Steaua Roşie, iunie 1957 (Anul 6, nr. 500-508)

1957-06-01 / nr. 500

Cine şi ar fi închipuit în trecut, în anii întunecaţi ai exploatării burghezo­­moşiereşti ca somptuoasa clădire cu mai multe eta­je, una din cele mai fru­moase construcţii ale în­tregului orăşel, să adă­postească copiii orfani. Dar azi, nimănui nai mai pare ciudat, că în dosul frumosului parc cu răşinoase zvelte şi fin­­tini arteziene, in spaţioa­sa clădire, trăieşte o co­munitate veselă de copii orfani, care nu simt că le lipsesc părinţii. Căci pă­rintele lor e statut, statul celor ce muncesc. Am trecut pe unul, din coridoarele clădirii intr o sâmbătă după masă. Fete­le, dintre care nu le au împlinit 13—14 ani, se găteau tocmai pentru plimbare. Scotocind prin dulapuri, ele îşi alegeau voioase haina preferată, se pieptănau cu grijă, căl­cau panglici. Un grup de băieţi ieşi­se tocmai de la baie. U­­nii, cu părul umed încă, se-ndreptau gălăgioşi spre scara principală, alţii îşi ■eb ră paşii, spre a ajun­ge mai repede pe terenul de fotbal din curte. Feste tot domnea o animaţie, o veioşie demnă de invidat. La ,,Casa de copii“ din Cristuru Secuiesc, după cum am aflat de la direc­torul şcolii, Gálfalvi Sán­dor, un bonom blond, cu privire senină, copiii între 7—14 ani, adăpostiţi aici au la dispoziţie tot ce le trebuie: cazare, îmbrăcă­minte şi o hrană cit se poate de consist­ată a ţării beletristice şi manuale şcolare, căci trebuie să ştim că în cadrul inst­ru­­ţiei funcţionează şi o şcoa­lă de 7 ani. De educarea şi instrui­rea copiilor se ngrijeşte o armată întreagă de educa­tori, învăţători şi profe­sori. Spre exemplu, la fie­care 20 copii rev­ne cite un educator calificat. Copiii sunt repartizaţi iv­ echipe de cite 10—12 inşi, fiecare avind respon­sabilii ei. Responsabilii de echipă fac parte din con­siliul de conducere, dar in problemele mai importan­­te cuvîntul decisiv îl are plenara. In cadrul şcolii funcţio­­nează organizaţii puterni­ce de U.T.M. şi pionieri, care au o activitate boga­tă şi multilaterală. Conducerea şcolii se străduieşte neîncetat să îmbunătăţească tot mai mult viaţa copiilor in a­ceartă „împărăţie“ a lor. Astfel, de pildă, in toam­na trecută şi primăvara aceasta au avut loc lu­crări de reamenajare, cu scopul de a face mai con­fortabile dormitoarele ele­vilor. Pentru ca şcoala să de­vină şi mai familiară, di­recţiunea plănuieşte înlo­cuirea saltelelor cu somi­ere, iar a paturilor cu plapome. Pe cind, in trecut, co­piii umblau exclusiv în uniforme, în prezent au posibilitatea de a-şi alege materialele pentru îmbră­căminte, ba chiar să şi le dea în lucru la croitoria preferată. Unele fete, du­pă cum ne destăinuieşte si­mp­aticul director al şco­lii, îşi desenează chiar ele modelul de haină dorit. Este demnă de eviden­ţiat şi pasiunea bucătă­resei şcolii faţă de mese­ria ei, pentru care prepa­rarea fiecărui meniu con­stituie un adevărat eveni­ment. Cind unor copii nu le este pe plac vreo min­­care, nim­ini nu o poate consola. De altfel, şcoala dispune de gospodării a­nixe, iar pe de altă parte contractează mari canti­tăţi de legume şi zarzava­turi cu gospodăriile colec­tive din raion. Politehnizarea învăţă­mintului este de asemeni privită aici cu seriozitate. Şcoala are ateliere de tîm­plărie, electrotehnică şi croitorie, în program figu­rină săptămânal 52 ore de atelier. Copiii care învaţă electrotehnica, pot confec­ţii,nu deja mici transfor­matoare. La fel, elevii au şi o grădină experimentală. Intre zidurile casei de copii din Cristur, freamătă şi o viaţă culturală înflo­ritoare. Şcoala are un cor temeinic instruit, compus din 2O de persoane. Dar se practică aici şi muzica in­­strumentală. Sub îndruma­rea unui profesor de specia­litate, mai mulţi elevi în­vaţă să evite la pian, v­oa­ră, ţambal şi mandolină. Şcoala se îngrijeşte şi de ab­solvenţii ei, pînă în mo­­mentul plasării lor in pro­ducţie. De pildă, toţi cei 19 absolvenţi ai clasei a Vil-a, din anul şcolar care a tre­cut, îşi continuă acum stu­diile la diferite şcoli din ţară. In timpul vacanţe­lor, ei sunt găzduiţi la Ca­sa de copii din Cristur. Această Instituţie creată de statul nostru democrat popular face faţă cu cinste misiunii sale de a creşte şi educa oameni sănătoşi, culţi, bine pregătiţi pentru viaţă, cadre de nădejde ale construcţiei socialiste. (r­­o.) ha Palatul pionierilor din Timişoara La Palatul pionierilor din Timişoara activează în diferite cercuri ştiinţifice şi de studii peste 2.20­, pionieri, elevi ai şcolilor elementare şi medii din acest oraş. hi foto: Pionierele de la cercul de miini indo­minaţi s­e pregătesc daruri pentru cel deal Vl-lea Fest­val Mondial al Tineretului şi Studenţilor pentru Pace şi prietenie de la Moscova. Pionierele Maria Adamescu (stin­­ga) din cl. VII, Violeta Petrar (mijloc) din cl. V şi Ana Radac din cl. VII lucrează la diferite obiecte cu motive naţionale din Banat. La Casa copilului din Tg.­Mureş Prin grija statului nostru, sub regimul de democra­ţie populară au fost create numeroase case ale copilului, unde copiii se bucură de o îngrijire medicală şi o ali­mentaţie substanţială. Numai în cursul ultimilor doi ani, Casa Copilului din Tg. Mureş s a dezvoltat cu o nouă secţie de prema­turi cu 30 paturi şi un pavilion pentru copiii între 2—3 ani cu 25 paturi. La bucătăria dietetică alimentele se pregătesc pen­tru fiecare copil în parte. Toată activitatea copiilor se desfăşoară după program. Aceasta face ca copiii să se dezvolte bine, să fie vioi, sănătoşi. Bine priceput din găsirea diferitelor metode de acti­vitate cu copiii este Fi­lely Margareta. Ea a întocmit programe, a confecţionat pantofiori, capişoana etc., pe care copiii le folosesc în diferite activităţi. Nu de mult a avut loc aici un schimb de experienţă la care au luat parte medici şi surori de la 25 case ale copilului din ţară, in cadrul căruia tov. Füleig Margareta distinsă cu in­signa „Evidenţiat în munca sanitară“ a împărtăşit me­todele de educare şi creştere a copiilor. , Pe lingă îngrijirea medicală şi alimentaţia substan­ţială ce li se acordă, o condiţie importantă în dezvol­tarea copiilor este gimnastica şi jocurile în aer liber. Cu ajutorul comisiei de femei din oraş şi a diferitelor în­treprinderi, copiilor de aici le stau la dispoziţie fel de fel de jucării corespunzătoare vîrstei fiecăruia. Una din bucuriile copiilor este toboganul. Aici mi­cuţii de la Casa copilului din Tg. Mureş se întrec, care ajunge mai repede sus şi jos. DE ZIUA LOR S-au Intilnit pe pajişte-n poiană Şi soarele zimbeşte printre nori... in jurul lor, o mîndră Cosînzeană Şi-a despletit cosiţele cu flori. Dar... Sti! Tăcere. Au ceva să-şi spună (Băiatului, vezi, inima-i dă ghes) — ,,Să facem fiecare o cunună Din flori, ce împreună le-am­ cules. Vii­... Gindul nostru florile să-l poarte... Să-i dăm şi mamei una,căm­ i dragă... iar alta, s-o trimitem, hăt, departe Copiilor, ca noi, din lumea-ntreagă“... ...Şi ei sunt două flori. Şi cresc anume, Vegheaţi de sfintul nostru legămint: Să crească toate fiorile din lume Să fie numai pace pe pămint! D. TABACU ŞCOLARUL MEU Porni încet, cu gravitate pe sub umbraşii mei castani, cu noul său ghiozdan la spate, un cetăţean de şapte ani. Pe trotuar, un bulgăr verde, ţepos, castana cea dinţii. S-o iei la-ntoarcere ? Se pierde. Intirzii dacă mai rămii. Intri pe poartă, mic dar falnic. Pic­ă mai ieri spuneam mereu. ..Puştanul ăsta, ce zburdalnic!“ De azi iţi spun : „Şcolarul meu“. Stau cărţile-n albastră haină deschise-n faţă, ore-ntregi. Te-acum a literelor taină, ncet-nncet ai s-o dezlegi. Tu preţuieşte bine clipa şi şcoala ce ţi-am înălţat şi ca un pui bătind aripa, avîntă-te la învăţat. VERONICA PORUMBACU In Africa neagră, înrobiţi Tristă e soarta ţopiiior in ţările capitaliste şi coloniale. In timp ce in Africa­ neagră franceză marile culturi destinate exportului ca bumbacul, arachidele, cafeaua sau cacaoa sînt lucrate şi recoltate de ţărănimea africană în contul marilor monopoluri, populaţia de rind indura o mizerie de nedescris. In Algeria trupele colonialiste franceze comit zilnic atrocităţi singe­­roase în rândurile luptătorilor pentru eliberare naţională. In Kenya, trupele britanice oprimă cu bestialitate poporul, dezlănţuind o teroare singeroasă, care însă nu poate împiedica reînvierea mişcării anticolonialiste. Şi in timp ce pe toată întinderea continentului negru, zeci de milioane de bărbaţi, femei şi copii smulg pam­intului bogăţiile sale, construiesc drumuri şi antrepozite, sapă canaluri şi ridică diguri, trustul anglo-olandez „Unilever“, „Societatea comercială a Africii de vest“ şi „Compania franceză a Africii occidentale“, încasează profituri fabuloase. In acest timp în Africa franceză, spre exemplu, venitul mijlociu anual al populaţiei este cel mai redus din întreaga lume. Analfabetismul atinge aici procentajul de 95 la sută. Abia, mai puţin de 18 la sută din copiii negri pot învăţa la şcolile elementare, după statis­ticile oficiale. In Sudan, la începutul anului şcolar, mamele copiilor au stat culcate dele 3—4 zile în faţa porţilor şcolilor, spre a determina astfel autori­tăţile să înscrie copiii lor la şcoală. Ajunşi in şcoală, şi cei 18 la sută din copiii negri care au dreptul la învăţătură, studiază în condiţii din cele mai mizere, nefiindu-ie asigurate nici măcar bănci. In fotografia de mai sus putem vedea o asemenea „şcoală".

Next