Steaua Roşie, iulie 1964 (Anul 13, nr. 153-179)

1964-07-01 / nr. 153

4 De peste hotare Conferinţa de presă a preşedintelui Consiliului păcii pe întreaga indie DELHI 30 (Agerpres). — La conferinţa de presă a fost di-Luînd cuvîntul la o conferinţă fuzat textul scrisorii adresată de ide presă, Diwan Chaman Lall, pre- participanţii la această sesiune şedinţele Consiliului păcii pe în­ primu lui ministru, Shastri, şi în care treaga Indie şi membru al paria- „ . . . . meniului, a făcut bilanţul sesiunii aProba intent'a nou,ul Pnm-min *[ extraordinare a acestui consiliu, tru de a urma linia politică a lui care şi-a desfăşurat lucrările timp Nehru, de două zile la Delhi. Referindu-se­­ la problemele care se află în faţa partizanilor păcii din India după încetarea din viaţă a fostului prim ministru, Nehru, el a declarat: „Sar­cina noastră primordială este de a depune toate eforturile pentru a contribui la traducerea în viaţă a politicii defunctului prim-ministru, Nehru, politica de pace, prietenie şi libertate, încă o dată reafirmăm fidelitatea noastră faţă de politica de neangajare". XX Consultări în problema cipriotă PARIS 30 (Agerpres). —•­ Primul ministru al Turciei, Ismet Inonu, însoţit de ministrul turc al afacerilor externe, Erkin, care la invitaţia guvernului Marii Britanii a făcut o vizită la Londra unde a avut întrevederi cu premierul en­glez Douglas Home şi cu alte ofi­cialităţi engleze asupra situaţiei din Cipru, a părăsit la 30 iunie capi­tala Marii Britanii plecînd la Paris. După cum anunţă agenţia Reu­ter, Ismét Inonu a sosit la Paris în aceeaşi zi la invitaţia guvernului Franţei. El va avea întrevederi cu preşedintele de Gaulle şi cu pre­mierul francez, Georges Pompi­dou, cu care va examina unele as­pecte ale crizei din Cipru. NICOSIA 30 (Agerpres). — Luni au început în districtele Nicosia, Kyrenia, Paphos şi Fama­gusta încorporările tinerilor în vîr­­stă de 21 de ani, pe baza prevede­rilor legii privind crearea gărzii na­ţionale cipriote. După cum trans­mite agenţia Reuter, se apreciază că vor fi încorporaţi aproximativ 3.000 de tineri. Se relatează că încorporările din districtele Larnaka şi Limassol s-au încheiat prin chemarea sub arme a 1.500 de tineri. Dezbateri în Camera Comunelor LONDRA 30 (Agerpres). —­horeze un program eficient de In Camera Comunelor au avut dezvoltare­a agriculturii în Marea loc dezbateri referitoare la politi- Britanie pe o perioadă mai înde­­ca guvernului englez în domeniul lungată. agriculturii organizate în urma mo- Luînd cuvîntul în cursul dezbate­­ţiunii de neîncredere în guvern rilor, George Brown, liderul ad­­prezentată de opoziţia laburistă, junct al Partidului laburist, a criti- Opoziţia a cerut guvernului să ela­­cat politica agrară a guvernului conservator şi a declarat că, în cazul în care partidul său va obţi­ne victoria în alegerile generale parlamentare care urmează să aibă loc în toamna acestui an, va acor­­da o importanţă mai mare dezvol­tării agriculturii engleze. Camera Comunelor a respins mo­ţiunea de neîncredere în guvern prezentată de opoziţia laburistă cu 247 de voturi împotrivă şi 189 pentru. Totodată a fost adoptată o rezoluţie prin care majoritatea par­lamentară aprobă politica guvernu­lui şi situaţia existentă în agricultura Marii Britanii. Programul viitoarelor calatorii ale lui U Thant NEW YORK 30 (Agerpres). — Consiliului, economic şi social al La Organizaţia Naţiunilor Unite O.N.U. de la Geneva după care, la s-a anunţat că secretarul general al invitaţia guvernului R.A.U., sa­u O.N.U., U Thant, va face timp de parte la şedinţa de deschidere a două săptămîni, în cursul lunii iu- Conferinţei prim­­or miniştri ai ţăn­lie, o vizită la Geneva, Paris, Lon- Jor africane de la Cairo, a­n­­­dra, Cairo, Rangoon şi Moscova, secretarul genera­l • • .. ' ' . *. .. , , sosi a Paris unde va avea între-U Thant va asista la 15 iulie la Iu­ cu preşedintele Franţei, char­crările celei de-a 37-a sesiuni a­les de Gaulle, iar la 23 iulie va vizita Londra ca oaspete al guver­nului englez. După o şedere de cîteva zile în Birmania, el va vizita Uniunea Sovietică. La propunerea secretarului general al O.N.U., Consiliul de Securitate a hotărît prelungirea mandatului tr­upelor O.N.U. în Cipru. In fotogra­fie , soldaţi irlandezi din cadrul acestor forţe, pe o stradă din Fama­gusta. Tratativele de la Londra în legătură cu viitorul Federaţiei Arabiei de sud LONDRA 30 (Agerpres). — La Londra continuă convorbirile separate între participanţii la confe­rinţa constituţională privind viitorul Federaţiei Arabiei de sud. Agenţia Reuter anunţă că K. Tre­­vaskis, înaltul comisar englez al Adenului, s-a întîlnit din nou cu membrii delegaţiei Adenului, care au cerut ca la schimbările constitu­ţionale privind federaţia Arabiei de sud să se aibă în vedere dorinţa Ade­nului de a acorda mai multă liber­tate de acţiune guvernelor teritorii­lor ce o alcătuiesc. Problema cea mai viu discutată, relevă agenţia Reuter, este propu­nerea guvernului federal, susţinută de Anglia, referitoare la instituirea unui regim republican în frunte cu un preşedinte. Se preconizează, de asemenea, un sistem electoral potri­vit căruia votul direct pentru desem­narea membrilor în parlament este recunoscut numai în „regiunile mai dezvoltate" pe cînd în regiunile „mai puţin avansate" ale federaţiei, alegerea membrilor în parlament să fie făcută de către colegiile tribale. Acest sistem este prevăzut pentru o perioadă nedeterminată. In mod firesc, între reprezentanţii teritorii­lor aşa-zise „avansate" şi cele ,mai înapoiate" au apărut divergenţe pentru aplanarea cărora ministrul coloniilor al Angliei şi ai guvernului federal depun mari eforturi, fără a exista vreun semn că vor reuşi. O declaraţie în favoarea păcii şi dezarmării DAR ES SALAAM. — Năzuinţa spre menţinerea păcii în întreaga lu­me constituie principala trăsătură a politicii externe a Republicii Unite, Tanganica şi Zanzibar, a declarat Oscar Kambona, ministrul afaceri­lor externe, într-o cuvîntare rostită în faţa membrilor Adunării naţiona­le. De aceea, a arătat el, salutăm Tratatul de la Moscova cu privire la interzicerea parţială a experienţe­lor nucleare, considerînd că acest tratat constituie un pas spre destin­derea încordării. Ne pronunţăm pentru dezarmare, a subliniat Kambona, deoarece con­siderăm că războiul atomic nu este singurul care aduce prejudicii ome­nirii. Demisia guvernului Adoula LEOPOLDVILLE 30 (Agerpres). — Primul ministru al Congoului, Cy­rille Adoula, a prezentat la 30 iu­nie preşedintelui Kasavubu demisia guvernului congolez. Preşedintele a anunţat că acceptă demisia guver­nului şi a declarat că noul guvern va fi format în următoarele zile. El a anunţat, de asemenea, că Adoula va rămîne în această funcţie pînă la formarea noului guvern. Intr-o cu­vîntare radiodifuzată, Kasavubu a declarat că sarcina principală a nou­lui guvern este de „a asigura men­ţinerea ordinei". Primul ministru Adoula a prezen­tat demisia guvernului condus de el la expirarea mandatului său oficial de patru ani. Actualităţi congoleze De cîtva timp Congo a reve­nit în actualitatea internaţională. In timp ce ultimile „căşti albas­tre" ale forţelor O.N.U., pără­sesc această ţară, la Leopoldville se desfăşoară o intensă activita­te politică legată de ceea ce comentatorii de presă denumesc a fi o tendinţă de reconciliere. Trebuie menţionat că, totoda­tă, la 30 iunie s-au împlinit pa­tru ani de la proclamarea inde­pendenţei Republicii Congo. Sunt binecunoscute evenimen­tele petrecute în Congo în tim­pul acestor patru ani. Ele au o­­cupat deseori un loc de frunte în coloanele presei din întreaga lume. Secesiunea katangheză, a­­sasinarea mişelească a lui Lu­mumba, intervenţia trupelor O.N.U., arestarea şi detenţiunea lui Antoine Gizenga, crearea ac­tualului guvern Adoula, au fost etape cunoscute în istoria recen­tă a acestei ţări. Evenimentele au grăbit adîncirea dezorganizării economiei ţării: scăderea conti­nuă a nivelului de trai al popu­laţiei, scăderea salariilor, creşte­rea preţurilor şi, totodată, lipsa mărfurilor de pe piaţă, devalori­zarea francului congolez, înflori­rea bursei negre, concomitent cu creşterea permanentă a şo­majului, toate acestea însoţite de starea excepţională declarată de guvern acum cîteva luni Po­ziţia nesigură a guvernului de la Leopoldville, lipsa sa de compe­tenţă şi corupţia, au împiedicat orice redresare a acestei situaţii. Refuzul secretarului general U Thant de a prelungi mandatul forţelor O­NU, în Congo îi ne­linişteşte pe conducătorii congo­lezi. îngrijorarea cercurilor ofi­ciale de la Leopoldville, ■ se da­­toreşte, în special, intensificării luptelor de partizani din ţară ca­re durează de mai multe luni, acţiuni care se fac simţite, în special în provinciile Kwilu (în apropiere de Leopoldville), Kivu, Kasai şi Katanga de nord — un­de, după cum se ştie, oraşul Al­bertville continuă să se afle sub controlul partizanilor. Explicînd geneza acestor lupte, Pierre Mu­­lele, unul din conducătorii par­tizanilor congolezi, afirma că a­­ceştia au pornit la luptă armată deoarece „politica autorităţilor congoleze nu ţine seama de nă- COMENTARIUL ZILEI şuinţele poporului". Iar unul din liderii partidului „Mişcarea naţio­nală congoleză — Lumumba", a­­răta că scopul acestei mişcări es­te „de a restabili în ţară pacea, de a dezvolta economia ţării şi de a asigura respectarea demo­craţiei şi securităţii tuturor cetă­ţenilor". Mai mult, după cum se ştie, la începutul lunii iunie re­prezentanţii a 12 partide politi­ce congoleze au dat publicităţii la Leopoldville un comunicat, în care se cere demisia imediată a guvernului Adoula şi constitui­rea unui guvern de tranziţie ale cărui sarcini să fie „pacificarea ţării, organizarea unor discuţii cu participarea reprezentanţilor tuturor partidelor politice în pro­blema proiectului unei noi con­stituţii şi pregătirea unui referen­dum constituţional, urmat de a­­legeri pentru desemnarea unui nou parlament". Comentatorii agenţiilor occi­dentale de presă subliniau, că în preajma plecării trupelor O.N.U. din Congo se asistă la o serie de frămîntări politice, da­torate incapacităţii guvernului de a întreprinde măsurile necesare în vederea însănătoşirii vieţii po­litice, redresării economice şi rezolvării problemelor sociale. Instabilitatea politică de la Leo­poldville i-a constrîns pe Kasa­vubu şi Adoula să procedeze la o serie de consultări cu liderii diverselor partide politice în ve­derea găsirii unei soluţii pentru normalizarea situaţiei din ţară. In acest scop, ei au invitat ofi­cial la Leopoldville pe fostul ,preşedinte" katanghez, Moise Chombe şi tot pentru acest mo­tiv a sosit în capitala federală. Albert Kalondji, fostul „împărat" al Kasaiului scizionist. In timp ce în Congo se desfă­şoară referendumul în legătură cu proiectul unei constituţii pro­vizorii a ţării, referendum care, după cum se ştie, va dura apro­ximativ două săptămîni, la Leo­poldville continuă tratativele cu reprezentanţii diferitelor grupări politice; întrucît, potrivit ultime­lor ştiri, la 30 iunie Cyrille A­­doula a prezentat demisia gu­vernului său, se aşteaptă ca în următoarele zile, preşedintele Kasavubu să numească o nouă echipă ministerială cu participa­rea tuturor partidelor politice Agenţia France Presse, relatează că se studiază problema eli­berării lui Gizenga şi a atragerii lui eventuale în cadrul noului guvern. La cea dre-a patra aniversare a proclamării independenţei, dato­rită factorilor ce c­onjoară eveni­mentele din Republica Congo, este greu să fie prevăzută vii­toarea evoluţie a situaţiei. IVAN LUNGU -□□a- Sesiunea Consiliului de tutelă al O.N.U. NEW YORK 30 (Agerpres). — La New York s-au încheiat lucră­rile celei de-a 31-a sesiuni a Con­siliului de tutelă al O.N.U. care a examinat situaţia din teritoriile sub tutelă Noua Guinee, Nauru şi unele insule din Pacific. Acest consiliu este singurul organism al O.N.U. în care majoritatea o deţin ţările co­lonialiste. Din această cauză în urma dezbaterilor nu au putut fi adop­tate nici un fel de măsuri privind traducerea în viaţă în aceste terito­rii a Declaraţiei cu privire la acor­darea independenţei ţărilor şi po­poarelor coloniale. Consiliul de tutelă a respins un proiect de rezoluție sovietic în ca­re se cere să se acorde popoarelor din insulele Papua și Noua Guinee dreptul la Zi a­todeterminare. STEAUA ROȘIE Taifunul „Winnie“ s-a abătut asupra Filipinelor MANILA 30 (Agerpres).­­ Un taifun de o violenţă excep­ţională denumit „Winnie", s-a abă­tut luni noaptea asupra Filipinelor, provocînd, potrivit primelor date furnizate de autorităţi, pagube de mai multe milioane de pesos. Biroul meteorologic din Manila a arătat că vîntul a atins o viteză de 180 km pe oră. Acest taifun este considerat cel mai violent care s-a abătut asupra Filipinelor din anul 1882. Plenara C. C. al Partidului Muncii din Coreea PHENIAN 30 (Agerpres). — La 25 şi 26 iunie a avut loc ple­nara a Ix-a a Comitetului Central al Partidului Muncii din Coreea. Plenara a discutat problemele îm­bunătăţirii muncii sindicatelor. Ple­nara a adoptat rezoluţii în proble­mele discutate. S-a hotărît dizolva­rea Uniunii ţăranilor din Coreea şi crearea Uniunii oamenilor muncii din agricultură. Plenara a ales pe Li Ju Jun ca membru în Biroul Politic al Comi­tetului Central al Partidului Muncii din Coreea, şi pe Kim Cian Bon şi Pak Son Ciun, membri supleanţi. R.P.D. COREEANĂ . In fotografia de sus — Phenian reconstruit prin eforturi proprii în timp de zece ani. In fotografia de sos, o vedere par­țială a Phenia­nului anului 1953, distrus în cursul atacurilor agre­sorilor colonialiști. -□OD­ CIUDAD DE MEXICO 30­­Ager­pres. — In Mexic au loc pregătiri în ve­derea alegerilor prezidenţiale care urmează să aibă loc duminica vii­toare. După cum transmite agenţia Reuter, cele mai mari şanse de a fi ales le are dr. Gustavo Diaz Or­­daz, fost ministru de interne în guvernul condus de preşedintele Adolfo Lopez Mateos, care candi­dează din partea partidului de gu­­vernămînt, Partidul revoluţionar in­stituţional. Potrivit agenţiei, el se bucură de sprijinul Confederaţiei naţionale a muncitorilor din Mexic, precum şi al cercurilor de afaceri din ţară. Principalul său rival este Jose Gonzales Orres care candidea­ză din partea partidului de dreapta. Acţiunea naţională. In ajunul alegerilor prezidenţiale din Mexic Şedinţa Comisiei Warren că s-a cerut Biroului federal de in­vestigaţii (F.B.I.) să iniţieze o an­chetă cu privire la publicarea de către ziarul „Dallas Morning News" a unor extrase din „jurnalul" asa­sinului presupus al lui Kennedy, Lee Oswald. El a adăugat că F.B.I.-ul va trebui să descopere felul în care „acest jurnal" a ajuns în mîinile redacţiei ziarului din Dallas şi a lăsat să se înţeleagă că în aceasta ar putea fi implicată poliţia din Dallas. Totodată, el a declarat că documentele care au aparţinut lui Oswald au fost preluate mai întîi de poliţia din Dallas şi transmise apoi F.R.I.-ului astfel încît există posibili­tatea ca organele poliţieneşti din statul Texas să fi oprit unele copii. Purtătorul de cuvînt a indicat că în şedinţa de luni a fost luat de asemenea în discuţie raportul final al Comisiei. El a menţionat că a­­cest raport nu va fi gata pentru a fi prezentat preşedintelui Johnson înainte de data de 13 iulie. WASHINGTON 30 (Agerpres). — La Washington a avut loc luni o şedinţă a Comisiei Warren care în­treprinde ancheta asupra asasinării fostului preşedinte al S.U.A., John Kennedy. După şedinţă, un purtă­tor de cuvînt al comisiei a anunțat Comemorarea lui Eminescu la Moscova şi Leipzig MOSCOVA. (Corespondentul Agerpres S. Podină transmite). Luni, la Casa Centrală a scrii­torilor din Moscova a avut loc o seară consacrată lui Mihail Emi­nescu, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la moartea poetu­lui. Seara „Eminescu" a fost orga­nizată de Uniunea scriitorilor sovietici, Ministerul Culturii al U.R.S.S., Comitetul de stat pen­tru relaţiile culturale cu străină­tatea de pe lîngă Consiliul de Miniştri, Comitetul Sovietic pen­tru apărarea păcii, Uniunea­­aso­ciațiilor de Prietenie sovieto-ro­­mînă, Institutul de literatură mondială „Gorki", Biblioteca unională de stat de literatură străină şi Casa Centrală a scrii­torilor. Au participat Evgheni Afana­senko, ministru al învăţămîntu­­lui al R.S.F.S.R., preşedintele A­­sociaţiei de prietenie sovieto­­romînă, scriitori sovietici, oa­meni de cultură, numeroşi mos­coviţi. Au fost de faţă Gheorghe Sto­­ian,consilier al Ambasadei R. P. Române la Moscova şi alţi cola­boratori ai ambasadei. Seara Eminescu a fost deschi­să de Alexei Surkov, secretar al Uniunii scriitorilor din U.R.S.S. Despre viaţa şi opera lui Mihail Eminescu a vorbit luri Kojevni­­kov, candidat în ştiinţe filolo­gice. Memoria poetului a fost evocată, de asemenea, de scrii­torul Andrei Lupan şi de către poetul cubanez Nicolas Guillen. Poeţii Emilian Bukov şi Grigo­­re Vieru au recitat versuri de­dicate Luceafărului poeziei ro­­mîneşti, poetul Viktor Bokov a recitat versuri inspirate de rea­lităţile ţării noastre, iar poeţii Alexandr Gatov, Mihail Zenkie­­vici, Evgheni Levik, Arkadi Stern­berg au citit versuri eminesciene în traduceri proprii. A urmat un concert festiv şi prezentarea unui film romînesc, LEIPZIG (Agerpres). — Recent, Institutul de romanis­tică din Leipzig a organizat în localul institutului o seară con­sacrată lui Mihail Eminescu. Cu acest prilej, prof. dr. Wer­ner Bahner, directorul institutu­lui, a vorbit despre opera poe­tului, după care s-au recitat ver­suri de M. Eminescu, în limba română și germană. Revista „Sonntag" nr. 25 din luna iunie a.c. a dedicat două pagini comemorării marelui poet român și operei sale. SCURTE ŞTIRI • HANOI. — La Hanoi s-a des­chis prima sesiune a celei de-a 3-a legislaturi a Adunării Naţionale a R.D. Vietnam. In cadrul sesiunii au fost dezbătute raportul Comitetului permanent al Adunării Naţionale, cu privire la rezultatele alegerilor pen­tru Adunarea Naţională a celei de a 3-a legislaturi şi raportul politic, prezentat de Fam Van Dong, preşe­• BERLINUL OCCIDENTAL — Luni seara a sosit în Berlinul occi­dental preşedintele R.F. Germane, Heinrich Lubke pentru a participa la realegerea sa în funcţia de preşe­dinte al ţării. După cum s-a mai anunţat, partidele creştin-democrat şi social-democrat, care deţin mai mult de 900 din cele 1.042 de vo­turi în cadrul Convenţiei federale, s-au pronunţat deja în favoarea în­vestiturii lui Lubke în funcţia de preşedinte al R.F. Germane. • PARIS. — Luni seara Senatul francez a adoptat în mod definitiv proiectul de lege privind reorgani­zarea regiunii Parisului. Potrivit noii legi regiunea pariziană se va com­pune din­ oraşul Paris şi din şapte departamente noi. • NEW YORK. — Un avion cu reacţie de tipul „F-86", aparţinînd gărzii naţionale aeriene a statului Massachusetts, s-a prăbuşit marţi dimineaţa deasupra unui cartier de locuinţe din Haverhill, in acest acci­dent doi copii au fost ucişi, iar pă­rinţii lor au fost transportaţi la spi­tal. Pilotul avionului s-a salvat, să­rind cu paraşuta. • BEIRUT. — Ziarul „Ah Nida" (Beirut) a publicat un articol în care se subliniază că întregul popor li­banez iubitor de pace salută con­vocarea la Alger a Conferinţei inter­naţionale pentru transformarea ba­zinului mediteranian într-o zonă de­­nuclearizată, iniţiativă care, după cum subliniază ziarul, corespunde intereselor popoarelor din toate ţă­rile arabe. • ROMA. — La Roma a sosit o delegaţie economică din Republica Malgaşă condusă de Mangara, mi­nistrul comerţului, care va discuta problemele referitoare la dezvoltarea relaţiilor economice dintre Italia şi Republica Malgaşă. • SANTO DOMINGO. — Preşe­dintele Juntei guvernamentale din Republica Dominicană, Donald Reid Cabral, a anunţat că în ţară vor avea loc alegeri parlamentare. El nu a specificat data cînd se vor desfă­şura aceste alegeri. • ALGER. — Cu prilejul înche­ierii vizitei sale oficiale în Algeria, vicepreşedintele Indiei, Zahir Hus­sein, a fost primit de preşedintele Beni Bella. Preşedintele Algeriei a acceptat invitaţia făcută de Zahir Hussein de a vizita India la o dată care urmea­ză să fie stabilită ulterior. • KUALA LUMPUR. — Pe coasta de răsărit a Federaţiei Malayeze a fost declarată o epidemie de hole­ră. Din cele 534 de cazuri Înregis­trate în statele Kelantan, Pahang și Trengganu, 57 au fost mortale. • LAGOS. — După două săptă­mîni de tratative între guvernul fe­deral al Nigeriei şi liderii sindicate­lor muncitorilor grevişti, a fost sem­nat luni seara la Lagos un acord. Po­trivit acestuia, guvernul s-a angajat să satisfacă o serie de cereri formu­late de muncitori, printre care: con­trolul chiriilor şi al preţurilor, acce­lerarea construcţiilor de locuinţe, scăderea unor anumite tarife la transporturi, revizuirea codului muncii etc. Cu acest acord a luat sfîrşit în mod oficial greva generală care fu­sese suspendată la începutul reluă­rii tratativelor. • PARIS. — In curînd, în oraşul francez Mulhouse va fi terminat cel mai înalt bloc din Franţa. Blocul va a­­vea 31 de etaje şi va cuprinde 140 de apartamente. 2.800 metri pătraţi din suprafaţa sa va fi destinată birouri­lor. La ultimul etaj va fi construit un restaurant. 9 SALISBURY. — Agenţia Reuter anunţă că la 30 iunie, N. Sithoie, preşedintele Partidului Uniunea na­ţională africană Zimbabwe (­ZA.N.U.) din Rhodesia de sud a fost achitat în faţa unui tribunal de acuzaţia de a fi făcut declaraţii cu „caracter abversiv", dar urmează să apară din nou în faţa tribunalului la 7 iulie, fiind învinuit de a fi publicat docu­mente cu „caracter subversiv". dintele Consiliului R.D. Vietnam, de Miniştri al Redacţia şi administraţia: Tg. Mureş Piaţa Eroilor Sovietici nr. 2. Telefoane: 26.88, 26.89. Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali şi difuzorii voluntari din întreprinderi şi instituţii . Ţipari­ î întreprinderea poligrafică Tg.-Mureş. Comanda: 4997« 40.372

Next