Steaua Roşie, septembrie 1979 (Anul 31, nr. 205-230)

1979-09-01 / nr. 205

IPAGINA 2 STEAUA ROȘIE Plenara Comitetului judeţean de partid (Urmare din pag. 1) păstrarea nealterată a calităţii aerului, apei, solului, a mediului ambiant al judeţului. Plenara a pus în faţa organelor şi organi­zaţiilor de partid, a consiliilor populare, a tuturor conducerilor unităţilor economico-sociale, a deputaţilor, a cadrelor sanitare, a tuturor cetăţenilor sarcina păstrării cu grijă a purităţii me­diului înconjurător, acţionind pretutindeni cu toată capacita­tea şi răspunderea civică, pentru stimularea respectului pentru na­tură, pentru preîntîmpinarea po­luării aerului, apei sau solului. In această direcţie, în cadrul şedinţei plenare s-a subliniat faptul că a sosit momentul ca la Combinatul de îngrăşăminte chimice să se depăşească etapa studiilor, care durează de mulţi ani, şi specialiştii din unitate, îm­preună cu conducerea colectivă, să treacă urgent la aplicarea în practică a soluţiilor privind re­zolvarea definitivă a poluării ae­rului cu oxid de azot. In acelaşi context, s-a accentuat necesita­tea ca în cel mai scurt timp, con­ducerea Combinatului chimic din Tîrnăveni să ia măsuri pentru înlăturarea depunerilor de praf de la cuptoarele de carbid, pen­tru realizarea grabnică a insta­laţiilor de captare a pulberilor de la concasarea materiei prime la secţia bicromat de sodiu. In concordanţă cu importanţa păstrării calităţii mediului şi a apelor, plenara a trasat sarci­nă întreprinderii de stofe Sighi­şoara, C.I.C. Tîrgu Mureş, ţe­­sătoriilor de bumbac şi măta­se din municipiul Sighişoara, să întreprindă urgent toate mă­surile pentru exploatarea în bune condiţii a instalaţii­lor, pentru funcţionarea cores­punzătoare a staţiilor de epurare. Unităţile industriale racordate la reţeaua orăşenească de apă, şi in special întreprinderea de indus­trializare a cărnii din Tîrgu Mu­reş, sunt chemate să pună ope­rativ la punct staţiile de pre­­epurare, Inlăturind deversarea dejecţiilor în canalizarea ora­şelor, care poluează apa Mu­reşului şi Tîrnavelor. Este nece­sar, de asemenea, ca beneficia­rii de investiţii, împreună cu constructorii (T.L.H.S., T.C.M. Mureş şi Direcţia apelor Mureş) să pună în funcţiune la ter­men toate lucrările privind pu­rificarea apelor reziduale şi captarea substanţelor poluante, a staţiilor de epurare aflate în lu­cru la Tg.-Mureş, Sighişoara şi Luduş. In acelaşi context, în şe­dinţa plenară s-au accentuat sar­cinile ce revin conducerilor unită­ţilor agricole, ale asociaţiilor eco­nomice intercooperatiste, ale fer­melor de animale de la Batoş, Voi­­vodeni, Mociar-Reghin, de la Găieşti şi Ghindari, precum şi ale celor din I.A.S. Gorneşti, ale celor de la Cuci şi Iernut în ve­derea înlăturării poluării apelor Mureşului, Nirajului, Tîrnavelor, apelor tuturor rîurilor, prin de­versarea dejecţiilor, a altor ma­terii organice şi reziduuri me­najere. In plenară s-a atras a­­tenţia conducerilor unităţilor a­­gricole, Direcţiei judeţene a a­­griculturii să ia asemenea măsuri de prevenire a poluării care să a­­sigure evacuarea dejecţiilor şi transportarea lor pentru fertiliza­rea ogoarelor şi în nici un caz ele să nu mai ajungă în circuitul a­­pelor de suprafaţă. De asemenea, pe lingă staţiile de epurare să se treacă la asigurarea utilajelor de producere a biogazul­ui. Gospodărirea raţională a pă­­mîntului, marea avuţie a patriei, protecţia solului reprezintă o pre­ocupare permanentă a Comitetu­lui judeţean de partid, care a adop­tat noi măsuri pentru protejarea zonelor expuse acţiunilor distruc­tive ale factorilor naturali. In a­­cest scop, plenara a hotărît să se continue susţinut lucrările de desecare de la Idrifaia, Bahnea, Gogan, de pe valea Comlodului, acţionîndu-se cu fermitate pen­tru permanenta îngrijire a bara­jelor, digurilor, canalelor şi şan­ţurilor de scurgere create. Totodată s-a subliniat necesitatea valorificării superioare a terenu­rilor degradate, a celor cu ten­dinţă de alunecare prin planta­rea cu pomi şi vii, ori prin împă­duriri. Consiliile populare comuna­le vor urmări cu toată răspunde­rea îndeplinirea programelor de îmbunătăţiri funciare stabilite, în acelaşi timp, vor acorda o gri­jă deosebită întăririi ordinii şi menţinerii curăţeniei în oraşe şi sate, exercitîndu-şi la un înalt nivel calitativ atribuţiile pe care le au în ridicarea gradului de ci­vilizaţie al localităţilor, în asigu­rarea unor condiţii superioare de mediu. Păstrarea frumuseţilor cu care a fost hărăzită natura aces­tor locuri cere din partea tuturor cetăţenilor, tineri şi vîrstnici, deosebită răspundere civică, so­licitudine pentru adăugarea în fiecare an a mii de arbori şi arbuşti plantaţi, pentru creşte­rea respectului faţă de ţinuta estetică şi igiena oraşelor şi comunelor judeţului, faţă de zo­nele de recreare şi agrement. Plenara Comitetului judeţean de partid a adoptat un cuprinză­tor plan de măsuri prin aplica­rea cărora se vor asigura noi condiţii pentru menţinerea ca­lităţii mediului ambiant, pentru protejarea patrimoniului natural al judeţului. In spiritul hotărîrilor Plenarei Comitetului Central al P.C.R. privind convocarea Congresului al XII-lea al partidului, Plenara Comitetului judeţean de partid a stabilit ca în ziua de 27 octom­brie 1979 să aibă loc Conferinţa organizaţiei judeţene de partid pentru dare de seamă şi alegeri. Agenda CINEMA SIMBĂTA. X SEPTEMBRIE TG.-MUREŞ — Arta: Ultima trop­­t­eră a morţii. Progresul: Nicio Car­ter, superdetectiv. Select: Căîcîiul Iui Aiiile. Tineretului: Ecaterina Teodoroiu. Flacăra: Antichităţi-Pitic. Program de desene ani­mate. La cofetăria „Bucuria co­piilor“ : Program de desene animate. SIGHIŞOARA — Lumina: Viaţa mer­ge înainte. REGHIN — Patria: Bra­ţele Afroditei. SOVATA — Doina: Inocentul (ambele serii). Munci­toresc: Explozie in Marea Egee. TÎRNĂVENI _ Melodia: O simplă problemă de timp. Cele 12 munci ale lui Asterix. LUDUŞ — Clubul fa­bricii de zahăr: Napoli se revoltă. Taina micilor revoluţionari. SARMA­­SU — Popular: Masca de apă. FIN­TÎNELE — Patria: Adios muchaehos. SINGEORGIU DE PĂDURE _ Popu­lar: Principiul dominoului. MIERCU­REA NIRAJULUI — Nirajul: Jezebel. TELEVIZIUNE 8,20 — Muzică de promenadă. 8:45 — De pretutindeni. .. 9,10 — Emi­siune muzicală. 10,00 — Roman foile­ton. „Poldark“. Reluarea episodului 17. 10.50 — Matineu de vacanță. 11,15 — Telecinemateca (reluare). 12,50 — Concert de prinz. 13,50 — Un fapt văzut de aproape. Reportaj. 14,10 — Melodii populare. 14,35 — Avanpre­mieră. 14,40 — In ritmurile muzicii uşoare. 15,10 — Invătămînt — educa­ţie. 15,35 — Agenda cultural-artistică TV. 18,05 — Ubia — ţara in care Înfloresc nisipurile. 16,30 — Stadion. 17,45 — Clubul tineretului... 18,30 — August 1379 — crednica evenimentelor ’Hiiimiui­hiri • Cantina Liceului economic şi de drept administrativ din Tg.­­Mureş a găzduit joi, 30 august, faza judeţeană a unui concurs organizat de Direcţia comercia­lă judeţeană în cadrul Anului internaţional al copilului, con­curs destinat produselor de co­fetărie, patiserie, meniurilor şi răcoritoarelor, evident, toate cu destinaţie pentru copiii pînă la vîrsta de 15 ani. Pe locurile I ale acestei întreceri s-au clasat I.C.S.A.P. Tg.-Mureş, de şase ori aşezată pe poziţia întîi, I.C.S.A.A.P. Sighişoara şi I.CJS.M. Tîrnăveni. • Comitetul municipal Tîrgu Mureş al U.T.C. organizează pen­tru tineret o mare tombolă la care vor fi remise cîştigătorilor urmă­toarele obiecte: televizor tip „Sport“, casetofon, aparat de ra­dio, 2 aparate de fotografiat, 3 ceasuri de mînă, 3 stilouri şi produse de artizanat. Extragerea va avea loc în data de 22 sep­tembrie, ora 18, la sala „Studio“. Biletele pot fi procurate de la sediul comitetului. • Unitate mică, cu mare volum de desfacere. Este vorba de ma­gazinul alimentar nr. 43 din o­­rașul Reghin, gestionar Ioan Co­toi. Printr-o bună aprovizionare, unitatea atrage un însemnat nu­măr de cumpărători, atît local­nici cît și din împrejurimi. în luna august, de pildă, volumul desfacerilor a depășit suma de 400.000 lei, cu 140.000 lei mai mult ca în perioada corespunză­toare a anului trecut. Felicitări întregului colectiv. • De la începutul anului pină joi, 30 august, în municipiul Tg.­­Mureş au fost oficiate 950 de că­sătorii, deci tot atîtea familii pe care le dorim unite, şi, la Clinica de obstretică şi ginecologie, pî­nă vineri, ora 8, s-au născut 3.314 de copii. • Succes tîrgumureşean la Jo­curile balcanice aeronautice. In proba salturi individuale de la 2.000 m cu deschiderea întîrzia­­tă a paraşutei şi executarea de figuri acrobatice pe timpul că­derii libere, paraşutista Eva Lutsch de la Aeroclubul „Mureş“ s-a clasat a doua, la numai o ze­cime de secundă de învingătoare. • Duminică, 2 septembrie 1979 va fi permisă circulaţia autotu­rismelor proprietate personală cu numere de înmatriculare fără soţ. • Tot duminică, între orele 9,45—13, la Tg.-Mureş, Valea Re­ce, se va desfăşura etapa a V-a a concursului de motocros pen­tru „Cupa F.R.M.“. Motocicliştii de la Asociaţia sportivă I.R.A. vor lua startul la clasa naţională 50 cmc sobră, juniori mici şi mari, şi la clasa tineret până la 400 cmc. Rubrică redactată de DORIN BORDA VREMEA Dispeceratul Direcţiei apelor Mureş-Banat comunică : Ieri, la Tg.-Mureş, temperatura aerului în orele dimineţii era de 8 grade, la ora 12 de 17 grade. TIMPUL PROBABIL . Şi în următoarele 24 de ore vremea îşi menţine caracterul frumos, cu cerul mai mult senin. Vînt slab din est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22—24 de grade, minimele între 8—10 grade. politice interne si internationale. )8,50 _ 1.801 de seri. 19.00 — Telejurnal. 19.20 — Teleenciclopedia. 20.00 — Pu­blicitate. 20,05 — Film serial „Dallas _ Ewing OU Company“. Episodul II. 21.00 — Varietăți... de sîmbătă sea­ra! 21.40 — Telejurnal. RADIO TG.-MUREŞ în limba română. 6,00 — întîlnire matinală. 16,30 — Agenda actualităţii. 16,45 — Fată în faţă cu viitorul. Do­cumentele Congresului în dezbatere. 17,10 — Magazin radio. LOTO Tragerea din 31 august a.c. Extragerea I.: 70, 64, 42, 41, 54, 19, 29, 77, 43. Extragerea a II-a: 33, 68, 14, 60, 87, 86, 76, 20, 31. Fond de cîștiguri 797.681 lei Din iniţiativa Consiliului jude­ţean al sindicatelor, ieri, în Pia­ţa de zi din str. Cuza Vodă, a o­­raşului Tg.-Mureş, a fost organi­zată o expoziţie de produse de panificaţie. Au fost expuse peste 50 de sortimente, din care 8 sunt noi. Cu acest prilej s-a făcut şi o testare a cerinţelor publicului consumator. După-amiază a ur­mat un schimb de experienţă in legătură cu preocupările pentru îmbunătăţirea calităţii plinii şi a produselor de panificaţie, pentru diversificarea producţiei, la care au participat şi reprezentanţi din alte patru judeţe. Asupra con­cluziilor desprinse cu această o­­cazie, vom reveni. 1 Expoziţie şi schimb de experienţă pe tema calităţii pîinii \ COMBINATUL DE ÎNGRĂȘĂMINTE CHIMICE | I DIN TÎRGU MUREŞ j \ str. Gheorghe Doja nr. 300 l I încadrează muncitori (bărbaţi) j I absolvenţi ai liceului de cultură generală, cu stagiul militar \ ^ satisfăcut, în vederea calificării în meseria de J \ OPERATOR CHIMIST 4 | Cursul se organizează cu participare în producție, avînd o \ ^ durată de 9 luni. \ \ Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul combinatului, ^ \ biroul personal, sau la telefon 3.00.47, interior 16.73.­­ ----------------- | -|} DEPOZITUL PECO SIGHIŞOARA­­ str. 7 Noiembrie nr. 4­­ încadrează de urgenţă | GESTIONAR COORDONATOR Condiţiile de încadrare şi retribuire conform legilor nr. I 22/1969 şi nr. 57/1974.­­ Informaţii la telefon 7.25.29 Sighişoara. j CASA PIONIERILOR ŞI ŞOIMILOR PATRIEI TG.-MUREŞ Bulevardul „1 Decembrie 1918“ nr. 93, telefon 3.04.87, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi: — SECRETAR-ADMINISTRATOR-MAGAZINER — COREPETITOR PIAN Concursul va avea loc la data de 14 septembrie 1979, ora 9, la sediul unităţii, unde sunt afişate şi condiţiile de participare. VIND pian coadă scurtă. Informații Aleea Carpati, bloc 31 IA, sc. A, ap. 2. (6.091) VÎND apartament bloc cu 2 ca­mere, gaz In bucătărie, confort I. telefon 2.12.98, de la orele 18.20. (6.088) OFER bulbi eladiole Oscar-bordo catifelat — Telecan Ioan. Arad-Bus­­teni 41, telefon 966/3.12.72. VIND Opel 1900 L, stare excepțio­nală, Mediaş, telefon 928/1.34.77. (6.052) VÎND canapea și 2 fotolii cu fur­nir de nuc în stare perfectă.­­ str­ . Cugir nr. 11, ap. 15, telefon 3.60.23. (6.094) SCHIMB garsonieră confort I din cartierul Tudor cu 2 camere confort I. Informaţii telefon 3.37.73. (6.090) SCHIMB garsonieră din cartierul Tudor cu garsonieră in Aleea Car­pati. Informații telefon 2.36.73. (6.090) SCHIMB apartament 3 camere con­fort I cu casă I.G.L. si posibilități garaj, eventual apartament 3—2 ca­mere, str Argesului nr. 16 ap. 45, scara C, telefon 1.41.77 după ora 17. (5.949) PIERDUT legitimaţia de serviciu e­­liberată de întreprinderea Metaloteh­­nica pe numele Doja Cornel. O de­clar nulă. (6.089) PIERDUT legitimaţia de intrare la I.R.I.C. abator, pe numele Brocsa György. O declar nulă. (6.097) PIERDUT legitimaţia de serviciu, eliberată de Fabrica de cărămizi, pe numele Vass Vasile. O declar nulă. PIERDUT legitimaţia de serviciu, eliberată de D.J.P.Tg. Mureş, pe nu­mele Man Simion. O declar nulă. PIERDUT legitimaţia de serviciu nr. 17.715 eliberată de Întreprinderea Metalotehnica pe numele­ Sulea Ionel. O declar nulă (6.083) PIERDUT legitimaţia de serviciu, eliberată de întreprinderea I.R.A. Tg.-Mureş, pe numele Moldovan E­­mil. O declar nulă. (6.081) PIERDUT legitimaţia de serviciu nr. 5.459, eliberată de T.J.G.C.L. Mu­reş, pe numele Magos Ioan. O declar nulă (6.079) AZI. 1 septembrie se împlinesc 5 ani de cînd scumpul nostru sot, ta­tă, bunic si străbunic. CHIOREAN Colectivul de muncă al între­prinderii ILEFOR Tg.-Mureş, anun­ţă cu adîncă durere încetarea din viaţă după o scurtă şi grea sufe­rinţă la data de 29 august 1979 a colegei lor de muncă COSMA SABINA statistician principal Alături de familia îndurerată, îi vom păstra in memorie ome­nia cinstea şi devotamentul de care a dat dovadă în anii de muncă desfăşuraţi împreună. NICOLAE­ ne-a părăsit pentru tot­deauna. Amintirea lui va râmâne veşnic vie în inimile noastre. Familia FAMILIA Potinteu din Tîrnăveni anunţă cu profundă durere că la 3 septembrie se împlineşte un an de cînd ne-a părăsit pentru totdeauna ing. MUNTEAN OLIVIA. Fiinţă fină, delicată, de o sensibilitate sufleteas­că inegalabilă. (5.947) MULŢUMIM din inimă tuturor ce­lor care prin prezenţa lor şi flori au fost alături de noi în marea du­rere pricinuită de pierderea iubitei noastre mamă, fiică, soră, cumnată, verişoară şi rudă. COSMA SABINA. (p.108) Familia îndurerată Cuprinşi de nemărginită durere, aducem mulţumiri tuturor rudelor, prietenilor, cunoştinţelor şi în mod deosebit colegilor de serviciu care au fost alături de noi în elipele grele ocazionate de pierderea neuitatului nostru DAVID MIRON. Familia îndoliată MICA PUBLICITATE (6.099) 16.098) Cu adîncă durere anunţăm în­cetarea din viaţă, după o grea suferinţă a scumpei noastre soţie, mamă, bunică, oră şi rudă CONTIU OLIMPIA-OLIVIA în vîrstă de 68 ani Inmormîntarea va avea loc du­minică, 2 septembrie 1979, ora 14, în comuna Pogăceaua, judeţul Mureş. FAMILIA ÎNDURERATA

Next