Steaua, 1969 (Anul 20, nr. 1-12)
1969-02-01 / nr. 2
Cum a intilnit Eminescu pe Kant influenţa nefastă a filozofiei lui Herbart, care prin firea ei te dispensează de studiul lui Kant. In această prelucrare a înţelesurilor s-a prelucrat însuşi înţelesul meu au un înţeles herbartian, pînă la tocire. Cînd însă, după această frământare şi luptă de două luni de zile, vine la sfîrşit Zimmermann, zicînd că exista într-adevăr un suflet, dar acesta e un atom, aruncat indignat caietul meu de note la dracu, şi n-am mai venit pe la cursuri“. Scrisoarea lui Eminescu, mai lungă, continuă prin a arăta ce-i lipseşte încă spre a putea înfăţişa cum trebuie sistemul lui Schopenhauer şi cum s-ar putea aplica la realităţile româneşti unele sugestii de-ale acestuia de filozofie a dreptului. Despre Kant nu mai e vorba. Spre sfîrşit Eminescu spune: „Un titlu de doctor m-ar aranja cu lumea şi cu legile ei de ordine, nu însă cu mine, care deocamdată nu mă satisface pe mine însumi“, în consecinţă el cere mai degrabă un sprijin ca să se poată elibera de slujba ce are la o agenţie română din Berlin şi să-şi termine astfel studiile5. Nu i s-a păstrat răspunsul lui Maiorescu, dar a doua scrisoare a lui Eminescu, în cadrul acestei corespondenţe, este datată 26 febr., deci la numai trei săptămîni de la expedierea primei. El mărturiseşte că pentru pregătirea doctoratului, cu cele trei materii ale lui, îşi fixase în principiu 5—6 luni, dar nu i se grăbise să ia diploma, neavînd vreo perspectivă deosebită după studii. Acum propunerea lui Maiorescu schimba lucrurile. „Mă întrebaţi cit timp şi mijloace îmi trebuiesc? întorc mai degrabă întrebarea şi spun: cit timp şi mijloace mi s-ar putea pune la dispoziţie, eu declarând de mai înainte că sunt gata să rambursez totul cînd mă voiu vedea ajuns cu titlul meu academic la un liman sigur“. Probabil că scrisoarea aceasta nehotărâtă l-a nemulţumit oarecum pe Maiorescu, deoarece replica lui — pierdută şi ea — pare a fi pus pe Eminescu în faţa unei alegeri clare, aşacum rezultă din a treia scrisoare a acestuia, datată 28 martie. El scrie intr-adevăr: „După multă gîndire ... m-aş putea hotărî cel mai degrabă pentru ultima alternativă“, care ar fi cea de a veni la Iaşi, spre a-şi începe cursurile libere la 1 mai, urmând ca în cursul toamnei să-şi ia doctoratul în Germania. Rezultă deci că Maiorescu îl pusese în faţa alternativei: sau îşi ia doctoratul şi începe în toamnă de-a dreptul ca profesor, sau debutează, cum ceruse, printr-o simplă decenţă, dar îşi definitivează situaţia în cursul anului. La sfîrşitul scrisorii Eminescu spune: „Din parte-mi m-am pus pe lucru, cu toate că limba îmi îmburuienează multe deosebiri de noţiuni, dară ea are darul de a sili pe fiecare să fie limpede şi intuitiv şi să înconjure abstracţiunile netrebuincioase. Numai de nu mi-ar înăbuşi pe cele trebuincioase“. La ce se referă aci Eminescu? Menţionînd acest lac, I. R. Pogoneanu scrie (în vol. Studii, 1910, p. 65) un lucru de neconceput: că e un pasaj ce „s-ar putea referi la traducerea din Kant“. Cum spune el „s-ar putea“? te întrebi. Pogoneanu scria despre corespondenţa aceasta în 1910, cînd Maiorescu trăia; ultimul îi dăduse el însuşi scrisorile spre publicare, probabil încă din 1906, când Pogoneanu le şi menţionează. Era simplu pentru un intim al lui Maiorescu să-l întrebe pe acesta la ce se referea Eminescu. E deci de neînţeles că n-a făcut-o, aşa cum de neînţeles este că în acelaşi loc spune — el cel dinţii care a cercetat traducerea . Iacob Negruzzi scrie în Amintiri din „Junimea“ (I. an, p. 272): „Eminescu nu a dobîndit niciodată vreun grad academic... şi aspiraţiile la vreo catedră universitară, pe care altminteri numai noi le aveam pentru dînsul (subl. noastră) ... nu s-au putut realiza. 21