Steaua Roşie, iunie 1969 (Anul 20, nr. 128-152)

1969-06-01 / nr. 128

DIRECTIVELE CONGRESULUI AL X-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN privind planet cincinal pe anii 1911-1976) și liniile directoare ale dezvoltării economiei nationale pe perioada 1976-1990 Potrivit obiectivelor și sarcinilor dezvol­tării economiei nationale în perspectivă, se stabilesc următoarele directive pentru pe­rioada 1971—1975, pe baza cărora se va ela­ 1 1­ — Pentru lărgirea bazei interne de ma­terii prime, LUCRĂRILE GEOLOGICE ce vor fi întreprinse in perioada 1971—1975 vor tre­bui să ducă la identificarea unor rezerve in­dustriale sporite la țiţei, gaze, minereuri ne­feroase, minereuri de fier şi alte substanţe mi­nerale utile, care să permită creşterea extrac­ţiei şi, pe această bază, satisfacerea în cât mai mare măsură a nevoilor economiei. Cercetările geologice vor trebui să asigure, într-o perioadă scurtă de timp, un grad ridi­cat de cunoaştere a zăcămintelor noi şi a co­bora proiectul planului cincinal, care va fi supus spre dezbatere şi adoptare Marii Adu­nări Naţionale în anul 1970. demne, micşorarea duratei de prospectare-ex­­plorare a zăcămintelor şi a perioadei de punere in valoare a rezervelor. Este necesar ca pune­rea în evidenţă de noi rezerve să se realizeze cu cheltuieli cit mai mici, să se utilizeze ju­dicios fondurile, să se intensifice preocupările pentru economisirea mijloacelor materiale şi financiare alocate. 2. — Ţinînd seama de faptul că rezervele cunoscute şi de perspectivă sunt limitate, pre­cum şi de necesitatea asigurării unui raport raţional între rezerve şi producţie, în perioa­da 1971—1975. EXTRACŢIA DE ŢIŢEI va fi de 13,1—13,5 milioane tone pe an; se va ur­mări perfecţionarea metodelor de exploatare în scopul creşterii randamentului sondelor şi a coeficientului de recuperare a ţiţeiului din zăcăminte, folosirea mai bună a gazelor de sondă, se va trece la exploatarea rezervelor de la mari adincimi. In sectorul de prelucrare, se va pune accentul pe valorificarea optimă a ţiţeiului, îmbunătăţirea calitativă a produselor şi asigurarea cu prioritate a sortimentelor uti­lizate ca materii prime în industria chimică. EXTRACŢIA DE GAZ METAN va ajunge în 1975 la 22—24 miliarde mc, urmărindu-se utilizarea raţională a presiunii gazelor în ză­căminte şi menţinerea unui grad normal de asigurare cu rezerve. Capacităţile de transport pentru gaze naturale vor fi mărite, prin con­struirea in cincinalul 1971—1975 de noi con­ducte şi prin montarea de staţii moderne pen­tru comprimarea gazelor în schelele de extrac­ţie şi pe traseele conductelor magistrale. Este necesar ca la elaborarea planului cin­cinal ,să se ,analizeze în„.mod,, deosebit folosi­rea fondului de sonde în extracţia de ţiţei şi gaze,, a tuturor mijloacelor materiale, şi bă­neşti,î­n vederea creşterii eficienţei acestora. 3. — EXTRACŢIA DE CARBUNI va tre­bui să atingă un nivel de 36—38 milioane tone în anul 1975. Sporul de producţie în vi­itorul cincinal se va realiza, în cea mai mare parte, pe seama extracţiei de lignit din ex­ploatări la zi de mare capacitate, cu grad înalt de mecanizare. Vor fi perfecţionate procesele tehnologice de prepar­are a cărbunilor, în ve­derea obţinerii în cantităţi sporite a unor sortimente superioare. In mod deosebit vor trebui luate măsuri pentru mărirea producţiei de cărbuni cocsificabili. Pentru îmbunătăţirea aprovizionării popu­laţiei cu combustibili solizi şi înlocuirea trep­tată a lemnului de foc — destinat valorifică­rii superioare în producţia industrială — se va dezvolta fabricaţia de brichete din cărbune şi se vor produce în cantităţi sporite cărbuni în­nobilaţi. 4. — In concordanţă cu necesităţile econo­miei, PRODUCŢIA DE ENERGIE ELECTRI­CA va creşte în 1975 la 55—57 miliarde kWh, iar producţia de energie termică — des­tinată consumului în industrie, agricultură şi pentru încălziri urbane — va ajunge la 55—57 milioane gigacalorii. In anii 1971—1975, se vor lua măsuri pen­tru punerea în funcţiune, în centralele electri­ce, a unei puteri instalate noi de 5.400—5.800 megawaţi, din care aproximativ o treime în hidrocentrale. 5.­­ INDUSTRIA SIDERURGICA se va dezvolta în direcţia creşterii rapide a produc­ţiei de metal şi îmbunătăţirii substanţiale a structurii acesteia, prin fabricarea unor sorti­mente valoroase care să satisfacă în condiţii din ce în ce mai bune cerinţele de metal ale economiei. In anul 1975 se vor produce 10— 10,5 milioane tone de oţel,, 7,2—7,5 milioane tone de laminate şi 1,0—1,1 milioane tone de ţevi; în cincinalul viitor se va dezvolta pro­ducţia de feroaliaje. Dezvoltarea industriei constructoare de maşini, orientarea ei spre ramurile moderne, de înaltă tehnicitate, cer în mod imperios CREŞTEREA ACCENTUATA A PRODUC­ŢIEI DE OŢELURI DE CALITATE, lărgirea substanţială a gamei mărcilor de oţeluri de înaltă rezistenţă, inoxidabile, oţeluri pentru scule şi rulmenţi. Pînă în 1975 va trebui să se ajungă la o producţie de oţeluri aliate de 1—1,1 milioane tone. îmbunătăţirea substan­ţială a structurii producţiei de metal trebuie considerată ca o sarcină principală a side­rurgiei în viitorul cincinal. Capacităţile pentru producerea şi lamina­rea oţelurilor de calitate vor fi astfel dimen­sionate incit să asigure producerea unei game variate de sortimente şi vor fi realizate prin dezvoltarea unităţilor existente şi crearea unor capacităţi noi în siderurgie şi pe lîngă marile uzine constructoare de maşini, consu­matoare ale acestor produse. In vederea satisfacerii intr-o măsură mai mare a necesarului de cocs, vor fi luate mă­suri pentru realizarea în termen scurt a unor noi capacităţi de fabricare a cocsului care să folosească şi cărbuni de mărci inferioare, vor fi reluate şi intensificate cercetările pentru a produce mai mult cocs din cărbuni indigeni. Cercetarea ştiinţifică se va ocupa în mai mare măsură de problemele reducerii consumului de cocs, extinderii utilizării gazului metan vn­­elor care prezintă interes. Pînă la sfîr­şitul acestui an se vor analiza zonele de perspecti­vă în domeniul minereurilor neferoase şi, în­deosebi, cele de minereuri cuprifere, întoc­­mindu-se programe speciale privitoare la ex­plorarea şi exploatarea minereurilor complexe şi cuprifere, care să contribuie în cincinalul 1971—1975 la acoperirea în proporţie însem­nată a nevoilor sporite de metale neferoase. Va trebui să crească in măsură însemnată efi­cienţa activităţii geologice, prin extinderea fo­losirii metodelor şi aparaturii geofizice ma­ternale, elaborării de oţeluri cu caracteristici superioare, ridicării calităţii şi creării de noi sortimente de produse siderurgice. Prin înzestrarea siderurgiei cu echipamen­te moderne, de înaltă performanţă, extinderea automatizării, promovarea tehnologiilor avan­sate şi perfecţionarea organizării muncii va trebui să se asigure consumuri specifice, indici de calitate şi de utilizare a agregatelor, com­parabili cu cei obţinuţi la instalaţii similare pe plan mondial. Pe această bază, în cincina­lul viitor se vor asigura în siderurgie spori­rea eficienţei investiţiilor, creşterea mai accen­tuată a productivităţii muncii şi reducerea cheltuielilor de producţie. 6. — ÎN RAMURA METALURGIEI NEFE­ROASE se va dezvolta în ritm susţinut pro­ducţia de aluminiu, care va ajunge în 1975 la 180—200 mii tone, folosindu-se în mai mare măsură resursele interne de materii prime. Va trebui să se urgenteze intrarea în funcţiune a uzinei de prelucrare, să se extindă gama de aliaje din aluminiu, asigurîndu-se astfel valo­rificarea superioară a metalului şi realizarea exportului de aluminiu, in principal sub for­mă de produse prelucrate. Pentru sporirea producţiei de cupru, plumb şi zinc, se impune accelerarea deschiderii de noi mine, extinderea capacităţii unor mine existente, creşterea vitezei de înaintare în a­­bataje şi galerii, îmbunătăţirea tehnologiilor de extracţie, de preparare şi prelucrare, orga­nizarea pe scară mai largă a valorificării me­talelor neferoase d­in deşeuri şi din cenuşile de pirită. Prin prelucrarea complexă a minereurilor, se va dezvolta producţia de seleniu şi cadmiu şi se va trece la recuperarea vanadiului din bauxită., In acelaşi timp, va începe producţia de metale semiconductoare şi extrapure nece­sare industriei electronice și electrotehnice, valorificînd cercetările efectuate în ţară. 7. D­IN INDUSTRIA EXTRACTIVA A MINEREURILOR NEMETALIFERE, A PRO­DUSELOR ABRAZIVE ȘI CARBUNOASE, se va pune accentul pe­ extinderea valorificării zăcămintelor de caolin, feldspat, diatomită, bentonită, talc, nisipuri și va începe exploata­rea zăcămîntului de sulf. Pentru satisfacerea cererilor sporite și în continuă diversificare de produse nemetalifere, vor trebui extinse teh­nologiile moderne de înnobilare a minereuri­­lor, care să contribuie la lărgirea gamei de produse şi ridicarea calităţii acestora. In domeniul produselor cărbunoase, vor fi mărite capacităţile de producţie, îndeosebi pentru satisfacerea necesităţilor sporite de e­­lectrozi ale industriei metalurgice şi chimice; se va dezvolta şi moderniza producţia de abra­zive destinate industriilor prelucrătoare. 8.­­ INDUSTRIA CONSTRUCŢIILOR DE MAŞINI va fi consecvent orientată, spre pro­ducţii de înaltă tehnicitate, în vederea echi­pării cu tehnică modernă a economiei, valo­rificării superioare a metalului, fructificării concepţiei tehnice proprii, creşterii contribu­ţiei acestei ramuri la extinderea schimburilor economice externe. Producţia industriei construcţiilor de ma­şini va trebui să crească în cincinalul viitor cu 72—76 la sută, într-un ritm mediu anual de 11,5—12 la sută. Un obiectiv major trebuie să-l constituie DEZVOLTAREA SUSTINUTA A UNOR SUB­­RAMURI MODERNE, CUM SUNT INDUS­TRIA ELECTROTEHNICA SI ELECTRONICA, MECANICA FINA ȘI FABRICATIA DE MA­­ŞINI-UNELTE. INDUSTRIA ELECTROTEHNICA va creş­te într-un ritm de 15—17 la sută anual, pu­­nîndu-se accentul pe producţia de maşini e­­lectrice, transformatoare de forţă, aparataj de înaltă şi joasă tensiune, precum şi pe asi­milarea sortimentelor necesare electrificării, printre care transformatoare de foarte mare putere şi aparatură de tensiuni pînă la 400 kV. INDUSTRIA ELECTRONICA va creşte de 2,2—2,4 ori, îndeosebi prin dezvoltarea pro­ducţiei de aparate electronice industriale, de aparate de măsură şi control electronice, de mijloace de automatizare pentru înzestrarea instalaţiilor cu echipamente moderne de co­mandă, control şi reglaj; va spori, de aseme­nea, cu prioritate, producţia de componente electronice de clasă profesională, se va trece la producţia de dispozitive semiconductoare pe bază de siliciu şi de circuite integrate; se va organiza şi extinde producţia de aparate de radiocomunicaţii pentru utilizări profesionale. In acelaşi timp, se va lărgi substanţial produc­ţia tehnicii de calcul electronice, prin asimila­rea în fabricaţie a maşinilor electrono-meca­­nice şi electronice, precum şi a calculatoare­lor electronice de capacitate medie. PRODUCŢIA MAŞINILOR-UNELTE va trebui să sporească de 1,8—2 ori, urmărindu­­se îmbunătăţirea structurii prin realizarea de maşini şi agregate de înaltă tehnicitate, cu parametri tehnico-economici superiori şi ga­barit redus, cu un grad ridicat de automatiza­re, inclusiv a celor cu comandă-program. In acest scop, vor fi mărite capacităţile la uzi­nele care dispun de experienţă şi de cadre ca­lificate, se vor lua măsuri pentru extinderea cooperării cu ţările socialiste şi cu firme din alte ţări, astfel incit să fie asimilate în termen scurt noi tipuri de maşini-unelte pentru ne­voile interne şi pentru export. Producţia de utilaje tehnologice va trebui să asigure, în cea mai mare parte, necesarul intern de agregate energetice de puteri mari, de instalaţii şi utilaje pentru industria mate­rialelor de construcţii, industria uşoară şi ali­mentară, industria minieră şi petrolieră. O sarcină deosebit de importantă a industriei construcţiilor de maşini este asimilarea de u­­tilaje şi instalaţii pentru realizarea progra­mului nuclear naţional şi pentru dotarea noi­lor obiective din industria chimică. Ministerele vor lua măsuri în vederea uti­lizării intensive a capacităţilor de prelucrări mecanice din unităţile proprii, pentru a-şi a­­coperi cea mai mare parte din necesarul de piese de schimb şi a realiza o serie de maşini şi utilaje specifice ramurii. Pentru a asigura nevoile de transport ale economiei, industria constructoare de maşini va trebui să sporească în continuare şi să perfecţioneze producţia de MATERIAL RU­LANT, prin realizarea de locomotive Diesel de viteze şi puteri sporite şi prin diversificarea producţiei de vagoane. In industria de AUTO­VEHICULE vor fi asimilate în fabricaţie auto­camioane de tonaj sporit şi autobuze de mare capacitate acţionate cu motor Diesel, precum şi diferite tipuri de autovehicule specializate; se va încheia procesul de integrare a fabrica­ţiei de autoturisme în ţară. Profilarea în perspectivă a industriei con­structoare de maşini va trebui să fie astfel realizată incit să asigure participarea intensă a acestei ramuri la înzestrarea tehnică a eco­nomiei naţionale, specializarea în producţie şi dezvoltarea cooperării cu ţările membre ale ■ C.A.E.R., cu celelalte ţări socialiste, precum şi cu alte state. Ramura construcţiilor de maşini va tre­bui să-şi sporească din ce în ce mai mult par­ticiparea la exportul ţării, cu produse efi­ciente, de­ tehnicitate ridicată. In vederea realizării ritmurilor de dezvol­tare a producţiei în cincinalul viitor, se vor lua măsuri pentru utilizarea deplină a capa­cităţilor de producţie; în fiecare unitate tre­buie­ să se aju­rgă la folosirea intensivă a spa­­­­ţiilor de producţie, a­ maşinilor şi utilajelor, a timpului de lucru, să se obţină parametri teh­nici şi economici la nivelul capacităţilor simi­lare din străinătate. Este necesar­, totodată, să fie dezvoltate şi dotate sectoarele de concepţie ale uzinelor constructoare de maşini în scopul moderniză­rii şi perfecţionării continue a maşinilor şi utilajelor fabricate şi menţinerii acestora la un nivel tehnic competitiv pe pieţele externe. Activitatea de cercetare ştiinţifică se va rea­liza în strinsă legătură cu direcţiile de dezvol­tare ale industriei constructoare de maşini, electrotehnicii, electronicii, mecanicii fine şi industriei optice; se va urmări îndeosebi ela­borarea de echipamente de înalt nivel tehnic, care asigură valorificarea superioară a meta­lului, folosirea eficientă şi modernizarea ca­pacităţilor de producţie în industrie şi în alte ramuri ale economiei naţionale. Pentru ca sectoarele industriei construcţii­lor de maşini să fie dezvoltate într-o concep­ţie de largă perspectivă, pe baza studierii multilaterale a cerinţelor pieţei interne şi externe, vor fi elaborate — o dată cu viito­rul plan cincinal — programe speciale privind dezvoltarea electrotehnicii, electronicii, măși­­nilor-unelte, mecanicii fine și industriei optice, utilajelor tehnologice și a utilajelor pentru construcții. 9. — INDUSTRIA CHIMICA trebuie să ocupe un loc principal în dezvoltarea econo­miei, ținînd seama de materiile prime exis­tente în ţară, de cerinţele crescinde de produ­se chimice pentru­­consumul intern şi de posi­bilităţile de export pe care le creează. Pro­ducţia acestei ramuri va creşte pînă în 1975 cu 85—92 la sută, într-un ritm mediu anual de 13—14 la sută, îndeosebi pe baza chimiză­rii gazului metan, a produselor petroliere şi valorificării resurselor de sare. Producţia de îngrăşăminte chimice va a­­junge în anul 1975 la 2.200—2.400 mii tone, urmărindu-se asigurarea pentru nevoile agri­culturii noastre a unui raport normal între ingrăşâmintele cu azot şi cele cu fosfor; va trebui lărgită gama de produse pentru com­baterea dăunătorilor şi va spori producţia de biostimulatori şi medicamente de uz veterinar. Va creşte producţia de fibre şi fire chi­mice, cu deosebire­a celor sintetice. Produc­ţia de mase plastice va fi orientată spre rea­lizarea de noi sortimente — polietilenă de joasă presiune, poliesteri şi alte răşini sinte­tice; se va dezvolta în continuare fabricaţia de policlorură de vinil, polietilenă de înaltă pre­siune, polistiren şi alte materiale pentru înlo­cuirea metalelor, lemnului şi a pielei, precum şi pentru satisfacerea nevoilor sporite de am­balaje ale economiei. In industria cauciucului sintetic, producţia va trebui să sporească în special pe seama însuşirii în fabricaţie a unor noi sortimente, cu caracteristici superioare, destinate să înlocuiască în proporţie însemnată consumul de cauciuc natural. Se va dezvolta fabricaţia de produse sodice pentru acoperirea consumului intern şi spori­rea cantităţilor pentru export, îndeosebi la sodă caustică.. (Continuare în pag. a 3-a) (Urmare din pag. 1) II. Dezvoltarea economiei naționale în perioada 1971—1975 Principalii indicatori orientativi ai dezvoltării economiei naționale pe perioada 1971—1975 Anul 1975 față de 1970 Producția globală industrială 150—157 8,5—9,5 Producția globală agricolă (media anuală pe perioada de 5­­ani) 128—131 5,0—5,5 Productivitatea muncii pe un salariat: — în industrie 137—140 6,5—7,0 — in construcții-montaj 127—131 5,0—5,5 — în transporturi feroviare 133—135 5,9—6,2 Reducerea cheltuielilor la 1.000 lei pro­ducţie marfă în industria de stat 6—7— Volumul comerțului exterior (pe perioada de 5 ani) 140—145— Investiţiile centralizate din fondurile­ statului (pe perioada de 5 ani)­­— miliarde lei 420—435— Venitul naţional 145—150 7,7—8,5 Venitul naţional pe un locuitor 137—142 6,5—7,3 Creşterea numărului de salariaţi în economia naţională (mii persoane) 400—500— .T’ondul de'­salarii­: 130—135 • 1 5,4—6.2 Volumul desfacerilor de mărfuriCU amănuntul •'Vi ‘ 'r tJ ■ (■ 130—135 5.4—6.2 Salariul real 116—120 i­' 'r. : 1 ‘ 3T—3,­7 Veniturile reale'ale țărănimii provenite din producția agricolă 115—120 2.9—3,7 industria In perioada 1971—1975, INDUSTRIA SE producție va creşte, în medie, cu 9—10 la VA DEZVOLTA ÎNTR-UN RITM MEDIU sută anual,iar producția bunurilor de con­.ANUAL DE 8.5—9.5 LA SUTA,PRODUC-fi l.o ente TIA GLOBALA INDUSTRIALA URMÎND oUI­l L LX I O Lei oU­l­l. SA CREASCĂ CU 50—57 LA SUTĂ ÎN 1915 La principalele produse se va urmări FAȚA DE 1970. Industria mijloacelor de realizare a următoarelor nivele orientative: ritm mediu anual în perioada 1971—1975 Unitatea 1975 nivelul anului de 1975 față de măsură 1970 — % — Energie electrică mid. kWh 55 — 57 156 —162 Cărbune extras mil. tone 36 — 38 154 —163 Ţiței mil. tone 13,1— 13,5 98,5—101,5 Gaz metan mld. mc. 22 _ 24 118 —129 Oțel mil. tone 10 — 10,5 154 —161­­Aluminiu mii tone 180 — 200 168 —187 Locomotive Diesel și electrice magistrale buc. 280 — 300 108 —115 Motoare electrice MW 4.600 —5.200 159 —179 Transformatoare de forţă MV A 15.000 —17.000 167 —189 Mijloace de automatizare şi ale tehnicii de calcul, aparate electrice de măsură şi control mld. lei 3.5 — 4.0 307 —347 Maşini şi utilaje pentru industria minieră mii tone 35 — 38 125 —136 Tractoare mii buc. 30 — 35 105 —123 Autocamioane şi autotractoare mii buc. 35 — 40 100 —114 Autoturisme de oraş mii buc. 45 — 50 375 —417 îngrăşăminte chimice (100 la sută substanţă activă) mii tone 2.200 —2.400 200 —219 Cauciuc sintetic mii tone 110 — 130 200 —236 Materiale plastice şi răşini sintetice mii tone 420 — 450 185 —198 Fibre și fire chimice mii tone 130 — 150 170 —197 Celuloză și semiceluloză mii tone 650 — 680 142 —148 Hîrtie și cartoane mii tone 720 — 740 140 —143 Ciment mil. tone 13 — 14 160 —172 Plăci din particule aglomerate și fibro-lemnoase mii tone 950 —1.100 180 —210 Mobilă mld. lei 6.7 — 7,0 125 —130 Aparate radio mii buc. 650 — 700 143 —154 Televizoare mii buc. 450 — 500 150 —167 Aparate electrice de uz casnic mii. lei 1.200 —1.500 200 —250 Țesături mii. mp 840 — 880 136 —142 Tricotaje mii. buc. 180 — 190 137 —145 încălțăminte mil. per. 75 — 80 110 —117 Carne mii tone 770 — 830 154 —166 Ulei comestibil mii tone 380 — 420 121 —133 Zahăr mii tone 580 — 610 105 —111 Conserve sterilizate și congelate de legume și fructe și pastă de tomate mii tone 450 — 500 158 —176

Next