Steaua Roşie, iunie 1957 (Anul 6, nr. 500-508)

1957-06-01 / nr. 500

Pentru ei, şi viitorul lor ierlcit Copiii... Viitorul lumii în apăra­rea eărora mamele, toţi oamenii de buna credinţă de pe planeta noastră se ridică astăzi mai mult ca oricînd, astăzi, cind cei nesătui de bani şi de desfrîu, descreieraţii secolului nostru, zîngănesc din nou armele, ameninţînd lumea cu groază şi măcel. Cei atinşi de aripa rece a morţii de la Hirosi­ma şi Nagasaki în explozia atomică de la sfirşitul celui de al doilea răz­boi mondial, nu s-au vindecat şi nici nu se vor vindeca niciodată, rămînînd ca un grav, ca cel mal grav act de acuzare împotriva acelora care au folosit şi intenţionează să folosească cea mai mare realizare a creierului omenesc, nu pentru progres, nu pen­tru binele şi viitorul copiilor ci pen­tru a semăna moarte şi durere in rin durile populaţiei de pe cele cinci conti­nente. Cine n-a văzut filmul „Copiii din Hiroşima" şi care om cu inimă şi cu dragoste de viaţă n-a ridicat pumnul în semn de legitimă minie şi acuzare împotriva canibalilor care au semănat moarte in arhipelagul japo­nez, secerînd mii de vieţi şi strivind pentru totdeauna alte mii ? Nu! Pentru a doua oară nu tre­buie să se mai repete ,,scena“ de Ia Hiroşima I Copiii nu trebuie să mai devină niciodată astfel de obiective ale cinematografiei. Şi acest lucru tre­buie să-l ştie şi maniacii atomişti din lumea dolarului, să se cutremure şi să nu doarmă noaptea de mînia o­­menirii, de forţa omenirii care s-a sculat în zilele noastre mai organi­zată ca oricînd în apărarea copiilor, în apărarea civilizaţiei umane de multe secole. Şi mai trebuie să ştie încă un lucru. Că tot aşa ar putea să apară alte filme, cărora să nu le spună ,,din Hiroşima“ ci pur şi sim­plu „din New York“, „din Londra“, „din Berlin“ sau „din Paris“. Dar, indiferent de unde ar ti, din care (ară, copiii au constituit şi con­stituie cea mai de preţ comoară a poporului. La căpătiiul copilului tînă­­ra mamă veghează pentru ca somnul lui să fie cît mai dulce, pentru ca să crească mare, să fie sănătos. Fiecare mamă şi fiecare părinte în parte vrea să-şi vadă copiii fericiţi, feriţi de boli şi de moarte. Numai din cau­za setei de cotropire a imperialismu­lui, sute de mii de mame în cel de-al II-Iea război mondial şi-au văzut vi­surile spulberate de viitoarea războiu­lui care a secerat milioane de vieţi tinere, de copii îmbrăcaţi în uniforme şi trimişi să omoare copiii altor pă­rinţi din ordinul şi din interesele u­­nor duşmani ai omenirii care din jaf şi cotropire şi-au făcut suprema „plă­cere“ pămîntească. Mii, zeci de mii, sute de mii de alţi copii, care n-au atins atunci vîrsta uniformei militare au murit fără a cunoaşte cauzele morţii lor tragice, sfirtecaţi de baionetele fas­ciştilor şi de schijele bombelor, sau arşi în cuptoarele de exterminare de la Auschwitz şi Oradour, cu cuvîntul de durere şi de speranţă pe buzele lor mici şi crispate de durerea ce-a cuprins omenirea întreagă : mamă ! Omenirea nu mai vrea război.. O- menirea de pe cele cinci continente vrea să-şi crească copiii în pace, să le asigure viitorul în raport cu pro­gresul ştiinţei şi tehnicii contempo­rane şi cu cel ce se va atinge în evo­luţie. Tocmai de aceea, de la un ca­păt la celălalt al pămîntului, oame­nii se organizează péntru a da ripos­ta cuvenită în caz de nevoie celor cu creierii înfierbîntaţi, Care ar îndrăzni să mai aducă pe scena omenirii un alt film asemănător „Copiilor din Hiroşima“. In ţara noastră ca şi în toate ţări­le puternicului lagăr al socialismului, grija pentru copil a căpătat de cind popoarele sínt libere — o nuanţă nouă, un sens nou. De unde pînă ia eliberare grija copilului era o ches­tiune internă de familie şi majorita­tea covîrşitoare a familiilor nu puteau face altceva decit să deplingă soarta celor care aveau să îngroaşe mai tîr­­ziu rindurile nemîncaţilor şi dezbră­caţilor, în anii puterii populare, ea a fost ridicată la rangul de problemă de stat. In întreprinderi, instituţii, G.A.S. şi G.A.C., copiii noştri găsesc un adăpost cald, jucăriile şi plăcerile adecvate virstei, mîncare consistentă şi ocrotire sanitară, iar mai tirziu, cînd devin de vîrstă şcolară, ei simt din plin ajutorul statului popular a­­cordat copiilor, pînă cînd trebuie să pă­răsească lumea basmelor şi să se înca­dreze în alte forme de viaţă. Statul nos­tru democrat-popular, sub conducerea P.M.R., a acordat mii de distincţii mamelor cu mulţi copii şi ajutoare familiare de stat; cei micuţi rămaşi fără părinţi au fost internaţi în case ale copilului ca şi cea de la Tg. Mu­reş, unde lipsa părinţilor şi căldura mamei sínt înlocuite cu grija şi căl­dura statului nostru şi unde micuţilor, care în majoritatea cazurilor nu-şi vor aminti niciodată părinţii, li se a­­sigură o creştere şi o educaţie aşa cum numai un popor cu adevărat li­ber o poate face. Cită deosebire între viaţa copiilor noştri şi cei din lumea dolarului I In preajma zilei de 1 iunie, în ţara noastră căminele de zi, grădiniţele, casele de pioqieri şi şcolile, se hotă­răsc unde vor petrece viaţa de tabă­ră, ce locuri frumoase cu ape limpezi, cu aer curat, cu păduri fremătătoare să-şi aleagă pentru ca vacanţa de vară să fie cît mai frumoasă, ca ea să contribuie din plin Ia dezvoltarea copiilor şi formarea caracterului lor. In Statele Unite ale Americii, nu puţine sínt cazurile cînd părinţii îm­pinşi în pragul disperării îşi scot co­piii la licitaţie, iar în Japonia şi în alte ţări ale Asiei şi Africii, cu prun­cii în zdrenţe strînşi la sîn pentru a-i feri de primejdie, mamele, părin­ţii, protestează împotriva imperialişti­lor americani şi englezi, care în po­fida protestului aproape unanim al omenirii, n-au alte preocupări, decît experimentarea bombelor atomice şi cu hidrogen. Sărbătorirea Zilei internaţionale a copilului are loc în acest an în preaj­ma celei de a 40-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie. Popoarele globului, cele libere şi cele care luptă pentru eliberarea lor din sclavia capitalului, în numele lor şi în numele copiilor lor, îşi în­dreaptă privirile pline de admiraţie şi speranţă către primul stat născut în Revoluţie — Uniunea Sovietică — pentru că omenirea, acum mai mult ca oricînd, ştie că toate suc­cesele pe care Ie-a cucerit şi pe care le va cuceri, sínt urmări ale Marii Revoluţii, care a deschis dru­mul popoarelor spre libertate şi pro­gres social. Alături de copiii poporu­lui nostru, copiii din regiunea noas­tră datoresc viaţa bună şi educaţia pe care o primesc partidului nostru, care în centrul preocupărilor sale şi-a fixat nevoile poporului, creşterea sănă­toasă a copiilor, schimbul de miine al constructorilor socialismului. ' De ziua voastră dragi copii, noi vă urăm din inimă să deveniţi cetăţeni de nădejde ai patriei, continuatorii o­­perei începute de părinţii voştri, vi­surile voastre să devină realitate, pentru că de veghe Ia jocul, la som­nul şi la creşterea voastră stă parti­dul şi poporul nostru, stă astăzi în­treaga omenire progresistă, pentru ca nici odată cei care au zguduit părnîn­­tul din adîncul măruntaielor lui în 1945, şi au semănat moartea în rîn­­durile copiilor japonezi, să nu mai îndrăznească s-o facă. In preajma Zilei Internaţionale a Copilului f In ţara lui Guliver ...Alege! spuneau vi­trinele încărcate cu hăinuţe şi jucării. Ale­ge / Se găseşte tot ce doreşti. Uite: un urs vînător; o vioară abia aşteaptă să te facă mu zicant: puşca stă gata să tragă; căţeluşii — numai să-i cumperi şi, apoi, vor începe să la­tre ca nişte clini ade­văraţi, să vézi I Ca mioanele stau alături ca într-un garaj (ele iau treaba în serios)... Vrei unelte, păpuşi, e­­lefanţi, păsări, jocuri, căsuţe ? Sau poate vrei hăinuţe de cat fea fru­moase ? Se găsesc de toate, numai intră şi cumpără. Guliver, ca re se vede prin geam sărind peste zidurile pitice ale cetăţii lilipu­tanilor, are şi alte mi­nunăţii înăuntru. Ei, dar înăuntru nu mai ştii de unde să a­­legi. S-au adus jucării de import din Cehoslo­vacia şi Ungaria; noi sortimente de îmbrăcă minte şi încălţăminte. Iar vînzătoarele Györffy Julia, Zsigmond Piri şi Szántó Olga se poartă foarte drăguţ cu cum părătorii. Asta poate s-o spună tovarăşul Al­más Ştefan, care cum­pără pentru micuţele Mariska şi Irénke cite o rochiţă din cele roze, cusute şi călcate cu grijă. Asta poate s-o mai spună şi Elisabeta llers, care cumpără pentru cei doi gemeni Károly şi Gyuri cite o pereche de sandale şi o putem spune şi noi, văzînd cît a vîndut magazinul în ultimele zile: aproape 500 de perechi fie încălţăminte. Cînd vînzătorii sínt aşa de atenţi, cumpărătorii nu se feresc de loc să cumpere; uite, pentru Dănuţa care e atît de frumoasă, tovarăşul Po­pa Emil, cumpără azi o rochiţă şi nişte chiloţei albi, din tetra (un ma terial foarte căutat). l-am putea lua la rînd pe toţi cumpărăto­rii. Dar n-avem timp. Magazinul e atît de în cărcat cu marfă şi a­­maiorii sínt aşa de mulţi... Se cumpără mult de sărbătoarea copiilor. ...Pentru micuţul ne­­astîmpărat, care a in­trat o clipă în magazi­nul ,,Guliver", magazi­nul e o lume de basm. Mulţimea jucăriilor îl farmecă, hăinuţele îl îneîntă şi, cuifi e firea lui de curios, se uită de parcă n ar înţelege nimic, înmărmurit. Dar de fapt micuţul înţelege tot; peste două zile va fi sărbătoarea lui; I Iunie. ION DINU Prin creşe şi cămine de zi M-am folosit de bunăvoinţa tova­răşei dr. Cornelia Marcuş pentru a putea pătrunde în „lumea copiilor“. La creşa sfatului popular din str. Panov nr. 14 programul era în plină desfăşurare: micuţii cu ochii ca niş­te mărgele de smarald scăldate în rouă, luau masa. Cei „mari“ între 2—3 ani se jucau, iar bucătăreasa nu mai prididea cu mîncărurile. Nu trebuie să întrebi prea multe despre condiţiile de viaţă, căci obră­­jiorii rumeni ai micuţilor, care nu mai sfîrşesc cu gunguritul lor, spun multe. La creşa de cartier din str. Cuza Vodă nr. 97, curăţenie şi iar cu­răţenie, mirosul rufelor curate, apoi bucătăria unde erau gata supa, mîn­­cărica de mazăre cu lapte, friptura de viţel sugaci şi prăjiturile. O ade­vărată artă a tovarăşei Aurelia Aş­­teleanu. In camera sugacilor te îm­bie un miros proaspăt. Micuţii se joacă aici în pătuţurile curate, ca nişte păpuşi greoaie, încercînd să desluşească tot ce-i în jurul lor. In salonul celor „mari“ zeci de ochi m-au ţintit, dar după un scurt răgaz copiii m-au înconjurat ca pe un vechi prieten. — In cinstea zilei copilului — îmi spune tovarăşa Cornelia — vom a­­vea o masă sărbătorească şi fiecare copil va primi jucării noi. După ce am mulţumit, m-am îndreptat spre căminul de zi al Trustului regional de construcţii. Aici educatoarea Eli­sabeta Borbély pregătea tocmai piesa ,,A hetivásár“ (Tîrgul săptămînal). La serbarea care va avea loc în gră­dina de gimnastică, ei vor prezenta în afară de- piese mici şi cîntece de Kodály Zoltán, şi poezii, cu alte cu­vinte un program bogat. Elisaoeta Borbély, de altfel, e un adevărat fol­clorist ; a strîns peste 300 poezii pentru copii. La creşa aceluiaşi trust, ca şi la căminul de zi nr. 1 din str. Malipov­­ski, te întîmpină acelaşi freamăt, a­­celaşi neobosit interes, în vedere?, întîmpinării uneia dintre cele mai frumoase sărbători. Micuţii se joacă, zbprdă, se bucură şi cresc puternici şi voinici, spre mingîierea părinţilor lor, spre mîndria patriei. C. D. JALBA

Next

/
Oldalképek
Tartalomjegyzék