Steaua Roşie, ianuarie 1982 (Anul 34, nr. 1-25)

1982-01-03 / nr. 1

PAGINA 2 STEAUA ROȘIE Gînduri la hotarul dintre ani In ţara în strai de sărbătoare, hotarul dintre ani ne­-a aflat,­­după datina străbună, cu mesele pline, grele de belşug, cu urări înfiorind văzduhul. Am aruncat griu in cele patru zări, unindu-ne tuturor o viaţă în sănătate şi tihnă. Intr-un răgaz meditativ, după ce orologiul a marcat so­lemn înnoirea anului şi am în­tors şi ultima filă din calendarul lui ’81, am făcut bilanţul celor .365 de zile încheiate, am croit planuri pentru cele 365 viitoare. Transcriem cîteva din mărturisi­­tele satisfacţii ale trecutului an, gînduri şi speranţe pentru anul în care abia am păşit. ANA HERMAN, prim-secretar al Comitetului municipal de par­tid, primarul municipiului Sighi­şoara: Anul 1981 a reprezentat şi pentru sighişoreni un an de muncă, de eforturi şi strădanii permanente, materializate în re­zultate bune, dar nu pe măsura tuturor posibilităţilor noastre. De aceea, anul 1982 trebuie să în­semne pentru noi, în primul rînd, muncă susţinută, harnică, ordonată, disciplinată şi eficien­tă. Pentru realizarea acestui dezi­derat toate colectivele de oa­meni ai muncii, în frunte cu co­muniştii, acţionează pentru asi­gurarea condiţiilor tehnico-mate­­riale şi organizatorice care să permită îndeplinirea şi depăşirea prevederilor planului pe 1982. Noul an aduce prefaceri şi în peisajul edilitar-gospodăresc al municipiului. Vor fi date în folo­sinţă podul nr. 2, pe Tîrnava Mare, şi pasajul peste calea fe­rată, vor fi încheiate lucrările de modernizare a şoselei Mihai Viteazul, vă fi realizată racorda­rea reţelei de canalizare la noua staţie de epurare şi se va con­strui un însemnat număr de lo­cuinţe. Tot în ’82 vor începe lu­crările în cadrul detaliului de sistematizare a centrului oraşu­lui, unde vom înălţa un nou ho­tel, o casă de cultură, un cine­matograf, un magazin universal, obiective ce vor adăuga un plus de frumuseţe Sighişoarei secu­lare. Pentru înfăptuirea acestor o­­biective, sighişorenii sunt hotă­­rîţi să muncească mai mult şi mai bine, mai angajat, răspun­­zînd prin fapte exigenţelor for­mulate de conducerea partidului, a statului nostru. TRAIAN RUSU, directorul în­treprinderii comerciale de stat mixtă Tîrnăveni: Ce ne-am dori în acest nou an ? Să obţinem re­zultate mai bune în activitatea de aprovizionare şi desfacere a produselor, în aşa fel incit oa­menii muncii din oraşul Tîrnă­­veni să beneficieze de un fond de marfă care să le satisfacă ce­rerile şi opţiunile. Să îmbunătă­ţim baza materială prin darea în folosinţă a noilor spaţii comer­ciale situate în cvartalul Păcii, spaţii ce vor însuma o suprafaţă de 1.500 mp. Dorinţe personale? Să mă mut împreună cu familia în casă nouă, fiica mea Adela să termine cu rezultate bune facul­tatea şi, dacă se poate, să obţină repartizare la Combinatul chimic tîrnăvean“. MARIA BUDA, muncitoare — IMATEX: Anul 1982 doresc să fie un an de succese, de împliniri, de satisfacţii. Fiecare om la în­ceput de an îşi făureşte vise, îşi propune să muncească mai mult, să trăiască mai bine. Ca orice tînăr, visele mele sunt legate de viitor, un viitor pe care aş dori să mi-l făuresc în aşa fel incit în sufletul şi inima mea să nu încapă nemulţumirea. Doresc să fiu o bună muncitoare, să-mi continui studiile, să rămin un om de nădejde şi, cu cea mai mare sinceritate, doresc ca noul an să-mi aducă cît mai multe bucurii, cît mai multe satisfacţii. RAD ALEXANDRU, antrenor, secţia haltere A.S.A.: Bucuriile mele pentru anul care s-a încheiat sunt legate de împlinirile pe plan sportiv. Am obţinut 44 de meda­lii, din care 12 de aur. Mă bucu­ră, în primul rînd, succesele lui Gelu Radu, desemnat, în urma anchetei judeţene, sportivul nr. 1, precum şi cîştigarea­­titlului, de campion balcanic pe 1981, cu care s-a încadrat în elita mon­dială a „penelor“ (categoria 80 de kg). Locul al doilea pe care ne-am situ­at la Daciadă, medalia de bronz dobîndită la campiona­tul de juniori pe echipe, contri­buie la consolidarea tradiţiei sportive a judeţului Mureş, în 1982 ? Doresc ca halterofilul Ge­lu Radu să confirme, în conti­nuare, valoarea ridicată, să adu­că medalii de la campionatele mondiale şi europene de seniori, şi, în perspectivă, cucerirea pri­mei medalii olimpice a halterelor româneşti. Aş mai dori să cîştige titluri şi lauri de campion repu­blican: Daniel Murăreţu, Vasile Negrea, Doru Agache, Traian Corpodean şi alţii. ILARIE OPRIŞ, secretar ad­junct al comitetului comunal de partid Sîngeorgiu de Mureş: O mare satisfacţie pentru mine, ca şi pentru concetăţenii mei, a con­stituit-o obţinerea locului 1 pe ţară pentru întreaga activitate e­­ducativă şi cultural-artistică des­făşurată la nivelul comunei noas­tre. La aceasta se adaugă parti­ciparea mea la Salonul laureaţi­lor de la Bucureşti, unde am prezentat două lucrări de artă plastică, precum şi obţinerea de către tatăl meu, Gheorghe Opriş, a unui valoros premiu II pe ţa­ră, cu lucrarea sa de pictură in­titulată „Avram Iancu la Sin­­georgiu de Mureş“, în 1982 do­resc să am sănătate şi putere de muncă, să sărbătorim 650 de ani de atestare documentară a comu­nei cu noi succese în muncă printre care, cu siguranţă, va fi­gura şi terminarea sălii poliva­lente, cea mai mare de acest gen construită în mediul rural. VIORICA ROŞCA, satul Dim­­bu, comuna Sînpetru: Cu ce gîn­duri intră o mamă, o fiică, o so­ţie, în noul an ? ... Să fie pace, să fie linişte, să ne putem creş­te copiii, să lucrăm păunului, să ne bucurăm de roade. Oamenii să rămînă buni şi cinstiţi, şi drepţi. Să-mi fie sănătoşi copiii şi părinţii, să ne fie casa îmbel­şugată, să avem cu toţii putere de muncă, sănătate şi să ne bu­curăm de tot ce e bine şi frumos pe pămîntul ăsta. ALEXANDRU MORAR, şeful Autogării Tg.-Mureş. Ce şi cum a fost în 1981 se ştie ! Avînd în vedere amănuntul că între orele 4 şi 22,45 cu cele 850 de sosiri­­plecări transportăm aproximativ 40.000 de călători, am dori în ’82 drumuri ceva mai bune, mai ales pe rutele Mădăraş, Iara de Mu­reş, Mura, Teleac, Voivodeni, Rouă etc. Am putea astfel ca în loc de 3—4 autobuze mici să fo­losim unul singur, mai mare, ar creşte capacitatea de transport cu un consum mai mic de carbu­ranţi, ar spori confortul. Ce ne-am mai dori ? Un necesar te­lefon public interurban şi... ce­va mai multă înţelegere recipro­că între şoferi şi călători. Gînduri pe care le-am vrea realizate intr-un an pe care-l do­rim al împlinirilor după dorinţa noastră de pace, linişte şi belşug! Rubrică realizată de: LAZAR LADARIU DORIN BORDA VIORICA MANTA BAKO MIHAI BOC­AI CINEMA DUMINICA, 3 IANUARIE TG.-MUREŞ — Arta: Lupii mărilor. Unirea: Călăreţul electric. Progresul: întoarcere la dragostea dinţii. Select: Moscova nu crede în lacrimi (ambe­le serii, la orele 10, 14,30 şi 17,30). Ti­neretului : Căpitanul răzbunării. Fla­căra: Gheţuri pe înălţimi. Dot şi cangurul. SIGHIŞOARA — Lumina: Alo, aterizează străbunica. Pasărea de foc spaţială. Clubul C.F.R.: Vizită la domiciliu. REGHIN — Patria: Şte­fan Luchian. TÎRNĂVENI — Melodia: Ana şi „hoţul“. LUDUŞ — Flacăra: Cîinele electronic. SOVATA — Doina: Campionul (ambele serii). Muncito­resc: In căutarea lui Jupiter. SAR­­MAŞU — Popular: Şantaj. IERNUT -Lumina: Strada Hanovra. SÎNGEOR­­GIU DE PĂDURE — Popular: Poar­ta de aur a incaşilor. FINTINELE — Patria: Tinereţea tatălui meu. MIER­CUREA NIRAJULUI _ Nirajul: Cap­cana mercenarilor. LUNI, 4 IANUARIE TG.-MUREŞ — Arta: Povestea lui Buddy Holly. Unirea: Acum douăzeci de ani. Progresul: Copie la indigo. Select: Asociatul. Tineretului: Vara speranţelor. Flacăra: Lupii mărilor. SIGHIŞOARA — Lumina: Alergătorul. REGHIN — Patria: Cursă furtunoasă. TÎRNĂVENI — Melodia: Afacerea granatelor. LUDUŞ — Flacăra: Un şerif extraterestru. SOVATA — Doi­na: O lume fără cer. Muncitoresc: In căutarea lui Jupiter. SARMAŞU — Popular: Indienii din Vetrov. IER­NUT — Lumina: Patrula cosmică în acţiune. SÎNGEORGIU DE PĂDURE — Popular: Schiţe din Imereţia. FIN­­TÎNELE — Patria: Cactus Jack. MIERCUREA NIRAJULUI — Nirajul: Aventuri în Marea Nordului. TEATRU TEATRUL NAŢIONAL, duminică, o­­ra 11, secţia română: 33 de scrisori anonime; ora 19,30, secţia maghiară: O scrisoare pierdută, în sala mică, secţia maghiară, ora 11: Strada Sal­­cîmului 93; ora 19. Recital Illyés Kinga. TEATRUL DE PĂPUŞI, duminică, ora 11, secţia maghiară: Albă ca Ză­pada; luni, ora 10, secţia română: Scufiţa Roşie. r~ PROGRAMUL de TELEVIZIUNE L pentru săptămîna 3—9 ianuarie 1982 DUMINICA, 3 IANUARIE 9,00 — Tot înainte ! 9,40 — Şoimii patriei. 9,55 — Matineu de vacanţă. Dumbrava minunată. 10,40 — Miniaturi muzicale. 11,00 — Viaţa satului. 12,30 — De strajă patriei. 13,00 — Telex. 13,05 — Album de ianuarie. Momente vese­le. Telecinemateca revelioanelor: 1972—1982. Desene animate cu Tom şi Jerry. Meridianele revelioanelor. Re­frene în ritm de dans. In recital: Gippsons Brothers (Martinica). Trans­misie de la Oslo. Spectacolul lau­reaţilor galelor Euroviziunii. Melodii veşnic tiner­e. 17,00 — Anul sportiv 1981. Partea I. 17,55 — Film serial. Linia maritimă Onedin. Seria a 8-a. 18,40 — Micul ecran pentru cei mici. „Titanii“ din Titan în vacanţă. 19,00 — Telejurnal. 19,25 — Reportaj TV. Focul nestins. 19,45 — Film artistic. Cursa de 700 de mile. Premieră pe ţară. Producţie a studiourilor ame­ricane. 21,45 — Pagini muzicale de mare popularitate. 22,15 — Telejurnal. Sport. LUNI, 4 IANUARIE 16,00 — Emisiune în limba maghia­ră. 18,50 — 1.001 de seri. 19,00 — Te­lejurnal. 19,30 — Tribuna experienţei. 19,50 — Pentru curtea şi grădina dum­neavoastră. 20,00 — Roman foileton. Dragoste şi ură. Ultimul episod. 20,50 — Am pornit spre zările albastre. Cîntece tinereşti. 21,10 — Orizont teh­­nico-ştiinţific. 21,45 — Telejurnal. 22,05 — Cintec nou pe plai de mioriţă. MARŢI, 5 IANUARIE 9,00—10,00 — Teleşcoala. 9,20 — Lim­ba engleză. 9,40 — Limba germană. 10,00 — Matineu de vacanţă. Film ac­­u­stic pentru copii şi tineret. Săgeata căpitanului Ion. Producţie a Studiou­lui cinematografic Bucureşti. 11,25 — Tribuna experienţei. 11,45 — Film se­rial. Orient Express. Episodul 4. 12,45 — Moment folcloric cu Lucreţia Cio­­banu. 12,55 — Telex. 16,00 — Telex. 16,05—17,00 — Teleşcoală. 17,00 — Clu­bul tineretului. 17,45 — Almanah pio­nieresc. 18,10 — Microrecital Dan Gri­­gore. 18,25 — îndrumări tehnice pen­tru lucrătorii din agricultură. Pentru realizarea programului naţional al zootehniei. 18,50 — 1.001 de seri. 19,00 — Telejurnal. 19,25 — Actualitatea e­­conomică. Priorităţi ale anului 1902 în economia ţării. 19,40 — Civica. Să cunoaştem şi să aplicăm ferm noile legi adoptate de Marea Adunare Na­ţională. 20,05 — Teatru TV. Inimă fierbinte. 21,45 — Telejurnal. 22,05 — Varietăţi coregrafice. MIERCURI, 6 IANUARIE 16,00 — Telex. 16,05—17,00 — Tele­şcoală. 17,00 — Şah. 17,15 — Aspecte de la cea de-a VIII-a ediţie a Festi­valului folcloric. Mîndru-i cîntecu-n Bihor. 17,35 — Omul şi sănătatea. 17,55 — Revista Cîntării României. 18,20 — Forum politico-ideologic. 18,50 — 1.001 de seri. 19,00 — Telejurnal. 19,30 — Actualitatea economică. 19,50 — înfloreşti pămînt al bucuriei. Par­ticipă coruri ţărăneşti, laureate ale Festivalului naţional „Cîntarea Româ­niei“. 20,00 — Telecinemateca. Ciclul Dosarele ecranului. Ecaterina Teodo­­roiu. 21,45 — Telejurnal. 22,10 — Arii şi scene din operă „Carmen“ de Bizet. JOI, 7 IANUARIE 9.00—10,00 — Teleşcoală. 9,20 — Lim­ba rusă. 9,40 — Profesiunile cincina­lului. 10.00 — Matineu de vacanţă. Film artistic pentru copii şi tineret. Aventurile lui Tom Sawyer. Ultima parte. 11,00 — Album coral. 11,20 — Forum politico-ideologic. 11,50 — Ro­man foileton. Dargoste şi ură. Ulti­mele două episoade. 13,20 — Telex. 16,00 — Telex. 16,05—17,05 — Tele­şcoală. 17,05 — Viaţa culturală. 17,50 — Studioul tineretului. 18,35 — Dese­ne animate. Povestiri din Pădurea verde. 19,00 — Telejurnal. 19,30 — Ac­tualitatea economică. 19,45 — Univer­sul femeilor. 21,20 — Cadran mon­dial. 21,45 — Telejurnal. 22,05 — Fru­museţile tale, Românie. Muzică uşoa­ră românească. VINERI, 8 IANUARIE 16,00 — Telex. 16,05 — Teleşcoală. 16,30 — Emisiune în limba germană. 18,25 — Tragerea Loto. 18,35 — La vo­lan. 18,50 — 1.001 de seri. 19,00 — Te­lejurnal. 19,30 — Actualitatea econo­mică. 19,50 — Memoria documentelor. 20,20 — Film artistic. Incident la Venlo. Premieră pe ţară. Producţie a studiourilor engleze. 21,15 — Dez­bateri culturale. 21,45 — Telejurnal. 22,05 — Parada orchestrelor de muzi­că ușoară. SÎMBATA, 9 IANUARIE 8,30 — Melodii populare instrumen­tale. 8,40 — Desene animale. 9,05—9,40 — Teleșcoală. 9,45 — Telecinemateca. Ecaterinna Teodoroiu. 11,30 — Tele­şcoală. 12,00 — Centre muzicale ale ţării. Cluj-Napoca (III). 13,00 — Telex. 13,05 — La sfîrşit de săptămină. 18,35 — Săptămîna politică. 18,50 — 1.001 de seri. 19,00 — Telejurnal. 19,25 — Călătorie prin ţara mea. 19,50 — Tele­­enciclopedia. 20,30 — Film serial: O­­rient Express. Ultimul episod. 21,30 — Varietăți... varietăți. 22,15 — Tele­­jurnal. Sport. 22,35 — Nocturnă TV. La­­cumpăna dintre ani, colindătorii ne-au urat: „La mulţi ani, cu sănătate!“ FILMELE săptâmânii viitoare ARTA: Povestea lui Buddy Holly. Film american în culori de Steve Rash. Film dedicat lui Charles Hardin Holly, supranu­mit Buddy Holly, unul din crea­torii rock-and-roll-ului. Un film distins cu Premiul Oscar 1979 pentru cea mai bună adaptare muzicală. UNIREA, 4—7 ianuarie: Acum 20 de ani. Film sovietic în culori de Iuri Egorov. Premieră. 8—10 ianuarie: Vocile, film american în culori. PROGRESUL: Copie la indigo. Film american în culori, de Mi­chael Sh­ultz. Satira la adresa concepţiilor rasiste care persistă în societatea americană. SELECT: Asociatul. Film fran­cez în culori. Bazat pe o idee o­riginală — un om inventează e­­xistenţa unui alt om, dar cel real este „devorat“ de cel inven­tat — filmul este o comedie cu accente satirice care vizează lu­mea oamenilor de afaceri şi mari finanţe. Premieră. TINERETULUI: Vara speran­ţelor. Film iugoslav în culori de Alexandr Mandic. Filmul ne in­troduce în atmosfera unui liceu din Belgrad în perioada în care o nouă promoţie de absolvenţi trăieşte clipa febrilă a pregăti­rii şi susţinerii examenului de bacalaureat. Premieră: FLACĂRA, 4—7 ianuarie: Lu­pii mărilor. Film american în culori. 8—10 ianuarie: Acum 20 de ani. Film sovietic în culori. MICA PUISLILAlAÎir Cu ocazia împlinirii, frumoasei şi fragedei vîrste de 5 anişori, la data de 3 ianuarie 1982, scumpei noastre BUCUR MINODORA NADIA din Tg. Mureş, str. Pionierilor nr. 17, îi do­rim multă sănătate şi fericire. Tata, mama, tătica, mămica şi surioara Nadia Cu prilejul împlinirii frumoasei virste de 51 de ani, îi dorim scum­pei noastre mame MOLDOVAN SA­­VETA din Socola de Cîmpie multă sănătate, viaţă lungă, plină de bucu­rii şi un călduros ,,La mulţi ani Fiul Liviuţ, nora Voichiţa, nepoţii Oliviu şi Florin GĂSIT cizmă scurtă de damă, cu­loare crem, nr. 38, în faţa magazi­nului Daci­a. Se află la familia Balaj, str. Mureşeni nr. 21, autobuz 6 sau 4 care circulă şantier combinat, în faţa bisericii Mureşeni. (11.671) SCHIMB apartament Bucureşti cu Tg.-Mureş. Telefon 90-39.35.64. (11.692) SCHIMB apartament două camere, confort I, etaj II sau III, cu gaze, central, Hunedoara, cu similar in Tg.­­Mureş. Relaţii telefon 957-1.42.32, Hu­nedoara sau 2.56.90, Tg.-Mureş. (11.657) PIERDUT legitimaţia de serviciu nr. 3.052 eliberată de I.P.M. Sport Reghin, pe numele Cioloca Rodica- Liana. O declar nulă. (11.685) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de I.R.A. nr. 2, pe numele Bandi Augustin. O declar nulă. (11.673) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de cooperativa ,,Constructo­rul“, pe numele Makkai Marton. O declar nulă. (11.660) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de C.I.C. Tg.-Mureş, pe nu­mele Turcu Viorica. O declar nulă. (11.668) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de C.T.E. Cernut, pe nume­le Vlas Liviu. O declar nulă. (11.693) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de C.I.C. Tg.-Mureş, pe nu­mele Szász Emeric. O declar nulă. (11.687) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de I.I.S.Z. Tîrgu Mureş , pe numele Balázs ştefan. O declar nulă. (11.062) PIERDUT legitimaţia de ser­viciu» eliberată de I.P.M. Sport Reghin, pe numele Merdar Olimpia. O declar nulă. (11.696) PIERDUT legitimaţia de serviciu eliberată de I.R.A. Tîrgu Mureş, pe numele Toth Antal. O declar nulă. (11.682) Colectivul de muncă de la I.U.P.S. Reghin, secţia întreţinere, cu adînltă durere anunţă că la 2 ianuarie 1982 s-a împlinit un an de cînd a plecat pentru totdeauna fostul nostru coleg UNGVÁRI ŞTEFAN (Pista). Aminti­rea lui o vom păstra veşnic. Cu aceeaşi durere în suflet a­­nunţăm că la 3 ianuarie se îm­plinesc 5 ani de cînd a plecat dintre noi cel mai bun şi iubit soţ, tată, frate ŞIMON ALEXAN­DRU din Tg.-Mureş. Nu te vom uita niciodată, noi, care te-am iu­bit. Iţi vom păstra veşnic aminti­rea. Soţia şi copiii Familia profund îndurerată adu­ce la cunoştinţa celor care l-au cunoscut, iubit şi apreciat, dispa­riţia prematură şi fulgerătoare a celui care a fost profesorul SAMARGHIŢAN TEODOR în etate de 60 de ani. Suflet nobil, bun coleg şi un de­­săvîrşit pedagog, exemplu de com­portare, om de aleasă nobleţe sufletească, corectitudine şi dem­nitate, de un profund umanism. Corpul neînsufleţit se află de­pus în capela Bisericii de lemn din Tg.-Mureş, de unde duminică, 3 ianuarie 1982, ora 14, va avea loc ceremonia înhumării. Întristata şi ÎNDOLIATA FAMILIE

Next