Steaua Roşie, februarie 1975 (Anul 27, nr. 26-49)

1975-02-01 / nr. 26

Toată ţara ca o floare Ca un prelung ecou, ianuarie 1975 ne vesteşte tuturor că orice început trebuie început cu începutul, aşa precum zic şi bătrînii despre zilele bune care se cunosc dis-de-dimineaţă. Şi este acest ianuarie, şi este acest februarie, şi este acest martie, şi este acest an al începutului de nou ev socialist, comunist, o prelungire firească a drumului nostru de marmură roşie pe care sîntem hotărîţi să-l împlinim pînă la capăt şi în ţara de sus, şi în ţara de jos, şi peste întregul arc carpatin. Chemări simple, omeneşti, cum omeneşti ne sînt toate vrerile noastre, chemări mobilizatoare, ne îndeamnă a întregi mai devreme şi mai bine, metru cu metru, porţiune cu porţiune, drumul nostru dăltuit în marmură roşie. Aceste chemări simple, omeneşti, în atmosfera de efervescenţă politică în care ţara întreagă se pregăteşte pentru alegerile de la 9 martie — poartă pecetea hotărîrii ferme a înfăptuirii exemplare a Programului partidului, adoptat la cel de-al XI-lea Congres. In aceste ceasuri dense şi pure, cînd toată ţara-i ca o floare, să ne oprim pentru o clipă, aşadar, prieteni, pentru a ne alege gospodarii, pe aceşti comunişti de omenie, al căror ţel suprem este servirea devotată a intereselor poporului, ale patriei. Sînt aceste ceasuri dense şi pure, ecourile unor nobile îndatoriri, acelea cînd ieşind pe stradă, pe uriaşele noastre magistrale, unde am plantat cartierele Florilor, Carpaţi, Dimbul Pietros, Tudor Vladimirescu, Nicovala, Ierbuş, Mureşeni, consultînd listele circumscripţiilor electorale, locurile unde ne vom da întîlnire la 9 martie pentru a vota pentru binele şi fericirea noastră, nu numai "Să ne revedem ca într-o uriaşă oglindă retrovizoare propriile noastre chipuri şi fapte, dar ca în nici o altă agendă electorală constatăm că însăşi noţiunea de circumscripţie şi-a schimbat sensul, o circumscripţie — altădată compusă ,dintr-un număr diferit de străzi —, astăzi, este formată dintr-un singur bloc, sau un grup de blocuri botezate lapidar A, B, C, D. .. In Alee s-au mutat dintr-o dată 3.000 de oameni. în Tudor: dublu. In Dîmb, dintr-o dată, 30.000... încerc adevărate momente de înălţare sufletească cutreierînd străzile noastre noi şi consultînd circularele electorale cu banderolă tricoloră. Gîndulmă duce la izvoarele vorbei, şi creşte voinicul nostru într-o zi, cum cresc alţii într-un an. .. De undeva, de la etajul 10, glasuri cristaline de copii cîntă pe mai multe voci: Toată ţara ca o floare îşi alege gospodarii. ATANASIE POPA Perspectivele unei acţiuni Complexitatea unei atmosfere culturale, dificilă de analizat fără o anumită perspectivă, implicând atît detaşarea cît şi participarea, se traduce adesea în fraze prea generale pentru a mai îngădui să conţină o valoare operaţională sau în constatări legate de segmente ale acestei atmosfere cu valoare conjuncturală. Privind astfel atmosfera culturală a judeţului Mureş sau, în specie, conglomeratul de situaţii culturale din capitala judeţului, cu riscuri,le implicite amintite deja, vom constata, încercînd să eliminăm subiectivitatea inerentă, o modificare de substanţă. Caracterul inerţial al unor acţiuni este contrabalansat cu eficacitate de o diversitate a tendinţelor şi iniţiativelor culturale care ne îngăduie să vorbim de o certă dinamizare observabilă în ultimii ani. Greu de cîntărit cu instrumentaţia empirică care ne stă de obicei la îndemînă (cifre exprimînd creşteri, a căror semnificaţie e mai mult potenţială, creatoare de condiţii optime, nu neapărat şi de realităţi modificate), dinamizarea vieţii culturale mureşene rămîne pentru noi o realitate cunoscută per’ide intuitivă. Evident, procesul acesta nu este rectiliniu, elementele unei atitudini conservatoare fiind decelabile chiar şi la nivelul empiric: numărul spectatorilor într-o sală de teatru, numărul cumpărătorilor de carte, echilibrul bugetului financiar şi de timp al unui individ etc. ■Importantă ni se pare însă tendinţa, fără îndoială pozitivă, omogenizarea nivelului de culturalitate a populaţiei urbane fiind o expresie a acestei tendinţe. Rândurile noastre nu doresc să fie neapărat un bilanţ dintre cele încheiate de obicei la începutul unui an nou pentru un an vechi Ele sunt, în primul rînd, un apel. Considerăm necesar să subliniem nevoia unei conştientizări a metodelor acţiunii culturale, a unei conştientizări a reacţiunii necesare pentru asigurarea unei solidarităţi culturale faţă de principalele manifestări ale acestei zone: difuzarea cărţii, difuzarea revistelor, ziarelor, vizionarea spectacolelor; simţim dorinţa de a îndemna spre o mai mare receptivitate care este singurul argument al continuităţii. Societatea socialistă dinamică în esenţa ei are nevoie de o prospectare activă a potenţialităţilor, de o stabilitate şi continuitate a acţiunilor în toate domeniile, mai ales în cel spiritual, a cărui influenţă asupra domeniului material este covârşitoare, reflexe ale raportului dialectic de (reciprocă) interacţiune dintre zona conştiinţei sociale, zona relaţiilor sociale şi cea a producţiei materiale unde creativitatea joacă un rol important dacă se doreşte nu reproducţia ci producţia lărgită. Aici, în creativitate, în capacitatea de înnoire a unei societăţi, a unei culturi se află cheia succesului oricărei întreprinderi revoluţionare. De aceea, dind obolul nostru tradiţiei considerăm cu interes şi curiozitate, cu speranţă chiar, fenomenul cultural românesc, fenomenul cultural în ansamblul său, cu semnificativa colaborare între creatorii tuturor naţionalităţilor conlocuitoare, concretizată în varii domenii. Vă propunem să răsfoim împreună paginile unor planuri editoriale în care atîţia oameni de ştiinţă şi artă din ţinutul mureşean se află alături, repertoriul teatrului nostru profesionist, pe cele ale echipelor de amatori, planurile de activitate ale Comitetului pentru cultură şi educaţie socialistă, ca să ne facem o imagine cît mai exactă a perspectivelor culturale ale anului 1975. Vom pomeni o singură cifră care ne stă la îndemînă: în planurile editoriale ale acestui an se află nu mai puţin de 20 de titluri ale unor lucrări care se datorează unor autori mureşeni — de la poezie la istoria medicinii. Dintre acestea, cîteva romane, volume de versuri, reportaje, eseuri, traduceri, antologii se vor afla pe piaţă pînă în toamna acestui an. Socotim că, într-un fel, revista „Vatra“ își poate asuma aici măcar meritul de a fi fost un factor catalizator. DAN CULCER AVANPREMIERE EDITORIALE MIHAI SIN redactor la revista „Vatra“ — După cîte ştiu, în 1975 eşti inclus în planul Editurii Cartea Românească cu romanul „Viaţa la o margine de şosea“. Acesta este primul tău roman, prima apariţie fiind un volum de proză scurtă, „Aşteptînd în linişte“. — Acest roman este în primul rînd a doua mea carte, pentru că eu îmi văd cărţile într-o continuitate tematică indiferent că sînt romane său proză scurtă. „Viaţa la o margine de şosea“ ar fi putut fi foarte bine şi o povestire sau o nuvelă şi dacă am ieşit şi l-am numit roman asta nu are prea mare importanţă, important e ca mesajul său, atunci cînd cartea va fi în librării să fie receptat cît de cît pe măsura intenţiilor mele. — Aşadar, care este mesajul acestei cărţi? — Ca şi în „Aşteptînd în linişte“, noţiunea de aşteptare înseamnă pentru mine pasivitate şi ea incumbă un risc, totdeauna gata să se întoarcă împotriva celor care trăiesc astfel. Intenţia mea este să pledez pentru o acţiune lucidă, conştientă şi responsabilă, de implicare totală în realităţile societăţii noastre. In „Viaţa la o margine de şosea“ unul din personaje, nu ştiu dacă cel principal, descoperă cu o infinită mirare şi cu o oarecare jenă că a făcut prea puţin faţă de forţa sa interioară. — Eroul are afinităţi cu autorul? — Nu cred, am vrut să scriu un roman detaşat dar, în acelaşi timp, nu cred că există vreo carte, de cînd există literatură, în care ceva din autor să nu se transmită asupra personajelor. — „Viaţa la o margine de şosea“ esteo carte de acţiune sau de analiză? — Cred că şi una şi cealaltă, deşi nu mi se potrivesc subiectele spectaculoase specifice romanelor de acţiune. — Cu această carte te vei fixa asupra romanului sau vei continua să scrii şi proză scurtă? — Aş vrea să nu abandonez niciodată proza scurtă; ea permite abordarea febrilă a unor subiecte presante pentru autor. Dealtfel, anul acesta voi preda unei edituri bucureştene un nou volum de proză scurtă. GLASURI Şi dezgropam pe rînd cuvintele uitate şi din mormintele înzăpezite răsăreau atîtea cîntece şi-atît de multe glasuri răzbateau îmbobocind din negurile putrede incit părea că noaptea însăşi naşte; simţeam în fiecare por al pielii broboane de sudoare gata să erupă; vedeam tăcerea rotunjindu-și gura pentru strigăt în timp ce cu lumini pilpîitoare somnul se-apropia; prin vis, abia mai auzeam frînturi de vorbe; un oracol șoptit de glasuri de copii. DUMITRU MURESAN „Nu ştiu alţii cum sunt...“ 771 (Urmare din pag 1) gindim in acest februarie că se vor împlini 125 de ani de cînd venit-a pe lume uluitorul pictor ce va fi să se numească Ion Andreescu, şi că tot în această lună, parcă vrind toatele să le unească aşa cum ele sunt de fapt într-un tot, vom sărbători sosirea printre noi a lui Constantin Brâncuşi, cel care prin Coloana sa infinită a unit povestea cu durerea, victoria cu infrîngerea, şi a spus pentru toţi că veşnicia neamţului nostru nu este altceva decît o cale fără capăt în care se aude povestea cea eternă şi prea minunată, in care strălucesc culorile încărunţite ale iernii fabuloase, în care lupta şi cuvintele rostite, ultimele ale lui Iloria s-au aşezat temelie după temelie spre a te aduce în această vreme, cînd pe inima copacului, pe acele multe inele de suferinţă şi speranţă, venit-a vremea să aşezăm inelul de aur al afirmării şi împlinirii noastre in istorie şi simţire. Trăim deci momente înălţătoare. Căci, nu e departe clipa cînd ne vom rosti din nou pentru timpul acesta. Şi spunînd asemeni lui Eminescu că „patria vieţii e numai prezentul“ vom spune asemenea lui „trecut şi viitor in prezent deopotrivă“ şi vor vorbi prin glasul nostru fila nemuritoare a povestitorului moldovean, dalta ruptă însăşi din stîlpii pridvorului caselor de pe Jiu, penelurile pline de suferinţă ale griurilor lui Andreescu, şi toate şi cu toatele le vom aduce în sufletul nostru la masa vremii care se va aşterne, şi unde alături de faptele, împlinirile şi alte năzuinţe ale noastre ne vor sta aceşti părinţi şi noi vom putea zice: „Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu..Cînd ne amintim de vremea începutului nostru, era într-un februarie intre iarnă şi primăvară, stăteam cu sufletul deschis, aşteptînd reîntoarcerea florii dinţii şi a pasărelor ce nu ostenesc să treacă din sufletul unuia în celălalt, după cum e aşezat anotimpul în vîrsta fiecăruia dintre noi. Să citim deci, în singurătate şi împreună, cuvintele poveştilor de azi, căci ele vor fi mîngîiere și îmbărbătare, căci ele vor fi eterne pentru ■cei de mîine. • STEAUA ROȘIE PAGINA 3 DUMITRU MUREŞAN redactor la revista „Vatra" — Eşti poet şi critic de poezie în acelaşi timp. Critica e doar o activitate complementară? — Am debutat cu volumul de versuri „Nebuloasa Crabului“ în anul 1968. încă din anii 1966 am recenzat şi cărţi de poezie în revista „Tomis“ şi începând din anul trecut am posibilitatea, în cadrul rubricii „Filtre“ din „Vatra“, de a mă ocupa susţinut de critica de poezie, îmi face plăcere să citesc şi versurile altor poeţi, de aceea activitatea critică este mai mult de poet, decât de critic propriuzis. Sunt însemnări de lectură, observaţii pe cît se poate la obiect, venind ca o invitaţie la lectură adresată cititorului. Aş anticipa spunînd că foiletonistica critică înseamnă pentru mine un pas spre eseistică. — Vei continua să cultivi paralel şi poezia şi critica literară? — Da, întrucît poezia adevărată se refuză amatorismului şi confecţiei empirice, presupunând o cultură poetică cristalizată. — Deci, firesc, te afli acum în faţa apariţiei celui de-al doilea volum de versuri „îndemn“ la Editura Dacia. — Acest volum va aduna între coperţile sale versuri scrise în anii care au trecut de la debutul din 1968, majoritatea inedite. — Ce înseamnă acestvolum pentru drumul carierei tale? — Dacă la debut se vorbea de un profil relativ format sper ca, prin unitatea de fond și mijloace artistice, acest al doilea volum să propună un poet. — Părerea ta intimă despre acest volum? — îmi vine foarte greu să-l întrăinez şi îi doresc acelaşi sentiment din partea cititorului. — Ce preocupări actuale şi de viitor ai? — Mai am în curs de apariţie o carte de reportaje, în colaborare cu Cornel Pogăceanu, redactor la revista „Vatra“. Şi lucrez la un nou volum de versuri. Interviuri consemnate de OLGA APOSTOL BUJOR DANŞOREAN Un concert de înaltă ţinută Un concert mult apreciat de publicul tîrgumureşean, cel din această săptămînă, a avut înscrise în programul, său , trei lucrări dintre, cele mai cunoscute: Rapsodia întîi de George Enescu, Concertul nr. 1 în Do major pentru pian şi orchestră de Beethoven şi Simfonia a IV-a de Schubert. In astfel de cazuri interpreţii -- solistul şi dirijorul — nu au o sarcină prea uşoară, deoarece se aşteaptă de la ei fie o versiune personală a interpretării fiecăreia dintre lucrări, fie o viziune de sinteză, ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu este la îndemînă oricui. Dan Grigore şi Jean-Baptiste Lucien au ilustrat, fiecare, cîte una din cele două posibilităţi de abordare a lucrărilor interpretate. Pianistica lui Dan.Grigore este şi acum într-o continuă evoluţie, deşi au trecut cîţiva ani buni de la deplina sa consacrare. De astă dată ni s-a părut preocupat mai ales de logica superioară a construcţiei capodoperei beethoveniene, reliefîndu-i ampla gîndire simfonică a primei părţi, poezia celei mediane şi dinamismul debordant al finalului. Tehnica sa atinge cotele din ce în ce mai înalte ale virtuozităţii, dar întotdeauna este subordonată actului de evidenţiere a substanţei muzicale. Viziunea lui Dan Grigore asupra acestei lucrări conţine suficiente elemente noi ca s-o considerăm ca pe una cu totul personală; în schimb, cea a dirijorului francez Jean-Baptiste Lucien este mai degrabă tradiţională, în sensul cel mai bun, expresia unor verificate experienţe ale multor generaţii de şefi de orchestră. In veşnic tînăra Rapsodie în La major de Enescu, tînărul dirijor francez se arată mai ponderat, mai interiorizat, ceea ce pare a fi una din dimensiunile artei sale. El păstrează o tradiţie, o bună tradiţie franceză a interpretării capodoperei enesciene, tradiţie inaugurată de însuşi compozitorul român. Totuşi, am simţit lipsa unor temei mai variaţi, aşa cum o fac cei mai buni dirijori români, care sunt, evident, avantajaţi prin cunoaşterea nemijlocită a folclorului nostru. Cîteva dintre simfoniile lui Schubert au fost frecvent programate în această stagiune şi intenţia filarmonicii de a ne face mai binecunoscut un moment important al simfonismului secolului trecut nu-i rea, cu condiţia de a nu se exagera în programarea prea insistentă a unui autor, îrn dauna altora. In Simfonia a IV-a, Tragica, Jean-Baptiste Lucien a arătat aceeaşi cumpătare care face din el un dirijor care slujeşte cu adevărat arta sa.