Steaua Roşie, ianuarie 1961 (Anul 10, nr. 1-25)

1961-01-03 / 1. szám

Cu prilejul Anului Nou, tova­răşul Ion Gheorghe Maurer, mem­bru al Biroului Politic al C.C. al P.M.R., preşedintele Prezidiului Dragi tovarăşi şi prieteni. Cetăţeni ai Republicii Populare Romine! Ne aflăm în pragul Anului Nou. Anul ce se sfîrşeşte a fost bogat în evenimente de o deosebită însemnătate în viaţa poporului român. Făcînd bi­lanţul strălucitelor succese obţinute de oamenii muncii sub conducerea încercată a partidului, cel de-al IlI-lea Congres al Partidului Muncitoresc Român a înfăţişat întregului popor un program măreţ de muncă şi luptă care îl însufleţeşte în grandioasa operă de dezvoltare a economiei naţio­nale, a ştiinţei şi culturii socialiste, de ridicare a nivelului de trai. Munca plină de entuziasm, ener­gia creatoare, talentul şi priceperea poporului ro­mân au făcut ca prevederile acestui program pen­tru anul 1960 să fie îndeplinite cu succes şi, într-o serie de domenii, chiar depăşite Cu profundă bu­curie vedem cum pe întinsul ţării se ridică noi în­treprinderi, cum se consolidează şi se extinde sec­torul socialist al agriculturii, cum apar noi şi moderne cartiere de locuinţe, case de odihnă, şcoli, aşezăminte de artă şi cultură. Republica noastră devine tot mai frumoasă, mai bogată, mai prosperă, şi în această minunată realizare este întruchipată munca fiecăruia dintre noi. Marii Adunări Naţionale, a rostit, în noaptea de 31 decembrie 1960 la posturile noastre de radio şi televiziune următoarea cuvintare: Succesele obţinute arată ce viitor luminos, ce perspective se deschid patriei noastre. In anul 1960 s-au obţinut noi şi importante succese în lupta pentru consolida­rea păcii. Ele se datorează influenţei determinante pe care o exercită asupra întregii dezvoltări a societă­ţii sistemul socialist mondial şi existenţei frontului larg al luptătorilor pentru pace, căruia i se adaugă mereu noi şi noi forţe. Păşim în noul an cu ferma convingere că el va aduce noi victorii cauzei păcii între popoare, cauzei socialismului şi progresului. In aceste clipe, muncitorii, ţăranii muncitori, intelectualii, în mijlocul familiilor, prietenilor, tovarăşilor de muncă, întîmpină noul an cu voie bună, hotărîţi să obţină noi succese în munca pen­tru propăşirea şi înflorirea patriei noastre socia­liste, în lupta pentru apărarea păcii. In numele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romín, al guvernului Republicii Populare Romíne, al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, urez din toată inima oamenilor muncii din patria noastră, bărbaţi, femei, tineri, care muncesc cu abnegaţie în fabrici şi uzine, pe ogoa­re, pe f­rontul ştiinţei şi culturii , sănătate şi feri­cire. La mulţi ani, dragi tovarăşi şi prietenii PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VA! ORGAN AL COMITETULUI REGIONAL DE PARTID ŞI AL SFATULUI POPULAR AL REGIUNII MUREŞ - AUTONOMA MAGHIARA Anul X. Nr. 1 (875). Marţi, 3 ianuarie 1961. 4 pagini 20 bani TELEGRAMA Tovarăşului N. S. Hruşciov, prim-secretar al Comitetului Central al P. C. U. S., preşedintele Consiliului de Miniştri al U. R. S. S., Tovarăşului L. I. Brejnev, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. Moscova Dragi tovarăşi, Cu prilejul Anului Nou, Comitetul Central al Partidului Mun­citoresc Romín, Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Romíne, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Romíne şi întregul popor romín vă trimit dumneavoastră şi întregului popor sovietic, sincerele lor felicitări şi cele mai bune urări. Poporul sovietic, condus de gloriosul Partid Comunist al Uniunii Sovietice, a obţinut în anul care a trecut succese strălucite în înfăptuirea grandioaselor sarcini ale planului septeral, a înregis­trat noi realizări epocale în domeniul ştiinţei şi tehnicii, înaintarea victorioasă a Uniunii Sovietice pe drumul făuririi comunismului, politica făuririi comunismului, politica sa externa leninistă, promovată cu consecvenţă de Partidul Comunist şi guver­nul sovietic în frunte cu tovarăşul N. S. Hruşciov, atrag de partea ideilor păcii şi socialismului noi şi noi forţe sociale din toate ţările lumii. Ne exprimăm ferma convingere că, în anul care vine, prietenia de nezdruncinat şi colaborarea frăţească dintre popoarele noastre se vor întări şi mai mult spre binele marii comunităţi a ţărilor socia­liste şi al păcii în întreaga lume. Vă urăm, dragi tovarăşi. Un Nou fericit, şi mari succese în munca dv. creatoare pusă în slujba cauzei nobile a construirii co­munismului în Uniunea Sovietică, a păcii şi fericirii omenirii. GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ prim-secretar al Comitetului Cen­tral al Partidului Muncitoresc Romín CHIVU STOICA preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romíne ION GHEORGHE MAURER preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romíne Constituirea Consiliilor F.D.P. Zilele acestea au avut loc adu­nări de constituire a consiliilor Frontului Democraţiei Populare şi în raioanele regiunii noastre, 1f In ziua de 29 decembrie, in sala de şedinţe a comitetului raional de partid Tîrnăveni a avut loc adu­narea de constituire a Consiliului raional al Frontului Democraţiei Populare Tîrnăveni. Cei 25 repre­zentanţi desemnaţi de organiza­ţiile de partid, U.T.M., de femei, cooperatiste etc. au ales biroul Consiliului raional compus din şapte membri. Preşedinte al Con­siliului a fost ales tov. VEREŞ NICOLAE, prim-secretar al Comi­tetului raional de partid Tîrnăveni. ★ In ziua de 29 decembrie repre­zentanţii desemnaţi de organiza­ţiile de partid, U.T.M., de femei şi ai altor organizaţii obşteşti din raionul Reghin, desemnaţi în Con­siliul raional al Frontului Demo­craţiei Populare şi-au ţinut adu­narea de constituire a Consiliului raional. Consiliul a ales ca preşe­dinte pe tov. POP ADALBERT, prim-secretar al Comitetului raio­nal de partid Reghin. * In adunarea de constituire ce a avut loc la 29 decembrie la Topliţa, reprezentanţii organiza­ţiilor de partid, U.T.M., de fe­mei, sindicate, etc. au ales preşe­dinte al Consiliului raional F.D.P. pe tov. HAŢEGAN IOACHIM, prim-secretar al Comitetului raio­nal de partid Topliţa, iar ca se­cretar al Consiliului pe tov. AN­DREI IOAN, secretar al comitetu­lui executiv al sfatului popular raional. TELEGRAMA Tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al Comitetului Central al P.M.R., Tovarăşului Chivu Stoica, preşedintele Consiliului de Miniştri al R. P. Romíné Tovarăşului Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române Dragi tovarăşi, Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovie­tice, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S S., Consiliul de Miniştri al U.R.S.S şi întregul popor sovietic vă felicită din inimă pe dv. şi pe toţi oamenii muncii din Republica Populară Romînă cu prilejul Anului Nou. Anul care a trecut s-a caracterizat prin creşterea continuă a puterii şi prestigiului sistemului socialist mondial. Cu fiecare zi se manifestă tot mai mult pe arena intrnaţională superioritatea socia­lismului asupra imperialismului, precumpănirea forţelor păcii asupra forţelor războiului. Consfătuirea reprezentanţilor partidelor comuniste şi munci­toreşti a constituit o nouă etapă în întărirea continuă a forţelor miş­cării comuniste internaţionale. Oamenii sovietici se bucură sincer de realizările obţinute în anul care a trecut de poporul român, sub conducerea Partidului Muncitoresc Romín, în construirea socialismului, în lupta pentru pace între popoare. Ne exprimăm convingerea fermă că prietenia frăţească şi co­laborarea rodnică între Uniunea Sovietică şi Republica Populară Romînă se va dezvolta şi în viitor spre binele şi fericirea popoarelor noastre, în interesul întăririi unităţii şi coeziunii tuturor ţărilor marelui lagăr socialist. Urăm din inimă poporului frate român, în noul an care vine, noi succese în construcţia socialistă, în lupta pentru întărirea păcii. N. S. HRUŞCIOV, prim-secretar al Comitetului Central al P.C.U.S., preşedintele Consiliului de Miniştri al U.R.S.S­­­­. BREJNEV, preşedintele Sovietului Suprem al U.R.S.S. Moscova, Kremlin, 31 decembrie 1960. „ ..­­ Tamás Emma, Medeşan Ana, Albu Florica şi Mihălyfalvi Elena fac parte din brigada de tineret a graţiei de ploci de faianţă din cad­rul Combinatului chimic „Karl Marx“ din Tirnăvea. Ele au con­tribuit la depăşirea planului brig­ădii de Uaant cu 14 In Mfti- ~ ( Mai mult cu 23 milioane lei Păşind în noul an 1960, care pentru oamenii muncii din Com­binatul chimic „Mari Marii’ Tir­­năveni a început cu 15 zile mai devreme prin realizarea înainte de termen a planului pe 1960, gindurile colectivului nostru de muncitori, tehnicieni și ingineri se îndreaptă in primul rind spre conducătorul victoriilor noastre, Partidul Muncitoresc Român. Oamenii muncii din combinatul nostru, conştienţi de răspunderea pe care o au, încă din cursul anului 1960 au luat toate măsu­rile pentru ca să aibă asigurate condiţiile tehnice­ materiale nece­sare realizării şi depăşirii planu­lui pe anul 1961, care reprezintă o creştere de peste 23 milioane lei faţă de 1960. Cele 274 măsuri tehnico-organi­­zatorice preconizate pentru anul 1961 au început să fie puse în practică încă din cursul anului 1960. Introducerea tehnicii noi şi a micii mecanizării constituie o preocupare permanentă pentru tehnicienii şi muncitorii noştri. Ridicarea continuă a calităţii pro­ducţiei şi întărirea prestigiului mărcii fabricii este considerată ca o sarcină de frunte, iar reducerea continuă, a preţului de cost consti­tuie pentru noi un element de pa­ză al întăririi hozrasciotului. Sarcinile importante puse în faţa întregului popor muncitor de către cel de-al lll-lea Congres al P.M.R. de a realiza un ritm tot mai ridicat creşterea continuă a producţiei şi reproducţiei socia­liste, au fost primite cu entuziasm de colectivul nostru de salariaţi conştienţi că rezultatele lor con­tribuie la întărirea politică şi eco­nomică a patriei noastre, la desă­­vârşirea construcţiei socialismu­lui. NASUI CEZAR, director comercial Combinatul Chimic „Karl Marx" Tîrnăveni Cursanţi conştiincioşi Una din preocupările de seamă ale membrilor gospodăriei agricole colective „23 August“ din comuna Iernut, raionul luduş, în perioa­da de iarnă, o constituie frecven­tarea cursurilor agrotehnice de masă. De la 1 decembrie şi pină in prezent s-au ţinut aici cinci lecţii. Lecţiile sunt pregătite din timp şi predate cu multă pricepere de către inginerul-agronom Dragomîr loan, care demonstrînd importan­ţa aplicării metodelor zootehnice in creşterea animalelor, foloseşte exemple concrete din comună, din raion şi din regiune, care sunt ascultate cu mult interes nu numai de cei înscrişi la curs, ci şi de alţi ţărani colectivişti din comună. Printre lecţiile predate la cercul agrozootehnic se numără: impor­tanţa culturii porumbului pentru siloz, folosirea chibzuită a pămîn­­tului, importanţa aplicării îngră­şămintelor chimice şi naturale etc. Aceste cursuri sînt frecventate cu regularitate, de către cei 44 cursanţi înscrişi. De fiecare dată, problemele sunt dezbătute cu mul­tă seriozitate de către cursanţi. Printre cursanţii care in discu­ţiile purtate cu lectorul au dat dovadă de o temeinică însuşire a cunoştinţelor predate, se numără colectiviştii: Horn­or Ioan, Mol­dovan Alexandru, Someşan Iile, Gurghian Traian, Şimon Alexan­dru şi alţii. încă o comună electrificată — Voivodeni Acolo unde altădată domnea în­tunericul, unde în­ casele ţăranilor pîlpîia o luminiţă slabă, a pătruns lumina puternică a becurilor, — „lămpile lui Iliei“. La urgentarea lucrărilor reţelei electrice o contribuţie însemnată au adus prin munca lor însufle­ţită ţăranii întovărăşiţi, care au efectuat muncă voluntară în va­loare de 30.000 Iei la săparea gro­pilor pentru stîlpi, la transportul acestora de la Reghin şi la alte lucrări. Familiile ţăranilor Andrei Tă­­băran, Szabó B. Andrei, Topor Alexandru şi ale altora au luat par­te activă la lucrările efectuate. In fruntea lucrărilor s-au situat comuniştii Nemes János, Negru Simion, Weisz Ladislau şi alţi MANIŞOR ARON Din primele momente ale Anu­lui Nou peste tot a domnit veselia, buna dispoziţie. La fabrica de zahăr din Luduş producţia a continuat fără înce­tare. In prima zi a anului, harni­cii muncitori ai acestei fabrici au prelucrat 132 vagoane sfeclă de zahăr. Bucuria muncitorilor a fost cu attt mai mare cu cit la 1 ia­nuarie s-a pus în stare de funcţio­­nare instalaţia care asigură can­titatea necesară de apă de con­densare pentru cazanele fabricii. Aceasta va face posibilă ridicarea capacităţii de fabricaţie. Veşti­ îmbucurătoare ne-au par­venit şi de la clinica de materni­tate din Tg. Mureş. In primele 24 ore ale anului 1961 s-au născut 5 copilaşi, din care 3 băieţi. Un aflux neobişnuit s-a anunţat in prima zi a anului nou din să­lile de spectacole. Cu 2—3 ore înainte de începerea spectacolelor biletele s-au epuizat. Un număr mare de spectatori a vizionat în această zi noul film romînesc în culori „Darclée“. ★ La Casa de cultură a sindicate­lor şi-au petrecut revelionul 600 de tineri muncitori, elevi şi stu­denţi, participanţi la carnavalul organizat de Comitetul orăşenesc de femei. Asemenea carnavale ale tinere­tului au avut loc și în centrele raionale. Petreceri de revelion s-au orga­nizat și în cluburile și cantinele unor întreprinderi, unde au fost prezentate programe distractive de către echipele artistice de amatori. Interiorul­­sălii de derul­are de la Complexul de industrializare a lemnului din Gălăuţaş La revelion Un grup de muncitori ai fabricii „23 August“ toastînd pentru anul 1961, în sala can­tinei întreprinderii Către cititori S-a împlinit o veche dorinţă a cititorilor, colaboratorilor şi co­respondenţilor noştri, a maselor din oraşele şi satele regiunii, ca o expresie a grijii şi preocu­pării Partidului Muncitoresc Român faţă de nevoile mereu crescînde ale oamenilor muncii, începînd cu 3 ianuarie 1961, ziarul „Steaua roşie“, organ al Comitetului regional de par­tid şi al Sfatului popular al regiunii Mureş-Autonomă Ma­ghiară, apare zilnic. „Steaua roşie“ va informa deci zilnic cititorii despre cele mai importante evenimente din ţară şi din străinătate, despre viaţa şi activitatea multilate­rală a oamenilor muncii din regiunea noastră, avîntaţi ală­turi de cei din întreaga noas­tră patrie, în iureşul măreţei opere de desăvîrşire a con­strucţiei socialiste. Coloanele ziarului vor sta la dispoziţia maselor, cores­pondenţii şi colaboratorii noş­tri de la oraşe şi sate sunt ru­gaţi să ne trimită spre publi­care cu­ mai multe scrisori, ar­ticole, informări, fotografii etc., pentru că forţa presei comunis­te constă în legăturile sale cu masele, iar aceste legături tre­buie să se întărească pe zi ce trece. Trebuie să se ştie că ziarul este scris pentru mase şi de către mase. „Steaua roşie", ca întreaga noastră presă, îşi va îndrepta atenţia înspre măreţele sarcini trasate de cel de-al lll-lea Con­gres al P.M.R., militînd pen­tru înfăptuirea şi depăşirea întregul colectiv redacţio­nal al ziarului „Steaua roşie“ se angajează, ca sub conduce­rea comitetului regional de partid şi cu sprijinul maselor largi ale oamenilor muncii, va face totul pentru ca ziarul să facă faţă pe deplin rolului său de propagandist, agitator şi organizator colectiv REDACŢIA ŞI Inca un sat complet colectivizat La redacţia noastră sosesc, tot mai multe scrisori şi telegra­me care vestesc colectivizarea com­­pletă a agriculturii în satele re­giunii noastre. Iată textul unei asemenea telegrame sosite de cu­­rînd la redacţie: Noi, ţăranii muncitori din co­muna Dedrad, satul Goreni, ra­ionul Reghin, îndrumaţi in per­manenţă de comitetul comunal de partid, am studiat temeinic Directivele celui de-al lll-lea Con­gres al P.M.R. cu privire la co­lectivizarea agriculturii. Convin­­gindu-ne de superioritatea secto­rului socialist în agricultură, toate fam­iliile din satul Goreni ne-am în­scris pe baza liberului nostru con­­simtămint in gospodăria colectivă. Astfel, in ziua de 29 decembrie 1960 orele 20 satul nostru a de­venit compiet «olsctipizat Ne luăm angajamentul să lup­­tăm cu hotărire pentru întărirea economico-organizatorică a gospo­dăriei noastre colective, pentru ca aceasta să devină o unitate frun­taşă, exemplu pentru ţărănimea muncitoare din raionul nostru. Vom contribui prin aceasta la în­tărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, la înflorirea scumpei noastre patrii — Republica Popu­lară Romînă Revelionul în unităţile T.A.P.L. Peste 3.600 de oameni ai mun­­cii din oraşul Tg. Mureş şi-au petrecut revelionul în unităţile T.A.P.L. şi la unele întreprinderi. Din bogata artă culinară s-au preparat mîncăruri specifice reve­lionului. Alături de curcan, păs­trăv şi purcel, s-au aşezat gogo­­şile şi minciunelele. După copioa­sele mîncăruri s-au gustat renu­mitele vinuri de Dealul Mare, Fi­­litelnic etc. Peste 3.000 butelii şi 1000 litri vin, 3.500 fleici, 950 porţii de păs­trăvi, 1.100 porţii purcel s-au con­sumat la revelion în unităţile T.A.P.L. Cîntăreţi de muzică ușoară au cântat pentru oamenii muncii. Se dezvoltă reţeaua electrică In cursul anului 1960, sta­tul popular al oraşului Odorhei a luat măsuri pentru imbunătă­ţirea iluminatului în oraş, înlo­cuind curentul continuu cu cu­rent alternativ. Pină­ în prezent s-au instalat aproape 1.000 m cablu electric subteran, care se va extinde şi la periferiile oraşului

Next