Steaua Roşie, iulie 1988 (Anul 39, nr. 155-181)

1988-07-01 / nr. 155

Propaganda vizuală şi exigenţele producţiei Implicîndu-se activ în viaţa Colectivului, organizaţia de par­tid de la Cooperativa meşteşugă­rească „Tehnolemn“ din Tîrnă­­veni acordă o atenţie deosebită îndeplinirii ritmice a prevederi­lor planului, cu prioritate a sar­cinilor de export, desfăşurînd in acest sens o susţinută şi multi­laterală activitate organizatorică şi poliitico-educativa. Realizările din primele cinci luni reflectă, desigur, hărnicia şi priceperea meşteşugarilor cooperatori, care nu şi-au dezminţit nici în acest an renumele, fiind şi o expresie a eficienţei muncii politico-orga­­nizatorice desfăşurate de organi­zaţia de partid. Ce loc ocupă, în această privinţă, propaganda vizuală? Cum răspunde ea ce­rinţelor şi exigenţelor actuale ale producţiei? Propaganda vizuală oglindeşte, desigur, interesul acordat înde­plinirii sarcinilor economice de organizaţia de partid şi de în­tregul colectiv al cooperativei. Nu există aspecte cît de cît im­portante ale activităţii economi­ce a cooperativei care să nu fie abordate, sub o formă sau alta, de acest gen de propagandă, în diferite sectoare de producţie, mai ales în atelierele de tîm­­plărie, dar şi in curtea coope­rativei, la punctul de documen­tare politică-ideologică, pot fi văzute numeroase panouri, gra­fice, lozinci şi alte materiale pro­pagandistice care îndeamnă la îndeplinirea sarcinilor de plan, la întărirea ordinii şi discipli­nei, la economisirea resurselor materiale şi energetice. Unele panouri abordează în mod con­cret problemele, relevînd, prin date sau calcule semnificative, avantajele sau eficienţa unor ac­ţiuni. Cum este cel din atelie­rul de tîmplărie nr. 1, care ne informează că prin reducerea consumurilor specifice şi prin valorificarea deşeurilor lemnoa­­se, se vor executa în plus două amituri de mobilă pentru popiț­­ie. Un loc important ocupă, în Tatdrul propagandei vizuale, pro­blemele calităţii, ale productivi­tăţii muncii, ale îndeplinirii sar­cinilor de export. Din păcate, nu putem spune, totuşi, că propaganda vizuală din această cooperativă este în pas cu viaţa, cu problemele actuale şi de perspectivă ale activităţii econom­ico-sociale. Unele panouri şi grafice sunt învechite şi nu­ şi chiar justifică prezenţa. Cum es-­te, de pildă, graficul cu privire la „Gradul de fundamentare a principalilor indicatori pe anul 1987“. Nici interesantul panou cu privire la ţările (şi continen­tele) în care sunt exportate pro­dusele cooperativei, n-a mai fost, de mult, reactualizat. Predomi­nă, de altfel, materialele propa­gandistice cu un caracter gene­ral, care, chiar dacă nu şi-au pierdut actualitatea, nu sunt in­tim legate de sarcinile care stau în fața colectivului acum, în cel de-al treilea an al cincinalului. A fost complet neglijată rela­tarea, la „zi“, dacă se poate, a felului cum sunt îndeplinite sar­cinile de producţie în diferite ateliere şi formaţii de lucru, a rezultatelor concrete ale între­cerii socialiste. Doar în ate­lierul de tîmplărie nr. 2 am pu­tut vedea un grafic „privind ur­mărirea realizării producţiei fi­zice“ în hala de maşini. Pe a­­cest grafic sunt înscrişi însă nu­mai indicatorii de plan pe luna iunie, fără să fie menţionate re­alizările din această perioadă, măcar cele din primele săptă­­mîni. Comitetul de partid va trebui să reexamineze, în, spirit critic şi autocritic, situaţia propagan­dei vizuale, adoptînd măsuri pen­tru reîmprospătarea şi înnoirea ei, pentru sporirea forţei sale de înrîurire, astfel incit ea să ţină pasul cu cerinţele şi exigenţele actuale ale producţiei, contri­buind la mobilizarea întregului colectiv la înfăptuirea sarcinilor ce-i revin în 1988 și pe întregul cincinal. ST. NEKANICKI Posibilităţile de sporire a efectivelor de ovine se cer valorificate deplin! Sporirea efectivelor de anima­le la toate speciile, dar mai cu seamă la bovine şi ovine consti­tuie una din sarcinile prioritare ale agriculturii mureşene în ac­tualul cincinal. Cu toate creşte­rile înregistrate an de an, cifrele prevăzute nu au fost realizate nici la întreprinderile agricole de stat, nici în cooperativele agri­cole şi nici în gospodăriile popu­laţiei. O atenţie cu totul deose­bită trebuie să se acorde spori­rii efectivelor de ovine, anima­le ce capătă o importanţă tot mai mare pentru economia ţării, datorită produselor diverse pe care le oferă atît pentru ali­mentaţie cît şi pentru industria­lizare. Fără îndoială că luna oilor ocupă un loc de frunte. Acest lucru este evidenţiat şi de re­centele măsuri de îmbunătăţire a preţurilor de achiziţie şi de contractare, deosebit de stimula­toare pentru producători. Despre eforturile şi preocupările orga­nelor locale, ale conducerilor de unităţi şi ale populaţiei în ve­derea creşterii numărului de o­­vine am avut o discuţie cu to­varăşul Gheorghe Cristureanu, primarul comunei Iclănzel. — Cum este privită creşterea oilor de către populaţia comu­nei Iclănzel? — Dintotdeauna creşterea oilor a fost apreciată de oamenii noş­tri datorită foloaselor mari pe care le aduc, faptului că se cresc relativ mai uşor, cu mai puţină cheltuială şi muncă, sunt mai pu­ţin pretenţioase în alimentaţie, îngrijire şi adăpostire. Oieri mari însă, care să realizeze mari surplusuri faţă de nevoile pro­prii nu au fost niciodată fiind­că,­ aici în cîmpie, păşunile au fost, şi mai sînt şi acum, destul de restrînse. Locuitorii comunei noastre cunosc însă ce preţ ma­re se pune astăzi pe aceste ani­male. In consecinţă, atît orga­nele locale cit şi unităţile agri­cole şi populaţia depun eforturi să le sporească. — Cele două cooperative agri­cole de producţie sînt în frunte, au efective frumoase. — Aşa este. Cooperativa agri­colă din Iclănzel deţine un e­­fectiv de 3.650 de oi, iar la Că­puş efectivul a ajuns la 1.895 de capete. în acest sector, la recen­­sămîntul din februarie, numărul de oi întrecea prevederile din program pe 1987. In acest an fiecare cooperativă agricolă a re­ţinut pentru prăsilă un număr corespunzător de mieluţe care vor asigura atît înlocuirile, cît şi creşterile prevăzute. — Care este situaţia în gospo­dăriile populaţiei? — Încă nu ne ridicăm chiar la nivelul cerut. Adevărul este că în timp ce unii săteni şi-au mărit efectivele, alţii le-au re­dus, iar cei cu forţă mai slabă de muncă au renunţat să mai crească oi. Pentru unii greutatea cea mai mare este asigurarea fu­rajelor pe timpul iernii. Comi­tetul comunal de partid a ana­lizat în mai multe rinduri si­tuaţia zootehniei în gospodăriile populaţiei. Dorim sâ-i determi­năm pe toţi cei care locuiesc pe cuprinsul comunei să crească, după puteri, un anumit număr de oi. Fiindcă am constatat o mare fluctuaţie de efectiv, în primul rînd la cei cu puţine oi, care în fapt au şi o redusă con­tribuţie la realizarea fondului de stat, încercăm să sprijinim mai substanţial, cu tot ce ne stă în putere, pe gospodarii care îndră­gesc cu adevărat oieritul, au for­ţa de muncă necesară, sunt ho­tărî­ţi să crească un număr mai mare de oi care să le creeze disponibilităţi de livrare la fon­dul de stat. Ca urmare, avem deja, aici în Iclănzel, cîţiva ex­celenţi crescători de oi, care li­vrează în fiecare an cantităţi mari de caş, lină şi carne. Pe locul întîi se situează Remus An­drei care a ajuns să deţină 200 de oi pe care le îngrijeşte îm­preună cu cei trei fii ai săi — Ioan, Remus şi Gheorghe. Con­tribuţia acestei familii la asigu­rarea fondului de stat este sub­stanţială, în acest an Remus An­drei a livrat deja statului 70 de ovine pentru carne, 1 100 kg de brînză şi 400 kg de lină. Consi­liul popular ii sprijină, ca şi pe ceilalţi crescători de oi, cu pă­şunea necesară, de care el are foarte multă grijă, o curăţă, o tîrleşte şi o fertilizează cu băle­gar de grajd. Un alt gospodar vrednic, bun crescător de oi, este Constantin Roman care are 110 oi, iar de la populaţie a preluat să îngrijească pe timpul verii încă 263 de oi. Ioan Mailat are 70 de oi ale lui, Gheorghe Măr­ginean are 52, Adrian Florea are 40 etc. — După cite ştim are oi şi Con­siliul popular comunal. έ­n ultimii ani am înfiinţat o fermă anexă proprie, care a ajuns să deţină 547 de oi. Cei trei ciobani pe care îi avem sunt harnici, pricepuţi şi conştiincioşi, obţin rezultate bune. La nivel de comună, in toate sectoarele, de­ţinem peste 9.400 de oi. Consemnat: M­ELI­AN BÂLDEANU [programul judeţean In zootehniei] QRGÂi\IÎZĂRE»ll\lTEI\ISIVIZARE»PRODUCTH RIDICATE îngrijesc livezile, adună furajele, sunt gata de seceriş Oamenii muncii de la între­prinderea agricolă de stat Bo­­toş sunt ferm angajaţi să trans­pună în fapte sarcinile sublinia­te de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi execută cu grijă lu­crările de întreţinere a culturi­lor, string operativ recolta de păioase. In imensa livadă de peste o mie de hectare ce se întinde pe dealurile domoale ale Batoşului şi Uilei, în cele 6 fer­me pomicole, conduse cu com­petenţă de ingineri pricepuţi, se lucrează intens la întreţinerea pomilor. Ca în­totdeauna ingi­nerul Tiberiu Sbârcea, directorul acestei mari întreprinderi, ne-a însoţit pe întinsa livadă, dîn­­du-n­e posibilitatea de a vedea în detaliu toate lucrările livezii. Cu cele 31 de maşini speciale, servite de pricepuţi mecaniza­­tori-pomicultori, printre care Dumitru Furdui, Vasile Iuşan, Schlest Ioan, Ilie Stan, organi­zate în şase formaţii, s-au fă­cut deja 3 tratamente. Prin lu­crări de calitate se detaşează fermele conduse de inginerii E­­mil Tămăşan, Ioan Micu şi A­­drian Chira. In atelierul modern al întreprinderii, în sectorul me­canic, condus cu competenţă de Ilie Pantea şi beneficiind de pri­ceperea lui Traian Sabău şi a altora, activitatea este tot mai diversificată. Incepînd din acest an, ne spunea directorul, s-a tre­cut la executarea unor lucrări în premieră cum ar fi folosirea optimiza­tă a îngrăşămintelor chi­mice ca şi a celor naturale ce se administrează fiecărui pom în parte, zona din jurul pomilor menţinîndu-se liberă de buruieni. La zi în imensa livadă se află şi recoltarea furajelor. Acţiunea este efectuată în proporţie de 70 la sută. Din aceste surse au fost depozitate deja, sub formă de se­­mifîn, 700 de tone şi alte 150 de tone de fin. Aici, la Batoş, am mai remar­cat şi activitatea bună a secţiei de industrializare, care asigu­ră producerea oţetului de mere, apreciat şi solicitat în in­­trega ţară. Pornind de la ex­perimentele existente, pentru a­­nul 1989, se prevede extinderea şi punerea în fun­cţiune a unei secţii pentru producerea nec­tarului din fructe. La fel, este îmbucurător faptul că silozul de fructe, cu o capacitate de 5.500 de tone, este sub acoperiş şi se grăbesc alte lucrări din anexe, precum şi la sistemul frigorific. Directorul Tiberiu Sbîrcea, ca şi Vasile Ghiţă, inginerul-şef, sunt tot mai des prezenţi în lanurile de orz, pentru ca în momentul optim să treacă la seceriş, cul­tura prezentîndu-se bine, promi­­ţînd o recoltă mare. REMUS CÂMPEAN VIAŢA ÎN 5 SECVENŢE 1. FETIŢA ŞI MUNTELE Faţă în faţă — fetiţa şi muntele. Un ghemotoc de om şi un uriaş. Alina cînta. Privea piscul se­meţ şi cînta. Te şi miri de unde poate izvorî acel clinchet de clopoţel. Spunem „izvorî“ deoarece prima asociere, ascultînd-o, am făcut-o cu susurul cristalin al apei unui izvor. La un moment dat parcă închi­se ochii. Glasul ei urca crestele, trecea munţii şi văile şi se îngemăna cu verdele călător al brazilor, cu zborul planat al păsărilor, trecînd dincolo de pă­duri. Dincolo de noi toţi şi de toate. Este, cred, una dintre cele mai plăcute surprize pe care le-am avut în ultima vreme. S-a petrecut vineri, 18 iunie, la întîlnirea cu elevii şi sătenii din Răstoliţa. Prin iunie, semeţ strălucea Alina Ungur, pe atunci elevă în clasa a V-a. 2. NISIP ŞI RUMEGUŞ 1Într-o conjunctură, care pînă la urmă se va do­vedi nefastă şi păguboasă pentru ea. Silvia B. cumpără o pungă de „Vegeta“. Preţul — 150 de lei. Vînzătorul de ocazie jură, cu mina pe inimă, că-i curat... iugoslavă. Cînd o deschide acasă, să leşine nu alta: înăuntru — rumeguş şi nisip! Să tragă la greutate. Sesizînd cacealmaua doar în ingratitudinea acestei situaţii, se repede în căutarea întreprinzăto­rului comerciant ambulant. Numai că el n-a stat şi n-a aşteptat să zîmbească aparatului de fotografiat. După ce şi-a făcut suma, valea! Intr-un fel, învăţă­tură de minte pentru chilipirgii. In privinţa celor care vînd rumeguş şi nisip pe bani grei, soluţia este doar una: luarea lor urgentă de guler, pentru a fi puşi să dea socoteală! Dacă n-ar fi şi tristeţe în povestea asta, totul ar fi nostim. 3. SACUL ŞI PETICUL Ioan Oroian (Sîncraiu de Mureş, str. Cotului nr. 1 11) şi consăteanul Gavril Gălbază (str. Florilor nr. 27) au aceeaşi vîrstă — 21 de ani. Prieteni la cataramă. Ambii şi-au cumpărat motorete. Amîndoi circulau cu ele pe drumurile publice fără permis. Intr-un fel — sacul şi peticul. Despre felul lor de viaţă serios şchiopătînd, oamenii muncii de la „Azo­­mureş“ au mai auzit, ducîndu-li-se atunci buhul cale de şapte poşte. Printre isprăvile de pomină se si­tuau un furt şi introducerea unui televizor sub apă. Fiecare cu „stilul“ lui. Nici după actele clare de clemenţă şi umanism n-au învăţat nimic. Apucătu­rile de gang s-au dovedit a fi mai puternice decit voinţa. Cu gîndul la un adevărat boom, schimbă ma­cazul şi trec la spargeri de garaje şi furturi din autoturisme prin cartierele Libertăţii şi Aleea Car­­paţi. Truse pentru scule, piese de schimb, aparatură, bani, acumulatoare... Cam tot ce se găsea pe acolo. Ultima spargere — trei garaje din Aleea Carpaţi — s-a soldat cu furtul a 80 de litri de benzină. Ultima, intr-adevăr, în obişnuiţi atm sferă de intoleranţă faţă de o primejdie reală, urmează ca instanţa să decidă ce se cuvine fiecăruia. 4. DATORIE ŞI CINSTE „­acă s-a dus, s-a dus!“ L.Ş. făcu un gest cu mina. »»*-" Cu tot regretul se împacă repede cu gîndul că nu-şi va mai vedea niciodată geanta. Telefonul zic m­­­îi strident. La celălalt capăt al firului o voce de bărbat. „Sînt Gall Dionisie, şofer la întreprinderea judeţeană de transport local Mureş. Fiţi liniştită. Geanta este la mine. Cu tot ce era în ea!“ A doua zi omul i-a adus-o la locul de muncă. Gest rar. Cum s-au petrecut lucrurile? L.S. a uitat-o pe scaun, în autobuzul „2“. La capăt de linie, șoferul a observat. A luat-o și găsind înăuntru nota de plată pentru te­lefon, a format numărul. Simplu, în rest . Cind eşti cinstit, te alegi numai cu laude! 5 FORŢA ŞI LEGEA A­m fost la Petelea, unde am casă şi grădină. »ţ/* Terminînd ce aveam de făcut pe acolo, am vrut să plec acasă, la Reghin. In drum spre gară, am intrat la bufetul sătesc şi am comandat „50“ de vodcă. Cu sirop. Mai eram cu doi nepoţi. Vine la mine Ladislau Poţa, zis şi Laţi, din str. Viilor nr. 60. «Dă şi tu o ţuică!», zice. Apoi vine să-i dau 10 lei. A treia oară a cerut o sută de lei. Era nervos. Zicea că are nişte răfuieli cu cineva din localitate. Nişte poliţe, cică, de plătit. Cînd dau să ies, să ajung la Reghin, la cei nouă copii ai mei, a pus un picior în prag şi m-a lovit. Mi-a dat în cap şi la gură Am căzut. Puteam muri nevinovat. La mine avem şi bani care au dispărut. Apoi a făcut şi alte isprăvi. Acum eu umblu pe la medici, am certificate me­­caje în mină. Dar ce folos! El se plimbă fălos şi lib°r!“ (Gergely Guntar, str. Ciocârliei nr. 1, Reg'-’n). E ade­vărat, armonie fără contrarii nu poate exista. Iar da­că Laţi — la activ şi cu alte condamnă ri, pentru ultraj şi furturi — consideră că-i de ,,bon ton“ să bage frica în oameni, cu faima de bătăuş şi cu cei doi metri înălţime ai lui, nu credem deloc că pen­tru tot ce face merită să fie tratat cu .. .”‘­e’ogere frăţească! LAZA îl LA UHU * STEAUA ROSTE PAGINA 3

Next