Steaua Roşie, aprilie 1956 (Anul 5, nr. 379-386)

1956-04-04 / nr. 379

I - Continuă se­mănatul şi în­grijirea semă­năturilor de toamnă. Dacă nu s-a termi­nat de însă­m­înţat orzul, ovăzul, mază­rea şi alte cul­turi din epoca I, ele se însă­­mînţează în primele zile ale lunii. Cînd solul se încălzeşte, se însămînţează porumbul, soia, fasolea şi sorgul; se plan­tează cartofii. La semănăturile de toamnă continuă grăpatul, unde e ca­zul tăvălugitul, şi îngrăşarea suplimentară. Acolo unde s-au ivit buruieni, începe plivitul, respectiv prăşitul printre rîn­­duri la culturile prăşitoare (floarea soarelui, sfecla etc.). E bine ca prăşitul să se exe­cute şi dacă nu s-au ivit bu­ruienile, deoarece astfel se sparge scoarţa pămîntului, uşu­­rîndu-se vegetaţia culturilor. Culturile trebuiesc verificate pentru a se preveni atacul dăunătorilor animali. Terenul des­tinat plantării răsadurilor se pregăteşte din timp şi se menţine în per­­£ manenţâ afînat şi curăţat de buruieni. In ____ acest scop el se lucrează cu cultivatorul­ său prăşitoarea de cite ori este ne­voie. In locurile unde desprimăvă­­rarea este mai tîrzie, se conti­nuă cu semănatul morcovilor, — pe luna aprilie — pătrunjeilor, ridichilor de luni în răsadniţe, se continuă repi­­catul răsadurilor de ardei, ro­şii, vinele. E bine ca repicatul să se facă în ghivecele nutriti­ve cu care ele se vor transplan­ta în cîm­p, cîştigîndu-se astfel cîteva zile de vegetaţie. La sfîrşitul lunii se pot însămînţa, dacă timpul e călduros, castra­veţii şi pepenii. In vii se exe­cută dezgropa­tul copcitul, tăiatul, arăcitul şi cercuitul. La tăiat trebuie ţi­nut seama de numărul de ochi care au pierit în timpul iernii, aceasta pentru a nu re­duce producţia de struguri. Se lasă cu atît mai mulţi ochi cu cît numărul celor pieriţi în iarnă e mai mare. După terminarea arăcitului şi legatului coardelor se face sapa mare sau aratul interva­lelor, cu plugul fără coroană. Se continuă completarea go­lurilor din vii şi acolo unde s-a făcut pichetajul se plantează viile noi. In crame se continuă prito­citul vinurilor şi umplerea go­lurilor din vase. ■ Se ară tere­nul dintre in­tervale, nearat din toamnă. In primele zile ale lunii se mai pot curăţa po­mii de uscături şi de ramurile de prisos. Se îndepărtează apărătoarele con­tra rozătoarelor. Rănile de pe tulpinile pomilor se ung cu uleiuri arse de la motoare, pen­tru a grăbi vindecarea lor. In jurul pomilor tineri, pe o supra­faţă de 1—2 m, se împrăştie paie tocate, frunze sau mraniţă (într-un strat de 5—8 cm gro­sime), în scopul menţinerii umidităţii in sol. Trunchiurile­­pomilor se vă­­ruiesc cu lapte de var (un kilo­gram de var se stinge în pu­ţină apă şi se subţiază cu 10—15 litri apă). Pentru a feri pomii de brumele tîrzii se fac grămezi de frunze, gunoaie (una la doi pomi) care se aprind la nevoie. înainte de în­mugurire se face stropitul cu calai­an (50 gr la un litru). In momentul umflării muguri­lor se face prăfuirea cu D.D.T., iar apoi pomii se scutură bine. Gîndacii care cad se string şi se distrug. Multă aten­ţie trebuie acor­dată întreţinerii păşunilor şi fî­­neţelor. Se exe­cută împrăştie­­rea muşuroaie­lor, curăţitul cioatelor, sca­ieţilor. Pentru asigurarea unei baze furajere puternice se însămînţează po­rumbul furajer, sfecla furajeră, iarba de Sudan. Pentru preve­nirea bolilor la animale, se face vaccinul împotriva antraxului, rujetului etc. In această lună trebuie acor­dată o mai mare îngrijire pro­­duşilor nou născuţi. Mînjii şi viţeii trebuie să primească un supliment de hrană bogată în substanţe hrănitoare (fîn de lu­cerna, trifoi şi ovăz). B­j­t’ Cirtyn­&LCl1­Q&fo’dO’S roman de Szabó Gyula Răsfoind principalele noastre reviste literare, ne putem convinge de un fe­nomen pe cît de nou, pe atit de îmbu­curător. Este vorba despre relaţiile tot mai strînse dintre literatura rortiînă de azi şi literatura minorităţilor naţio­nale din patria noastră. In coloanele revistelor „Utunk'' şi „Igaz Szó" întîlnim aproape cu regularitate nu­mele lui Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, V. Em. Galan etc., iar în „Gazeta Literară" şi in „Viaţa Ro­­mineasca“ putem citi, din scrierile lui Nagy István, Asztalos István, Kiss Jenő ş. a. Scriitorii şi poeţii de limbă maghiară din R.P.R., in do­rinţa lor de a grăbi şi uşura proce­sul de plămădire a viitorului socia­list, luptă alături de confraţii lor romîni pentru dezvoltarea unei lite­raturi noi. Această literatură, naţio­nală In formă, socialistă în conţinut, constituie o expresie grăitoare a unităţii politico-morale dintre poporul român şi minorităţile naţionale. Numărul mare de traduceri din limba română sau din limba maghiară, popularizarea pe scară tot mai largă a clasicilor romîni şi maghiari, fap­tul că Eminescu şi Petőfi, Mikszáth şi Sadoveanu sunt la fel de cunoscuţi de către cititorii romîni şi maghiari sunt cît se poate de îmbucurătoare. În afară de maeştrii consacraţi ai scrisului, există încă o seamă de talente tinere, care abia acum păşesc spre minunatul drum al literaturii. Popularizarea acestora lasă încă mult de dorit. Numele lui Al. Andriţoiu, R. Luca, D. Corbea şi A. Gurghianu de pildă, sunt aproape străine publi­cului maghiar, după cum cititorii ro­­mâni nu cunosc creaţia lui Bajor An­dor, Fodor Sándor, Márki Zoltán sau Huszár Sándor. Iată pentru ce este binevenită iniţiativa redacţiei „Steaua Roşie”, de a prezenta in coloanele sale unele opere maghiare netraduse incă in limba romină. Szabó Gyula este un nume puţin cunoscut publicului romînesc. In afa­ră de nuvela „Punct la ordinea de zi” apărută in revista literară „Steaua“, în primăvara anului trecut, nimic din scrierile sale nu s-a tradus în limba română. După primele începuturi, Sza­bó Gyula a abordat o povestire de pro­porţii mai vaste, cum este romanul întitulat „Familia Gondos”. încă la apariţie, opera tînărului ro­mancier a stirnit interesul cititorilor şi vii discuţii intre critici. Criticii con­tinuă să discute şi azi, cititorii de rînd se mulţumesc însă să guste cu sete arta de netăgăduit a tînărului scriitor. Apariţia primului volum din romanul „Familia Gondos” (este vor­ba de un ciclu), poate fi socotit drept cel mai de seamă succes din anul trecut (1955) al literaturii în limba maghiară din R.P.R. Acţiunea romanului se petrece într­­un sat secuiesc, în anul 1949. Chiar de la început, romancierul ne intro­duce în miezul conflictului. Gondos Julis, fată săracă, dar crescută de un bogătan, este măritată cu sila după fiul chiaburului Gondos Pál, deşi ea iubea pe Akácos Sanyi, un tîn­ăr să­rac care trebuia să plece la militărie, întors din armată. Akácos Sanyi, a­­dînc decepţionat de infidelitatea iu­bitei, işi Întemeiază un cămin, căsă­­torindu-se cu o fată săracă, dar cre­dincioasă, lun­ă însă, frumoasă şi cuprinsă de o nestăpînită sete de viaţă, nu-şi găseşte locul în familia bogătanului. Dintr-o fată cuminte, ea devine o femeie cu suflet cîinos, do­minată de-un singur gînd: răzbuna­rea pe cei ce i-au otrăvit viaţa. Ea fuge cu mezinul lui Akácos Sanyi, Miska, pina mai ieri slugă la Gondos Pál. Din cele relatate mai sus putem desprinde cu uşurinţă cauza popu­larităţii de care se bucură acest ro­man. După o perioadă în care inter­pretarea vulgară a principiului lite­raturii partinice a dus nu odată la schematism în zugrăvirea eroilor pre­zentaţi adeseori ca fiinţe incolore, lipsite de­ o adevărată viaţă sufleteas­că. — Szabó Gyula creează figuri de oameni vii, stăpiniţi de pasiuni ne­stăvilite, în stare să le schimbe cursul vieţii. Aceasta nu înseamnă cîtuşi de puţin că arta lui Szabó se reduce la foto­grafierea naturalistă a cîtorva scene d­e dragoste, sau că interesul scriito­rului s-ar mărgini la aspectul erotic al vieţii personajelor. Zugrăvirea vieţii sentimentale a eroilor se împleteşte în mod armonios cu descrierea trans­formărilor revoluţionare prin care tre­ce satul Székelylok. Fiul lui Akácos Sanyi, Miska, buimăcit de frumuse­ţea lui Julis, dar şi de perspectivele de îmbogăţire legate de relaţiile cu dinsa, acceptă noua situaţie, devenind slugă (de astă dată fără plată) la chiabur. Logic ar fi ca bătrînul Gon­dos Păi, ruşinat şi înjosit, in onoa­rea lui de gazdă fruntaşă, să devină duşman de moarte al tinerei perechi. Acest chiabur se dovedeşte insă a fi un bun „diplomat”. Pentru a-l putea folosi mai tîrziu pe Miska în intere­sul familiei Gondos, el face uitată insulta adusă familiei şi ia parte la ospăţul Julis­ Miska, suportînd chiar o serie de glume făcute pe socoteala lui. Acest ospăţ, descris cu o migală de folclorist, este unul dintre punc­tele vulnerabile ale romanului. Deşi intenţiile lui Gondos Pál sînt suficient conturate, scena pare — totuşi — neverosimilă. Căutînd să evite sche­matismul în zugrăvirea luptei de cla­să, scriitorul a alunecat pe o altă pantă, s-a îndepărtat de adevărul vieţii. Lupta dintre ţărănimea săracă şi chiaburime continuă să se desfăşoare tot pe linia vieţii particulare. Akácos Miska, dindu-şi seama treptat de ade­văratele motive care alimentează bu­năvoinţa chiaburilor­ rude, se satură de viaţa aceasta, ca de altfel şi de îmbrăţişările lucide ale frumoasei Julis, şi începe să-şi revină. El se îndrăgosteşte de Gondos Eszti, fata mijlocaşului Gondos Denis (ca în numeroase sate ardelene in Székely­lok aproape toţi locuitorii sunt rube­denii mai mult sau mai puţin înde­părtate). Mijirea dragostei in Gon­dos Eszti, priceperea cu care ea­ — în mod instinctiv — ştie să-l cuce­rească pe flăcăul încurcat cu cea mai frumoasă femeie din sat, sunt des­crise cu neîntrecută măiestrie în pa­ginile romanului. Pină la urmă, îm­boldit şi de membrii familiei sale, Akácos Miska o părăseşte pe Julis, hotărînd să se căsătorească cu Eszti. Aceasta tocmai cînd Julis urma să devină mamă ... Peripeţiile vieţii sentimentale a lui Miska şi Julis cît şi cele dintre Miska şi Eszti constituie doar o parte din acţiunea romanului. In afară de a­­ceasta, scriitorul prezintă şi viaţa tu­multoasă a satului într-o perioadă de adînci transformări sociale. Este ca­racteristică in acest sens prezentarea instalării comitetului provizoriu, în fruntea căruia se găseşte chiar tatăl lui Miska. Fost porcar o viaţă în­treagă, bătrînul Akácos, aproape a­­nalfabet, se simte insuficient pregătit pentru funcţia de preşedinte. La înce­put, avind o atitudine dictatorială chiar şi faţă de cel de-o seamă cu el, stirneşte nemulţumirea ţărănimii săra­ce, aţîţată cu iscusinţă de către chiaburi. In afară de aceasta, autoritatea sa e ştirbită şi de atitudinea fiului său Mis­ka, considerat ca „vîndut chiaburilor”. Miska îngreunează de altfel şi acţiu­nea întreprinsă de Akácos Sanyi in vederea înjghebării unei gospodării colective. De aceea, deznodămîntul acţiunii la sfîrşitul primului volum, deşi continuă să complice mai depar­te viaţa intimă a eroilor, constituie o mărturie vie a întăririi ţărănimii muncitoare. Romanul „Familia Gondos” a fost criticat pe bună dreptate pentru că viaţa acestui sat secuiesc — aşa cum avem ocazia s-o cunoaştem din descri­erea scriitorului — este ruptă de viaţa ce pulsează în restul ţării. Intr-adevăr, Szabó Gyula nu s-a stră­duit să dea o amploare mai mare eve­nimentelor din Székelylok, fapt pentru care cititorul se simte ca închis, într-o lume îngustă, care se termină la crucea din capul satului. întoarce­­rea lui Akácos Sanyi din armată, pri­lej binevenit pentru înlăturarea a­­cestui neajuns, n-a fost exploatată de către autor. Iată pentru ce, deşi reu­şită, cartea lui Szabó Gyula nu se poate compara cu romanul „Bără­gan" de V. Em. Galan, în care prin descrierea fermei de stat din Lespezi, cititorul are ocazia să cunoască şi starea lucrurilor din satele vecine, ba, într-o oarecare măsură, chiar şi situa­ţia pe ţară a sectorului socialist în agricultură. O altă scăpare, imputată romanului „Familia Gondos” este şi lipsa unui erou pozitiv bine conturat. Nici Aká­cos Sanyi, nici tatăl său­ nu pot fi consideraţi drept personaje pozitive, în măsură să asigure în viaţa satu­lui o întorsătură spre... socialism. Dar se pune întrebarea: ar fi oare ve­rosimilă, intr-un sătuleţ uitat şi par­că rupt de restul lumii, apariţia unui erou de talia lui Anton Filip? Aşa ce­va nu e de crezut. In perioada cînd se desfăşoară acţiunea romanului, cu numai cîteva luni după lichidarea mo­­şierimii ca clasă, în majoritatea sa­telor noastre, ţărănimea obidită de veacuri abia începea să întrezărească perspectivele viitorului. Prezentîndu-ne eroi pozitivi doar „în devenire”, Sza­bó Gyula n-a făcut deci altceva de­cit să respecte adevărul vieţii. După cum am mai spus, publicul a primit în mod cît se poate de favo­rabil opera lui Szabó Gyula. Aceasta se explică — între altele — și prin limbajul autorului. Szabó Gyula scrie intr-o pro- ho­zetă și expresivă, în care caracterul popular se exteriori­zează atit prin cuvinte dialectale, cît mai ales prin felul de a gîndi al per­sonajelor. Sintem­ siguri, că — tradus în limba romină — romanul „Fami­lia Gondos” va sta alături de cele mai valoroase creaţii ale literaturii noastre de după eliberare. TIBERIU OLAH ­STEAUA ROȘIE. .4 aprilie 1956 Primele zile pe ogor Lăsînd în urma ho­tarul comunei Glodeni, pe partea dreaptă a Mureşului, pe dealuri şi pe şes vezi întin­­zîndu-se în tarlale ma­ri pămînturile celor trei gospodării agricole co­lective din Chinari, Curteni şi Sîntana de Mureş. Colectiviştii din Chinari, ca şi cei din Curteni şi Sîntana de Mureş, au terminat de insăminţat orzul, ovă­zul şi floarea soarelui. Din cele 9,50 ha des­tinate culturii orzului, cei din Curteni au însămînţat 7 ha în rinduri încrucişate, au mai plantat un hectar cu arpagic şi au în­­săminţat două hectare cu mac. Ei au început să valorifice spanacul pe piaţa oraşului Tg. Mureş. Zilnic, pe tar­lalele unde urmează să fie însămînţată sfecla de zahăr, trac­toristul Farkas Dezi­­deriu de la S.M.T. Tg. Mureş îşi depăşeşte norma cu 4 ha. Trac­torul merge bine, lo­cul arat din toamnă tot de el se mărunţeş­­te şi rămîne în urma grapei ca stratul. Din cînd în cind, tracto­ristul Farkas scrutea­ză zarea cu privirea pentru a vedea cum lucrează colegul său Viorel Mesaroş; doar sînt in întrecere. Acelaşi freamăt e şi pe tarlalele gospodă­riei agricole colective din Chinari. Bălegarul de grajd, cărat în can­tităţi mari cu săniile astă iarnă pe locuri, e împrăştiat de 12 co­lectivişti, iar in urmă vin plugurile şi-l în­groapă sub brazdă. Pe locul de la „Ţugui" — unde urmează să se însămînţeze sfecla de zahăr — din cînd în cînd apar nişte nouraşi de fum. Nu-s altceva decit norii de praf proveniţi din îm­­prăştierea calciului a­­runcat cu îndemînare de colectiviştii Ale­xandru V. Cîmpian, loan Radnóti senior şi loan Nagy. Alături de ei, pe locul de pe „dealul Curţii”, alte 5 pluguri trase de boi pregătesc locul pentru cultura pepenilor. De­şi e cam devreme, aşa­­ cum spune Ioan Vaj­da, în locul acesta nu mai poţi să bagi plu­gul dacă plouă. Cu 6 grape trase de cai se grăpează locurile ara­te din toamnă. In cursul săptămînii ei au grăpat peste 70 ha. Pe locul de la „Somoşa”, de către drum, aproape pe un hectar băltea apa. Colectiviştii au săpat la capătul locului un şanţ lung de 150 m­ pentru scurgere. Pă­­m­întul a început să se zvînte, văzîndu-se acum doar urmele lă­sate de apa care a băltit cu cîteva zile în urm­ă. Iată numai cîteva aspecte din munca desfăşurată de către colectivişti. Nu-s prea mulţumiţi ei de trac­toristul Francisc Zó­lyomi, care nu-şi mai dă silinţa să lucreze ca in alti ani, într­una din zilele trecute, pe motivul că i s-a rupt bara de tracţiu­ne de la cultivator, pe la orele 16 el s-a intors în gospodărie, deşi ar fi putut ara in altă parte. La fel, nici tractoristul Ale­xandru Nagy, n-a lu­crat in ziua de 27 martie nimic, pe mo­tivul că i s-a rupt pana de la volanta motoraşului mic. Sta­ţiunea a fost anunţa­­tă în dimineaţa acelei zile. Totuşi, l-a prins seara în curtea gos­podăriei, fără să fi putut trage măcar o brazdă. In astfel de condiţiuni, nu ştim dacă tractoriştii vor putea să se achite cu cinste de angajamen­tul luat înainte de a părăsi staţiunea. • Nu putem spune că colectiviştii din Sînta­na nu lucrează tot aşa de bine ca cei din Chinari sau Cur­teni, poate chiar şi mai bine. Anul trecut au obţinut producţii mai mari decit cele­lalte două gospodării colective vecine cu ei. Pe lingă faptul că au terminat de semă­nat orzul, ovăzul şi floarea soarelui, ei au mai semănat un hec­tar cu mac, au gră­pat peste 30 ha ară­tură de toamnă, au lucrat cu cultivatorul pste 50 ha, iar trac­toristul Gavril Cioba zilnic îşi depăşeşte norma la arat şi cul­tivat. Totodată, ei au început semănatul tri­foiului şi tăvălugitul griului. Ce e mai interesant la aceste trei gospo­dării? Toate urmăresc cu interes cum merg lucrurile. Aşa şi acum, preşedintele Mátyás Adalbert se interesea­ză de cei din Curteni şi din Chinari, cum stau ei cu lucrările. „Mai au ei încă de arat pe locurile din dos, dar tac şi nu zic nimic. Ştim noi. Nouă nu ni-e frică, nu ne lăsăm mai pre­jos. Noi ne vom strădui ca in cinstea zilei de 1 Mai să terminăm complet cu însămîn­­ţările.“ R. CIMPIANU

Next