Steaua Roşie, octombrie 1974 (Anul 26, nr. 231-257)

1974-10-01 / nr. 231

­ mm . Întrecerea socialistă­­ ÎN CINSTEA CONGRESULUI Valorifică superior masa lemnoasă Antrenat într-o continuă acţiune de valorificare supe­rioară a masei lemnoase, co­lectivul de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „23 August“ din Tg.-Mureş a ob­ţinut succese evidente în a­­cest sens. Astfel, valoarea realizată dintr-un mp masă lemnoasă a sporit an de an, lună de lună, mai ales prin prelucrarea superioară a lemnului, transformarea lui în produse cu înaltă valoare de întrebuinţare, care se ex­portă în cele mai diferite ţări din lume. Astfel se explică faptul că pe 9 luni planul producţiei globale a fost depăşit cu 8,2 milioane lei şi cel al produc­ţiei marfă cu 2,5 milioane lei, iar cel al productivităţii mun­cii cu 1 la sută.­ ­ 400.000 cămăşi peste plan Aşa cum ne-a obişnuit, co­lectivul întreprinderii de con­fecţii „Tîrnava“ din Sighi­şoara a încheiat şi primele trei trimestre ale anului 1974 cu sporuri însemnate de pro­ducţie. La producţia globală depă­şirea este egală cu 12 milioa­ne lei iar la producţia marfă cu 33 milioane lei, valoare care în unităţi fizice este e­­chi­valentă cu circa 400.000 de cămăşi confecţionate în plus. De menţionat că la pro­ducţia marfă angajamentul asumat pe acest an este de 10 milioane lei, deci el a fost depăşit de peste două ori pî­­nă la finele lunii septembrie. Cum s-a putut înregistra un astfel de succes? Prin orga­nizarea unei ample întreceri socialiste ce vizează obţine­rea unor rezultate cît mai bune în acest an jubiliar, in care are Ioc cel de-al XI-lea Congres al partidului, în cin­stea căruia colectivul de la „Tîrnava“ a îndeplinit cu cî­­teva luni în urmă planul cin­cinal. Schimb de Comitetul Uniunii sindicatelor din instituţiile administrative de stat şi consiliile populare a or­ganizat, în zilele de 30 sep­tembrie — 1 octombrie a. c., la­­Tg.-Mureş, în cadrul întreprin­derii „Prodcomplex", un schimb de experienţă pe tema: modali­tăţi, căi şi acţiuni întreprinse de sindicate pentru mobilizarea oamenilor muncii din unităţile industriei locale la înfăptuirea planului şi angajamentelor asu­mate în întrecerea socialistă des­făşurată în cinstea Congresului al XI-lea al partidului, pentru îndeplinirea înainte de termen a prevederilor actualului cincinal. Utilitatea schimbului de expert­ experienţă enţă constă tocmai în popu­larizarea şi generalizarea meto­delor concrete şi eficiente folo­site de sindicate pentru sporirea contribuţiei lor la antrenarea oamenilor muncii în direcţia tra­ducerii în viaţă a marilor sar­cini economice ce le au colecti­vele unităţilor industriei locale. In cea de-a doua zi , marţi, 1 octombrie, pe baza unor mate­riale şi a unui documentar fil­mat realizat în judeţul nostru, participanţii dezbat principalele aspecte ale îmbunătăţirii activi­tăţii în domeniul protecţiei mun­cii şi tehnicii securităţii în între­prinderile industriei locale din ţară. Scurtcircuite în transportul în comun (Urmare din pag. 1) Supunem spre analiză următorul calcul: dacă într-o singură între­prindere ar întîrzia 50 de oa­meni, ce pierderi s-ar înregistra un întreg municipiul numai în­tr-o singură zi? ... 13,55 de minute. Platoul din apropierea combinatului es­te aproape gol. Dispecerul Mol­nár Sándor se prinde de cap. Şi are de ce! Privim raportul de circulaţie. Stupoare! Pe liniile 1 şi 2, din 32 de maşini planifica­te pentru perioada respectivă, sunt în circulaţie doar 10! Şase cu program normal, patru cu şoferi care au lucrat şi în schim­bul de dimineaţă. Pe „5“ din 14, sunt doar 9, pe „14“ — 2, pe „17“, din 10 abia 5! Halal pla­nificare, mai ales acum, la o oră de vîrf. Dar asta-i situaţia! ... Ora 15. Ne îndreptăm cu un „17“ spre cartierul Tudor. La Fabrica de pielărie şi mănuşi autobuzul este deja ticsit. O sta­ţie este „sărită“, zărim semnele celor rămaşi dezolaţi în staţie, şi oprim la următoarea. Pe strada l­ungă, după ce se mai răresc călătorii, hop şi controlorul de trafic. „Cîţi au călătorit, la în­ghesuială, fără bilet? Nu se ştie. Pe linia „12“ linişte. To­tul merge strună. Numai de-ar ţine, vorba doamnei Bonaparte. ... 15,30. Ne întoarcem în Piaţa Bulgarilor. Numărul 15 es­te luat cu asalt. Dacă s-ar mai putea urca şi deasupra!? La ora 17 situaţie aproape identică cu cea de la ora 13. ... Ora 21,30. Din nou aglome­raţie, deşi între timp au mai fost introduse citeva mașini, insufi­ciente însă. La intrarea în com­binat îi oprim, citeva momente, pe Pal Ioan, operator chimist, și Aurel Iosub, tehnician. „Dacă ar fi să dăm calificativ transportu­lui în comun acesta ar fi „ne­satisfăcător“. Totul decurge a­­landala. Dimineața plecăm cu o oră înainte, seara la fel şi, une­ori, tot întîrziem!“. Ca exponenţi ai opiniei publi­ce, ne rezervăm dreptul de a transmite aceste doleanţe condu­cerii I.J.G.C.L., la care, bine­înţeles, aşteptăm răspuns. Nu scuze şi explicaţii, care nu pot evita întoarsa rînduială a lucru­rilor. In locul cuvintelor de cir­cumstanţă dorim să vedem fap­tele. Deocamdată, călătorii aş­teaptă răspuns la citeva între­bări: cînd se va găsi o soluţie şi un autobuz, măcar în orele de vîrf, şi pentru cei peste 8.000 de locuitori din Dîmbul Pietros, în bună parte lucrători şi elevi?; cînd pe liniile 8, 3 şi 11, se va respecta programul?; cînd unele autobuze cu numerele 12 şi 14, cu tăbliţa „Se retrage la garaj din... “ nu vor mai sta, chiar cite o jumătate de oră, sub plo­pii de la capătul Aleii Carpaţi? Oamenii aceştia nu-s cusur­gii. Ne-am convins de acest lu­cru, ba mai mult, înţeleg greu­tăţile dumneavoastră, tovarăşi de la I.J.G.C.L. Au motivele lor întemeiate, bineînţeles, să pre­tindă remedierea acestei inadmi­sibile stări de­­lucru. Revirimen­tul se aşteaptă cam de multişor, iar transportul în comun, orice motive s-ar invoca, este departe de a merge ca... pe roate! Şedinţa activului de bază U.T.C. din şcoli La sediul Liceului „Bolyai Farkas“ din Tg.-Mureş a avut loc, duminică, şedinţa activului de bază U.T.C. din şcoli. După ce a fost prezentat in plen „Ra­portul asupra activităţii politi­co-educative desfăşurate de or­ganele şi organizaţiile U.T.C. din şcoli in vederea înfăptuirii Hotărîrii Plenarei C.C. al P.C.R. din 18—19 iunie 1973 cu privire la dezvoltarea şi perfecţionarea învăţămîntului în Republica So­cialistă România", ulterior, pe secţii, a avut loc dezbaterea pro­gramului de activitate al Consi­liului judeţean al elevilor şi di­recţionarea activităţii organiza­ţiilor U.T.C. din şcoli pe baza raportului prezentat. Magazine reamenajate Magazinele de încălţăminte „Elegant“ şi „Modern“ din Tg.­­Mureş, Piaţa Trandafirilor, au fost reamenajate într-o nouă şi modernă variantă. Dotate cu mo­bilier adecvat, mărfurile la a­­ceste unităţi vor fi expuse liber, asigurînd cumpărătorilor posibi­litatea să se autoservească și să aleagă operativ modelele pe care le doresc. Cunoaşteţi regulile de circulaţie? In intensa activitate ce o des­făşoară zi şi noapte pentru res­pectarea cu stricteţe a normelor ce reglementează circulaţia pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor, serviciul circulaţie din cadrul Inspectoratului jude­ţean Mureş al Ministerului de Interne acordă o importanţă deosebită popularizării legii, prin consfătuirile ce le organizează cu participanţii la traficul ru­­tier. O astfel de consfătuire va avea loc la 1 octombrie, ora 18, în sala cinematografului de la Casa de cultură a sindicatelor din Tg.-Mureş. La această con­sfătuire sunt invitaţi pensionarii din municipiu. Consfătuirea va fi urmată de proiecţii de filme pe teme rutiere. Cămine pentru nefamilişti In municipiul Sighişoara, sub patronajul Fabricii de confecţii „Tîrnava“, a întreprinderii „Nico­vala“ şi întreprinderii de stofe, a început construcţia a trei că­mine pentru nefamilişti. Astfel, în viitor, se va putea asigura cazarea pentru încă 400 tineri nefamiliști. ! Deschiderea activităţii caselor pioniereşti Ziua de duminică a însemnat pentru purtătorii cravatelor roşii din judeţul nostru un moment emoţionant, şi-n acelaşi timp de nespusă bucurie, prilejuit de festivitatea de deschidere a nou­lui an de activitate a caselor pioniereşti din Tg.-Mureş, Sighi­şoara, Reghin, Tîrnăveni, Luduş şi Sovata. Deschizîndu-şi stagiunea, ca şi noul an şcolar, sub semnul în­­tîmpinării celui de-al XI-lea Congres al Partidului Comunist Român, aceste puternice centre de atracţie pentru copii şi-au în­tocmit programele de activităţi în strînsa concordanţă cu sarci­nile prevăzute în documentele politice premergătoare acestui eveniment, privind participarea efectivă a elevilor la activitatea productivă. O confirmă în modul cel mai convingător faptul că dintre toate acţiunile ce se vor desfăşura, cele tehnico-aplicative ocupă un loc preponderent. Ast­fel, din totalul celor peste 20 de cercuri ale Casei pionierilor din municipiul Tg.-Mureş, 13 au un asemenea profil, cum ar fi cele de radio-electrotehnică, broderie, croitorie, ţesătorie, foto, cineclub, aero-navomodele, de fiecare din acestea răspunzind cadre cu o pregătire adecvată. Adăugind că situaţia e similară şi in celelalte cinci oraşe, bineînţeles fără a prejudicia activităţile cultural­­artistice şi sportiv-turistice, ne dăm seama că aceste admirabile şcoli fără catalog vor putea în­lesni celor peste 8.000 de cuteză­tori formarea unor priceperi şi deprinderi de muncă, de a com­pleta cunoştinţele dobîndite în şcoală şi de a le oferi posibi­lităţi largi de folosire a timpului lor liber, dar mai ales de a răs­punde programului educaţiei prin muncă şi pentru muncă. Aşadar, nu ne mai rămîne de­cit să le dorim din toată inima mult succes în îndeplinirea aces­tor nobile misiuni. prof. IOAN BRÂTAN MICA PUBLICITATE SCHIMB locuinţă I.G.K. con­fort, 5 camere plus dependinţe, cu 2 apartamente similare. Infor­maţii: Piaţa Eroilor Sovietici 35. După ora 16. Calboreanu. (2.958) AM PIERDUT legitimaţia pe numele Rădulescu Felicia, elibe­rată de F.C. Mureşul, cu nr. 236. O declar nulă. (2.962) STEAUA ROȘIE PAGINA 3 CINEMA MARŢI, 1 OCTOMBRIE TG-MUREŞ — Arta: Ste­jar — extremă urgenţă! Pro­gresul: Şapte păcate. Select: Fraţii Jderi (ambele serii). Ti­neretului: Fata de pe Kos­­mar; Marele maestru. Fla­căra: Vandana (la ora 19). Pitic: Frumoasa din pă­durea adormită; Orice naş i­ şi are naşul; Primii paşi; Pety la concurs de frumuseţe. SIGHIŞOARA — Lumina: Al şaptelea cartuş. Tîrnava: Perla coroanei. REGHIN — Patria: Contesa Walewska. Victoria: Eolomeea. TIRNAVENI — Melodia: Apaşii. LUDUŞ — Flacăra: Ancheta poştaşilor. SOVATA — Doina. Apoi s-a născut legenda. SÎNGEOR­­GIU DE PĂDURE — Popu­lar: Chemarea străbunilor. FlNTlNELE — Patria: Cap­cana. MIERCUREA NIRA­­JULUI — Nirajul: Fantoma lui Barbă-Neagră. SÂRMA­­ŞU — Popular: In munţi creşte un brad verde. TEATRU TEATRUL DE STAT, sec­ţia română, ora 19,30: Piticul din grădina de vară. TELEVIZIUNE 8:30 Curs de limba germană. Teleşcoală. 9,00 Limba română. Şcoala generală, clasa a IV-a. Satul zilelor noastre. 9,10 Geografie: Şcoala gene­rală, clasa a VIII-a. For­marea reliefului R.S.R. 9,20 Tehnologia materialelor. Liceu, anul I. Proprietă­ţile şi încercările meta­lelor. 9,35 Igiena, anul I liceu. Igie­na pielii şi prevenirea bolilor de piele. 9,50 îndrumări metodice (şcoala generală). 10.00 Curs de limba francezi. 10.30 Univers ştiinţific. 11.00 Film artistic. Canarul şi viscolul (reluare). 12.10 Selecţiuni din emisiuni­le de divertisment. 16.00 Curs de limbă rusă. 16,30—17,00 Curs de limbă en­gleză. 17,35 Lecţii TV pentru lucră­torii din agricultură. 18,15 Gala maeştrilor. Ion­­ Voicu — solist şi dirijor al Orchestrei de cameră Bucureşti. 18,50 Legile ţării — legile noastre. 19,00 Teleglob: Corola de lu­mini a Chinei. 19,20 1.001 de seri. 19.30 Telejurnal. 20.00 Revista economică TV. 20,25 Imagini muzicale, ima­gini coregrafice. 20,40 Film artistic. Războiul subteran. Producţie a studiourilor cinemato­grafice din R.P. Chineză. 22.10 24 de ore. /V însuşirea temeinică a documentelor Congresului al XI-lea (Urmare din pag. I) lor, ridicarea nivelului tehnic şi perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie, realizarea la timp a investiţiilor, întărirea ordinei şi disciplinei în toate domeniile de activitate ş.a.m.d. Evident, dezbaterile privind o problemă sau alta trebuie să se facă dife­renţiat, în raport cu specificul fiecărei unităţi, al fiecărui loc de muncă. Legarea învăţămîntului de rea­lităţile concrete, eficienţa lui în perfecţionarea activităţii eco­­nomico-sociale depinde, după cum bine se ştie, de caracterul său combativ faţă de orice act de abatere de la etica şi echita­tea socialistă. Altfel spus, fieca­re lecţie, fiecare dezbatere tre­buie să aibă loc intr-un spirit critic şi autocritic, să contribuie la dezvoltarea unui climat de muncă sănătos, în care respon­sabilitatea colectivă şi personală să se manifeste într-o armonie deplină pentru realizarea la un înalt nivel calitativ a tuturor obiectivelor cuprinse in docu­mentele de partid şi de stat. Spiritul viu şi atrăgător al în­văţămîntului de partid, stimula­rea capacităţii de analiză şi sin­teză a cursanţilor sunt determi­nate în bună măsură de modul cum funcţionează cabinetele de ştiinţe sociale, de materialul di­dactic de care dispun acestea: planşe, grafice, hărţi, diafilme şi diapozitive etc. Se impune deci ca organele şi organizaţiile de partid din judeţul nostru să facă din cabinetele de ştiinţe sociale, din punctele de informare şi do­cumentare adevărate centre de studiu pentru propagandişti şi cursanţi. In actualul an de învăţămînt de partid, cînd se studiază do­cumentele Congresului al XI-lea al partidului, documente de in­estimabilă valoare teoretică şi practică, rolul propagandiştilor trebuie să crească considerabil, îndatoririle de răspundere ce le revin în formarea omului nou, cu o înaltă conştiinţă socialis­tă, pun în faţa propangandişti­­lor exigenţe deosebite: stăpâni­rea şi aprofundarea învăţăturii marxist-leniniste, a bogăţiei de idei de mare valoare principială şi practică, incorporate în docu­mentele Congresului, dublate de o atitudine înaintată în muncă, societate şi viaţă. Factorul hotărîtor pentru buna desfăşurare a învăţămîntului po­litico-ideologic şi economic de masă este îndrumarea lui de că­tre organizaţiile de partid. Con­ţinutul, calitatea, legarea de practică şi eficienţa învăţămîn­­tului — iată laturi de care tre­buie să se ocupe în permanenţă organizaţiile de partid. în felul acesta învăţămîntul politico-ideo­logic şi economic de masă va contribui în şi mai mare mă­sură la dezvoltarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, la mobilizarea lor pentru înfăptui­rea documentelor ce vor fi adop­tate de Congresul al VI-lea al Partidului Comunist Român.

Next