Steaua Roşie, iunie 1958 (Anul 7, nr. 604-611)

1958-06-11 / nr. 606

□ir trecutul forestierilor In anii cruntei exploatări burghezo­­moşiereşti, industria forestieră, atît pe Valea Mureşului cit şi în întreaga ţară, era într-o stare înapoiată, iar masele muncitoare de forestieri erau ruinate şi jefuite. Societăţile forestiere îşi asigurau în acelaşi timp profituri fabuloase. Şi aici se aplica procedeul specific capitalist de a se ajunge în posesia materiei prime cu cheltuieli extrem de reduse. Aşa bunăoară, în timp ce, datorită salariului de mizerie plătit muncitorilor, şi metodelor bar­bare de exploatare a pădurilor, neţi­­nîndu-se cont de degradarea lor, pe antreprenor exploatarea unui m­c de lemn răşinos îl costa 1,21—3,75 franci, acesta îl desfăcea pe piaţa mondială cu 45,75 franci, reali­­zînd astfel profituri fabuloase. După înăbuşirea grevei din 1925, situaţia muncitorilor forestieri era tot mai rea pe zi ce trecea. Ridicarea timpului de muncă cu încă 2 ore a fost urmată de reducerea salariilor cu 40%. Dar nici această măsură n-a fost de ajuns pentru a potoli setea capitaliștilor. Sistemul amenzi­lor a fost permanentizat. Sub pretex­tul amenzilor, din salarii erau „ciupite“ cîte 100—200 lei lunar. In plus, au fost retrase indemnizaţiile de haine de lucru şi de chirie. Muncitorii erau îndatoraţi bă­canilor şi cîrciumarilor care îi spe­culau. Pentru a putea să se susţină, o parte din muncitorii de la fabricile de cherestea din Topliţa—Gheorghieni au lucrat luni de zile în cite două schimburi (de două ori cîte 10 ore), iar în cele 3—4 ore rămase, au dor­mit pe rumeguşul de lemn din sub­solul halelor de maşini. In perioada crizelor economice din 1929—1933, şomajul a făcut ravagii şi în Valea Mureşului. Mii de familii care aveau singura sursă de venit, munca, în fa­bricile de cherestea sau la exploatări­le de lemn, au rămas fără nici o po­sibilitate de trai. Stările dezastruoase de mai sus ale muncitorilor forestieri au dus în 1929 la participarea masivă a acestora la greve. La Topliţa, Gălăuţaş şi Gheor­­­ghieni, pe lîngă muncitorii din fabrică au luptat şi soţiile şi copiii lor. Greva muncitorilor forestieri din Valea Mu­reşului este una din marile şi eroi­cele lupte duse de proletariatul de aici, împotriva regimului burghezo­­moşieresc. Această grevă a influen­ţat grevele care au urmat în indus­tria forestieră din Valea Trotuşului şi din alte părţi. Solidaritatea între muncitorii grevişti de aici, în majn-­ ritate maghiari şi între muncitorii din Galaţi, soldaţii din Moldova şi ţără­nimea muncitoare din satele vecine, romîneşti, constituie un exemplu viu al prieteniei şi intereselor comune ale oamenilor muncii din ţara noastră, indiferent de naţionalitate. Tot mai mult înfloreşte industria regiunii noastre Călătorind acum 15—20 de ani pe Valea Mureşului, a Nirajului sau pe alte văi ale regiunii noastre, ochiul călătorului nu era atras de nimic deo­sebit. La Gheorghieni, Reghin sau T­g.-Mureş nu întîlneai în cale ceva nou, vreo fabrică sau uzină, blocuri sau cartiere de locuinţe muncitoreşti. Totul era aşa cum le plăcea capita­liştilor, adică, peste tot o stare de înapoiere atît economică cit şi cul­turală. Eliberarea ţării noastre de către glorioasa Armată Sovietică a făcut posibil ca după 4 ani, adică acum zece ani, poporul muncitor sub conducerea înţeleaptă a partidului nostru să treacă la măreţul act re­voluţionar: naţionalizarea principale­lor mijloace de producţie. Odată cu actul de naţionalizare s-au deschis noi şi noi perspective de dezvoltare industriei noastre socialiste. Pentru industrializarea regiunii noastre nu­mai în perioada primului plan cinci­nal s-a învestit peste 1 miliard şi 400 milioane Iei. Astăzi în defileul Gheorghienilor, acolo unde în trecut populaţia secu­­iască a fost lăsată într-o stare de înapoiere culturală şi industrială, de departe se văd măreţele clădiri ale filaturii de in din Gheorghieni şi to­pitoria de in din Joseni. La Reghin micile fabrici de che­restea au fost unite. In anii de după naţionalizare s-a mărit mult capaci­tatea de producţie a fabricii de che­restea, în aşa fel că astăzi ea are aspectul unui mare combinat fores­­stier Aici se fabrică ambarcaţiuni şi inst’-’­imente muzicale, al căror renu­me a trecut de mult peste hotarele ţării. Nu departe de combinat se afl­ ă clădirile I.F.E.T.-ului Reghin. Mult s-a schimbat viaţa muncitorilor de la pădure. La fiecare parchet de exploatare lucrările se fac mecanizat. In locul joagărului, ţapinei, securii şi pilei triunghiulare, astăzi ferăstrăul electric taie copacii. In locurile neac­­cesibile transportului moto, funicularul deserveşte în mod rapid rampa de buş­teni a parchetului. Tractoarele romî­neşti şi sovietice K. T. 12 şi K. D. 15 execută în mod rapid transportul buş­tenilor. Colibele au dispărut cu totul. Locul lor a fost luat de barăci spa­­ţioase şi luminoase. Nici Tg.-Mureşul nu mai este cel de acum zece ani. In jurul gării şi a drumului ce duce la Mureşeni au apărut noi fabrici. Fabrica de carde „Encsel Mor“ este o nouă realizare a regimului nostru democrat-popular. Cu fiecare an ce trece pe harta regiunii apare ceva nou în domeniul industriei. Astfel, in cursul acestui an, va fi dat parţial în funcţiune Combinatul forestier de la Gălăuţaş. Unitatea auto n­r. 2 din Tg.-Mureş îşi va mări capacitatea cu o nouă hală de reparaţii. Proiectările­­ de noi fabrici şi uzi­ne vor simţi o creştere tot mai ac­centuată în anii următori deoarece la conducerea treburilor statului se află fiii cei mai buni ai poporului, coin­teresaţi direct în lupta pentru înflo­rirea industriei, pentru o viaţă tot mai îmbelşugată a maselor largi ale muncitorilor şi ţăranilor din regiunea noastră. La I. F. I. L. Reghin Aspecte din hala de asamblare şi terminare a fuselajelor de planoare şi avioane de şcoală la I.F.I.L. Reghin Din anul 1933 am început să lu­crez ca mecanic de locomotiva C.F.F. la societatea ,,Ofa“ din Topliţa. De la această dată am trăit şi am cunoscut din plin via a muncitorilor forestieri. Suferinţele s-au ţinut lanţ. Lucram în condiţiuni grele. Dar asta nu-i interesa pe patroni, ci stoarcerea profiturilor cît mai mari. Iar ca răsplată a muncii­ noastre deseori eram scoşi din întreprinderi. Aşa am fost dat şi eu o oră în anul 1941, cînd întreprinderea aparţinea societăţii ,,Marosvölgyi fakitermelő részvénytársaság“, pe considerentul că eram „minoritar". Orele de lucru: 14—18, ba chiar şi mai multe. Condiţiile de viaţă erau cum nu se poate mai grele. Muncitorii locuiau în colibe, fără aşternut şi hainele necesare. Mun­ceau cu unelte primitive, îndurînd foame pentru că cele 800 gr de făi­nă pe care le primeau săptămînal nu le ajungea. De aceleaşi condiţii grele au avut parte muncitorii fie • • • ei din depozitul de buşteni gatere sau alte locuri de muncă. Marele act istoric de la 11 iunie 1948, cînd s a făcut naţionalizarea principalelor mijloace de producţie, n-au găsit la patronul Duşa Vaier. Această dată, pentru mine şi toţi muncitorii forestieri din Topliţa a rămas adînc Întipărită în minte, 11 iunie 1948, a cărei aniversare o sărbătorim azi, reprezintă deschi­derea unui drum nou in construirea socialismului, în înfăptuirea tuturor revendicărilor pentru care a luptat clasa muncitoare decenii ele a rindit. De la data cînd întreprind­rea a devenit proprietatea noastră, bun a­ întregului popor, viaţa a început să cunoască o îmbunătăţire continuă. Tot ce în trecut a fost închis în faţa noastră şi a copiilor noştri, au fost deschise­ drumul spre cultură, spre ştiinţă. Condiţiile de muncă şi viaţă s-au transformat şi se transformă, deve­nind zilnic mai bune şi mai plă­cute. Cei de la exploatări au azi la dis­poziţie, în loc de colibe, cabane, cantine, puncte sanitare, haine de protecţie. Incepind din depozitul de buşteni, gatere şi pînă la depozitul de cherestea, principalele faze de lu­cru au fost mecanizate. Azi, muncitorii de la I.F.E.T. şi U.I.L. Topliţa au la dispoziţie tere­nuri de sport, club, iar concediile de odihnă şi le petrec în staţiunile balneoclimaterice. In cei 10 ani de la naţionalizare, întreprinderile forestiere din Topliţa au obţinut realizări deosebite. La 31 mai a. c. U.I.L. Topliţa a primit drapelul de unitate fruntaşă pe re­giune. Suntem­ hotărîţi să obţinem rezultate tot mai bune. GURDEANU ŞTEFAN, lăcătuş la atelierele de între­ţinere a locomotivelor C.F.F. I.F.E.T. Topliţa Măiestria ţesătoarelor Aveam în minte scheletul întregului reportaj în timp ce mă îndreptam spre secţia de ţesătorie a întreprinderii in­dustriei locale „Lázár Ödön“. Intr-un trecut puţin îndepărtat mai vizitasem cîteva ţesătorii, aşa încît cunoşteam atmosfera specifică ţesătoriilor. Ve­deam cu ochii închipuirii o sală uria­şă, unde lucrau conduse de femei harnice, războaie zgomotoase, moder­ne, automate, de ţesut. Dar iată-mă ajuns în faţa clădirii de pe malul Mureşului, unde mi s-a spus că se găseşte secţia ţesătorie. Nu-mi venea să intru. Eram convins Că am greşit adresa. Clădirea părea prea modestă, prea mică, prea altfel decît mi-o închipuisem... Şi apoi n­­auzeam nici un zgomot metalic. în­cercam să mă conving că n-am ni­­merit-o bine. •Mi-am luat totuşi ini­ma în dinţi şi am intrat. Nu mai ştiam ce să cred. Nedume­rirea şi decepţia în acelaşi timp lua­­ proporţii în conştiinţa mea. Intr-un exces de sinceritate mi-am descărcat inima în faţa şefei secţiei tovaăşa Schwarzberger Elisabeta. I am spus in puţine cuvinte tot ce simţeam. Drept răspuns, tovarăşa Schwarzber­ger m-a invitat s-o urmez. Am urcat cîteva scări, apoi am intrat într-o ca­m­eră doar de 2­1 ori mai mare de­cit una de locuit- Așezate pe două rînduri erau aici 12 războaie de țe­st. I. Douăsprezece războaie de țesut aidoma celora la care nu lucrat și mai lucrează încă bunicile noastre. Douăsprezece războaie de țesut din lemn, de tie, cu spete, cu urzeală. Ne-am apropiat de primul război. Am privit ,uimit la lucru! celor doua fete care ieseau fără să ne bage în seamă. Am trecut la altul, apoi la al­tul, voiam să văd tot ... Și nu mai aveam ochi destui să văd. Lucrul ieșit din urzeala acestor femei erau adevă­rate opere de artă. Opere de artă na­ţională romînească. — Ei, ce părere aveţi? Vă place ţe­­sătoria noastră ? — mă întrebă inso­­ţitoarea cu un zîmbent indulge­nt iro­nic la început, iar apoi binevoitor. — Da. îmi place foarte mult. E mi­nunat. E ceea ce nici nu mă aşteptam să văd ... — Priviţi. Aceste covoare şi carpete luc­rate de noi sint admirate astăzi atît în ţară cit şi la Paris. Moscova, Bruxelles, Berlin şi în alte­­ oraşe din Europa, — îmi zise cu un ton firesc tovarăşa Schwarzberger. O ascultam fără să-mi pot ridica ochii de pe covorul aproape term nal pe care ti aveam în­ faţă la care lu­crau de zor două muncitoare pe nume: Kriszta Regina şi Găboşi Ana. Cu cită măiestrie ştiau femeile acestea sol­ şi strecoare mîinite ce purtau tirul colorat de lină prin urzeala războiu­­i’ Cît de minunate motive naţionale ro­mîneşti puteau fi înbinate pe aceste covoare? Aci, războiul mecanic de ţe­sut nu-şi avea tocul. Ţesătura ieşită din mîinile acestor muncitoare, covoa­rele făcute de ele nu puteau fi lucrat­? cu automate. Aici, în aceste covoare erai: urzite comori de sentimente, co­mori de frumuseţi izvorîte din nese­cata imaginaţie a poporului. Această combinare artistică a firului negru cu cel roşu, sau alb, sau violet, sau roz nu putea fi făcut decit de mîini de oameni, decit de mîini de arti­şti. Aceste femei păreau contopite cu ope­rele lor. — De cît timp lucrează tovarăşele în această secţie? — m-am­ trezit în­­trebînd. — Majoritatea tot n-au decît un an de cînd muncesc în secţia noastră — mi-a răspuns şefa secţiei — ... Şi sînt toate calificate aci, la noi. De fapt. întreaga secfie lucrăm la aceste rrrrmn­p de abia doi ani... Așa vă pot să vă spun că toate aci ne am călim lu al in această muncă. — Nu mă îndoiesc că cere mult timp realizarea unui asemenea covor. — Fără îndoială! La început a fost mai greu. De acum însă ne-am de­prins cu meşteşugul aşa că reuşim întreaga secţie Să depăşim cu regula­ritate norma. Am mai trecut odată prin faţa ce­lor 12 războaie de ţesut, am mai pri­vit splendidele ţesături ale covoarelor ce ieşeau de sub mîinile muncitoare­lor desfătîndu-mă cu frumuseţea lu­crului lor. FLORIAN BORZ sîesua roşie

Next