Steaua Roşie, noiembrie 1987 (Anul 38, nr. 259-283)

1987-11-01 / nr. 259

DUMINICAL Hidroagregat care nu consumă energie — Ideea şi concepţia după ca­re am realizat hidroagregatul pentru irigat aparţin unui mai­stru pensionar, a unui bun şi priceput meseriaş. Borbély Mar­tin, care a lucrat­ mulţi ani la SMA Miercurea Nirajului — ne spunea Nagy Vasile, şeful com­partimentului producţie de la IPP Tîrgu-Mureş. De fapt, tova­răşul Borbély a venit la noi cu un prototip căruia i s-au adus îmbunătăţiri şi, astfel, s-a năs­cut hidroagregatul care pompea­ză apă din rîu fără a consuma energie electrică sau carburanţi. Această maşinărie şi principiile ei de funcţionare cel mai indi­cat să vi le prezinte este însuşi autorul ei. Astfel am făcut cunoştinţă cu Borbély Martin, un pasionat şi iscusit inventator în domeniul instalaţiilor neconvenţionale din domeniul hidromecanicii, care ne-a destăinuit mai multe pro­iecte şi dispozitive acţionate de forţa apei. — 28 de ani, de fapt pînă la pensionare, am lucrat la SMA Miercurea Nirajului. De 9 ani mă preocupă instalaţiile hidra­ulice din care am conceput mai multe variante pînă am ajuns la prototipul realizat cu spriji­nul conducerilor Trustului de horticultura Mureş care a acor­dat fondurile, şi IPP Tîrgu-Mu­­re­ş, executantul de fapt al hidro­­agregatului, cu colaborarea di­rectă şi efectivă a proiectantu­lui Csiki Paul şi a subingineru­­lui Seke Ştefan. Acest hidroagregat destinat iri­gaţiilor terenuriior de pe malu­rile cursurilor­­de apă se com­pune dintr-un jgheab metalic cu o lăţime de 1,85 m în care intră 5 mc de apă. în faţa jgheabului este montat un dispozitiv regla­bil ce se poate include sau des­chide în funcţie de nivelul şi viteza apei. Mecanismul agrega­tului are 4 roţi transportoare şi 10 palete fixate pe 2 lanţuri pu­se în mişcare de forţa apei,, care la rîndul lor pun în mişcare 4 pompe cu diametrul de 130 mm fiecare. — Care este randamentul celor 4 pompe? — Depinde de înălţimea şi vi­teza apei ce trece prin jgheab. Dacă înălţimea apei este de cel puţin 0.50 m se obţine o turaţie a paleţilor care asigură o pre­siune de 2 atmosfere la capătul furtunului. în 24 de ore, se pom­pează între 500—600 mc apă. Udarea se realizează prin rigole. — Unde s-au făcut probele? — La Curteni, în Mureş, unde de fapt se află instalat hidroa­gregatul. Pentru a avea randa­mentul maxim se poate face un stăvilar care să asigure un de­bit de apă cit mai mare ce duce la dublarea sau triplarea cantităţii de apă pompată în 24 de ore. Dacă acest stăvilar se face din beton instalaţia de pom­pare — roţile, lanţurile, paleţii şi pompele — se pot monta di­rect pe acesta, renunţîndu-se la jgheabul din metal, fapt care re­duce la jumătate preţul de cost al hidroagregatului care se poa­te cu uşurinţă instala şi demon­ta pe postament. Avantajul acestui hidroagregat este foarte mare, deoarece el funcţionează continuu, fără a fi supravegheat de om, poate fi mutat pe cursul apei după nevoi şi nu consumă energie. Dacă lă­ţimea cursului de apă şi debi­tul permit, sau lăţimea stăvila­­rului se măreşte, pe aceeaşi in­stalaţie se pot monta mai multe rînduri­ de paleţi, fapt care asi­gură creşterea proporţională a Cantităţii de apă pompată în a­­ceeaşi unitate de timp — atin­­gînd ch­iar mii de mc în 24 de ore. Deci, apa Mureşului şi a rîurilor judeţului nostru trebuie pusă la lucru în folosul omu­lui, a sporirii producţiilor vege­tale aşa cum ne îndeamnă se­cretarul general al partidului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Pentru atingerea a­­cestui obiectiv, celor interesaţi, instalaţia prototip le stă la dis­poziţie, şi ea poate fi realizată şi chiar îmbunătăţită construc­tiv în folosul nostru al tuturor. IOAN HUSAR Premieră la grădina zoologică Titlu! ar putea sugera că este vorba de un spectacol. Dar, oare, nu este potrivit un asemenea nume pentru tot ceea ce se întimplă în lumea plină de surprize și taine a unei grădini zoologice? In acest sens, consemnările noastre aduc încă un argu­ment. In această toamnă, i-am pri­vit din nou pe cimpanzei. Frunzele colorate, mici iole ce se întreceau într-o frega­tă a începutului de nou ano­timp le înconjurau cușca. Dincolo de geam, Pepi (feme­la) mînca un strugure imens, bob cu bob. Fiecare mișcare era separată de alta, printr-o ridicare a sprîncenelor. Iţi dă­deai seama cit de mult savu­rează dulceaţa boabelor -chih­­­limbarii. Simţea că peste cî­­teva ore avea să devină ma­mă. Pepi a adus pe lume o făp­tură mică, cu foarte puţin păr pe ea. Era o fetiţă pe care cei din grădina zoo au nu­mit-o Teodora. Printr-un ritu­al deosebit, transmis ances­tral, Pepi a ştiut să se des­curce singură fără nimeni lin­gă ea Cert este că dimineaţa toţi şi-au dat seama de feri­citul adevăr. Era foarte complicat să-i vezi puiul, deoarece poziţia în care stătea era un întreg la- Intîmplări adevărate birint de braţe şi picioare ast­fel înfăşurate incit greu pu­teai zări ceva din micuţa făp­tură. începea, deci, sentimen­tul de grijă şi apărare. Pepi este o mamă desăvîrşită. Nu trebuie să uităm că, indife­rent de condiţii, libere sau în captivitate, mămicile ţin puii lipiţi de inima lor luni în şir, fără să le dea drumul din braţe. Bătaia inimii lor este ceasul ce le însoţeşte fiecare clipă de trăire, este şoapta tainică a iubirii reciproce. In scurtele clipe de odihnă, Pepi este admirată şi i se dă­ruiesc fructe, dulciuri, pentru ca hrana puiului să fie cit mai bogată în vitamine. In­tr-o zi, i s-a oferit un pahar cu vin roşu pe care Pepi l-a savurat sub ochii plini de ui­mire ai celor din jur. Ea, acum, este foarte cuminte,, spre nedumerirea îngrijitoru­lui care a preluat-o de la un circ din R.D.G. Era neastîm­­părată şi crea multe proble­me. Ştie să mănînce cu lin­gura, bea din pahar şi se „maimuţăreşte“ într-o oglindă pe care a primit-o în dar Bobi, tatăl Teodorei, are 8 ani şi a fost capturat într-o ţară din Africa, cu 6 ani în urmă. Tînăra familie, întregi­tă prin apariţia Teodorei, es­te un unicat in ce priveşte naşterea puilor în condiţii de captivitate. Din cunoştinţele noastre, este o premieră na­ţională. Mă voi reîntoarce s-o re­văd pe Teodora, care, cu si­guranţă, va fi ocrotită de Pe­pi cu multă atenţie şi dragos­te nemărginită... EMILIA LONA VEREŞ , în capitala R.S.F. Iugoslavia se bucură, în aceste zile, de o mare afluenţă de vizitatori o ex­poziţie organizată de Muzeul Ermitaj, în cadrul căreia sunt prezentate 24 de picturi şi circa 100 de desene ale unor maeştri ai artei europene din secolele XV—XVIII. Publicul manifestă un deosebit interes pentru lu­crările lui Tizian, Rubens, Dürer și Rembrandt. Desene de: GHEORGHE MATEI — MATEO »STEAUA ROȘIE PAGINA 3 INTENSELE RETRĂIRI De peste patru decenii, gîn­­dul il poartă mereu pa ma­lurile legendarului rîu, prin locurile încărcate de jertfe şi de istorie. „Măi copii — le-a scris fetei sale Gabriela şi gi­nerelui Alexandru Olaru, toc­mai la Porţile de Fier II, un­de sînt ingineri şi au „Dacia 1300“ — eu trebuie, neapărat, acuma,­ în octombrie, să a­­jung Acolo, ştiţi voi bine un­de. Veniţi să mă luaţi şi să plecăm împreună. Nu mai vreau să amin, nu pot, tre­buie să mă duc, să văd lo­curile .. — Bine aţi venit pe melea­gurile mureşene, Vasile I. Ră­­dulescu! Nu ne răspunde. Rămîne cu privirea ascunsă discret în marginea batistei. în urmă cu două ore, la Tîrgu-Mureş, la Monumentul eroilor, s-a ar­cuit cu pietate peste numele gravat in piatră al bravului său comandant de companie, locotenentul Voicu Stancu . . . Acum, aici, la Oarba de Mu­reş, retrăirile îi sînt atît de intense încît întreaga-i bărbă­ţie se pierde în sărbătoare. Măreaţa cinstire adusă eroilor in Ziua Armatei Române chiar aici, pe lespedea marilor bă­tălii, îi redeschide albumul a­­ducerilor-aminte şi, peste toa­te, un gest trece cu mult ho­tarul închipuirii: cînd au aflat veteranii mureşeni din războ­iul antifascist că Vasile I. Rădulescu a venit tocmai de pe colinele argeşene,­­l-au îm­brăţişat, incon­jurîndu-l cu în­treaga lor mărinimie. Intr-un tîrziu, sforţîndu-se să redevină mai liniştit, ne spune: « — ...Am plecat din satul meu Verneşti, comuna Valea Danului, judeţul Argeş — cale de vreo 300 de kilometri. Nu am mai rezistat, a trebuit să revăd aceste locuri şi nu bă­nuiam — vă spun sincer! — că pe aici se cinstesc atît de minunat eroii. Iată-mă pr in toată firea — în cinci noiem­brie împlinesc 64 de ani — plîng, din nou, la Oarba de Mureş. De data asta, insă, pl­ing de o fericire nemaipo­menită .. — Se pare că, de aceste me­leaguri vă leagă amintiri de­osebite ...­­— Așa-i! Aveam 20 de ani. Nu uit toată viața: era în 30 septembrie 1944, cînd am a­­juns chiar pe aceste locuri. Făceam parte din compania­­ Vinjitori Pitești, Divizia a 3-a. Bătălie cumplită! Eram mitra­­lior. Trimiteam mereu soldaţi să-mi aducă muniţii şi nu s­e mai întorceau — erau împuş­caţi. Măcel! ... Pe la ora trei după-a­­rrtiaza am fost lovit de două gloanţe. Primul, în braţul drept, al doilea, foarte grav, a intrat prin spate, mi-a gă­urit plămînul drept, ieşind prin faţă. In aceeaşi scăpă­rare de secundă mi-a venit în minte tata. Luptase la Mără­­şeşti în 1916 şi îmi povestea că unui soldat i-a fost rete­zat capul şi, aşa, a fugit vreo 30 de metri. Am început să fug şi eu, aruncînd porthartul şi mitra­liera. Am vrut să văd cit pot alerga fără să mor. Culmea: m-au ţintit alte două gloanţe. Al treilea, deci, din spate,­ în laba piciorului sting. Al pa­trulea, în fluierul celui drept­. Am căzut cu faţa la pământ. Gata, mor! Totuşi eram con­ştient: auzeam tot ce se în­­timpla în jur. Am rămas aşa, nemişcat, pînă spre seară. La un moment dat, la vreo­ 10 metri de mine a explodat un proiectil. Gata?! Nu! Erau doar bulgări de pămînt că­zuţi peste mine. Deci, nu m-au rănit. Apoi, la numai un pas, un alt proiectil s-a înfipt în brazdă, fără să ex­plodeze. Mă tot îndemna gîn­­dul să-mi întind mina sînge­­rîndă pentru a-l opri să mă ucidă.. . Au început, apoi, dușmanii să treabă pe lingă mine: credeau că-s mort — nu mișcăm — altfel trăgeau. Intr-un tîrziu, am zărit o femeie în apropiere: am ru­gat-o să mă descalțe la un picior și să spună cuiva des­pre mine ... Am ajuns la un trost de prim-ajutor şi, apoi, prin spitale la Tîrnu-Mureş, la Sighişoara. Numai la Bucu­reşti am stat, grav rănit, şap­te luni, în cîrje! Din cînd in cînd, o fetiţă mă ducea în braţe la sala de pansamente — împlinisem 21 de ani cînd suferinţele m-au sleit într-a­­tita că ajunsesem la greutatea de 30 de kilograme ... In vreme ce îşi pune mi­na streaşină la frunte să ne arate locul enormei jertfe, un grup de purtători ai cravate­lor roşii cu tricolor se apro­pie de noi. Emoţionată, o fe­tiţă, cu braţele încărcate de flori, i se adresează­■—• Dumneavoastră sînteţi e­­roul din Argeş. Demn şi modest Vasile I. Rădulescu nu răspunde. In schimb, nu se poate stăpîni: o priveşte tăcut, bărbăteşte, cu ochii inundaţi de lacrimi. Pionierii îl înconjoară cu dra­goste, oferindu-i binemerita­tele buchete ale dragostei şi recunoştinţei. In preajmă, in semn de ales onor, corul foş­tilor luptători şi veterani din războiul antifascist intonează înălţătoarea melodie ,,Eroi au fost, eroi sunt încă ...". PETRE GIURGIU

Next