Steaua Roşie, decembrie 1956 (Anul 5, nr. 447-457)

1956-12-01 / nr. 447

1 decembrie 1958 Grija partidului şi guvernului pentru tineretul studios Tineretul ţării noastre trăieşte as­tăzi o viaţă nouă, liberă, plină de bucurii aşa cum n-a cunoscut nici o generaţie de tineret în anii întune­caţi ai regimului burghezo-moşieresc. In trecut sub domnia capitaliştilor şi a moşierilor învăţătura era un lucru inaccesibil fiilor d­e muncitori. Dar şi cei care ajungeau să urmeze cursurile vreunui institut superior se loveau de nepăsarea şi totala lipsă de grijă a aparatului de stat burghezo-mo­şieresc faţă de nevoile lor. In Romînia anilor 1938—1939 exis­tau doar 16 institute de învăţămînt superior frecventate de 29.000 de stu­denţi. Astăzi numărul institutelor de învăţămînt superior este de 40 (in­­cluzînd 127 de facultăţi), iar cel al studenţilor care le frecventează este de circa 60.000. Comparaţia nu mai necesită comentarii, cel mult două adăugiri în afară de studenţii pome­niţi prin cifra citată mai sus, mai există astăzi încă circa 15.000 de studenţi care participă la cursurile fără frecvenţă şi peste 1.400 de stu­denţi care urmează în cadrul acordu­rilor culturale, cursurile universităţi­lor din Uniunea Sovietică şi ţările de democraţie populară. Cifrele citate mai sus sunt con­cludente. Dar dacă la acestea mai adăugăm şi unele mărturii apărute cu 20 de ani în urmă într-o gazetă a acelor vremi, ne putem da mai bine seama ce tristă era viaţa studen­­ţimii noastre în trecut. „S-au văzut lefurile funcţionarilor reduse cu 10—15—25 la sută, urcîn­­du-se impozitele cu 10—20 la sută; dar cine a mai auzit să se urce taxele universitare aşa, tamnesam cu 50 la sută ? Da, 50 la sută ! ” Scrie o ga­zetă prin anul 1934. Şi mai departe aceeaşi gazetă mai scrie: „Desigur că oficialităţile vor răspunde că ele­mentele bune şi sărace sunt scutite de taxe. Minciuni. In fiecare an, şirul de taxe asupra cărora nu se admit scutiri conform ordinului ministerului, devine mai voluminos. Un exemplu ne lămureşte: taxe de fiecare exa­men 100 lei, taxe de construcţie 500 lei, taxe de înscriere 500 lei, taxe de laborator 900 lei, taxe de bibliotecă 200 lei, taxe de instituţie, combusti­bil, licenţă, diplomă de licenţă, car­nete etc., plus micile economii reali­zate cu timbre universitare, în for­mulare de diferite culori* 1. . . „sunt rinduri grăitoare aşternute pe hîrtie de studenţii aceluiaşi an de mizeră domnie moşierească. Şi înainte de a trece mai departe am dori să pome­nim încă un mic, dar semnificativ exemplu: studenţii Facultăţii de drept din Bucureşti nu-şi puteau da exa­menele din anul II pînă nu plăteau anticipat, taxele anului III. Despre ce condiţii de învăţătură mai putea fi vorba atunci ? Mizeria lucie în care erau ţinuţi studenţii care nu erau copii de oameni bogaţi, abia le îngăduia să-şi tîrască viaţa, nici­decum nu le permitea condiţiile minime necesare învăţăturii. Univer­sităţile produceau candidaţi la spita­lele de tuberculoşi şi absolvenţii uni­versităţilor îngroşau de cele mai multe ori rîndurile disperant de numeroase ale şomerilor intelectuali. Taxele de construcţie li se cereau studenţilor, dar căminele studenţeşti erau insu­ficiente; taxele de laborator se per­cepeau, dar laboratoarele erau sau inexistente sau prost utilate; taxele de licenţă şi de diplomă de­ licenţă nu aveau decît darul să le creeze absolvenţilor o iluzie care se spul­bera atunci cînd licenţiatul, cu di­ploma în buzunar, bătea zadarnic caldarîmul străzilor în căutare de lucru. In trecut o parte a tineretului era otrăvită de putreda ideologie bur­gheză. Naţionalismul, huliganismul şi misticismul erau inoculate tine­retului în scopul coruperii şi folo­sirii lui, ca executant docil al poli­ticii de jaf şi de exploatare a guver­nelor reacţionare. Regimul de democraţie populară a­ adus prefaceri adînci. Tinerii din rîndurile minorităţilor naţionale se bucură astăzi in ţara noastră de a­celeaşi drepturi şi libertăţi ca şi tinerii romîni. Ei studiază în şcoli şi facultăţi în limba lor maternă şi alături de întregul popor muncitor luptă pentru înflorirea patriei. Spre deosebire de trecut astăzi în ţara noastră funcţionează 141 că­mine studenţeşti care adăpostesc 29.000 tineri, la 61 de cantine iau masa peste 30.000 de studenţi. Nu­mărul studenţilor care beneficiază de locuri în cămine şi iau masa la can­tine depăşeşte numărul total al stu­denţilor pe ţară în anii de tristă a­­mintire ai regimului burghezo-mo­şieresc. Recenta hotărîre a Consiliului de Miniştri al R.P.R. privind atribuirea burselor de stat şi indemnizaţiilor de merit studenţilor constituie încă un mijloc pentru a asigura tinerilor stu­dioşi cele mai bune condiţii de studiu şi de trai. Noile măsuri­ au fost pri­mite cu bucurie şi recunoştiinţă de tineri. Ca un răspuns parcă la rîndurile scrise de studenţii din anul 1934, apar astăzi, în gazete scrisori ale ce­lor care se bucură de grija părin­tească a partidului şi guvernului, ale acelora care în trecut nu au avut asemenea condiţii de învăţătură şi de trai. „Hotărârea Consiliului de Miniştri privind atribuirea burselor de stat şi Indemnizaţiilor de venit studenţilor — scrie Al. Tătăranu, student în a­­nul V al facultăţii de ingineri econo­mişti din Bucureşti, constituie, în afara ajutorului material, un puter­nic stimulent la studiu pentru noi studenţii, care — recunoscători pen­tru grija ce ni se poartă — ne vom strădui din toate puterile să fim demni de această părintească atenţie”. Costel Vărzaru din anul V a Facul­tăţii de mecanică din Institutul teh­nic Galaţi, notează: „Scriu aceste rânduri din camera mea, din noul că­min studenţesc construit aci la Ga­laţi. Sunt trei clădiri mari ce pot cu­prinde peste 600 de studenţi şi nume­roşi membri ai corpului didactic. Ni s-au creat astfel condiţii optime pen­tru a ne putea odihni şi pentru a pu­tea studia în­ linişte. Au urmat apoi reducerile de preţuri la cinematogra­fe, teatre şi manifestaţii sportive, pu­­nindu-se astfel în aplicare anumite prevederi din hotărîrea Biroului Po­litic al C. C. al P.M.R. privitoare la unele masuri de îmbunătăţire a mun­cii politico-educative în rîndul stu­denţilor. Bursele noastre au fost mă­rite, se acordă oricărui student frun­taş o bursă de merit, s-au făcut înles­niri deosebite studenţilor veniţi din producţie, celor bolnavi etc. „Trebuie subliniat că 50 la sută din studenţi sunt astăzi bursieri ai statu­lui. Laboratoarele instituţiilor de în­­văţămînt superior se înmulţesc în fiecare an, ele devin din ce în ce mai bine utilate cu aparate moderne. La Institutul tehnic din Galaţi, de exemplu, anul trecut nu erau decît 7 laboratoare. Anul acesta la acest institut funcţionează 23. Iar în ceea ce priveşte utilarea laboratoarelor este suficient să arătăm printre altele, că cel de termotehnică de la Institutul Politehnic primeşte maşini importate din Uniunea Sovietică, Republica De­mocrată Germană şi Republica Popu­lară Ungară. Dar cel mai de seamă mijloc pen­tru Îmbogăţirea cunoştinţelor este practica pe care studenţii o fac lu­­crînd în fabrici, uzine şi pe ogoarele patriei noastre. Cu sprijinul muncito­rilor cu îndelungată experienţă, ei au posibilitatea să îmbine teoria cu practica, să folosească cunoştinţele însuşite în şcoală la rezolvarea dife­ritelor probleme ivite în procesul de producţie. Tinerii studenţi se pregătesc ast­fel să-şi aducă contribuţia la îmbu­nătăţirea continuă a condițiilor de trai ale poporului muncitor, la con­struirea socialismului în patria noas­tră. „Deseară la 8, repetiţie de cor şi dansuri şi — scria cu p­utere de cretă albă şi roşie pe negrul tablei din hol. Am stat şi m-am gindit şi nu-mi venea să cred, că acest institut de ştiinţe medicale şi farmaceutice să fi trecut la reînvierea unei activităţi cultural­­artistice despre care mai vorbesc doar amintirile şi unele, învechite file de dosar. M-am interesat de tircul acestor cuvinte şi am dat de adevărul lor . P­e Korodi Ferenc, asistent la ca­tedra de limba rusă, l-am găsit lipind nişte partituri. Nu era singur. Bálint Jenő de la anatomie, asistent şi el, tăia cu un bisturiu hîrtia nece­sară lipirii partiturilor. Alături, Dali Ferenc, secretarul comitetului U.T.M. pe institut nota ceva pe o hîrtie. Era o „fereastră“,­intre două ore şi aceşti oameni animaţi de nobile ginduri şi desemnaţi să realizeze ceea ce de mult nu mai era în institut, lucrau. Atunci, erau abia trei, acura sunt pes­te 100. Korodi este responsabilul an­samblului popular al studenţimii. Bá­lint acest virtuos al dansurilor popu­lare, ,,marele maestru”, al echipei de dansuri populare, ier Dali, secretarul, neobositul iniţiator şi mobilizator al studenţimii talentate. Ceea ce voi scrie mi le-au povestit tot ei, mai tîrziu, în aceeaşi cameră, într-o si­milară „fereastră”. Acum insă vocea lor purta timbrul grav al omului care a reuşit în muncă. Actul de naştere, prima copilărie şi frămîntările unui nou fiu al Thaliei nu este deosebit de al altora, insă de el se leagă gînduri, frămîntări şi lupta unor oa­meni cu delăsarea altora. •­­ ­­ăspunsul studenţilor, la chemarea de a forma, în cadrul U.T.M.­­ului un ansamblu popular de cîntece şi dansuri, care să contribuie la popu­larizarea muzicii, la cultivarea educa­ţiei artistice, a ritmului, frumosului, printre studenţii avizi după asemenea preocupări a fost entuziast şi ime­diat. L­a peste 100 se ridică numărul membrilor ansamblului creat la începutul lui octombrie şi de atunci cele 60 de voci ale corului îşi pre­gătesc repertoriul în şase ore săptă­mânale, sub îndrumarea atentă a di­rijorului Hubesz Valter. Ajutor co­riştii primesc în partituri şi vizite lunare, şi din partea lui Nagy Ist­ván, dirijorul corului Operei ma­ghiare de stat din Cluj, a Casei de creaţie artistică din Tg. Mureş, şi altora. Pe lîngă prelucrările din fol­clor ale lui Kodály, Bártok și ale multor altor compozitori maghiari și români, repertoriul cuprinde încă o serie de lucrări muzicale preclasice de ale lui Palastrina, Orlăndus Las­sus etc. P­ste deosebit de satisfăcător să " ^ vezi zelul cu care lucrează cei 30 de dansatori ai ansamblului, sub îndrumarea entuziastă a lui Bálint Jend, acest inepuizabil om al glume­lor şi vorbelor cu haz, — spune Ko­rodi. Şi a trebuit să-i dau dreptate. Cei 30, execută complicatele mişcări ale dansurilor populare, nu cu stîn­­găcia la care te-ai aşteptat din par­tea unor medicinişti, ci cu hărnicia şi priceperea unor înăscuţi dansatori. Energia lor tinerească îşi găseşte o minunată împlinire. In executarea cînd sălbatică şi săltăreaţă, cînd molcomă şi lină a mişcărilor de dans, ce dăi­nuie de veacuri în sufletul, in inima oamenilor diferitelor naţionalităţi de pe Valea Mureşului. Şi ei, şi coriştii vor desăvîrşi pregătirea programului pînă la sfirşitul lui februarie.­­O­rchestra este ‘incă redusă ca număr, dar cei 10 membri ai ei lucrează deja cu zor. Ioanovici, stu­dentul şef de orchestră, are mare în­credere în talentul orchestranţilor, spune Bálint. Printre aceştia se află, vădind un deosebit talent şi pregăti­re la pian şi Szonyi Eva din anul I medicină, strănepoata marelui compo­zitor maghiar Erkel Ferenc. ★ Ş­i pentru ca să realizeze toate a­­cestea au trebuit înfruntate mari greutăţi. Dar oamenii au învins, au învins prin lupta lor, prin ajutorul dat lor de conducerile institutului şi a sindicatului, de reprezentanţii fi­lialei din Cluj, a Institutului de folclor Jagamas János, şi al filialei din Cluj, a Uniunii Compozitorilor Zoltán Aladár, care însoţiţi de per­soane de la Academia de muzică ,,A. Dima” au asistat la probele an­samblului, dîndu-le îndrumări. I­otograful din cadrul institutu­­­­lui ne dă un preţios ajutor prin partiturile ce ni le pregăteşte. Dacă am avea un club, unde să poată ţină repetiţii un ţambal pentru orchestră şi costumaţia necesară an­samblului, am putea reduce mult timpul de pregătire, şi organizarea primului concert nu ne-ar crea atîtea emoţii — spune Korodi, conducindu­­mă spre uşă. Dar le vom învinge şi pe acestea avînd promisiunea tov. An­­drăsofszky în ce priveşte crearea unui club şi a UT.M.-ului pentru costume şi garanţia muncii noastre pe care vrem s-o ducem pînă la capăt. P. ROMEO M STEAUA ROȘIE - Câ­lendarul muncilor pe luna decembrie 1956 Primele îngheţuri şi zăpada ce s-a aşter­nut în aceste zile anunţă sosirea iernii. Aceasta nu înseamnă cituşi de putin că lanţul munci­lor agricole s-a întrerupt. Nu. In agricultura înaintată nu exista sezon mort. In luna decem­brie, ca şi în celelalte luni de iarnă, un şir întreg de munci agricole aşteaptă să fie în­deplinite, toate avînd drept scop sporirea producţiei agricole in anul ce urmează. Iată doar cîteva din lucrările ce aşteaptă să fie îndeplinite în cursul acestei luni: In cimp. Unde terenul permite, se continuă arăturile adînci pentru însă­­mînţările de pri­măvară. Mare a­­tenţie trebuie a­­cordată îngrijirii semănăturilor de toamnă. Crusta de ghiaţă şi apele ce băltesc pe semă­nături pot provoca asfixierea plante­lor. Aceasta se evită prin spargerea crustei de ghiaţă şi executarea şanţu­rilor de scurgere a apelor. Îngheţarea pămîntului şi zăpada ce a căzut uşurează mult transportarea bălegarului la cîmp. Odată cărat la cîmp, bălegarul se pune în ^ grămezi mari (platforme) şi se împrăştie^ nu­mai în momentul aratului. Imprăştie­­rea gunoiului pe cîmp în grămăjoare mici, înseamnă risipă şi reduce la zero eforturile depuse pentru îngrăşa­­rea pămîntului, deoarece tot ceea ce este folositor în gunoiul de grajd se­­ spală sau se pierde în aer. E bine ca produsele depozitate să­­ fie controlate des, în special porumbul,­­care în acest an conţine un procent I mare, de umiditate. Tot în această lună începe revizuirea şi repararea inventarului agricol. In livadă. In a­ceastă lună, în li­vezi se fac o mul­ţime de lucrări, dintre care cele mai importante sunt acele de cu­răţire a pomilor şi de combatere a dăunătorilor. Se a­­dună frunzele şi fructele uscate, se taie ramurile uscate sau bolnave, se curăţă scoarţa moartă, muşchii şi se adună cuiburile de omizi. Toate aces­tea se ard. Pe timp frumos se execută stropi­tul. Se controlează starea apărătoare­lor contra rozătoarelor şi a gardurilor. Fructele puse la păstrat se aleg, în­lăturîndu-se cele care au început să putrezească. In vie. Unde nu s-a terminat îngro­patul viei, această lucrare trebuie ter­minată în timpul cel mai scurt. în­cepe desfundarea terenului pentru noi plantaţii, îngro­­pinduse totodată 30—40 tone gu­noi la hectar. Da­că timpul e frumos se poate face plantarea viţelor în terenurile des­fundate înainte cu cel puţin 2—3 luni. In pivniţe se controlează şi se su­praveghează fermentarea vinurilor. Vinurile provenite din strugurii stri­caţi se pritocesc fără întîrziere chiar la începutul lunii. In zootehnie. Curăţenia din grajduri este o mă­sură necesară pen­tru prevenirea bo­lilor la animale. Oile gestante se hrănesc cit mai bine. Crescătorii de oi pregătesc de a­­cum adăposturile in vederea fătării oilor. In stupină se astupă urdinişul pen­tru ca razele soarelui să nu pătrundă în stup. Stupii se feresc de atacul rozătoarelor. Apicultorii încep revizui­rea inventarului necesar anului vii­tor. Iată doar cîteva din lucrările cele mai importante care așteaptă să fie executate în aceste zile de iarnă. *­3 Pe Mircea Mihăilă, directorul casei culturale raionale „N. Bălcescu” din Reghin l-am cunoscut zilele trecute. Cînd am intrat în sediul casei raio­nale, stătea tocmai la birou, în faţă cu un maldăr de hîrtii. E un om de statură mijlocie, cu faţă senină, cin­stită. Mi-a oferit scaun şi aştepta să încep. Cînd l-am întrebat de munca casei raionale, mi-a spus că numai acum o lună şi jumătate a fost numit director, că a fost adus pentru a îm­bunătăţi munca, că reuşeşte anevoie să înfrîngă greutăţile etc. Intr-un cu­­vînt, mi-a schiţat pe scurt activitatea de pînă acum a casei raionale. — Avem legături cu echipele cul­turale din cadrul întreprinderilor şi instituţiilor. Petru Dumitru, respon­sabilul casei raionale cu problemele artistice, asistă regulat la probele echi­pelor, dîndu-le ajutor. Am hotărît ca echipele artistice de amatori din oraş să dea cu schimbul, săptămînal, pro­gram în palatul cultural, însă pînă acum numai brigada artistică de agi­taţie de la I.F.I.L. şi-a prezentat pro­gramul. Nu peste mult echipa de tea­tru a casei raionale va pune în sce­nă piesa într-un act „Răfuiala” de V. Eftimiu. — Spune-mi te rog, are casa raio­nală cor, brigăzi artistice de amatori, orchestră populară sau simfonică, echipă de dans? — N-are. Insă vom încerca încă din acest an să le organizăm. — Aveţi colectiv de conferenţiari ? — Nu avem. — Cînd aţi ţinut ultima oară con­ferinţă ştiinţifică ? — Nu-mi amintesc. . . — Cîte cercuri ştiinţifice activează în cadrul casei raionale ? — Niciunul. — Aţi organizat serate literare ? — ? — Cînd aţi ţinut ultima oară şe­dinţa întregul colectiv al casei raio­nale ? Aveţi plan de muncă pentru pe­rioada de iarnă ? — ? Am rămas stupefiat de faptul, cum poate fi privită cu atîta indiferenţă viaţa culturală a unui orăşel. Cum se explică faptul că centrul cultural al oraşului se urăşte în coada activităţii culturale a unor întreprinderi­ ? Tre­ceam dintr-o nedumerire într-alta şi nici nu-mi mai veni să mă interesez despre munca politico-educativă a casei raionale, despre felul cum ajută propaganda de producţie şi tehnică a întreprinderilor, despre discuţii li­terare care n-au fost; despre viaţa de club ; despre cronici, inexistente de filme; şi nu l-am mai întrebat nici despre îndrumările metodice date căminelor culturale comunale sau cercetărilor de folclor. Una, singură, totuşi i-am pus în cele din urmă : — Care-i părerea dumitale, tovarăşe Mircea, despre munca Casei raionale de cultură ? S-a roşit şi mi-a răspuns: — încă nu ştiu, nu cunosc natura activităţii Casei raionale. De acum urmează s-o studiez. După puţin timp stăteam deja in biroul tovarăşului Arsenie Remus, şe­ful secţiunii culturale din cadrul sfa­tului popular raional şi-i împărtăşeam impresiile cîştigate. I-am vorbit des­pre tovarăşul Mircea care nu face faţă­­sarcinilor sale, nu e suficient de pregătit. I-am spus, că eu consider ca o mare lipsă, o asemenea tratare a vieţii de culturalizare. Tovarăşul Arsenie, mă asculta zîmbind, iar apoi, mi-a răspuns cu mult calm : — Toate acestea, Ie ştiu şi eu. Şi. . . şi de ce nu aţi luat mă­suri ? — Am căutat un director de casă raională de cultură corespunzător, insă pînă acum nu am găsit. — Aţi căutat prin Reghin, dar oare aţi trecut pe la şcolile din Tg Mu­reş ? Aţi arătat secţiunii culturale de la regiune greutăţile întîmpinate ? — Nu.­­— Ei vezi. Aţi fi putut găsi un om corespunzător, care ar fi primit cu bucurie această muncă. Numai că pentru aceasta, secţiunea culturală a sfatului popular raional ar trebui să dea dovadă de mai mult spirit de răspundere. GH. D. Se caută un director de casă culturală

Next