Steaua Roşie, august 1959 (Anul 8, nr. 725-733)

1959-08-01 / nr. 725

Habicul de ieri şi de aziI­ind şoseaua ce duce leghin la Sovata, la te­lin Beica de Jos, un ie cimp care şerpuind tarlale taie hotarul în e conduce în satul Ha­init din deal, acest să­­îţi pare o adevărată î. Casele răsfirate în­­ văgăună se pierd în frunzelor de pomi. mne că aici, în această ă, unde în prezent es­­t, cu trei sute de ani în ’.la teren împădurit. Cu , pădurea a dispărut şi .­ ei oamenii şi-au con­­'.ocioahe din lemn, aco­­cu paie. Doar 7 fagi au rămas de strajă vreme, amintind oame­­ă pe locul unde stau ei cîndva un codru mino­­rept recunoştinţă lo­­î de aici au dat satului rea „Hét-bükk“ (şapte ) unde îşi trage numele abic­­i locul pădurii de fag i- au plantat pomi re­­făcînd din satul lor o ată grădină. Cum se in­­populaţia satului via­­?nea din ce în ce mai­­ grea. Micile parcele de pă- 8 mint, scormonite cu sapa, de­­ multe ori nu dădeau nici un I rod. Oamenii de aici au deve­nit apoi robii unui mare grof, care a acaparat tot hotarul satului. Printre desişul frunzelor de­ pomi strălucesc în bătaia­ soarelui acoperişurile roşii de­ ţiglă ale marelui număr de­ case construite în ultimii ani.8 Peste 50 de case de acest­­eî» au luat locul in ultmiii ani# cocioabelor acoperite cu paie # Odată cu eliberarea patriei& de sub jugul fascist, deasupra­ Habicului au răsărit zorii vie-8 ţii noi. Din an în an tot mai­ mult se schimbă faţa satului,­# se schimbă viaţa ţăranilor­ muncitori. # Lelea Floare, soţia lui Mera# loan, n-a avut norocul să în-8 veţe carte. Vremurile cînd ea­ era tînără au fost destul de# grele. Aşa vor trăi şi copiii mei, cu mintea întunecată, îşi­ spunea ea de multe ori. Dar­ iată că vremurile s-au schim­bat. Regimul democrat-popu­l Iar a deschis porţile şcolilor, de toate gradele pentru fiii oa­­x menilor muncii. Azi, Viorica, 8 unul din cei 7 copii ai lelii. Floarea este învăţătoare învi­sat. „ Ce s-ar fi întîmplat oare în# regimul burghezo-moşieresc#, cu Matei loan, rămas orfan de­ ambii părinţi la virsta de un­­ an ? Soarta lui era desigur la­ fel cu a miilor şi miilor de­ copii în ţările capitaliste, mu-u ritori de foame şi goi. In ţara­ noastră însă, li se poartă pri-8 jă orfanilor. El a terminat­ şcoala pedagogică şi azi mirn-g ceşte la Comitetul Central al­ U.T.M. 8 Vremuri noi, oameni noi.8 Aşa spun ţăranii muncitorii din Habic. Cu un an în urmă, 23 familii de ţărani muncitorii de aici au pus bazele unei în-g tovărăşiri. Exemplul lor a fost­ urmat apoi de alte şi alte fa-­ milii. Pentru dezvoltarea a­g verii obşteşti, fiecare întovă- g­răşit a contribuit la fondul de­ bază cu cite o oaie şi cu cite 1­50 de lei.­­ Cea de-a 15-a aniversare a8 eliberării patriei noastre, ţă-% rănii muncitori din Habic sînt8 hotărîţi s-o întîmpine cu noi­ şi noi succese in muncă. Peg lingă munca ce o desfăşoară8 pentru construcţia şcolii, în% aceste zile ei depun eforturi£'■ sporite în vederea terminării8 construirii celor două poduri#­­­din beton pe valea Habicului.8 Iată că Habicul, dintr-o gră-8 dină întunecoasă se transfor-­ mă din zi în zi Intr-o grădină1­, tot mai înfloritoare. w P. POPSOR S O vreme, datorită marii dez­voltări ce a luat-o pomicultu­ra, satul purta numele de gră­­ dină. Dar săraca „grădină“ era plină de analfabeţi; în ea bîntuiau tot felul de boli, să­răcie şi mizerie. Azi, din vîrfu­l dealului, pri­virea îţi este atrasă de o clă­dire impunătoare. Este cămi­nul cultural construit în ulti­mii ani de harnicii ţărani muncitori din Habic. —• Aci, în locul unde vedeţi căminul, — ne spune tov. Butnaru Zaharie, preşedintele sfatului popular din Beica — cu cîţiva ani în urmă erau nu­mai urzici şi brusturi. Am construit şi un local nou pen­tru cooperativă. Acum îi dăm zor cu pregătirile pentru con­struirea unui local de şcoală cu 4 săli de clasă. La această lucrare îşi aduce contribuţia tot satul. Pînă acum s-au con­­­­fecţionat în acest sens, prin ■X muncă voluntară 65.000 bucăţi , cărămizi şi s-au transportat­­ pe locul unde va fi zidită şcoa­­­­la 75 m­c de piatră bolovani. Pe baza învăţăturilor consfă­tuirii de la Constanţa, membrii gospodăriei colective din satul Chinari hotărîseră ca în anul 1959 să cumpere peste 2.000 pui. Problema fusese dezbătută, apro­bată, dar ceea ce nu soluţionase­ră era faptul următor: cine-i va îngrijii ? Urma să se găsească vreo femeie care să-i îngrijeas­că. Puterniţa, ca de la început, era gata; curtea păsărilor îm­prejmuită, soba instalată. Zoo­­tehnicianul Baki István primise sarcini concrete în ce priveşte asigurarea hranei, căldurii, cură­ţeniei, asistenței medicale etc. Femeia, care trebuia să-i ia în primire urma să fie instruită și ajutată. Un grup de femei mai bătrine erau adunate în curtea gospodăriei, gata să plece la grădina de zarzavat. — No, bine că v-am întîlnit! Care-ar vrea să ia puii în pri­mire ? Deja, printre membrii gospo­dăriei se ştia de la adunarea ge­nerală de duminica trecută că vor sosi 500 pui de la clocitorie. — Noi să-i creştem ? — între­bă o femeie mai în vîrstă. Cine a mai văzut pui crescuţi fără cloşcă ? Toate au început să rîdă. — Să-i creşti d-ta, lele Mărie, că eşti mai bătrină şi la pui îi lucru, mai uşor, a spus zootehni­­cianul. — Ba eu nu. Mai bine lucru la cîmp, la grădină. Să moară... ş-apoi cine răspunde ? — Nu o să vă găsiţi îngriji­toare la pui, interveni o altă co­lectivistă. E frig. Toţi or să moa­ră în două-trei zile. — Aşa-i, aşa-i! — răspun­deau glasuri de-a valma. Degeaba s-a ostenit în zilele următoare conducerea gospodăriei să gă­sească o „mamă“ puişorilor, nici vitregă n-au reuşit. Toate fe­meile se temeau să nu moară puii şi nu voiau să-şi asume o răspundere aşa de mare. Pe data de 17 aprilie, puişorii au fost aduşi de la Tg. Mureş cu camionul colectivei în lăzi de lemn acoperite cu pături. — No, acum vorbim serios, a spus preşedintele. Cine vrea să-i îngrijească ? A urmat un lung timp de tă­cere. Colectivistele adunate îşi zîmbeau cu înţeles şi nu răspun­deau nici da, nici ba. Atunci, baciu Moldovan, paz­nic la grajd, a salvat situaţia: — Nu se găseşte nimeni ? Am să încerc să-i îngrijesc eu pînă s-o găsi vreo femeie, o să vă fac de rîs. Peste 4 săptămîni o să vedeţi voi ce poate „Ruha“, căci aşa-i mai ciufuleau în sat. A pus pălăria pe-o ureche şi cum îi el bun de glume, a început să ajute la coborîrea puilor şi să spuie şăgalnic: — Puii tatii, pui, pui, pui! Nu sînteţi ai nimănui! Zootehnicianul i-a citit din carte bătrinului cum trebuie în­grijiţi puii la început: tempera­tura constantă 25—28°, hrană formată din uruieli, amestecată cu ouă răscoapte şi lapte acru, curăţenie şi iarăşi curăţenie. Badiu Moldovan a continuat să le facă focul zi şi noapte, ca să menţie o temperatură aşa cum glăsuia cartea. Mîncarea le-o da în vase curate de 8—10 ori pe zi, făcea curăţenie şi se purta cu ei blind ca un bunic cu nepoţii. Cînd îl întîlneau pe îngriji­tor, mulţi îl întrebau ironic : — Mai ai vreun pui, baciu Moldovan ? — Toţi trăiesc şi-s sănătoşi. Mai degrabă or muri sub cleştele voastre, decit în puterniţa mea. Preşedintele se interesa in fie­care zi: „Cum stăm cu puii Au crescut puii mari. Primeau iarbă tăiată mărunt. Multe co­lectiviste mai veneau să vadă puii din cînd în cînd. — Vezi că și fără mamă cresc puii ? fi destul și-un tată bun — spunea Moldovan. — Noi n-am crezut c-o să tră­iască. — Ce spune cartea ? Ați văzut ce poate badea Moldovan ? Multe femei ar fi vrut să-i ia în grija lor, însă era prea tîrziu. Baciu Moldovan nu se mai putea despărţi de ei. Cînd pleca din curtea lor îl petreceau pînă la portiţă piuiau a supărare. Cînd intra şi le dădea de mîn­­care, puii i se urcau pe spate, uneori chiar şi pe pălărie piuind a bucurie. Era un cocoşel căruia îi plăcea să stea sus în vîrful pălăriei, parcă încoronînd victoria creşterii. Doi stăteau pe un umăr şi alţi pe celălalt umăr. Peste două luni şi jumătate gospodăria a scos pe piaţa ora­şului Tg. Mureş 100 de pui fru­moşi, pe care i-a vîndut cu 7-8 şi 9 lei bucata, realizînd venituri importante. Chiar şi femeile din sat îi cumpără, pentru că-s de o rasă bună. O comisie de la raion a venit şi l-a lăudat pe tov. Moldovan, l-a fotografiat şi l-a propus pentru premiere, drept răsplată pentru munca sa plină de dragoste. CAZAN DAN. Aţi văzut ce poate baciu Moldovan? issteauam­. La Sîntana după noua ani Ţăranii muncitori din Sîntana de Mureş au avut mult de suferit în timpul regimului burghezo-moşie­­resc. Pe acea vem­e era în sat Roman Ioan fost consilier judeţean şi deputat în parlamentul român care exploata pe ţărani cum îi venea lui la socoteală. Ţăranul era obligat să facă zile de clacă pe moşia parohiei. Cu jale îşi amintesc ţăranii noştri colectivişti de acele zile cînd dl. Roman Ioan le spunea ţăranilor romîni că din cauza ungurilor o duc aşa de greu iar Molnár Albert le spunea ţăranilor maghiari că din cauza romînilor viaţa lor este atît de amară şi grea. Astfel de uneltiri foloseau exploatatorii pen­tru ca ţăranii muncitori să-şi în­drepte ura nu împotriva domnilor ci împotriva semenilor lor la fel de asupriţi şi obidiţi. Acele timpuri însă au apus pen­tru totdeauna, odată cu eliberarea ţării noastre, la 23 August 1944. Plenara din 3—5 martie 1949 a C. C. al P.M.R. a deschis un nou drum ţăranilor muncitori. La noi în sat, la 28 iulie 1950, un număr de 87 ţărani muncitori, în frunte cu comuniştii Bucur Nicolae, Szász Ioan, Suciu Simion, Jónás Ioan, Pastor Petre, Puni Lazăr, Balló Árpád şi alţii, au pus bazele gos­podăriei colective „Griviţa Roşie“. Gospodăria dispunea atunci de 204 ha pămint, 5 cai, 2 boi şi 34 vaci de muncă şi producţie. Cu acestea au pornit colecti­viştii din Sîntana de Mureş pe drumul colectivizării, pe drumul lipsit de exploatare. Mai tîrziu, gospodăria noastră s-a consolidat şi a crescut. An de an am obţinut recolte mult mai mari decit ţăranii cu gospodărie individuală. Prin asta a crescut şi bunăstarea colectiviştilor. In anul 1957, la îndemnul parti­dului am trecut la completa colec­tivizare a satului, printr-o temei­nică muncă de lămurire. Astfel, la 27 noiembrie 1957 în preajma con­ferinţei raionale de partid am ter­minat colectivizarea satului, Sîntana de Mureş fiind primul sat colectivizat din raionul Tg. Mureş. Azi, spre deosebire de primii ani cînd gospodăria noastră era coda­şă pe raion, ea se numără printre cele fruntaşe. Este alcătuită din 264 familii romîni şi maghiari, cu 448 braţe de muncă, dispunînd de o suprafaţă de 427,15 ha. Gospodă­ria are acum 18 cai de muncă, 32 vaci şi juninci, 22 boi de muncă, 273 oi, 20 scroafe mame, 580 pui etc., saivan pentru 500 oi, ate­liere de fierărie şi rotărie, silozuri de beton cu o capacitate de 90 de tone şi un bazin pentru borhot cu o capacitate de 16 tone. Toate a­­cestea sunt rezultate ale muncii harnice. Valoarea fondului de bază al gospodăriei se ridică la 1.524.000 Iei. An de an a crescut şi s-a îmbo­găţit gospodăria colectivă, dar şi colectiviştii. Astfel, valoarea zilei­­muncă a fost de 33 Iei în 1956, de 35 lei în 1957 şi de 38 lei în 1958. Anul acesta valoarea zilei-muncă va depăşi 40 Iei. Gospodăria noastră se mîndreşte cu oameni ca Bencze Rozalia, Pas­tor Gheorghe, Puni Dumitru, Dăn­­dărău Ana, Barabás Ana, Nistor Maria şi mulţi alţi fruntaşi. In atenţia organizaţiei de bază şi a consiliului de conducere este în permanenţă creşterea rentabi­­lităţii gospodăriei noastre, precum şi a fondului de bază. In baza în­văţăturilor consfătuirii de la Con­stanţa, creşterea şeptelului de a­­nimale ne preocupă îndeaproape. Anul acesta bunăoară, numărul vacilor de lapte a sporit cu 16 ca­pete. In cei 9 ani care s-au scurs de la inaugurarea gospodăriei colective s-a înfiinţat o staţie de radioficare, care prin emisiunile sale contri­buie la ridicarea nivelului cultural al colectiviştilor noştri. In sat sunt în afară de asta 28 aparate de radio, aproape 200 bi­ciclete, maşini de cusut, multe mobile noi, peste 97 colectivişti şi-au construit case noi, iar altele au fost modificate după noile ce­rinţe ale colectiviştilor noştri. Pe străzile satului serile ard lămpile lui Ilici, la fel ca în oraş. Iată ce ne-a dat nouă ţăranilor din Sintana de Mureş, 23 August 1944 şi regimul nostru democrat­­popular. CORMOŞ S. VASILE, colectivist din Sîntana de Mureş Creşte an de an valoarea fondului de bază la G.A.C. „Drumul lui Le­nin“ din Tuşnadul nou. Pentru recolte bogate în acest an Nt­crs un bob să nu se piardă Intrînd în comuna Ruşii Munţi peste tot te întîmpină lozinci mobi­lizatoare, care cheamă ţăranii muncitori la lupta pentru strînge­­rea la timp a recoltei bogate din acest an. „Nici un bob să nu se piardă!“. — Iată una din lozincile ce împînzesc comuna. Aici, organizaţia de bază şi sfa­tul popular au luat măsurile poli­­tico-organizatorice necesare în ve­derea executării la timp şî în bune condiţiuni a muncilor agricole. Şi rezultatele n-au întârziat să se arate. Secerişul este aproape ter­minat. Pe aria bine amenajată, aflată pe malul Mureşului, se tre­ieră de zor. Treierişul a început la 28 iulie Primul care şi-a treierat grîul a fost ţăranul muncitor Bălan Dă­­nilă, de la 108. El a fost cel dintîi şi la predarea cerealelor contrac­tate. In ziua de 29 iulie era încă mult pînă la răsăritul soarelui şi la aria din Ruşii-Munţi începuse animaţia. Cel dintîi, care cu noaptea în cap a pornit cu carul pe cîmp trans­portând grîul la arie a fost ţăranul muncitor Mohoc Ioan, de la nr. 357. Nu s-a lăsat mai prejos nici Deac Teodor. Şi el a ţinut să fie primul la treierat în această zi. A întîrzia transportul cerealelor de pe cîmp şi treierişul, înseamnă tot atâta pierdere ca şî întârzierea secerişului. Iată de ce ţăranii muncitori din Ruşii Munţi sunt hotărîţi, ca în cinstea marii sărbă­tori a eliberării patriei noastre, să termine treierişul în cel mai scurt timp. Lipsă de borderou sau de preocupare? La Dumbrava secerişul orzului şi al griului a început încă la 16 iulie. Majoritatea ţăranilor munci­tori de aici au terminat deja sece­ratul. Cîmpul este plin de clăi. Re­coltă ca acum nu a prea fost, spun ţăranii muncitori din sat. Dar nu-i de ajuns numai să se­cerăm la timp ci trebuie ca şi treie­ratul să se facă la timp. La acest lucru însă nu s-a gîndit nici orga­nizaţia de bază de aici şi nici sfatul popular. Cel puţin aşa arată situaţia pe teren. Mulţi ţărani muncitori din sat ca Şorbea Nichi­­for, Moldovan David, Oprea Dă­­nilă zis Buruş şi alţii au vrut să înceapă treierişul, dar n-au avut unde. Deşi în sat există două ba­toze, una proprietatea lui Bálint Mihai şi una venită de la Topliţa, ele n-au fost puse în funcţiune. ■— Avem o arie amenajată — spune tov. Gabor Tolomei, vicepre­şedintele comitetului executiv al sfatului popular din Dumbrava. Şi iată-ne pe aria mult lăudată. Pe păşunea de la „podăşel“ în plin cîmp se află batoza lui Bálint Mi­hai, şi lingă ea motorul, plus un cîntar. Aceasta este toată amena­jarea. De pompă de incediu sau material pompieresc nici vorbă. Pompă nici nu va fi, spune tov,. Gabor, deoarece nu avem. Aici la arie l-am găsit pe Roman Ioan. El e paznicul ariei. — De trei zile stau aici în con­tinuu, spune el, și nici acum nu sunt semne să înceapă munca la arie. Sfatul popular comunal moti­vează neînceperea treierișului prin lipsa de borderouri pentru batoză, care n-au fost trimise la timp de secţia valorificări a sfatului popu­lar raional Topliţa. Cum în cele­lalte comune din raion au sosit de mult borderourile şi tocmai la Dumbrava nu ? întârzierea nu se datoreşte lipsei de borderouri, ci lipsei de preocu­pare din partea organelor locale. Cum putea să înceapă treierişul cînd nici ariile n-au fost amena­jate. Batoza sosită de cîteva zile de la Topliţa se află şi acum în curtea unui ţăran din capul satu­lui. Lipseşte cu desăvârşire şi agita­ţia vizuală. Cutreierînd satul în lung şi în lat, nu vezi nici o lo­zincă care să mobilizeze ţăranii muncitori la strîngerea recoltei. Este de datoria sfatului popular raional de a lua măsuriie­ cuvenite pentru începerea neîntârziată a treierişului şi desfăşurarea lui fără întrerupere.

Next