Steaua Roşie, septembrie 1962 (Anul 11, nr. 207-232)

1962-09-01 / nr. 207

a De pe acum elevii îşi procură rechizitele şcolare pentru anul de învăţămînt care se apro­pie cu atîta repeziciune. La librării ei găsesc toate cele necesare. In fotografie: Intr-o librărie din Tg. Mureş. La sfîrşit de vacanţă în acest an, pe timpul verii, din raionul Tg.Mureş au pornit în dru­meţie şi diferite excursii peste 8.000 de pionieri şi şcolari sub conduce­rea a peste 400 de cadre didactice. S-au organizat un număr de 3 excursii cu elevii şcolilor medii din raion, pentru cunoaşterea Capitalei şi a litoralului Mării Negre. Cu elevii claselor V—VII s-au organi­zat 7 excursii interregionale la care au participat peste 600 de elevi. Un număr însemnat de pionieri şi şcolari au petrecut zile de ne­uitat în taberele de la Homorod, Răstoliţa, Predeluţ-Brad sau pe malul însorit al Mării Negre, în tabăra de la Năvodari. Cu ocazia drumeţiilor sau a ex­cursiilor organizate în cadrul re­giunii noastre sau în afara ei, ei au vizitat şi au cunoscut cele mai frumoase realizări din pattria noas­tră. Copiii au legat strînse priete­nii cu aceste ocazii. Nu vor uita de frumosul Palat cultural, de vizita făcută la Fa­brica de mobilă „23 August“ şi la Fabrica de zahăr din Tg.Mureş, de Întreprinderea „Republica“ din Reghin, de Complexul de industria­lizare a lemnului din Gălău­­ţaş, Fabrica de lapte praf din Remetea, U.I.L. şi întreprinderea de prelucrare a inului din Gheorghieni. Termocentrala de la Sîngeorgiu de Pădure. Fabrica de zahăr din Luduş sunt realizări ale oamenilor muncii din regiunea noastră care au fost admirate de micii vizitatori. Pentru pionierii şi şcolarii sosiţi în vizită la tabăra din Gheorghieni a fost deosebit de instructivă întîl­­nirea cu pionierii din diferitele re­giuni ale ţării, care în jurul unui foc de tabără au povestit despre măreţele construcţii ale socialismu­lui din regiune. Un alt obiectiv important l-au constituit excursiile pentru cunoaş­terea Capitalei şi a litoralului Mă­rii Negre. Vizitînd „Casa Scînteii“, Palatul Republicii, Palatul Pionieri­lor, stadionul „23 August“, Muzeul „Gr. Antipa“, Muzeul de istorie a P.M.R. etc., copiii şi-au putut da seama mai bine de măreţele reali­zări ale clasei muncitoare din pa­tria noastră şi de grija pe care o poartă partidul tuturor oamenilor m­uncii. De-a lungul ţărmului Mării Ne­gre au vizitat şiragul de perle: Mamaia, noul port turistic „Tomis“, Eforie nord şi sud, Techirghiol, Mangalia, minunate staţiuni unde-şi petrec concediul mii şi mii de oa­meni ai muncii. La Năvodari, în tabăra centrală este un adevărat orăşel al copii­lor. In această tabără şi-au petrecut zile de neuitat mulţi elevi din ra­ionul nostru. Hrana consistentă, atmosfera prietenească din tabără, precum şi activităţile variate şi recreative au asigurat condiţii confortabile de odihnă şi refacere a energiei nece­sare în noul an şcolar care bate la uşă. Şi cî­te altele n-au mai văzut ei. Copiii ştiu însă că toate acestea n-au fost ei în trecut, ci sînt o rea­lizare nouă a poporului nostru. Des­pre unele au învăţat la şcoală, des­pre altele au aflat în tabără sau de la muncitori cu ocazia vizite­lor făcute în­ diferitele întreprin­deri. VASILE POP profesor Una din sălile bibliotecii docu­mentare de stat Teleki-Bolyai din oraşul Tg.Mureş adăposteşte o interesantă şi deosebit de instructi­vă expoziţie intitulată „Scurt is­toric al tipăririi cărţii". Mii şi mii de vizitatori s-au perindat prin faţa vitrinelor acestei expoziţii care ilustrează, prin ce este mai repre­zentativ, diferitele etape de dezvol­tare ale tiparului, din cele mai vechi timpuri şi pînă în zilele noas­tre. Organizatorii acestei expoziţii, restrinsă ca dimensiuni dar sub­stanţială ca tematică, au reuşit să evidenţieze caracteristicile epocilor, delimitate după criteriul materialis­mului dialectic, cu ajutorul cărţilor existente în fondul bibliotecii. Aşadar, să aruncăm o privire în trecut şi să parcurgem, privind ex­ponatele din vitrine, istoria de mai multe milenii a cărţii. E istoria necesităţii omului de a-şi concre­tiza gîndurile cu scopul de a le păstra pentru el însuşi sau de a­­ le comunica altora, de a le tranş■­mite la mari distanţe sau de a le lăsa urmaşilor. Necesitatea aceas­ta a determinat apariţia primelor inscripţii, naive, rudimentare, care cu timpul, după îndelungate trans­formări tehnice şi structurale în decursul veacurilor, vor primi de­numirea de „cărţi". Materialul fo­losit de primii autori ai aşa-ziselor „cărţi" era diferit: asirienii şi ba­bilonienii îşi săpau inscripţiile în lut, egiptenii utilizau papirusul iar în Asia­ Mică exista pergamentul. Hîrtia, acest mesager ideal al gîndirii umane, este o descoperire a chinezilor și tot în China apar și primele tipărituri. Forma primiti­vă a tiparului — xilogravura — este produsu­l literelor săpate în lemn. Sînt cunoscute xilogravurile din secolul al IX-lea, foarte lizi­bile şi admirabil ornamentate, dar matriţa lor lucrată îndelung şi cu migală, ca şi în cazul tablei de lut ars, nu avea rezistenţa şi deci randamentul dorit. Apariţia literelor demontabile din lut şi din lemn, constituite o răs­cruce însemnată în istoria tiparului­­După primele încercări, la începu­tul secolului al Xl-lea, tehnica lor­ se perfecţionează, iar pe la anul 1390, în Coreea, se folosesc pentru prima oară literele de metal, care mai tîrziu, în Europa, datorită ino­vaţiilor revoluţionare ale lui Gutten­­berg ajung la un grad de perfecţio­nare uimitoare. Vizitatorul poate vedea în vitrina rezervată acestei epoci fotocopii după o tablă de lut cu scriere cuneiformă datînd din secolul al Vll-lea, un sul de papi­rus din secolul al IX-lea şi cîteva manuscrise, dintre care unul ori­ginal, un manuscris vechi slavo­­nesc şi două fotocopii după codici din secolul al XIV-lea şi al XV-lea. Un sul de pergament ebraic, extrem de bine păstrat, atrage atenţia privitorului interesat de manuscri­sele vechi. In Europa tiparul apare în con­diţiile orînduirii feudale. După cum s-a amintit, Uuttenberg perfecţio­nează turnarea şi culesul literelor, folosind experienţa de secole a înaintaşilor săi în domeniul tehni­cii tiparului. El introduce folosirea presei, fapt care atrage după sim apariţia în masă a cărţilor. Prima tipăritură cunoscută a lui Gutten­­berg apărută în jurul anului 1443 e un mic text pe care expoziţia îl prezintă în fotocopie, alături de vestita biblie în 42 de rînduri ti­părită între anii 1452—1455. Ma­joritatea cărţilor tipărite de Gutten­­berg, ca şi cele ale urmaşilor săi apropiaţi, au un caracter religios, datorită rolului dominant al bise­ricii în acta epocă. Dintre incu­nabule, adică dintre acele cărţi care apar în perioada post-gutten­­bergiană pînă în anul 1500, se poate vedea aici un splendid exem­plar, bogat ornamentat, opera lui Appianus, apărută la Veneţia în anul 1477 şi o aldină (un incuna­bul tipărit de renumitul tipograf Venetian Aldus Manulius in 1499). Perioada destrămării orînduirii feudale marchează în privinţa per­fecţionării tehnicii tiparului, un pas spre progres. Este epoca mari­lor descoperiri geografice, epoca de lărgire a orizontului geografic care aduce după sine un salt calitativ in gîndirea umană. Apar primele cărţi de orientare ştiinţifică. O para geografică a lui Vadianus apărută la Zürich î­n 1634, cu hărţi oare­cum naive, cu configuraţii astăzi discutabile dar cu o concepţie po­zitivă, bazată pe adevăr ştiinţific, radical deosebită faţă de cele pre­cedente, obscurantiste, mistice, o­­preşte privirile vizitatorului pentru cercetare mai amănunţită. Iată Uto­pia lui Thomas Morus, apărută la Basel în anul 1518, o carte intere­santă în care autorul expune viziu­nea unei societăţi ideale bazată pe principiul libertăţii, al echităţii so­ciale şi al perfecţiunii. Cartea, în contrast cu principii­l absolutismu­lui monarhic, i-a atras autorului chiar condamnarea la moarte. O altă carte însemnată: prima carte de specialitate despre exploatarea minelor şi despre metalurgie „Dere metalica", apărută la Basel în 1657. Caracteristic în această epocă în ce priveşte redactarea cărţilor sunt ornamentaţiile luxuriante, baroce, supraîncărcate, care apar pe coper­­țile interioare, titlurile interminabi­le precum şi apariţia unor cărţi „liliput" (cum am zice în termi­nologia actuală) care apar în ce­lebra tipografie a lui Elzevir și Jansonius la Amsterdam, iată şi o carte în limba romînă tipărită cu caractere latine: e Cathehismul apă­rut la Alba luca în 1648. Cărţi tipărite în perioada dez­voltării ascendente a capitalismului: Marea enciclopedie franceză a lui Diderot şi D’Alambert, apărut în 1771 (a cărei serie completă — 33 volume — există în biblioteca Teleki-Bolyai). Le Moniteur Univer­­set, monitorul oficial al organelor revoluţiei, franceze din anii 1789— 1796. Oeuvres de M. D. Voltaire apărută la Dresda în 1748 și vesti­ta operă a lui Dimitrie Cantemir, Beschneibung der Moldau, apărută în 1771. E traducerea germană a lucrării Descriptio Moldaviae, scri­să în 1716, la cererea Academiei din Berlin. Cărturarul moldovean se bucura de o faimă deosebită în întrega Eu­ropă, a fost ales chiar membru al Academiei din Berlin. Avea un larg orizont cultural, o vastă erudiţie şi o nepotolită pasiune de cercetător ştiinţific. Era un mare învăţat uma­nist. Marea lui dragoste faţă de is­toria Moldovei şi faţă de poporul ei, i-a trezit dorinţa de a o face cunoscută dincolo de hotare. Cartea aceasta are la bază o serioasă do­cumentaţie ştiinţifică, axată pe plan geografic, politic, sinografic şi fol­cloric — aceasta din urmă deosebit de interesantă şi este prima încer­care de monografie asupra Moldo­vei. Este unul din cele mai preţioa­se izvoare pentru cunoaşterea mul­tor aspecte ale Ţării Moldovei din acea vreme. In continuare, pilcipa cuprinde: Descrierea diferitelor me­­serii din secolul al XVII-lea, apăru­tă în 20 de volume la Nürnberg şi Lipsea Intre anii 1762—1791. Pu­blicaţia Academiei de ştiinţe din Petrograd (1802), opere complete ale lui J.J. Rousseau, Geneva, 1782. Volumul expus conţine Emile ou L’Education. Iată şi cîteva exem­plare vechi din literatura noastră: Doine şi lăcrămioare ale lui Vasile Alecsandri (Iaşi 1863), Ciocoii vechi şi noi ale lui Nicolaie Fi­­­­mon, ediţia din 1863 sau Viaţa, operele şi ideile lui Gheorghe Şin­­cai de Şinca scrise de Al. Papiu Ilarian in 1869 pe care se vede de­dicaţia autorului. O altă vitrină este rezervată ace­lor regretabile şi dăunătoare pro­duse ale tiparului care au inundat viaţa aşa-zis „culturală" din perioa­­­da capitalismului intrat in putrefac­ţie, din perioada imperialismului. In acest răstimp cartea devine un mijloc pentru răspîndirea ideologiei burgheze otrăvitoare. Scopul impe­rialiştilor era de a înşela masele, de a sustrage atenţia oamenilor muncii de la cauzele adevărate ale mizeriei lor şi totodată de a aduce burgheziei profituri fabuloase, lată cîteva din produsele culturii burghe­ze, cărţi cu conţinut imoral, cu cri­me, aventuri galante. Romane In fascicole cu teme ieftine, dubioase, decadente, cu efect negativ asupra tineretului. In orînduirea capitalistă însă, a­­lături de ideologia putredă burghe­ză, apare şi se dezvoltă ideologia clasei muncitoare. Conduşi de par­tidele comuniste şi muncitoreşti, cei mai buni fii ai poporului, luptă ne­obosiţi în condiţiile de cruntă te­roare, pentru răspîndirea ideilor marxism-leninismului. In această luptă un rol însemnat îl au cărţile care denunţă caracterul reacţionar al orînduirii capitaliste şi care mo­bilizează masele de asupriţi la lup­ta împotriva vechii orînduiri şi pen­tru făurirea unei lumi noi. Avem expuse aici cîteva exemplare valo­roase ca: Manifestul Comunist edi­­ţia a IlI-a, Broşura contra fascis­mului din 1929, Statul şi Revoluţia apărută la Paris în 1921, Capita­­lul lui Marx în limba maghiară, cartea lui Engels, Principiile co­munismului, 1923, Bîrlad. In orînduirea socialistă tiparul ia art avînt extraordinar, tehnica lui ajungind la o perfecţiune ma­ximă. Strădania de veacuri a ome­nirii a ajuns, in anii puterii popu­lare, la vîrstă adultă a bilanţurilor nebănuit de rodnice. Ce imensă dis­tanţă am parcurs de la leatul pri­melor încercări timide ale tiparni­ţelor lui Macarie, Coresi, Dosof­­tei, Antim Ivireanul sau Hel­tai) Gaspár şi Honterus! Vizitatorul poate urmări traiectoria acestei cărări spinoase oprindu-se în faţa unei vitrine care aruncă o privire retrospectivă asupra începuturilor tiparului in ţara noastră. Fotocopii după paginile de titlu ale tipărituri­lor apărute la noi: Liturghierul lui Macarie, apărută la Tîrgovişte in 1508, Evanghelia cu învăţătura a lui Coresi, apărută la Braşov in 1581 sau Palia de la Orăştie, prima traducere a bibliei în limba poporu­lui, tipărită în 1562. Cîteva tipă­rituri în original, îndeosebi cărţi bisericeşti, liturghiere, octoihuri, psaltiri, apărute in tiparniţele vremii la Snagov, Rimnic, Blaj sau Tir­­govişte, majoritatea înfiinţate cu sprijin rusesc, cu meşteri iscusiţi trimişi din Ucraina pentru instrui­rea viitorilor tipografi români, des­chid lunga serie a produselor ti­parului. Se pot vedea in această vitrină și tipărituri ale lui Honte­rus (Compendium juris civilis), o carte tipărită de Heltay Gáspár, „Historiás Ének az nagy Ur Bánk Bánról" apărută la Cluj, şi Teme­tési Oszlop, prima tipăritură apă­rută la Tg.Mureş in anul 1786. In aceeaşi vitrină sunt expuse matriţe şi mostre din literele lui Kapron­­czai Nyerges Adám, primul tipo­graf din Tg.Mureş. Astăzi, spre deosebire de tipar­niţele puse în slujba clerului, spre deosebire de tipografiile care de­bordau o literatură goală de con­ţinut, fiinţează combinatul poligra­fic „Casa Scînteii", o adevărată cetate a tiparului modern, înzestra­tă cu cel mai desăvirşit utilaj teh­nic. Tirajul cărţilor, după cum ara­tă graficul expus, arată o creştere uimitoare de la un an la altul. In a­­nul 1959 numărul cărţilor şi bro­şurilor apărute era de 29.551.009 exemplare şi numai după un an a­­tinge cifra de 42.575.000 exemplare. Aceste cifre ne arată limpede că în societatea socialistă cartea devi­ne un bun al maselor, o necesita­te şi în acelaşi timp, prin conţi­nutul ei sănătos şi constructiv, un îndrumător al maselor. LETIȚIA CERNEI bibliograf STEAUA ROȘIE TINERI PASIONAŢI Se lăsase înserarea şi o dată cu ea locul caniculei din timpul zilei îi luase răcoarea. In cele trei ateliere, în formă de careu, mun­citorii din­ schimbul doi mînuiau cu rîvnă maşinile a căror trepi­daţie se auzea parcă mai clar. Din sala de cultură se răspîndea prin geamurile deschise crîmpeie de muzică populară şi de dans, se auzeau vocile soliştilor şi tropotul paşilor artiştilor amatori. Intru. In sală nu avea loc un spectacol după cum mă aşteptam. Erau doar o mulţime de tineri ce se pregă­teau cu pasiune pentru un viitor program artistic pe care îl vor prezenta în oraşul Reghin, împreu­nă cu alte echipe artistice de ama­tori din Tg. Mureş. Tinerii munci­tori Constantin Blaj, Emeric Antal, Gabor Kéri şi alţii mînuiau cu pricepere, instrumentele muzicale (vioară, acordeon, ghitară, etc.), dînd viaţă cîntecului şi jocului îndrăgit atît de mult de ei. Pe scenă, Iuliana Toth, Alexan­dru Moldovan, Ana Kőműves, Ale­xandru Bene executau cu măies­trie un dans ardelenesc. Au ur­mat apoi soliştii. Un adevărat spectacol. Printre tinerii băieţi şi fete, cu feţele rumene, arzîn­d ca focul, se aflau doi oameni mai în vîrstă, unul mic de statură, cu tîmplele împodobite de ghiocei, celălalt înalt, robust, cu faţa arsă de soa­re, mereu zîmbitor şi vesel. Pri­­viijdu-i, observîndu-le gesturile, ascultîndu-le sfaturile date tineri­lor îţi făcea impresia că ambii sînt părinţii celor tineri din­ sală. De două, trei ori pe săptămînă, Géza Bányai şi Băniei Sigismund, responsabili cu munca culturală în întreprinderea „Lázár Ödön“, se întîlnesc în sala de cultură cu membrii echipelor artistice de a­­matori, pregătesc împreună noi programe artistice. In alte după­­amieze şi seri organizează la col­ţul roşu manifestări culturale cu un caracter mai restrîns. In fiecare zi, ne spune Géza Bá­nyai, tinerii din întreprinderea noastră s-au obişnuit să vină la sala de cultură unde îşi petrec timpul liber în mod util, plăcut şi reconfortant. Pentru membrii echipelor artis­tice de amatori din întreprinderea „Lázár Ödön“, pentru toţi tinerii a devenit o obişnuinţă să-şi pe­treacă duminicile împreună un­ aer liber la ştrand ori la platoul Corneşti şi în alte locuri pitoreşti din jurul oraşului Tg. Mureş. Mulţi dintre cei care înainte obiş­nuiau în timpul liber să bată doar Corso-ul, în prezent s-au în­cadrat in viaţa culturală din în­treprindere, îi pasionează muzica, dansul, literatura beletristică şi tehnică, noul apărut în viaţă etc. Faptul că astăzi majoritatea ti­nerilor din această întreprindere participă la viaţa culturală, că fiecare e pasionat în realizarea unui lucru frumos, necesar pentru îmbogăţirea culturii lor generale, se datoreşte muncii depuse de or­ganizaţia U.T.M., de comitetul sin­­dicatului, care au căutat să orga­nizeze în aşa fel timpul liber al tineretului încît fiecare să fie cu­prins intr-un­a din activităţile cul­turale organizate. C. CROITORU In preajma noului an şcolar Recent, Secţia de învăţămînt a Sfatului­­popular raional Reghin a organizat o şedinţă de instruc­taj cu toţi directorii de şcoli. La început, directorii şcolilor de 8 ani din Aluniş, Beica de Jos, Fă­­răgău etc. au prezentat scurte in­formări privind stadiul pregătiri­lor in vederea deschiderii noului an şcolar. Pentru cuprinderea tuturor co­piilor de vîrstă şcolară, in raion vor lua fiinţă noi şcoli de 8 ani, cum ar fi de pildă, în localităţile Frunzeni, Fiţcău, Suseni, Isticea, Dulcea şi altele. In scopul unei frecvenţe de 100 la sută a tuturor elevilor, în fie­care comună au fost alcătuite din timp comisii pentru recenzarea tuturor elevilor, s-au dat indicaţii cînd se vor distribui manualele şcolare, de ce mai au nevoie copii, s-a stat de vorbă cu părinţii ele­vilor. Acolo unde s-au constatat rămî­­neri în urmă în ce priveşte pregătirea pentru deschiderea noului an şcolar, secţia de învăţămînt a dat îndrumări, iar în prezent controlează la faţa locului stadiul pregătirilor, pen­tru ca noul an şcolar să poată fi început în­ cele mai bune condi­­ţiuni EMIL HUSAR activist U.T.M. In iaţa publicului Minunatele peisaje topliţene in­spiră an de an pe mînuitorii pene­lului din oraşul de la poalele Că­­limanilor, de a crea noi lucrări. Pentru a face cunoscute publicului aceste lucrări, contribuind totodată la educarea artistică a numeroşilor vizitatori, Casa raională de cultu­ră organizează periodic expoziţii cu lucrările artiştilor amatori din oraşul şi din raionul Topliţa. Ex­poziţia deschisă zilele trecute se bucură de un binemeritat succes. Lucrări cum sunt cele ale lui Nico­­l­aie Florea, Maria Cusnevici, Teo­dor Suciu, Aurelian Antal, Traian Duşa şi Nicolaie Natea sunt aprecia­te în unanimitate. Iată şi cîteva însemnări din caietul de impresii. „După ce am vizitat această ex­poziţie, ţinem să lăudăm pe orga­nizatorii şi pe cei ce şi-au expus aceste tablouri. Ne-au plăcut ta­blourile lui T. Suciu şi ale tova­răşei M. Cusnevici precum şi ale lui A. Antal. Ar fi fost bine dacă se găsea un local mai potrivit şi dacă s-ar fi expus mai multe lu­crări“. Semnează un grup de ex­cursionişti din Cluj. O parte dintre lucrări printre care: „Construirea dispensarului de la Bilbor“ (T. Suciu) sau „Peisaj topliţan“ (de N. Florea) vor fi trimise şi la expoziţia regională, ce se va deschide în curînd. Ministerul Invățămîntului­­ comunică: EXAMENELE DE ADMITE­RE LA ŞCOLILE TEHNICE DE MAIŞTRI, CURSURILE DE ZI ŞI SERALE, VOR AVEA LOC INTRE 15—25 SEPTEMBRIE. CURSURILE ANULUI I VOR ÎNCEPE PE DATA DE 1 OC­TOMBRIE, IAR CURSURILE ANILOR II ŞI III, LA 15 SEP­TEMBRIE A. C. Debutul ca roman­cier, al scriitorului Vasile Rebreanu se petrece după o sub­stanţială activitate de prozator in domeniul povestirii de mică în­tindere. Dînd la ivea­lă încă de la început calităţi remarcabile, scriitorul şi-a dezvol­tat necontenit spiritul de observaţie, selec­­tînd fapte şi sondînd caractere, depunind o intensă muncă de atelier. Expresivita­tea stilului a avut de cîştigat căpătind o notă personală. Nu rare sint bucăţile de proză publicate in re­vista care se disting prin autenticitate şi forţă de analiză, stră­­bătîndu-le o fină undă de umor cald, un fior liric discret, dăruind multora din povestirile sale o spo­rită forţă emotivă. Romanul „Casa“ reprezintă o etapă în­cheiată a evoluţiei sale. Aci, în paginile cărţii, se concentrea­ză experienţa dobîn­­dită de autor de-a lungul anilor. Subli­niem de la început ca un merit incontesta­bil al autorului pre­ocuparea sa continuă de a zugrăvi oameni şi întimplări din zile­le noastre. E vorba de realităţile satului contemporan. Litera­tura noastră nouă în­scrie aşadar o nouă lucrare închinată o­­perei de construcţie socialistă la ţară şi, ceea ce este impor­tant, un roman cu multe calităţi, un ro­man reuşit. Momentul ales es­te acela al colectivi­zării întregului sat, iar „Casa“ e un ti­tlu simbolic. Comu­nistul Ioan Dura, are de înfruntat situaţii complicate, conflicte ce răbufnesc în acest moment crucial in dezvoltarea pe mai departe a gospodăriei colective. Se ciocnesc forţele noului cu re­miniscenţele vechiu­lui. Ne aflăm astfel în centrul principale­lor probleme puse atit în faţa colectivităţii cit şi in faţa fiecărui ţăran o dată cu ter­minarea colectiviză­rii. Isaia Ioţa, însu­rat cu o fată înstări­tă, se simte Îngheţat in casa veche. Dar pî­­nă la clarificarea lui ideologică va străba­te un drum anevoios, chiar dureros. Pompei Grancea, de care de­pinde întreaga uliţă de neamuri şi fini are reticenţe legate de comportarea abuzivă a preşedintelui Patie, om corupt şi laş, ca­re provoacă pagube gospodăriei. Destinele fiecăruia se contopesc cu soarta întregului sat, vărsindu-se ca nişte firişoare în al­bia largă a rîului. Valorile vechi — ave­re, pămînt —­ s-au spulberat, socialismul instituind o altă ie­rarhie a valorilor. Pahone, Gheorghie Draja şi alţii cunosc plenitudinea demnită­ţii de om. In pagini­le cărţii trăiesc figuri luminoase, oameni ai zilelor noastre, cres­cuţi şi educaţi de par­tid ca Antim Bota, secretarul organiza­ţiei de bază, meritul romancierului fiind acela a-i fi zugrăvit multilateral, dinamic. Vasile Rebreanu se dovedeşte un bun cu­noscător al satului de azi. Satul de pe So­meş capătă culoarea specifică, definindu-şi individualitatea, că­­pătînd trăsături de personaj literar. Tra­diţii, obiceiuri, care sunt şi pot fi numai ale unui anume sat, întimplări mai vechi, porecle, limbaj, glu­me, dau savoare na­raţiunii. Construcţia strînsă a cărţii, înlănţuirea episoadelor, tensiunea acţiunii, care îndeam­nă la citit, dovedesc rodnicia uceniciei în domeniul genului scurt. Rămîn întipă­rite fragmente memo­rabile de proză exce­lentă, ca vizita aju­torului de şofer Os­­triţa în odaia activis­­tului de partid, scene din casa lui Pompei Grancea şi altele, rea­lizate cu umor de cea mai bună calitate. Subliniem nemijlo­cita cunoaştere, rod al unei neîntrerupte do­cumentări în profunzi­me, a satului contem­poran, de care dă do­vadă Vasile Rebrea­nu. Aci stă­ de fapt chezăşia succesului cărţii şi personal al autorului ei. Proble­mele acute ale mo­mentului ales ci sunt familiare şi aceste probleme nu sînt nu­mai ale satului res­pectiv. Fără a cădea in idilism, dînd prio­ritate faptelor, funda­­mentîndu-le psiholo­gic, argumentind ar­tistic, scriitorul ple­dează pentru desţele­nirea conştiinţelor, pentru formarea ideo­logică a ţăranului colectivist, pentru iz­gonirea zgurei răma­se din trecut pe ini­ma şi mintea oame­nilor, pentru fermita­tea şi forţa caractere­lor, împotriva laşită­ţii şi înşelăciunii Mesajul scriitorului e limpede. Satele noas­tre colectivizate ofe­ră o sursă admirabilă de teme artistice şi literare. Romanul „Casa“ e rodul unei temeinice cunoaşteri a realităţilor de azi, izvorind din această sursă generoasă, ine­puizabilă. ŞTEFAN LUCA Roman de VASILE REBREANU V _ __ . I ■ ■........ I ...................... CĂRȚI NOI apărute în Editura agro-silvică Broșura „PREPARAREA PAIELOR, COCENILOR, PLEVURI­­LOR ȘI ALTOR RESURSE FURAJERE (PRODUSE SECUNDARE) PENTRU HRANA ANIMALELOR“, a fost editată de­­Consiliul Su­perior al Agriculturii într-un tiraj de 50.100 exemplare. In broşură sunt prezentate pe larg procedeele de pregătire, însi­­lozare şi modul de folosire a altor resurse furajere decit porumbul, cum sînt: coceni de porumb, paie, pleavă, pălării sau capitule de floarea soarelui, vreji de cartofi, ierburi de pe terenurile mlăştinoa­se, ghindă şi jir din pădurile de păioase, tescovină şi baştină (in zonele viticole) etc. în amestec cu alte nutreţuri zemoase sau cu di­­ferite substanţe care le ridică valoarea nutritivă. „O NOUA METODA DE ADAPOSTIRE A PĂSĂRILOR“ este titlul broşurii care prezintă experienţa G.A.S. Andrăşeşti din regiu­nea Bucureşti, în dezvoltarea sectorului avicol. Folosind pentru adă­­postirea păsărilor, spaţii care se găsesc la îndemîna oricărei gos­podării, cum sînt: poduri de grajduri şi de magazii etc. colectivul acestei unităţi a redus simţitor cheltuielile de producţie mărind astfel numărul de păsări. In cuprinsul broşurii se află schiţe, însoţite de explicaţii privind diverse amenajări ieftine destinate adăpostiră păsărilor.

Next