Steaua Roşie, decembrie 1985 (Anul 36, nr. 284-309)

1985-12-01 / nr. 284

Pagină realizată de CONSTANTIN CROITORU A TRIUMFAT DREPTATEA ISTORIEI Cel mai măreţ şi emoţionant moment al Marii Adunări de la Alba Iulia a fost cel al proclamării, cu unanimitate de voturi, a unirii cu România. In discursurile ce au fost rostite atunci, adevărate file de istorie a neamului, sunt cuprinse simţămintele, elanurile, patriotismul înflăcărat ce stăpîneau toate inimile şi conştiinţele, triumfa în acea zi dreptatea istoriei, se împlinea o lege a ei — unirea tuturor românilor într-o singură patrie, voinţa lor de a-şi consacra energia şi capacitatea pentru progresul şi propăşirea ei. „Dreptul naţiunii române îl recunoaşte lumea întreagă“ „Naţiunile trebuiesc liberate. Intre aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat şi Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi liberă îl recunoaşte lumea întreagă... Libertatea acestei naţiuni înseamnă: unirea ei cu Ţara Românească (...). Această nouă unire, care de data asta va fi integrală şi pentru eternitate, se face prin strălucita biruinţă a armelor purtate pentru civilizaţie, în numele unei concepţii de viaţă superioară lumii ce se prăbuşeşte. Este principiul libertăţii adevărate a tuturor neamurilor şi cel al egalităţii condiţiunilor de viaţă pentru fiecare individ al oricărei naţiuni... Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepţie a civilizaţiunii şi ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi, ca urmare, va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indivizilor conlocuitori pe pămîntul românesc aceleaşi drepturi şi aceleaşi datorinţi". Din discursul rostit de VASILE GOLDIŞ „Acolo unde ţi-e patria, acolo să-ţi creezi fericirea“ „ ... Astăzi venim şi noi, adevăraţii reprezentanţi ai muncitorimii române din Transilvaniaşi Banat, venim să declarăm în faţa dv., în faţa Internaţionalei socialiste şi în faţa întregii lumi că vrem unirea tuturor românilor. Noi vrem şi sîntem gata de a lupta cu toate mijloacele pentru înfăptuirea şi apărarea unirii. Noi sîntem proletari, ducem lupta socială de clasă, în lupta aceasta sîntem solidari cu toţi fraţii noştri de orice neam ar fi ei... Dar solidaritatea aceasta n-o înţelegem în aşa fel ca să fim şi pe mai departe o clasă fără importanţă care n-are la dispoziţie nici mijloace de afirmare şi dezvoltare; de aceea, cînd aderăm la unirea tuturor românilor, voim totodată şi posibilitatea de dezvoltare a muncitorimii române, voim să deschidem porţile largi ca în această ţară românească nouă să se dezvolte şi să progreseze şi poporul muncitor român (...). Social-democraţia nu-i identică cu lipsa simţului naţional. Noi nu zicem ,,ubi bene ibi patria", ci zicem că „acolo unde ţi-e patria, acolo să-ţi creezi fericirea vieţii tale". Şi noi n-avem teamă că poporul muncitor român, care a rupt acum cătuşele unei robii seculare, nu va avea destulă putere ca şi în România să-şi asigure drepturile la o viaţă liberă. Cînd aderăm la unire, nu o facem pentru că in interiorul nostru există simţul acesta, ci am convingerea fermă şi conştiinţa clară că din postulatele luate în rezoluţia prezentată sunt asigurate toate celelalte garanţii pentru democratizarea României ‘. Din discursul rostit de delegatul socialist IOSIF JUMANCA * STEAUA ROȘIE PAGINA. 3 Făurirea sfatului naţional unitar român cucerire istorica a poporului nostru (Urmare din pag. I) Mărirea, la 18 noiembrie 1918, să se convoace o Adunare Naţională a tuturor românilor din Transilvania pentru a-şi hotărî soarta. La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, au participat peste 100.000 de oameni, care au aprobat cu nesfîrşite urale şi nespusă bucurie votul celor 1.228 delegaţi aleşi de unire a Transilvaniei, pentru totdeauna, cu România. La Alba Iulia, istoria a născut istorie şi s-a hrănit cu istorie. Intr-o atmosferă entuziastă s-a adoptat Rezoluţia Marii Adunări Naţionale în care se spunea, printre altele: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918 decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dînşii cu România". După secole de luptă aprigă şi neîntreruptă a maselor populare se realiza atunci prin voinţa celor mulţi desăvîrşirea statului naţional unitar român, prindea viaţă — după cum s-a exprimat atît de plastic Octavian Goga — acel „vis neîmplinit, copil al suferinţei" şi de a cărui jale „ne-au răposat şi moşii şi părinţii.. Convinse că procesul istoric încheiat la Alba Iulia era ireversibil, conştiente de superioritatea noilor rînduieli democratice şi de egal tratament în toate domeniile de activitate, naţionalităţile conlocuitoare recunosc rînd pe rînd hotărîrea de unire a Transilvaniei cu România. Ecoul internaţional al Unirii a fost pe măsura importanţei sale cu adevărat istorice. Mari şi ilustre personalităţi ale vieţii socialpolitice, oameni de ştiinţă şi cultură, guverne cu vederi progresiste au dat o înaltă apreciere luptei legitime, pline de eroism şi patos revoluţionar a poporului român pentru realizarea statului naţional unitar, pentru asigurarea independenţei şi suveranităţii sale. Marea Unire a fost săvîrşită de către însuşi poporul. Ea poartă sigiliul tuturor fiilor ţării, în rîndul făuritorilor ei găsindu-se muncitorii, ţăranii, intelectualii, oameni din toate clasele, categoriile şi păturile sociale. Marea Unire a fost actul energic, liber şi democratic exprimat al întregii noastre naţiuni şi n-o datorăm nimănui. Tratatele internaţionale nu au făcut decât să recunoască o stare de fapt, să recunoască o realitate mai presus de orice discuţie, să recunoască justeţea acestui act. „Alcătuirea statului român naţional unitar — subliniază tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — nu este rezultatul unor conferinţe internaţionale, ci rodul luptei neobosite duse de cele mai înaintate forţe ale societăţii, de masele largi populare pentru unire, produsul energic al dezvoltării istorice, sociale şi naţionale a poporului român". Măreaţa zi de 1 Decembrie 1918 n-a fost numai o zi de uriaşă însufleţire patriotică şi de hotărîri politice cu caracter naţional; ea a reprezentat, totodată, şi un punct de plecare pentru reforme cu caracter social-economic şi politic. Realizarea unităţii naţionale a avut o înmurire profundă asupra întregii evoluţii economice, politice şi sociale din ţara noastră. Unirea a creat condiţii noi pentru dezvoltarea forţelor progresiste ale societăţii noastre, pentru intensificarea mişcării revoluţionare, a clasei muncitoare, care, sub steagul de luptă al Partidului Comunist Român, a militat cu ardoare pentru apărarea unităţii, independenţei şi suveranităţii României în perioada interbelică. Unire au scris înaintaşii noştri pe steaguri. Noi, cei de astăzi, scriem acelaşi cuvînt pe însăşi existenţa noastră clădită pe adevăr şi pe libertate, pe unitate, independenţă şi suveranitate naţională. Unirea de la 1918 Unitatea în jurul partidului — izvor de înflorire a patriei Făurirea statului naţional unitar român a dat un puternic impuls dezvoltării social-economice, politice şi culturale a naţiunii române, a creat cadru propice pentru manifestarea tot mai largă a capacităţilor sale creatoare, a aspiraţiilor sale de progres. Au fost necesare încă numeroase eforturi şi bătălii sociale, au trebuit învinse mari piedici şi greutăţi, s-au făcut multe sacrificii pentru ca poporul român să se poată bucura de roadele dezvoltării patriei unite, de atributele suveranităţii şi independenţei sale naţionale. A revenit Partidului Comunist Român misiunea istorică de a conduce masele largi populare la victoria finală în lupta pentru eliberarea socială şi naţională, pentru asigurarea unei vieţi mai prospere şi demne. Odată cu instaurarea puterii revoluţionar-democratice şi înlăturarea claselor exploatatoare de la conducerea ţării — ca rezultat al revoluţiei de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă, declanşată în august 1914, sub conducerea Partidului Comunist Român — s-a creat posibilitatea dezvoltării rapide a ţării, a trecerii la edificarea unei societăţi în măsură să corespundă idealului de libertate şi dreptate socială care a însufleţit generaţia Unirii. Succesele obţinute în dezvoltarea forţelor de producţie, în făurirea unei economii moderne, în creşterea avuţiei naţionale a patriei, cu precădere după cel de-al IX-lea Congres al partidului, de cînd la conducerea partidului comunist şi statului socialist se află tovarăşul Nicolae Ceauşescu, au transformat România, într-o perioadă istorică scurtă, într-o ţară cu o industrie dezvoltată, cu o agricultură în plin proces de modernizare. Ştiinţa, învăţămîntul, cultura — factori fundamentali ai civilizaţiei socialiste — au cunoscut şi cunosc o continuă înflorire. în contextul marilor înfăptuiri ale orînduirii noastre socialiste se cuvine menţionată rezolvarea justă, în spiritul socialismului ştiinţific, a marxism-leninismului, a problemei naţionale. Politica partidului nostru de egalitate şi dreptate socială şi-a găsit o elocventă expresie în repartiţia raţională a forţelor de producţie pe întreg teritoriul ţării, în dezvoltarea tuturor judeţelor ei, în crearea condiţiilor optime pentru ca toţi cetăţenii patriei, indiferent de naţionalitate, să participe activ la conducerea treburilor obşteşti, a statului, la dezvoltarea economico-socială. La 67 de ani de la făurirea statului naţional unitar român, societatea noastră socialistă se înfăţişează ca o societate unită, care acţionează în strînsă unitate pentru înfăptuirea Programuluipartidului, pentru ridicarea României pe culmi tot mai înalte de progres şi civilizaţie, întărirea continuă a coeziunii întregului nostru popor, a unităţii tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, în jurul Partidului Comunist Român, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, constituie garanţia progresului multilateral al ţării, a afirmării ei pe plan internațional, pentru apărarea păcii — bunul cel mai de preț al popoarelor. împlinirea idealului tuturor românilor (Urmare din pag. Iu gust 1848, scaunul de judecată al districtului Mureş cere episcopului blăjan loan Lemeni să sancţioneze pe preotul român din comuna Mădăraşul de Cîmpie. In motivarea cererii de sancţionare, se arată că „Preotul unit loan Munteanu din Mădăraşul de Cîmpie, după ce s-a întors de la adunarea din Blaj, în repetate rînduri, a strigat în faţă mai multor oameni din comuna sa, că Ardealul de acum nu mai e Ardeal, ci România“. loan Munteanu nu se referă numai la provincia Transilvaniei înconjurată de brîul Munţilor Carpaţi, ci şi la Banat, Crişana şi Maramureş. Această precizare rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi de judele regesc, care arată că este vorba de „Ardeal şi Ţara Ungurească", „că ţara aceasta s-a desprins din marele imperiu roman ,şi în schimb (deci) acela şi trebuie să fie". După cum apreciază istoricul român Silviu Dragomir în revista Transilvania Nr. 7/1941, Ioan Munteanu este cel dinţii cărturar român din Transilvania care a găsit cea mai potrivită expresie pentru unitatea noastră naţională: România. Dacă în trecut, pentru a dovedi dorinţa de unire a românilor exprimată pe Cîmpia Libertăţii din Blaj („Vrem să ne unim cu Ţara"), ne bazam doar pe celebrul expozeu de la Paris al lui Nicolae Bălcescu, astăzi dispunem de documente scrise: raportul judelui nobiliar Lámbor György nr. 606 din 22 iunie 1848 şi adresa Ad latum 6/24 din 23 iunie 1848, prin care preşedintele guberniului, Teleki József, comunică comitatului nobiliar din Turda că a dispus generalului Gallbran să trimită un escadron de cavalerie pentru a restabili ordinea în plasa Bogata Mureşului, unde locuitorii „nu s-au sfiit a-şi afirma faţă de oficialul comitatului dorinţa lor de unire cu Ţara Românească şi Moldova". Pentru realizarea statului naţional român între graniţele sale fireşti, au lucrat toţi românii, au lucrat toate minţile luminate ale vremii din cele trei ţări româneşti, a luptat întregul popor român. Dacă în Transilvania flăcările dorinţei de unire s-au aprins mai devreme decât în celelalte două „ţări locuite de români", aceasta se datoreşte faptului că românii de aici, oprimaţi de legile şovine elaborate de dieta nobiliară maghiară, s-au mobilizat în lupta de rezistenţă pentru păstrarea fiinţei noastre naţionale. Supravieţuirea naţiunii române nu se putea concepe, atunci, decît prin constituirea unui stat român, România, previziune confirmată de evenimentele istorice care au urmat, de memorabilul 1 Decembrie 1918.