Steaua Roşie, iunie 1958 (Anul 7, nr. 604-611)
1958-06-11 / nr. 606
□ir trecutul forestierilor In anii cruntei exploatări burghezomoşiereşti, industria forestieră, atît pe Valea Mureşului cit şi în întreaga ţară, era într-o stare înapoiată, iar masele muncitoare de forestieri erau ruinate şi jefuite. Societăţile forestiere îşi asigurau în acelaşi timp profituri fabuloase. Şi aici se aplica procedeul specific capitalist de a se ajunge în posesia materiei prime cu cheltuieli extrem de reduse. Aşa bunăoară, în timp ce, datorită salariului de mizerie plătit muncitorilor, şi metodelor barbare de exploatare a pădurilor, neţinîndu-se cont de degradarea lor, pe antreprenor exploatarea unui mc de lemn răşinos îl costa 1,21—3,75 franci, acesta îl desfăcea pe piaţa mondială cu 45,75 franci, realizînd astfel profituri fabuloase. După înăbuşirea grevei din 1925, situaţia muncitorilor forestieri era tot mai rea pe zi ce trecea. Ridicarea timpului de muncă cu încă 2 ore a fost urmată de reducerea salariilor cu 40%. Dar nici această măsură n-a fost de ajuns pentru a potoli setea capitaliștilor. Sistemul amenzilor a fost permanentizat. Sub pretextul amenzilor, din salarii erau „ciupite“ cîte 100—200 lei lunar. In plus, au fost retrase indemnizaţiile de haine de lucru şi de chirie. Muncitorii erau îndatoraţi băcanilor şi cîrciumarilor care îi speculau. Pentru a putea să se susţină, o parte din muncitorii de la fabricile de cherestea din Topliţa—Gheorghieni au lucrat luni de zile în cite două schimburi (de două ori cîte 10 ore), iar în cele 3—4 ore rămase, au dormit pe rumeguşul de lemn din subsolul halelor de maşini. In perioada crizelor economice din 1929—1933, şomajul a făcut ravagii şi în Valea Mureşului. Mii de familii care aveau singura sursă de venit, munca, în fabricile de cherestea sau la exploatările de lemn, au rămas fără nici o posibilitate de trai. Stările dezastruoase de mai sus ale muncitorilor forestieri au dus în 1929 la participarea masivă a acestora la greve. La Topliţa, Gălăuţaş şi Gheorghieni, pe lîngă muncitorii din fabrică au luptat şi soţiile şi copiii lor. Greva muncitorilor forestieri din Valea Mureşului este una din marile şi eroicele lupte duse de proletariatul de aici, împotriva regimului burghezomoşieresc. Această grevă a influenţat grevele care au urmat în industria forestieră din Valea Trotuşului şi din alte părţi. Solidaritatea între muncitorii grevişti de aici, în majn- ritate maghiari şi între muncitorii din Galaţi, soldaţii din Moldova şi ţărănimea muncitoare din satele vecine, romîneşti, constituie un exemplu viu al prieteniei şi intereselor comune ale oamenilor muncii din ţara noastră, indiferent de naţionalitate. Tot mai mult înfloreşte industria regiunii noastre Călătorind acum 15—20 de ani pe Valea Mureşului, a Nirajului sau pe alte văi ale regiunii noastre, ochiul călătorului nu era atras de nimic deosebit. La Gheorghieni, Reghin sau Tg.-Mureş nu întîlneai în cale ceva nou, vreo fabrică sau uzină, blocuri sau cartiere de locuinţe muncitoreşti. Totul era aşa cum le plăcea capitaliştilor, adică, peste tot o stare de înapoiere atît economică cit şi culturală. Eliberarea ţării noastre de către glorioasa Armată Sovietică a făcut posibil ca după 4 ani, adică acum zece ani, poporul muncitor sub conducerea înţeleaptă a partidului nostru să treacă la măreţul act revoluţionar: naţionalizarea principalelor mijloace de producţie. Odată cu actul de naţionalizare s-au deschis noi şi noi perspective de dezvoltare industriei noastre socialiste. Pentru industrializarea regiunii noastre numai în perioada primului plan cincinal s-a învestit peste 1 miliard şi 400 milioane Iei. Astăzi în defileul Gheorghienilor, acolo unde în trecut populaţia secuiască a fost lăsată într-o stare de înapoiere culturală şi industrială, de departe se văd măreţele clădiri ale filaturii de in din Gheorghieni şi topitoria de in din Joseni. La Reghin micile fabrici de cherestea au fost unite. In anii de după naţionalizare s-a mărit mult capacitatea de producţie a fabricii de cherestea, în aşa fel că astăzi ea are aspectul unui mare combinat foresstier Aici se fabrică ambarcaţiuni şi inst’-’imente muzicale, al căror renume a trecut de mult peste hotarele ţării. Nu departe de combinat se afl ă clădirile I.F.E.T.-ului Reghin. Mult s-a schimbat viaţa muncitorilor de la pădure. La fiecare parchet de exploatare lucrările se fac mecanizat. In locul joagărului, ţapinei, securii şi pilei triunghiulare, astăzi ferăstrăul electric taie copacii. In locurile neaccesibile transportului moto, funicularul deserveşte în mod rapid rampa de buşteni a parchetului. Tractoarele romîneşti şi sovietice K. T. 12 şi K. D. 15 execută în mod rapid transportul buştenilor. Colibele au dispărut cu totul. Locul lor a fost luat de barăci spaţioase şi luminoase. Nici Tg.-Mureşul nu mai este cel de acum zece ani. In jurul gării şi a drumului ce duce la Mureşeni au apărut noi fabrici. Fabrica de carde „Encsel Mor“ este o nouă realizare a regimului nostru democrat-popular. Cu fiecare an ce trece pe harta regiunii apare ceva nou în domeniul industriei. Astfel, in cursul acestui an, va fi dat parţial în funcţiune Combinatul forestier de la Gălăuţaş. Unitatea auto nr. 2 din Tg.-Mureş îşi va mări capacitatea cu o nouă hală de reparaţii. Proiectările de noi fabrici şi uzine vor simţi o creştere tot mai accentuată în anii următori deoarece la conducerea treburilor statului se află fiii cei mai buni ai poporului, cointeresaţi direct în lupta pentru înflorirea industriei, pentru o viaţă tot mai îmbelşugată a maselor largi ale muncitorilor şi ţăranilor din regiunea noastră. La I. F. I. L. Reghin Aspecte din hala de asamblare şi terminare a fuselajelor de planoare şi avioane de şcoală la I.F.I.L. Reghin Din anul 1933 am început să lucrez ca mecanic de locomotiva C.F.F. la societatea ,,Ofa“ din Topliţa. De la această dată am trăit şi am cunoscut din plin via a muncitorilor forestieri. Suferinţele s-au ţinut lanţ. Lucram în condiţiuni grele. Dar asta nu-i interesa pe patroni, ci stoarcerea profiturilor cît mai mari. Iar ca răsplată a muncii noastre deseori eram scoşi din întreprinderi. Aşa am fost dat şi eu o oră în anul 1941, cînd întreprinderea aparţinea societăţii ,,Marosvölgyi fakitermelő részvénytársaság“, pe considerentul că eram „minoritar". Orele de lucru: 14—18, ba chiar şi mai multe. Condiţiile de viaţă erau cum nu se poate mai grele. Muncitorii locuiau în colibe, fără aşternut şi hainele necesare. Munceau cu unelte primitive, îndurînd foame pentru că cele 800 gr de făină pe care le primeau săptămînal nu le ajungea. De aceleaşi condiţii grele au avut parte muncitorii fie • • • ei din depozitul de buşteni gatere sau alte locuri de muncă. Marele act istoric de la 11 iunie 1948, cînd s a făcut naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, n-au găsit la patronul Duşa Vaier. Această dată, pentru mine şi toţi muncitorii forestieri din Topliţa a rămas adînc Întipărită în minte, 11 iunie 1948, a cărei aniversare o sărbătorim azi, reprezintă deschiderea unui drum nou in construirea socialismului, în înfăptuirea tuturor revendicărilor pentru care a luptat clasa muncitoare decenii ele a rindit. De la data cînd întreprindrea a devenit proprietatea noastră, bun a întregului popor, viaţa a început să cunoască o îmbunătăţire continuă. Tot ce în trecut a fost închis în faţa noastră şi a copiilor noştri, au fost deschise drumul spre cultură, spre ştiinţă. Condiţiile de muncă şi viaţă s-au transformat şi se transformă, devenind zilnic mai bune şi mai plăcute. Cei de la exploatări au azi la dispoziţie, în loc de colibe, cabane, cantine, puncte sanitare, haine de protecţie. Incepind din depozitul de buşteni, gatere şi pînă la depozitul de cherestea, principalele faze de lucru au fost mecanizate. Azi, muncitorii de la I.F.E.T. şi U.I.L. Topliţa au la dispoziţie terenuri de sport, club, iar concediile de odihnă şi le petrec în staţiunile balneoclimaterice. In cei 10 ani de la naţionalizare, întreprinderile forestiere din Topliţa au obţinut realizări deosebite. La 31 mai a. c. U.I.L. Topliţa a primit drapelul de unitate fruntaşă pe regiune. Suntem hotărîţi să obţinem rezultate tot mai bune. GURDEANU ŞTEFAN, lăcătuş la atelierele de întreţinere a locomotivelor C.F.F. I.F.E.T. Topliţa Măiestria ţesătoarelor Aveam în minte scheletul întregului reportaj în timp ce mă îndreptam spre secţia de ţesătorie a întreprinderii industriei locale „Lázár Ödön“. Intr-un trecut puţin îndepărtat mai vizitasem cîteva ţesătorii, aşa încît cunoşteam atmosfera specifică ţesătoriilor. Vedeam cu ochii închipuirii o sală uriaşă, unde lucrau conduse de femei harnice, războaie zgomotoase, moderne, automate, de ţesut. Dar iată-mă ajuns în faţa clădirii de pe malul Mureşului, unde mi s-a spus că se găseşte secţia ţesătorie. Nu-mi venea să intru. Eram convins Că am greşit adresa. Clădirea părea prea modestă, prea mică, prea altfel decît mi-o închipuisem... Şi apoi nauzeam nici un zgomot metalic. încercam să mă conving că n-am nimerit-o bine. •Mi-am luat totuşi inima în dinţi şi am intrat. Nu mai ştiam ce să cred. Nedumerirea şi decepţia în acelaşi timp lua proporţii în conştiinţa mea. Intr-un exces de sinceritate mi-am descărcat inima în faţa şefei secţiei tovaăşa Schwarzberger Elisabeta. I am spus in puţine cuvinte tot ce simţeam. Drept răspuns, tovarăşa Schwarzberger m-a invitat s-o urmez. Am urcat cîteva scări, apoi am intrat într-o cameră doar de 21 ori mai mare decit una de locuit- Așezate pe două rînduri erau aici 12 războaie de țest. I. Douăsprezece războaie de țesut aidoma celora la care nu lucrat și mai lucrează încă bunicile noastre. Douăsprezece războaie de țesut din lemn, de tie, cu spete, cu urzeală. Ne-am apropiat de primul război. Am privit ,uimit la lucru! celor doua fete care ieseau fără să ne bage în seamă. Am trecut la altul, apoi la altul, voiam să văd tot ... Și nu mai aveam ochi destui să văd. Lucrul ieșit din urzeala acestor femei erau adevărate opere de artă. Opere de artă naţională romînească. — Ei, ce părere aveţi? Vă place ţesătoria noastră ? — mă întrebă insoţitoarea cu un zîmbent indulgent ironic la început, iar apoi binevoitor. — Da. îmi place foarte mult. E minunat. E ceea ce nici nu mă aşteptam să văd ... — Priviţi. Aceste covoare şi carpete lucrate de noi sint admirate astăzi atît în ţară cit şi la Paris. Moscova, Bruxelles, Berlin şi în alte oraşe din Europa, — îmi zise cu un ton firesc tovarăşa Schwarzberger. O ascultam fără să-mi pot ridica ochii de pe covorul aproape term nal pe care ti aveam în faţă la care lucrau de zor două muncitoare pe nume: Kriszta Regina şi Găboşi Ana. Cu cită măiestrie ştiau femeile acestea sol şi strecoare mîinite ce purtau tirul colorat de lină prin urzeala războiui’ Cît de minunate motive naţionale romîneşti puteau fi înbinate pe aceste covoare? Aci, războiul mecanic de ţesut nu-şi avea tocul. Ţesătura ieşită din mîinile acestor muncitoare, covoarele făcute de ele nu puteau fi lucrat? cu automate. Aici, în aceste covoare erai: urzite comori de sentimente, comori de frumuseţi izvorîte din nesecata imaginaţie a poporului. Această combinare artistică a firului negru cu cel roşu, sau alb, sau violet, sau roz nu putea fi făcut decit de mîini de oameni, decit de mîini de artişti. Aceste femei păreau contopite cu operele lor. — De cît timp lucrează tovarăşele în această secţie? — m-am trezit întrebînd. — Majoritatea tot n-au decît un an de cînd muncesc în secţia noastră — mi-a răspuns şefa secţiei — ... Şi sînt toate calificate aci, la noi. De fapt. întreaga secfie lucrăm la aceste rrrrmnp de abia doi ani... Așa vă pot să vă spun că toate aci ne am călim lu al in această muncă. — Nu mă îndoiesc că cere mult timp realizarea unui asemenea covor. — Fără îndoială! La început a fost mai greu. De acum însă ne-am deprins cu meşteşugul aşa că reuşim întreaga secţie Să depăşim cu regularitate norma. Am mai trecut odată prin faţa celor 12 războaie de ţesut, am mai privit splendidele ţesături ale covoarelor ce ieşeau de sub mîinile muncitoarelor desfătîndu-mă cu frumuseţea lucrului lor. FLORIAN BORZ sîesua roşie