Steaua Roşie, decembrie 1958 (Anul 7, nr. 656-664)

1958-12-03 / nr. 656

Expunerea făcută de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la şedinţa plenară a C. C. al P. M. R. (Urmare din pag. 2-a) Industrializarea şi valorificarea superioară a lemnului Tovarăşi. Patrimoniul forestier este una din marile bogăţii ale ţării noastre, căreia partidul şi guvernul îi acor­dă o atenţie neslăbită. In ultimii 10 ani s-au executat lucrări de îm­­păduriri şi de complectări a pădu­rilor, îmbunătăţindu-se fondul sil­vic a cărui suprafaţă este de cca. 6,5 milioane hectare. Pentru a asigura o exploatare ra­ţională a pădurilor şi a îmbunătăţi condiţiile de lucru în silvicultură, au fost construite reţele de căi fe­rate forestiere şi drumuri în lungi­me de cca. 3000 km. In domeniul prelucrării lemnu­lui, preocuparea noastră principală se îndreaptă spre INDUSTRIALI­ZAREA SI VALORIFICAREA SU­PERIOARA A MATERIALULUI LEMNOS. Numai în ultimii trei ani s-au construit şi au intrat în pro­ducţie 5 fabrici noi precum şi un număr de secţii noi la fabricile existente. Valoarea producţiei noi­lor capacităţi puse în funcţiune re­prezintă suma de 340 milioane lei pe an. însemnătatea prelucrării com­plexe a lemnului rezultă limpede din exemplul fabricii de plăci aglo­merate din aşchii de lemn pusă re­cent în funcţiune la Brăila. Acea­stă fabrică foloseşte ca materie pri­mă lemnul de plop şi de salcie din Delta Dunării, care pînă acum nu se valorifica pe cale industrială. Producţia anuală a fabricii este de 51 milioane lei, faţă de costul total al investiţiilor care nu se ridică decit la 45 milioane lei. Se prevede ca în anul viitor să se construiască pe lîngă această fabrică o secţie modernă de chibrituri, cu o capaci­tate de 300 milioane cutii pe an. Datorită gradului mai înalt de industrializare a lemnului realizat cu noile capacităţi de producţie, scoatem astăzi dintr-un m. c. de masă lemnoasă produse finite în valoare de 3 ori mai mare decît în 1938. Pentru anul 1959 se prevede în­ceperea construcţiei a 3 unităţi de valorificare industrială complexă a lemnului, care vor cuprinde, în afară de producţia de cherestea, secţii pentru producţia de placaje, plăci fibro-lemnoase, plăci aglo­merate. Se vor construi încă două fabrici noi de mobilă, precum şi noi secţii de plăci aglomerate şi plăci celulare pe lîngă fabrica nouă de la Gălăuţaşi. In afară de obiectivele a căror construcţie va începe în anul 1959, sunt prevăzute şi s-au asigurat uti­lajele şi instalaţiile pentru o serie de alte unităţi de valorificare com­plexă a lemnului, care se vor con­strui în anii următori. Dintre cele mai importante, menţionăm un nu­măr de 5 fabrici de plăci fibro­­lemnoase cu o capacitate totală de 124.000 tone pe an, 4 secţii de plăci aglomerate cu o capacitate de 32.000 tone, 3 secţii de placaje cu o capacitate de 54.000 m, cu 4 fa­brici de mobilă cu o capacitate de 30.000 garnituri şi secţii de parche­te cu o capacitate totală de 1.300.000 m. p. anual. Sumele ce se vor cheltui numai pentru construcţia şi utilarea aces­tor unităţi reprezintă 1.150.000.000 lei. Trebuie relevat că noile unităţi de valorificare complexă a lemnu­lui vor produce, cînd vor fi toate în funcţiune, mărfuri în valoare de cca. 500 milioane lei anual, din ca­re vor putea fi exportate produse, echivalînd valoarea importului de utilaje pentru 4 secţii de plăci fi­bro-lemnoase. Cu toate măsurile luate în ulti­mii ani pentru valorificarea com­plexă a masei lemnoase, trebuie să arătăm că sîntem rămaşi în urmă faţă de prevederile directivelor Congresului al II-lea. Trebuie să lichidăm grabnic această întârziere, să intensificăm valorificarea com­plexă a masei lemnoase. La nivelul actual de dezvoltare industrială nu mai putem tolera să se piardă cantităţi însemnate de masă lemnoasă la prelucrarea în pădure. Pentru ca aceste pierderi să fie eliminate, trebuie luate cît mai urgent măsuri ca întreaga ma­să lemnoasă să fie prelucrată în unităţi industriale moderne, cu pro­fil complex de valorificare a masei lemnoase şi dotate cu tehnica cea mai înaltă. Trebuie să ne îngrijim din timp de dotarea industriei lemnului cu utilaje moderne, să creăm şi să importăm instalaţii cu un mare randament de valorificare a lemnului, pe baza tehnologiei ce­lei mai înaintate. Industria con­strucţiilor de maşini trebuie să ia măsuri pentru a contribui la dota­rea silviculturii şi industriei lem­nului cu utilaje la nivelul celor mai bune modele din străinătate şi a căror producţie în ţară se justifică din punct de vedere economic, iar industria chimică să participe ac­tiv la dezvoltarea acestei ramuri, furnizîndu-i răşini sintetice şi alte produse de bună calitate, la preţ ieftin. In cadrul planului de perspecti­vă este necesar să întocmim un program de dezvoltare în ritm ac­centuat a industrializării complexe a lemnului, să ajungem astfel să valorificăm masa lemnoasă la ni­velul atins de ţările cu realizările cele mai înalte în acest domeniu. Concentrarea, prelucrarea şi in­dustrializarea lemnului în unităţi moderne, amplasate cît mai aproa­pe de resursele de masă lemnoasă, vor ridica la un nivel mai înalt efi­cienţa economică a industriei lem­nului. Reorganizarea şi reutilarea industriei lemnului, eliminarea în cel mai înalt grad a pierderilor vor face posibil să obţinem produse fi­nite în valoare mereu mai mare, deşi în scopul îmbunătăţirii fondu­lui silvic vom continua şi în anii următori să restrîngem volumul tăierilor forestiere. Odată cu dez­voltarea producţiei de plăci aglo­merate, fibro-lemnoase, placaje, pa­nele, furnire, se creează condiţiile pentru creşterea continuă a produc­ţiei industriei de mobilă care tre­buie să se perfecţioneze, să-şi lăr­gească sortimentele şi să le adap­teze construcţiilor tip de locuinţe,­­ să îmbunătăţească necontenit cali­tatea şi aspectul produselor pentru a satisface în măsură tot mai mare cerinţele populaţiei şi să lărgească considerabil posibilităţile de ex­port. In industria alimentară va înce­pe construirea unei fabrici de lapte praf cu o producţie de 1.500 tone anual, a unui combinat de produse lactate în Bucureşti cu o capacitate de producţie de 3.000 hl. lapte pe zi, a unui abator la Hunedoara , de 30 tone carne pe zi, a două fa­brici de zahăr fiecare avind posi­bilitatea de a prelucra zilnic 2.000 tone sfeclă; se va mări capacitatea de depozitare a vinului cu peste­­1600 vagoane reprezentînd o creş­tere de 27% faţă de aceea a anu­lui 1958, capacitatea de producţie la unt pasteurizat va creşte cu 1.500 tone. Analizînd posibilităţile de dez­voltare a industriei bunurilor de consum, considerăm că prin utili­zarea mai bună a maşinilor şi uti­lajelor, prin folosirea economi­coasă a materiilor prime şi mate­rialelor, se poate obţine o majorare a producţiei industriei uşoare şi alimentare peste prevederile pro­iectului de plan în valoare de cca. 200 milioane lei, astfel că valoarea producţiei bunurilor de consum va creşte cu circa 2 miliarde Lei faţă de anul 1958. In faţa industriei bunurilor de consum stă sarcina de a produce cît mai multe mărfuri de calitate superioară, de a lărgi numărul sor­timentelor şi de a realiza economii la materii prime şi materiale, pen­tru reducerea în continuare a pre­ţului de cost. Tovarăşi, O problemă asupra căreia aş vrea să atrag în mod deosebit atenţia Plenarei este aceea a mă­surilor care trebuie luate pentru a se ajunge în anii următori la lichi­darea importului de ZAHĂR, ULEI ŞI LINA. îmbunătăţirea aprovizionării oa­menilor muncii îşi găseşte, între altele, expresie în creşterea conti­nuă a consumului de produse agro-alimentare superioare, ca za­hărul, uleiul şi altele. Din 1938 şi pînă în 1957 pro­ducţia de zahăr a crescut de la 95.100 tone la 185.351 tone. Totuşi producţia de zahăr a rămas mult în urmă faţă de consumul sporit al oamenilor muncii. Această stare de lucruri ne-a obligat să recur­gem an de an la import de zahăr. Se pune în mod firesc întrebarea: de ce sîntem în situaţia de a con­tinua să importăm zahăr cînd avem toate condiţiile favorabile pentru a asigura materia primă ne­cesară şi a fabrica în ţară zahăr în cantităţi suficiente pentru a aco­peri nevoile consumului intern şi chiar pentru export. Dacă facem un calcul cît ne-a costat importul de zahăr în ultimii 8 ani, reiese că am cheltuit o su­mă cu care s-ar fi putut importa utilajul pentru mai multe fabrici de zahăr. Lipsa unei preocupări se­rioase pentru fabricarea în ţară a întregii cantităţi de zahăr necesară consumului era „explicată“ de unii prin insuficienţa capacităţii interne de producţie, iar nedezvoltarea ca­pacităţii de producţie era „motiva­tă“ prin deficienţele în cultivarea sfeclei de zahăr. Putem şi trebuie să luăm toate măsurile pentru dezvoltarea cultu­rii sfeclei de zahăr, cît şi pentru mărirea capacităţilor de producţie, astfel ca în 1960 importul de za­hăr să fie lichidat, iar în anul 1964 să ajungem la un consum de za­hăr de 20 kg. socotit pe cap de lo­cuitor, faţă de 5,5 kg, cit era în 1938 — şi să dispunem în acelaşi timp de însemnate cantităţi pentru export. Suprafeţele cultivate cu sfeclă de zahăr au crescut de la 25.600 ha, media anilor 1934—1938, la 132.700 ha., media anilor 1954—1958, nu a crescut însă corespunzător produc­ţia medie la hectar. Cauza princi­pală a acestei situaţii constă în faptul că în ultimii ani nu s-a asi­gurat dezvoltarea culturii sfeclei de zahăr în primul rînd în zonele deosebit de favorabile din anumite regiuni ale ţării, ca Regiunea Auto­nomă Maghiară, regiunile Cluj, Stalin, Suceava, Timişoara şi alte­le. Cultura acestei plante a fost re­­strînsă în unele zone favorabile şi înlocuită cu alte culturi. Astfel, cultura sfeclei de zahăr a fost scoa­să din zona fabricii de zahăr Bod, unde se obţin producţii mai ridica­te la hectar, şi a fost extinsă în ra­ioane ca Tecuci şi Lugoj, unde pro­ducţiile medii obţinute sunt simţi­tor mai scăzute. Lucrările agrotehnice — cum sunt arăturile de toamnă — îngră­­şămintele, lucrările de întreţinere au fost în multe locuri incomplect aplicate, iar irigarea suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr nu a constituit o preocupare pentru Mi­nisterul Agriculturii şi Silviculturii şi pentru sfaturile populare. Este necesar ca pînă în primă­vara anului 1959 să se termine zo­narea culturii sfeclei de zahăr in raioanele cele mai favorabile, cu tradiţie în cultura acestei plante, şi să se concentreze producţia de sfeclă de zahăr în special în jurul fabricilor de zahăr, pentru a se economisi cheltuielile de transport. Cultura sfeclei de zahăr în zo­nele favorabile este deosebit de rentabilă pentru gospodăriile colec­tive şi întovărăşirile agricole. Sunt grăitoare, în această privinţă, exemplele gospodăriilor agricole colective Lenauheim din regiunea Timişoara, Ziduri din regiunea Ploeşti, Gîldău din regiunea Con­stanţa care, realizînd producţii me­dii la hectar de 30.000 şi 40.000 kg. sfeclă, au obţinut venituri între 15.000—20.000 lei la fiecare hectar. Gospodăriile agricole colective şi întovărăşirile agricole din zonele favorabile culturii sfeclei de zahăr trebuie îndrumate spre extinderea acestei culturi. Pentru stimularea gospodăriilor agricole colective şi a întovărăşirilor agricole care, spe­­cializîndu-se în cultura sfeclei de zahăr, îşi vor restrînge suprafeţele cultivate cu cereale, va trebui să se asigure o anumită cantitate de cereale necesară acoperirii nevoilor lor de consum. In scopul obţinerii unei producţii sporite şi constante este necesar să se elaboreze un plan de măsuri, eşalonat pe mai mulţi ani, de mă­rire a suprafeţelor irigate pentru cultura sfeclei de zahăr. Incepînd din anul 1959, va trebui să se treacă la irigarea unor su­prafeţe cît mai mari cultivate cu sfe­clă de zahăr, folosindu-se mijloace locale simple şi cît mai economice şi antrenîndu-se la aceste lucrări masele largi de ţărani muncitori, în special pe ţăranii colectivişti şi întovărăşiţi, direct interesaţi mate­rialiceşte în executarea cît mai grabnică a lucrărilor de irigare. Suprafeţele destinate irigării trebu­ie să fie alese în special pe Valea Dunării şi în apropierea rîurilor. Se ştie că o mare şi rodnică ex­perienţă în cultura sfeclei de zahăr o au cultivatorii din ţări prietene ca Cehoslovacia şi R.D.G. Este necesar să trimitem în aces­te ţări grupuri de specialişti şi în­deosebi tineri ce s-au ocupat de cultura sfeclei de zahăr, care să lu­creze un anumit timp împreună cu cultivatorii de sfeclă din aceste ţări ,să studieze experienţa lor, să­­şi însuşească totodată sistema lor de maşini pentru cultura sfeclei de zahăr , pe care s-o adaptăm la condiţiile ţării noastre. Atunci cînd se întorc acasă, aceşti tineri să nu se mărginească doar a vorbi de­spre cele văzute, ci să aplice efec­tiv ceea ce au învăţat. De asemenea este necesar să se organizeze un larg schimb de ex­perienţă în ţară cu gospodăriile de stat, gospodăriile colective şi înto­vărăşirile agricole care au obţinut producţii medii de 30.000 şi 40.000 kg. sfeclă la hectar ,să se trimită în aceste unităţi grupuri de colec­tivişti, întovărăşiţi şi agronomi, care să studieze şi să-şi însuşească experienţa înaintată în cultura sfe­clei de zahăr, iar apoi să ajute la aplicarea ei. In vederea asigurării cadrelor necesare dezvoltării cultu­rii sfeclei de zahăr, trebuie să se organizeze în gospodării colective, întovărăşiri cursuri de îndrumare agrotehnică calificată a cultivatori­lor de către ingineri şi tehnicieni agronomi; aceştia au ei înşişi de învăţat de la cultivatorii cu expe­rienţă. Toate acestea vor permite să rea­lizăm în următorii 2—3 ani o pro­ducţie medie de cel puţin 20.000 kg. sfeclă de zahăr la hectar. Concomitent cu măsurile pentru dezvoltarea culturii sfeclei de za­hăr în vederea creşterii producţiei medii la hectar, vor trebui sporite capacităţile de prelucrare existente, creindu-se noi capacităţi, în aşa fel ca în 1960 să fie puse în funcţiune 2 fabrici noi, fiecare cu o capacita­te de prelucrare de cîte 2.000 tone sfeclă în 24 de ore, iar în anii ur­mători să fie lărgite în continuare capacităţile de fabricaţie a zahăru­lui astfel ca pînă în 1964 să asigu­răm producţia necesară unui con­sum anual de circa 400.000 tone precum şi a unui disponibil pentru export. In ce priveşte uleiul comestibil se impun de asemenea o serie de măsuri imediate. Producţia industrială de ulei în ţara noastră a crescut de la 17.800 tone în 1938, la peste 44.000 tone în 1958. Cu toate acestea, cantită­ţile de ulei realizate din producţia internă nu au putut satisface con­sumul din ce în ce mai mare al populaţiei, ceea ce a determinat im­porturi sporite de la an la an. In ultimii 2 ani peste 40% din canti­tatea necesară consumului intern a fost importată. Fără îndoială că dacă Ministerul Agriculturii şi Sil­viculturii, institutele ştiinţifice de cercetări şi alte organe în drept ar fi acordat atenţia cuvenită dezvol­tării culturii florii-soarelui am fi putut asigura din producţia proprie necesarul de ulei. Trebuie subliniat că în timp ce importul s-a menţinut la un nivel ridicat, fabricile de ulei, neavînd asigurată materia primă necesară, au folosit doar o parte a capaci­tăţii lor de producţie. Nu putem fi mulţumiţi cu acea­stă stare de lucruri, cînd avem în ţară condiţii favorabile pentru cul­tura de floarea-soarelui ca şi a al­tor plante oleaginoase. Trebuie luate măsuri pentru dez­voltarea culturii de floarea-soare­­lui şi a altor plante oleaginoase, pentru a asigura fabricile noastre cu materia primă şi a acoperi ast­fel, exclusiv din producţia internă, consumul crescînd al populaţiei. În acest scop, începînd cu anul 1959 trebuie să se treacă la spori­rea suprafeţelor cultivate cu floa­­rea-soarelui, pentru a se ajunge în­că în 1959 la o producţie de circa 450.000 tone seminţe. In vederea ridicării, în următorii ani, a producţiei medii pînă la 1.200—1.300 kg. la hectar, trebuie asigurată aplicarea măsurilor agro­tehnice corespunzătoare şi cultiva­rea întregii suprafeţe cu sămînţă de mare randament. Ca urmare a aplicării măsurilor agrotehnice înaintate, precum şi a cointeresării materiale a producă­torilor, vom putea ajunge ca în 1960 să renunţăm la importul de ulei, iar în 1964 să obţinem o pro­ducţie de 650.000 tone floarea-soa­relui, cu care să satisfacem pe de­plin cerinţele crescinde de consum ale populaţiei. Nu putem trece cu vederea fap­tul că mai există o serioasă rămî­­nere în urmă faţă de necesităţi la producţia de lînă şi fire de lină. In perioada anilor 1953—1958 a fost adusă din străinătate o canti­tate de 17.000 tone lînă fină şi se­­mifină. In anul 1959 importul pre­văzut echivalează cu suma acorda­tă industriei uşoare pe timp de 3 ani pentru import de utilaje. Cauza principală este aceea că la noi oile cu lînă fină şi semifină nu reprezintă decît 36,2% din tota­lul numărului de oi. Este necesar să fie luate în con­tinuare măsuri pentru creşterea şeptelului de oi şi îmbunătăţirea raselor de ovine, astfel ca în ur­mătorii 3—4 ani numărul oilor cu lînă fină şi semifină să ajungă la circa 50% din total. Prin înfăptuirea acestor sarcini şi prin darea în funcţiune a fabri­cii de volan, în 1961—1962 vor fi create posibilităţi pentru a acoperi în cea mai mare parte necesarul de lînă din producţia internă. In loc de a importa an de an cantităţi sporite de ulei şi lînă, să depunem eforturi pentru a dezvolta resursele interne de materii prime , iar mijloacele cheltuite pentru import să le folosim pentru dez­voltarea bazei tehnice de prelucra­re a acestor materii, spre a satis­face astfel într-o măsură tot mai mare cerințele mereu crescunde ale populației. ★ Creşterea producţiei bunurilor de consum­ Tovarăşi, Dezvoltarea continuă a produc­ţiei BUNURILOR DE LARG CON­SUM, lărgirea sortimentelor şi îm­bunătăţirea simţitoare a calităţii lor au contribuit la satisfacerea într-o măsură crescîndă a cererilor de mărfuri, a exigenţelor în apro­vizionarea oamenilor muncii. In vederea îmbunătăţirii în con­tinuare a aprovizionării populaţiei, proiectul de plan pe anul 1959 prevede ca producţia industriei bu­nurilor de consum să crească cu 6,9% faţă de realizările anului 1958. In vederea unei importante dez­voltări a industriei uşoare şi ali­mentare, volumul de investiţii pre­văzut pe 1959 este cu cca. 53% mai mare faţă de volumul investi­ţiilor destinate acestui sector în 1958. Prin investiţiile prevăzute se va mări capacitatea de producţie la fire de bumbac şi lină, ceea ce va permite reducerea importului, se vor crea unităţi noi de producţie pentru prelucrarea firelor şi fibre­lor sintetice, pentru finisarea ţesă­turilor, în vederea îmbunătăţirii calităţii şi aspectului acestora. Ast­fel, se vor pune în funcţiune capa­cităţi noi cu producţii de 3700 tone fire de bumbac, 800 tone fire de lînă, 5 milioane m.p. ţesături din fire sintetice, 2,2 milioane buc. tri­cotaje, 1,1 milioane perechi încăl­ţăminte de cauciuc şi altele. Dezvoltarea sectorului socialist al agriculturii şi sporirea niin­uriieî aprinilor Tovarăşi. Ca rezultat al aplicării politi­cii partidului au fost obţinute realizări însemnate în construc­ţia socialistă la sate şi în creş­terea producţiei principalelor culturi agricole. La­­ note:..'He 'r­âî sectorul socialist al agriculturii cuprin­dea 15.723 gospodării colective, cooperative agricole de produc­ţie şi întovărăşiri, cu peste 1.760.000 familii, sectorul socia­list in agricultură reprezintă peste 55 la sută din suprafaţa agricolă a ţării, in vederea dezvoltării SECTORULUI SOCIALIST­­AL AGRICULTURII ŞI SPORIRII PRODUCŢIEI AGRICOLE, prin proiectul de plan pe anul 1959 (Continuare in pag. 4-a) | Steaua roşie Kil

Next