Steaua Roşie, noiembrie 1975 (Anul 27, nr. 257-282)
1975-11-01 / nr. 257
! Expoziţia retrospectivă TEODOR HARŞIA Sălile „Galeriei Nagy Imre“ găzduiesc expoziţia retrospectivă a maestrului Teodor Harşia, născut în 1914, în judeţul nostru la Filpişul Mare. Artistul locuieşte la Cluj-Napoca şi pînă în anul 1970 a fost lector la Institutul de arte plastice „Ion Andreescu“ fiind iniţiatorul în pictură al multor plasticieni locali. Crezul său artistic se revendică de la o viziune declarată, pictorul mărturisind prin expoziţie că învăţătorul său spiritual a fost Gheorghe Petraşcu. Apartenenţa sa la şcoala de pictură din Cluj- Napoca, caracterizată printr-un colorit de factură impresionistă, i-a favorizat totuşi posibilitatea unei viziuni proprii care se manifestă printr-o poezie discretă, insinuantă, „spusă în şoaptă“. Realitatea cu înfăţişările ei felurite este izvorul inspiraţiei, bucuria contemplaţiei se converteşte în prilej de reflexie uşor nostalgică. Este un slujitor al peisajului şi în special al celui transilvănean pe care-l recunoşti nu atît după aspectele sale, geologic-individuale, ci prin cromatică şi lumină. Foloseşte ultramarinul la fel ca toţi pictorii transilvăneni, culoare pe care o simte structural. In peisajele sale de iarnă sau primăvăratice, natura apare transfigurată, trecută prin filtrul unui artist receptiv care nu-şi permite să intervină de mai multe ori asupra primei impresii. Interpret sensibil al figurii umane, preferă totuşi anturajul copiilor; portretele sale de copii amintesc prin sentiment candoarea şi ingenuitatea portretelor lui Tonitza, numai prin sentimentul lucrărilor pentru că factura, coloritul, viziunea sînt personale. Naturile sale moarte, în care întîlneşti obiecte grupate întîmplător, fără a urmări o arhitectură a compoziţiei în sine, este compensată de sensibilitatea sa pronunţată, de tendinţa spontană care-l ajută să urmărească şi să sugereze palpabilul, materia colorată, vibrantă. Teodor Harşia gîndeşte şi converteşte realul în încîntări de un subtil rafinament în care rolul de catalizator îl are albastrul ultramarin, de obicei culoare cu finalizări expresioniste, de aceea gestul său de creaţie a fost riscant. Credem că ideea Muzeului de artă de a-şi descoperi creatorii plecaţi departe de pe meleaguri mureşene, atunci cînd au atîtea frumuseţi de arătat este salutară. Expoziţia va fi deschisă încă trei săptămîni, ea merită atenţia publicului prin caracterul şi ţinuta lucrărilor. V. HERDEAN muzeograf IS\ s \\ s TEODOR HARŞIA „Casa părintească“ Calităţile prozei de atmosferă, de analiză şi dezbatere a conştiinţelor care se întrezăreau în volumul de debut „Aşteptînd în linişte“ semnat de Mihai Sin, devin pregnante în romanul „Viaţa la o margine de şosea“. Problematica romanului: confruntarea dramatică din conştiinţa unui intelectual. Inginerul Achim Brezeanu se întoarce în oraşul său natal şi află de moartea unuia dintre prietenii copilăriei şi adolescenţei sale, Nicu Nanu, bărbat în puterea vîrstei. Reîntoarcerea şi vestea declanşează în Achim starea de conştiinţă, întrebările, introspecţia. Pentru a afla ceva despre moartea, dar mai ales despre existenţa lui Nanu, va avea loc o întîlnire cu Teo Ionescu prietena acestuia. Intre timp, inginerul îl va căuta pe fostul coleg, directorul de liceu Autonom Lungociu, o va cunoaşte pe Nadia Palade şi va avea o discuţie cu bătrînii săi părinţi. Aceasta ar fi pe scurt trama epi■ă, iar timpul de desfăşurare, douăzeci şi patru de ore. Romanul concentrează insă un ■nare volum de experienţă umană, problematizînd concepte ca lupta, luptător, învingător, învins, adevăr, vinovăţie. Natură complexă, hipersensibil şi mîndru, Achim se vădeşte o fire ezitantă: „n-a reuşit să afle niciodată cauza pentru care luptele sale nu răzbăteau în afară". Motivele inapetitului pentru succese carieriste, ale însingurării par a fi de ordin interior şi personajul îşi dă seama de necesitatea unei radicale schimbări interioare. .......dacă aş şti că pentru ce e dincolo de schimbare merită să rişti luptînd, aş fi mai curajos cu propria-mi viaţă“. Rememorează cîteva etape ale existenţei sale cu intenţia eliberării de slăbiciuni. Este evocată atmosfera unui cartier muncitoresc, din copilăria sa, şi această parte a cărţii se constituie într-un preţios document uman. Rememorarea, naraţiunea directă şi intervalele analitice se organizează simultan construind un univers al conştiinţei. Se confesează apoi lui Autonom Lungociu (nume sugestiv caracterologic) şi Nadiei, despre viaţa sa la o topitorie de cînepă unde îl cunoaşte pe directorul Blendea, un posibil învingător, de fapt un „descurcăreţ“ (în subtext cartea stigmatizează carierismul) pe care Achim ezită să-l denunţe; relatează apoi o experienţă erotică care-i produce vagi nostalgii. Achim are la un moment dat revelaţia morţii şi demersul său eliberator, trecerea pragurilor, se complică din perspectiva finitudinii şi cu aceasta romanul etalează un plan de adîncime. Monologul confesiv capătă un patetism poematic. Tulburătoare rămîne opţiunea bătrînului maistru, personaj memorabil, pentru o moarte care să-i anuleze spaima. Ideea de moarte apare, parcă într-o intenţie de exorcizare, de traversare a neliniştilor, dintr-un puternic îndemn spre puritate şi lumină. Pregătită astfel, întîlnirea cu Teo Ionescu ne apare decisivă. Achim Brezeanu realizează că sensul vieţii este adevărul acelei vieţi şi că fiecare existenţă îşi are adevărul său. „Ce m-a tulburat mai mult a fost gîndul că eu n-am un adevăr“ ... Achim îşi va descoperi adevărul său: vinovăţia. Vinovăţia faţă de el însuşi. Este o vină oarecum abstractă, de unde psihologia abisală a personajului. El refuză să se creadă înfrînt. Personajul este astfel recuperat, chiar dacă nu în întregime. El trăieşte sentimentul eliberării, al echilibrului sufletesc regăsit. In excepţionala scenă simbolică din final, sensibilitatea sa este din nou supusă ultrajului, personajul trădîndu-şi încă o dată complicata sa structură interioară. Romanul, dens şi echilibrat ne invită la meditaţie, reţinîndu-ne prin mesajul său grav şi luminos. ION MAŞCA Un roman al conştiinţei MIHAI SIN. ..VIATA LA 0 MARIE DE SOSEA“ ' 77 · L A Seară muzeală In şirul manifestărilor organizate sub egida Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă de către Muzeul judeţean în colaborare cu instituţii de artă şi cultură pentru publicul larg, luni, 3 noiembrie, are loc la Muzeul judeţean o seară muzeală organizată împreună cu revista „Vatra“, îşi vor da concursul scriitorii Romulus Guga, Mihai Sin, Dan Culcer, Dumitru Mureşan, care vor citi din creaţiile lor precum şi actori ai Teatrului de stat din municipiu care vor citi pagini din operele lui Vasile Pirvan, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga. Seara muzeală se va încheia cu un program de muzică românească de cameră. Concursul brigăzilor artistice de agitaţie La Casa de cultură a sindicatelor din Tîrgu-Mureş va avea loc, mîine, 2 noiembrie a. cora 9, faza interjudeţeană a concursului brigăzilor artistice de agitaţie. Organizată de Comitetul uniunii sindicatelor din economia forestieră şi materialelor de construcţii, la această fază participă brigăzi artistice din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Harghita, Bihor, Covasna, Sălaj şi Mureş. Judeţul nostru va fi reprezentat de brigada artistică de agitaţie a sindicatului de la I.P.L. „23 August“ din Tg.-Mureș, instructor artistic, maior Ioan Nemeti. Consfătuirea dirijorilor de cor Sub egida Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Mureş şi Centrului de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, duminică la ora 9 va avea loc, în sala mică din Palatul culturii, o consfătuire la care vor participa dirijorii de cor din întreg judeţul. Lector univ. Valeria Covătaru şi compozitorul Zoltán Aladár vor prezenta probleme ale mişcării corale de amatori. Reuşite interpretative Primele concerte ale stagiunii au însemnat aproape tot atitea memorabile interpretări ale unor capodopere ale genului concertant, interpretări semnate de tineri solişti, despre care am informat cititorii în săptămînile trecute. Făcînd parte din aceeaşi categorie, a valorilor excepţionale, alături de pianistul maghiar Ránki Dezső şi de violoncelista sovietică Karine Gheorghian, violonistul polonez Kostanty Kulka ne-a oferit o relevantă versiune a Concertului în Re major de Brahms. Interpretarea sa emană robusteţe, o tehnică uluitor de sigură, în care se distinge în mod deosebit acurateţea intonaţiei în toate registrele instrumentului, inclusiv în cel acut, acolo unde mulţi violonişti capotează. Dar mai presus de aspectele tehnice ale interpretării stă realizarea unei concepţii unitare, a discernerii complexităţii lucrării, în care, violonistul polonez distinge şi oferă cu clarviziune liniile esenţiale ale grandioasei construcţii brahmsiene. Ceea ce nu înseamnă însă că aspectele secundare, prezente în partida viorii soliste sunt neglijate; dimpotrivă, sunt realizate in aceeaşi înaltă altitudine, dar se încadrează firesc în cursul tumultuos sau meditativ al muzicii. Toate acestea ţin de o muzicalitate neobişnuit de profundă cu care este înzestrat tînărul interpret polonez. Evoluţia sa ni-l recomandă ca pe unul din cei mai înzestraţi violonişti tineri pe care i-am ascultat în ultimii ani. Întregul program al ultimului concert a satisfăcut setea de muzică bună a publicului. Debutul l-a constituit cantata „Pentru pace“ de VV. G. Berger, pentru orchestră, cor mixt şi bariton. Berger, după cum se ştie, este un maestru al genurilor simfonic şi cameral, în care a scris numeroase lucrări de o excepţională valoare şi cu un mesaj profund contemporan. Iată de ce eram nerăbdători să ascultăm cantata sa, pentru a vedea modul în care compozitorul se apropie de genul vocal-simfonic. Lucrarea ascultată, pe versuri de Radu Boureanu, este de proporţii reduse, dar foarte concisă şi densă. Străbat coordonatele de bază ale muzicii lui Berger, ordinea şi claritatea, predilecţia pentru forme consacrate. Interpretarea, care a reunit sub bagheta lui Szalmán Lóránt orchestra simfonică şi corul filarmonicii (dirijat de Birtalan Didit), cu concursul baritonului Bodó József, a arătat strădania tuturor interpreţilor de a aborda cu simţ de răspundere muzica autohtonă, fapt deosebit de îmbucurător. In sfirşit orchestra şi dirijorul au avut un vast timp de acţiune, pentru a valorifica mai ales potenţialul coloristic al unei lucrări poate unice, suita „Cocoşul de aur“ de Rimski-Korsakov, ceea ce le-a reuşit din plin. BUJOR DANŞORBAN Comemorări Nicolae Văcărescu (1784-1825) Se împlinesc 150 de ani de la moartea celui mai puţin cunoscut dintre Văcăreşti, Nicolae. Fiu al lui Ienăchiţă din a treia căsătorie a acestuia, Nicolae Văcărescu primeşte o educaţie aleasă. Trimis în 1821 în Oltenia cu un corp de armată pentru a opri „tulburătoarea mişcare" a lui Tudor, Nicolae nu întreprinde, pare-se nici o acţiune, ba îi dă acestuia oameni şi bani şi se întoarce singur la Bucureşti, unde, împreună cu alţi boieri semnează o scrisoare către ţarul Rusiei prin care anunţă pericolul turcesc. Cum ţarul dezavua mişcarea, lucru aflat ceva mai tîrziu, Nicolae va pleca la Braşov unde înfiinţează, cu alţi boieri, o societate politică şi culturală. Revine în Muntenia cînd află că noul domnitor, Grigore Ghica, pornise de la Constantinopol să-şi ocupe tronul. Moare în 12 octombrie 1825 fără a se şti pînă în prezent unde a fost înmormîntat. Nicolae Văcărescu a scris puţin, dovedind însă vocaţie poetică. Versurile sale nu sar din matca lirismului epocii, sînt versuri erotice de influenţă anacreontică cu reverberaţii petrarchiene: „In rai fără tine e moarte, e gheaţă / Şi-n iad lingă tine e bine, e viaţă. / Şi-n iarnă cu tine sînt toate-nflorite / Şi-n vară cînd nu eşti, sînt toate pierite“. Acorduri de autentică poezie sînt de descoperit în prelucrarea personală a motivului „fortuna labilis“ (soarta nestatornică) în care avem surpriza reîntîlnirii cu imagini din mai vechiul poem pe aceeaşi temă al lui Miron Costin, Viaţa lumii: „ ... Dar cînd de nădejde de leac nu se simte / Şi nici cum să-mi vie nu-mi trece prin minte, / D-amor... nu e vorbă, dar nici dă viaţă, / S-au săvîrşit toate . .. ah, rumpe-toată“. E controversată paternitatea poemei „Durda", atribuită lui de Eliade, în care avem de remarcat sentimentul voinicesc de esență populară pe care-1 va utiliza mai tîrziu Alecsandri în balade: „... Oleo, leo! Vremea-n vitează / P-ăi cu inima vitează, / Să nu stea să se clocească / Ci-n singe să bălăcească, / Pomina să-şi înflorească“. Se spune că versurile ar fi fost scrise în preziua începerii răscoaleilui Tudor. Dacă e aşa, e explicabil de ce a pactizat, în fond, cu răzvrătitul. A mai scris şi versuri în care a satirizat jocul de cărţi, cochetăria timpului, luxul. Intr-un stih „scris în Divanu, supt un vultur, care însemnează Ţara Românească“, citim: „Cu aste aripi răsfir dreptate ! Şi prin mărime-mi neam vă numesc. / Cu aste fulgere ard strîmbătatea. / Prin astă cruce vă înfrăţesc! / Insă: / Luxul, neunirea, / Vrajba, pismuirea / Unde se-ncuibează, / S-aşteaptă pieirea, / Piere fericirea. / Mare, mic oftează!“ Sufletul poetului vibra în acordurile Patriei. SERAFIM DUICU • STEAUA ROȘIE PAGINA 3 „ZILELE TEATRULUI DE AMATORI“ Duminică, continuă să se desfăşoare în judeţ faza zonală a „Zilelor teatrului de amatori" în centrele Fîntînele şi Deda. La Fîntînele participă formaţiile de teatru din Răstoliţa, Deda, Brîncoveneşti, iar la Deda formaţiile de teatru din Neaua, Veţca, Fîntînele.