Steaua Roşie, decembrie 1983 (Anul 34, nr. 284-310)

1983-12-01 / nr. 284

PAGINA 4 STEAUA ROȘIE ACTUALITATEA INTERNAŢIONALA MANII­­ESI ARI PESTE HOTA­RE DEDIC­ATE UNIRII VARŞOVIA. — în cadrul ac­ţiunilor dedicate celei de-a 65-a aniversări a făuririi statului na­ţional unitar român, la Varşo­via a fost deschisă o expoziţie documentară de fotografii, înfă­­ţişind pagini din istoria luptei poporului român pentru unitate naţională, pentru libertate şi de­mocraţie, aspecte ale construc­ţiei socialiste din patria noastră, principalele realizări obţinute sub conducerea Partidului Co­munist Român în edificarea unei vieţi noi pe pămîntul României socialiste. Un loc de frunte îl ocupă ima­ginile ilustrînd ampla şi neobo­sita activitate a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar ge­neral al Partidului Comunist Ro­mân, preşedintele Republicii So­cialiste România, desfăşurata pentru ridicarea ţării pe noi culmi de civilizaţie şi progres. ★ - DELHI. — Sub auspiciile „A­­cademiei internaţionale Emines­­cu“ de la Universitatea din Del­hi a avut loc o seară de poezie românească dedicată sărbătoririi a 65 de ani de la făurirea statu­lui naţional unitar român. Totodată, a fost organizată o expoziţie de fotografii înfăţişînd aspecte din viaţa şi realizările poporului român. ★ CIUDAD DE MEXICO. — Sub auspiciile Corpului profesoral şi ale Direcţiei de coordonare cul­turală din cadrul Universităţii Autonome din statul Mexic, la Ciudad de­­Mexico a avut loc o manifestare consacrată împlinirii a 65 de ani de la făurirea sta­tului naţional unitar român. La evocarea evenimentului is­toric a participat un grup de specialişti mexicani, foşti stu­denţi în România, care au făcut referiri elogioase la politica de dezvoltare socială şi economică a României, la evoluţia şi reali­zările învăţămîntului superior românesc şi la modul cum înţe­lege România să acorde sprijin unor ţări în curs de dezvoltare pentru pregătirea cadrelor nece­sare economiei lor. Cu acest­­prilej, s-au reliefat rolul şi contribuţia tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu la dezvoltarea ştiin­ţei şi învăţămîntului din ţara noastră, la promovarea de către România a unei politici active de pace şi de largă cooperare cu oamenii de ştiinţă din toate ţă­rile lumii. ★ CAIRO. — La Consulatul ge­neral român de la Alexandria a fost organizată o conferinţă de presă cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a făuririi statului na­ţional unitar român. Despre semnificaţia istorică a evenimentului, ca şi despre dez­voltarea României în anii con­strucţiei socialiste, îndeosebi in perioada de cînd la conducerea partidului şi statului nostru se află tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a vorbit consulul general al Ro­mâniei la Alexandria, Ion Edu. LA O.N.U.: „ZIUA INTERNA­ŢIONALA DE SOLIDARITATE CU POPORUL PALESTINIAN­ NAŢIUNILE UNITE. — La sediul Naţiunilor Unite a avut loc o şedinţă festivă a Comitetu­lui pentru exercitarea drepturi­lor inalienabile ale poporului palestinian, organism din care face parte şi România. Şedinţa a fost dedicată „Zilei internaţio­nale de solidaritate cu poporul palestinian“. Au participat re­prezentanţi ai statelor membre ale O.N.U., precum şi din partea unor mişcări de eliberare naţio­nală. A fost, de asemenea, pre­zentă o delegaţie a Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, condusă de Faruk Kaddoumi, şeful Departamentului Politic al O.E.P. Au luat cuvîntul preşedintele Adunării Generale a O.N.U., Jorge Illueca, secretarul general al O.N.U., Javier Perez de Cuel­lar, reprezentanţi ai altor orga­nisme din sistemul O.N.U. Au fost adresate mesaje de solidaritate cu poporul palesti­nian din partea şefilor de stat sau guvern a numeroase state membre ale O.N.U. Mesajul preşedintelui Repu­blicii Socialiste România, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, prin care se exprimă sprijinul ferm, consecvent, al poporului român acordat cauzei juste a poporului palestinian şi eforturilor pentru realizarea drepturilor sale na­ţionale legitime, inalienabile, la autodeterminare, la crearea unui stat propriu, independent, s-a bucurat de înalta apreciere a participanţilor. Mesajul a fost prezentat, în cadrul şedinţei fes­tive, de reprezentantul perma­nent al României pe lingă O.N.U., Teodor Marinescu. Delegaţia O.E.P. a apreciat po­ziţia ţării noastre, a preşedinte­lui Nicolae Ceauşescu ca o nouă contribuţie la eforturile pentru soluţionarea trainică şi dreaptă a problemelor din Orientul Mij­lociu, pentru instaurarea în a­­ceastă regiune a lumii a unei păci globale. SPORT • SPORT • SPORT • SPORT • SPORT Reprezentativa de fotbal a României s-a calificat pentru turneul final al campionatului european BRATISLAVA (De la trimisul Agerpres, A. Berger). Pe stadio­nul „Slovan“ din Bratislava, în prezența a peste 50.000 de spec­tatori s-a disputat miercuri sea­ra, în preliminariile campiona­tului european de fotbal (grupa a 5-a), meciul dintre selecţiona­tele României şi Cehoslovaciei, meci încheiat la egalitate: 1—1 (0—0), rezultat splendid pentru fotbaliştii români care obţin ast­ - fel mult dorita calificare la tur­neul final ce va avea loc anul viitor în Franţa, în această par­tidă decisivă, adevărată finală a grupei, echipa română a luptat cu o dăruire exemplară pentru culorile sportive ale patriei, do­vedind o mare ambiţie, vigoare fizică, precum şi virtuţi tehnice şi tactice de necontestat, de-a­­ lungul celor 90 de minute de joc.­ A fost una dintre cele mai bune­­ partide disputate de formaţia noastră în această­­ grupă, din care au făcut parte deţinătoarea titlului mondial, Italia, fosta campioană a Europei şi dublă vicecampioană mondială, Ceho­slovacia, şi redutabila selecţio­nată a Suediei. Intîlnirea de la Bratislava, car­­­e a suscitat un enorm interes în lumea fotbalului mondial, a demonstrat valoarea sportivilor români, marile lor posibilităţi de a juca la cel mai înalt nivel al fotbalului actual, împotriva u­­nor adversari de clasă, care au făcut totul pentru a obţine vic­toria şi calificarea între primele echipe ale Europei. Reuşita a fost însă de partea echipei Ro­mâniei, clasată pe locul întli cu 11 puncte, 5 victorii, două jocuri egale , şi o singură înfrîngere. Calificarea la turneul final al campionatului european, unul dintre cele mai mari succese din istoria fotbalului nostru, este şi o urmare firească a condiţiilor minunate de pregătire şi viaţă pe­ care le au sportivii din Ro­mânia socialistă, grijii şi dragos­­­­tei cu care sunt înconjuraţi, înaintea ultimei partide (Ita­lia Cipru, la 22 decembrie), care nu mai contează pentru or­dinea primelor trei locuri, clasa­mentul grupei a 5-a preliminare se prezintă astfel: 1. România — 12 puncte — calificată la tur­neul final al competiţiei; 2. Sue­dia — 11 puncte; 3. Cehoslovacia — 10 puncte; 4. Italia — 3 punc­te; 5. Cipru — 2 puncte. Pînă în prezent şi-au asigurat prezenţa la turneul final forma­ţiile Franţei (ca ţară gazdă), Ro­mâniei, Belgiei, R.F. Germania, Danemarcei şi Portugaliei. nici o masă fără PESTE • PREPARATELE DIN PEŞTE sunt gustoase şi în între­gime asimilabile; • PEŞTELE ESTE UN ALIMENT DE BAZA, fiind bogat în proteine, grăsimi, fosfor şi vitaminele A si D; • De­ vînzare în magazinele specializate de pescărie, în magazinele ALIMENTARA si, preparat, in unităţile GOSPODINA și de alimentație publică. TIM ATENŢIA UNITĂŢILOR INTERESATE Ie-un­ singur minut d­intr 8 exemplare torit Du după orice fel de materiale tipărite, n­losmil... MEC-ul maşina electrostatică de cuplat Ea livrează pa bază da comandă ferma avizata da ELI, din producţia curanta a I.ELECTROMURER TG. MUREŞ ■trKouuthL HZ-114 telefon: 17617, 17618, 17819,17886, 15400,15028 18652, 15935,17955, telex : 65249 PRONOEXPRES Tragerea din 30 noiembrie a.c. Extragerea I: 39, 31, 19, 4, 22, 15. Extragerea a Il-a: 42, 2, 18, 9, 17, 45. Extragerea a IlI-a: 36, 42, 5, 44, 31. Extragerea a V-a: 30, 40, 8, 19, 42, 36, 25, 41. Extragerea a Vl-a: 5, 37, 31, 26, 33, 29, 2, 6. Fond de cîștiguri: 1.629.626 lei. 41, 2, 4, 26, 29. Extragerea a IV-a: MICA PUBLICITATE De vînzare 4 camere, dependințe, în bloc. Telefon 3.51.21, orele 8—13. (9.446) Vînd apartament cu 2 camere, car­tierul ..1848“, str. Ceahlău nr. 16, ap. 16. (9.440) Vînd autoturism Fiat 124, stare foarte bună. Telefon 1.48.93, Tîrgu- Mureș. (9.452) Vînd, la preț convenabil, aparta­ment 3 camere, confort, cartierul Budai. Telefon 3.73.11.. (9.415) Pierdut acte personale pe numele Gabor Dumitru și Baranca Susana. Găsitorul este rugat să le restituie la adresa: Sîncraiu de Mureș, str. Principală nr. 4 sau telefon 1.73.36, contra recompensă. (9.465) Pierdut legitimaţia de serviciu eli­berată de Întreprinderea viei şi vinu­lui, pe numele Gînj loan, o declar nulă. (9.393) Pierdut legitimaţia de serviciu eli­berată de C.I.C., pe numele Schnei­der Martin. O declar nulă. (9.381) Pierdut legitimaţia de serviciu eli­berată de cooperativa ..Metalul" Tîr­­gu-Mureş, pe numele Kovács Elizer. O declar nulă. (9.400) Pierdut legitimaţia de serviciu eli­berată de Fabrica de produse cera­mice, pe numele Mozsi ştefan. O de­clar nulă. (9.406) Pierdut legitimaţia de serviciu eli­berată de Fabrica de piele şi mă­rinteni alături de familia Cotta Vasile în momentele triste prici­nuite de moartea mamei sale COTTA MARIA. FAMILIA MĂRGINEAN CALENDAR Joi 1 DECEMBRIE Soarele răsare la ora 7,31; apune la ora 16,38. Zile trecute 335, zile răma­se 30. • 1918 — Unirea Transilva­niei cu România şi încheierea procesului de făurire a statului naţional unitar român. CINEMA TÎRGU-MUREŞ — Arta: Drumul spre victorie (ambele serii, de la o­­rele 8.30. 11. 15. 17.30. 20). Unirea: Al­­binuta. Progresul: Baiul de simbătă seara, de la ora 9. Cobra se în­toarce, de la orele 11. 14. 16. 18. Select: Imperiul contraatacă (am­bele serii). Flacăra: Haiducii lui Şaptecai. SIGHIŞOARA — Lumina: B.D. la munte şi la mare. REGHIN — Patria: Viraj periculos. TIRNA­VENI — Melodia: Ţapinarii. Drumul spre Rio. LUDUŞ — Flacăra: Nea Mărin miliardar. SO­VATA .— Doina: ştefan cel Mare — Vaslui 1475. Mun­citoresc: Expresul colonelului Vot» Ryan. SARMAŞU — Popular: Mult mai de preţ e iubirea. IERNUT — Lumina: Omul puma. SlNGEORGICI DE PĂDURE — Popular: Pruncul, petrolul şi ardelenii. FlNTXNELE — Patria: împuşcat in spate. MIERCU­REA NIRAJULUI — Mirajul: Haiducii. TEATRU TEATRUL NATIONAL, azi, ora 46, secţia româ­nă. Interesul general.­­* TEATRUL DE PĂPUŞI, ora 16, sec­­tiila română si maghiară: Unire-n cu­get şi simţire. TELEVIZIUNE 15,00 — Telex. 15,05 — Din marea carte a patriei. 15,20 — Cîntec dulce românesc — melodii populare. 15,35 — Sub tricolorul steag. Emisiune de cîntece și versu­ri închinate Unirii., I­n jurul orei 16.00 — Transmisibile directă. Adunarea omagială și spec­tacolul din Capitală consacrate îm­plinirii a 65 de ani de la făurirea statului naţional unitar român. 19,00 — închiderea programului. 20,00 — Telejurnal (parţial color). 20,15 — Cîntecul şi poezia care ne-au însoţit istoria. 20,50 — O ţară ca o inimă Film documentar TV. 21,20 — Ţară mîndră în sărbătoare. Muzică popu­lară. 22:00 —. Telejurnal (parțial co­lor) . RADIO TIRGU-MUREŞ în limba română. 6.00—7,00 — Ra­­dioîntilnire matinală. Actualităţi so­nore: Unirea — un . .popor liber, demn în înţelegerea cu toate popoarele însemnate. Contorul energiei: Valoa­rea kilowatului economisit obligă la mai mult­e acţiuni şi iniţiative mu­reşene. 18.00—20.00 _ Din falnic timp, mereu mai strînşi uniţi spre viitor — montaj radiofonic dedicat aniver­sării Unirii: Pe undele tinereţii: Sub semnul Unirii şi unităţii — ediţie spe­cială pentru tineret: Patria, universul trăirilor noastre supreme; Ghelinţa '83 — tineri petrolişti în asaltul tim­pului — radioreportaj. VREMEA Dispeceratul Direcţiei apelor Mureş-Banat comunică: Timpul probabil: Vremea va fi instabilă, cu cerul variabil, mai mult noros. Temporar vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vîn­­tul va sufla slab. Temperaturile minime vor oscila între minus 4 la minus 2 grade, iar maximele între 1 la 3 grade. nuşi, pe numele Solyom Hajnal.­­ declar nulă. (9.428) Cu adîncă durere anunţăm în­cetarea din viaţă a scumpului nostru soţ, tată, socru, bunic, cuscru TODORAN IZIDOR învăţător pensionar. 85 de ani Ceremonia de doliu va avea loc în 2 decembrie, ora 13, în Re­ghin, str. G. Coşbuc nr. 31. (9.456) FAMILIA ÎNDOLIATA Zdrobiţi de durere anunţăm în­cetarea din viaţă a scumpei noas­tre mamă, soacră, bunică şi stră­bunică MARIA COTTA de 69 de ani. In­mormlntarea va avea loc sîm­­bătă, 3 decembrie 1983, ora 12, în­ cimitirul ortodox din satul Or­şova. FAMILIA ÎNDOLIATA Redacţia si administraţia: Tîrgu-Mureş, strada Gheorghe Doja nr 9. Telefoane: 1.59.30, 1.76.89. In tipografie: 3.62.33. Abonamentele se fac­ la oficiile poştale, factorii poştali si difuzorii din întreprinderi si institut!!. Index 40 37] ■ Tiparul: întreprinderea poligrafică Tîrgu-Mureş Comanda nr. 792“

Next