Steaua Roşie, decembrie 1958 (Anul 7, nr. 656-664)
1958-12-03 / nr. 656
Expunerea făcută de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa plenară a C. C. al P. M. R. (Urmare din pag. 2-a) Industrializarea şi valorificarea superioară a lemnului Tovarăşi. Patrimoniul forestier este una din marile bogăţii ale ţării noastre, căreia partidul şi guvernul îi acordă o atenţie neslăbită. In ultimii 10 ani s-au executat lucrări de împăduriri şi de complectări a pădurilor, îmbunătăţindu-se fondul silvic a cărui suprafaţă este de cca. 6,5 milioane hectare. Pentru a asigura o exploatare raţională a pădurilor şi a îmbunătăţi condiţiile de lucru în silvicultură, au fost construite reţele de căi ferate forestiere şi drumuri în lungime de cca. 3000 km. In domeniul prelucrării lemnului, preocuparea noastră principală se îndreaptă spre INDUSTRIALIZAREA SI VALORIFICAREA SUPERIOARA A MATERIALULUI LEMNOS. Numai în ultimii trei ani s-au construit şi au intrat în producţie 5 fabrici noi precum şi un număr de secţii noi la fabricile existente. Valoarea producţiei noilor capacităţi puse în funcţiune reprezintă suma de 340 milioane lei pe an. însemnătatea prelucrării complexe a lemnului rezultă limpede din exemplul fabricii de plăci aglomerate din aşchii de lemn pusă recent în funcţiune la Brăila. Această fabrică foloseşte ca materie primă lemnul de plop şi de salcie din Delta Dunării, care pînă acum nu se valorifica pe cale industrială. Producţia anuală a fabricii este de 51 milioane lei, faţă de costul total al investiţiilor care nu se ridică decit la 45 milioane lei. Se prevede ca în anul viitor să se construiască pe lîngă această fabrică o secţie modernă de chibrituri, cu o capacitate de 300 milioane cutii pe an. Datorită gradului mai înalt de industrializare a lemnului realizat cu noile capacităţi de producţie, scoatem astăzi dintr-un m. c. de masă lemnoasă produse finite în valoare de 3 ori mai mare decît în 1938. Pentru anul 1959 se prevede începerea construcţiei a 3 unităţi de valorificare industrială complexă a lemnului, care vor cuprinde, în afară de producţia de cherestea, secţii pentru producţia de placaje, plăci fibro-lemnoase, plăci aglomerate. Se vor construi încă două fabrici noi de mobilă, precum şi noi secţii de plăci aglomerate şi plăci celulare pe lîngă fabrica nouă de la Gălăuţaşi. In afară de obiectivele a căror construcţie va începe în anul 1959, sunt prevăzute şi s-au asigurat utilajele şi instalaţiile pentru o serie de alte unităţi de valorificare complexă a lemnului, care se vor construi în anii următori. Dintre cele mai importante, menţionăm un număr de 5 fabrici de plăci fibrolemnoase cu o capacitate totală de 124.000 tone pe an, 4 secţii de plăci aglomerate cu o capacitate de 32.000 tone, 3 secţii de placaje cu o capacitate de 54.000 m, cu 4 fabrici de mobilă cu o capacitate de 30.000 garnituri şi secţii de parchete cu o capacitate totală de 1.300.000 m. p. anual. Sumele ce se vor cheltui numai pentru construcţia şi utilarea acestor unităţi reprezintă 1.150.000.000 lei. Trebuie relevat că noile unităţi de valorificare complexă a lemnului vor produce, cînd vor fi toate în funcţiune, mărfuri în valoare de cca. 500 milioane lei anual, din care vor putea fi exportate produse, echivalînd valoarea importului de utilaje pentru 4 secţii de plăci fibro-lemnoase. Cu toate măsurile luate în ultimii ani pentru valorificarea complexă a masei lemnoase, trebuie să arătăm că sîntem rămaşi în urmă faţă de prevederile directivelor Congresului al II-lea. Trebuie să lichidăm grabnic această întârziere, să intensificăm valorificarea complexă a masei lemnoase. La nivelul actual de dezvoltare industrială nu mai putem tolera să se piardă cantităţi însemnate de masă lemnoasă la prelucrarea în pădure. Pentru ca aceste pierderi să fie eliminate, trebuie luate cît mai urgent măsuri ca întreaga masă lemnoasă să fie prelucrată în unităţi industriale moderne, cu profil complex de valorificare a masei lemnoase şi dotate cu tehnica cea mai înaltă. Trebuie să ne îngrijim din timp de dotarea industriei lemnului cu utilaje moderne, să creăm şi să importăm instalaţii cu un mare randament de valorificare a lemnului, pe baza tehnologiei celei mai înaintate. Industria construcţiilor de maşini trebuie să ia măsuri pentru a contribui la dotarea silviculturii şi industriei lemnului cu utilaje la nivelul celor mai bune modele din străinătate şi a căror producţie în ţară se justifică din punct de vedere economic, iar industria chimică să participe activ la dezvoltarea acestei ramuri, furnizîndu-i răşini sintetice şi alte produse de bună calitate, la preţ ieftin. In cadrul planului de perspectivă este necesar să întocmim un program de dezvoltare în ritm accentuat a industrializării complexe a lemnului, să ajungem astfel să valorificăm masa lemnoasă la nivelul atins de ţările cu realizările cele mai înalte în acest domeniu. Concentrarea, prelucrarea şi industrializarea lemnului în unităţi moderne, amplasate cît mai aproape de resursele de masă lemnoasă, vor ridica la un nivel mai înalt eficienţa economică a industriei lemnului. Reorganizarea şi reutilarea industriei lemnului, eliminarea în cel mai înalt grad a pierderilor vor face posibil să obţinem produse finite în valoare mereu mai mare, deşi în scopul îmbunătăţirii fondului silvic vom continua şi în anii următori să restrîngem volumul tăierilor forestiere. Odată cu dezvoltarea producţiei de plăci aglomerate, fibro-lemnoase, placaje, panele, furnire, se creează condiţiile pentru creşterea continuă a producţiei industriei de mobilă care trebuie să se perfecţioneze, să-şi lărgească sortimentele şi să le adapteze construcţiilor tip de locuinţe, să îmbunătăţească necontenit calitatea şi aspectul produselor pentru a satisface în măsură tot mai mare cerinţele populaţiei şi să lărgească considerabil posibilităţile de export. In industria alimentară va începe construirea unei fabrici de lapte praf cu o producţie de 1.500 tone anual, a unui combinat de produse lactate în Bucureşti cu o capacitate de producţie de 3.000 hl. lapte pe zi, a unui abator la Hunedoara , de 30 tone carne pe zi, a două fabrici de zahăr fiecare avind posibilitatea de a prelucra zilnic 2.000 tone sfeclă; se va mări capacitatea de depozitare a vinului cu peste1600 vagoane reprezentînd o creştere de 27% faţă de aceea a anului 1958, capacitatea de producţie la unt pasteurizat va creşte cu 1.500 tone. Analizînd posibilităţile de dezvoltare a industriei bunurilor de consum, considerăm că prin utilizarea mai bună a maşinilor şi utilajelor, prin folosirea economicoasă a materiilor prime şi materialelor, se poate obţine o majorare a producţiei industriei uşoare şi alimentare peste prevederile proiectului de plan în valoare de cca. 200 milioane lei, astfel că valoarea producţiei bunurilor de consum va creşte cu circa 2 miliarde Lei faţă de anul 1958. In faţa industriei bunurilor de consum stă sarcina de a produce cît mai multe mărfuri de calitate superioară, de a lărgi numărul sortimentelor şi de a realiza economii la materii prime şi materiale, pentru reducerea în continuare a preţului de cost. Tovarăşi, O problemă asupra căreia aş vrea să atrag în mod deosebit atenţia Plenarei este aceea a măsurilor care trebuie luate pentru a se ajunge în anii următori la lichidarea importului de ZAHĂR, ULEI ŞI LINA. îmbunătăţirea aprovizionării oamenilor muncii îşi găseşte, între altele, expresie în creşterea continuă a consumului de produse agro-alimentare superioare, ca zahărul, uleiul şi altele. Din 1938 şi pînă în 1957 producţia de zahăr a crescut de la 95.100 tone la 185.351 tone. Totuşi producţia de zahăr a rămas mult în urmă faţă de consumul sporit al oamenilor muncii. Această stare de lucruri ne-a obligat să recurgem an de an la import de zahăr. Se pune în mod firesc întrebarea: de ce sîntem în situaţia de a continua să importăm zahăr cînd avem toate condiţiile favorabile pentru a asigura materia primă necesară şi a fabrica în ţară zahăr în cantităţi suficiente pentru a acoperi nevoile consumului intern şi chiar pentru export. Dacă facem un calcul cît ne-a costat importul de zahăr în ultimii 8 ani, reiese că am cheltuit o sumă cu care s-ar fi putut importa utilajul pentru mai multe fabrici de zahăr. Lipsa unei preocupări serioase pentru fabricarea în ţară a întregii cantităţi de zahăr necesară consumului era „explicată“ de unii prin insuficienţa capacităţii interne de producţie, iar nedezvoltarea capacităţii de producţie era „motivată“ prin deficienţele în cultivarea sfeclei de zahăr. Putem şi trebuie să luăm toate măsurile pentru dezvoltarea culturii sfeclei de zahăr, cît şi pentru mărirea capacităţilor de producţie, astfel ca în 1960 importul de zahăr să fie lichidat, iar în anul 1964 să ajungem la un consum de zahăr de 20 kg. socotit pe cap de locuitor, faţă de 5,5 kg, cit era în 1938 — şi să dispunem în acelaşi timp de însemnate cantităţi pentru export. Suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr au crescut de la 25.600 ha, media anilor 1934—1938, la 132.700 ha., media anilor 1954—1958, nu a crescut însă corespunzător producţia medie la hectar. Cauza principală a acestei situaţii constă în faptul că în ultimii ani nu s-a asigurat dezvoltarea culturii sfeclei de zahăr în primul rînd în zonele deosebit de favorabile din anumite regiuni ale ţării, ca Regiunea Autonomă Maghiară, regiunile Cluj, Stalin, Suceava, Timişoara şi altele. Cultura acestei plante a fost restrînsă în unele zone favorabile şi înlocuită cu alte culturi. Astfel, cultura sfeclei de zahăr a fost scoasă din zona fabricii de zahăr Bod, unde se obţin producţii mai ridicate la hectar, şi a fost extinsă în raioane ca Tecuci şi Lugoj, unde producţiile medii obţinute sunt simţitor mai scăzute. Lucrările agrotehnice — cum sunt arăturile de toamnă — îngrăşămintele, lucrările de întreţinere au fost în multe locuri incomplect aplicate, iar irigarea suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr nu a constituit o preocupare pentru Ministerul Agriculturii şi Silviculturii şi pentru sfaturile populare. Este necesar ca pînă în primăvara anului 1959 să se termine zonarea culturii sfeclei de zahăr in raioanele cele mai favorabile, cu tradiţie în cultura acestei plante, şi să se concentreze producţia de sfeclă de zahăr în special în jurul fabricilor de zahăr, pentru a se economisi cheltuielile de transport. Cultura sfeclei de zahăr în zonele favorabile este deosebit de rentabilă pentru gospodăriile colective şi întovărăşirile agricole. Sunt grăitoare, în această privinţă, exemplele gospodăriilor agricole colective Lenauheim din regiunea Timişoara, Ziduri din regiunea Ploeşti, Gîldău din regiunea Constanţa care, realizînd producţii medii la hectar de 30.000 şi 40.000 kg. sfeclă, au obţinut venituri între 15.000—20.000 lei la fiecare hectar. Gospodăriile agricole colective şi întovărăşirile agricole din zonele favorabile culturii sfeclei de zahăr trebuie îndrumate spre extinderea acestei culturi. Pentru stimularea gospodăriilor agricole colective şi a întovărăşirilor agricole care, specializîndu-se în cultura sfeclei de zahăr, îşi vor restrînge suprafeţele cultivate cu cereale, va trebui să se asigure o anumită cantitate de cereale necesară acoperirii nevoilor lor de consum. In scopul obţinerii unei producţii sporite şi constante este necesar să se elaboreze un plan de măsuri, eşalonat pe mai mulţi ani, de mărire a suprafeţelor irigate pentru cultura sfeclei de zahăr. Incepînd din anul 1959, va trebui să se treacă la irigarea unor suprafeţe cît mai mari cultivate cu sfeclă de zahăr, folosindu-se mijloace locale simple şi cît mai economice şi antrenîndu-se la aceste lucrări masele largi de ţărani muncitori, în special pe ţăranii colectivişti şi întovărăşiţi, direct interesaţi materialiceşte în executarea cît mai grabnică a lucrărilor de irigare. Suprafeţele destinate irigării trebuie să fie alese în special pe Valea Dunării şi în apropierea rîurilor. Se ştie că o mare şi rodnică experienţă în cultura sfeclei de zahăr o au cultivatorii din ţări prietene ca Cehoslovacia şi R.D.G. Este necesar să trimitem în aceste ţări grupuri de specialişti şi îndeosebi tineri ce s-au ocupat de cultura sfeclei de zahăr, care să lucreze un anumit timp împreună cu cultivatorii de sfeclă din aceste ţări ,să studieze experienţa lor, săşi însuşească totodată sistema lor de maşini pentru cultura sfeclei de zahăr , pe care s-o adaptăm la condiţiile ţării noastre. Atunci cînd se întorc acasă, aceşti tineri să nu se mărginească doar a vorbi despre cele văzute, ci să aplice efectiv ceea ce au învăţat. De asemenea este necesar să se organizeze un larg schimb de experienţă în ţară cu gospodăriile de stat, gospodăriile colective şi întovărăşirile agricole care au obţinut producţii medii de 30.000 şi 40.000 kg. sfeclă la hectar ,să se trimită în aceste unităţi grupuri de colectivişti, întovărăşiţi şi agronomi, care să studieze şi să-şi însuşească experienţa înaintată în cultura sfeclei de zahăr, iar apoi să ajute la aplicarea ei. In vederea asigurării cadrelor necesare dezvoltării culturii sfeclei de zahăr, trebuie să se organizeze în gospodării colective, întovărăşiri cursuri de îndrumare agrotehnică calificată a cultivatorilor de către ingineri şi tehnicieni agronomi; aceştia au ei înşişi de învăţat de la cultivatorii cu experienţă. Toate acestea vor permite să realizăm în următorii 2—3 ani o producţie medie de cel puţin 20.000 kg. sfeclă de zahăr la hectar. Concomitent cu măsurile pentru dezvoltarea culturii sfeclei de zahăr în vederea creşterii producţiei medii la hectar, vor trebui sporite capacităţile de prelucrare existente, creindu-se noi capacităţi, în aşa fel ca în 1960 să fie puse în funcţiune 2 fabrici noi, fiecare cu o capacitate de prelucrare de cîte 2.000 tone sfeclă în 24 de ore, iar în anii următori să fie lărgite în continuare capacităţile de fabricaţie a zahărului astfel ca pînă în 1964 să asigurăm producţia necesară unui consum anual de circa 400.000 tone precum şi a unui disponibil pentru export. In ce priveşte uleiul comestibil se impun de asemenea o serie de măsuri imediate. Producţia industrială de ulei în ţara noastră a crescut de la 17.800 tone în 1938, la peste 44.000 tone în 1958. Cu toate acestea, cantităţile de ulei realizate din producţia internă nu au putut satisface consumul din ce în ce mai mare al populaţiei, ceea ce a determinat importuri sporite de la an la an. In ultimii 2 ani peste 40% din cantitatea necesară consumului intern a fost importată. Fără îndoială că dacă Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, institutele ştiinţifice de cercetări şi alte organe în drept ar fi acordat atenţia cuvenită dezvoltării culturii florii-soarelui am fi putut asigura din producţia proprie necesarul de ulei. Trebuie subliniat că în timp ce importul s-a menţinut la un nivel ridicat, fabricile de ulei, neavînd asigurată materia primă necesară, au folosit doar o parte a capacităţii lor de producţie. Nu putem fi mulţumiţi cu această stare de lucruri, cînd avem în ţară condiţii favorabile pentru cultura de floarea-soarelui ca şi a altor plante oleaginoase. Trebuie luate măsuri pentru dezvoltarea culturii de floarea-soarelui şi a altor plante oleaginoase, pentru a asigura fabricile noastre cu materia primă şi a acoperi astfel, exclusiv din producţia internă, consumul crescînd al populaţiei. În acest scop, începînd cu anul 1959 trebuie să se treacă la sporirea suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, pentru a se ajunge încă în 1959 la o producţie de circa 450.000 tone seminţe. In vederea ridicării, în următorii ani, a producţiei medii pînă la 1.200—1.300 kg. la hectar, trebuie asigurată aplicarea măsurilor agrotehnice corespunzătoare şi cultivarea întregii suprafeţe cu sămînţă de mare randament. Ca urmare a aplicării măsurilor agrotehnice înaintate, precum şi a cointeresării materiale a producătorilor, vom putea ajunge ca în 1960 să renunţăm la importul de ulei, iar în 1964 să obţinem o producţie de 650.000 tone floarea-soarelui, cu care să satisfacem pe deplin cerinţele crescinde de consum ale populaţiei. Nu putem trece cu vederea faptul că mai există o serioasă rămînere în urmă faţă de necesităţi la producţia de lînă şi fire de lină. In perioada anilor 1953—1958 a fost adusă din străinătate o cantitate de 17.000 tone lînă fină şi semifină. In anul 1959 importul prevăzut echivalează cu suma acordată industriei uşoare pe timp de 3 ani pentru import de utilaje. Cauza principală este aceea că la noi oile cu lînă fină şi semifină nu reprezintă decît 36,2% din totalul numărului de oi. Este necesar să fie luate în continuare măsuri pentru creşterea şeptelului de oi şi îmbunătăţirea raselor de ovine, astfel ca în următorii 3—4 ani numărul oilor cu lînă fină şi semifină să ajungă la circa 50% din total. Prin înfăptuirea acestor sarcini şi prin darea în funcţiune a fabricii de volan, în 1961—1962 vor fi create posibilităţi pentru a acoperi în cea mai mare parte necesarul de lînă din producţia internă. In loc de a importa an de an cantităţi sporite de ulei şi lînă, să depunem eforturi pentru a dezvolta resursele interne de materii prime , iar mijloacele cheltuite pentru import să le folosim pentru dezvoltarea bazei tehnice de prelucrare a acestor materii, spre a satisface astfel într-o măsură tot mai mare cerințele mereu crescunde ale populației. ★ Creşterea producţiei bunurilor de consum Tovarăşi, Dezvoltarea continuă a producţiei BUNURILOR DE LARG CONSUM, lărgirea sortimentelor şi îmbunătăţirea simţitoare a calităţii lor au contribuit la satisfacerea într-o măsură crescîndă a cererilor de mărfuri, a exigenţelor în aprovizionarea oamenilor muncii. In vederea îmbunătăţirii în continuare a aprovizionării populaţiei, proiectul de plan pe anul 1959 prevede ca producţia industriei bunurilor de consum să crească cu 6,9% faţă de realizările anului 1958. In vederea unei importante dezvoltări a industriei uşoare şi alimentare, volumul de investiţii prevăzut pe 1959 este cu cca. 53% mai mare faţă de volumul investiţiilor destinate acestui sector în 1958. Prin investiţiile prevăzute se va mări capacitatea de producţie la fire de bumbac şi lină, ceea ce va permite reducerea importului, se vor crea unităţi noi de producţie pentru prelucrarea firelor şi fibrelor sintetice, pentru finisarea ţesăturilor, în vederea îmbunătăţirii calităţii şi aspectului acestora. Astfel, se vor pune în funcţiune capacităţi noi cu producţii de 3700 tone fire de bumbac, 800 tone fire de lînă, 5 milioane m.p. ţesături din fire sintetice, 2,2 milioane buc. tricotaje, 1,1 milioane perechi încălţăminte de cauciuc şi altele. Dezvoltarea sectorului socialist al agriculturii şi sporirea niinuriieî aprinilor Tovarăşi. Ca rezultat al aplicării politicii partidului au fost obţinute realizări însemnate în construcţia socialistă la sate şi în creşterea producţiei principalelor culturi agricole. La note:..'He 'râî sectorul socialist al agriculturii cuprindea 15.723 gospodării colective, cooperative agricole de producţie şi întovărăşiri, cu peste 1.760.000 familii, sectorul socialist in agricultură reprezintă peste 55 la sută din suprafaţa agricolă a ţării, in vederea dezvoltării SECTORULUI SOCIALISTAL AGRICULTURII ŞI SPORIRII PRODUCŢIEI AGRICOLE, prin proiectul de plan pe anul 1959 (Continuare in pag. 4-a) | Steaua roşie Kil