Steaua Roşie, august 1979 (Anul 31, nr. 180-204)

1979-08-01 / nr. 180

Torgana^om^^^mud^an muresalpcr si al consolului popular JUDEȚEAN I De astăzi începe etapa a ll-a de majorare a retribuţiilor personalului muncitor Potrivit Hotărîrii Plenarei Consiliului Naţional al Oameni­lor Muncii privind înfăptuirea programului de creştere a nive­lului de trai în perioada 1976— 1980, începînd de azi, 1 august, se trece la aplicarea măsurilor de majorare a retribuţiilor perso­nalului muncitor prevăzută pen­tru etapa a II-a. După cum se ştie, sarcinile cuprinse în prima etapă d­in acest cincinal privind creşterea nivelului de trai au fost realizate integral, unele fi­ind chiar depăşite. Astfel, în 1978 retribuţia reală a persona­lului muncitor a sporit cu 21,4 la sută faţă de 1975, îndeplinin­­du-se în trei ani prevederile pe întregul cincinal. Prima etapă de majorare a retribuţiilor s-a încheiat la 1 iunie 1978, cu trei luni mai devreme decit era pre­văzut iniţial, oamenii muncii be­neficiind prin această devansare de venituri suplimentare de pes­te două miliarde lei. In prima e­­tapă, retribuţia tarifară a fost majorată cu 17,3 la sută pentru muncitori şi cu 15,7 la sută pen­tru restul personalului, creşteri mai accentuate realizîndu-se în ramurile de bază ale industriei. Deci, începînd de azi se trece, în baza prevederilor Hotărîrii Plenarei Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii, la aplicarea, în mod eşalonat, a majorării re­tribuțiilor pentru etapa a II-a. De asemenea, de la 1 octombrie se va trece la majorarea aloca­ţiilor de stat pentru copii, iar de la 1 decembrie la majorarea pen­siilor. In acest fel, toate cate­goriile de oameni ai muncii, to­talizez peste 7 milioane, vor beneficia în acest cincinal de im­portante creşteri ale veniturilor, cele mai mari din întreaga is­torie a construcţiei socialiste în ţara noastră. De la 1 august a.c. beneficiază de majorarea retribuţiilor prevă­zută pentru etapa a II-a oame­nii muncii din industria minie­ră, industria de extracţie a pe­trolului, gazelor, transport ţiţei, industria de extracţie a gazului metan, lucrări geologice şi de foraj, industria metalurgiei fe­roase şi cocsochimice, din uni­tăţi ale industriei construcţiilor de maşini subordonate centrale­lor (inclusiv acestea); de utilaj energetic, metalurgic şi maşini de ridicat ; de utilaj tehnologic, chimic şi rafinării; de utilaj petrolier şi minier , de utilaj tehnologic şi material rulant. In aceste ramuri, majorarea retribuţiilor în această etapă este între 14,3—15,9 la sută. La ve­niturile suplimentare de care be­neficiază personalul muncitor prin majorarea retribuţiilor se adaugă şi cele rezultate din spo­rul de vechime. Oamenii muncii din aceste ra­muri, precum şi cei din celelalte sectoare care urmează să bene­ficieze de majorarea retribuţiilor în lunile următoare, sunt con­ştienţi că înfăptuirea integrală a măsurilor de creştere a retribu­(Continuare în pag. a 3-a) AUGUST Succese în cinstea marii sărbători Forestierii raportează îndeplinirea angajamentelor asumate în întrecere întreaga activitate economică a forestierilor din judeţul nostru se desfăşoară sub semnul afir­mării noii calităţi cerute de cin­cinalul revoluţiei tehnico-ştiinţi­­fice. Principala direcţie de acţiu­ne este valorificarea superioară, la cel mai înalt grad a masei lemnoase, bogăţie de mare preţ a ţării. în acest sens s-au între­prins acţiuni viguroase concreti­zate în tehnologii moderne de exploatare şi prelucrare a lem­nului prin care se asigură valo­rificarea in întregime a arbori­lor, la baza cărora stă mecani­zarea muncii in pădure şi pe platformele de preindustrializare. Realizările primului semestru din acest an demonstrează că fo­restierii dau un nou destin lem­nului. Sporurile de producţie s-au obţinut nu prin exploatarea unei suprafeţe mai mari de pă­dure decit prevedea planul, ci prin valorificarea superioară, in-­­tegrală a materialului lemnos şi în special a doborîturilor de Vint. La indicatorul producţiei globale industriale, depăşirea în­registrată în bilanţ este de 10,5 milioane lei, mai mult decit du­blul angajamentului anual asu­mat în întrecerea socialistă, la cea de marfă 2,9 milioane lei, iar la cea netă 2,5 milioane lei, la ex­port 600.000 lei valută etc. Insă ce-i mai important este faptul că valorile au acoperire cu produc­ţia fizică : 200 mc buşteni ruşi­noase, 200 mc buşteni fag, 260 mc lemn de mină, 1.300 mc ce­luloză răşinoase, 550 mc celuloză diverse foioase, 700 tone mangal de bocşă şi alte produse realiza­te suplimentar datorită grijii gos­podarilor întreprinderii. O men­ţiune aparte pentru lucrătorii care exploatează doborîturile de vînt, care in primul semestru au scos si prelucrat peste prevede­rile planului 8.000 mc de mate­rial lemnos. Succesele repurtate de forestie­rii judeţului nostru sint cu atît IOAN HUSAR (Continuare In pag. a 4-a) Economisirea riguroasă a energiei şi combustibilului, un apel la conştiinţa fiecărui cetăţean Privite astăzi în lumina conse­cinţelor pe plan mondial ale cri­zei în domeniul energetic, care provoacă grave dereglări econo­miei a numeroase ţări, inclusiv celor­ mai dezvoltate, măsu­rile adoptate în ultima perioadă de conducerea partidului şi sta­tului nostru ne dau şi mai lim­pede imaginea unui adevăr: gradul de civilizaţie înseamnă nu luxul de a risipi, ci capacita­tea de a economisi! Aşa după cum cu toţii am pu­tut deduce clar din proiectul de Directive ale­­ Congresului al XII-lea al partidului, bunăstarea noastră va creşte şi mai mult în viitor. Dar ea nu se poate în nici un caz întemeia pe risipă ci, dimpotrivă, pe folosirea cit mai judicioasă şi economică a a­­vuţiei naţionale. Căci ar fi cu totul falsă ideea că depăşirea stadiului de ţară în curs de dez­voltare ar fi posibilă fără gos­podărirea cu maximă răspunde­re şi eficienţă a resurselor de materii prime şi energie sau că atingerea stadiului de ţară cu dezvoltare medie ar trebui să e­­chivaleze cu un consum neraţio­­nal. In nici un domeniu, începînd cu cele mai simple, nu poţi con­suma mai mult decit produci, aceasta obligindu-te la o stare continuă de dependenţă faţă de alţii, restrîngîndu-ţi putinţa unei dezvoltări corespunzătoare. Cu atît mai mult în domenii vitale, cum este cel al combustibilului şi energiei, consumul neraţional poate deveni o frînă dintre cele mai periculoase In calea unei e­­voluţii ascendente, poate să du­că la perturbaţii care să se răs­­fringă negativ asupra echilibru­­­lui economic şi implicit asupra nivelului general de trai al ma­selor. Cîştigă astfel, cu deplin temei, tot mai mult teren ideea că a avea capacitatea să econo­miseşti, pe măsura resurselor disponibile, nu este nicidecum un semn al sărăciei, ci dimpotri­vă, expresia unui anumit grad de civilizaţie, definit atît de ca­pacitatea tehnico-ştiinţifică şi in­dustrială de a găsi soluţii cores­punzătoare, dar mai ales de ni­velul de conştiinţă. Decretul Consiliului de Stat privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea judicioasă şi reducerea consumului de energie electrică, energie termică şi gaze naturale, are în vedere asigura­rea unui consum raţional, atît la nivelul unităţilor economice, instituţiilor, cit şi al consumato­rilor individuali, care să satis­facă în mod corespunzător cerin­ţele, cerinţe puse sub semnul grijii neslăbite pentru a evita orice risipă, orice consum iraţio­nal. In acest cadru, al răspunderii comune faţă de destinele ţării, fiecare om al muncii, toţi cetă­ţenii — femei şi bărbaţi, tineri şi vîrstnici — sînt chemaţi acum să participe cu toată priceperea şi voinţa lor la bătălia amplă şi de durată pe care trebuie să o dăm pe multiple planuri — în cel al ştiinţei sau producţiei, al educaţiei sau manifestării cetă­ţeneşti , pentru a îndeplini în cele mai bune condiţii obiectivul pe care ni l-am propus: de a asi­gura ra­pină la sfîr­şitul deceniu­lui următor România să devină independentă în ce priveşte com­bustibilul şi energia. Căci dru­mul către independenţa energe­tică a ţării începe de-acum! La I. T.A. Mureş Măsuri eficiente pentru optimizarea transportului şi gospodărirea judicioasă a carburanţilor La fel ca în întreaga ţară şi la întreprinderea de transport auto din judeţul Mureş s-a trecut o­­perativ la analizarea stării par­cului auto din dotare şi la lua­rea unor măsuri eficiente pentru aplicarea prevederilor Decretu­lui Consiliului de Stat cu pri­vire la economisirea şi reduce­rea consumului de carburanţi şi lubrifianţi. Despre acţiunile şi măsurile în­treprinse am discutat cu ing. Osz Dezideriu, director adjunct tehnic in cadrul I.T.A. Mureş. „ Consiliul oamenilor muncii, întregul personal au studiat cu multă atenţie Decretul Consiliu­lui de Stat, obligaţiile ce ne re­vin, în care sens am întocmit un program de măsuri pentru apli­carea lui în viaţă. Printre măsu­rile mai importante se numără : (Continuare in pag. a 3-a) flevntanenţa muncii Cînd VICTOR TIŢIU, tînăr strungar la IMATEX, îmi spunea, cu un nedisimulat or­goliu, că „strungul e regele maşinilor“, am primit afirma­ţia cu luare aminte şi am căutat, in răspunsurile inter­locutorului, argumentele sus­ţinerii ei. Desigur, poate for­mularea nu este prea fericit (Continuare în pag. a 4-a) Grîul, cît mai repede în magazii! La începutul campaniei de re­coltare a griului am discutat cu mulţi conducători de cooperative agricole şi toţi erau optimişti, încrezători în forţele lor, că se­cerişul griului se va încheia în cel mult două săptămîni. Dar iată că de atunci a trecut o lună şi cu toate eforturile depuse lu­crarea încă nu a fost terminată de către toate unităţile agricole şi aceasta, bineînţeles, datorită timpului nefavorabil, dar pe ici pe colo şi datorită unor lipsuri manifestate în organizarea mun­cii, în mobilizarea operativă a tuturor forţelor umane şi meca­nice. Au fost cooperative, unele cu suprafeţe mai mici, altele cu suprafeţe mari, care au încheiat secerişul la timp, fapt ce arată că acolo unde s-a muncit cu răs­pundere şi bine organizat, folo­­sindu-se din plin fiecare oră şi V. ORZ­A (Continuare In pag. a 4 a) Recoltarea griului al C.A.P. Ulieș VA INFORMAM.. • La Combinatul chimic din Tîrnăveni se lucrează la un aparat de recuperare a căl­durii care va folosi energia termică a unui cuptor de bi­­cromat. Aparatul va contribui la încălzirea spaţiilor auxilia­re. • Pionierii mureşeni au confecţionat cincisprezece cos­tume populare pentru copiii de peste hotare prezenţi in a­­ceste zile în tabăra de la Nă­vodari. Un admirabil gest al frăţiei şi prieteniei. • La Band s-a redeschis u­­nitatea de coafură, deservită acum de o persoană califi­cată. • „Cine ştie meserie cîşti­gă“ a fost tematica concursu­lui organizat recent la între­prinderea de confecţii „Tinto­va“ din Sighişoara. Au parti­cipat trei echipaje ale utecis­­telor din această unitate eco­nomică. După susţinerea pro­belor practică — confecţiona­re de cămăşi — şi ovală — noutăţi în domeniul confec­ţiilor — clasamentul con­cursului se prezintă astfel: 1. Organizaţia U.T.C. nr. 2; 2. Organizaţia U.T.C. nr. 1 ; 3. Organizaţia U.T.C. nr. 3, or­ganizaţii în fruntea cărora se află tinerele Elena Cristei, Viorica Pipaş, Elena Ciuta.

Next