Steaua Roşie, septembrie 1973 (Anul 24, nr. 206-231)

1973-09-01 / nr. 206

PATÁJA 4 STEAUA ROSIE Rafael Caldera despre vizita pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu o va face in Venezuela CARACAS 31 (Agerpres). — Vi­zita pe care preşedintele Consiliu­lui de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, ur­mează să o facă în Venezuela va contribui la strîngerea legăturilor • între cele două ţări, îndeosebi în do­meniile comercial şi cultural — a declarat şeful statului venezuelean, Rafael Caldera. Referindu-se la cooperarea econo­mică româno-venezueleană, preşe­dintele Caldera a precizat că unul din principalele domenii de concre­tizare a relaţiilor de colaborare din­tre cele două țări îl reprezintă in­dustria petrolieră. Stadiul pregătirilor Conferinţei la nivel inalt a ţărilor nealiniate ALGER 31 — Corespondentul A­­gerpres, Mircea S. Ionescu, transmi­te: Comitetul pentru pregătirea lu­crărilor celei de-a patra conferinţe la nivel înalt a ţărilor nealiniate de la Alger a adoptat proiectele ordi­nii de zi şi statutului acestei reu­niuni. Vineri, Comitetul pregătitor a examinat candidaturile a 12 ţări în vederea participării la Conferinţa la nivel înalt, cu drepturi depline, în calitate de observator sau de in­vitat şi a aprobat raportul său final, ce va fi prezentat apoi reuniunii Consiliului Ministerial. După cum se ştie, această reuniune, care pre­­merge Conferinţei la nivel înalt, va avea loc tot la Alger între 2 şi 4 septembrie. Pe de altă parte, în capitala alge­riană s-a anunţat că Egiptul va prezenta, la reuniunea la nivel înalt, un document de lucru privind pro­movarea unei cooperări economice internaţionale favorabile ţărilor în curs de dezvoltare. Documentul pre­cizează, între altele, că trebuie re­cunoscut, de către comunitatea in­ternaţională, dreptul fiecărui stat de a exploata resursele sale naturale în interesul propriului popor și de a refuza să accepte orice presiune po­litică sau economică în acest dome­niu. Guvernul R­DG a examinat probleme referitoare la Conferinţa general-europeană BERLIN 31 — Corespondentul A­­gerpres. C. Varvara, transmite: Con­siliul de Miniştri al Republicii De­mocrate Germane a examinat, la reuniunea sa de joi, probleme refe­ritoare la Conferinţa general-euro­peană pentru securitate şi coopera­re, anunţă un comunicat al servi­ciului de presă de pe lîngă guvernul P­N G. Datorită rezultatelor obţinute la ''(insultările multilaterale şi la reuniunea miniştrilor de externe de la Helsinki, relevă comunicatul, s-au creat condiţii favorabile pentru desfăşurarea cu succes a celei de-a doua faze a conferinţei. Consiliul de Miniştri al R.D.G. şi-a exprimat speranţa că dorinţa de înţelegere şi spiritul constructiv vor contribui ca, pînă la sfîrşitul a­­cestui an, Conferinţa pentru secu­ritate europeană să se poată încheia cu rezultate fructuoase. încheierea sesiunii Comitetului pentru Dezarmare de la Geneva GENEVA 31 (Agerpres).­­ La Palatul Naţiunilor Unite din Ge­neva, s-au încheiat, la 30 august, lucrările sesiunii de vară, a doua din acest an, a Conferinţei Comi­tetului pentru Dezarmare, organism specializat al O.N.U. pentru trata­tivele în domeniul dezarmării, la care au participat 25 din cele 26 de ţări membre ale Comitetului. Comitetul urmează să supună obişnuitul raport privind negocieri­le de pe parcursul anului 1973 vii­toarei sesiuni a Adunării Generale a O.N.U. Deşi, conform mandatului ce i-a fost conferit, pe agenda Comitetu­lui figurează o serie de măsuri im­portante și urgente de dezarmare, cum sunt încetarea cursei înarmă­rilor, gama largă de măsuri prio­ritare în domeniul dezarmării nu­cleare, chestiunea dezarmării gene­rale , care constituie obiectivul fundamental al tratativelor , pre­cum şi unele măsuri parţiale, şi în acest an negocierile de fond asupra acestei problematici au fost elu­date. După cum se ştie, tratativele din Comitet au fost cantonate în sfera unor probleme marginale, li­­mitîndu-se în special la examina­rea măsurii parţiale a interzicerii perfecţionării producţiei şi stocării armelor chimice şi distrugerea aces­tora şi, într-o mai mică măsură, la problema încetării experienţelor nucleare în mediul subteran, fără ca să se fi obţinut însă rezultate concrete. Această situaţie de stag­nare, care tinde să se perpetueze de mai multă vreme, a generat nu­meroase critici la adresa activităţii comitetului, atît din partea unor ţări membre, cît şi în comentariile presei internaţionale. Lipsa de pro­ductivitate a negocierilor din Co­mitet va atrage, după toate indi­ciile, critici severe din partea state­lor membre ale O.N.U. la apropiata sesiune a Adunării Generale. Ca şi în alţi ani, delegaţia Ro­mâniei în acest organism, dînd expresie ataşamentului ferm al partidului şi statului nostru la cau­za păcii şi securităţii internaţionale, a expus detaliat poziţia ţării noas­tre în problemele dezarmării, de­­clarîndu-se pentru adoptarea unor măsuri concrete în domeniul opririi cursei înarmărilor, dezarmării nu­cleare şi al dezarmării generale, pentru aşezarea întregii activităţi a Comitetului pe făgaşul unor înfăp­tuiri practice. Secretarul general al O.N.U. şi-a încheiat vizita în Israel TEL AVIV 31 (Agerpres). — Se­cretarul general al O.N.U., Kurt Waldheim, şi-a încheiat, vineri, vi­zita de informare întreprinsă în Is­rael, plecînd în continuarea turneu­lui său in Orientul Apropiat spre Cairo, via Nicosia. La Tel Aviv, Kurt Waldheim a fost primit de şe­ful statului israelian, Ephraim Kat­­zir, şi a conferit asupra unor pro­bleme privind situaţia din regiune cu premierul Golda Meir şi cu mi­nistrul de externe, Abba Eban. Vi­neri, în cea de-a doua şi ultima zi a vizitei, el a avut o nouă întrevedere cu şeful diplomaţiei israeliene, în cursul căreia au fost abordate, po­trivit unui comunicat al Ministeru­lui de Externe de la Tel Aviv, as­pecte ale situaţiei internaţionale ac­tuale şi impactul lor asupra situa­ţiei din zonă, precum şi alte proble­me privind Orientul Apropiat. Intr-o declaraţie făcută la încheie­rea acestei întrevederi, secretarul general al O.N.U. a subliniat că ea a prilejuit o convorbire „foarte uti­lă care a permis o mai bună cu­noaştere a situaţiei“. Rezoluţie l­a O.A.C.I. ROMA 31 (Agerpres). — Cu o foarte largă majoritate — 87 voturi pentru, unul contra şi 4 abţineri — Adunarea Organizaţiei Aviaţiei Ci­vile Internaţionale (O.A.C.I.), care se desfăşoară în prezent la Roma, a adoptat o rezoluţie în problema deturnării, la 10 august a.c., a unui avion libanez de pasageri de către aviaţia militară israeliană. Rezolu­ţia „lansează un apel urgent Israe­lului să se abţină de la comiterea oricărui act de intervenţie ilicită împotriva transportului aerian civil internaţional, a aeroporturilor şi al­tor instalaţii şi servicii utilizate de acesta“. Totodată, Israelul „este a­vertizat solemn, că, în cazul în care v va continua să comită asemenea ac­te, Adunarea va adopta alte măsuri pentru protejarea aviaţiei civile in­ternaţionale“. Luînd cuvîntul în cadrul dezbate­rilor pe această temă, reprezentan­tul Israelului la Adunarea O.A.C.I. a căutat să justifice deturnarea a­­vionului de pasageri libanez spu­­nâând că autorităţile ţării sale au urmărit să captureze pe unii con­ducători ai organizaţiilor de rezis­tenţă palestiniene. • Edward Gierek, prim-secretar al C.C. al P.M.U.P., l-a primit pe ministrul sănătăţii, învăţămîntului si bunăstării al S.U.A., Caspar Weinberger, care se află în Polonia — transmite agenţia P.A.P. . La Berlin a fost semnat un a­­cord comercial si de plăti pe ter­men lung între R.D. Germană şi Austria, primul document de acest gen intervenit după stabilirea de relaţii diplomatice între cele două ţări, în decembrie anul trecut. • Guvernul chilian a hotărît des­fiinţarea organizaţiei patronale a proprietarilor de autocamioane, re­­trăgîndu-i personalitatea juridică — informează agenţia Prensa Latina. „ Dacă Partidul justiţialist va ciştiga alegerile programate pentru reuniuni parlamentare extraordina­re, organizate la Buenos Aires. Noul cabinet — a spus el — se va anga­ja să respecte cu stricteţe toate principiile democratice.­­ La 30 august, în Uniunea So­vietică a fost lansat satelitul arti­ficial al Pămîntului, „Cosmos-583“ Centrul de coordonare şi calcul e­hotărîrea guvernului ţării sale de a prelua controlul asupra societăţii nord-americane „Cerro de Pasco Mining Corporation" — informează entia Interpress Service. • Potrivit datelor oficiale furni­zate de Institutul national de sta­tistică, populaţia Belgiei a fost de 9.726.850 la 31 decembrie 1972, din care 4.759.930 bărbaţi. In 1972, popu­ SANTIAGO DE CHILE 31 (Ager­pres). „ Guvernul preşedintelui Allende este dispus să reia dialogul cu anumite sectoare ale opoziţiei, îndeosebi cu Partidul creştin-demo­­crat, dialog întrerupt la începutul acestei luni — a declarat noul mi- Guvernul chilian a reia dialogl sectoare ale nistru de interne al Republicii Chi­le, Carlos Briones, în cadrul primei sale conferinţe de presă, care a a­­vut loc la Santiago de Chile. Guvernul, a spus el, este gata să discute cu opoziţia orice fel de probleme, numai că acest dialog trebuie stabilit „fără nici un fel de condiţii“.­­­­ In acelaşi timp, ministrul econo­miei, Jose Cademartori, a vorbit despre importanta si necesitatea creşterii producţiei si a instituirii controlului­­asupra preţurilor si dis­tribuţiei. El a condamnat totodată acţiunile acelor sectoare ale opo­ziţiei care urmăresc intensifica­rea speculei şi sporirea inflaţiei. este dispus cu anumite opoziţiei O rezoluţie a Comitetului O.N.U. pentru decolonizare NEW YORK 31 (Agerpres). — Co­mitetul Naţiunilor Unite pentru­­de­colonizare a adoptat, joi, o rezoluţie care „reafirmă dreptul inalienabil al poporului din Porto Rico la auto­determinare şi independentă“. Rezoluţia­­ care a fost adoptată cu 12 voturi, contra două şi nouă abţineri — recomandă totodată gu­vernului S.U.A. să se abţină de a adopta vreo măsură susceptibilă să împiedice poporul portorican de la exercitarea plenară şi liberă a drep­tului său inalienabil la autodetermi­nare si independentă atît pe plan economic și social, cît și în alte sfe­re de activitate. Revine, de aseme­nea, în sarcina guvernului State­lor Unite de a preveni orice viola­re a acestor drepturi de către orga­nele constituite aflate sub jurisdic­­tia lui. Reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor nordice STOCKHOLM 31 (Agerpres). — Miniştrii de externe ai ţărilor nor­dice, întruniţi la Stockholm, au sa­lutat tendinţa generală de destin­dere în lume constatînd, totodată, cu satisfacţie că dezvoltarea relaţiilor dintre ţările europene are în pre­zent un pronunţat caracter pozitiv, în comunicatul­ oficial dat publici­tăţii după reuniunea din capitala suedeză se arată că această tendin­ţă a fost confirmată în timpul lu­crărilor primei etape a Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa. Miniştrii au exprimat spe­ranţa că cea de-a doua etapă a con­ferinţei va contribui la obţinerea unor rezultate pozitive şi concrete. Lucrările Conferinţei „Pacea mondială prin drept“ s-au încheiat ABIDJAN 31 (Agerpres). — în capitala Coastei de Fildeş s-au în­cheiat, joi, lucrările celei de-a şasea Conferinţe „Pacea mondială prin drept“, desfăşurată timp de cinci zile, cu participarea a peste 2.000 de delegaţi, jurişti de pe cele cinci continente. Din România au fost prezenţi Marin Popa, judecător la Tribuna­lul Suprem, vicepreşedinte al Aso­ciaţiei juriştilor, şi Victor Pop, pre­şedintele Tribunalului judeţean Satu Mare, preşedinte al Organiza­ţiei judeţene Satu Mare a Asocia­ţiei juriştilor. Conferinţa a fost sa­lutată, după cum s-a mai anunţat, printr-un mesaj, de către preşedin­tele Consiliului de Stat al Republi­cii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu. Ordinea de zi a dezbaterilor s-a referit, în esenţă, la examinarea măsurilor susceptibile să contribuie la promovarea şi aplicarea princi­piilor dreptului internaţional în re­laţiile dintre toate statele, în vede­rea asigurării unei păci trainice în lume. în legătură cu aceasta, Char­les S. Rhynes, preşedintele Centru­lui „Pacea mondială prin drept", a arătat că participanţii au adop­tat, în cadrul lucrărilor, 41 de re­zoluţii privind aspectele juridice a numeroase probleme de actualitate. Cea mai mare parte a dezbaterilor — a spus el — au fost concentrate asupra unor probleme referitoare la condamnarea oricăror forme de terorism internaţional, la situaţia refugiaţilor, la proiectul privind punerea războiului în afara legii, prin prevederea de reglementări paşnice obligatorii ale tuturor di­ferendelor. In acelaşi timp, în aten­ţia participanţilor s-au situat pro­bleme privind protecţia mediului înconjurător, cu referiri speciale la necesitatea acţiunilor care să com­bată poluarea, în cadrul conferinţei a fost creat un comitet special, alcătuit din şapte jurişti, desemnaţi de către Centrul „Pacea mondială prin drept“, care urmează să examineze proiectul unei rezoluţii privind ne­cesitatea adoptării de către O.N.U. a unor măsuri practice şi efective pentru a asigura aplicarea conven­ţiilor internaţionale privind refu­giaţii, drepturile omului, discrimi­narea rasială R.F.G. Lacul alpin Königsee de lingă Berchtesgaden, unul din punctele atractive pen­tru turiști, reprezintă luna septembrie a.c., se va proceda la alcătuirea unui guvern provizoriu la care vor fi chemate să participe toate forţele politice ale ţării , a declarat fostul preşedinte argenti­nian, Juan Peron, în cadrul unei­fectuează prelucrarea informaţiilor recepţionate de la bordul satelitului.­­ Preşedintele Republicii Peru, Juan Velasco Alvarado, a reafirmat, cu prilejul unei conferinţe de presă, latia Belgiei a crescut cu 31.471 de locuitori. • In Berlinul occidental preţurile la produsele alimentare au crescut, comparativ cu anul trecut, în medie cu 20 la sută. Deschiderea Tîrgului internaţional de la Stockholm STOCKHOLM 31 (Agerpres). — La 31 august a avut loc des­chiderea Tîrgului internaţional de la Stockholm, la care parti­cipă 14 ţări, printre care şi ţara noastră. România este reprezentată de întreprinderile de comerţ exte­rior Tehnoforestexport, Prodex­­port, Fructexport, ICECOOP, Rompresfilatelia, precum şi de un stand de turism. Mărfurile româneşti expuse — mobilă, covoare manuale, confec­ţii artizanale şi diferite produse alimentare — au atras un mare număr de vizitatori încă de la primele ore ale deschiderii, în zilele următoare, în cadrul tîrgului — care va rămîne des­chis pînă la 9 septembrie —, un grup folcloric românesc va pre­zenta programe de dansuri și muzică populară. Noi acţiuni ale forţelor patriotice khmere PNOM PENH 31 (Agerpres). — Forţele armate patriotice naţionale khmere au lansat, vineri în zori, un puternic atac asupra capitalei provinciale Kompong Cham, situată la 85 kilometri nord-est de Pnom Penh — informează agenţiile Fran­ce Prese şi Reuter. Ele au deschis focul asupra poziţiilor trupelor gu­vernamentale din jurul oraşului începînd astfel o ofensivă de mari proporţii pentru ocuparea acestuia. Kompong Cham, al treilea oraş ca mărime al Cambodgiei, este complet încercuit de forţele patriotice de peste o lună, după ce acestea au tăiat șoseaua națională numărul 7. • La Monaco s-a deschis cea de-a cincea ediţie a Festivalului internaţional al Teatrului de a­­matori, organizat sub auspiciile Asociaţiei internaţionale a tea­trelor de amatori (A.I.T.A.). La ediţia din acest an participă e­­chipe teatrale din peste 20 de ţări. Din ţara noastră este pre­zent la festival Teatrul popular din Călăraşi, care va prezenta piesa lui Vasile Alecsandri „Pia­tra din rasă“. Mîine, la Piteşti F.C. ARGEŞ - A.S.A. Elevii lui Romeo Cătană vor avea de­­ înfruntat mîine — în Trivale — formaţia piteşteană, F.C. Argeş. Date fiind valoarea incontestabilă şi experienţa 11-lui argeşean, sarcina mureşe­nilor va fi — sîntem siguri — nu dintre cele mai uşoare. La Bra­şov, cu o săptămînă în urmă, e­­chipa lui Dobrin a trecut de pu­ţin pe lîngă o victorie, de nimeni , scontată. Fireşte, în faţa propriilor su­porteri, ea va încerca să se rea­biliteze după „duşul“ administrat în etapa a II-a de elevii lui Reinhardt Asta nu înseamnă în­să nici pe departe că A.S.A. va trebui să apară mîine în simpla postură de outsider! Valoarea e­­talată în ultima etapă ne face să sperăm că în Trivale echipa mu­­reşeană va face totul pentru ob­ţinerea unui rezultat favorabil. De altfel, ultimele întîlniri di­recte o şi recomandă în acest sens. Că jucătorii și antrenorii au învăţat ceva din „lecţia" bu­­cureşteană vom vedea abia du­minică... După opinia noastră, rezultatul final va depinde în mare măsu­ră atît de tactica adoptată rit şi de capacitatea de efort a ech­pei în a doua repriză. La acest capi­tol, cu o excepţie poate, echipa a înregistrat inexplicabile căderi. Să sperăm însă că deficienţa semnalată a fost remediată din... mers! După jocul bun prestat în faţa militarilor bucureşteni, se pare că Romeo Cătană nu are motive să opereze schimbări în formaţia cunoscută. Adică: Nagel — Gri­­gore, Kiss, Ispir, C­zako — Va­rod!, Pîslaru — Can­aro, Nagy, Mureşan, Hajnal. GHEORGHE GIURGIU BOX. Astăzi de la ora 18, la Teatrul de vară din centrul muni­cipiului Tg.-Mureş (în caz de timp nefavorabil in sala de sporturi a I.M.F.), publicul spectator iubitor al sportului va avea prilejul să ur­mărească o interesantă şi atractivă întîlnire internaţională la box, cu care prilej se vor întîlni echipele reprezentative ale judeţului Mureş şi Ghanei (Africa). Trebuie să ară­tăm că formaţia Ghanei, antrenată de către­ maestrul emerit Eustaţiu Mărgărit, este o echipă redutabilă, bine pusă la punct, cu o serie de elemente talentate dintre care a­­mintim: cinci campioni ai Ghanei, doi medaliaţi la campionatele Afri­cii la box şi un medaliat la Olim­piada de la München. Iată programul complet al întîl­­nirilor: categoria muscă: Rotărea­­nu Dumitru (A.S.A. Tg.-Mureş) — Mihael Vacsuku, campion al Gha­nei, locul II la campionatele Afri­cii: Toaso Iosif (Lemnarul Tg.-Mu­reş) — Kwawo Kuleho; campion al Ghanei, locul III la campionatele Africii; categoria cocoş: Gorea Da­niel (Voinţa Reghin) — Ben Karl Loko; categoria pană: Berki Gheor­­ghe (A.S.A.) — Joe Destimo, locul III la jocurile olimpice de la Mün­chen; categoria semiuşoară: Minoiu Mihai (A.S.A.) — Joe Cofic: cate­goria uşoară: Gorea Eugen (Voin­ţa) — Anthony Marthey; campion al Ghanei: categoria semimijlocie: Medve László (Lemnarul) — Musa Gariba: categoria mijlocie mică: Blaj Nicolae (Voinţa) — Mahomed Ali: categoria mijlocie mare: Varga Mihai (Voinţa) — Roy Kaba: Bara­bás Iacob (Lemnarul) — Mr. As­­hanty, categoria semigrea: Bucur Gheorghe (Voinţa) — Albert Arthur. ★ HANDBAL. In cadrul celei de-a doua etape a „Cupei de toamnă a F.R.H.“ duminică la ora 11, pe te­renul Mureşul din parcul sportiv „23 August" din Tg.-Mureş, se vor întîlni echipele masculine A.S. Ar­mata Tg.-Mureş — Independenţa Sibiu. ★ Ciclism. Luni, 3 septembrie a. c. în jurul orei 17, soseşte în munici­piul Tg.-Mureş caravana ciclistă a celei de-a XIX-a ediţii a „Turu­lui României" la care participă 13 echipe din Bulgaria, Iugoslavia, Turcia, Italia, Cehoslovacia şi Ro­mânia. Caravana soseşte de la Bra­şov (etapa a III-a). Marţi, la ora 14, se va da startul, din centrul oraşului Tg.-Mureş, în etapa a IV-a cu sosirea în municipiul Cluj. ★ FOTBAL. In cadrul etapei a IV-a a campionatului judeţean sunt pro­gramate următoarele meciuri: sîm­­bătă la Tg.-Mureş de la orele 16,30, pe terenul Fabricii de zahăr: Fabri­ca de zahăr Tg.-Mureş — Comerţul Dermagant; de la aceeaşi oră pe terenul mic: Oţelul Tg.-Mureş — Gloria. Duminică pe acelaşi teren de la ora 11: Voinţa Sîncrai — Sticla Voinţa Tîrnăveni. In cele­lalte localităţi din judeţ, de la ora 11, la Sighişoara: Avîntul Albeşti — Energia Iernut; ora 16.30: Viito­rul Aluniş — Valea Mureşului Gor­­neşti; ora 17: Oţelul Reghin — Tractorul Sărmaşu; miercuri, ora 16: Mureşul Luduş — Voinţa Mier­curea Niraj. Duminică pe bazele sportive din Reghin, de la ora 10, va avea loc o mare serbare cultural-sportivă în organizarea Consiliului judeţean al sindicatelor: finala competiţiei spor­tive de masă rezervată muncitori­lor din industria forestieră dotată cu „Cupa Forestierului“ la fotbal, handbal, atletism, volei, popice, te­nis de masă şi şah. Program manifestărilor sportive Asociaţia sportivă Comerţul Tg.­­Mureş organizează în aceste zile o selecţie pentru fete la tenis de masă, ramură sportivă atît de mult îndrăgită în judeţul nostru de că­tre tineret. La selecţie se pot prezenta fetiţe în vîrstă de la 6 la 10 ani. Cele ca­re vor prezenta aptitudini pentru acest sport vor fi îndrumate către centrul de copii şi juniori de pe lîn­gă asociaţia sportivă Comerţul, un­de, sub îndrumarea unor antrenori şi instructori pricepuţi, se vor putea iniţia în tainele acestui frumos sport şi, cine ştie, cu timpul vor putea deveni sportive de perfor­manţă sau chiar campioane. înscrierile pentru selecţia fetiţe­lor între 6 şi 10 ani se pot face la sediul asociaţiei din Piaţa Tranda­firilor nr. 22, zilnic între orele 10— 13 (clubul O.C.L. Alimentara). IO­N PAUȘ Redacţia Si administraţia, Tg.-Mureş, Piaţa Erelor Sovietic, nr. 3. (Telefoane. .,6.88 ), ,,6.89 Abonamentele se fac ,a oficii,e poşta,e factor,­ poştali ş, difuzorii voluntari TiparulI întreprinderea Poligrafică Tg.-Mureş, Comanda nr. 643* din întreprinderi şi Instituţii. 49 372 CINEMA SIMBATA, 1 SEPTEMBRIE TG.-MUREŞ — Arta: Jandar­mul la plimbare. Progresul: Dra­gostea începe vineri. Select: Sal­­cîm­ul liliachiu. Tineretului: Ma­rea speranţă albă. Unirea: Explo­zia. SIGHIŞOARA — Lumina: Pe aripile vîntului (ambele serii). REGHIN — Patria: Lumea se distrează. Victoria: Mayerling (ambele serii). TIRNAVENI — Melodia: Ultimul cartuș. LUDUȘ — Flacăra: Directorul (ambele serii). SOVATA — Doina: Monte Carlo. SlNGEORGIU DE PADU­­RE — Popular: Moartea regelui negru. FlNTÎNELE — Patria: Marea hoinăreală. MIERCUREA NIRAJULUI — Nirajul: Naufra­giaţi în spaţiu. SÂRMAŞU — Popular: O floare şi doi grădi- TELEVIZIUNE 9,00 — Curs de limbă germa­nă: 9,30 — A fost odată ca nici­odată: 10,00 — Telex: 10,05 — Muzică populară: 10,35 — De vorbă cu gospodinele: 10,55 — Studioul de poezie: 11,25 — Mi­­crorecital Mira Moreno: 11,40 — Roman foileton: Noile aventuri ale muşchetarilor: 12,30 — Cărţi şi idei: 13,00 — Telejurnal: 16,00 — Telex: 16,05 — Caleidoscop cultural-artistic: 16,30 — Emisiu­ne în limba germană: 18,15 — Teletop ’73: 19,00 — Timp de cristal la Tome­sti. Reportaj: 19,20 — 1.001 de seri: 19,30 — Telejur­nal. Cincinalul înainte de ter­men. 1973 — an hotărîtor: 20,00 — Cîntecul săptămînii; 20,05 — 52 de initiative în 52 de săptă­­mîni; 20,15 — Teleenciclopedia: 21,00 — Film serial: Mannix: 21,50 — „Nu mă gîndesc la voi duminica". Recital de muzică u­­șoară realizat în studioul 3 cu interpretul italian Riccardo del Turco: 22,25 — Telejurnal: 22,40 — Săptămînă sportivă: 23,00 — Seară de romanţe. RADIO TG.-MURES DUMINICA. 2 SEPTEMBRIE In limba maghiară: 9—9,30: Emisiune pentru pionieri şi şco­lari. 9,30—10: Emisiune pentru cei mici. 16,30—17.15: Mozaic du­minical. LOTO Rezultatele tragerii din 31 au­gust a c. Extragerea I: 47. 10, 31. 9. 48, 84. 57, 68. 37 Extragerea a II-a: 69. 87, 64. 44. 85, 81. 30. 80 86. gj e bi si a

Next