Steaua Roşie, aprilie 1981 (Anul 33, nr. 80-101)
TEATRUL MIC - PLEDOARIE PENTRU UN TEATRU POLITIC Joi dimineaţa, în sala mică a Teatrului Naţional, a avut loc o masă rotundă cu tema „Teatrul Mic — pledoarie pentru un teatru politic“. Au participat membrii colectivelor artistice de la Teatrul Mic şi Teatrul Naţional Tg.-Mureş, istorici şi critici de teatru, scriitori, profesori şi studenţi ai Institutului „Szentgyörgyi István“, spectatori. După ce tovarăşii Romeo Pojan, directorul Teatrului Naţional, şi scriitorul Romulus Guga, redactor şef al revistei „Vatra“, au exprimat bucuria şi satisfacţia oamenilor de teatru şi a spectatorilor tîrgumureşeni de a avea ca oaspete un colectiv artistic prestigios, al cărui turneu în oraşul nostru reprezintă o expresie a prezenţei constante in Tg.-Mureş a valorilor culturii româneşti la cea mai înaltă cotă a lor, scriitorul Dinu Săraru, directorul Teatrului Mic, a prezentat succint principiile care călăuzesc activitatea colectivului pe care-l conduce. El a început prin a sublinia faptul că în România socialistă şansele artei teatrale sunt cu adevărat fericite — dovadă şi minunata operă arhitecturală pusă la dispoziţia Naţionalului tîrgumureşean , datoria oamenilor de teatru fiind aceea de a folosi inteligent şi eficient climatul favorabil ce le-a fost creat, condiţiile materiale ce le stau la îndemînă. Teatrul Mic are un program declarat politic, susţinut de regizorii şi actorii trupei, care s-au solidarizat în jurul acestei idei, înţeles şi sprijinit de spectatori, care merg alături de teatru şi umplu sălile pînă la refuz, interesaţi de modul în care se exprimă scenic, prin creaţiile lor, mari conştiinţe artistice. Vorbind despre dramaturgia românească contemporană, Dinu Săraru a susţinut ideea că valoroasă este numai acea piesă care se poate înscrie în universalitate, care poate concura de la egal la egal cu cele mai bune piese străine ce se joacă pe scenele noastre. Pornind de la acest considerent, Teatrul Mic consideră că dramaturgia originală nu poate şi nu trebuie sprijinită prin montarea unui număr mare de piese româneşti numai pentru a avea rezultate statistice, preferind să monteze o singură piesă românească pe stagiune, dar aceea să fie de înaltă valoare, să fie o piesă de excepţie, cu şanse reale de a rămîne în istoria dramaturgiei româneşti, aşa cum a fost, în stagiunea trecută, piesa lui Romulus Guga „Evul, mediu întîmplător“. în încheierea alocuţiunii sale, directorul Teatrului Mic a vorbit despre extraordinarul public tîrgumureşean, cald şi receptiv, care a sesizat toate intenţiile creatorilor, transmiţîndu-i mulţumirile acestora, în discuţia care a urmat — şi la care au participat: criticii de teatru Oláh Tibor şi Ion Calion, scriitorul Mihai Sin, regizorul Hunyadi András, ziarista Ştefania Ciulea, actorii Leopoldina Bălănuţă, Mitică Popescu şi Paul Zein — s-a vorbit despre repertoriul valoros al Teatrului Mic, despre capacitatea regizorilor şi actorilor de a potenţa scenic textele, dîndu-le un plus de valoare şi strălucire, despre ideea de trupă în care fiecare individualitate să se integreze unui scop comun, să se supună unei rigori artistice unice, despre climatul de responsabilitate individuală a fiecărui creator faţă de întreaga activitate a teatrului, despe pasiune, disciplină şi profesionalism , condiţii primordiale ale creaţiei, despre revitalizarea conceptului de teatru politic. în încheierea discuţiei s-a exprimat dorinţa unanimă ca microstagiunile Teatrului Mic din Bucureşti să se repete cu regularitate, devenind o tradiţie. în cadrul acestei fructuoase dezbateri politice şi profesionale, a avut loc şi un moment emoţionant: regizoarei Cătălina Buzoianu i s-a înmînat Premiul A.T.M. pentru cel mai bun spectacol al anului 1980 („Maestrul şi Margareta“ de Mihail Bulgakov), iar actriţei Leopoldina Bălănuţă Premiul A.T.M. pentru cel mai bun rol feminin al anului 1980 (Victoria, din „Evul mediu întîmplător“ de Romulus Guga şi Magda, din „Un pahar cu sifon“ de Paul Everac). ZENO FODOR LEOPOLDINA BAJANUŢA : „MESAJUL NOSTRU ESTE PENTRU PACE ÎN LUME, ÎNŢELEGERE, IUBIRE, MAI MULT RESPECT ÎNTRE TOŢI OAMENI*“ — Aplauze, aplauze, aplauze... Să vă fi oferit rolul din piesa „„Un pahar cu sifon“ a lui Paul Everac, bucuria întîlnirii cu un propriu recital actoricesc ? — Nu, desigur, nu ! Rolul meu este o treabă de relaţie, nu este un propriu recital ! Aşa l-am gîndit, căutind să dezvolt problematica rolului poate mai mult decit esenţa lui adevărată, profundă. Şi acestor probleme le-am dăruit toată puterea mea de concentrare, de gînd şi de suflet. Este o chestiune de relaţie pentru că întotdeauna m-am gîndit şi mă gîndesc la public. Publicul de aici este extraordinar, eu ii zic cu har, pentru că nu numai actorul trebuie să aibă har. Pentru felul în care ne-a primit şi ne-a înţeles eforturile îi mulţumesc din toată inima, momentele acestor zile rămînînd în memoria sufletului meu de neuitat... — Teatrul contemporan (şi Shakespeare este contemporanul nostru !) ca expresie a „temperaturii de idei a epocii“ nu poate, nicidecum, fi despărţit de politic. Ce ne puteţi spune, legat de aceasta, despre repertoriul pe care-l prezentaţi publicului tîrgumureşean ? — Aş începe prin a sublinia că prezenţa noastră la Tg.Mureş este legată direct de iniţiativa absolut extraordinară a conducerii revistei „Vatra“, aceea de a ne invita aici, cînd împlineşte zece ani de existenţă. Am venit cu mare bucurie, ca să fim împreună şi la cea mai înaltă temperatură să dezbatem nişte probleme ale lumii contemporane, de aici şi de aiurea. Astăzi, cînd nimic nu este în afara politicii, când întreaga lume modernă este implicată în politică, asemenea dezbateri sunt inevitabile. Prin programul abordat, noi, cei de la Teatrul Mic, purtăm un mesaj angajant, încercăm să determinăm ceva: să corectăm ci ne stă în putinţă, să facem lucruri care să lase semne în viaţa unui om. In esenţă, dorim o pledoarie, alături de cit mai mulţi oameni, pentru consolidarea păcii in lume, a înţelegerii şi iubirii între oameni, pentru întărirea respectului şi curmarea răului in lume. ŞTEFAN IORDACHE : „VA INVIDIEZ SINCER: AVEŢI UN „STRADIVARIUS“!" In cabina lui, Ştefan Iordache ne-a primit cu totală sinceritate. — Peste cîtva timp intraţi in scenă. Aveţi trac ? — Destul ! De fapt, înainte de orice spectacol sînt stăpînit de el şi nu numai aici, ci pe orice scenă. La Tg.-Mureş emoţiile parcă sînt un pic amplificate, să zic aşa, căci n-am jucat cam de mult. — Cum au fost aceste prime întîlniri cu publicul tîrgumureşean ! — M-am simţit, şi ne-am simţit, foarte bine. Este o relaţie firească, publicul fiind un bun cunoscător de teatru, dornic de teatru. Şi, apoi, vă invidiez sincer: aveţi un „Stradivarius“ ! Mă refer la bijuteria aceasta de teatru unde mulţi foarte mulţi actori ar dori să joace. Şi eu sînt în asentimentul colegilor cînd afirmăm că ideea acestei microstagiuni a fost excelentă. întîlnirea ne-a oferit prilejul, tuturor, unei comunicări sincere, directe. Dealtfel, cred că am făcut o alegere bună cu cele cinci piese, care se înscriu excelent în programul ideologic al Teatrului Mic. Spectacolul politic dă posibilitatea unor ample şi profunde dezbateri de probleme, angajînd conştiinţele, la modul faptic şi nu declarativ. Aceasta este, de fapt, linia pe care a imprimat-o teatrului nostru scriitorul Dinu Săraru, om politic prin excelenţă, care a înţeles că trebuie valorificate toate condiţiile ce ni s-au creat pentru a face o artă cit mai aproape de sufletul omului. Sper că la Tg.-Mureş am reuşit şi vă rog să-mi permiteţi ca, folosind acest prilej, să urez colegilor de aici, revistei sărbătorite „Vatra“, tuturor spectatorilor, un sincer „La mulţi ani!“. Interviuri : MIHAI BOCAI Expoziţia judeţeană de artă populară încă n-am reuşit sau n-am avut ocazia să văd adunată la un loc atîta „lacrimă curată ţintuită de sufletele noastre“ de cea mai minunată dintre arte, magnifică,nepieritoare, mereu născută şi născătoare de spirit, arta populară. ‘Ne-am speriat mai ani — şi-n parte ne mai sperie unii şi acum — că arta populară începe să fie „frunză vopsită verde cu culori sintetice“, că poluarea folclorului e atît de puternică încît va atinge inevitabilul şi am început un război cu cei care ar fi pierit oricum: contrafăcătorii. Ne-am speriat aproape degeaba şi n-am înţeles simplul fapt că arta populară creşte odată cu oamenii care o fac şi că nu avem a ne teme că poporul acestei ţări s-ar usca la suflet şi-ar pierde atît de puternicul simţ al frumosului. Aşezaţi-vă paşii în sălile U.A.P. din Palatul culturii din Tg.-Mureş — devenit mai palat adăpostind asemenea comoară — şi vă veţi umple inima cu ceea ce creatorii populari ai satelor mureşene — încă ţărani şi încă sate — au adus să aşeze ofrandă spiritualităţii româneşti în bogata şi generoasa manifestare a muncii şi creaţiei. Festivalul naţional „Cintarea României“. Peste 400 de obiecte realizate de creatorii de artă populară români, maghiari şi germani alcătuiesc expoziţia contînd pentru etapa judeţeană a actualei ediţii •• Festivalului naţional „Cintarea României“ Fără precedent în şirul de manifestări de acest gen, expoziţia de la Palatul culturii nu impune doar prin numărul mare de exponate ci, în primul rînd, prin excelenta calitate realizată sub toate aspectele: elemente ornamentale tradiţionale, compoziţie grafică şi cromatică, material, execuţie. Comisia de artă populară din cadrul juriului etapei judeţene, pe baza criteriilor de conţinut şi calitate artistică a propus pentru participare la faza republicană peste 80 de creatori populari. Pentru excelentele lucrări prezentate în etapa judeţeană, un număr de 52 de creatori populari au fost distinşi cu premiul I pentru obiecte de port popular, textile ţesute textile cusute, ceramică, lemn, împletituri, instrumente muzicale. Un singur lucru ne nedumereşte: de ce o astfel de expoziţie, pe care ar fi păcat să n-o vadă toţi locuitorii oraşului, este deschisă doar o singură săptămîn**I DORL MUREȘAN • STEAHA RnQîtr pAOflSJA 3 la revedere, Oaspete drag! A plecat, vremelnic, un Oaspete drag. Parcă ieri l-am întîmpinat , cu neastîmpănita flacără a iubirii, iar inima, cu îndărătnica ei vrere, nu ne îngăduie nici măcar să visăm, că s-a reîntors la binecunoscuta-i obîrșie. Cînd s-au orînduit oare, serile, acele cinci briliante din şiragul nestematelor scăldate în splendorile reflectoarelor şi ale setei neîntrerupte de cultură şi de frumos ? A fost, cumva, un vis? Oaspetele ne-a adus cu el, în Casă, pînă şi copilul garderobierei rămas lipit de perete, alături de soldatul pompier care şi-a uitat misiunea pentru a admira, din colţul lojei, superbele poeme şi înalta artă. In serile şederii oaspetelui la noi, supărarea şi-a pierdut conturul lingvistic. Casa a devenit neîncăpătoare şi oamenii, chiar dacă nu mai au părul castaniu, au uitat să-i dojenească pe tinerii grăbiţi să le ocupe scaunele. Oaspetele ne era atît de drag incit bărbaţii, în loc să dea semne de nelinişte, se bucurau că scaunul le era sub strungarul sau studentul grăbit să-şi găsească, oricum, un loc, fie el şi pe geana de smarald a scenei Cinci zile la rînd şi zece fascinante întîlniri îngemănate cu visarea, ne-a îndemnat să gîndim că, la alesul crez artistic, oamenii sînt fără margini în iubire La revedere. Oaspete drag! La bună vedere, marilor actori ai Teatrului Mic! Şi, te rugăm, Marele Teatru, să nu uiţi că, insensibilitatea noastră, a tuturor, refuzăm să credem că ai venit doar vremelnic printre noi. Faci parte din vibraţia fiinţei noastre. Te aplaudăm, neîntrerupt, cu aripa lăuntrică a visului de taină. Oaspete iubit. PETRE GIURGIU Consemnăm sinonimia lui cu sentimentul de responsabilitate a colectivului artistic faţă de om şi de problemele acute ale omenirii şi vieţii, Dinu Săraru, pleda pentru dialogul viu şi permanent între scenă şi sală — deci, pentru statuarea autoobligaţiei colectivului artistic — şi a vedetei — de-a se supune ideii de trupă, pentru ca, în acest fel, spectacolele să devină tot atîtea ipostaze ale actului scenic. . Expozeul lui Dinu Săraru pune în lumină opţiunea responsabilă şi implicată a colectivului Teatrului Mic pentru ceea ce numim angajare şi militare — pentru ceea ce, altfel spus, este polemică, este chestionarea realităţii vieţii, este opţiunea pentru adevăr, pentru a gindi creator, în lumina realităţii evidente a acestor adevăruri, spectacolele cu Să îmbrăcăm pe cei goi, de Luigi Pirandello, Pluralul englezesc, de Alan Ayckbourn, Evul mediu întimplator, de Romulus Guga. Ln pahar cu sifon, de Paul Everac, Nu sunt turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu au demonstrat justeţea ideilor călăuzitoare ale conducerii teatrului şi, în consecinţă, justeţea actului creator, regizoral şi interpretativ, traduse scenic prin raportul direct între gîndire şi viaţă, între înţelegerea vieţii şi trăirea ei de toate zilele. Or, tocmai în această înţelegere constă frumuseţea şi profunzimea creaţiilor scenice (colective şi individuale) ale Teatrului Mic. Valoarea de ansamblu a acestor spectacole se im- ION CHEREJI (Continuare în pag. a 4-a) in microstagiunea sa la Tg.Mureş (30 III — 3 IV a c.}, colectivul Teatrului Mic din Bucureşti şi-a relevat cu prisosinţă o mică parte din întinsa şi prodigioasa sa biografie artistică — biografie plămădită organic de pe platforma ideologică şi estetică a conceptului de teatru politic actual, cu implicaţii în conştiinţa civică, socială a spectatorului. Fundamentînd acest concept prin