Steaua Roşie, noiembrie 1981 (Anul 33, nr. 259-283)

1981-11-01 / nr. 259

Vizita de lucru a tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU în judeţele Brăila şi Galaţi Tovarăşul Nicol­ae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, a început sîmbătă, 31 octombrie, o vizită de lucru în judeţele Brăila şi Galaţi. Conducătorul partidu­lui şi statului nostru participă, totodată, la manifestările prilejui­te de sărbătorirea Zilei recoltei. Secretarul general al partidu­lui este însoţit în această vizită de tovarăşul Ilie Verdeţ, de alţi tovarăşi din conducerea de par­tid şi de stat. întîlnirea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu cei ce trăiesc şi muncesc pe meleagurile brăilei.e a constituit un nou şi semnifica­tiv moment al amplului dialog purtat de secretarul general al partidului cu reprezentanţi ai or­ganelor locale de partid şi de stat din diferite judeţe, factori de răspundere din economie, specia­lişti şi numeroşi oameni ai mun­cii, dialog în cadrul căruia a fost examinat, sub toate aspectele, modul în care se înfăptuiesc im­portanţele obiective stabilite d­e Congresul al XII-lea al partidu­lui privind dezvoltarea economi­­co-socială a întregii ţări şi a fie­cărui judeţ în parte în perioada actualului cincinal. Noua vizită de lucru în judeţul Brăila a constituit, ca toate în­­tîlnirile anterioare ale secretaru­lui general al partidului cu oa­menii muncii din această parte a ţării, nu numai un prilej de bi­lanţuri îmbucurătoare, dar şi un moment deosebit de important pentru stabilirea căilor practice, concrete care să asigure realiza­rea în cele mai bune condiţii a prevederilor actualului cincinal. Ora 9.00 ... Elicopterul prezi­denţial aterizează pe platforma întreprinderii de utilaj greu „Progresul“, in incinta căreia domneşte o atmosferă de puter­nic entuziasm. Miile de munci­tori prezenţi la locul aterizării şi in halele aflate în apropiere fac o primire deosebit de călduroasă şi entuziastă secretarului gene­ral al partidului. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu răspunde cu căldură acestor sin­cere şi spontane manifestări de stimă şi preţuire, străbătînd imensul platou pe care se află mulţimea venită în întîmpinare, strînge mîinile muncitorilor. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat sunt salutaţi de primul secretar al Comitetu­lui judeţean Brăila al P.C.R., de membrii biroului Comitetului ju­deţean, de ministrul industriei construcţiilor de maşini, de re­prezentanţi ai Consiliului oame­nilor muncii din întreprindere. Vizita de lucru a secretarului general al partidului începe în această atmosferă de puternic entuziasm. Gazdele informează că, în răs­timpul de un an care a trecut de la ultima vizită, cele mai multe dintre­­sarcinile încredinţate de secretarul general al partidului au prins viaţă, iar celelalte se a­­flă în curs de realizare. Este prezentată o sugestivă ma­chetă înfăţişînd puternica ascen­siune a unităţii brăilene în spe­cial în ultimii 15 ani. In drum spre turnătoria de o­­ţel, tovarăşul Nicolae Ceauşescu stă de vorbă cu mai mulţi mun­citori, se interesează de activita­tea din uzină, de condiţiile lor de viaţă şi muncă. Aceştia o mulţumesc din inimă secretarului general al partidului pentru spri­jinul permanent pe care îl acor­dă întreprinderii lor, pentru con­tribuţia sa decisivă la transfor­marea întreprinderii de utilaj greu „Progresul“ Brăila intr-o puternică şi modernă citadelă in­dustrială. Sunt vizitate noua turnătorie de oţel, secţia de hidraulică grea, secţia mecanoenergetică, fabrica de excavatoare — unitate care şi-a creat un bun renume, atît in ţară cit şi peste hotare. După vizitarea principalelor secţii ale întreprinderii, pe pla­toul din incinta unităţii au fost prezentate ultimele tipuri de ex­cavatoare cu cabine ergonomice şi cu nivel redus de zgomot, printre noile produse remarcîn­­du-se excavatorul electric cu cu­pă de 2,5—3,2 mc. In încheiere, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a indicat conducerii întreprinderii să se preocupe în­deaproape de eliminarea locurilor înguste din cadrul fluxului pro­ductiv şi să elaboreze un studiu pentru omogenizarea capacităţi­lor. Subliniind necesitatea dez­voltării în continuare a hidrauli­cii grele, secretarul general al partidului a arătat că se impune ca această unitate brăileană să dezvolte cooperarea pentru con­strucţia componentelor hidrauli­ce necesare navelor şi altor pro­duse. La despărţire, colectivul între­prinderii a făcut aceeaşi caldă manifestare de dragoste şi sim­patie, scandind din nou, minute în şir, numele partidului, al se­cretarului său general. Următorul obiectiv al vizitei l-a constituit şantierul naval. Tovarăşului Nicolae Ceauşescu i s-a făcut şi aici o entuziastă pri­mire, muncitorii şantierului acla­­mîndu-l îndelung. Secretarul general al partidu­lui a răspuns cu multă căldură aclamaţiilor mulţimii, manifes­tărilor pline de simpatie cu care a fost întimpinat. Vizita a prilejuit şi de această dată o analiză cuprinzătoare a sarcinilor ce revin şantierului naval în cincinalul­­ 1981—1935, precum şi a măsurilor ce se im­pun pentru ca ele să fie îndepli­nite în condiţii cit mai bune. (Continuare în pag. a 4 a) " Lucrările agricole, aproape fă­ră excepţie, au toamna un carac­ter de maximă urgenţă, încadra­rea lor în termenele stabilite, op­time, se traduce prin evitarea ri­sipei şi a degradării recoltei, se regăseşte în cămări şi hambare mai îndestulate, în speranţe şi certitudini de recoltă bună şi în anul ce vine. Iată de ce mecani­zatorii, cooperatorii, toţi locuito­rii satelor, cărora nu în puţine zile decisive­ li s-au alăturat for­ţa clasei muncitoare de la oraşe, a elevilor şi studenţilor, n-au cunoscut şi nu cunosc odihna. Cîmpul încă mai are de dat, de răsplătit multele ore de neodih­­nă, de aşteptare. Iată de ce şi astăzi, 1 noiembrie, cînd suntem­ cu toţii pregătiţi să sărbătorim tradiţionala zi a recoltei, oame­nii nu se vor aşterne să petrea­că, ci se vor pune şi mai vîrtos pe muncă. Aflăm că sunt organi­zate mari acţiuni pentru finali­zarea tuturor lucrărilor, în spe­­cial la scoaterea recoltei din cimp şi adăpostirea ei, treburi care nu mai îngăduie nici o ami­­r­are. Pentru a face faţă la toate au fost suplimentate mijloacele de transport, se asigură o mobili­zare generală a forţelor satelor şi a orăşenilor, a tuturor celor in­teresaţi direct într-o bună şi în­destulată anrovizionare. Condu­cătorii (re unităţi, organele loca­le de partid şi de stat, toţi pro­ducătorii agricoli sunt chemaţi să facă totul pentru împlinirea unei frumoase îndatoriri patriotice — livrarea integrală a produselor la fondul de stat odată cu încheie­rea recoltărilor! Cu forţele mo­bilizate, există toate condiţiile să se încheie practic recoltarea porumbului în cursul zilei de astăzi. Trebuie făcut totul ca produsul să nu rămînă un cimp, să fie dus şi adăpostit conform destinaţiei ce i s-a dat şi în pri­mul rînd la fondul de stat şi la fabricile de nutreţuri. Importante mijloace de trans­port şi de încărcat să fie puse să lucreze şi la scoaterea sfeclei de zahăr, în special din parcelele în care va fi tot mai dificil să se intre, iar producţia este amenin­ţată de vreme. Astăzi, dar şi în zilele ce vor urma, mecanizato­rii, toată suflarea satelor, este chemată să participe cu multă dăruire la curăţirea cîmpului de resturile vegetale, de cele foarte necesare pentru hrana animale­lor, să-l pregătească pentru ferti­lizat şi arat. Arăturile de toamnă sunt lucrarea de bază, temelia pe care vor creşte şi se vor împlini recoltele culturilor ce se vor în­­sămînţa în primăvară. In fiecare unitate, în fiecare S.U.A., meca­nizatorii sunt chemaţi să-şi orga­nizeze bine munca, să folosească din plin timpul de lucru, la ne­voie organizînd schimburi pre­lungite­­şi de noapte. Sînt multe încă de făcut in a­­gricultură. Recolta prezentă şi viitoare este însă în mîini harni­ce, lucrătorii de la sate au do­vedit în atîtea momente grele că au forţa şi voinţa necesare în­vingerii tuturor obstacolelor. Astăzi fiind Ziua recoltei, zi de bilanţ, se cuvine să nu-i ui­tăm pe cei care s-au acoperit de cinste, de lauda lucrului bine făcut, la timp şi cu temeinicie, care au ostenit pentru recolte mari, pentru belşugul caselor lor şi ale noastre. Ne gîndim întîi de toate la cooperatorii şi meca­nizatorii din Şăulia şi la preşe­dintele lor, tovarăşul Gheorghe Duma, gospodari de frunte in ju­deţ, cu producţii mari şi sigure în orice an. Ne gindim, de ase­menea, la mecanizatorii şi coope­ratorii din Valea Largă, neîntre­cuţi la muncă, buni gospodari, cu recolte ce pun pe gînduri pe fruntaşii de odinioară şi îşi achi­tă exemplar partea de contribu­ţie la asigurarea fondului centra­lizat al statului. Nu-i putem uita în această zi a recoltei, pe coo­peratorii şi mecanizatorii din Cuci şi Cheţani, cu producţii mari de grîne, pe cei din fermele Bogata, Cuci şi Ungheni, care au produs cele mai multe legume, pe cei din I.A.S. Batoş şi Reghin, cu recolte record de fructe, pe vestiţii zootehnisti din Band, Voivodeni şi Găieşti, care dau cel mai mult lapte, pe cei din complexele Gorneşti, Cuci, Gheja şi altele Să facem ca experienţa lor, hărnicia şi abnegaţia cu ca­re se dedică aceşti oameni lucră­rii pămîntului, să se multiplice şi să aducă pe masa tuturor tot mai mult belşug şi îndestulare. M. BÂLDEANU Ziua recoltei, la ceasul unei intense şi necesare munci pe ogoare PROLETAR! DIN TOATE ŢĂRILE, VN/T/­VĂ / ORGAN AL COMITETULUI JUDEŢEAN, MUREŞ ALPCR ŞI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEŢEAN Cu prilejul vizitei de lucru in judeţul Brăila a tovarăşu­lui Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, şi al Zilei recoltei, astăzi va avea loc în municipiul Brăila o adunare populară pe care posturile de radio şi televiziune o vor trans­mite direct în jurul orei 10:39. ANUL XXXIII lf Nr. 25­) (7.330) VL I Duminică, II II 1 noiembrie 1981 II V 4 pagini, II 30 de bani // APELUL pentru dezarmare şi pace al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste din Republica Socialistă România Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Frontului Democra­ţiei şi Unităţii Socialiste, întrunit în şedinţă lărgită la Bucureşti, in ziua de 30 octombrie 1981, şi-a însuşit în unanimitate aprecieri­le şi considerentele expuse de preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu privire la situaţia internaţională actuală, la căile de depăşire a problemelor grave ce confruntă omenirea, precum şi propunerile cu privire la desfăşurarea unei vaste acţiuni politice de masă în ţara noastră, menite să permită manifestarea puternică a voinţei de pace a po­porului român, a hotărîrii între­gii naţiuni socialiste de a acţio­na neabătut împotriva intensifi­cării cursei înarmării, pentru dezarmare generală şi, în primul rînd dezarmare nucleară, pen­tru securitate, colaborare şi pace în întreaga lume. Consiliul Naţional al F.D.U.S.­­dă o înaltă apreciere iniţiativei tovarăşului Nicolae Ceauşescu, pătrunse de un spirit de înaltă grijă şi răspundere pentru viaţa şi liniştea popoarelor, pentru des­tinele civilizaţiei umane, pentru făurirea unei lumi a prieteniei şi colaborării paşnice între toate naţiunile. Considerăm că această nouă şi importantă iniţiativă es­te de natură să mobilizeze şi mai mult forţele poporului român în înfăptuirea politicii principiale, constructive, promovate pe arena mondială de România socialistă, de preşedintele ţării, să sporeas­că contribuţia poporului nostru la măreaţa luptă a forţelor îna­intate, progresiste, a maselor largi populare de pretutindeni, hotărîte să-şi apere liniştea, mun­ca paşnică, viaţa, libertatea şi in­dependenţa. România socialistă, preşedinte­le Nicolae Ceauşescu se bucură de un binemeritat prestigiu pe a­­rena mondială, pentru consecven­ţa şi hotărirea cu care militează în scopul lichidării factorilor de încordare, tensiune şi conflict din viaţa internaţională, pentru soluţionarea problemelor comple­xe ale lumii de azi în concordan­ţă cu interesele şi năzuinţele vi­tale ale popoarelor. Un profund ecou şi o deplină aprobare au găsit în rîndul opiniei publice in­ternaţionale nenumăratele propu­neri şi iniţiative concrete ale ţării noastre, ale preşedintelui Nicolae Ceauşescu, în direcţia o­­pririi cursei înarmărilor, a tre­cerii la măsuri practice de redu­cere a cheltuielilor, efectivelor militare şi armamentelor, de a­­părare a libertăţii şi independen­ţei popoarelor, grav ameninţate de actualul curs al vieţii mon­diale. Adoptarea unor asemenea măsuri, promovarea acestei po­litici constituie astăzi singura al­ternativă la un război nimicitor, reprezintă condiţia primordiala a instaurării unui climat de în­ţelegere, securitate, colaborare şi pace. Pornind de la aceste conside­rente, Frontul Democraţiei şi U­­nităţii Socialiste cheamă toate organizaţiile sale componente, oamenii muncii din întreaga ţarii — muncitori, ţărani, intelectuali, bărbaţi şi femei, tineri şi vîrst­­nici, pe toţi cetăţenii, fără deose­bire de naţionalitate — să-şi spu­nă cuvîntul în cadrul unor largi manifestări publice, să organize­ze adunări populare, demonstra­ţii, marşuri ale păcii şi alte ac­ţiuni de masă, cerînd să se în­treprindă şi să se intensifice ac­ţiunile tuturor statelor şi popoa­relor pentru împiedicarea ampli­ficării cursei înarmărilor şi spo­ririi arsenalului militar, pentru măsuri concrete in domeniul dez­armării şi, în primul rînd, al dez­armării nucleare, pentru elibera­rea omenirii de coşmarul unui nou război. Aceasta exprimă im­portanţa deosebită pe care parti­dul şi statul nostru o acordă ro­lului poporului nostru — con­structor eroic al socialismului, care îşi făureşte în mod con­ştient propria istorie, un viitor demn şi fericit — în elaborarea şi promovarea întregii politici in­terne şi externe a ţării, în con­ducerea tuturor domeniilor vie­ţii sociale, a întregii societăţi. Poporul român este conştient că înfăptuirea măreţelor sale as­piraţii de zidire a celei mai drep­te şi umane orînduiri — comu­nismul, ca şi realizarea năzuin­ţelor tuturor popoarelor spre bu­năstare şi progres sunt condiţio­nate în mod vital de înlăturarea pericolului războiului, de instau­rarea unei păci trainice pe pla­neta noastră. Cauza păcii şi cola­borării face parte inseparabilă din concepţia de viaţă a poporu­lui nostru, a societăţii socialiste pe care o edificăm, se identifică cu idealurile nobile ale socialis­mului şi comunismului. Poporul român este conştient că în uriaşele eforturi pe care le depun astăzi forţele înaintate ale omenirii pentru dezarmare, pace şi destindere un rol esenţial trebuie să-l aibă ţările socialiste, care, prin însăşi natura orîndiu­­rii lor, prin ideile care le că­lăuzesc, sunt în mod organic in­teresate în lichidarea oricăror ac­te de agresiune internaţională, a oricăror pericole de război, în apărarea independenţei şi liber­tăţii tuturor popoarelor, a drep­tului lor sacru de a-şi făuri vii­torul în linişte şi pace, aşa cum şi-l doresc. Ţărilor socialiste, for­ţelor sociale înaintate de pretu­tindeni le revine îndatorirea de a-şi uni eforturile într-un sin­gur şuvoi pentru a bara calea (Continuare în pag. a 2-a)

Next