Steaua Roşie, iulie 1988 (Anul 39, nr. 155-181)
1988-07-01 / nr. 155
Propaganda vizuală şi exigenţele producţiei Implicîndu-se activ în viaţa Colectivului, organizaţia de partid de la Cooperativa meşteşugărească „Tehnolemn“ din Tîrnăveni acordă o atenţie deosebită îndeplinirii ritmice a prevederilor planului, cu prioritate a sarcinilor de export, desfăşurînd in acest sens o susţinută şi multilaterală activitate organizatorică şi poliitico-educativa. Realizările din primele cinci luni reflectă, desigur, hărnicia şi priceperea meşteşugarilor cooperatori, care nu şi-au dezminţit nici în acest an renumele, fiind şi o expresie a eficienţei muncii politico-organizatorice desfăşurate de organizaţia de partid. Ce loc ocupă, în această privinţă, propaganda vizuală? Cum răspunde ea cerinţelor şi exigenţelor actuale ale producţiei? Propaganda vizuală oglindeşte, desigur, interesul acordat îndeplinirii sarcinilor economice de organizaţia de partid şi de întregul colectiv al cooperativei. Nu există aspecte cît de cît importante ale activităţii economice a cooperativei care să nu fie abordate, sub o formă sau alta, de acest gen de propagandă, în diferite sectoare de producţie, mai ales în atelierele de tîmplărie, dar şi in curtea cooperativei, la punctul de documentare politică-ideologică, pot fi văzute numeroase panouri, grafice, lozinci şi alte materiale propagandistice care îndeamnă la îndeplinirea sarcinilor de plan, la întărirea ordinii şi disciplinei, la economisirea resurselor materiale şi energetice. Unele panouri abordează în mod concret problemele, relevînd, prin date sau calcule semnificative, avantajele sau eficienţa unor acţiuni. Cum este cel din atelierul de tîmplărie nr. 1, care ne informează că prin reducerea consumurilor specifice şi prin valorificarea deşeurilor lemnoase, se vor executa în plus două amituri de mobilă pentru popiție. Un loc important ocupă, în Tatdrul propagandei vizuale, problemele calităţii, ale productivităţii muncii, ale îndeplinirii sarcinilor de export. Din păcate, nu putem spune, totuşi, că propaganda vizuală din această cooperativă este în pas cu viaţa, cu problemele actuale şi de perspectivă ale activităţii economico-sociale. Unele panouri şi grafice sunt învechite şi nu şi chiar justifică prezenţa. Cum es-te, de pildă, graficul cu privire la „Gradul de fundamentare a principalilor indicatori pe anul 1987“. Nici interesantul panou cu privire la ţările (şi continentele) în care sunt exportate produsele cooperativei, n-a mai fost, de mult, reactualizat. Predomină, de altfel, materialele propagandistice cu un caracter general, care, chiar dacă nu şi-au pierdut actualitatea, nu sunt intim legate de sarcinile care stau în fața colectivului acum, în cel de-al treilea an al cincinalului. A fost complet neglijată relatarea, la „zi“, dacă se poate, a felului cum sunt îndeplinite sarcinile de producţie în diferite ateliere şi formaţii de lucru, a rezultatelor concrete ale întrecerii socialiste. Doar în atelierul de tîmplărie nr. 2 am putut vedea un grafic „privind urmărirea realizării producţiei fizice“ în hala de maşini. Pe acest grafic sunt înscrişi însă numai indicatorii de plan pe luna iunie, fără să fie menţionate realizările din această perioadă, măcar cele din primele săptămîni. Comitetul de partid va trebui să reexamineze, în, spirit critic şi autocritic, situaţia propagandei vizuale, adoptînd măsuri pentru reîmprospătarea şi înnoirea ei, pentru sporirea forţei sale de înrîurire, astfel incit ea să ţină pasul cu cerinţele şi exigenţele actuale ale producţiei, contribuind la mobilizarea întregului colectiv la înfăptuirea sarcinilor ce-i revin în 1988 și pe întregul cincinal. ST. NEKANICKI Posibilităţile de sporire a efectivelor de ovine se cer valorificate deplin! Sporirea efectivelor de animale la toate speciile, dar mai cu seamă la bovine şi ovine constituie una din sarcinile prioritare ale agriculturii mureşene în actualul cincinal. Cu toate creşterile înregistrate an de an, cifrele prevăzute nu au fost realizate nici la întreprinderile agricole de stat, nici în cooperativele agricole şi nici în gospodăriile populaţiei. O atenţie cu totul deosebită trebuie să se acorde sporirii efectivelor de ovine, animale ce capătă o importanţă tot mai mare pentru economia ţării, datorită produselor diverse pe care le oferă atît pentru alimentaţie cît şi pentru industrializare. Fără îndoială că luna oilor ocupă un loc de frunte. Acest lucru este evidenţiat şi de recentele măsuri de îmbunătăţire a preţurilor de achiziţie şi de contractare, deosebit de stimulatoare pentru producători. Despre eforturile şi preocupările organelor locale, ale conducerilor de unităţi şi ale populaţiei în vederea creşterii numărului de ovine am avut o discuţie cu tovarăşul Gheorghe Cristureanu, primarul comunei Iclănzel. — Cum este privită creşterea oilor de către populaţia comunei Iclănzel? — Dintotdeauna creşterea oilor a fost apreciată de oamenii noştri datorită foloaselor mari pe care le aduc, faptului că se cresc relativ mai uşor, cu mai puţină cheltuială şi muncă, sunt mai puţin pretenţioase în alimentaţie, îngrijire şi adăpostire. Oieri mari însă, care să realizeze mari surplusuri faţă de nevoile proprii nu au fost niciodată fiindcă, aici în cîmpie, păşunile au fost, şi mai sînt şi acum, destul de restrînse. Locuitorii comunei noastre cunosc însă ce preţ mare se pune astăzi pe aceste animale. In consecinţă, atît organele locale cit şi unităţile agricole şi populaţia depun eforturi să le sporească. — Cele două cooperative agricole de producţie sînt în frunte, au efective frumoase. — Aşa este. Cooperativa agricolă din Iclănzel deţine un efectiv de 3.650 de oi, iar la Căpuş efectivul a ajuns la 1.895 de capete. în acest sector, la recensămîntul din februarie, numărul de oi întrecea prevederile din program pe 1987. In acest an fiecare cooperativă agricolă a reţinut pentru prăsilă un număr corespunzător de mieluţe care vor asigura atît înlocuirile, cît şi creşterile prevăzute. — Care este situaţia în gospodăriile populaţiei? — Încă nu ne ridicăm chiar la nivelul cerut. Adevărul este că în timp ce unii săteni şi-au mărit efectivele, alţii le-au redus, iar cei cu forţă mai slabă de muncă au renunţat să mai crească oi. Pentru unii greutatea cea mai mare este asigurarea furajelor pe timpul iernii. Comitetul comunal de partid a analizat în mai multe rinduri situaţia zootehniei în gospodăriile populaţiei. Dorim sâ-i determinăm pe toţi cei care locuiesc pe cuprinsul comunei să crească, după puteri, un anumit număr de oi. Fiindcă am constatat o mare fluctuaţie de efectiv, în primul rînd la cei cu puţine oi, care în fapt au şi o redusă contribuţie la realizarea fondului de stat, încercăm să sprijinim mai substanţial, cu tot ce ne stă în putere, pe gospodarii care îndrăgesc cu adevărat oieritul, au forţa de muncă necesară, sunt hotărîţi să crească un număr mai mare de oi care să le creeze disponibilităţi de livrare la fondul de stat. Ca urmare, avem deja, aici în Iclănzel, cîţiva excelenţi crescători de oi, care livrează în fiecare an cantităţi mari de caş, lină şi carne. Pe locul întîi se situează Remus Andrei care a ajuns să deţină 200 de oi pe care le îngrijeşte împreună cu cei trei fii ai săi — Ioan, Remus şi Gheorghe. Contribuţia acestei familii la asigurarea fondului de stat este substanţială, în acest an Remus Andrei a livrat deja statului 70 de ovine pentru carne, 1 100 kg de brînză şi 400 kg de lină. Consiliul popular ii sprijină, ca şi pe ceilalţi crescători de oi, cu păşunea necesară, de care el are foarte multă grijă, o curăţă, o tîrleşte şi o fertilizează cu bălegar de grajd. Un alt gospodar vrednic, bun crescător de oi, este Constantin Roman care are 110 oi, iar de la populaţie a preluat să îngrijească pe timpul verii încă 263 de oi. Ioan Mailat are 70 de oi ale lui, Gheorghe Mărginean are 52, Adrian Florea are 40 etc. — După cite ştim are oi şi Consiliul popular comunal. În ultimii ani am înfiinţat o fermă anexă proprie, care a ajuns să deţină 547 de oi. Cei trei ciobani pe care îi avem sunt harnici, pricepuţi şi conştiincioşi, obţin rezultate bune. La nivel de comună, in toate sectoarele, deţinem peste 9.400 de oi. Consemnat: MELIAN BÂLDEANU [programul judeţean In zootehniei] QRGÂi\IÎZĂRE»ll\lTEI\ISIVIZARE»PRODUCTH RIDICATE îngrijesc livezile, adună furajele, sunt gata de seceriş Oamenii muncii de la întreprinderea agricolă de stat Botoş sunt ferm angajaţi să transpună în fapte sarcinile subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi execută cu grijă lucrările de întreţinere a culturilor, string operativ recolta de păioase. In imensa livadă de peste o mie de hectare ce se întinde pe dealurile domoale ale Batoşului şi Uilei, în cele 6 ferme pomicole, conduse cu competenţă de ingineri pricepuţi, se lucrează intens la întreţinerea pomilor. Ca întotdeauna inginerul Tiberiu Sbârcea, directorul acestei mari întreprinderi, ne-a însoţit pe întinsa livadă, dîndu-ne posibilitatea de a vedea în detaliu toate lucrările livezii. Cu cele 31 de maşini speciale, servite de pricepuţi mecanizatori-pomicultori, printre care Dumitru Furdui, Vasile Iuşan, Schlest Ioan, Ilie Stan, organizate în şase formaţii, s-au făcut deja 3 tratamente. Prin lucrări de calitate se detaşează fermele conduse de inginerii Emil Tămăşan, Ioan Micu şi Adrian Chira. In atelierul modern al întreprinderii, în sectorul mecanic, condus cu competenţă de Ilie Pantea şi beneficiind de priceperea lui Traian Sabău şi a altora, activitatea este tot mai diversificată. Incepînd din acest an, ne spunea directorul, s-a trecut la executarea unor lucrări în premieră cum ar fi folosirea optimizată a îngrăşămintelor chimice ca şi a celor naturale ce se administrează fiecărui pom în parte, zona din jurul pomilor menţinîndu-se liberă de buruieni. La zi în imensa livadă se află şi recoltarea furajelor. Acţiunea este efectuată în proporţie de 70 la sută. Din aceste surse au fost depozitate deja, sub formă de semifîn, 700 de tone şi alte 150 de tone de fin. Aici, la Batoş, am mai remarcat şi activitatea bună a secţiei de industrializare, care asigură producerea oţetului de mere, apreciat şi solicitat în intrega ţară. Pornind de la experimentele existente, pentru anul 1989, se prevede extinderea şi punerea în funcţiune a unei secţii pentru producerea nectarului din fructe. La fel, este îmbucurător faptul că silozul de fructe, cu o capacitate de 5.500 de tone, este sub acoperiş şi se grăbesc alte lucrări din anexe, precum şi la sistemul frigorific. Directorul Tiberiu Sbîrcea, ca şi Vasile Ghiţă, inginerul-şef, sunt tot mai des prezenţi în lanurile de orz, pentru ca în momentul optim să treacă la seceriş, cultura prezentîndu-se bine, promiţînd o recoltă mare. REMUS CÂMPEAN VIAŢA ÎN 5 SECVENŢE 1. FETIŢA ŞI MUNTELE Faţă în faţă — fetiţa şi muntele. Un ghemotoc de om şi un uriaş. Alina cînta. Privea piscul semeţ şi cînta. Te şi miri de unde poate izvorî acel clinchet de clopoţel. Spunem „izvorî“ deoarece prima asociere, ascultînd-o, am făcut-o cu susurul cristalin al apei unui izvor. La un moment dat parcă închise ochii. Glasul ei urca crestele, trecea munţii şi văile şi se îngemăna cu verdele călător al brazilor, cu zborul planat al păsărilor, trecînd dincolo de păduri. Dincolo de noi toţi şi de toate. Este, cred, una dintre cele mai plăcute surprize pe care le-am avut în ultima vreme. S-a petrecut vineri, 18 iunie, la întîlnirea cu elevii şi sătenii din Răstoliţa. Prin iunie, semeţ strălucea Alina Ungur, pe atunci elevă în clasa a V-a. 2. NISIP ŞI RUMEGUŞ 1Într-o conjunctură, care pînă la urmă se va dovedi nefastă şi păguboasă pentru ea. Silvia B. cumpără o pungă de „Vegeta“. Preţul — 150 de lei. Vînzătorul de ocazie jură, cu mina pe inimă, că-i curat... iugoslavă. Cînd o deschide acasă, să leşine nu alta: înăuntru — rumeguş şi nisip! Să tragă la greutate. Sesizînd cacealmaua doar în ingratitudinea acestei situaţii, se repede în căutarea întreprinzătorului comerciant ambulant. Numai că el n-a stat şi n-a aşteptat să zîmbească aparatului de fotografiat. După ce şi-a făcut suma, valea! Intr-un fel, învăţătură de minte pentru chilipirgii. In privinţa celor care vînd rumeguş şi nisip pe bani grei, soluţia este doar una: luarea lor urgentă de guler, pentru a fi puşi să dea socoteală! Dacă n-ar fi şi tristeţe în povestea asta, totul ar fi nostim. 3. SACUL ŞI PETICUL Ioan Oroian (Sîncraiu de Mureş, str. Cotului nr. 1 11) şi consăteanul Gavril Gălbază (str. Florilor nr. 27) au aceeaşi vîrstă — 21 de ani. Prieteni la cataramă. Ambii şi-au cumpărat motorete. Amîndoi circulau cu ele pe drumurile publice fără permis. Intr-un fel — sacul şi peticul. Despre felul lor de viaţă serios şchiopătînd, oamenii muncii de la „Azomureş“ au mai auzit, ducîndu-li-se atunci buhul cale de şapte poşte. Printre isprăvile de pomină se situau un furt şi introducerea unui televizor sub apă. Fiecare cu „stilul“ lui. Nici după actele clare de clemenţă şi umanism n-au învăţat nimic. Apucăturile de gang s-au dovedit a fi mai puternice decit voinţa. Cu gîndul la un adevărat boom, schimbă macazul şi trec la spargeri de garaje şi furturi din autoturisme prin cartierele Libertăţii şi Aleea Carpaţi. Truse pentru scule, piese de schimb, aparatură, bani, acumulatoare... Cam tot ce se găsea pe acolo. Ultima spargere — trei garaje din Aleea Carpaţi — s-a soldat cu furtul a 80 de litri de benzină. Ultima, intr-adevăr, în obişnuiţi atm sferă de intoleranţă faţă de o primejdie reală, urmează ca instanţa să decidă ce se cuvine fiecăruia. 4. DATORIE ŞI CINSTE „acă s-a dus, s-a dus!“ L.Ş. făcu un gest cu mina. »»*-" Cu tot regretul se împacă repede cu gîndul că nu-şi va mai vedea niciodată geanta. Telefonul zic mîi strident. La celălalt capăt al firului o voce de bărbat. „Sînt Gall Dionisie, şofer la întreprinderea judeţeană de transport local Mureş. Fiţi liniştită. Geanta este la mine. Cu tot ce era în ea!“ A doua zi omul i-a adus-o la locul de muncă. Gest rar. Cum s-au petrecut lucrurile? L.S. a uitat-o pe scaun, în autobuzul „2“. La capăt de linie, șoferul a observat. A luat-o și găsind înăuntru nota de plată pentru telefon, a format numărul. Simplu, în rest . Cind eşti cinstit, te alegi numai cu laude! 5 FORŢA ŞI LEGEA Am fost la Petelea, unde am casă şi grădină. »ţ/* Terminînd ce aveam de făcut pe acolo, am vrut să plec acasă, la Reghin. In drum spre gară, am intrat la bufetul sătesc şi am comandat „50“ de vodcă. Cu sirop. Mai eram cu doi nepoţi. Vine la mine Ladislau Poţa, zis şi Laţi, din str. Viilor nr. 60. «Dă şi tu o ţuică!», zice. Apoi vine să-i dau 10 lei. A treia oară a cerut o sută de lei. Era nervos. Zicea că are nişte răfuieli cu cineva din localitate. Nişte poliţe, cică, de plătit. Cînd dau să ies, să ajung la Reghin, la cei nouă copii ai mei, a pus un picior în prag şi m-a lovit. Mi-a dat în cap şi la gură Am căzut. Puteam muri nevinovat. La mine avem şi bani care au dispărut. Apoi a făcut şi alte isprăvi. Acum eu umblu pe la medici, am certificate mecaje în mină. Dar ce folos! El se plimbă fălos şi lib°r!“ (Gergely Guntar, str. Ciocârliei nr. 1, Reg'-’n). E adevărat, armonie fără contrarii nu poate exista. Iar dacă Laţi — la activ şi cu alte condamnă ri, pentru ultraj şi furturi — consideră că-i de ,,bon ton“ să bage frica în oameni, cu faima de bătăuş şi cu cei doi metri înălţime ai lui, nu credem deloc că pentru tot ce face merită să fie tratat cu .. .”‘e’ogere frăţească! LAZA îl LA UHU * STEAUA ROSTE PAGINA 3