romîni, unguri, secui şi saşi la un loc, — n-a depus armele niciodată, fiind convinsă de dreptatea și de adevărul pentru care s-a ridicat furtunos in apărarea drepturilor ei. Acest popor este erou­ principal al operei dramatice a lui Horváth Ágos­ton- Catarina Varga, eroina. (în inter­pretarea artistei Hamvay Lucy) nu este decit vocea clară şi sonoră­­a acestui popor, voce ce se face auzită şi uneori temută în faţa celor care-l împilează. Figurile cele mai luminoase care se desprind puternic din rîndurile po­porului, ni se par a fi Moş Toader (în interpretarea lui V­arga József), Moş Aron (în interpretarea lui Suba En­dre), Melinte (Csorba András), lero­­nim (Faluvéghi Lajos). *­ figuri de eroi care parcă-și fac auzite și azi e­­cou­i ciocanelor ce făureau arme de luptă, tropotul cailor prin potecile de munte, sau plinsctul jalnic al buciu­mului ce vestea pericolul sau începe­rea răscoalei. Aceste figuri, împreună cu celelalte, sunt vestigiile clare ale tradiţiei revoluţionare care domină în­treaga istorie a Ardealului. Faţă în faţă cu aceşti obidiţi, cu moţii făurari, minieri, pădurari, păstori, cu toţii exploataţi pînă la singe, apar pe scenă reprezentanţii clasei dominan­te, reprezentanţii nobilimii feudale ca­re avîndu-şi puternic întreţesute in­teresele de clasă, materiale, şi politi­­co-sociale, se unesc in rînduri strinse pentru a-şi apăra poziţiile. E o clasă naţionalistă, şovină, fără scrupule, co­ruptă, care nu se dă înapoi de la ter­felirea a tot ce este uman şi sfint în semenul său. Pentru aceşti „nobili , oamenii din popor nu sunt altceva de­cit nişte „puturoşi” sau „păduchioşi”, din munca cărora însă, îşi îngroşaţi pungile, batjocorind fără scrupule fe­tele lor. Din mijlocul acestei clase, dintr-o familie mai scăpătată se des­prinde luminoasă silueta Catarinei Varga care se va pune In fruntea mişcării iobagilor, va Interveni la curte pentru drepturile lor, şi va apă­ra în faţa sed­cilor nobiliare, iar cind va fi cazul, va şti să-şi jertfească li­bertatea sau chiar viaţa pentru cei asupriţi. Moţii romîni o primesc in rîndurile lor pe această femeie ma­ghiară, o apără, o îngrijesc, o îndră­gesc chiar. Cu toate că se găsesc in faţa unei fiinţe „de alt neam”, totuşi o consideră ca pe a lor proprie. Cu atît mai jalnică apare figura mitropolitului Andrei Şaguna care, aservindu-se total clasei dominante, se dovedeşte a fi un trădător al „nea­mului propriu", iar ca reprezentant al bisericii, pozează într-una din figurile reacţionare clericale care pentru a in­tra în graţiile celor de sus, preferă să-şi vîndă conştiinţa. Această figură întunecoasă este unealta murdară a cercurilor interesate în prinderea eroi­nei Catarina V­arga, — o răpeşte, pre­­d­ind-o emisarilor ce o transportă la închisoarea de la Alba-Iulia. Respec­­tînd cu aceeaşi manieră adevărul is­toric, autorul ne înfăţişează în cadrul unui zguduitor şi emoţionant epilog, întreaga durere acumulată în sufletul eroinei, atunci cînd se vede în imposi­bilitate de a fi pe mai departe în mij­locul celor ce ii sînt dragi. In mijlocul acelora care, chiar şi fără ea, vor şti să continue lupta. Prin tema sa de o deosebită actua­­litate, autorul ridică in mod deschis una din problemele care au zguduit veacuri la rînd temeliile vieţii Ardea­lului: problema naţională. Prin felul cum sint prezentate figurile principale ale dramei, autorul reuşeşte să de­maşte şovinismul şi naţionalismul pă­turilor dominante ale societăţii, cît­­dăşia dintre asupritorii romîni şi ma­ghiari, să reliefeze lupta comună a a­­supriţilor. Merită a fi subliniate ideia unităţii de clasă, ideia apărării intereselor co­mune, ideia unirii celor două „naţiuni“ exploatate în lupta comună împotriva exploatatorilor comuni, care stau la baza piesei lui Horváth Ágoston. Deosebit de valoroasă este figura preotului din Bucium, (în interpretarea lui Andrási Márton), — un preot des­prins din rindurile poporului, care tră­ieşte, suferă se bucură şi luptă ală­turi de popor. In vădită contradicţie cu această figură sunt figurile avocatului Anghel şi a lui Pleşa, primarul din Bucium, care, la fel ca mitropolitul­­Şaguna, îndeplinesc rolul de cozi de topor ale nobilimii. Foarte nimerită ni se pare intro­ducerea în piesă a figurilor lui Raubed János şi a lui Dunkel Ala­jos, care, ca reprezentanţi ai curţii imperiale vieneze, călăuziţi de princi­piul „divide et impera" vor asmuţi pînă la urmă una împotriva celeilalte cele două neamuri conlocuitoare din Ardeal. Nu putem încheia însă fără să po­menim faptul că lupta pentru acelaşi adevăr şi aceeaşi dreptate pe care a dus-o la rîndul său iobagul maghiar, este prezentă în piesă numai în vor­be — şi nu in fapte. La fel, nu e su­ficient de bine conturată viaţa perso­nală a eroinei Catarina Varga care în cei 6—7 ani pe care îi petrece în mijlocul moţilor, nu ştim ce face, cum trăieşte, cu ce se ocupă, — în afară de unele momente epizodice. Tot atît de puţin conturată ni se pare a fi în piesă şi atitudinea pe care au avut-o romînii în timpul revoluţiei din 1848 faţă de revoluţia lui Kossuth. C­ât priveşte realizarea spectacolu­­lui, subliniem că regia a încer­cat, şi în bună parte a reuşit să scoa­tă în evidenţă întreg conţinutul de idei al operei. In ceea ce priveşte realizarea artistică a spectacolului, deoarece ne găsim in faţa unei opere care merită toată atenţia, vom reveni intr-unui din numerele noastre vii­toare. I. Chereji O scenă din piesa „Doamna noastră", de Horváth Ágoston.

Next